joi, martie 28, 2024

Iulie 1947- o poveste despre democraţie populară, curaj şi singurătate.

În urmă cu 65 de ani,  într-o zi de 14 iulie 1947,  primul regim democrat-popular al României, condus de doctorul Petru Groza, aresta pe un mic aeroport din apropierea Bucureştiului, la Tămădău, un grup de periculoşi complotişti, pregătiţi să fugă în străinătate spre a-şi continua, alături de emigraţia reacţionară, opera de denigrare a realizărilor României  eliberate de sub dominaţia burghezo moşierească. În centrul acestei delegaţii de  agenţi sabotori se afla nimeni altul decât Ion Mihalache,  unul dintre fruntaşii Partidului Naţional- Ţărănesc.

Înscenarea de la Tămădău este doar primul act al unei drame de debutează în acest iulie 1947 pentru a şi atinge punctul final, câteva luni mai târziu, în noiembrie.   Mecanismul democrat – popular se pune  în mişcare, iar ceea ce se  realizează este un caz, clasic, de anihilare parlamentar- penală a   opoziţiei ce supravieţuise alegerilor falsificate din  noiembrie 1946. Pe data de 29 iulie,  Adunarea Deputaţilor valida iniţiativa de dizolvare a Partidului Naţional- Ţărănesc , după ce , cu câteva zile înainte, decisese să ridice imunitatea deputaţilor  acestuia. Drumul către procesul public din toamna lui 1947 era deschis.

Din această  vară / toamnă a lui 1947  ne  mai rămân puţine imagini. În absenţa televiziunilor care să fi adăpostit analiştii chemaţi să condamne trădarea la ore de maximă audienţă, , mărturiile acestui timp în care Partidul Naţional- Ţărănesc este lichidat  asemeni unei asociaţii criminale se reduc la ziarele epocii şi la jurnalele  de actualităţi.  Se aude, pe acest fundal al  sfârşitului de an 1947, sunetul   noii lumi pe cale de a se naşte- o lume pentru care ura, fanatismul şi resentimentul sunt cărămizile pe care se ridică speranţele   viitorului.  Regimul  totalitar   impune o lectură  a democraţiei ce exclude, programatic, pluralismul.

Din aceste urme ale unui trecut care pare să fie uitat de cei mai mulţi dintre noi, supravieţuiesc câteva imagini filmate ale procesului intentat conducerii naţional- ţărăniste. Sunt discernabile, în boza acuzaţilor, chipurile lui  Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.  Există,  ca un martor al justiţiei staliniste, un fragment din alocuţiunea pe care Iuliu Maniu o rosteşte, în faţa unui auditoriu ce vede în exterminarea sa  judiciară  chezăşia  păcii şi  prosperităţiii. Un domn în vârstă, fragil şi cu un aer  de  elaganţă retro, sfidează, cu calmul său,  furtuna unei săli fanatizate.

Procesul Maniu – Mihalache este încheierea, tragică, a dezbaterii ce poartă asupra  semnificaţiei curajului şi democraţiei în vremuri  de cumpănă.  Căci , spre a relua memorabila sintagmă  a lui Nicolae Carandino, el  însuşi inculpat în acest proces – spectacol, rezistenţa este prima condiţie a victoriei . Opoziţia, intransigentă, faţă de tiranie,prin reafirmarea dreptului la critică ca temelie a libertăţii este fundamentul viziunii pe care  Iuliu Maniu şi Ion Mihalache o  formulează, în cei trei ani care separă august 1944 de  iulie 1947. Raţionamentul lor  este de o simplitate vizionară- nici o societate decentă nu poate exista în afara criticii şi libertăţii.  Acomodarea cu răul totalitar, indiferent de aparenţele seducătoare în care acesta alege să  se înveştmânteze, nu este o opţiune. Curajul în apărarea libertăţii este răspunsul la trădare şi complicitate.

Este acesta un curaj asumat în condiţii cu atât mai dramatice cu cât el este însoţit de încercarea, nu mai puţin teribilă, a singurătăţii.  În acea vară a lui 1947, se părea  că toate vocile se ridică într-o  imprecaţie a urii.  Muncitori,  ţărani şi intelectuali, uniţi în acest ritual al demonizării şi lapidării verbale.  În jurul sălii de tribunal se ţese un văl de cuvinte care are culoarea sângelui. Procesul este o execuţie, iar  cei din boxă sunt  condamnaţi înainte ca totul să înceapă.

Şi dacă există o lecţie, îndepărtată, a acelui sfârşit de an 1947 ea ţine de    centralitatea libertăţii ,ca alternativă la compromisul dezonorant. Chiar şi atunci când totul pare pierdut, un om singur poate  înfrunta injustiţia,iar  demnitatea unei naţiuni fanatizate este răscumpărată de acei, foarte puţini, care ştiu preţul moderaţiei.  Rezistenţa, înconjurată de solitudine, este încăpăţânată şi lipsită  de speranţă.  O rezistenţă  care nu priveşte către ziua de astăzi, ci către un “ mâine “ care nu va întârzia să se nască.  Negocierea cu răul şi cu barbaria, pare să spună celor de astăzi această  rezistenţă întruchipată de   Iuliu Maniu şi de Ion  Mihalache, nu face decât  să întârzie inevitabilul. În cele din urmă, pentru fiecare dintre oameni va veni o clipă  a încercării  libertăţii. Curajul de a fi singur în marea de ură este forma  ultimă   de asumare a demnităţii.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Foarte important sa ne aducem aminte de astfel de scene din istoria recenta a Romaniei, mai ales acum , cand USL face plangere penala impotriva lui Basescu si a conducerii PDL. Iata cum se repeta istoria.

  2. Pentru cine nu crede ca Istoria se mai si repeta, in alte conditii, sa citeasca:
    „Presedintele interimar al PNL Bucuresti, Eugen Nicolaescu, a declarat joi ca Uniunea Social Liberala a depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva a 14 persoane, lideri ai PDL, si a presedintelui suspendat Traian Basescu, pentru „raspandire de informatii false, pentru defaimarea tarii si a natiunii si pentru periclitarea sigurantei economiei nationale si a stabilitatii monedei”, transmite Mediafax.”
    Dar ca si atunci, intelectuali de marca ai natiunii, gireaza porcaria care se petrece.
    Petrecere placuta, elitelor natiunii.

  3. Gata, a trebut timpul vorbelor!

    Cine e în România, şi îi pasă, să iasă în stradă să apere democraţia şi statul de drept!

    Cei din diasporă, care pot să se întoarcă pentru a demonstra, să o facă. Care nu: petiţii, scrisori către UE, suport moral!

    Ultima soluţie – încă o revoluţie!!

    În stradă!!

  4. Marele explorator Sir Henry Morton Stanley a plecat în 1874 de pe coasta africană a Oceanului Indian pentru a găsi izvoarele Nilului. După trei ani se afla pe cursul inferior al fluviului Congo pe punctul de a lămuri traseul complet al acestuia. Între timp traversase continentul de-a latul, cu eforturi şi suferinţe cumplite. Iată ce i-a spus unul din oamenii săi, cu care pornise din Zanzibar:
    – Puternicul stăpîn e înţelept. El scrie într-o carte tot ceea ce se întîmplă. În fiecare zi are ceva de scris. Noi, negrii din ZANZIBAR, nu ştim nimic şi nu avem MEMORIE. Ceea ce am văzut ieri, uităm astăzi.
    PUTERNICUL stăpîn NU UITĂ NIMIC.

    Sintem noi mai prosti decît AFRICANII din ZANZIBARUL secolului XIX ?

    • Din pacate DA, domnule Paul, suntem mult mai prosti decat negrii din Zanzibar si decat multe alte popoare. Pentru ca acolo unde e multa desteptaciune este si multa prostie, dupa cum se spune in popor.
      Romanii sunt un popor bine inzestrat de Dumnezeu, dar prostiti la drumul mare de o fusta scurta si un ras fals de la televizor, de un zambet de prim-ministru si de o gluma mitocaneasca de presedinte. Probabil pentru ca asa simtim si noi ca traim, ca facem parte (virtual) din lumea selecta. Noi, cei care ne ducem existentele in anonimat, si ne indreptam inexorabil spre destinul pe care singuri nu l-am faurit.
      E simplu sa dai vina pe altii. Dar responsabilitatea ne apartine.
      Fiecare tara, fiecare popor are presedintele pe care il merita. La fel si in cazul primului ministru. Ar fi trebuit sa iesim in strada acum 20 de ani. La primele mineriade. La primele vanzari de tara semnate de Ion Iliescu si de Petre Roman.
      Nici acum nu e prea tarziu…
      Dar vina este si a noastra… Ca prea ne plangem ca babele si nu facem nimic.

  5. Inteleptii invata din greselile altora, oamenii obisnuiti invata din propriile greseli, prostii nu invata niciodata. Se pare ca suntem un neam de prosti. Am 40 de ani. Daca in noiembrie ajung la putere nenorocitii astia, m-am carat cat vad cu ochii. Si nu pentru ca ei vor fi acolo sus, ci pentru ca in jurul meu sunt cei care nu invata niciodata. La jumatatea vietii, o sa o iau de la inceput. Singurul regret o sa fie ca doi parinti in varsta o sa ramana aici, singuri. Asta este marea mea neliniste. In rest, cand parintii mei nu or sa mai fie, nici nu vreau sa mai aud de tara asta.

  6. Cred că comiteţi o blastfemie.
    Când Jurnalul Naţional al lui Voiculescu a făcut mizeria aia, cu Năstase parte a galeriei primilor-miniştri ai româniei deţinuţi politic, eu unul m-am înfiorat.
    La genul ăla de blastfemie mă refer…..

    • Si eu m-am infiorat.
      Pentru ca am avut confirmarea ca dreptatea cea de SUS, justitia divina EXISTA. Ca ulciorul cu minciuni si furturi nu merge de multe ori la apa.
      Pentru ca, hai sa fim seriosi, prim-ministru sau nu, Nastase nu a fost si nu este un sfintisor. Ba mai degraba un mic Scaraotzki.
      Una este sa ai un butic sau o toneta in piata si sa furi ici si colo cate un leutz de la naivii de cumparatori, si alta este sa-ti asumi responsabilitatea de a conduce destinele unei tari, si sa furi cu nerusinare de la o tara intreaga, sa minti cu inocenta si sa fugi cu lasitate cand e vorba sa-ti asumi consecintele faptelor tale… E cu totul altceva.
      Uitati-va in jur la tara asta si aduceti-va aminte ca la jaful national un umar sanatos a pus si Nastase…30 de case, tablouri, conturi s.a.m.d.
      Si am certitudinea ca urmeaza si altii…
      Sa nu uitam ca Dumnezeu este BUN, dar nu este prost!

  7. Poate nu ar fi rau daca s-ar putea reproduce stiri si comunicate din presa vremii pentru comparatie. Aceste lucruri trebuie aratate si explicate in fiecare zi, fiindca ma uit in jurul meu si vad oamani, multi oameni, care aplauda. Si imi mai aduc aminte si de anul 1990 cand actiunile minerilor de restabilire a ordinii erau aplaudate.

  8. DA! Istoria se repeta. Actiunile USL, ca si cele ale comunistilor, sunt incarcate de ura fanatism si resentimente. Reactia socitatii este, insa, alta. Se pare, ca e putin dispusa sa inghita afrontul. Imbucurator! Dar, ce e de facut? In lipsa unor solutii clare, a unui plan de actiune, acest curent de opinie “prolegalitate” sau sa il numim “legalitate cu orice prêt” se va stinge incet, incet. Lucru care face parte din strategia USL ( amintiti – va cati si de cate ori au afirmat ca dupa 29 lucrurile se vor linisti ). Deci cine ne spune – pe langa multele spuse despre ce si cum s – au intamplat – si ce ar AR FI DE FACUT??? Apreciez foarte mult articolul dumneavoastra domnule Stanomir – ca si persoana dumneavoastra, dealtfel. Acest “arc peste timp” care ne arata ca istoria se repeta, ca bataliile se poarta in acelasi fel (poate doar armele difera ) este desigur binevenit. Dar as fi vrut sa aflu – totul plecand de la grave incalcari constitutionale, iar dumneavoastra fiind specialist in Drept Constitutional – care sunt anticorpii unei societati moderne in lupta cu acest virus numit “INCALCAREA STATULUI DE DREPT”. Cum poate lupta societatea? (L – am urmarit pe presedintele interimar si nu mica mea fost mirarea sa aflu ca domnia sa va fi un “garant al respectarii constitutiei”. Probabil ca aceleasi prerogative – sau obligatii? – le avea si presedintele suspendat …si atunci cum totusi aceste incalcari pot avea loc?… iar eu cetateanul ce garantii am? Mai précis ce valoare au ele? Cine raspunde si cum, pentu nerespctarea acestei promisiuni , de a mi se GARANTA ? ). Si din nou, CE AR TREBUI SA FACEM?

  9. Evident ca nu se potriveste ceea ce se „plagiaza” din 47 cu ceea ce se intampla azi in RO.
    Mai tineti minte cum au venit portocalii la putere? In cateva zile au schimbat prefectii, au dat ordonanta sa se schimbe politic toti oamenii din aparatul administrativ, veniti cu concurs… Si altele si altele… Acelea nu au fost de 1947? Dar masurile impotriva oamenilor nu au fost comuniste? Dar jignirile, marlania, vrajba, atacul cu dosare, amenintarile, urmaririle, nu sunt comuniste? Dara pleiada de incompetenti angajati in posturi publice nu este comunism? Dar mizeria instalata in tara asta de ani buni nu vi se pare de lumea a treaia? Eu zic ca trebuie sa mai reflectati…

    • Fara sa scuz aceasta „rotire a cadrelor” in toate institutiile la fiecare patru ani, care tine de o lipsa acuta de cultura politica si arata un total dispret pentru bunul mers al aparatului de stat in general, va reamintesc ca acele schimbari se petreceau ca urmare a unor alegeri.
      Pe cand acum ce vedem: restrangeri ale puterii CC, schimbarea ilegala a Avocatului Poporului (NB, cel nominalizat de psd in 2001 si-a incheiat activitatea la termen, in 2011), ISC, MO, atacuri ale guvernantilor la adresa procurorilor, judecatorilor si a justitiei in ansamblul ei, nemai vorbind de atacarea continua a presedintelui si institutiei prezidentiale, amenintari cu puscaria la adresa fostilor guvernanti, samd.
      Fara nicio urma de indoiala, 2012 aduce mult mai pregnant cu 1947 decat cu 2004!
      PS. ‘Plagiat’ este un cuvant care va zgaria urechile ‘eroului’ Dvs. pana la sfarsitul vietii. Putina delicatete n-ar strica, nu se vorbeste de funie in casa spanzuratului!

  10. Va multumesc domnule profesor pentru aceasta incursiune in istorie. Istorie pe care romanii se pare ca nu vor sa o invete si probabil tocmai de aceea o si repeta.
    Pentru foarte multi romani, perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial este o mare nebuloasa. Nu se stie suficient de mult despre rezistenta anticomunista.
    Multumesc inca o data si astept cu interes noi articole de-ale dumneavoastra.

  11. Tovarase Profesor Stanomir,

    cu tot respectul va aduc la cunostiinta ca familia mea a facut parte din categoria burghezo-mosiereasca eliminata in 1947 si ulterior. Unii au fost suprimati, altii redusi la existente marginale in acele timpuri. Astazi, inca mai ma lupt (nu-mi place acest termen care prea imi inspira „lupta de clasa” sub auspiciile careia am crescut) pentru restituirea unor proprietati abuziv preluate de catre regimul de trista amintire, instituit printre altii si de parintii marilor condamnatori ai comunismului, precum stimabilul domn profesor Tismaneanu.

    Insa propunerea Dumneavoastra nu este chiar foarte precisa, nu, istoria nu se repeta, ea continua si merge chiar un pas mai departe. Comunistii din 1947-1950 ne-au luat casele. Comunistii au locuit in ele, repartizandusi-le dupa bunul plac si functie. In anii recenti, un alt fost comunist nu numai ca si-a repartizat si dansul o casa, dar a preferat ulterior sa o si cumpere, chiar incalcand legea 112/1995. Deci, comunistii inainte de 1989 doar le foloseau, comunistii de dupa 1989 si le si insusesc patrimonial.

    Nu am simpatii politice in Romania, din simplul motiv ca sunt de multa vreme cetatean al unei alte tari europene, dar nu consider ca un hot poate fi garantul democratiei, sau cel putin al unei alte democratii decat a celei populare descrise de Dumneavoastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro