joi, martie 28, 2024

IT-ul de stat, IT-ul privat

Am citit şi eu în presă despre tranzacţia reuşită de MavenHut; cum nu ştiu prea multe despre ei iar experienţa mea cu jocurile pe calculator s-a oprit brusc în 1988 după ce primii doi colegi au pierdut anul din cauza jocurilor pe HC – nu despre asta vreau să scriu ci câteva consideraţii despre piaţa de IT locală (care bineînţeles nu au pretenţia unui studiu de marketing, dar pornesc de la  experienţele directe ale autorului).

Există de fapt două lumi distincte, cea a producătorilor de software şi cea a distribuitorilor/producătorilor de echipamente, licenţe şi soluţii; ele bineînţeles că se întrepătrund într-o oarecare măsură, dar există o specializare relativ clară.

În lumea celor care vând echipamente sau soluţii, există o segregare destul de evidentă: cei care lucrează pentru sectorul privat şi cei care lucrează pentru cel public. Cele două pieţe sunt destul de distincte. Piaţa „privată” este în general formată din firme mici care îşi numără cu parcimonie bănuţii. În general soluţiile IT din această piaţă se rezumă la staţii de lucru, servere low-entry, licenţiere şi câteva soluţii de gestiune financiară. Când şi când vreun VPN  la firmele mai mari, rareori soluţii de productivitate customizate. Aş numi zona asta „birotică şi contabilitate”

Paradoxal, firmele care lucrează în sectorul de stat seamănă mai mult cu firmele de IT din ţările mai dezvoltate. Atunci când au, instituţiile statului nu se uită prea mult la bani; aici vei găsi soluţii de tip enterprise, clustere, servere blade, aplicaţii de mare anvergură, soluţii de management şi tot tacâmul.

Sectorul de stat de la noi  seamănă destul de mult cu cel al firmelor mari „de afară” cu o singură (mare) diferenţă:  eficienţa. „Clientul” are un singur obiectiv: soluţia să „meargă”: ea trebuie de obicei să poată fi prezentată în cazul controalelor, auditurilor etc. Cât de bine, contează mai puţin; raportul calitate/preţ iar este irelevant. Cât de bine este implementată soluţia depinde de fapt mai mult de probitatea managerului de proiect decât de altceva. Iar uneori nu ţine nici măcar de el, de obicei pentru implementare rămâne cel mai puţin timp ( cel mai mult timp este consumat de obţinerea finanţării).

În general, firmele care lucrează pentru „privat” nu sunt aceleaşi cu cele care lucrează pentru „stat”, din motive destul de clare ( pe care DNA ni le mai face publice uneori).  Invers, cele care lucrează pentru „stat” nu sunt mulţumite cu marjele din domeniul privat ; sigur, când apare un client care chiar vrea să facă o investiţie relevantă, e posibil să fie interesaţi; cum spuneam însă, piaţa internă e foarte restrânsa, deci asta se întâmplă rar.

Bineînţeles, o soluţie este accesul la piaţa globală. Şi aici se pune problema competitivităţii: pe de o parte firmele de la noi, obişnuite cu soluţiile mici cerute de piaţa internă, e posibil să nu aibă experienţa necesară pentru a proiecta şi propune o soluţie complexă. Ceilalţi, care au mai implementat aşa ceva, e posibil să nu aibă obişnuinţa de a maximiza eficienţa soluţiei.

Pe vremea când eram student la litere plănuiam să scriu un eseu despre sincronizarea României la cultura  europeană „cu două faze”. Cred că este un pattern destul de evident în istoria noastră modernă; fiecare etapă a culturii occidentale a fost preluată la noi de două ori: prima dată prin imitaţie, sincron şi prost, a doua oară prin asimilare, târziu dar bine .  Exemplul cel mai clar este cel al romantismului: avem prima etapă, cea a lui Cârlova sau Bolintineanu, care, nu neapărat din vina lor, au preluat „ideologia” aşa cum au putut; limba nu era pregătită, cititorii nu erau pregătiţi etc. A doua etapă este cea a lui Eminescu. „Ultimul mare romantic” a asimilat curentul când acesta dispăruse în occident, dar când România era pregătită în sfârşit. Această asimilare în două faze cred că poate fi găsită şî în legătură cu alte etape ale culturii.

Acelaşi lucru cred că se întâmplă acum în IT. Cele două tipuri de companii de care vorbesc aparţin aceleiaşi faze a sincronismului timpuriu. Nu cred că vreuna din ele are vocaţia de a deveni competitivă în anii care vin, din motivele pe care le-am spus ( foarte simplificat). Se pare însă că încep să apară alt fel de firme, aparţinând fazei de asimilare. Acestea sunt născute competitive (sau dispar imediat), pentru că se adresează de la început pieţei globale ( dealtfel mi se pare o contradicţie să te adresezi pieţei IT locale, IT-ul fiind prin definiţie global). Deocamdată sunt mici ( ştiu că piaţa globală a jocurilor e mare, dar totuşi… jocuri pentru Facebook…?  )  . Cred însă că cele mari vor urma.

Pe de altă parte, cred că şi piaţa locală de IT va urma acest trend al „asimilării”. Firmele locale vor dispărea „pe capete” în lipsa competitivităţii. Iar competitivitatea are nevoie de IT, mult IT, mult mai mult decât office şi contabilitate.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Sincronizarea in doua faze tine de mentalitatea : da-mi Doamne mintea de pe urma a romanului!!
    Romania nu duce lipsa de valori, duce lipsa de o personalitate care sa coaguleze aceste valori, care altfel se pierd sau se risipesc aiurea in lume. Trebuie sa constientizam asta.

  2. Am avut ocazia sa lucrez in domeniu suficient de mult incat sa incep sa stiu ce se intampla si in mediul privat cat si la stat. Problema de baza este managementul si competenta, nimic altceva.

    Proiecte de stat: in primul rand in companiile de stat IT-ul e a 7-a roata la caruta, considerat si tratat ca tehnicieni care repara computerele cand nu merge Excel-ul. Drept pentru care oamenii sunt platiti atat de prost incat in general ajung sa lucreze la stat cei care nu stiu mai nimic si nu au sanse in mediul privat – un soi de pleava domeniului. Apoi, proiectele se decid nu de cei care le implementeaza si utilizeaza dupa aceea, ci de factori de conducere care nu stiu nimic despre IT, decat ca ori trebuie (ex: sistemele Schengen) ori ca exista oportunitatea de a sifona niste bani. Si atunci comanda niste sisteme despre care nu stiu nimic dupa specificatii facute deseori de … furnizori. Normal ca rezultatele sunt catastrofale, preturile uriase si eficienta nu intereseaza pe nimeni pentru ca nu eficienta e scopul implementarii – sunt banii statului, e conducere politica, supa perfecta pentru formarea putregaiului IT.

    In proiectele private situatia e destul de diferita: companiile private nu au bani de tocat pe IT, asa ca sunt zgarcite cu astfel de cheltuieli; chiar si companii mari, faimoase, au sisteme interne de calitate si cost sub ce implementeaza altora (da, e o lume mica si vorbim intre noi, mai ales cand lucram cu contractori de la companii de IT faimoase pe plan global si vedem ce tehnica de calcul si ce sisteme folosesc). Salariile in IT sunt mai mari ca la stat, se gasesc oameni mai competenti, proiectele ies in general mult mai bine dar la dimensiuni reduse pentru ca in fiecare domeniu (industrie) directorii generali si cei financiari se iau mai mult dupa „industry standard” de cheltuieli cu IT ca procent din cheltuielile totale decat dupa necesarul companiei respective. Daca faci economii vrei 5 ani si esti cu o generatie in urma nu vei primi vreodata bani sa revii la zi, o sa ramai cu o generatie in urma multa vreme si asta se vede in productivitate si, culmea, in ineficienta cheltuirii acelui procent de bani alocati.

    Si aparentul paradox din piata, nu doar din Romania ci global, este ca angajatii IT ai unei companii sunt mai prost platiti decat cei ai furnizorilor lor de solutii IT, ceea ce face ca proiectele de IT sa devina un soi de outsourcing pe dos: proiectele sunt in mare parte outsourced, dar catre companii care fac treaba mai scump decat se face intern. De ce? Pentru ca „outsourcing” a fost un buzzword acum vreo 12 ani care a fost prost inteles de managementul non-IT si care acum se razbuna, pentru ca prostia costa. Iar in multe companii chiar rolul de CIO e considerat un rol minor intr-o companie non-IT si rareori un CIO are posibilitatea sa ia decizii cu adevarat importante.

    Ah, si la final mai este un paradox: tot din cauza de „industry standards” analistii de pe Wall Street au asteptari de productivitate si numar de personal pentru companii. In multe companii Fortune 500 asta se traduce prin echipe mici interne de IT care lucreaza cu sute sau mii de contractori externi: contractorii externi nu intra in calculul personalului si „productivitatii”, iar fara ei nu poti tine compania pe picioare (in zilele noastre nici o companie mare nu supravietuieste fara IT), asa ca mizeria se ascunde sub pres, cu contractori externi. Imaginati-va un angajat care are raspunderea pentru 20-30 de contractori, jumatate din ei platiti mai bine decat el insusi :)

  3. Hardware-ul este relativ usor de cumparat si instalat. Ce ne facem cu softul? Daca e de stat, nu are departament de IT capabil sa discearna ce nevoi are institutia, daca e privat, cei mai buni angajati sunt constant „furati” de firmele de consultanta. Si atunci cand ajunge softul potrivit la firma potrivita, mai ai nevoie si de utilizatori!.. La capitolul asta Romania este la pamant. In cele mai fericite cazuri, analiza financiara se face in Excel si se rezuma la 2-3 rapoarte amarate. Bugete si previziuni au doar multinationalele care isi impun standardele de la centru. Un minister care sa isi urmareasca obiectivele strategice in timp real cu un soft performant? Poate in 2115..

    • Domnule Pehash,

      Hardware-ul poate nu e asa de important pentru IT, insa devine esential pentru sistemele imbarcate. Fara o platforma hardware, nu poate fi nici un software care sa implementeze aplicatia.

      Acum 15-20 de ani hardware-ul si softul pentru sisteme imbarcate erau destul de simple. Mai nou sistemele mobile au devenit din ce in ce mai sofisticate.

      Insa si aplicatiile industriale au devenit extrem de sofisticate zilele astea. De exemplu sunt sisteme industriale in care zeci, chiar sutre de senzori de senzori sunt conectati intr-o retea cu „servere” multiple intr-un avion sau sau instalatie chimica.

      Zilele astea sistemele imbarcate devin noul IT.

  4. „Vinovatii fara vina”.
    Dupa zeci de ani in IT (sigur ca si in privat si la stat, cand discuti de 30 de ani), pot spune ca tocmai colegii mei de generatie sunt cei ce au dus activitatea de IT din Romania in derizoriu:
    – la stat – totul e cu „parandarat” – cateva au mai iesit la iveala, dar cele mai multe nu se vad. Daca vrei sa contesti, n-ai nici o sansa, nimeni nu se uita la argumente;
    – la privat
    – a.- nationali – sunt mici, solutii mici si nici viziune nu au, caci altfel ar fi mai mari;
    – b.- multinationale – decizia e in alta parte, deci in Romania numai sa mai prinzi cate un „os” de la bucata de carne preluata de firmele externe (Oracle, SAP, …). Se implementeaza numai solutii externe.
    Cine incearca sa „iese in afara”, are de a face cu ANAF-ul, care crede ca le poate lua tot, ca „astia din IT au bani”.
    Am avut un control de la ANAF, care, in calitatea mea de director, mi-au spus ca „merg prea mult cu masina”.
    Nu aveau alt argument masurabil, numai ca ar trebui sa am mai multe contracte la cat ma deplasez.
    Mai e ceva de comentat?

  5. De cele mai mult ori, la stat, IT-ul este vazut ca un accesoriu gen „tichie de margaritar”.
    Nicidecum ca un domeniu strategic.
    Salariile sunt necompetitive, meritocratia nu exista. Te lupti cu morile de vant. Sunt promovati/mentinuti pe functii de decizie cei care „trebuie”. Si care au, din nefericire, mentalitati osificate. Birocratie la extrem.
    Nu au puterea sa schimbe procesele prin modernizare computerizata.
    Realizarile notabile care mai sunt, pe ici, pe colo, sunt obtinute din pasiunea si provocarea profesionala a celor dedicati, adevarati (retele, clustere, aplicatii web, baze de date etc.)
    Dar nu este de ajuns. Prea multa forma fara fond. Se auditeaza numai hartiile, nu si corespondenta acestora cu realitatea.

    • In Photoshop, evident :)
      Scuze, s-au pierdut niste ghilimele pe undeva, o sa corectez. Ati inteles despre ce vorbesc, de obicei ma feresc de anglicisme, dar imi mai scapa, traiesc intr-un mediu molipsitor… :)

  6. Lipseste o zona „de mijloc”.
    In privat exista multe solutii IT frumoase si utile, cu valoare adaugata.
    dar este o problema de mentalitate.
    atata vreme cat firmele private nici nu au putere de cumparare si nici nu vad valoarea IT-ului dincolo de PC-uri, Word si Excel nu se va putea evolua. Este greu sa convingi un IT Manager privat sa cumpere un ITSM sau Business Intelligence daca er vrea doar 3 Switch-uri, E greu sa constientizezi valoarea muncii altuia, si ca un inginer platit cu 400 EURO/zi pe proiect chiar merita banii prin solutiile aduse.

    • Cand angajatii nu au nici 400 de euro pe saptamana e cam greu sa crezi ca solutia respectiva aduce valoare cand un consultant costa 400 de euro pe zi: suna excesiv, imaginea se rasfrange asupra solutiei cu totul. „nu imi permit sa platesc pe cineva 400 de euro pe zi” se transforma in „nu imi permit solutii cand doar implementarea e 400 de euro pe zi pe om”.

      Imi amintesc ca acum vreo 11-12 ani am implementat intr-o companie din top 20 Fortune 500 o solutie care mai e folosita si astazi (inca e de actualitate) facuta pentru nevoile specifice ale beneficiarului de o companie romaneasca din Timisoara. Au trimis 2 oameni in Bucuresti vreo 6 saptamani pentru partea de cerinte si proiectare, au mai avut o parte din echipa in Timisoara, per total un proiect care a durat peste 6 luni a costat la vremea respectiva vreo 6.000 de dolari. Beneficiarul era ditamai compania cu vanzari de miliarde de dolari si nu a aruncat cu bani in solutii scumpe, prin 2006-2009 au mai bagat inca vreo 10.000 de dolari in functionalitati suplimentare si atat. Consultanti de 400 de euro pe zi? Nu merge, chiar daca per total ambele companii ar iesi in castig.

      • Pretul e pana la urma irelevant, dar ma mentin ca problema este pe undeva legata de mentalitate. La un service auto de marca este normal sa coste de ex 200 euro revizia din care 100 euro manopera. La doctor la fel. La avocat la fel. IT-ul din pacate a fost introdus in zona de „commodity” si nu i se intelege valoarea.
        Un proiect de IT, o aplicatie etc, are o valoare compusa din hardware/licente si manopera. Personalul IT trebuie sa fie calificat la fel ca doctorul, la fel ca avocatul. Calificarea costa si o munca de calitate costa. Un proiect de calitate, cu project management si documentatie costa.
        Beneficiarul de multe ori nu intelege ca pe langa costurile salariale personalul in IT are nevoie de life-long learning, carti, certificari, laptopuri noi la fiecare 3 ani, laboratoare de testare, etc. Dar pe de alta parte daca se sparge o teava plateste oricat pentru remediere. Instalatorul este mai apreciat uneori decat IT-stul.Amandoi sunt utili societatii si indispensabili. De altfel o munca respectabila. Doar ca in IT efortul ramane de multe ori neobservat.

        • Pretul nu e irelevant, e esential.

          Daca la o masina de 30.000 de euro revizia anuala e 200 de euro, din care 50 manopera (nu stiu unde e manopera 50% din costul reviziei, dar nu in Romania), un contract de consultanta de 400 de euro pe zi timp de X saptamani sau Y luni nu e nici o suma neglijabila si nici usor de inghitit cand stim ca suntem in Romania si ca salariul mediu in bransa e sub 400 de euro pe saptamana si atunci e cam greu de justificat si acceptat o asemenea suma.

          Nu stiu ce medic castiga 400 de euro pe zi, chiar si la consultatiile in mediul privat cu profesori universitari rareori se ajunge la asemenea sume, iar un profesor universitar cu 30 de ani de experienta nu e tocmai consultantul IT cu varsta de 30 de ani. Vorbesc de aparente, nu de calificarea reala si de valoarea reala, dar aparentele nu sunt ignorabile pentru ca influenteaza decizii serioase.

        • Asta pt ca traim intr-o socieate primitiva si d fapt nu e nevoie in ziua de azi in Romania de calculatoare
          se poate face f bine treaba medievala si fara ele
          de aceea..nu se plateste
          sigur capeste 2 secole va fi nevoie dar nu azi

        • @ Mihai – prețul este esențial, exact cum spune @ Adrian.

          Când Richard Branson a început să ofere servicii financiare prin Virgin Direct (la vremea aceea o asociere între Virgin și Norwich Union) s-a dus întâi la IBM pentru sistemul de computere. Care IBM s-a oferit să-l construiască pentru 7 milioane de lire, totul urmând să dureze câteva luni. Așa că până la urmă Virgin Direct a pornit cu un sistem construit de doi amatori, în podul casei unuia dintre ei, pentru 17.000 de lire. Și acel sistem gestiona un call center de 60 de persoane chiar din prima zi, exact ce-ar fi construit și IBM în câteva luni.

          Iar Richard Branson spune sincer, referitor la oferta IBM: ”nu aveam atâția bani” :P

      • Am 15 ani de experienta in proiectarea si implementarea de solutii IT complexe, incepand cu telecom si terminand cu dezvoltare de software, atat in mediul privat cat si in public si cred, destula experienta pentru ca sa pot comenta in cunostinta de cauza pe marginea subiectului:
        In privat, am cunostinta despre cel putin 10 exemple in ultimele 12 luni in care responsabilii pe zona IT au achizitionat produse si solutii de care nu au nevoie, dar au amici si cunostinte la firme de distributie care vand anumite solutii. Vorbim aici de pravalii din sectorul financiar, medical, industrie si sanatate…privat !
        400 E/md este o suma relativ mica pentru un consultant de top, piata suporta rate mult mai mari, in special cand realizeaza ca au achizitionat varii solutii de conformatie mai moale din care vor trebui sa faca bici, c’asa-i romanul in general.
        La stat, nivelul de competenta este unul extrem de scazut, in general caietele de sarcini sunt generate de catre vendorii mari (big blue, greedy red si la un nivel absolut minor si infim dar foarte mediatizat in ultima vreme, softul mititel) pe zona de software si middleware, la virtualizare domina un singur vendor, la hardware e o mare batalie intre hocus pocus si jujitsu.
        Daca luam SEAP si facem o analiza sumara pe spec-urile din caietele de sarcini aparute in ultimele 12 luni, vedem ca la sisteme „integrate” (SW + HW) conduc detasat greedy red + jujitsu, pe locul 2 greedy red + hocus pocus iar pe 3 big blue + jujitsu.
        De altfel, greedy red incaseaza intr-un an pe contracte de suport de la stat suma pe care s-a facut marele tam-tam cu softul mititel. E informatie publica si se poate verifica… ANAF este cel mai mare cotizant pe suport (a se citi NADA, KEINE, NICHT, ZILCH) la greedy red cu o suma care v-ar face ochii mari.

        • Despre faptul ca de la o anumita marime incolo companiile private incep sa semene cu cele de stat inca nu am apucat sa scriu, poate o sa am dispozitia odata :)
          … Dar nu cred ca e nevoie sa le dam porecle jucătorilor din piaţă, ce e drept e amuzant :) Nu ştiu căt de capabili sunt cei de la „Greedy red (simpatic nickname) ” în România; pe mine mă intereseaza ce fac firmele româneşti şi cum/dacă ar putea fi competitive. Pentru că dacă nu eşti competitiv, degeaba te lauzi că ai inventat spray-ul de muşte şi cunoşti formula apei calde ….

          • Am folosit nick-urile pt ca sa nu fac reclama (anti/) directa.
            Comentariul meu este totusi incoerent in raport cu tema, scuze, am scris de pe o tableta si ma luptam cu o tastatura care se deconecta mai mereu.
            Ideea ar fi ca toate companiile romanesti care dezvolta competente in jurul tehnologiilor enumerate o duc foarte bine.
            In primul rand pentru ca numarul de contracte pe care vendorii il pot genera prin caiete de sarcini este in general dependent de call-urile pe fonduri europene, astfel se creeaza overlap-uri care nu pot fi acoperite de o singura pravalie sau chiar doua si atunci castigatorii licitatiilor se orienteaza spre piata libera sau se erijeaza in integratori ad-hoc ce prefera sub-contractare catre terti pentru asigurarea unei margini corespunzatoare.

            Nu moare de foame nici o companie romaneasca specializata pe ERP-ul Oracle sau SAP, nici pe middleware Oracle sau IBM, chiar din contra, se exporta masiv competente in afara in sistem brain-lease.
            Din pacate, desi abordarea curent practicata de marii vendori nickname-uiti in primul comment poate sustine firmele romanesti de IT, ea este extrem de costisitoare pentru stat, aparand fenomenul de vendor lock-in.
            In tara noastra, caietele de sarcini nu sunt deloc axate pe cerinte functionale ale sistemelor ce s-ar dori a fi implementate, ajunge sa rasfoiti de pe SEAP (e-licitatie.ro) un caiet de sarcini si veti observa ca accentul este intotdeauna pus pe „carlige” reprezentate de specificatii tehnice extrem de targetate si care pot fi „controlate” prin retelele de distribuitori sau prestatorii de servicii autorizati care pot jongla cu pragurile de discount sau chiar cu disponibilitatea personalului expert.
            Fara sa existe accent pe zona functionala in caietele de sarcini si avand doar optiuni bine ingradite de specificatii tehnice foarte targetate, ofertantii se vor vedea mereu inghesuiti sa ofere tehnologii care vor genera contracte de suport ce reprezinta 90% margine pentru vendorul de tehnologie.
            Mica firma de IT romaneasca ce ar putea implementa un sistem cu o arie functionala bine definita intr-un caiet de sarcini, folosind un produs propriu inovator sau o abordare tehnologica mai „proaspata” nu are nici o sansa sa depuna o oferta castigatoare atat vreme cat caietul de sarcini prevede in mod expres serverul de aplicatie „ala”, solutia portal „aia”, sistemul de gestiune a bazelor de date „aia”, solutia de management al identitatilor „aia”, chiar daca aceste solutii componente ale sistemului sunt in cel mai fericit caz inutile si doar instalate direct din kit fara customizari…aici ar fi marea buba a it-ului romanesc.
            Bani sunt cu toptanul, dar cand ii vezi cheltuiti pe tehnologii care sunt obsolete la momentul scrierii caietelor de sarcini si nici macar nu ai cum propune o solutie care duduie pe aria functionala declarata in scopul proiectului, iti vine sa te reprofilezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro