luni, decembrie 2, 2024

Iuliu Maniu: un destin

         În 1953,  Republica Populară Română putea sărbători: la Sighet,în frig şi singurătate, murea  Iuliu Maniu, cel pe care partidul comunist şi tovarăşii săi de drum îl denunţaseră cu vigoare revoluţionară în anii de după  23 august 1944. Asemeni altor duşmani ai poporului, Iuliu Maniu nu avea să aibă un mormânt-groapa comună din Cimitrul Săracilor avea să îi fie  casă în  eternitate. Cât despre  casa de la Bădăcin, leagănul unei întregi familii, ea   îşi începea propriul ei calvar. Devastată şi ruinată, ea devine loc de  exterminare şi de jale, cămin al suferinţei copiilor nevinovaţi.

          În viaţă, ca  şi în moarte, Iuliu Maniu a fost urmărit de ura tenace a  celor ce au regizat, în toamna lui 1947, procesul- spectacol ce a urmat înscenării de la Tamădău. Nicidată iertat, niciodată recuperat, Iuliu Maniu a rămas, până la capăt, un inamic al ordinii marxist- leniniste. Paginile de istoriografie au fost  însărcinate cu misiunea de a-l demoniza, postum.  Iuliu Maniu a însemnat, până  graniţa lui 1989, inamicul cu care nu se poate încheia nici un armistiţiu. Umbra sa nu a părăsit, niciodată, infernul destinat de comunişti “reacţionarilor”  impenitenţi.

Demnitatea umană

          Şi nu este nevoie de un an comemorativ spre a încerca să privim către drumul pe care îl parcurge, până la 1953, Iuliu Maniu. Soclul statuii sale  este dăltuit de la 1918. Viziunea sa politică este cuprinsă, cu întreaga ei rigoare vizionară,  în  Declaraţia  de  la Alba-Iulia. Acolo, în frazele ce par  scrise în granit, se află liniile de la care Iuliu Maniu nu s-a abătut niciodată:  continuitatea destinului său este o continuitate a  valorilor.

          De la 1918,politica lui Iuliu Maniu se înscrie în acest spaţiu doctrinar pe care îl putem privi  drept unul creştin-democrat.  Pragmatismul politic se aliază, în cazul lui Iuliu Maniu, cu  rigoarea morală. Binele comun al cetăţii nu se poate naşte din falsificarea suveranităţii naţionale şi din corupţie: guvernarea trebuie să aibă ca temelii domnia legii, democraţia, demnitatea umană. Personalismul lui Iuliu Maniu se întemeiază pe credinţa creştină  – respectul datorat semenilor este cheia de boltă a acestei viziuni.  De la 1918, Iuliu Maniu formulează un întreg program de construcţie democratică, unul ce face apel la energiile subsidiarităţii şi la luciditatea civică.

          Aceste program de la 1918 este cel pe care Iuliu Maniu îl va apăra, cu tenacitate, în anii de până la moarte. Opoziţia faţă de  centralismul autocratic, opoziţia faţă de totalitarism, opoziţia faţă de barbarie şi crimă, toate acestea îşi au rădăcinile în acest crez de la 1918. Curajul cu care a luptat a fost hrănit de seninătatea valorilor. Acolo unde atâţia contemporani au ezitat,seduşi de himerele tiraniei, Iuliu Maniu a rămas fidel unei  abordări ce a refuzat concentrarea puterilor şi delirul cultului personalităţii. Modestia sa intransigentă, ca şi legalismul, sunt formele  prin care Iuliu  Maniu a onorat promisiunile anului  1918.

          În pofida insinuărilor detractorilor săi, Iuliu Maniu nu a fost  animat de vocaţia separatismului regional.  Lupta sa  a fost o luptă  nu pentru libertatea provinciilor de peste Carpaţi, ci pentru libertatea unei întregi naţiuni.   Critica dictaturilor  a avut ca punct de pornire  ideea democraţiei constituţionale extinse la România mare. Drepturile şi  domnia legii erau cadrul în care noul stat avea să evolueze.  

         În anii de după 1938, Iuliu Maniu va reveni, invariabil, la acest reper al constituţionalismului. Memoriiile pe care le adresează  lui Carol al II -lea şi mai târziu lui Ion Antonescu cuprind afirmarea limpede şi profetică a  vocabularului şi gramaticii constituţionale. În faţa  despotismului, Iuliu Maniu reafirmă centralitatea echilibrului dintre puteri. În faţa tiraniei, Iuliu Maniu evocă contractul constituţional ce nu admite decât guvernarea limitată. În clipele în care statul sugrumă libertăţile, Iuliu Maniu proclamă  drepturile omului ca fiind naturale şi inalienabile: demnitatea umană este crezul de la care nu va abdica.

         Pe măsură ce intensitatea opresiunii autocratice creşte, limpezimea  democratismului său  este mai intensă şi vizionară. Anii de după 23 august 1944 sunt cei ai supremelor încercări , iar valurile de ură care sunt ridicate împotriva sa nu îl pot clinti. Legalismul democratic se confruntă cu radicalismul sanguinar al comunismului . Depoziţia celui judecat  în toamna lui 1947 este testamentul în care se adună lecţia unei vieţi. Cuvintele  lui Iuliu Maniu nu se adresează  nici judecărilor aserviţi şi nici publicului  locuit de ura comunistă. Ele au ca ţintă  un viitor al libertăţii pe care nu îl va mai întâlni decât dincolo de moarte. Mărturia de la procesul- spectacol este cel din urmă ecou al anului 1918. Proclamaţia  de la Alba- Iulia   trăia în inimile celui care se confunda cu Unirea însăşi.

Şi nu este nevoie de un an comemorativ spre a ne întoarce la curajul lui  Iuliu Maniu. Demnitatea umană,  credinţa şi libertatea străjuiesc drumul destinului său.  Asemeni unui far, statuia sa modestă  ne luminează cărarea:  sacrificiul său  arată calea  pe care ne este dat să o urmăm.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Calea Romaniei este una singura si ea nu mai poate fi schimbata de nimeni si nimic .Europa nu are ca alternativa decit decuplarea totala de Moscova si unirea tuturor natiunilor europene in jurul UE .Nu exista alternativa .Acum Maniu ar fi fericit daca ar sti drumul parcurs de Romania in acesti 33 de ani de dupa Revolutie .Am scapat de comunism si acum scapam si de interferentele Rusiei in politica romanesca .Dezvoltarea Romaniei este fara precedent in Istorie .Planul Occidentul este parte a unui intreg ce pe masura trecerii timpului ne este dezvaluit si noua .Greselile trecutului acolo unde Romania si multe alte natiuni au trecut nevoit sub „aripa ”rusilor sunt acum corectate .SUA datora asta intregii lumi europene si din fericire pentru noi toti J.R.Biden pune in aplicare acest maret plan .Dealtfel inca de la inceputul invaziei in Ucraina doamna Ursula von der Leyen si Presedintele SUA J.R.biden au afirmat : „Federatia Rusa nu mai poate ramine in aceasta forma actuala de organizare si nici nu stie ce il asteapta” .Am citat din memorie .Iuliu Maniu ar fi vesnic recunoscator UE vazind ce inseamna unitatea tarilor membre .Curajul lui Maniu este un indemn pentru noi toti .

  2. Format la Școala greco-catolică, nu la cea ortodoxă, care-l face pe Miron Cristea din trădător al neamului, alături de Vasile Mangra, mitropolit primat. Românii i-au iubit din totdeauna pe trădători și pe cei care-i mint și-i fură.

  3. Expresia aceasta – separatism regional – ma deranjeaza cumplit. Eu cred ca Iuliu Maniu nu avea nici o legatura cu aceasta expresie. Cum poti crede ca cineva care a luptat pentru a uni Transilvania cu Romania, doreste apoi sa o desparta? Iuliu Maniu dorea o federalizare a Romaniei, asa cum s-a convenit de altfel in momentul unirii Transilvaniei cu Romania. Gestionarea treburilor la nivel regional. Intelegerea a fost incalcata mai apoi, stim ce s-a intamplat. A fost bine, a fost rau? Fiecare avem propria judecata a lucrurilor. Eu cred ca a fost foarte rău.
    In Romania nu poti vorbi despre o altfel de organizare decat cea initiala, centralizatoare. Daca vorbesti despre federalizare esti imediat etichetat ca dusman al poporului. Pai Germania nu este unita? Statele Unite ale Americii nu sunt unite? Sunt state federale. Modelul francez centralizator, preluat de Romania, dar si de prietena noastra Ungaria, nu este chiar ceea ce ar fi vrut sa fie. Este normal sa existe diferente intre regiunile unei tari. Este normal sa existe diferite traditii, obiceiuri, cutume. Este normal sa existe diferente arhitecturale, spirituale. Este normal sa se manance diferit, specific, este normal sa se manance altfel. Este normal sa existe diferite nevoi si asteptari ale oamenilor care locuiesc acolo. Dar toate aceste nu ne fac diferiti. Ne îmbogoțește viața, ne unesc destinele. Ne face sa ne respectam mai mult intre noi, ne obligă să ne respectăm valorile. Daca avem valori comune.
    Aici, la valorile comune trebuie construit, lucrat, luptat; nu la forma de organizare care pare ca nu conteaza chiar asa de mult pe cât ar vrea unii să ne facă să credem. In ce directie merg aceste valori comune… este poate si mai important. Cred ca si aici am cam dat rateuri. Valorile morale, etice s-au degradat. Nu-i vorbă că s-au degradat și în lume, dar la noi erodarea valorilor pozitive este profunda mai ales in sistemul public (nu ca sistemul privat ar fi ușă de biserică) iar acest lucru se vede în slaba performanță a statului, incapabil să gestioneze nevoie cetățenilor săi.
    Sistemul centralizat fără valori și fără competențe, înclinat spre căpătuiala funcționarilor săi, aduce avantaje multora (politicieni, funcționari, aparatul de represiune, corporatii, mafiei) dar nu aducea prea multe cetatenilor (mult mai mulți decât șleata profitorilor).
    Desigur sistemul federal nu inseamna – fiecare cu treaba lui – in niciun caz. Lucrurile ce definesc un stat modern trebuie sa fie centralizate. Dar administrarea spatiului si vietii de zi cu zi a oamenilor trebuie sa fie regionala, locala.
    Poate Moldova are nevoile ei, care vad ca acum sunt sistematic ignorate de la centru. Reprezentantii ei, slabi datorita slabiciunii economice a regiunii in sine, nu sunt capabili sa convinga centrul sa duca o anume politica care sa tinteasca nevoiele specifice acestei regiuni. Ce ar fi ca Moldova sa aiba propriul guvern federal care sa fie stapan pe resursele regiunii (putine) dar care sa le directioneze acolo unde cetatenii acestei regiuni considera necesar si nu centrul? Ce ar fi ca guvernul federal moldovean sa se imprumute la Banca Centrala (care hahaha nu da credite, nu-i asa? dar ce ce nu s-ar putea daca tot suntem suverani si independenti?) pentru proiecte specifice ei. Ce ar fi daca guvernul federal moldovean ar avea autoritate asupra Moldovei dar, in acelasi timp, si responsabilitate directa, fiind mult mai apropiat de cetatenii care traiesc intr-o jumatate de Moldova din cea fost cea a lui Stefan cel Mare?
    De ce nu?
    Si de ce de atatia ani – cel putin 33 de ani – avem doar o jumatate de Moldova daca tara noastra este indivizibila si unitara? Este indivizibila si unitara doar dupa al doilea razboi mondial? Inainte n-a fost la fel de unitara si la fel de indivizibila?
    Cred ca exista o diferenta intre o țară si un stat. Țara este a noastră, a tuturor, iar statul este al aparatului de partid si de stat (partide diferite, câteodată partide unite, diferiti functionari conectati politic si nu angajati pe baza de competente), care se straduie din rasputeri să vămuiască tot. Spre deosebire de alte state care vămuiesc pe alții (în diferite feluri), ai noștri ne vămuiesc doar pe noi.
    Cred că Iuliu Maniu n-ar fi mândru deloc de stare țării ajunsă un stat slugarinic condus de oameni de slabă calitate orientați doar spre interesul individual (dacă tot se discută pe Contributors cum că nu prea ar exista interes comun…). Mare noroc că printre cei cu interese individuale mai sunt unii cărora le-a rămas un pic de interes comun.
    Unul dintre aceștia a fost și Iuliu Maniu. (Comuniștii care l-au judecat, condamnat și omorât deși clamau că sunt din popor pentru popor erau de fapt doar pentru ei, cum s-ar zice aveau doar… interes personal…)
    Cinste lui Iuliu Maniu!

    • Iuliu Maniu a impus ardelenilor, pana la urma, unirea fara conditii ! Imprejurarile politice o impuneau, orice taraganare putea fi periculoasa ! Ar fi vrut sa impuna regulile unui parlamentarism democrat dar a fost prea greu… Sistemul romanesc, cu regele dizolvand guvernul si parlamentul si numind un viitor prim-ministru care INTOTDEAUNA castiga alegerile ce urmau era unic in Europa ! Primele alegeri castigate de … altcineva au fost sub Regenta, in 1928, cand nu mai aveam nici rege si nici pe Ionel … Cred ca si ambitia personala, exagerata, a lui Ionel Bratianu … Normal ar fi fost ca Partidul National Roman din Ardeal sa fuzioneze cu Liberalii dar Istoria (sau cineva din spatele ei) nu a vrut !?

      • nu, liberalii au cooptat toti liderii economici ai Transilvaniei si Banatului; nu tot partidul; in fata faptului, Maniu s-a orientat spre partidul lui Mihalache; si asa a devenit un partid la nivelul intregii tari; pentru ca doctrina sa era ca romanii fiind plugari in mare majoritate, trebuia un partid care sa le apere interesele; nu avea ce cauta la liberali, care devenisera un partid plutocratic si controlau viata financiar a tarii;(de aici si teoria „portilor deschise” pe care o promova; pentru a sparge monopolul liberalilor pe finante)
        in fond, Maniu a fost cel mai de stinga lider politic dintre partidelle istorice; in plus, el agreea societatile pe actiuni, ca fiind calea cea mai eficienta si sigura spre socializarea mijloacelor de productie si iesirea din saracie; dar era, in acelasi timp, un aparator ferm al proprietatii private si democratiei parlamentare
        Dumnezeu sa-l odihneasca!

        • A fost singura alternativa ca Partidul National Roman sa se extinda si in Vechiul Regat fara sa renunte la principiile democratice pe care si le impusese. Nimeni nu poate crede ca Maniu impartasea ideologia Statului Taranesc a bietului Madgearu, in plin secol XX.
          Maniu preconiza o dezvoltare a industriei in lipsa careia romanii, o spunea el, ar deveni iobagii moderni ai Europei ! Calea de urmat, preconiza el, era atragerea investitorilor straini, care aveau capitalul, tehnologia si specialistii care Romaniei ii lipseau. Liberalii au replicat prin demagogica lozinca* prin noi insine*….. Urmarind evident profitul propriu…

          • investitorii straini, cooperativele de credit locale si societatile pe actiuni!
            nu era un ingust; urmarea dezvoltarea tarii, plecand de la ce avea concret: tarani, lipsa de capital, nevoia industrializarii si modernizarii;
            nu dorea modernizarea de dragul modernizarii, cresterea statistica a producitiei etc. Urmarea ridicarea nivelului de trai al majoritatii societatii romanesti, alcatuita din plugari. De aici si preliuarea datoriilor bancare de la banci, etc.
            a fost un titan politic!

      • Cred că lui Maniu i-au fost clare de la început ambițiile lui Ionel Brătianu așa că a preferat să se apropie de un partid mai apropiat de „țărănime”. Nu putea rata șansa istorică a Unirii pentru că restul se puteau remedia ulterior prin acțiuni politice.
        Uneori mă gândesc cam ce s-ar fi întâmplat dacă rușii ar fi fost forțați să accepte rezultatul alegerilor din ’46: un suveran tânăr, popular și înțelept (acum știm că și longeviv, ceea ce contează), criza dinastică rezolvată deci, legionarii și în general mișcările extremiste compromise de colaborarea cu germanii, țărăniștii în situația de a putea amenda constituția, PNL principalul partid de opoziție… situația economică evident grea din cauza războiului dar relativ ușor de remediat și în ton cu restul Europei – cu totul diferită situația de criza economică de care au avut parte prima dată – ( o țară agricolă măcar problema hranei o rezolvă după primul sezon ) . Cred că am fi avut motive să sperăm și noi măcar tot la 30 de ani glorioși ca francezii :) Asta e.

  4. Oamenii politici de azi ar trebui să studieze biografia și activitatea unor caractere precum Maniu. Ar fi spre binele nostru comun. De aceea sunt cu atât mai necesare articolele de comemorare.

  5. Ca părere, Iuliu Maniu (Sfinxul de la Bădăcin), Regele Mihai(decisiv în intrarea în NATO a României) și Corneliu Coposu au fost o tripletă decisivă în configurarea României de azi. Istoria le va fi recunoscătoare.

  6. Maniu a fost urat de comunisti pentru episodul 1918/Viena (si Praga).
    Pentru ca nu l-ati amintit, il voi reda pe scurt.
    La finele ww1, armata austro-ungara se dezintegra. Inca inainte de semnarea armistitiului, soldatii dezertau si plecau spre case. Individual sau in grup/uri. La semnarea armistitiului, mai toti au abandonat armele si au plecat la vetrele lor.
    Soldatii romani, organizati in balioane romanesti, au ramas sub arme, la ordinul lui Maniu, care era liderul soldatilor nostri din armata austro-ungara. (Desi doar locotenent, parca. Ordona tuturor ofiterilor nostri, indiferent de grad.) Le-a dat ordin sa revina organizat, pastrind armele si ordinea de bataie, la garnizoanele lor. Si sa astepte „sub arme”.
    La Viena si Praga au inceput mari miscari sociale si imperiul nu mai avea soldati cu care sa pastreze ordinea. Atunci a intervenit Maniu, care a negociat cu austriecii si a dat ordin soldatilor nostri sa pastreze ordinea si disciplina in Viena si Praga. Asa a esuat revolutia comunista in centrul Europei. De asta sovietici il urau de moarte si politicienii occidentali il cunosteau si pretuiau. (Mai ales cehii.)
    Daca prostovanii de comunsiti l-ar fi lasat sa activeze mai departe, am fi obtinut o tara plasata pe ceea ce s-a numit „a treia cale”. (Intre comunism si capitalism. Dar fanaticii, fanatici. Nu l-ar fi acceptata nici rusii, nici Occidentul. Poate ca ar fi fost un Tito mai de dreapta.)
    E bine sa se stie activitea lui Maniu si a soldatilor romani, in Europa, la finele 1918. Nu doar in tara.
    Noi am aparat Europa de comunism. Si dupa aceste episoade, l-am distrus si pe Bela Kun. De asta rusii nu ne au la inima.
    Desi se zice ca au renuntat la comunism, politica lor externa e bazata tot pe mecanismele si gindirea bolsevica.

  7. Dumnezeu să-l odihnească.

    Dacă Maniu ar trăi azi am afla că e „suveranist”, „bigot” și „denier” desigur plătit cu banii Rusiei ca să saboteze înaintarea în zbor spre un viitor cu emisii 0 în care să înflorească în behăielile tânguite ale muezinilor toate cele +100 de jănuri descoperite de nacealnicii cei înțelepți ai măreței uniuni.

    • @svejk: un comentariu trist de la o gândire defectă. Istoria nu se face cu „dacă”. Judecăm ACUM ceea ce au făcut oamenii ATUNCI. Ăsta-i contextul. Orice altceva este băgarea bățului prin gard, poate cineva mușcă momeala și o dăm în discuții hauriste.

      • Ce au făcut oamenii de atunci?

        Păi „progresiștii” epocii l-au băgat la pușcărie la 74 de ani și l-au omorât pe unul din creatorii României moderne, care era acuzat de „naționalism deșănțat” și „incitare la ură de rasă”. E vreo diferență fundamentală între „progresiștii” de atunci și ăștia de azi? Gargara e cam aceași. 😂

    • Cu respect, nu cred că Maniu ar fi fost „suveranist”, în sensul orientărilor anti-europene. Dimpotrivă, ar fi fost un pro-european convins.

      • Undeva peste 75% din intelectualitatea europeană din epoca condamnării lui Maniu propovăduia exact același idei „internaționaliste” și „europene” ca cele ale Anei Pauker sau ale lui Gheroghiu Dej – care au decis arestarea și întemnițarea lui Maniu. Mascarada proceselor spectacol ale „fasciștilor” din țările estului (așa cum a fost cel al lui Maniu) era primită cu entuziasm de intelectualitatea europeană reprezentată de alde Jean Paul Sartre, George Bernard Shaw, H.G. Wells, sau Pablo Picasso.

        Mă îndoiesc că Maniu a împărtășit „valorile europene” croite cu secera și ciocanul ale ăstora. 😀

      • E foarte interesant ce spuneți dumneavoastră acolo. Aveți cumva și capacitatea de a dezvolta un pic subiectul, sau încă nu reușiți să depășiți bariera de 20 cuvinte/komunkat? 🤣

  8. Iuliu Maniu, acest martir al libertății poporului român, credea cu adevărat că dragostea de tara este suprema motivație a unui politician. A avut, într-adevăr, mulți dușmani, care au înghițit momeala întinsă de sovietici: „Veniți langa noi; va oferim locul langa noi, învingătorii; vom uita că ați fost vrăjmașii noștri…”. Iuliu Maniu a condamnat evacuarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. Iuliu Maniu, in ciuda atacurilor și a presiunilor, a respins vehement „politică cu fata la Răsărit”. Fiind un Om legat prin toate fibrele sale de pământul românesc, Iuliu Maniu a refuzat tocmeala cu rușii: încheierea unei înțelegeri pe o colaborare permanenta. In atmosfera de agitație politicianiste, întreținută de adversarii Partidului National Liberal și ai României, Iuliu Maniu a fost trădat!

  9. Articolul mi se pare subiectiv.

    Cu un alb-negru căruia îi sar în ajutor figuri de stil bune totuși doar pentru învățământul primar și gimnazial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro