A incetat din viata un intelectual democrat in sensul cel mai autentic si vibrant al cuvantului. Dupa 1989, vocea distinsului istoric, fost detinut politic si activ militant al societatii civile, Șerban Rădulescu-Zoner, a rasunat intotdeauna atunci cand s-a cerut condamnarea dictaturii comuniste. A venit cu probe elocvente, cu informatii pertinente, inclusiv cele legate de colaborationismul din randul istoricilor oficiali in anii regimului comunist. Istoric de nobila vocatie, a fost, in egala masura, un marturisitor. Ca varsta, a apartinut aceleiasi generatii precum Ion Iliescu. Ca destin si ca angajament valoric, s-a situat la polul opus. Aceste lucruri trebuie rostite apasat, mai ales acum cand sunt unii care cred ca istoria reala poate fi stearsa cu buretele. Nu toata lumea a facut pactul cu Diavolul, nu toata lumea a capitulat mizerabil, nu toata lumea a uitat ce s-a petrecut in Romania comunizata. Domnul Zoner a fost un exponent a ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitarii. Pentru el, trecutul nu era o alta tara.
L-am cunoscut, l-am pretuit, am discutat in repetate randuri despre strategiile confruntarii cu trecutul traumatic, despre ceea ce germanii numesc Vergagenheitsbewaltigung. Era convins, si avea perfecta dreptate, ca adevarul trebuie rostit fara ambiguitati, ca democratia nu se poate cladi pe minciuni, falsificari si mistificari. La un ceas istoric cand unii socot ca anticomunismul a devenit caduc, ca este vorba de fixatiile unor monomani, este bine sa ne amintim ca lupta pentru adevar istoric nu este efectul unor conjuncturi, al unor interese partizane, ci defineste demnitatea insasi a unei comunitati politice. Vedem acest lucru in Germania si Argentina, in Bulgaria si Polonia, in Chile si Brazilia, in Mexic si Republica Dominicana.
Șerban Rădulescu-Zoner s-a născut în București, la 29 mai 1929. Doctor în istorie, a fost, până la 31 ianuarie 1996, cercetător științific principal la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”. În 1975 a fost exclus din Institut, în contextul „revoluției culturale” a lui Ceaușescu. În 1990 a fost reîncadrat la Institut și avansat cercetător principal. Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia). În 1993 i s-a conferit premiul „Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.
Deținut politic între anii 1959 și 1962, pentru uneltire contra ordinei sociale, Rădulescu-Zoner a trecut prin penitinenciarele Ploiești, Galați, Jilava și prin lagărele de muncă Salcia, Stoenești și Strâmba din Balta Brăilei. El a fost grațiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în libertate, a refuzat categoric să colaboreze cu Securitatea. În perioada 1945-1947 a fost membru al Tineretului Liberal, participând la manifestațiile din 11 februarie și 8 noiembrie 1945 și la campania electorală din 1946, prin lipirea de afișe și distribuirea de manifeste. Timp in care Ion Iliescu si facea ucenicia comunista. Luciditatea, onoarea si curajul rostirii adevarului netrunchiat sunt mostenirea acestui remarcabil intelectual si luptator pentru democratie.
http://www.paideia.ro/memorialistica/a-fost-un-destin.-amintiri-marturii-dezvaluiri-13.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cu trecutul nu poate fi confruntare, ci doar impacare, iar pentru ca vechi greseli si suferinte sa nu se repete nu de noi condamnari politice este nevoie, ci de amnistie politica. Sunt increzator ca noii oameni politici si de stat care vor veni vor invata aceasta lectie. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace pe Serban Radulescu-Zoner, al carui sacrificiu sper sa ne ajute sa gasim calea intelepciunii politice!
Despre morti, numai de bine!
Nu am putut intelege, insa, dece, in Parlament, ca deputat din partea CDR, s-a opus celor care ar fi dorit ca Legea Arhivelor sa prevada un termen cat mai mic sau chiar nici un termen pentru accesul la documentele regimului de dinainte de 1989.