joi, martie 28, 2024

Irak: un stat eşuat, un popor distrus. A doua intervenţie militară a Americii, acum necesară

Întrebări şi puncte cheie:

  • Statele Unite au intrat când nu trebuia şi au ieşit tot când nu trebuia din Irak, în ambele cazuri prematur;
  • Până în 2003, Irakul era cu certitudine o dictatură (nu mai severă însă decât cea din Coreea de Nord, unde nu şi-a pus nimeni problema intervenţiei militare externe) dar era cel puţin un stat laic funcţional, cu instituţii reale, care asigurau un minim de bunăstare cetăţenilor săi. Nu avea arme de distrugere în masă şi nu adăpostea terorişti. „Terenul” trebuia deci pregătit pentru o alternativă politică la Saddam Hussein, cu ani buni înainte de intervenţia externă sau de revolta internă, probabil cu ajutorul irakienilor din diaspora;
  • După invazia americană din martie 2003, autorităţile locale nou create s-au confruntat cu problemele lipsei de experienţă politico-administrativă, ale divizării etnice şi religioase, respectiv corupţiei cvasi-generalizate a regimului improvizat, care au creat astfel o nişă de oportunitate pentru discursul radical adresat frustrărilor nerezolvate de începutul timid de pluralism politic;
  • Lumea civilizată nu a găsit încă soluţia optimă a abordării radicalismului religios din Orientul Mijlociu. Nici invazia militară, nici investiţiile, nici încercările de democratizare locală nu au produs rezultatele aşteptate de strategii occidentali;
  • Ideea că „asta este ceea ce vor arabii şi trebuie lăsaţi în pace, atâta timp cât sunt în ţările lor” este complet greşită. Nimeni nu vrea să moară executat pentru religia diferită sau nesupunerea faţă de nişte reguli absurde, ipocrite, ori să trăiască în mizerie şi umilinţă, sub teroarea bandiţilor care pretind că acţionează în numele lui Allah. Nu asta vor arabii, în marea lor majoritate. Occidentul nu poate privi indiferent tragedia acestor popoare;
  • Vocea oamenilor de rând din regiune nu se aude, populaţia este timorată de barbaria militanţilor religioşi înarmaţi. Nu există, practic, o societate civilă, ceea ce se aude este doar vocea stridentă a exceselor de orice fel, a liderilor şi a intoleranţei insolubile. Nu aceasta este însă voinţa majorităţii. Lumea islamică se vede totuşi, din păcate, în media internaţionale preponderent prin imagini şocante, sângeroase, de o violenţă extremă, inexplicabile şi inacceptabile de către opinia publică;
  • Distrugerea pe cale militară a ISIS (Statul Islamic din Irak şi Siria) a devenit acum o urgenţă a politicii internaţionale şi a Statelor Unite, după ce bandele înarmate au terorizat populaţia civilă din nordul Irakului şi ameninţă acum cu ocuparea capitalei Bagdad;
  • Criza din Irak poate fi lecturată şi ca o reflectare a războiului civil nesoluţionat din Siria, şi a tensiunii imense dintre Arabia Saudită (sunniţi) şi Iran (şiiţi), ţări între care se află Irakul;
  • O eventuală consacrare a unui statut semi-oficial al ISIS în zonă (cu pretenţii de „califat”) poate duce la retrasarea periculoasă, scăpată de sub control, a frontierelor în Orientul Mijlociu şi la destabilizarea ulterioară a altor state din regiune;
  • Poate Orientul Mijlociu însemna şi altceva decât alternanţa nefericită de dictaturi militare, haos şi islamism politic? Pot arabii zilelor noastre construi şi altceva mai bun? Cazurile Egiptului, Libiei şi Irakului ne-ar spune deocamdată că nu. Câtă vină istorică poartă oare Occidentul pentru eşecul civilizaţional al acestei mari şi complicate regiuni a lumii şi câtă responsabilitate directă revine liderilor locali?
  • Orientul Mijlociu pare, spunem cu tristeţe, o ecuaţie fără soluţii, în care singura preocupare realistă este să te duci pe un drum rău, pentru a evita unul şi mai rău.

*

În pofida tuturor eforturilor, speranţelor şi costurilor considerabile asumate de Occident, în special de Statele Unite, după cataclismul din 11 septembrie 2001 (multe din aceste acţiuni criticate chiar în interior), Orientul Mijlociu este încă, aşa cum uşor se poate vedea, departe de a-şi găsi pacea, echilibrul şi drumul spre dezvoltare. La rândul său, Irakul de astăzi, care se topeşte sub ura criminală a bandelor de militanţi sunniţi din nordul ţării, nu pare decât un nou episod al acestui tragic proces de destructurare (restructurare?) regională, care ia vieţile a mii de civili nevinovaţi şi care face scrum orice proiect de construcţie a unei legături sistemice, durabile şi reciproc avantajoase, a Islamului cu civilizaţia apuseană.

Încercărilor de democratizare politică (începute prin eliminarea succesivă a dictaturilor longevive din regiune, în 2011-2012, sub denumirea generică „Primăvara arabă”) nu li s-a acordat poate timpul necesar pentru a supravieţui sau, pur şi simplu, nu au avut şansa istorică de a beneficia de o perioadă mai lungă de acumulare, consolidare şi pace relativă (cum a fost cazul Occidentului în secolele XVIII-XIX), în care democratizarea să înceapă să producă rezultate pozitive în viaţa localnicilor. Fie dictaturile militare, fie haosul, fie fundamentalismul islamic vin să blocheze de fiecare dată orice demers pluralist, mai mult sau mai puţin naiv, în direcţia unei democraţii incipiente. Dezamăgirile şi eşecurile „democraţiei” se ţin lanţ, din Siria în Gaza, din Libia în Tunisia, din Afganistan în Liban, din Egipt în Irak. Nimic nu se leagă.

Acum, Irakul este pe punctul de a ceda. Insuficient consolidat democratic şi funcţional, lipsit de resurse de autoapărare, părăsit de forţele coaliţiei internaţionale (2003-2011) prea devreme, Irakul post-american a intrat în zona pericolului iminent de eşec statal, de populaţie captivă şi, practic, trădată de lumea civilizată în faţa nebuniei jihadiştilor. Am scris acum două luni un articol despre „războiul de după război şi divizarea Irak-ului post-american”[1] care rămâne valabil, cu noutatea autorizării prezidenţiale şi a începutului efectiv al celei de-a doua intervenţii militare americane, prin lovituri aeriene ţintite asupra poziţiilor ISIS din nordul Irakului. O măsură inevitabilă, dar, mă tem, insuficientă.

Situaţia localnicilor este disperată. Cine a văzut pe CNN imaginile dramatice ale salvării câtorva civili de religie Yazidi din Munţii Sinjar, cu elicopterul militar[2], şi disperarea celor care aleargă să mai prindă un loc al vieţii în elicopterul care zăboveşte doar câteva secunde la sol, înţelege despre ce este vorba. Creştinii au fugit acum o lună, totul pare pustiit în calea hoardelor de criminali sunniţi. În plus, s-a adăugat şi criza politică de la Bagdad, preşedintele Fuad Masum nominalizând un alt prim-ministru după pierderea încrederii Guvernului în Parlament. (Fostul?) premier şiit Nouri al-Maliki contestă decizia înlocuirii, pe care o consideră neconstituţională[3]. Colapsul statului irakian este acum „perfect”. Fără resurse, fără autoritate, fără unitate.

Straniu este şi cât de singură a rămas America în această poveste urâtă. Chiar cu antecedentele binecunoscute ale exagerărilor tandemului Bush-Cheney din 2003, Statele Unite nu pot fi, totuşi, singurele responsabile pentru integritatea Irakului şi pentru vieţile civililor de acolo. În fond, au plecat de doi ani şi jumătate. Când preşedintele Obama a anunţat autorizarea loviturilor aeriene ţintite, Franţa şi-a făcut repede de lucru în Mali, aruncând trei bombe aiurea în deşert, ca să arate că este ocupată cu teroriştii de acolo iar Irakul nu e treaba Parisului. Bun, ulterior au revenit şi au spus că pot lua în considerare livrarea de armament luptătorilor peshmerga (kurzi) din nordul Irakului şi trupelor guvernamentale de la Bagdad, dar orice intervenţie militară este exclusă. Germania este prinsă în tensiunea conflictului din estul Ucrainei, unde intrarea Rusiei pare iminentă, şi nu are interesul sau resursele strategice ale unui al doilea front, nici măcar politico-diplomatic. Rămâne de văzut reacţia Londrei, care va fi probabil solidară cu Washington-ul, ca de fiecare dată. Se anunţă un Summit NATO contondent în Ţara Galilor.

Distrugerea ISIS este o necesitate şi o urgenţă. Indiferent de virulenţa criticilor non-intervenţioniştilor şi adepţilor anti-americanismului de pretutindeni, până şi „blânda” administraţie Obama trebuie să realizeze că preţul politic, economic şi militar al unei pasivităţi faţă de Irak-ul aflat în situaţia actuală va fi, peste câţiva ani, imens. Văd că fostul ministru de externe al lui Obama din primul mandat, Hillary Clinton, îl critică pentru pasivitatea din Siria, probabil pentru a se înţelege ce e de făcut acum în Irak. Are dreptate până în punctul în care a condus totuşi Departamentul de Stat timp de patru ani (ianuarie 2009 – ianuarie 2013), inclusiv în timpul revoltelor împotriva lui Bashar al-Assad, fără să aibă rezultate strălucite în timpul mandatului, şi în plus există suspiciunea că se dezice de Obama în pregătirea lansării propriei candidaturi în cursa prezidenţială din 2016.

Nu spun că anihilarea ISIS rezolvă problemele uriaşe ale Orientului Mijlociu, dar prăbuşirea Irakului sub asaltul jihadiştilor ar fi un semnal cumplit nu numai pentru civilii de acolo, ci şi pentru stabilitatea sistemului regional de relaţii internaţionale. Dacă Occidentul nu susţine acum Bagdadul în efortul de înfrângere a ISIS, poate o va face Iranul, pentru „a salva locurile sfinte şiite din nordul Irakului”. Iar atunci lucrurile ar deveni cu adevărat complicate.

_______________________

[1] https://www.contributors.ro/editorial/razboiul-de-dupa-razboi-divizarea-irakului-post-american/

[2] http://edition.cnn.com/2014/08/11/world/meast/iraq-rescue-mission/index.html?hpt=hp_c1

[3] http://www.bbc.com/news/world-middle-east-28735641

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Totusi dictatura lu Sadam ar trebui sa mai fie si amendata. Nu de lata da inteleg ca si in timpu lyui Sadam o unealta necesara oricaui barbat gospodar era AKM ul (extrem de necesar la tras in aer la nunti si diverse alte paranghelii). Adica autoritarismul satrapic a lui Sadam provea mai mult o gasca politica (de ex chair pe aia din BAAS pe caere i-a „epurat”) decat majoritatea (care daca dorea putea sa merga la moschee si dupa la cafenea unde putea comnda si cafea si arak si vin!)… Ca de multe ori in societati din astea puterea satrapului trebuie sa tina cont de unele „corpuri constituite” … ca altfel … (hm.. in alte zone asiatice „ndedemocratice” puterea imperiala cica se oprea la poarta satului. Satul era lasat in pace – judecau batranii. Si tot batranii aveau grija ca imparatul sa primeasca cele cuvenite : atatia recurti si atata impozit. Orice incercare de majortare a impozitului se lasa cu razmierita!! A da. Si asa cativa functionari coloniali rancezi au stapanit Indochina franceza : erau „politicosi” cu satele, adica ziceau mersi cand li se platea impozitul. )

  2. Imi cer scuze pentru citatul cam lung, dar mi se pare o atitudine complet gresita.

    „Ideea că „asta este ceea ce vor arabii şi trebuie lăsaţi în pace, atâta timp cât sunt în ţările lor” este complet greşită. Nimeni nu vrea să moară executat pentru religia diferită sau nesupunerea faţă de nişte reguli absurde, ipocrite, ori să trăiască în mizerie şi umilinţă, sub teroarea bandiţilor care pretind că acţionează în numele lui Allah. Nu asta vor arabii, în marea lor majoritate. Occidentul nu poate privi indiferent tragedia acestor popoare;”

    Cetatenii din tarile comuniste au avut de suferit si nu a intervenit nimeni. Diferenta intre ei si cetatenii din Irak e ca din tarile comuniste era extrem de greu sau imposibil de plecat, din Irak nu este. Arabii au avut dintotdeauna aceeasi civilizatie si religie, dupa sute de ani nu a descoperit nimeni apa calda; pentru populatiile non-musulmane e o alegere sa traiasca in Irak si sa nu fie musulmani, e un risc pe care si l-au asumat dintotdeauna.

    Greseala fundamentala e ca incercati sa judecati o alta civilizatie, suficient de diferita, prin prisma propriei civilizatii. Masurati un cerc cu un cantar in loc de o ruleta, nu aveti cum sa ajungeti la un rezultat cu vreo semnificatie. Musulmanii sunt oameni, dar religia lor nu are printre fundamente drepturile omului si toleranta.

    • Nu cred ca isi mai fac multi iluzia ca arabii – ca si musulmanii in general – ar fi capabili de edificarea unor democratii liberale, de instaurarea statului de drept. Dar una e intoleranta – si autorul e destul de intelegator fata de dictatura lui Saddam – si altceva e orgia crimelor la care asistam: executii in masa, decapitari etc. Si majoritatea victimelor nu sunt crestini, ci musulmani siiti. Trebuie sa paraseasca si ei Iraqul? Loviturile aeriene, sprijinul militar si politic oferit autoritatilor centrale si kurzilor sunt pe deplin justificate . Trebuie exclusa desigur trimiterea trupelor terestre, care oricum nu e sustinuta de opinia publica din Occident.

    • Nu cred ca religia musulmanilor le recomanda sa omoara oamenii – cred numai ca unii musulmani opereaza asa de bine cu masele pe care le controleaza astfel incat se ajunge la masacre in numele religiei.

      Sa nu uitam ca si crestinii au ucis in numele religiei dar s-au departat de acele vremuri.

  3. Nu pare să existe o cale de mijloc între Occident şi Orient.
    Cum nu poate exista o cale de mijloc între civilizaţia libertăţii şi orice alt tip (diferit) de civilizaţie.

  4. Orientul mijlociu este o zona comparabila cu orice alta zona de conflict din Africa, doar ca aici exista petrol , deci exista si interes occidental. Ca civilizatie indigena nu sunt departe de tarile africane.
    Aici se vorbeste despre suniti vs siiti, in Africa au fost hutu vs tootsie. Cand au fost tensiuni etnice, acolo nu a mai intervenit nimeni (ca doar nu au petrol nu?) si a avut loc un genocid in 1994.

  5. Similaritățile dintre abordarea folosită de administrația Carter și cea folosită de administrația Obama sunt destul de evidente. Administrația Carter s-a terminat cu Revoluția Islamică din Iran și cu o criză a ostaticilor din care Statele Unite au ieșit mai mult decât șifonate. Administrația Obama se apropie voios de aceleași rezultate, o republică islamică în Irak ar fi exact bomboana de pe colivă :P

    • Din pacate, o diferenta sta in faptul ca administratia Obama a beneficiat de un mandat in plus. SI mai sunt 2,5 ani pana la o (eventuala) schimbare de leadership.

  6. Mi s-a luat de atatea critici la adresa Americii. Indiferent de ce-ar face sau ce-ar refuza a face, something is still wrong. Mi-e o greata de Europa de n-am cuvinte.
    Nici un stat nu are obligatia de a ajuta alt stat, indeosebi daca vorbim de o „relatie” politico-diplomatic fara o istorie semnificativa. Administratia americana a atacat in OM pentru a-si apara teritoriul si cetatenii de hoardele de musulmani care invadeaza planeta. Punct. Sa vad un exemplu de „mai bine” conferit de o alta tara.

  7. La problema asta ar trebui sa dea un raspuns americanii si toti cei care le-au „cantat in struna” cand au atacat Irakul si l-au asasinat pe Sadam Husein . Problema Irakului se va repeta in Libia , Siria si probabil in Egipt . Acum in problema Ucrainei Putin i-ar putea intreba pe americani care este democratia instaurata in Irak si daca irakienii sunt mai fericiti acum !

  8. Eu as mai adauga ceva: Afganistan, Irak, Tunisia, Libia, Egipt sunt cinci sanse de autodeterminare pe care lumea araba le-a avut. Cand toate cinci procesele merg spre acelasi rezultat, eu cred ca problema devine destul de evidenta. Nu si solutia, din pacate.

    • Ma laud – inclin sa cred ca am solutia!

      In opinia mea este insa nevoie de timp si de implicarea partenerilor in rezolvarea acestor situatii.

  9. Pana la urma de ce trebuie Irak-ul sa continue sa existe? Intrebarea este serioasa. Avem trei zone principale: shia, sunni si kurda. Aceste zone sunt, din fericire, relativ separate si geografic. Solutia ar fi sa se imparta in trei state. In timpul lui Saddam sunni ii asupreau pe shia si pe kurzi. Acum shia ii asupresc pe sunni si ii arunca in bratele IS. Desigur, IS trebuie infrant dar, ulterior, mentinerea Irak-ului in forma de acum ar fi o greseala. Dupa infrangerea IS ar trebui lasat Irak-ul sa se sparga in trei in mod natural. Intre timp si Turcia a renuntat la obiectiile pe care le avea fata de infiintarea unui stat kurd deci nu ar fi probleme. Este un moment istoric favorabil in care se poate nu numai face un pic de pace in regiune dar si demonstra ca America intelege dorintele si necesitatile locale si nu doreste doar sa impuna niste lucruri care, culmea, ii sunt adesea nefavorabile!

    • Corect. Majoritatea granitelor trasate in OM sunt asemeni celor din Africa: arbitrare. Nu sunt deloc fana a nationalismului, dar avand in vedere ca acele religii si secte se urasc pana la anihilare, cred ca e mai bine sa-si trasese propriile teritorii sau sa ceara autonomii extinse.

      • @alexandu; @ irina popa

        intrebare este bine pusa. insa majoritatea statelor-natiune au granite trasate arbitrar, inclusiv cele ale statellor balcanice dupa primul razboi mondial. nu cred ca v-ar conveni daca as pune si existenta acestor state inclusiv a romaniei sub semnul lintrebarii. caci nici balcanii nu au fost un model de toleranta etnica si religioasa. si daca vorbim despre „something is wrong” ms.popa, i would not be so cavalier about dismantling other people’;s states. but i guess the fact that they’re inhabited by arabs and/or africans makes it ok in your eyes . especially if it’s done in the name of defending democracy from the islamic hordes.

  10. Saddam a murit nevinovat-fata de SUA, desigur; a fost ambitia prosteasca a lui Bush Junior de a termina ce incepuse tatal lui.
    Pe langa eroarea fundamentala a eliminarii statului creat de Saddam care nu facuse rau nici macar unui cetatean american,greselile post Saddam ale administratiei americane au fost doua:
    – eliminarea totala din administratie si armata a cadrelor lui Saddam-de altfel multiconfesionale:sunniti in majoritate dar si crestini, shiiti, etc.Inlocuirea acestora doar cu oameni de religie shiita;
    -retinerea la proclamarea unui stat independent kurd;rezultatatele autonomiei largite, justifica existenta unui astfel de stat.
    Dar, asta e istorie:pentru prezent, probabil ca solutia viabila este divizarea Irakului, de altfel o creatie artificiala a Imperiului Britanic.
    Tot raul spre bine:kurzii sunt cel mai numeros popor fara patrie, merita o tara!

  11. Eu cred ca Occidentul incearca fara nici o logica sa impuna propriul model de democratie intr-o regiune unde democratia n-a functionat niciodata. Lasati corectitudinea politica si admiteti ca foarte multe popoare/populatii n-au resursele interioare necesare pentru a intelege si a accepta democratia, iar asta se vede chiar aici la noi – si noi pretindem ca suntem europeni. Lunga traditie a crimei justificate religios acopera lumea musulmana ca straiele nefericitelor femei din anturajul lui Bin Laden. E tragic ca exista acolo si populatii de alte religii si in primul rand crestinii, pentru care occidentalii ar trebui sa faca intr-adevar ceva si rapid. In rest, nu trebuie decat sa le dai arme si gloante si sa se distruga intre ei, pana ce va rezulta „bunul musulman” supravietuitor din aceasta nebunie fara sfarsit. Cu tot cinismul de rigoare.

    • Cred ca este unul care baga batul prin gard si agita spiritele – prea s-au pornit toti deodata!

      Inca nu a venit apocalipsa – cred ca mai are ceva de asteptat!

  12. Vrea cineva ca intre arabi sa fie pace si intelegere? Israelul n-are nici un interes.
    Nici Presedintele Obama care a declarat ca nu exista o solutie militara americana pentru Irak.
    SUA vor interveni doar atat cat sa nu castige islamistii, prin lovituri aeriene dar fara trupe terestre. Mai departe ii lasa pe irakieni sa-si duca singuri „crucea” si sa-i roage pe americani sa-i ajute. II lasa pe siiti sa se bata cu sunitii si cu islamistii pana se vor distruge reciproc iar la urma se va gasi cine sa curete terenul si sa ia petrolul.

    • -ha-ha-ha..numai imbecilii pot crede ca americanii au mers in irak, afganistan ( sau ce au provocat in libya, siria, etc.) pt a „salva” popoarele de dictatura…pai de ce nu incearca si coreea de nord, arabia saudita, etc. unde exista dictaturi…cum zicea cineva mai sus , totul e facut pt a asigura securitatea evreilor…au atacat statele care erau o amenintare la adresa israelului…

      • Dumneata, in schimb, nu esti imbecil, esti genial.
        Deci de ce-or fi atacat SUA Afganistanul si nu Iranul, cel mai „guraliv” inamic al Israelului, cel care finanteaza toate celulele teroriste din Levant si imbogateste si uraniu? Ah, wait, si Iraqul se apucase de imbogatit uraniu, fiind atacat pe rand de aviatia IRANIANA si de cea israeliana.

        N-astept un raspuns. ;)

  13. era o imagine despre istoria Europei in ultimii 200 de ani: o centrifuga in care se separa popoare si tari si prin ai carei pereti cu gaurele curge sange, mult sange.
    Dupa masacre, schimburi/mutari de populatie si emigratie s-a ajuns ca majoritatea europenilor sa traieasca in tara proprie, etnic vorbind.

    in orientul mijlociu abia au trecut 50 de ani de la primele regimuri post-coloniale (adica post-otomane + perioada mandatelor interbelice). mai are de rasnit centrifuga asta pana or sa ajunga sa traiasca majoritatea oamenilor din zona in propria tara (etnic sau religios sau ce-o mai fi).

  14. Proiectul unei lumi unipolare, fundamentate pe un set de valori (ale noastre!) universal apreciate și apărate de pământeni, s-a prăbușit deja într-o mare de sânge.
    Utopiile se sfârșesc în sânge. Și utopie a fost să credem că civilizații vechi se pot reinventa, doar într-o generație, pentru a intra în schemele noastre procustiene despre bine și frumos. E nevoie de multe generații pentru metamorfozarea dorită de noi. E nevoie de Timp. Și e nevoie să înțelegem că, în final, vom obține o ”hibridare” a civilizațiilor, că și noi trebuie să acceptăm ”un altoi”.
    Cu cât mai repede se înțelege acest FAPT, cu atât mai degrabă se pot găsi soluții graduale și comune pentru a ieși din r…ul în care Occidentul s-a băgat printr-un entuziasm nerealist în urmă cu 2-3 decenii.

    • Şi cum ar arăta „hibridizarea”? Spune-ne care este, de exemplu, altoiul musulman care poate creşte pe principiile şi valorile occidentale?

      • Nu știu. Vom afla în cursul metamorfozei.
        Dar metamorfoza este posibilă, o demonstrează chiar nașterea ”capitalismului” și a sistemului bancar modern. Cât timp Europa a fost propriu-zis ”creștină” și Biserica era o putere compleșitoare, activitățile bancare erau limitate, fiind desfășurate mai ales de cei mai dotați fii ai comunităților evreiești. Pentru că dobânda este considerată de creștini ca fiind un păcat, camătă, cum arată textele biblice. Capitalismul a devenit un fenomen serios, în forma lui actuală, doar când Biserica creștină a devenit o ”afacere privată” sau s-a ”reformat”. Și mai ales de când statele au deveit laice. Un aspect esențial al societății occidentale (capitalismul) a fost posibil doar când societatea europeană veche a fost aptă să accepte un ”altoi” din civilizația ebraică.

        • Să pui capitalismul pe seama reformării bisericii, dar să ignori revoluția industrială e mai mult decât deplasat, e o lipsă totală de înțelegere a funcționării economiei și societății umane.

          Explicat băbește: n-ai să poți construi de una singură o locomotivă sau o navă nici dacă ai avea 10 vieți.

    • eu propun sa incepi dumneata, de pilda altoindu-te un pic cu baietii de la isis, ca doar trebuie intelesi si ei. Dupa care sa ne spui si noua cum a fost.

  15. Americanii au fost mereu naivi. Imi aminesc cum au facut un circ intreg la ONU cu poze si diagrame privind armele de distrugere in masa din Irak, plimbate parca in trenuri si tiruri. Erau niste povesti de doi lei, in care oficialitati de top ale SUA, au crezut sincer, dand dovada de naivitate si superficialitate, S-au bagat astfel intr-o chestie foarte urata din care nu reusesc sa mai iasa cu fata curata.Pacat ca spiritul lor pragmatic din afaceri nu il aplica si in actiunile politico-militare!

    • @ michael – da, de-aia s-a lăsat cu condamnări la închisoare printre apropiați ai Casei Albe (grațiate de președintele Bush jr.) și de-aia au ajuns să-și compromită proprii agenți CIA care raportaseră cinstit că nu există arme de distrugere în masă.

      Bush jr.și gașca de petroliști din jurul lui (Cheney, Rumsfeld) aveau pe agendă invadarea Irak-ului, iar armele de distrugere în masă erau pretextul de care are aveau neapărată nevoie, altfel invazia nu se justifica. În apărarea lor, trebuie totuși spus că Saddam își lăsase inclusiv proprii generali cu impresia că aceste arme de distrugere în masă ar exista. Însă administrația Bush a avut informațiile corecte, dar a ales să le ignore, pentru că voiau neapărat invazia.

  16. După cum ați relevat, cred că ieșirea doamnei Clinton ține mai mult de campania electorală în pregătire și preempțiunea asupra poziției de „șoim” înainte ca republicanii să vină cu refrenul tradițional al „moliciunii” democraților în ce privește problemele fierbinți ale lumii.
    După cum văd eu, acest stat terorist nu poate fi înlăturat decât întâi prin izolare și apoi „neutralizare”. Prin urmare, orice fel de campanie militară trebuie să includă interdicția comunicațiilor cu țările vecine. Dacă Iordania, deși fragilă, poate fi sprijinită între altele pentru a evita un amestec israelian care ar complica enorm lucrurile, Siria rămâne problema principală. De fapt, mi se pare că nu poate fi disociată de problema Irakului sau a ceea ce a mai rămas din el, în nici o discuție. Din câte am putut citi, problema susținerii insurecției „civilizate” anti-Assad depășește criticile adresate administrației americane în ce privește parcimonia ajutoarelor militare. Pe scurt, chiar și cu pregătirea pe care o primesc în „secret” în sudul Turciei, nu reiese un nucleu militar suficient de puternic pentru a înlătura miezul pro-Assad dur, bine înarmat, disciplinat și motivat de amenințarea extincției dată fiind apartenența religioasă. Nu cred că este realistă o viziune a unei Sirii unde după sute de mii de morți survine o împăcare generală, cu Assad rămas la putere. Ar urma poate o copie mărită a Libanului, cu un stat în stat șiit.
    Dacă înțeleg eu bine, atitudinea unora este de a cere Statelor Unite „to sacrifice life and limb” pentru a „curăța” aceste zone fierbinți și apoi preda statele respective „la cheie”. Cui, nu este foarte clar. Și nici cum, deocamdată.
    Nu știu dacă există o soluție „smart” la toate problemele Orientului Apropiat/Mijlociu- dar ea în mod sigur nu poate consta din războaie simultane purtate de SUA pe diverse fronturi, urmate de ocupație militară. Capacitatea militară există- ce lipsește este o viziune pentru faza post-militară, sau în fine, în momentul de față aparent lipsesc protagoniștii.
    Poate viziunea unei ocupații militare americane „benigne”, în sensul în care ea „cultivă” valorile democrației și toleranței, este un „ideal mișcător”. Nu e foarte clar nici cine ar finanța-o și nici cum s-ar evita un rezultat repetat de atâtea ori, în sensul în care o națiune se coagulează împotriva ocupantului, după a cărui alungare revine la războiul civil.
    Oricum, în ce privește atitudinea țărilor occidentale, poate cu excepția Marii Britanii, ea îmi aduce aminte de gluma despre plutonul italian la Stalingrad :
    – Avanti ragazzi ! Per il Duce, per la Patria !
    – Ma che bella voce, signor tenente !

  17. cred ca s-au omis cateva aspecte importante…
    1. Da, IS astia se trag don razboilul don Siria. Acolo au prin putere pt ca…toata lunea occidentala a sarit impotriva lui Asad.
    2. Credeti ca IS sunt o exceptie rara? Exemplul lor va fi.preluat. Vor urma si alte zone…deja avem de fapt destule.
    3. Urmeaza sa mai pice niste regimuri. Yemen, Iran, Egipt si nu in ultimul rand arabia saudita si Pakistan – toate niste butoaieccu pulbere.
    4. Daca IS sunt lasati in pace vom.avea un val.de teroristi la noi acasa cum nu s-a mai vazut
    5. Totul a pornit cu primavara araba. Nu a fost pt democratie ci pt teocratie islamica. Bineinteles ca nimeni nu a priceput ca revolutionarii adevarati au fost f putini. Puterea revolitiilor a fost de fapt data de gruparile.islamiste. Vedeti Egiptul.
    6. Turcia vrea o bucata din actiune. Trcii nu sunt chiar asa democratici. In germania ii vezi ca sunt f intransigenti cand vine vb de religie. In plina libertate femeile toate poarta batic etc. Ca de altfel toti islamistii. Ideea e ca pe fondul violentelor toti islamistii sunt usor de radicalizat. Chiar si kurzii pe care ii admira toata lumea acum.

  18. Vad o gramada de vorbe mari si unele explicatii savante dar, de fapt, este vorba de un razboi inceput acum aproape 1000 de ani cu prima cruciada (1096). Acest razboi nu a incetat niciodata si ca orice razboi nu va inceta pina cind una din parti nu o va supune pe cealalta (chiar prin anihilare fizica)..

    • Wrong. Istoria ne arată că astfel de dispute sau războaie întinse pe sute de ani nu se termină cu victoria vreuneia dintre părți, ci rămân în cele din urmă fără obiect, pe măsură ce societatea umană evoluează.

      • Care e razboiul religios care s-a incheiat (nu e ramas in stare latenta) si nu a dus la disparitia invinsilor? Majoritatea religiilor pretind ca detin adevarul absolut. Nu stiu sa existe vreo religie care sa admita ca ar putea fi gresita si altii au dreptate in credinta lor. Asta nu este o premiza pentru convietuirea pasnica.
        Sigur aveti dreptate daca nu e vorba de un razboi religios si combatantii sint de aceeasi religie sau macar acelasi tip de civilizatie.

        • E adevărat că majoritatea religiilor pretind că dețin adevărul absolut, însă pe măsură ce se maturizează nu mai impun moartea oponenților ca singură soluție.

          Islamul se află acum în faza în care era Inchiziția creștină în urmă cu vreo 500-600 de ani. Similar, catolicii și protestanții s-au omorât unii pe alții cu milioanele, însă astăzi conviețuiesc bine-merci chiar în aceeași țară sau există relații foarte bune între țări vecine de confesiuni majoritare diferite.

          Genul ăsta de dispute întinse pe sute de ani nu se rezumă la religie. Diverse dinastii sau case domnitoare europene au procedat în același mod, disputându-și dreptul de a conduce diverse state, până când trecerea la regimuri republicane a lăsat astfel de dispute fără obiect.

  19. nu exista un stat irakian unitar si nici un popor irakian. acum se vede cel mai bine cat de fals sunt trasate frontierele in partea asta de lume. Irakul in forma actuala este un rezultat al colonizarii britanice de dupa primul razboi mondial si spargerea Imperiului Otoman. ce rost are sa alaturi absolut artificial suniti, siiti si kurzi cu teritorii clar delimitate si pe urma sa te miri de ce un astfel de stat nu functioneaza decat in regim de dictatura? ce se intampla de fapt acum este reasezarea granitelor, chiar daca nimeni nu recunoaste asta. kurzii sunt de facto independenti. sunitii din ISIS nu vor ajunge sa cucereasca teritoriile siitilor pentru ca Iranul nu va permite asa ceva. practic in conditii de razboi se redeseneaza harta Orientului Mijlociu. cum o sa iasa la final nu stie nimeni, dar e din ce in ce mai evidenta artificialitatea unor state precum Irak.

  20. Articolul de mai sus incepe cu o afirmatia: „Statele Unite au intrat când nu trebuia şi au ieşit tot când nu trebuia din Irak, în ambele cazuri prematur”.
    Aceasta afirmatie trebuia scrisa altfel: „Statele Unite nu trebuiau sa intre in Iraq…full stop.
    Tot ce se intampla astazi in Iraq (si nu numai) este urmarea unei politici naive (ca sa nu spun altfel) a unor lideri lipsiti de educatie (nu numai Bush jr, dar si camarila care l-a condus: Cheney, Wulfowitz si Rumsfeld).
    Din pacate majoritatea liderilor occidentali (si unii din comentatorii entuziasti de pe acest portal) nu vor sa vada dezastrul creat de interventia occidentala inceputa in 2003. Singurul lider care si-a facut (voalat) mea culpa este primarul conservator al Londrei, Boris Johnson, care intr-un articol intitulat “ Blair has finally gone mad” ridiculizeaza argumentatia lui Blair care sutinea ca evenimentele recente din Iraq justifica interventia din 2003. BJ spune ca a sprijinit in 2003 interventia in Iraq dar acum accepta ca a fost o prostie. In schimb emisarul special pentru pace in Palestina (care a avut neobrazare sa accepte aceasta sinecura) insista ca a fost un lucru bun.
    Din fericire nu toti politicienii occidentali si-au pierdut mintile. Cand s-a pus problema unei interventii (pe fata) in Siria, Camera Comunelor, dupa experienta dezastrului intereventiei in Iraq, l-a urechiat pe Cameron si i-a amintit ca in UK inca mai exista un regim westmisterian si nu un stat prezidential (sau monarhie electiva, cum mai este numit acest sistem de unii analisti cu mintea inca limpede) si lucrurile s-au mai linistit. Dar numai pentru putin timp, pentru ca dupa 2001 fundmentalistii pietei libere is dadusera mana cu cu fundamentalistii exportului de democratie, imitand un model sovietic de trista amintire, pe care-l condamnasera vehement anterior.
    In anii 70-80 rusii exportau revolutii in Mozambic, Angola, Etiopia, Afganistan, etc si iroseau pentru acesata cauza nobila (spuneau ei) munca mojocilor care nu aveau accces la carne, pantofi, sutiene sau chiloti. Astazi o noua generatie de exportatori de revolutie, la fel de inteligenti ca si cei ai lui Brejneiv – Andropov si Chernenko, irosesc banii contribuabilor occidentali si ai satelitilor lor (vezi Romania) intr-o incercare stupida de a accelera cursul istoriei.
    Dupa revolta parlamentului britanic, un alt aparator al democratiei, Monsieur Sarcozy, a devenit campionul unui interventii in Libia, resuscitand pretinsa influenta de La Grande France (altfel incadere libera, ca si alta fosta mare putere, Great Britain). In final trioul Sarcozy – Cameron – Obama (SCO) a castigat, si noii cruciati au intervenit si l-au eliminat pe despotul Ghadafi.
    Peste numai doi ani avem o ilustrare a inteligentii acestor ideri (si consilierilor lor). Astazi Libia este rupta in doua si in stare de anarhie totala. In Siria luptatorii pentru democratie ai trioului SCO s-au transformat peste noapte in fiarele apocaliptice ale sunitilor (finantati si de wahhabitii din Arabia Saudita si Qatar). In Iraq aceiasi suniti turbati; in plus Iraqul a devenit un fel de stat vasal al Iranului (dusmanul de moarte a US) si nu e tarziu pana cand se va rupe in trei, permitand kurzilor sa-si creeze un stat propriu (asta si pentru ca kurzii au semnat deja contracte de petrol fara respectarea legilor siitilor de la Bagdad, cu repercursiuni dincolo de granitele Iraqului). Rezultatul exportului de democratie: au fost inlocuiti niste tirani seculari si adusi la putere niste fundamentalisti islamici parasutati direct din Evul Mediu. S-au cheltuit mii de miliade de dolari si au fost uscis
    Egiptul a devenit o democratie, dar cand egiptenii au votat masiv pentru Fratia Musulmana, democratia n-a mai fost buna pentru exportatorii de democratie si militarii egipteni (instruiti la West Point) primesc din nou 1 miliard de dolarii pe an donatie de la US.
    In pur limbaj al absolventilor de Oxbridge sau ENA: what a f…… mess!

    • E un comentariu mai mult decât tendențios, Frăția Musulmană a dovedit că poate câștiga niște alegeri libere, însă măsurile adoptate imediat de Mohamed Morsi au făcut ca acele alegeri libere să fie ultimele pentru multă vreme, așa a ajuns înlăturat de la putere.

      Democrația nu înseamnă doar să câștigi la urne, democrația înseamnă să mai existe și opoziție după aceea, care să poată câștiga și ea la urne. Doriți să susțineți că Egiptul lui Mohamed Morsi era suficient de democratic pentru asta? Rusia lui Putin? Belarusul lui Lukașenko?

      Cât despre invadarea Irak-ului, ea era necesară. Saddam nu înțelesese nimic din precedenta invazie.

      • Comentariul meu poate parea tendentios (catre ce?) dar el reliefeaza rezulatele a 20 ani de export de revolutii care TOATE s-au dovedit catastrofale. Intentiiile nu au nici o valoare atat tuimp cat rezulatele sunt mizerabile. In fapt si intentiile pot fi suspecatte ca fiind cel putin suspecte.

        Tot n-am priceput de ce ce credeti ca trebuia intervenit in Iraq in 2003. In lume erau atunci dictatori la fel de brutali (vezi Arabia Saudita, Bahrein, Congo, cei din Asia Centrala ex Sovietica, China) si totusi Iraqul a devenit singura tinta unei camarile de ignoranti, urmati servil de UK, Australia si chiar Romania.
        Cum spunea cineva in pura gramatica damboviteaza: rezulatele vorbeste. Si rezultatele sunt pe masura inteligentei celor care au planificat si execuat interventia din 2003.
        Intre 2003 si in 2013 au murit in Iraq peste 200,000 civili, care ar fi trait daca glorioasa revolutie din 2003 nu se petrecea. Am la serviciu emigranti din Iraq, fugiti in timpul lui Sadam si care il regreta acum. Inaintea democratiei exista un drept mai important: cel la viata.

        As vrea sa va amintesc ca la Nuremberg s-a introdus pentru prima data acuzatii pentru „crime against peace” si crime of planning a war of aggression”. Sounds familiar?

        • Zi buna,

          Americanii s-au dus in Irak pentru PETROL in proportie de 99%.

          Nu au avut nici un interes cum zic in „libertatile cetatentesti, democreatie” bla bla

          sunt chiar naivi unii colegi de forum….

  21. Crede autorul acestui articol ca ceea ce se intampla acum in Irak, Siria, Libia, Ucraina, curand Iranul posedand arma nucleara, Afganistanul din nou in mana talibanilor dupa retragerea americanilor, toate acestea sunt evenimente fara legatura intre ele? Nu cumva politica externa dezastruasa a lui Barack Hussein Obama e numitorul comun al tuturor acestor crize ? Nu cumva fostul „community organizer” cu simpatii vadit comuniste si pro-islamiste a reusit ce si-a propus ? Pentru cei ce mai au inca dubii urmariti discursul lui Barack Hussein Obama din Cairo in timpul „Appology Tour 2009”. Merita mentionat faptul ca in primele 3 randuri de spectatori erau membrii marcanti ai Fratiei Musulmane …. http://www.google.ca/url?sa=t&rct=j&q=appology%20tour%202009&source=web&cd=3&ved=0CCMQtwIwAg&url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DYwvIKGsipMQ&ei=DqPvU-jEMcykyATK6oDADA&usg=AFQjCNEWTtIiUnUNFASB0CO5IzGPPmoubA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro