joi, martie 28, 2024

Islamismul şi internaţionala terorii

Ziua de ieri, 26 iunie 2015, este ocazia de a contempla, încă o dată, un chip al răului pe care nu îl mai putem ignora. În Tunisia, în Franţa şi în Kuweit, internaţionala terorii islamiste a lovit din nou, pentru a transmite acele mesaj de care depinde existenţa acestei religii politice a urii: nimeni nu este la adăpost de sabia ce va lovi, fără ezitare, pe infideli. Indiferent de precauţii şi de compromisuri, sfârşitul necredincioşilor va fi acelaşi, exterminarea.

Dincolo de detaliile care ţin de analiza din unghi anti- terorist, crimele de ieri reconfirmă capacitatea islamismului de a fi un catalizator de energii, în spaţii politice şi confesionale extrem de diverse. Ţintele atacate au, în sine, propria lor simbolistică. Fie că este vorba de un stat care a reuşit să evite capcana fundamentalistă, Tunisia, fie ca este vorba de o republică în care valorile laicităţii sunt subminate prin crime abominabile, Franţa, fie că este vorba de un stat din zona Golfului în care balanţa confesională poate fi afectată de violenţele sectare, Kuweit, numitorul comun este dat de această ostilitate, implacabilă, faţă de orice formă de agregare statală şi intelectuală care se opune viziunii pe care o întruchipează statul islamic. Descentralizată şi aproape imposibil de contracarat, această internaţională a terorismului îşi datorează existenţa unui zel misionar care trece peste frontiere statale şi culturale. Religia politică este liantul ce uneşte acţiuni ce par separate.

Islamismul are, acum, în Statul Islamic din Irak şi Siria, o exprimare cvasi-etatică. Prin cuceriri şi teroare, islamiştii au reuşit să distrugă, efectiv, statalitatea arabă în aceste spaţii. Pe ruinele unor autocraţii inspirate de naţionalismul tribal sau de marxismul de extracţie sovietică,islamismul propune o arhitectură de societate, deja decelabilă. În numele acestui viitor care este prezent în aceste zone au fost comise atentatele de ieri. Ceea ce Statul Islamic demonstrează este posibilitatea faptică de a duce la îndeplinire politici exterminaţioniste, de tip genocidar. Lichidarea minorităţilor religioase din teritoriile ocupate este o prioritate ce nu se negociază. Ca şi nazismul, islamismul mizează, pâna la capăt, pe purificare criminală. Cei care nu se încadrează în schema imaginată de Statul Islamic sunt destinaţi pieriii. Imaginile terifiante ale barbariei, de la decapitări la crucificări, sunt expresia acestei vocaţii misionare înfăptuită prin sânge.

Ziua de ieri,26 iunie 2015, ne reaminteşte un detaliu pe care societăţile occidentale sunt tentate să îl uite, din raţiuni de comoditate corect- politică. Statul islamic şi atrocităţile pe care le comite nu sunt o dezvoltare marginală, limitată la un spaţiu exotic şi îndepărtat.Islamismul nu este o provocare cu care se confruntă doar state eşuate, în pragul extincţiei. Prin slăbirea valorii de coeziune a cetăţeniei în Vestul European, islamismul devine o patologie politică susceptibilă de a acţional global, dincolo de graniţe. Lecţia crimelor de la “ Charlie Hebdo” este legată de această apariţie, în cadrul societăţilor occidentale, a unor enclave în care ura este motorul unei religii politice cu miii de prozeliţi.

Islamismul şi internaţionala terorii ne obligă să medităm la capacitatea instituţiilor şi procedurilor democratice de a rezista acestui asalt cotidian. În egală măsură,existenţa Statului Islamic, ca actor statal, garantează, pe termen mediu şi lung, acest export de radicalism sanguinar. Distrugerea Statului Islamic este o prioritate a întregii umanităţi. Supravieţuirea acestui inamic implacabil al omenirii civilizate înseamnă acceptarea coexistenţei cu cei ce ce predică ura, exterminarea şi crima. Efortul de solidaritate global este alternativa la capitulare şi complicitate.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Foarte adevarat. Din pacate corectitudinea politica nu este corecta ci doar politica. Daca articolul ar fi avut ca subiect sexualitatea pana acum ati fi avut zeci de comentarii inversunate. Dar acest subiect este tabu. Nu face inca parte din agenda politica a vestului, deci nici a noastra. Va veni si vremea acestui subiect, dar deocamdata prioritatea numarul unu are de-a face cu altele.Personal nu pot crede ca mai marii lumii nu vad pericolul radicalismului islamic. Cred ca il tolereaza deoarece serveste scopurilor lor. Pentru a implementa controlul global trebuie sa-l faci mai intai dezirabil. Asa ca deocamdata radicalii isi pot face de cap, pot ucide, pot crucifica, pot decapita sau viola, deoarece este corect politic. Agenda vestului are drept prioritate salvarea homosexualilor de cruzimea regimurilor democratice care-i prigonesc si nu gadilarea mofturilor celor incomodati de ISIS. Dar dupa ce vor rezolva problemele majore se vor ocupa si de amanuntele astea.

    • Nu este un subiect tabu, dar este paralel cu realitatea. Dacă în UK sunt 2,7 milioane de musulmani și 0,2% dintre ei se duc să lupte în Siria, asta înseamnă că restul de 99,8% sunt niște non-oameni? Taximetriști, vânzători de prin magazine, oameni pe care îi întâlnești zi de zi și cu care te saluți, devin brusc egali cu zero fiindcă un fanatic omoară câteva zeci de inși în Tunisia?

      Breivik a omorât mult mai mulți în Norvegia, fără nicio legătură cu religia, ci doar cu mama dementă care l-a crescut. În astfel de situații religia e doar un pretext la fel de bun ca oricare altul. Unele moschei au rolul lor în a alimenta manifestările de ură, într-adevăr, însă o persoană trebuie să fie deja sărită de pe fix ca să treacă la masacre, indiferent ce i se spune la moschee.

      Așa cum nu toți preoții ortodocși procedează ca la Tanacu, tot așa nici majoritatea musulmanilor nu se ocupă cu atentate.

      • Asa e. De ce sa iesim la vanatoare de vrajitoare islamiste? (Ca Coranul interzice vrajelile)> Mai bine sa faca Hollande un mars din ala mare, solidar, mediatizat, ca cel din ianuarie. Asa o sa o ia la fuga toti teroristii.

  2. „Islamismul şi internaţionala terorii ne obligă să medităm la capacitatea instituţiilor şi procedurilor democratice de a rezista acestui asalt cotidian.” – ???
    Risc sa anticipez rezultatul „meditarii” la subiectele propuse de dvs, si sa afirm, fara multe rezerve, ca rezultatele NU vor fi concludente, ci, exact ca si pana acum, doar informative de acelasi statu quo…care nu s-a instalat ieri!!!
    UE nu vorbeste acelasi limbaj diplomatic, pericolele islamismului radical nu sunt unanim considerate ca amenintari directe, cele 28 de state neavand aceeasi ierarhizare a problemelor de securitate proprie, in functie ca sunt situate in vecinatatea Rusiei, a Mediteranei sau a Balcanilor!
    Primul pas care mi se pare esential este „obligatia !” de a admite ca astazi, singurul dusman al omenirii este DAESH!
    Pentru contracararea acestui monstru, in varsta de numai 1 an (!!!), cred ca trebuie puse, urgent, intre paranteze orgoliile, si abandonat (momentan…) subiectul preferat : Putin!
    Cu Putin se poate discuta, negocia, armele si strategia individului ne sunt arhi-cunoscute, iar „imprevizibilitatea” sa nu mai surprinde decat pe cei care vor (au interes?) sa se arate surprinsi! Acelasi oribil Putin insa, poate fi un aliat eficace in razboiul contra islamistilor, mai ales astazi cand, marginalizat mai mult ca oricand, are nevoie de o re-recunoastere internationala, macar pentru hranirea propiului orgoliu…Deci, daca pentru cancelariile occidentale, este inimaginabil sa se lupte cu islamistii folosind aceleasi arme ca ei(!), banuiesc ca pentru Putin lucrurile stau diferit…Sa fim pragmatici, devine o exigenta vitala!
    DAEH nu este previzibil, pentru ca nu are aceeasi logica pe care noi o cunoastem! Chiar specialistii in islamologie sunt depasiti… :(
    Cine poate intelege cum functioneaza creierul unui islamist de 25 ani, diplomat la Princeton, care-si bandajeaza penisul inainte de a se exploda, ca sa fie „functional” fata de cele 70 virgine care-l asteapta in Paradis? A se nota ca in perioada Ramadanului (18.06-18.07.15) recompensa promisa martirului este multiplicata de 10 ori!
    Atentie cititorilor: cine rade, risca sa aiba capul taiat…!

    • Ca de foarte multe ori, sunt tentat să vă dau dreptate. Comentariile dvs, pline de miez, sunt dacă nu infailibile prin recurenta ideilor și a firului logic, măcar ca punct de plecare foarte pertinent intr-o dezbatere.
      Personal, văd două pisibile strategii: răspunsul cu armele proprii, adică toleranță față de viziunile adversarilor (oricât de „bizare” ne par) și consecvență față de valorile proprii sau aplicarea unor măsuri în forță, punitive și de reprimare împotriva celor ce amenință aceste valori.
      Fiecare dintre aceste strategii are puncte forte, dar și aspecte negative, iar diferența îmi pare a fi constând în rezultatele pe termen scurt și lungale celor două. Varianta pacifistă nu aduce suficientă mulțumire celor terorizați de islamismul agresiv al IS, dar are cred avantajul că prezervă exact ceea ce ne diferențiază de teroriști. Iar pe termen lung, cred în forța naturală prin care uleiul se alege de apă și în superioritatea educării prin toleranță, față de cea prin impunere. Cealaltă strategie pare a fi rapidă, decisivă și eficace. Dar este oare?! O acțiune radicală împotriva IS ar avea, desigur, sorți de izbândă prin tehnologia de care dispune occidentul, însă există riscul imens al transformării teroriștilor în martiri pentru mulți dintre semeni, ducând la o convertire în masă a celor care sunt cei mai expuși transformărilor majore actuale, adică exact a celor pe care vrem să-i apărăm.

      • @Hantzy,

        Mai exista doua variante pe care nu le-ati in calcul:

        – o armata de mercenari finantata de marile firme petroliere (cu o cifra de afaceri cumulata mai mare decat PIB-ul multor state mici sau medii) si care sa opereze, desigur, cu acordul guvernelor din tarile afectate;

        – un acord secret intre ISIS si „marile democratii” prin care primii sa renunte la atacuri teroriste (sunt cei mai in masura sa-si controleze oamenii) iar ceilalti sa le lase mana libera in tarile deja controlate. Sau altfel spus, business as usual.

        Oricare ar fi solutia adoptata, eu am pretentia de la cei pe care-i platesc pentru a-mi asigura securitatea – SIE, SRI, politie, MAE etc. – sa-si faca datoria, iar prima data cand Romania va fi tinta unui atentat terorist nu ii voi injura pe cei din ISIS (acestia sunt nebuni) ci pe cei enumerati mai sus!

        • Ma rog, a treia varianta ar fi doar o subvarianta.

          Interesanta e ultima.

          Dar si mai interesanta e asteptarea dvs de la autoritati. Chestia asta cu platitul, prin contributiile la buget, arata ca un contract in alb, in care fiecare parte are pretentii nelimitate: unii cer protectie absoluta, ceilalti spun ca bugetul alocat e insuficient

          • Despre varianta 3: poate ma insel, dar nu am senzatia nici ca 1. ISIS ar avea asa o ierarhie care sa poata garanta un acord, si nici ca 2. i-ar interesa vreo varianta care nu presupune exterminarea cainilor necredinciosi.

  3. Nu cumva si Statele Unite au o responsabilitate pentru ce se intampla acum in state precum Irak si Siria, unde americanii prin lupta lor de inlaturare a unor regimuri care, de bine de rau, mai tineau situatia in frau si nu lasau sa prolifereze fundamentalismul islamic, prin aceasta lupta spuneam, au destabilizat acele state si situatia a scapat de sub control ?
    E o intrebare. Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Dar responsabilitatea pentru ca in Bucuresti se va construi cea mai mare moschee din Europa cui revine, dragi comentatori (bucuresteni, presupun) ai atentatelor din lumea larga si draga dle Stanomir? Cum de a hotarat Ponta cel iute de picior si nebunul de Oprescu lucrul asta fara sa consulte bucurestenii, și cum de ei se uita spre alte zari si nu la ce se intampla in ograda lor acum-acum?

      • Cum de a hotarat Ponta cel iute de picior si nebunul de Oprescu lucrul asta fara sa consulte bucurestenii

        La fel cum au hotarat alti nebuni sa construiasca (si sa finanteze partial de la buget) Catedrala Bantuirii Neamului: pentru ca pot!

  4. Domnule profesor, sinteti expert in constitutie, asa ca nu incerc sa vind castraveti gradinarului. ;) In ultimul paragraf propuneti sa identificam „proceduri democratice de a rezista”, iar apoi ca „distrugerea Statului Islamic este o prioritate a întregii umanităţi”. Democratia, cu tot ce implica ea, a fost adoptata numai in unele parti ale omenirii. Argumentele noastre rationale nu au nici o valoare pentru ca intre noi si ei, fanaticii de orice fel, nu exista dialog. E razboi direct. Europenii trebuie sa invete de la americani si sa infiinteze un Guantanamo II. Granitele vestului trebuie inchise. Extremistii trebuie incarcerati. Cei care vor sa plece sa lupte pentru fanatici nu trebuie impiedicati sa plece, ci sa mai revina (confiscat pasaport si ridicata cetatenia). E inacceptabil ca un suspect precum cel din Franta, in vizorul autoritatilor, sa nu fie arestat. Criminalii sint cei mai discreti vecini si colegi pina in ziua atacului. Vestul, si in special Europa, sufera de prea multa corectitudine politica. Toate cele bune si continuati sa scrieti! :)

    • @ Liviu – dacă toate propunerile din comentariu ar deveni realitate, Europa ar arăta cam ca Germania lui Hitler. Nicio țară civilizată nu ridică cetățenia obținută prin naștere, ca să luăm un singur exemplu.

      Procedurile de la Guantanamo (unde unii prizonieri au ajuns în cele din urmă eliberați fără a fi acuzați de nimic) sunt exact procedurile pe care le aplica România comunistă prin 1952. Sigur asta e direcția în care trebuie să mergem? Sau unii dintre noi sunt de fapt la fel de fanatici ca islamiștii?

      • Inversezi situatia. In 1952, teroristii impusesera teroarea. Din capul locului, nu trebuiau sa fie lasati sa isi faca de cap. Nici cei din Franta nu trebuie sa fie lasati sa ajunga la putere ca cei din 1952.
        O societate libera nu e nehotarata in fata terorii. Legile, tribunalele, pedepsele au devenit eficiente acolo unde a existat libertate, nu acolo unde a domnit teroarea si tirania.

        • @ Vali – ai încercat să le povestești chestii din astea celor care au prins vremurile de dinaintea Revoluției Islamice din Iran? Exact așa proceda Șahul, chiar după ideile exprimate pe-aici. Avea relații excelente cu americanii (cine a mai primit F-14, Tomcat-urile din TopGun?) ; avea niște servicii secrete excelente, care mai întâi rupeau oase și abia după aceea puneau întrebări (dacă mai aveau cui) iar țara trecea printr-o modernizare nemaivăzută în partea aceea de lume. Cum s-a terminat totul, scrie de-acum în cărțile de istorie.

          Ceea ce nu înțeleg promotorii măsurilor de forță este că aceste măsuri de forță sunt puse în aplicare tot de psihopați, chiar dacă ei poartă uniforme guvernamentale. Adică un om normal nu se duce să tiortureze sau să bată cu ranga pe un altul acuzat de ”terorism”, iar de multe ori cel acuzat de ”terorism” e acuzat aiurea, nu pentru fapte reale, ci fiindcă psihopaților din guvern le trebuiau țapi ispășitori să-i arate publicului.

          În concluzie, este pur și simplu lipsit de realism să crezi că există psihopați răi, teroriștii, respectiv psihopați buni, angajați ai forțelor de ordine. Ba chiar dimpotrivă, psihopații guvernului sunt mult mai periculoși, pentru că se apără și se susțin unii pe alții având acces la toate resursele statului.

          Cât despre filozofii ieftine despre 1952, dacă n-ai avut un bunic închis ani întregi fără proces și eliberat până la urmă fără să fie acuzat de nimic, găsește pe cineva să-ți povestească despre acele vremuri.

          • Nu ai inteles. Nu avem de ales intre sah, teroristi, Nicolschi sau bataie de joc ca in Franta. Exista si altceva. Politia poate fi eficienta si disuasiva pentru hoti si teroristi.
            Exista justitie, scoala, familie, spirit cetatenesc.
            Filosifie ieftina e sa te dai mare cu ce crezi tu ca stii despre teroarea din 1952 si in alte postari sa spui ca tarile batice atunci nu existau doar pt ca le ocupase Rusia.

  5. Statul Islamic e o organizatie identica cu Pedelismul de aici. Au aceeasi metode si rezultatele sun cam aceleasi : in timp ce Statul Islamic a lasat in urma milioane de refugiati si executii la noi pedelismul liberal a lasat in urma patru milioane de refugiati sociali imprastiati pe toata planeta .

  6. Mi-e teama sa nu ajunga in Europa si refugiati din Yemen cum au ajuns si cei din nordul Africii si Orientul Mijlociu. Islamistii astia fanatici si criminali traiesc cu impresia ca noi le-am distrus statele si tzarile si economiile si ca am ucis milioane de civili la ei ca sa le luam petrolul. Din aceste motive total gresite ei cred ca au dreptate sa se razbune pe noi.
    Zic si eu sa facem un Guantanamo, cred ca Kosovo ar fi tocmai bun, oamenii de acolo au experienta.
    Mai sint unii islamisti care spun ca si Arabia Saudita e stat islamic si decapiteaza oameni care incalca sharia, dar nu e adevarat: Arabia Saudita e stat islamic dar e de dreapta liberala cu americanii , iar decapitarile au fost legale si executate de calai calificati intr-un cadru corespunzator.

  7. „Prin cuceriri şi teroare, islamiştii au reuşit să distrugă, efectiv, statalitatea arabă în aceste spaţii”.
    Cred că mai curând prin cuceriri și teroare, au reușit să se impună acolo unde statalitatea arabă a fost aparent incurabil lovită în primul rând de intervenția unor mini puteri locale cu un anume grad de conivență occidental. În fond și acum, în ce privește hegemonia autohtonă, există un grad ridicat de ipocrizie- acest cvasi-stat criminal este religios și ideologic destul de apropiat unor „jucători” din zonă, în ciuda discursului de înfierare a unui monstru pe care în mare măsură l-au creat.
    ISIL este vârful unui aisberg și dacă vrem, un fel de expresie a imenselor probleme ale lumii islamice într-un fel de pilulă care dă bine mediatic și care ar da și mai bine într-un război limitat, transmis în direct pe toate posturile majore de televiziune. Dar cei care au susținut sau încă mai susțin ISIL sînt locali iar cei care controlează majoritatea structurilor de comandă și control sînt tot din partea locului. Ceea ce vine din Occident, este menit să dea lucirea mediatică dar nu constituie miezul problemei. A distruge doar cvasi-statul ISIL nu va rezolva problema de securitate a Occidentului față de terorismul islamic, după cum nu va rezolva nici nodul gordian al zonei în ce privește etniile și curentele religioase majore. Din cauza presiunii opiniei publice occidentale, e posibil să asistăm în curând la un fel de zvâcnire reflexă de genunchi- fără însă a gândi, planifica și pregăti urmarea, vom asista la ceva și mai grav decât succesiunea de greșeli comise în trecut.
    Din declarațiile diverșilor lideri implicați, nu mi-este clar care ar fi obiectivele politice finale și prin urmare, dat fiind că strategia militară le este subordonată, mă tem că și ea ar suferi de „vacuitate”.
    Mi se pare că și limbajul utilizat în abordarea problemei și semantica aferentă sînt depășite și nu fac decât să perpetueze concepte complet rupte de realitate. Despre ce „Irak” vorbim ? Care armată „irakiană” ? Insurgenții sirieni „moderați”, antrenați în baze străine, medici și economiști care nici în câteva generații nu se vor putea măsura cu facțiunile care își dispută întâietatea militară acum. Nu avem un precedent istoric de pacificare a unei țări cu sute de mii de oameni sub arme și cu tradiția insurgenței în spate- situația depășește cu mult ceea ce constituia insurgența irakiană după invazia occidentală. Este logic faptul că pentru a asigura un modicum de trai decent oamenilor de rând din această țară, primul pas făcut este de a dezarma și desființa toate aceste organizații para-militare, ceea ce presupune nu doar o ocupație masivă (în lipsa unui acord negociat) dar și o participare și un sincronism perfect al tuturor țărilor care le susțin. Există un grad ridicat de puerilitate în modul sub care e prezentată lupta pentru a-l răsturna pe Assad cel Rău și camarila lui. O bună parte din cei care i se opun militar activ, nu suferă mai puțin de mâncărimea degetului de pe trăgaciul genocidar, ci mai curând de penuria de mijloace.
    În Irak, mi se pare că singura speranță rămasă, cât de firavă, este a unui fel de stat federal în care cele trei blocuri nu se omoară reciproc. Noțiunea că o „mână din afară” ar putea interveni chirurgical sau ortopedic și remedia toate aceste probleme, este o elucubrație- nu ar fi însă prima, în ce privește abordarea problemei. O mână din afară trebuie să intervină numai în cazul unei colaborări locale. Dacă nu se pot pune în mișcare toate plăcile tectonice ale zonei pentru un fel de compromis care să reducă măcar numărul de victime, atunci recurgem la ceva care dă bine pe CNN ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro