miercuri, iunie 16, 2021

Istoria nu-l va absolvi pe Fidel Castro (Mario Vargas Llosa)

Îl numeau „El Caballo”, „El Lider Maximo”. „El Jefe”, și îi asociau multe alte superlative. Fidel Castro a întruchipat visurile revoluționare transformate în coșmar, birocratizarea a ceea ce Malraux a numit iluzia lirică. S-a văzut pe sine ca mântuitor și a acționat în consecință, indiferent la costurile umane imense încastrate în fantasma lui totalitară. A apelat la și a mobilizat toți năpăstuiții, cei pe care, împreună cu camaradul său Ernesto „Che” Guevara, i-a privit ca pe niște buenos salvajes (buni sălbatici) pe care i-a transformat în revoluționari fanatici.

Castro a detestat liberalismul burghez și revizionismul marxist. Din acest motiv, în august 1968, el a aprobat invazia Cehoslovaciei. Fără el, fratele Raul ar fi rămas un obscur aparatcic stalinist. În foarte multe privințe, Fidel a simbolizat impactul extraordinar al carismei revoluționare în furtunosul secol XX. Nu a fost un ideolog, dar zeloții ideologici l-au adorat.

Fidel Castro nu a acceptat niciodată diminuarea puterii sale. Când energia fizică s-a scurs în mod dramatic, l-a numit pe fratele său ca dictator în funcție. Pentru el, puterea a fost un monopol inalterabil, o proprietate eternă. Scriitorul mexican Octavio Paz a pus degetul pe această patologie atunci când scria, în ianuarie 1989: „Să spui că poporul cubanez a decis în urmă cu 30 de ani este stupid și inadmisibil. O țară nu se logodește cu liderul ei, ca în căsătoria religioasă, pentru totdeauna”.

Anti-americanismul a fost miezul mitologic al castro-guevarismului. Nu înseamnă însă, din punct de vedere istoric, că, în varii momente, Statele Unite nu au tratat greșit tendințele emancipatorii de pe acel continent. Dar Fidel a impregnat memoriile injustiției cu un sens al răzbunării și condamnării. Castro a contestat nu doar corupția, ci și libertatea. Ceea ce a făcut în numele libertății face ca tragedia să fie și mai dureros-edificatoare.

Biograful lui Stalin, Robert C. Tucker, spunea cândva că destalinizarea nu a început cu „Discursul Secret” al lui Nikita Hrușciov din februarie 1956, ci odată cu moartea tiranului pe 5 martie 1953. Avem așadar motive să credem că moartea lui Fidel anunță, poate, vremuri mai prielnice pentru Cuba și cubanezi. Fratele său nu are nici curajul, nici determinarea, și cu atât mai puțin autoritatea în rândul elitelor politice locale de a urmări o extinsă agendă antireformistă.

Dedic acest text memoriei marelui sociolog politic Irving Louis Horowitz. Inițial, a fost el însuși însuflețit de promisiunile Revoluției cubaneze, dar tot Irving a fost printre primii care au denunțat și documentat transformarea regimului Castro într-o închisoare totalitară. Multele ediții ale antologiei sale clasice Cuban Communism vor dăinui ca exemple de scriitură academică de cea mai înaltă calitate, analitic, conceptual și moral. Una din lecțiile pe care le-a desprins Irving din analiza atentă a dezastrului cubanez, o lecție pe care am interiorizat-o eu însumi și care mi-a inspirat propria operă, este: Ferește-te de salvatorii magici!

PS: Va fi comunismul dinastic parte din viitorul Cubei? Este cert că unii vor încerca să-l experimenteze. Consecințele se pot vedea într-o țară supusă ingineriei sociale castriste, adică infernul socialist venezuelean, astăzi chavismul-madurian…

Text transmis astazi la postul de radio Europa Libera.

http://www.europalibera.org/a/28144260.html

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Cuba va deveni co-dominion prin cedarea de catre rusi a unui coeficient catre america.

    Sa nu hulim fostii tovarasi.
    Am fost in aceeasi corabie cu dinsii dar noi am fost eliberati.

  2. Cand va incepe “decastrizarea”?! In US, “destalinizarea “ a inceputl a peste trei ani de la moartea lui Stalin, si, cu urcusuri si coborasuri, nu s-a terminat nici pana-n ziua de azi! Putin este cel mai bun exemplu… Nu este conjuncturala nici declaratia sa cu prilejul discutat pe tv, internet, presa scrisa etc

  3. In aceste zile circula in online cam un articol la fiecare zece minute despre moartea lui Fidel. Toata lumea se pricepe la Cuba dar foarte putini sunt in stare sa pun in context istoric personajul. Cu jumatate de gura admiteti ca SUA nu a fost fair cu statele din acel continent. Dar nici un cuvintel despre cum a venit Fidel la putere, cine era Batista, de ce a fost tinuta tara intr-un emabrgou in timp ce unor alti dictatori (poate mai sangerosi si represivi) li s-a dat gir. Si aici ma refer la Pinochet, Stroessner si alti colonei fascisti de pe continent. Primele alegeri democratice in multe state abia prin anii 90 au fost organizate.

    Un articol care a surprins bine momentul istoric mi se pare cel scris de Dan Ungureanu aici:http://www.argumentesifapte.ro/2016/11/28/a-murit-fidel-castro-realpolitik-insa-continua/

    In rest…mai mult ca sigur ca subiectul va genera pasiuni de ambele parti. Curios daca se vor ajunge si la istorii obiective.

    • Pai hai sa punem faptele in context istoric:

      Batista a fost un dictator corupt si venal. Un sergent nenorocit cu creierasul cat nuca care a ajuns prin jocul hazardului dictatorul Cubei. Cuba lui Batista era una a unei minoritati bogate si a unei majoritati sarace. Alegerile sub Batista erau mereu viciate. Oamenii lui Batista obisnuiau de asemenea sa-i arunce in inchisoare pe opozantii regimului in urma unor procese discutabile si fara ca vinovatia lor sa fie stabilita dincolo de orice dubiu. Uneori chiar pentru 1-3 ani. On the bright side, leafa medie a cubanezului era de mai bine de doua ori mai mare ca cea a spaniolului si nimeni nu simtea nevoia sa fuga din Cuba.

      Fidel era un avocat scolit si in general acceptat ca intelectual. El a ajuns capetenia Cubei luptand cu curaj si ingeniozitate impotriva armatei lui Batista, ce avea o superioritate numerica si tehnica zdrobitoare. Odata ajuns la putere nici nu a mai mimat democratia pentru ca el avea certitudinea ca stie mai bine ca prostimea ce-i trebuie acesteia. :P Cuba lui Fidel a rezolvat problema minoritatii bogate. I-a facut pe 99% din cubanezi egali in saracie lucie. Un numar infim de poligarhi ai regimului traiesc intr-un lux orbitor atata vrema cat sunt supusi regimului. Opozantii lui Fidel nu au mai fost aruncati pentru 1-3 ani in puscarie ca-n vremea lui Batista. Fidel stia din propria experienta ca dupa 1-3 ani de puscarie opozantii eliberati devin mai inraiti si mai periculosi decat la intrare. Asa ca i-a ucis rapid sau eventual i-a inchis pe viata pe cei ce aratau cea mai mica indoiala fata de regimul sau, fara a mai pierde vrema cu procese. Tara sa a ajuns la o saracie lucie. Azi nu se mai pune problema ca leafa medie a cubanezului sa fie comparabila cu cea a spaniolului. Prin 2014 Raul Castro a anuntat cu mandrie ca leafa medie a cubanezului tocmai a depasit pragul psihologic de $20/luna… :D Cam 20% din populatia insulei a fugit cu orice plutea peste Marea Caraibelor infestata de rechini din 1960 pana azi ca sa scape de regimul famigliei Castro. E ceva fara precedent pentru orice dictatura latino-americana. E si asta o performanta, n-asa? :P On the bright side, in 1950 marea majoritatea a locuitorilior lumii nu stiau unde e Cuba pe harta. Azi insa cam toata lumea a auzit de Cuba. Iar asta are un pret, dupa cum spunea Fidel intr-un interviu. Pentru Fidel pretul merita mai alse cand e platit de altii :P

      Cat despre embargoul american, sa nu uitam ca regimul famigliei Castro a nationalizat fara nici un fel de compensatii imense proprietati ale cetatenilor americani. Niciunul dintre dictatorii sudamericani n-a mai indraznit asta. Nici macar bunul amic al lui Castro, dictatorul Noriega din Panama, care a ajuns sa faca puscarie la Miami pentru trafic de droguri la scara nationala.

      Cine face o figura cum a facut Fidel trebuie sa fie absolut sigur ca poate trai fara SUA. Iar daca nu poate, atunci macar sa aiba demnitatea sa nu mai scheaune si sa nu se mai smiorcaie :P Oricum aici nu trebuie uitat ca afara de SUA regimul cubanez poate avea relatii econiomice cu tot restul lumii. Cum se face ca tara e incontinuare falita si saraca?! Ce-i opreste sa fie tigrul caraibelor?! :P

      • Acei cetateni americani despre care vorbit ca au ramas fara averi dupa nationalizare sunt celebrii Lucky Luciano, Frank Costello, Vito Genovese si altii de teapa lor. Nu antreprenori onesti.

        In caz ca ati ratat linkul despre care ziceam il mai reiau aici. E si educational. Asta in cazul in care nu aveti toate informatiile.

        http://www.argumentesifapte.ro/2016/11/28/a-murit-fidel-castro-realpolitik-insa-continua/

        In rest cum spuneam initial, despre Fidel se va scrie mult si va genera multe pasuni. Pe mine ma intereseaza sa vad mai departe de aceste judecati simpliste: a fost un erou sau a fost un tiran.

        Iar pentru viitorul Cubei…le doresc o democratizare transparenta spre binele populatiei. Si sa nu ajunga pe mana cartelurilor de droguri sau a unor guverne corupte precum in celelalte tari din zona.

        • Nope. Ați scăpat esențialul. Nu un birocrat sau un politician oarecare trebuie să decidă cine e infractor și cine nu, ci justiția. Dacă Fidel ar fi pus DNA-ul cubanez pe urmele mafioților și apoi le-ar fi dovedit găinăriile în justiție, respectiv le-ar fi confiscat caznourile totul era OK. Cum ar fi să decidă un birocrat anonim că aveți așa o meclă mai suspectă deci trebuie să vi se confiște totul și să fiți aruncat în stradă?! :P

          Oricum cazionourile, legitime sau nu, erau o mică parte a naționalizărilor lui Castro. S-au naționalizat case, hoteluri, restaurante, rafinării de petrol, de zahăr, magazine, companii telefonice, depozite, vapoare, avioane acțiuni etc. etc. etc. Astea nu erau ale mafiei și mi se pare absolut firesc să nu existe nici un fel de înțelegere și nici un fel de relaxare a embargoului până ce Cuba nu restituie tot ce a furat + dobânzile aferente. Nici un om normal nu se lasă jefuit de o babă într-un scaun cu rotile :P Că până la urmă cam asta a auns Cuba lui Castro N-așa?

          Oricum chestia care m-a uimit cel mai tare a fost să văd că KGB-ul si-a tras până la gazetă în România. Și mai ales că se găsesc zgubilitici cu neuronul suficient de ofilit încât să pună botu’ la ea. „Argumetî i factî” era una din căile pricipale de diseminrea măsurilor active ale KGB pe piața internă sovietică. Știind că alde Pravda și Izvestia sunt țepene și lipsite de credibilitate, s-a născocit în 1978 o chestie ce părea un pic mai deschisă și deci mai atractivă pentru omul sovietic, În ea se plantau dezinformările ce nu ar fi fost credibile în Pravda. Chestia a avut atât de mult succes în URSS și apoi în Rusia încât au apărut versiuni ale ei prin totă lumea a III-a de la Mumbai până la Gboronde. Iată că intră și Bükreș-ul în compania asta selctă :D :D :D

          Apoi văd că nu mi-ați explicat de ce vreo 20% din poporul cubanez a tuns-o în Florida riscând să fie îfulecați de rechini după venirea lui Castro la putere, în timp ce sub odiosul Batista nu fugea nimeni niciunde. Cu cuvintele dumneavoastră… :P

      • @Svejk
        Sa nu uitam ca Batista a devenit prima data presedinte sprijinit de o coalitie socialista din care faceau parte inclusiv comunistii. Iar acestia din urma l-au sprijinit pana la finalul acestui prim mandat.

        • Păi acum dumneavoastră chiar țineți cu ursu’ și vreți să încurcați cu tot dinadinsul munca de lămurire a maselor ;P ;D ;P ?!.

    • Va multumesc, domnule, pentru referinta la articolul lui Dan Ungureanu. Este cea mai echilibrata si mai cinstita perspectiva asupra lui Castro pe care am citit-o. Din pacate, domnul profesor nu a observat link-ul.

  4. Aveti perfecta dreptate domnule profesor. Castro a fost un monstru odios care si-a nenorocit tara si poporul de dragul gargaunilor sai si unui egoism feroce de care numai „progresistii” sunt capabili.

    Cu atat mai socante au fost reactiile la moartea sa. La apogeul penibilului, micimii si mizeriei umane aflandu-se progresistu’ quebecos Justin Trudeau. Nici cu jupan Obama nu mi-e rusine. :P A reusit si el sa se scufunde binisor in sordid cu aceasta ocazie. Asta dupa ce in prealabil a capitulat fara motiv in fata regimului dictatorial al clanului Castro, fara ca acesta sa faca vreo concesie libertatii.

    In mod surprinzator (oare?) singurele mesaje decente, condamnand brutalitatea regimului dictatorial al lui Castro au venit de la mult hulitii „reactionari” Rubio si Trump.

    Nu cred ca simpla moarte a lui Fidel semnifica neaparat inceptul sfarsitului pentru comunismul cubanez. Raul e intr-adevar un aparatcik sters si insipid. Insa chiar si el a reusit sa tina sandramaua pe linia de plutire 10 ani. Apoi el a anuntat ca se retrage cel mai tarziu in 2018. Clanul e suficient de mare pentru ca cineva cu mai mult sange in instalatie si mai multa initiativa sa preia afacerea famigliei si sa duca „flacara revolutiei” mai departe.spre noi culmi de progres si civilizatie (cum spunea impuscatul Pingelica) pana la un venit mediu lunar de $30/luna :P

    Viitorul destul de apropiat ne va arata raposatul Fidel pus-o de o a doua dinastie comunista de succes a lumii dupa Kim Ir sen sau daca taraba se va inchide odata cu pieirea sa…

  5. Istoria nu-l va absolvi nici pe Ion Iliescu. Cu toate acestea, el va muri liber, neanchetat, nejudecat, necondamnat. Cu pensie speciala, SPP si masina la scara. Si respectat de multi romani. Adica va muri ca si Fidel: invingator. Si noi ne vom scurge mai departe, invinsi, impreuna cu Romania, cate un milimetru pe an, in directia cea buna, fara sa scapam insa de ranjetul sau.

    Altfel spus, pe cubanezi nu ii incalzeste prea mult ca Istoria nu-l va absolvi pe Fidel. O invazie americana la timpul ei (wishful thinking, stiu) urmata de o revolta populara, un proces, o executie care sa incurajeze o democratizare a tarii i-ar fi incalzit mai mult.

  6. Fidel Castro n-a murit „invingator”, cum spune George Coman. Dupa ce s-a imbatat cu puterea, a baut pina la fund paharul umilintei. Cel putin asa reiese din ceea ce s-a publicat despre Fidel Castro dupa „disparitia” din 2006 si din marturiile unui „Pacepa” cubanez, medicul colonel Carlos Ortega care a dezertat prin 2007; personaj abominabil, dealtfel.

    http://www.youtube.com/watch?v=j1Z6y4yI0SQ

    Din spusele acestui Carlos Ortega, de multa vreme in Cuba existau doua sisteme de securitate; unul al fostului conducator suprem (Fidel) si celalat al armatei. Cele doua retele erau in conflict si se spionau reciproc. Conflictul devine acut dupa caderea Uniunii Sovietice, in asa numita „perioada speciala”, eufemism pentru „infometare la singe”. Miza conflictului erau banii, cei adevarati – valuta.

    Ca sa compenseze lipsa subventiei rusesti, Fidel deschisese zone turistice pentru straini, in care s-au instalat retele internationale de hoteluri, magazine pe valuta, restaurante, localuri de noapte, etc. Aceste intreprinderi straine erau sub supravegherea securistilor lui Fidel care storceau cit puteau; in timp ce securistii armatei se uitau cu jind. Cind Fidel se imbolnaveste, la sfirsitul lunii mai 2006, securitatea armatei preia puterea si-l pune in fata pe generalul Raul, om de paie, dar al carui nume masca lovitura de palat prin contuinuitatea dinastiei. Continuitate putin credibila, avind in vedere ca Fidel il dispretuia si il umilea in public pe Raul, renumit ca betivan si afemeiat. Pe de alta parte, recunoscutii delfini a lui Fidel erau (mult mai) tinerii Carlos Lage si Felipe Perez Roque. Intre altele, se remarcasera ca organizatori ai „schimburilor economice si umanitare” intre Cuba si Venezuela; adica mult petrol (100.000 barili/zi) pe putina si proasta asistenta medicala (40.000 de medici, asistenti si „altii” – securistii, organizatori al „sistemului equivalent” venezuelean si supraveghetori ai cadrelor medicale adevarate).

    Lage si Perez-Roque se pare ca au incercat cu disperare sa apere tabara lui Fidel in primele luni dupa „disparitia” acestuia. In octombrie 2007, unul din ei ajunge la punctul de a declara la ONU ca era dispus sa „cedeze suverania Cubei” numai pentru a implinii visului uniunii sovietice latinoamericane (ma rog, cu alte cuvinte). In orice caz, a relatat explicit intentia de a constituii o confederatie Cuba-Venezuela si, tot inainte tovarasi, catre „un bloc latinoamerican din ce in ce mai coordinat”. Dar nu le-a tinut. In martie 2009, cei doi sint destituiti formal, nu inainte de a isi face constiincios autocritica, „recunoscind greselile comise si asumind responsabilitatea”, pe stilul arhicunoscut. Perez Roque o face intr-o scrisoare adresata „iubitului Raul”. Tot din „propie initiativa” si tot in scris, convalescentul Fidel ii critica tovaraseste.

    http://www.cubaencuentro.com/cuba/noticias/perez-roque-cuba-renunciaria-a-su-soberania-para-integrarse-en-un-bloque-regional-51992

    http://www.noticias24.com/actualidad/noticia/25752/lage-y-perez-roque-habian-renunciado-a-sus-cargos-tras-reconocer-errores/

    Intre timp, lui Fidel (bolnav si/sau prizonier) i se permite sa se traga in poza cu Chavez, in august 2006, si, mult mai tiziu, cu Cristina Kirchner si altii asemanatori. Asta nu inainte de a-l numii pe Raul ca suplent; tot in scris.

    http://www.jornada.unam.mx/2006/08/15/index.php?section=mundo&article=032n1mun

    Abia dupa ce puterea taberei care-l afiseaza pe Raul se consolideaza, Fidel este aratat in carne si oase, in iulie 2010.

    Si totusi, paharul umilintei nu s-a golit inca. Vajnicul comandant din Sierra Nevada, de corpul caruia se lipise uniforma de campanie, trebuie sa-si puna acum un clop de paie si sa se dedice cultivarii experimentale a legumelor destinate sa imbunatateasca alimentatia poporului cubanez (de care il duruse in spate cu un deceniu in urma). In mai toate fotografiile apare cu un trening Adidas, creatia unui Adolf (nu Hitler, dar tot neamt). Si navigheaza in internet; acelasi internet pe care in Venezuela, in 2000, il numise „unealta diavolului”. In slava marelui Fidel, un oarecare Omar Perez scrie cartea „Fidel Castro, soldatul ideilor, tehnologiilor si mediilor de comunicatie”.

    Poate vreodata o sa aflam cit de respectuos i se adresau trepadusii noii puteri. Oare, in acele momente, si-o fi dorit sfirsitul eroic al victimelor sale? Sau s-a tirit cersind pentru prelungirea infectei sale vieti?

  7. L-AM VĂZUT PE Fidel în 1963, când a fost la Moscova, ca un ACTOR, cred că asta a fost toată viața, a profitat din plin, sunt curios ce va urma – fratele său este și el …expirat, va deveni Cuba o țară mai prosperă?

  8. Nimeni nu pomeneşte – şi desigur – nu analizează, de ce Dna Mitterand (proaspăt văduvă)
    l-a îmbrăţişat public şi generos pe mândrul Fidel, la un congres inernaţional (socialist, probabil) după 1990. Poate mă lămuriţi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Istanbul Kanal. So what?

"Vom pune fundația la Canal Istanbul la finele lunii iunie. Vom construi două orașe pe cele două...

Amnezia Gell-Mann și efectul ei

Boala din titlul articolului nu se studiază în facultățile de medicină. Iar în România, sunt aproape sigur, numele...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro