Ceea ce numesc arheologia terorii implica un permanent recurs la memorie, in care amintirea noptii totalitare se intersecteaza cu istoria asa cum o scriu cei care urmaresc recuperarea si salvarea adevarului, nu prelungirea unor mituri vlaguite si, nu o singura data, nocive. Istoria presupune controlul surselor, respectul pentru bibliografii si pentru achizitiile dovedite ale comunitatii epistemice internationale. Salut aici exceptionalul site construit de cercetatorii de la IICCMER in colaborare cu Fundatia Soros, firma Seniorinteractive si Radio Guerrilla, cu sprjinul Fundatiei Konrad Adenauer, despre istoria comunismului din Romania.
Am fost invitat de catre dl. Lee Edwards sa scriu textul despre Romania pentru acel formidabil spatiu virtual care este the Global Museum on Communism. Ii indemn pe cititorii acestui articol sa viziteze acel Muzeu, embrionul unuia care, speram, va fi construit material cat mai curand. Pot compara asadar ceea ce s-a realizat, tot pe baza devotamentului unor oameni carora chiar le pasa, aici, in Statele Unite, cu ceea ce au realizat colegii de la Bucuresti. Nu am cuvinte care sa exprime suficient pretuirea mea. Sa precizez, este vorba de un proiect nascut din pasiune, nu din obligatii institutionale. Asa prind fiinta, de fapt, marile proiecte.
Atunci cand fostii securisti elogiaza oribila, criminala organizatie pe care au servit-o (v. cartea lui Aurel Rogojan, seful de cabinet al lui Iulian Vlad, editorialist la ex-cotidianul nistorescian, publicata de Petru Romosan si Adina Keneres la editura Compania), un asemenea muzeu functioneaza ca un indispensabil si urgent memento. Cand fostii kaghebisti deplora prabusirea URSS, este vital sa stim in ce a constat utopia bolsevica. Cand fundamentalistii ortodoxisti cu nostalgii gardiste si istoricii militari ori nemilitari ai lui Ceausescu (cu ale lor nostalgii antonesciene) strang randurile pentru a ne convinge ca regimul national-stalinist era de fapt unul profund patriotic, este imposibil sa nu intrebi care sunt interesele vizibile si invizibile ce-i mobilizeaza? Cand neo-stangistii vor sa retesteze „ipoteza comunista”, este mai mult decat util sa stim care au fost efectele concrete, exterministe, ale aplicarii ei in sistemele de tip sovietic. Cand un publicist frivol si cinic vorbeste despre „glamor Gulag”, este important sa stim ca a fost Gulagul si cum se murea acolo. A face analogii stupide (Gulagul si mall-ul „capitalist”) este stupid si repugnant. A batjocori prin bagatelizare memoria a milioane de morti tine de zona tembelismului moral.
http://www.globalmuseumoncommunism.org/
Nu avem (inca) Muzeul Dictaturii Comuniste (din ratiuni care ar trebui discutate separat), dar avem acest muzeu online, inteligent, dinamic, interactiv, informativ si plin de compasiune. Reconstituirea interogatoriilor Securitatii este rascolitoare. In curand, tot sub egida IICCMER, va fi postat site-ul inchisorii tacerii, penitenciarul de la Ramnicu-Sarat. Vedem aceste proiecte drept complementare cu admirabilul efort al Muzeului Memorial de la Sighet, cu demersul Memorialului Revolutiei de la Timisoara. Confruntarea lucida si responsabila cu trecutul traumatic tine de logica insasi a unei democratii viabile. Dovada: Germania, Polonia, Chile, Argentina, Africa de Sud. Contra-dovada: Rusia lui Vladimir Putin.
Recomand cartea lui David Satter, „It Was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past” (Yale University Press, 2012). Ironia titlului este devastatoare si cat se poate de graitoare. Nu s-a petrecut acum sute ori mii de ani si chiar s-a intamplat. Azi nu mai este o incalcare de tabu sa o spui: comunismul, ca si fascismul, a fost un sistem genocidar. A nega acest lucru tine de abulie morala ori de orbire ideologica (cele doua tind sa se confunde). Spre a relua o formulare celebra, cine uita nu merita. Ori, cu alte cuvinte, trecutul nu este o alta tara.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„despre milioane de morti tine de zona tembelismului moral”
„A nega acest lucru tine de abulie morala ori de orbire ideologica (cele doua tind sa se confunde). Spre a relua o formulare celebra, cine uita nu merita”
Cum scria cineva recent, ne lipseste cam des, aici in Ro., ceea ce se nuneste „imaginatia morala”. Sa inteleg ca acum, de cand cu guvernarea usL, proiectatul „Muzeu al Comunismului” care urma sa aiba sediul undeva pe langa Pta GCojbuc, din cate imi amintesc, a fost trecut de catre Ponta la „proiecte-pt-care-ne-pare-rau-nu-sunt-bani”?
Dar unde sunt numele ? Ana Pauker, Dej , Foris etc …… De ce nu scrieti o carte pe tema asta cum a scris marele Soljenitin ?
Marele romancier si eseist Aleksandr Isaievici Soljenitin (cel pe care l-am numit supremul martor) nu a scris o istorie a PCUS ori a comunismului in Rusia, ci monumentul moral si istoric care este „Arhipelagul Gulag”. Modele posibile (si, de fapt, reale) pentru demersul pe care il practic ar fi „Utopia in Power” de Mikhail Heller si Aleksandr Nekrich, „The Soviet Tragedy” de Martin Malia, biografiile lui Stalin de Robert Conquest, Boris Souvarine, Robert C. Tucker, Adam Ulam si cea despre tanarul Stalin de Simon Sebag Montefiore. Am publicat in 2003, la University of California Press cartea „Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism” (tradusa in romana la Polirom, poloneza, albaneza, in curs de traducere in maghiara). De asemenea, daca va intereseaza, puteti citi volumele mele, „Arheologia terorii” (Curtea Veche) si „Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (Humanitas). Am scris pe „Contributors” despre Ana Pauker si Dej, ca si despre Pantiusa, Draghici, Nikolschi, Roller, Miron Constantinescu etc Ganduri bune.
Cunoşteam recentul muzeu românesc al comunismului. Excelent, original, inteligent. Sunt convins că se va dezvolta cu materialele necesare şi pe care le merită. În schimb, nu cunoşteam Muzeul Global al Comunismului, o iniţiativă atât de necesară. Desigur, şi acolo mai sunt multe de făcut, din nefericire există “material” pentru a umple saci întregi de gigabytes.
Nu obosesc să explic de ce asemenea iniţiative sunt atât de actuale şi necesare. Văd că o face mai bine şi mai convingător profesorul Tismăneanu. Făptaşii sunt printre noi, nu le-ajunge că au scăpat nepedepsiţi, nu le sunt suficiente pensiile uriaşe, nu se mulţumesc că şi-au trimis odraslele în frunte bucatelor. Cu un neverosimil cinism al impenitenţei, vor acum şi recunoaştere, vor reabilitare în faţa istoriei, vor înapoi onorabilitatea
Ce mecanism al ticăloşiei îi face să scoată din nou faţa ? Nu am nici un răspuns. Probabil că trebuie să fii în locul lor, ca să-i poţi înţelege.
Recent am revăzut un film de montaj de la procesul lui Eichmann. La un moment dat, face o remarcă ce-mi scăpase până acum: “in der jüdischen Frage, ich habe aus Idealismus gehandelt” (in chestiunea evreiască, am acţionat din idealism)
Cutremurător ? Poate ne ajută să înţelegem şi “idealismul” securiştilor şi activiştilor noştri.
le-am vizitat pe amandoua. cel in romana este incomplet, cel in engleza foarte sumar. pe cand veti adauga si victime din Romania? si ar trebui toate marturiile traduse in engleza, m-ar fi interesat foarte mult ce spune donmnul din Coreea de Nord.
ideea este buna, insa mai trebuie slefuita, concizia siteurilor nu convinge
De acord, este work-in-progress. Dar este ceva concret, palpabil, vizibil si vizitabil. Cum spun in text, saptamana viitoare intra site-ul despre Ramnicu-Sarat. Cel in engleza este in conformitate cu modelul (teme si numar de cuvinte) propus de coordonatorii proiectului. Evident ca este un proiect viu, dinamic, deci mereu actualizat. Idem pentru cel in romaneste, consacrat exclusiv comunismului romanesc. Va asigur ca se lucreaza. Please stay in touch.
Urmarind in aceasta dimineata un interviu TV cu Razvan Teodorescu, tocmai am trimis redactiei „Omul si timpul” din TVR emailul de mai jos, care, cred eu, se inscrie in tema articolului d-lui Tismaneanu :
1. Va urmaresc cu mult interes aproape toate emisiunile de sambata dimineata. Felicitari!
2. In 1957, deci dupa revolutia din Ungaria, masurile represive impotriva oricarei atitudini nonconformiste s-au intetit mult si in Romania. La sala 303 din complexul studentesc a fost organizata o mare sedinta de „demascare” a unor studenti, in primul rand a unui grup organizat, realmente „antipartinic”, cum se spunea. Am participat si eu, alaturi de delegatii ale studentilor din toate facultatile bucurestene. Sedinta era condusa de unul, Florian Danalache, liderul de partid PCR pe Bucuresti (cred ca si primar al Capitalei) si de rectorul de atunci, Jean Livescu.
Dar au fost exmatriculati si unii studenti pentru acuzatii minore, cum a fost cazul lui Razvan Teodorescu, caruia i s-a reprosat ca refuzase sa intocmeasca un referat pe o tema de istorie a miscarii muncitoresti, el argumentand ca e pasionat de istoria antica. Daca nu ma inseala memoria, referatul cu pricina, intocmit de el, avusese ca tema perioada lui Mitridate al VI-lea Eupator. Tema preferata de el a fost considerata ridicola. Unul dintre profesorii lui, academicianul Nestor, a vorbit elogios despre el si a cerut indulgenta, dar cel care conducea adunarea nu a cedat. R.T. a fost, si el, ca si toti ceilalti, exmatriculat. Asta mi-a lasat atunci un gust amar. Nu-l cunosteam, dar cazul lui m-a impresionat si il tin minte si acum.
Va spun toate acestea, acum, pentru ca in emisiunea dvs. nu s-a mentionat si cauza concreta a exmatricularii sale, lasandu-se impresia ca ar fi facut cine stie ce act de bravura. Era bine sa se mentioneze cauza, tocmai spre a se arata disproportia intre asa-zisa vina si masura exagerata.
3. Acum ceva care tine de presupunerea mea: aproape toti studentii exmatriculati din facultati, pe atunci, din motive politice, au fost reprimiti dupa ce au efectuat stadii de „reeducare prin munca”, cum se spunea. Cunosc o serie de cazuri de astfel de studenti care, dupa reinmatricularea lor si apoi dupa absolvirea studiilor, au fost promovati in functii importante, de conducere, devenind activisti infocati ai PCR. Singura explicatie nu poate fi decat aceea ca, in perioada „reeducarii prin munca” (nu ca detinuti, ci ca oameni liberi), au semnat pactul cu diavolul.
4. Un alt caz care m-a impresionat atunci a fost cel al profesorului Pipidi (ginerele lui Iorga si, presupun, tatal actualului istoric), acuzat ca nu voise sa semneze un protest al universitarior romani pentru arestarea liderului comunist grec Manolis Glezos, cel care reusise sa infiga, pe Acropole, steagul grec, in timpul ocupatiei naziste. Se scuza, bietul om, ca tocmai primise o invitatie de la Universitatea din Atena sa participe la o intrunire stiintifica si nu voise sa-i fie retrasa invitatia. Nu a fost scos din invatamant, dar a fost aspru criticat in acea sedinta.
Astea erau vremurile, pe atunci!
Multumiri pentru interesantele informatii.