Mai jos, când vezi referiri la „scorul de la parlamentare”, mă refer la scorul de la Senat. Este un reper mai bun, din punctul meu de vedere, decât scorul de la Camera Deputaților, unde pot fi votate și micuțele organizații/partide care reprezintă minoritățile naționale-altele-decât-cea-maghiară.
67,0% = scorul FSN la alegerile din 1990. Opoziția era atât de slabă că formațiunea politică de pe locul 2 a fost UDMR (!). Da, ăsta e genul de informație cu care atragi atenția la petreceri.
Scorul FSN este atipic de mare, funcționând mai degrabă drept o validare a Revoluției. Artificialitatea fenomenului devine evidentă când ajungem la următoarele parlamentare, care au loc la doi ani și jumătate după aceea, și la care FSN/FDSN primește o palmă zdravănă. Întrucât această postare e organizată de la cel mai bun scor spre cel mai prost, o să ia ceva timp să ajungem la 1992…
45,6% = scorul la parlamentarele din 2016. Ar fi multe de zis aici, dar pornesc de la observația că numărul de voturi primit de PSD nu e șocant de mare (3,22 milioane), însă principalul competitor – PNL – e prins pe picior greșit, obținând doar 20,4% din voturi. Chiar și așa, sunt remarcabile scorurile PSD în locuri în genere în care nu performa de obicei – în special Banat și Crișana.
La nivel istoric, 2016 va fi un reper pentru PSD. Face parte dintr-o epocă atinsă abia în trecere în această postare – cea a USL, Ponta, etc. Epoca aceea, una absolut glorioasă, s-a încheiat. Explic de ce la finalul postării.
37,6% (și ar fi fost mai mult dacă n-ar fi candidat Diaconu) = scorul la europarlamentarele din 2014. Aceste alegeri au loc în acea epocă fertilă și pozitivă pentru PSD, în acel an partidul și candidatul său la prezidențiale plasându-se în jurul cotei de 40% cam tot timpul. Strategic vorbind, PSD a fost marele beneficiar al crizei economice, captând publicuri noi. Partidul a ieșit cu această ocazie dintr-o „migrenă” pe care o detaliez mai jos. Anul 2014 a fost momentul când partidul funcționa cu toate motoarele pornite, opoziția fiind în reorganizare (USR nu exista, PNL și PDL fuzionau) și deci nu extrem de coerentă.
37,1 % = scorul la parlamentare din 2000. Nemulțumirea față de guvernarea CDR canalizează energiile în două direcții: PSD și Vadim. Acest „37,1%” a fost de faptul punctul ultim al unei lungi prăbușiri care a avut loc de-a lungul anului, PSD fiind în primăvară mult peste 40%. Beneficiarul scăderii PSD a fost PRM.
O observație interesantă: PSD obține în 2000 cu opt procente mai puțin decât în 2016 deși primește 800 de mii de voturi în plus. În 2000 prezidențialele aveau loc simultan cu parlamentarele, iar prezența era înaltă.
37,1% = scorul la parlamentarele din 2004. Nicio greșeală de scriere: scorul rămâne identic – un fenomen uluitor, erodarea în timpul guvernării fiind un fenomen natural. De ce zero erodare? România intră în NATO, face pași mari spre intrarea în UE (o mare parte din publicul anti-PSD este calmat), veniturile cresc fără inflație, dar opoziția se reorganizează, partidul începe să apese greu pe grumazul societății și acuzațiile de corupție la adresa lui Adrian Năstase costă. Însă doar în turul doi al prezidențialelor, întrucât la parlamentare PSD depășește Alianța DA.
35-38% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în a doua jumătate a anului trecut.
34,2 % = scorul la parlamentarele din 2008. Nu pare senzațional de fel, în bine sau în rău, dar de fapt marchează cea mai slabă performanță în număr de voturi (2,35 milioane) pentru PSD la parlamentare din istoria sa. Fiind primele parlamentare separate de prezidențiale, nici alte partide nu au fost incredibil de performante – de aceea scorul în procente e acceptabil. Perioada 2005-2009 marchează totuși un punct slab al istoriei PSD, partidul pierzând viteză datorită competiției PDL, un partid cu structuri puternice și un lider (atunci) popular. Voi numi în continuare această epocă „migrena PSD”.
32-33% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în această iarnă.
31,1% = scorul la europarlamentarele din 2009. Parte din „migrena PSD”.
28-29% = scorul PSD conform IMAS de-a lungul anului trecut.
28,3% = scorul la parlamentarele din 1992. Pare puțin, dar a fost suficient pentru locul unu. Între parlamentarele precedente (1990) și acestea are loc o prăbușire gigantică a intenției de vot pentru putere, FSN rupându-se în două (tabăra Iliescu și tabăra Roman) și pierzând milioane și milioane de votanți. Se poate afirma că alegerile din 1992 sunt primele scrutine propriu-zise de după Revoluție…
23,1% = scorul la europarlamentarele din 2007. Parte din „migrena PSD”.
23,1% = scorul la parlamentare din 1996. După 6 ani și jumătate de guvernare non-stop, PSD (pe atunci PDSR) era ronțăit de aliați. PRM, PUNR, PS și PSM obțin 13% cumulat.
21,5% = scorul PSD conform IMAS acum. Ultimul reper din această postare. Mai jos nu se poate. Hic sunt dragones. OK, tehnic vorbind, într-un sondaj din 1997 PSD a fost mai jos de atât, dar atunci până la alegeri mai erau ani și ani de zile..
(imaginea aparține Europa FM)
Cum de s-a ajuns la acest „21,5%”? Votanții n-au dispărut – doar s-au reorientat. În mod cumva ironic, principalii comunicatori (Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu) sunt mai adaptați PSD-ului din anii ’90, un partid cu o susținere puternică din partea proletariatului și mediului rural din Vechiul Regat, decât formațiunii politice așa cum a fost ea post-criză, cârmită de Ponta spre un public nițeluș mai sofisticat și aflat peste tot în România. Votantul PSD de până mai ieri – azi fan Pro România sau ALDE – este un birocrat burghez de cam 50-60 de ani, cu studii superioare realizate la o universitate mediocră, care locuiește într-un orășel mic (Pașcani sau Slatina dar și Câmpia Turzii) și care vrea să arate la nunta verișorilor pozele făcute la all-inclusive în Turcia. Este jenant pentru el ca, în zâmbetele ironice ale rudelor, să fie nevoit să lase telefonul jos și să dea explicații cu privire la OUG-uri, gafele lui Dăncilă sau alte năzbâtii. Altfel spus, o bună parte din votanții PSD-de-până-mai-ieri sunt oameni cu un puternic simț al propriei valori, elite în mediile pe care le frecventează, deseori respectați („se descurcă!” / „e om de cuvânt, mi-a promis că mă ajută la chestia aia cu primăria și așa a fost!”) și foarte sociabili, extrem de prezenți, vizibili și simpatizați în comunitate. Sensibili la știrbirea propriei imagini, ei derivau plăcere și mândrie din faptul că aparțineau, trup și suflet, PSD – mai ales când „PSD” însemna „Năstase” sau „Ponta”, persoane cu un grad înalt de sofisticare prin comparație cu Liviu Dragnea. Această plăcere a dispărut. Teodor Tiță pune punctul pe i când scrie (și mi se pare extrem de relevant că și el pune problema în termeni de ‘jenă’) :
„deși asistăm la o răcire a relațiilor PSD cu un anumit segment de electorat, acești oameni nu merg însă prea departe. Rămîn în sfera de influență pesedistă, însă nu mai doresc să fie asociați cu Liviu Dragnea și mica lui camarilă. I-am numit, deloc peiorativ, pesediști jenați. Votanți care, în mare, sînt de acord cu liniile politice majore ale PSD, însă au obosit să fie făcuți părtași la tot felul de decizii sau situații moralmente dubioase. Nu vor să fie văzuți făcînd scut în jurul unui condamnat penal, nu vor să fie văzuți ca antioccidentali militanți și nici ca retrograzi. Nu vor să fie complici și nici nu se regăsesc în discursul Opoziției. Aleg, după gust, surogate sau avataruri ale PSD care îi fac să fie mai puțin responsabili pentru eșecurile PSD.”
Nu exclud deloc ideea ca ei până la urmă să se reîntoarcă la partid, caz în care la europarlamentare scorul PSD va începe cu „3”. Altfel, partidul va rămâne cu rețelele rurale, într-o continuă dezagregare din motive demografice și economice, precum și cu publicul eurofob, foarte vârstnic și amar de peste tot din România. Destul pentru intrarea în Parlament – nu și pentru preluarea puterii. Presiunile la care este supus PSD – nu cele identificate public de comunicatori, ci altele, de natură socială, economică și culturală – sunt colosale. Nu pot decât să-mi imaginez stupefacția viitoarei conduceri a partidului când, odată luând hățurile, va conștientiza în mod acut că ani și ani de zile partidul n-a avut nicio direcție, viziune sau plan, și că totul trebuie regândit aproape de la zero.
- Articol aparut pe blogul autorului
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
” Destul pentru intrarea în Parlament – nu și pentru preluarea puterii.”
Pare o veste imbucuratoare. Sa va auda cineva acolo Sus!
Dar nu numai el: unii, multi, sa nu-si faca rezervari, in ziua alegerilor in statiuni ori pe terase.
Sigur nu se va termina berea :P
E muuult prea devreme sa i se cante prohodul PSD-ului. Eu cred ca are o sansa imensa sa pastreze guvernarea si dupa 2020.
Cateva motive:
1. Aproximativ 3milioane de romani traiesc duintr-o afacerer sau o slujba in economia privata. Restul sunt dependenti de stat sub o forma sau alta. PSD a dovedit ca e cel mai bun impartitor de pomeni.
2. Opozitia nu are un leader. Nu unul charismatic sau macar pragmatic. Nu are pe NIMENI. Asta a fost si marea problema a guvernarii CDR in 1997-2000. Insa nici atunci nu era chiar asa de rau ca azi. CDR era macar condusa de fantoma lui Corneliu Coposu ce murise inainte de victoria la alegerile din 1996. Chiar si o fantoma inseamna ceva mai mult ca nimic.
3. USR si PLUS sunt mai degraba factori de divizare a opozitiei. USR nu a castigat NIMIC de la PSD ci au mai sfasiat ceva din voturile PNL. Cu asa ceva nu se poate guverna. In Plus USR + PLUS vor fi afectate puternic de declaratile zgubilitice ale Oanei Bogdan si ale lui Caramitru jr.
Pe la 1870 principele Carol I a trimis o scrisoare privata unui var de al sau ce a aparaut (nu se stie cum) in presa germana si a generat manifestatii violente in Romania + celebra republica de o zi de la Ploiesti. Viitorul rege analiza acolo motivele pentru care domnia sa mergea mult sub asteptarile sale.
Unul din ele era faptuil ca tara avea o „elita” politica ce adopta fara nici un fel de sovaire si cu fanatism cei mai zgubilitici gargauni progresisti. Asta in mijlocul unui popor foarte conservator si destul de suspicios la idei venite din afara. De exemplu constitutia Romaniei de la 1866 era una din cele mai „liberale” daca nu cea mai „liberala” din Europa acelor vremruri. Atata doar ca era aproape inaplicabila in realitatea romaneasca.
Caragiale a descris in mod spumos genul asta de politician ( USR-ul vremurilor sale). Exponentul politicianului USR-ist al vremii fiind pitorescul Catavencu, varf de lance al „ultraprogresismului si libeschimbismului”. USR + PLUS ne dovedesc ca aceasta meteahna a ramas neschimbata dupa 150 de ani…
4. Incapacitatea structurala de a trece peste orgolii marunte pentru a atinge un oiectiv major. Si asta era ceva identificat de Carol I in scrisoasrea sa de la 1870 si care a ramas si azi la fel de valabil ca si atunci. PSD-ul are avantajul major al coagularii in jurul ciolanului si al unei discipline de neimaginat la toti ceilati afara de UDMR. In lumea opozitiei luptele pe viata si pe moarte ale diferitilor pigmei cu fudulii gigantice vor continua neabatute…
5. Opozitia a cazut in plasa propagandei PSD-iste si a imbratisat cu mult entuziasm gargara boicotului si al absenteismului electoral. S-a imtamplat la referendumul pentru definirea constitutionala a familiei din toamna 2018. Samanta otravita plantata cu iresponsabilitate atunci va da „roade” surprinzatoare la europarlamentarele din Mai si apoi la parlamentarele din 2020. Avantajati vor fi PSD-eii ce au un electorat extrem de disciplinat si motivat. Care insa fiind limitat numeric devine cu atat mai relevant cu cat ceilalti stau mai abitir acasa. Si vor sta pentru ca pe listeele elctorale nu-i vor gasi nici pe Fat Frumos, nici pe Ileana Cosanzeana si nici macar pe Ivan Turbinca. Asa ca-i vor „pedepsi pe politicieni” si le vro „arata dispretul” stand acasa in ziua alegerilor…
Nu cred ca datele sunt corecte in privinta celor care nu depind de stat.
Stire din 2019: Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) consultate de Hotnews.ro, 6,04 milioane de români contribuie la Pilonul II.
Doar 1,2 milioane de bugetari sunt aici, deci avem minim 4,8 milioane de oameni care lucreaza in mediul privat. Mai sunt inca 1,2 milioane de entitati economice private (companii+pfa-uri sau asimilate – avocati, notari, profesii liberale), unde avem actionari si lucratori independenti.
Eu as zice ca minim 6-7 milioane de persoane in tara asta sunt active economic si nu depind direct de stat (adica nu sunt bugetari sau pensionari). Deci meciul se joaca, daca ne referim la numere mari.
Factiva dădea în 2018 14.1% din populația României contributori neți la buget. E mai tragic ca-n Grecia unde sunt peste 16%. Asta înseamnă pe la 3 miioane în cazul optimist. Nu i-am prins greșind niciodată. Toți ceilalți depind sub o formă sau alta de stat. Din cifrele dumneavoastră lipsec regiile de toate soiurile, companiile statului, și nu în ultimul rând angajații firmelor „private” ce ar pieri mâîne fără contracte de stat.
A, si inca ceva relativ la „USR nu a castigat NIMIC de la PSD ci au mai sfasiat ceva din voturile PNL.”
Conform ultimului sondaj de mai sus, PNL+USRPlus au impreuna 43% din totalul voturilor. Niciodata in istorie nu a visat PNL-ul la asa intentii de vot, nu au ajuns nici macar la 30% vreodata, Adica, in cea mai mare parte, USRPlus nu a luat voturi de la PNL, a mobilizat alte categorii de potentiali votanti.
Uitați-vă la rezultatele alegerilor din 2016. USR a mușcat ceva din voturile PNL dar nimic de la PSD. Practic erodarea electroarală a PSD în intervalul 2012-2016 a fost nesemnificativă,. În pofida circului cu Colectiv, etc.
Nu aș pune mare preț pe sondaje. Ele chiar dacă sunt oneste dau intenția de vot și nu intenția de vot a celor ce cbiar vor vota. În 2016 sondajele dădeau chgiar cu câteva săotămâni înainte de alegeri rezultate optimiste: O posibilă victorie chinuită a PSD și o opoziție puternică sau chiar o șansă a opoziției de a prelua puterea. Rezultatele au fost o victorie pustiitoare a PSD & ALDE și o înfrângere penibilă pentru opoziție. Prezența șa vot evident sub așteptări, mai ales în cazul alegătorilor ce nu votează PSD. Mă tem că figura se va repeta cu precizie matematică și în 2020.
Mai exista si alti oameni decat cei care voteaza PSD sau PNL, cei care nu mai voteaza. Dintre cei care nu mai voteaza, o buna parte nu mai voteaza pentru ca s-au saturat de aceleasi nume, aceeasi politica, etc. Practic, castigarea alegerilor sta in mobilizarea celor care nu vin sau nu mai vin la vot. Aici partidele noi – USR, PLUS, Pro-Romania (da, chiar si ei) – pot sa adune voturi. De aceea PNL+USR+PLUS nu e egal cu PNL. In plus, Romania nu mai e Romania noastra, a celor mai copti, adica progresismul USR da bine la destui tineri bine educati si bine platiti – va spun asta din experienta directa, din ce vorbesc cu baietii mei.
mda, cam asa. cred ca punctul 1.-i de tractiune.
cind oamenii liberi sint minoritari iar slugoii si dependenti i surclaseaza rezultattul votului este previzibil (remembwr, dupa 30 de ani, la ultimile alegeri, toata romania s a inrosit). problema nu i in vot, ci in arhitectura bolsevica ce goneste forta activa si meritorie si inmulteste masa hoata, amorala si puturoasa.
Caragiale a descris in mod spumos genul asta de politician ( USR-ul vremurilor sale). Exponentul politicianului USR-ist al vremii fiind pitorescul Catavencu, varf de lance al “ultraprogresismului si libeschimbismului”. USR + PLUS ne dovedesc ca aceasta meteahna a ramas neschimbata dupa 150 de ani…
Caragiale era un scriitor abil, nu doar actual. Flerul său nu i-a iertat nici pe conservatori. Învechit în rele, exponentul caragialesc peltic și sâsâit, năpădit de automatisme și ticuri, ritualic până la disperare, Dandanache Agammemnon, căci despre el e vorba, era, după cum spune chiar autorul „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”.
care familia mea de la patuzsopt în Cameră.,.. rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi
Ca întotdeauna, nu pot decât să vă recomand să puneți mâna pe carte și să încercați să vorbiți doar despre chestii pe care le înțelegeți măcar parțial.
Caragiale (alături de Eminescu) a lucrat în redacția ziarului Partidului Conservator „Epoca”. Un soi de „Fox News” al zielor noastre, înjurat de toată progresimea epocii ca ciocoi, reacționari, etc. (rasiști, islamofobi, homofobi, etc, pre limba progresimii zielor noastre)
Piesa „O scrisoare pierdută” descrie lupta crâncenă din interiroul Partidului Național Liberal pentru desemnarea candidatului la deputăție în ceea ce se numea îm epocă un „târg putred”. Acțiunea piesei se produce în preajma alegerilor 1883 tocmai în mijlocul marii guvernări liberale (1876-1888). Progresimea e solid instalată la butoane spre exasperarea „ciocoimii” & „reacțiunii” (coservatorii) în frunte cu regele.Toate personajele piesei (inclusv Dandanache) sunt USR-ei din diferite facțiuni. Însă cniar și așa pasiunile si luptele intestine în mijlocul progresimii sunt pusrtiitoare și necurțătoare. Piesa nu descrie o luptă între partide ci lupta pemtru desemnarea candidatului progresist care ia acolo totul.
Remarca lui Trahanache „balotaj la noi?… zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.” descrie perfect situația târgurilor putrede controlate exclusiv de „progresiști”. Dandanache cu „familia mea de la patuzsopt în Cameră” e la rândul său „progresist” de carieră și nicidecum conservator. „Camera de la `48” din Muntenia (mai jos vedeți un scurt rezumat al afacerii de la 1848 așa mai pe înțelesul dumneavoastră :)) la care se referă Dandanache, a fost una monocoloră controlată exclusiv de progresiștii ce se vor grupa mai încolo în Parrtidul Liberal.
Dandanache amintește de asta pentru a nu mai exista nici un dubiu asupra pedigree-ului său progresist. Remarca sa cu „ eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparțial.” se referă la faptul că a circulat prin toate facțiunile „progresiste” ce se urau de moarte uneele pe altele dar care se grupau disciplinate în jurul ciolanului și în jurul lui lui Brătianu (bătrânul) când ajungea la guvernare. Însuși amemnințarea șui Danadanache că duce scrisoarea găsită de el la „Răsboiul” e relevantă asupra opțiunii sale politce. „Răsboiul” era ziarul de scandal (un soi de combinație între „România Mare” a lui Vadim și „Antena 3” a lui Voiculescu) ce era expresia publică a celei mai radicale și violente facțiuni progresiste.
Ei iată că iar ați mai învățat ceva pe forumuri și aveți șansa să vă mai cârpiți astfel lacunele serioase de educație…
=================
Partidul Național Liberal e USR-ul epocii, care se aflase în fruntea Revoluției de la 1848 din Muntenia și din Moldova. În Moldova însă treaba a mers un pic mai prost. Progresiștii (printre care Cuza , Kogălniceanu, Alecsandri, etc.) adunați în 1848 la Hotelul Petersburg (actualul Hotel Traian) să o pună de o revoluție, sunt arestați în masă de poliția lui Vodă Mihalache Strudza căuia tocmai îi stricaseră planurile de vacanță (mergea în fiecare vară la Baden-Baden, unde are de altfel și o statuie). Câțiva scăpați pe geamul bucătăriei sunt vânați ca șobolanii de țăranii cărora li se spusese că Vodă Strudza vrea să lea dea pământurile boierilor, iar boierii s-au adunat la Iași să-l răstoarne :)
În Muntenia treaba merge însă mult mai bine. Boierii îl lăsaseră din brațe pe Vodă Bibescu, care căsătorit cu Zoe Basarab Brâncoveanu (una din cele mai bogate femei din Europa) dorea să divorțeze de acesta, dar dorea de asememna la partaj ca averea comună să se împartă juma`-juma` și nu diupă principiul de până atunci că fiecare pleacă din căsătorie cu ceea ce a intrat. Asta l-ar fi făcut dintr-o dată putred de bogat. Boierii divaniți, ce nu doreau asta din cauză că în general zestrea soțiilor lor era mult mai mică ca averile lor, s-au opus cu furie măsurii promovate de Bibescu. Bibescu îi arestează pe unii din ei și-i închide la mânăstirea Snagov, unde le rade bărbile :) Reușeste să impună legea partajului juma`-juma`la 1845, la doi ani după urcarea pe tron. Însă boierii nu l-au uitat și nici nu l-au iertat niciodată. Divorțează și se căsătorește imediat cu Maria Văcărescu, bucurându-se de averea Zoiței Basarab-Brâncoveanu care și înebunise între timp, și cum nu mai avea alte rude, Bibescu devine epitropul întregii averi în numele fiului lor minor.
La 1848 însă Bibescu e singur. Boierii îl urăsc atât de tare, încât până și o revoluție e de preferat domniei sale. Revoluția (după moda pariziană) lansată de bonjuriștii munteni nu e cu nimic mai puțin ineptă și prost organizată, ca cea ce a rezistat câteva ore în Moldova, dar cum Bibescu e abandonat de toți, nu poate face nimic împotriva manfestației de stradă (destul de modestă, de altfel), abdică și pleacă cu averea sa fabuloasă la Paris, unde treburile se potoliseră după ce viitorul împărat Napoleon al III-lea fusese ales cu o majoritate zdrobitoare primul și ultimul (după ce a organizat o lovitură de stat împotriva republiciii pe care o conducea spre a deveni împărat) președinte al celei de a doua republici.
„Votantul PSD de până mai ieri – azi fan Pro România sau ALDE – este un birocrat burghez de cam 50-60 de ani, cu studii superioare realizate la o universitate mediocră, care locuiește într-un orășel mic (Pașcani sau Slatina dar și Câmpia Turzii) și care vrea să arate la nunta verișorilor pozele făcute la all-inclusive în Turcia” – iata o descriere perfecta a celor mai multi locuitori care populeaza azi in Romania. Ca voteaza sau nu. Acest tip de om e de vina pentru tot retardul din ultimii 30 de ani.
Imi place modul in care surprindeti electoratul. Cred ca este si corect. Insa, ati discutat despre cei care vin la vot. Cum ii descrieti pe cei care nu vin la vot si cum credeti ca pot fi convinsi sa vina la vot?
Imi amintesc cu neplacere de 10 august. Se anunta o mare manifestatie, cu participare din diaspora. Stire auzita la radio: acela a fost cel mai aglomerat week-end catre munte si catre mare. Sunt convins ca in ziua votului (locale, europarlamentare, legislative sau prezidentiale) acesti oameni isi vor gasi altceva de facut si ne trezim iarasi cu comunistii pe cap.