În urmă cu 65 de ani, într-o zi de 14 iulie 1947, primul regim democrat-popular al României, condus de doctorul Petru Groza, aresta pe un mic aeroport din apropierea Bucureştiului, la Tămădău, un grup de periculoşi complotişti, pregătiţi să fugă în străinătate spre a-şi continua, alături de emigraţia reacţionară, opera de denigrare a realizărilor României eliberate de sub dominaţia burghezo moşierească. În centrul acestei delegaţii de agenţi sabotori se afla nimeni altul decât Ion Mihalache, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional- Ţărănesc.
Înscenarea de la Tămădău este doar primul act al unei drame de debutează în acest iulie 1947 pentru a şi atinge punctul final, câteva luni mai târziu, în noiembrie. Mecanismul democrat – popular se pune în mişcare, iar ceea ce se realizează este un caz, clasic, de anihilare parlamentar- penală a opoziţiei ce supravieţuise alegerilor falsificate din noiembrie 1946. Pe data de 29 iulie, Adunarea Deputaţilor valida iniţiativa de dizolvare a Partidului Naţional- Ţărănesc , după ce , cu câteva zile înainte, decisese să ridice imunitatea deputaţilor acestuia. Drumul către procesul public din toamna lui 1947 era deschis.
Din această vară / toamnă a lui 1947 ne mai rămân puţine imagini. În absenţa televiziunilor care să fi adăpostit analiştii chemaţi să condamne trădarea la ore de maximă audienţă, , mărturiile acestui timp în care Partidul Naţional- Ţărănesc este lichidat asemeni unei asociaţii criminale se reduc la ziarele epocii şi la jurnalele de actualităţi. Se aude, pe acest fundal al sfârşitului de an 1947, sunetul noii lumi pe cale de a se naşte- o lume pentru care ura, fanatismul şi resentimentul sunt cărămizile pe care se ridică speranţele viitorului. Regimul totalitar impune o lectură a democraţiei ce exclude, programatic, pluralismul.
Din aceste urme ale unui trecut care pare să fie uitat de cei mai mulţi dintre noi, supravieţuiesc câteva imagini filmate ale procesului intentat conducerii naţional- ţărăniste. Sunt discernabile, în boza acuzaţilor, chipurile lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Există, ca un martor al justiţiei staliniste, un fragment din alocuţiunea pe care Iuliu Maniu o rosteşte, în faţa unui auditoriu ce vede în exterminarea sa judiciară chezăşia păcii şi prosperităţiii. Un domn în vârstă, fragil şi cu un aer de elaganţă retro, sfidează, cu calmul său, furtuna unei săli fanatizate.
Procesul Maniu – Mihalache este încheierea, tragică, a dezbaterii ce poartă asupra semnificaţiei curajului şi democraţiei în vremuri de cumpănă. Căci , spre a relua memorabila sintagmă a lui Nicolae Carandino, el însuşi inculpat în acest proces – spectacol, rezistenţa este prima condiţie a victoriei . Opoziţia, intransigentă, faţă de tiranie,prin reafirmarea dreptului la critică ca temelie a libertăţii este fundamentul viziunii pe care Iuliu Maniu şi Ion Mihalache o formulează, în cei trei ani care separă august 1944 de iulie 1947. Raţionamentul lor este de o simplitate vizionară- nici o societate decentă nu poate exista în afara criticii şi libertăţii. Acomodarea cu răul totalitar, indiferent de aparenţele seducătoare în care acesta alege să se înveştmânteze, nu este o opţiune. Curajul în apărarea libertăţii este răspunsul la trădare şi complicitate.
Este acesta un curaj asumat în condiţii cu atât mai dramatice cu cât el este însoţit de încercarea, nu mai puţin teribilă, a singurătăţii. În acea vară a lui 1947, se părea că toate vocile se ridică într-o imprecaţie a urii. Muncitori, ţărani şi intelectuali, uniţi în acest ritual al demonizării şi lapidării verbale. În jurul sălii de tribunal se ţese un văl de cuvinte care are culoarea sângelui. Procesul este o execuţie, iar cei din boxă sunt condamnaţi înainte ca totul să înceapă.
Şi dacă există o lecţie, îndepărtată, a acelui sfârşit de an 1947 ea ţine de centralitatea libertăţii ,ca alternativă la compromisul dezonorant. Chiar şi atunci când totul pare pierdut, un om singur poate înfrunta injustiţia,iar demnitatea unei naţiuni fanatizate este răscumpărată de acei, foarte puţini, care ştiu preţul moderaţiei. Rezistenţa, înconjurată de solitudine, este încăpăţânată şi lipsită de speranţă. O rezistenţă care nu priveşte către ziua de astăzi, ci către un “ mâine “ care nu va întârzia să se nască. Negocierea cu răul şi cu barbaria, pare să spună celor de astăzi această rezistenţă întruchipată de Iuliu Maniu şi de Ion Mihalache, nu face decât să întârzie inevitabilul. În cele din urmă, pentru fiecare dintre oameni va veni o clipă a încercării libertăţii. Curajul de a fi singur în marea de ură este forma ultimă de asumare a demnităţii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte important sa ne aducem aminte de astfel de scene din istoria recenta a Romaniei, mai ales acum , cand USL face plangere penala impotriva lui Basescu si a conducerii PDL. Iata cum se repeta istoria.
Pentru cine nu crede ca Istoria se mai si repeta, in alte conditii, sa citeasca:
„Presedintele interimar al PNL Bucuresti, Eugen Nicolaescu, a declarat joi ca Uniunea Social Liberala a depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva a 14 persoane, lideri ai PDL, si a presedintelui suspendat Traian Basescu, pentru „raspandire de informatii false, pentru defaimarea tarii si a natiunii si pentru periclitarea sigurantei economiei nationale si a stabilitatii monedei”, transmite Mediafax.”
Dar ca si atunci, intelectuali de marca ai natiunii, gireaza porcaria care se petrece.
Petrecere placuta, elitelor natiunii.
Gata, a trebut timpul vorbelor!
Cine e în România, şi îi pasă, să iasă în stradă să apere democraţia şi statul de drept!
Cei din diasporă, care pot să se întoarcă pentru a demonstra, să o facă. Care nu: petiţii, scrisori către UE, suport moral!
Ultima soluţie – încă o revoluţie!!
În stradă!!
Marele explorator Sir Henry Morton Stanley a plecat în 1874 de pe coasta africană a Oceanului Indian pentru a găsi izvoarele Nilului. După trei ani se afla pe cursul inferior al fluviului Congo pe punctul de a lămuri traseul complet al acestuia. Între timp traversase continentul de-a latul, cu eforturi şi suferinţe cumplite. Iată ce i-a spus unul din oamenii săi, cu care pornise din Zanzibar:
– Puternicul stăpîn e înţelept. El scrie într-o carte tot ceea ce se întîmplă. În fiecare zi are ceva de scris. Noi, negrii din ZANZIBAR, nu ştim nimic şi nu avem MEMORIE. Ceea ce am văzut ieri, uităm astăzi.
PUTERNICUL stăpîn NU UITĂ NIMIC.
Sintem noi mai prosti decît AFRICANII din ZANZIBARUL secolului XIX ?
da, din cauza televiziunii, care ne spala zilnic pe creier;
Dar numai daca admitem asta.
Din pacate DA, domnule Paul, suntem mult mai prosti decat negrii din Zanzibar si decat multe alte popoare. Pentru ca acolo unde e multa desteptaciune este si multa prostie, dupa cum se spune in popor.
Romanii sunt un popor bine inzestrat de Dumnezeu, dar prostiti la drumul mare de o fusta scurta si un ras fals de la televizor, de un zambet de prim-ministru si de o gluma mitocaneasca de presedinte. Probabil pentru ca asa simtim si noi ca traim, ca facem parte (virtual) din lumea selecta. Noi, cei care ne ducem existentele in anonimat, si ne indreptam inexorabil spre destinul pe care singuri nu l-am faurit.
E simplu sa dai vina pe altii. Dar responsabilitatea ne apartine.
Fiecare tara, fiecare popor are presedintele pe care il merita. La fel si in cazul primului ministru. Ar fi trebuit sa iesim in strada acum 20 de ani. La primele mineriade. La primele vanzari de tara semnate de Ion Iliescu si de Petre Roman.
Nici acum nu e prea tarziu…
Dar vina este si a noastra… Ca prea ne plangem ca babele si nu facem nimic.
dl. paul.. DA
Inteleptii invata din greselile altora, oamenii obisnuiti invata din propriile greseli, prostii nu invata niciodata. Se pare ca suntem un neam de prosti. Am 40 de ani. Daca in noiembrie ajung la putere nenorocitii astia, m-am carat cat vad cu ochii. Si nu pentru ca ei vor fi acolo sus, ci pentru ca in jurul meu sunt cei care nu invata niciodata. La jumatatea vietii, o sa o iau de la inceput. Singurul regret o sa fie ca doi parinti in varsta o sa ramana aici, singuri. Asta este marea mea neliniste. In rest, cand parintii mei nu or sa mai fie, nici nu vreau sa mai aud de tara asta.
Cred că comiteţi o blastfemie.
Când Jurnalul Naţional al lui Voiculescu a făcut mizeria aia, cu Năstase parte a galeriei primilor-miniştri ai româniei deţinuţi politic, eu unul m-am înfiorat.
La genul ăla de blastfemie mă refer…..
Si eu m-am infiorat.
Pentru ca am avut confirmarea ca dreptatea cea de SUS, justitia divina EXISTA. Ca ulciorul cu minciuni si furturi nu merge de multe ori la apa.
Pentru ca, hai sa fim seriosi, prim-ministru sau nu, Nastase nu a fost si nu este un sfintisor. Ba mai degraba un mic Scaraotzki.
Una este sa ai un butic sau o toneta in piata si sa furi ici si colo cate un leutz de la naivii de cumparatori, si alta este sa-ti asumi responsabilitatea de a conduce destinele unei tari, si sa furi cu nerusinare de la o tara intreaga, sa minti cu inocenta si sa fugi cu lasitate cand e vorba sa-ti asumi consecintele faptelor tale… E cu totul altceva.
Uitati-va in jur la tara asta si aduceti-va aminte ca la jaful national un umar sanatos a pus si Nastase…30 de case, tablouri, conturi s.a.m.d.
Si am certitudinea ca urmeaza si altii…
Sa nu uitam ca Dumnezeu este BUN, dar nu este prost!
Poate nu ar fi rau daca s-ar putea reproduce stiri si comunicate din presa vremii pentru comparatie. Aceste lucruri trebuie aratate si explicate in fiecare zi, fiindca ma uit in jurul meu si vad oamani, multi oameni, care aplauda. Si imi mai aduc aminte si de anul 1990 cand actiunile minerilor de restabilire a ordinii erau aplaudate.
DA! Istoria se repeta. Actiunile USL, ca si cele ale comunistilor, sunt incarcate de ura fanatism si resentimente. Reactia socitatii este, insa, alta. Se pare, ca e putin dispusa sa inghita afrontul. Imbucurator! Dar, ce e de facut? In lipsa unor solutii clare, a unui plan de actiune, acest curent de opinie “prolegalitate” sau sa il numim “legalitate cu orice prêt” se va stinge incet, incet. Lucru care face parte din strategia USL ( amintiti – va cati si de cate ori au afirmat ca dupa 29 lucrurile se vor linisti ). Deci cine ne spune – pe langa multele spuse despre ce si cum s – au intamplat – si ce ar AR FI DE FACUT??? Apreciez foarte mult articolul dumneavoastra domnule Stanomir – ca si persoana dumneavoastra, dealtfel. Acest “arc peste timp” care ne arata ca istoria se repeta, ca bataliile se poarta in acelasi fel (poate doar armele difera ) este desigur binevenit. Dar as fi vrut sa aflu – totul plecand de la grave incalcari constitutionale, iar dumneavoastra fiind specialist in Drept Constitutional – care sunt anticorpii unei societati moderne in lupta cu acest virus numit “INCALCAREA STATULUI DE DREPT”. Cum poate lupta societatea? (L – am urmarit pe presedintele interimar si nu mica mea fost mirarea sa aflu ca domnia sa va fi un “garant al respectarii constitutiei”. Probabil ca aceleasi prerogative – sau obligatii? – le avea si presedintele suspendat …si atunci cum totusi aceste incalcari pot avea loc?… iar eu cetateanul ce garantii am? Mai précis ce valoare au ele? Cine raspunde si cum, pentu nerespctarea acestei promisiuni , de a mi se GARANTA ? ). Si din nou, CE AR TREBUI SA FACEM?
Ma revolt, deci exist!
Evident ca nu se potriveste ceea ce se „plagiaza” din 47 cu ceea ce se intampla azi in RO.
Mai tineti minte cum au venit portocalii la putere? In cateva zile au schimbat prefectii, au dat ordonanta sa se schimbe politic toti oamenii din aparatul administrativ, veniti cu concurs… Si altele si altele… Acelea nu au fost de 1947? Dar masurile impotriva oamenilor nu au fost comuniste? Dar jignirile, marlania, vrajba, atacul cu dosare, amenintarile, urmaririle, nu sunt comuniste? Dara pleiada de incompetenti angajati in posturi publice nu este comunism? Dar mizeria instalata in tara asta de ani buni nu vi se pare de lumea a treaia? Eu zic ca trebuie sa mai reflectati…
Fara sa scuz aceasta „rotire a cadrelor” in toate institutiile la fiecare patru ani, care tine de o lipsa acuta de cultura politica si arata un total dispret pentru bunul mers al aparatului de stat in general, va reamintesc ca acele schimbari se petreceau ca urmare a unor alegeri.
Pe cand acum ce vedem: restrangeri ale puterii CC, schimbarea ilegala a Avocatului Poporului (NB, cel nominalizat de psd in 2001 si-a incheiat activitatea la termen, in 2011), ISC, MO, atacuri ale guvernantilor la adresa procurorilor, judecatorilor si a justitiei in ansamblul ei, nemai vorbind de atacarea continua a presedintelui si institutiei prezidentiale, amenintari cu puscaria la adresa fostilor guvernanti, samd.
Fara nicio urma de indoiala, 2012 aduce mult mai pregnant cu 1947 decat cu 2004!
PS. ‘Plagiat’ este un cuvant care va zgaria urechile ‘eroului’ Dvs. pana la sfarsitul vietii. Putina delicatete n-ar strica, nu se vorbeste de funie in casa spanzuratului!
Va multumesc domnule profesor pentru aceasta incursiune in istorie. Istorie pe care romanii se pare ca nu vor sa o invete si probabil tocmai de aceea o si repeta.
Pentru foarte multi romani, perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial este o mare nebuloasa. Nu se stie suficient de mult despre rezistenta anticomunista.
Multumesc inca o data si astept cu interes noi articole de-ale dumneavoastra.
Tovarase Profesor Stanomir,
cu tot respectul va aduc la cunostiinta ca familia mea a facut parte din categoria burghezo-mosiereasca eliminata in 1947 si ulterior. Unii au fost suprimati, altii redusi la existente marginale in acele timpuri. Astazi, inca mai ma lupt (nu-mi place acest termen care prea imi inspira „lupta de clasa” sub auspiciile careia am crescut) pentru restituirea unor proprietati abuziv preluate de catre regimul de trista amintire, instituit printre altii si de parintii marilor condamnatori ai comunismului, precum stimabilul domn profesor Tismaneanu.
Insa propunerea Dumneavoastra nu este chiar foarte precisa, nu, istoria nu se repeta, ea continua si merge chiar un pas mai departe. Comunistii din 1947-1950 ne-au luat casele. Comunistii au locuit in ele, repartizandusi-le dupa bunul plac si functie. In anii recenti, un alt fost comunist nu numai ca si-a repartizat si dansul o casa, dar a preferat ulterior sa o si cumpere, chiar incalcand legea 112/1995. Deci, comunistii inainte de 1989 doar le foloseau, comunistii de dupa 1989 si le si insusesc patrimonial.
Nu am simpatii politice in Romania, din simplul motiv ca sunt de multa vreme cetatean al unei alte tari europene, dar nu consider ca un hot poate fi garantul democratiei, sau cel putin al unei alte democratii decat a celei populare descrise de Dumneavoastra.