Sunt zile în care se întrupează teribila încercare a unui timp istoric, zile care se cer amintite de vreme ce fără memoria lor riscăm să confundăm acest prezent etern al mocirlei şi ezitărilor cu viitorul pe care am putea să îl clădim, în libertate. 6 februarie 1953, ziua morţii lui Iuliu Maniu în închisoarea de la Sighet, este una dintre acestea: mai mult decât şubreda efigie monumentală pe care oficialităţile i-au închinat-o, tardiv şi ipocrit, 6 februarie 1953 este urma pe care Iuliu Maniu o lasă în vieţile noastre, ca un semn că nu tot ceea se află în jur este pieritor şi sterp, ca un semn că dincolo de moarte se află sensul pe care îl dăm vieţii, prin alegerile noastre.
În locul comemorărilor indecente sau groteşti de care suntem înconjuraţi, să ne întoarcem la februarie 1953 şi să evocăm,în măsura în care gândurile noastre mai au puterea de a închipui solitudinea carcerală, curajul ce nu se confundă cu vitejia ridicolă din conferinţe de presă sau lupte de televiziune. Şi să ne întoarcem către locul în care Iuliu Maniu moare, spre a a putea opune arlechinadelor cotidiene şi relativismelor etice sobrietatea unui crez a cărui simplitate de granit îl face imun la îndoiala laşă. Libertatea, demnitatea, democraţia nu sunt simple înşiruiri de litere, ele sunt miezul ce pulsează şi ne dă imboldul de a rezista.
Şi ori de câte ori ni se va spune, pe un ton de superioritate intelectuală rafinată, că toate acestea sunt abstracţiuni utile doar în campaniile electorale, să ne imaginăm celula de la Sighet a lui Iuliu Maniu, în îndepărtatul februarie 1953, şi să ne deschidem către puterea vântului care se duce peste mormintele din cimitirul săracilor. Acolo întâlnim umbrele care ne pot îndruma, în ceasuri de singurătate. Patriotismul sacrificiului este piedestalul statuilor pe care le purtăm în inimile noastre.
Destinul îşi are drumurile sale ciudate şi memorabile. La zece ani de la moartea lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache se stingea în închisoarea de la Râmnicu Sărat. Distanţa temporală nu anula solidaritatea care i-a unit în timpul vieţii. Un alt februarie, în Republica Populară Română. Cronica închisorii este, pentru Ion Mihalache, una a rezistenţei şi solidarităţii. Ceva din dârzenia strămoşilor se simţea în cerbicia cu care Ion Mihalache a refuzat, până la capăt, concesiile imunde pe care alţii le-au acceptat. Abjurarea cerută de atâţia era de neimaginat. Chinurile şi boala, tortura şi abuzurile nu l-au îngenunchiat.
Cea mai dreaptă dintre lumile posibile se zidea, peste cadavrele duşmanilor poporului.De la colectivizare la mulţimea de blocuri interşanjabile, visul comunist se împlinea. Cei de astăzi, cei mulţi şi docili, vin din acel trecut întemeiat pe laşitate, compromis şi tăcere.
Articol aparut pe LaPunkt.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Stanomir, am citit de doua ori textul Dumneavoastra. Este pur si simplu zguduitor.
Multumesc.
Desi cele ce voi spune mai jos nu sunt legate direct de viata lui Maniu si Mihalache, folosesc prilejul pentru ca informatiile respective sa ramana undeva scrise si poate vor fi folosite ca sursa istorica.
ALEGERILE DIN 19 NOIEMBRIE 1946. Metoda de falsificare a rezultatului (poate nu singura).
Toti istoricii afirma ca rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946 a fost falsificat de comunisti; nu dau insa exemple concrete privind felul in care s-a produs fraudarea.
Eu cunosc modul concret in care rezultatul acelor alegeri a fost falsificat in comuna Balaci, judetul Teleorman. Aveam pe atunci 9 ani, dar imi amintesc perfect cum s-a intamplat, tatal meu fiind implicat direct in organizarea acelor alegeri si povestind apoi in familie intamplarile respective. El era membru al Frontului Plugarilor si a facut parte din Biroul Electoral al sectiei comunale. Fratele sau era primarul localitatii. Dupa muti ani, am purtat cu tatal meu o discutie pe aceasta tema si el mi-a reconfirmat ca amintirile mele sunt exacte.
Iata cum s-a intamplat:
1. In seara de dinaintea alegerilor membrii procomunisti ai Biroului au fost anuntati sa se prezinte la Sectia de votare (in localul scolii) cu o ora mai devreme decat se stabilise impreuna cu reprezentanii PNT si PNL.
2. Reprezentantul PNL (carciumarul satului, se numea Constantin Burcea) si PNT (proprietarul morii din sat, se numea Radu Dobre) s-au prezentat la ora cunoscuta de ei. Intre timp, usa de intrare in scoala fusese incuiata iar soldatii care pazeau intrarea nu le-au permis sa intre in scoala, spunandu-le ca au intarziat si ca Biroul s-a constituit deja in absenta lor. Prin urmare Biroul Electoral a fost format numai din procomunisti.
3. Frauda s-a produs la numararea voturilor, astfel:
a) Presedintele Biroului Electoral, un trimis special din afara localitatii (tatal meu isi amintea ca ar fi fost judecator), s-a asezat la catedra clasei in care avea loc numararea voturilor iar ceilalti membri au luat loc in bancile clasei. Presedintele scotea buletinele de vot din urna, le privea pe fiecare – fara a la arata si celorlalti membrii ai Biroului – si spunea pentru cine era votul respectiv, dupa care il punea intr-un sac. Cei din banci notau pentru ce partid era fiecare vot.
b) Dupa terminarea numararii si stabilirea numarului de voturi obtinut de fiecare partid si incheierea Procesului Verbal cu semnaturile tuturor, Presedintele Biroului a cerut primarului si tatalui meu sa arda imediat buletinele de vot, fapt adus la indeplinire.
c) Cei doi frati (tatal meu si fratele lui, primarul), bineinteles ca au verificat buletinele de vot, pe cat au putut, pe masura ce le aruncau in focul din soba din cancelaria scolii. Marea majoritate erau stampilate pe simbolurile PNT si PNL. Din cand in cand vedeau si cate un buletin cu stampila aplicata pe BPD (Blocul Partidelor Democrate: comunistii si Frontul Plugarilor).
4. In discutia de mai tarziu, intrebandu-l pe tatal meu cum au reactionat reprezentantii PNT si PNL atunci cand nu li s-a permis intrarea in scoala la ora anuntata lor, tatal meu mi-a explicat cat de mare era teroarea instalata in tara, oamenii fiind speriati ca opozantii comunistilor vor fi trimisi in Siberia. Cei doi au mai asteptat un timp la usa scolii, dupa care au plecat acasa. Presupun ca s-au intors mai tarziu si au votat ca orice alt alegator.
5. Ca sa arat ca memoria imi functioneaza perfect, transcriu aici o poezie invatata atunci de mine din multimea de brosuri de propaganda imprastiate de comunisti:
„- Spune-mi, Lele, repede, ce-nsemneaza BPD?
– B e bine, P e paine, D e dragoste, dreptate.
B-nsemneaza barbatie, P e propasie, pace, D este democratie.
Asta-i BPD. Iti place?
– Dar mai am o intrebare: cum sa facem la votare, tara sa ne fie tare?
– Asta- lesne, fratioare: pune votul drept pe soare!”
Soarele era simbolul BPD, desenat schematic pe toate zidurile, gardurile etc. Acel simbol s-a pastrat desenat pe ziduri in Bucuresti multi ani dupa 1946, probabil s-a folosit o vopsea foarte durabila.
Cititi si „Jurnalul” lui G.Ursu , episodul in care descrie „Votul” din 1946 la sectia de vot din Galati al carei presedinte era tatal sau, Dr.Ursu !
va multumesc. fara acest articol ziua de astazi ar fi trecut pe langa mine ca oricare alta.
MUltumim domnule Stanomir pentru acest minunat articol, un gind inchinat unuia din eroii extraordinari ai Romaniei, un gentleman si un mare om de stat, de calibrul lui Churchill daca vreti (dar mai putin norocos ca el, nu mai putin luptator si ginditor pentru democratie si libertate!).
Textul vrea sa spuna mai mult decat reuseste, din pacate. In schimb povestea Domnului TBucur spune mai mult decat crede ca poate.
Maniu a fost printre foarte putinii politicien romani onorabili. Lucru mare intr-o societate unde onoarea este o valoare undeva la capatul sirului care incepe cu sa te descurci…
Am convingerea ca textul reuseste (sa sugereze) mai mult decit spun vorbele din care este alcatuit. Imi lipsesc cuvintele prin care sa exprim emotia pe care articolul o trezeste in inima oricarui om care simte ceva pentru tara asta oropsita.
De mult doream un prilej pentru a multumi domnului Stanomir pentru claritatea si concizia tuturor articolelor sale, pentru clarviziunea ideilor pe care le expune cu mijloace accesibile oricarui om cu un dram de bun-simt. M-am bucurat nespus cind am avut revelatia aparitiei acestui prilej.
Am doi copii si dintotdeauna am sperat sa gasesc mijloacele cele mai potrivite, pe intelesul lor, prin care sa-i fac sa constientizeze ororile pe care s-a asezat comunismul si ce a insemnat el pentru mutilarea unei natiuni. Nu am reusit mare lucru pina acum, generattia actuala este luata de valuri, dar nici nu descurajez si voi incerca acest lucru pina in cel din urma ceas. Sper sa-i conving sa citeasca acest articol si sper ca macar sa-i puna pe ginduri, sa le stirneasca intrebari. Imi place sa cred ca, raspunzind la intebari, lucrurile pot fi prezentate mult mai accesibil decit intr-o expunere asupra unor probleme de mult departate si straine. E minunat cind apare cite ceva care sa improspateze memoria, acea calitate a fiintei umane extrem de perisabila si totusi inimaginabil de durabila…depinde cum vrei sa o folosesti si mai ales pentru ce sa o folosesti.
Intr-adevar ziua de azi ar fi fost mai saraca fara aducerile aminte stirnite de gindurile domnului Stanomir. O multumire discreta care insoteste un omagiu pios.