joi, martie 28, 2024

Iunie 1953, revolta proletara din Berlinul de Est: „Ich war, ich bin, ich werde sein!”

Triumful celor fara de putere din annus mirabilis 1989 nu ar fi fost posibil fara infrangerile tragice din iunie 1953, noiembrie 1956, august 1968, august 1977 (Valea Jiului), decembrie 1981. Asa s-a forjat o traditie a rezistentei colective anticomuniste, a miscarilor sociale independente, in interiorul unui sistem ce parea monolitic si vesnic. Acum 60 de ani, pe 17 iunie, muncitorii santierelor de constructii de pe Stalin Allee, in inima Berlinului de Rasarit, deci a zonei sovietice de ocupatie, s-au revoltat impotriva unui regim care se pretindea a fi al lor. Propaganda comunista a sustinut, fara nicio proba, ca era vorba de o provocare urzita de “cercurile imperialiste si revansarde”. RIAS (Radioul din sectorul american) a fost demonizat drept adevaratul inspirator al insurectiei.

S-a deschis focul, politia est-germana, trupele regimului Pieck-Ulbricht si cele sovietice au conlucrat in sugrumarea unei revolte muncitoresti anti-totalitare. Era la putine luni de la moartea lui Stalin. Incepuse dezghetul. Insurectia proletara anticomunista din Berlinul de Est dovedea ca regimul era unul intemeiat pe minciuna, impostura si teroare. Renastea speranta, acel principiu celebrat de filosoful Ernst Bloch, al carui discipol, Wolfgang Harich, avea sa fie inchis pentru criticile la adresa sistemului birocratic-militarist, pe drept definit ca Panzerkommunismus. Revoltei non-violente a muncitorilor, regimul totalitar, dictatura SED (Partidul Socialist Unit din Germania, adica partidul comunist) i-a raspuns cu gloante. Pana si poetul marxist Bertolt Brecht, specialist in perverse rationalizari dialectice, a condamnat (esopic) represiunea. Dupa decenii, Gunter Grass a scris o piesa intitulata Die Plebejer proben den Aufstand. Ein deutsches Trauerspiel. Este vorba despre Brecht si repetitia piesei lui Shakespeare Coriolanus chiar pe 17 iunie. Proletarii revoltati erau noii plebei.

17 iunie 1953, Berlinul de Est: Pietre versus tancuri

Dictatura comunista s-a repliat, a mimat anumite concesii. In acelasi timp au fost eliminati din conducere unii demnitari acuzati de “liberalism mic burghez”. Walter Ulbricht si-a consolidat puterea, in special dupa ce a scapat de nemesis-ul de la Kremlin, Lavrenti Beria. La Budapesta, Imre Nagy demara “Noul Curs”. La Bucuresti, Gheorghiu-Dej si echipa sa promiteau ajustari economice in favoarea industriei usoare. Blocul Sovietic scartaia din toate incheieturile. Micii Stalini din statele satelizate nu stiau care le va fi viitorul.

Multi intelectuali care crezusera in promisiunile staliniste se desparteau de crezul fanatic de-odinioara. Incepea epopeea revizionismului marxist, cu iluziile si deziluziile sale. Se poate spune ca dezintegrarea “lagarului socialist” a demarat atunci, in acel insangerat iunie 1953, la Berlin. Gratie muncitorilor revoltati, a renascut libertatea. Peste doar trei ani, la Poznan avea loc o miscare similara, peste cateva luni izbucnea Revolutia Maghiara, strivita de tancurile sovietice.

Revolutiile din 1989 au reluat traditia miscarilor independente anti-totalitare, au redescoperit acel tezaur pierdut al spiritului revolutionar despre care a scris candva Hannah Arendt unul dintre cele mai frumoase eseuri ale ei. Infranti de tancuri si gloante, muncitorii din Berlin, acei barbati si acele femei care au preferat. riscandu-si vietile, libertatea sclaviei, au invins peste decenii, adeverind profetia poetului Ferdinand Freiligrath din poemul “Die Revolution” scris in 1851:

O nein, was sie den Wassern singt, ist nicht der Schmerz und nicht die Schmach –
Ist Siegeslied, Triumpheslied, Lied von der Zukunft großem Tag!
Der Zukunft, die nicht fern mehr ist! Sie spricht mit dreistem Prophezein,
So gut wie weiland euer Gott: Ich war, ich bin – ich werde sein!

Versiune actualizata a articolului aparut pe platforma LaPunkt.ro:

http://www.lapunkt.ro/2013/06/22/iunie-1953-revolta-proletara-din-berlinul-de-est-ich-war-ich-bin-ich-werde-sein/

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Cred ca e mult prea mult ca miscarile din 53, 56 sa fie numite samanta care a dus la 89.
    Marea diferenta intre China, Cuba, Coreea si tarile ca Romania, Ungaria, Germania de Est, este ca in primele revolutia comunista a fost reala pe cand cele din Europa de Est au fost ocupate de rusi.
    Pana cand Rusia nu s-a clatinat din motive economice aproape distrugand totul in jur, nu a fost posibil ca tarile ocupate sa se rupa. Asa ca puteau sa faca orice oamenile din tarile alea ca oricum nu conta cum s-a vazut de altfel de fiecare data.

    Imi pare rau pentru mine, ca am crescut in comunism. Imi pare rau pentru parinti mei ca au trait in comunism. Imi pare rau pentru prapaditi de muncitor care au venit sa dea cu pietre in tancuri. Dar real vorbind pana cand Rusia nu s-a dus de rapa si nu a existat un Gorbi, nu am avut nici unul o sansa reala.

    • Adevărurile rostite de Diana nu se potrivesc deloc, absolut deloc, cu propaganda din articol. O propagandă care aminteşte de vremurile în care Nicolae Ceauşescu şi umilii săi servitori din nomenclatură doreau să le fie recunoscute originile daco-romane, iar PCR să fie urmaşul adunărilor conduse de Burebista, Decebal şi Traian.

      • Poate vreti sa fiti mai precis. Unde se afla „propaganda” in articol? Chiar credeti ca este un termen adecvat? Care este legatura intre o linie interpretativa a revoltelor anticomuniste menita sa identifice afinitati si filiatiuni, pe de o parte, si protocronismul ceausist, pe de alta? Puteti sa fiti in dezacord cu teza unei asemenea traditii a spiritului revolutionar anti-totalitar in Europa de Est, nu este insa nevoie sa o etichetati drept „propaganda”. Va asigur ca regretatul George Serban, pe care l-am cunoscut bine, principalul autor al Proclamatiei de la Timisoara din martie 1990, cunostea bine traditia la care ma refer. Daca cititi „Scrisorile din inchisoare” ale lui Adam Michnik veti vedea ca disidentii polonezi au reflectat profund la lectiile din Ungaria si Cehoslovacia. Staregia noului evolutionism, formulata de Michnik, a fost un raspuns la infrangerea experimentului reformist cehoslovac. Berlin 1953 marcheaza inceputul unei epopei a revoltelor care avea sa culmineze in 1989. Fenomenul Gorbaciov, cred ca stiti, nu poate fi separat de mostenirile intelectuale si morale ale Primaverii de la Praga. Cititi cartea de dialoguri dintre Mihail Gorbaciov si Zdenek Mlynar:

        http://www.foreignaffairs.com/articles/58202/robert-legvold/conversations-with-gorbachev-on-perestroika-the-prague-spring-an

        • Stimate domnule profesor,
          Vă rog să-mi permiteţi să vă menţionez două lozinci auzite pe 21 decembrie 1989, după-amiaza, în faţa Consiliului Judeţean al PCR din Sibiu, când aveam 60 de cartuşe în încărcătoare, 200 de demonstranţi în faţă (împreună cu două clase de copii dintr-a şasea) şi 41 de colegi care primiseră, ca şi mine, ordinul să tragă în demonstranţi: „Ceauşescu, fii boier / Fă şi tu ca Honecker !” ; „Dacă vrei să ai nepoţi / Dă-ne vată şi chiloţi !”.
          Cei care strigau astfel şi se manifestau paşnic faţă de două plutoane armatei române (care au întrerupt la ora 10.15 instrucţia desfăşurată la marginea oraşului şi la ora 13.00 au fost transportaţi în două camioane SR-114 la Consiliul Judeţean PCR) nu au exprimat în nici un moment idei istorice sau filozofice, nu au apelat la nici un fel de memorie colectivă atunci când au manifestat în Sibiu, până la miezul nopţii – şi au revenit a doua zi în acelaşi loc, la ora 06.15 (deşi nu s-au ţinut de cuvânt deoarece ultima lozincă strigată de ei în noapte de 21 decembrie 1989 a fost: „De ninge, de plouă / Mâine la 9”).
          V-am spus toate acestea deoarece diferenţa dintre 1953 şi 1989 este foarte mare (aproape două generaţii) şi, în umila mea opinie, cei pe care i-am avut în faţă nu se gândeau la Berlin 1953, Poznan şi Budapesta 1956, Cehoslovacia 1968, Polonia 1980-1981. Este foarte dificil de aflat ce anume gândeau acei oameni revoltaţi deoarece doar ofiţerii şi subofiţerii de Securitate pe care i-am înlocuit din dispozitivul de apărare ştiau câte ceva despre liderii demonstranţilor şi, trăgând cu urechea la discuţiile lor, am înţeles că demonstranţii doreau pâine, carne, căldură şi lumină. De aceea susţin faptul că memoria colectivă a celor care au demonstrat în decembrie 1989 în România era foarte scurtă. Şi aici revin la ideea celor două generaţii dintre Berlin 1953 şi evenimentele din 1989. În încercarea de a găsi puncte comune de-a lungul timpului între diferite mişcări şi evenimente sociale, apelăm vrând-nevrând la propagandă şi se creează anumite mituri care, deseori, nu rezistă în timp. Unul dintre miturile respective este cel menţionat în mesajul meu anterior. Glumind, Ceauşescu şi ţuţerii săi ar fi fost în stare să-l proclame pe Burebista întâiul secretar general al PCR, doar pentru a găsi încă un mit pe care propagandiştii partidului l-ar fi folosit în „creuzetul socialist-realist al culturii şi civilizaţiei româneşti comuniste”.
          În cazul în care v-am lezat într-un fel sau altul cu mesajul meu precedent, vă rog să mă scuzaţi.
          Cu stimă,
          P.O.

          • Evident ca nici demonstrantii din Leipzig, Rostock, Dresda si Berlinul de Est nu se gandeau, in toamna anului 1989, la Poznan si Budapesta 1956 ori la Berlin 1953. Eu am vorbit despre ceea ce se petrece in planul spiritului revolutionar ca dimensiune a constiintei istorice, Dvs discutati istoria empirica. E vorba de doua directii analitice, nu neaparat incompatibile. Veti concede ca Gorbaciov era constient de miscarile sociale la care ma refer. Stia unde poate duce deschiderea focului in manifestantii pasnici. A ales sa nu o faca (cu cateva exceptii, intre care Vilnius). I-a convins si pe satrapii locali din Europa de Est si Centrala sa nu recurga la forta. Gratie „independentei” sale, Nicolae Ceausescu a decis sa o faca si chiar a facut-o. Iata un subiect de meditatie pentru mai vechii si mai noii sai apologeti. Ganduri bune.

  2. O lozinca subversiva obisnuita in RDG prin anii 60:
    „Es lebe unsere Fernseeturm, mit Walter Ulbricht an der Spitze!”

  3. Apreciez valoarea documentara si informativa a articolului,sunt sceptica in privinta concluziei univoce,dictate deja din primele randuri…Ma intreb,dle V.Tismaneanu,cat este de bine venit sa ghidati judecata cititorului dupa propriile dvs convingeri?In plus,ca filosof,stiti cu siguranta corelatia care exista intre adevar,minciuna si convingeri…
    Daca-mi permiteti o remarca pur mercantila,nu mi se pare nici prea „lucrativ” sa anuntati culoarea de la inceput,multora ne place sa avem (macar ;) ) impresia ca gasim singuri raspunsurile,chiar si cele mai evidente!??
    Afirmatia „nu ar fi fost posibil altfel”,tine prea mult de o rigida teorie evolutionista,cel putin controversata,ca sa reprezinte altceva decat o simpla probabilitate ridicata la rang de adevar istoric,sau cel putin asa se vede de la mine…Atata timp cat nu cunoastem decat o singura realitate,orice alt scenariu nu este altceva decat o idee,la fel de valabila ca oricare alta…(G.W.Leibniz,filosof si matematician,Monadologie,1714)
    Relatia cauza-efect-cauza a evenimentelor relatate in acest articol,este DOAR opinia dvs,un punct de vedere pe care-l respect ca atare,si va multumesc sa nu-l inzestrati cu calitatea de adevar.

  4. Stimate domnule Profesor,

    Istoria reală a comunismului ar putea fi descrisă ca ”spiritul revoluționar vs. burta goală”. Niciodată un regim comunist n-a reușit să satisfacă nevoile unui trai decent- evident pe scări foarte diferite- pentru că pentru un român în 1989 un ceh era un tip burghez. Acolo unde spiritul revoluționar a fost mai puternic- vezi URSS-ul până după moartea lui Stalin, China , Cuba- problemele străzii au fost ceva mai mici. Evident și cu concursul aparatului de represiune aferent. Aparatul de partid est-german din 1953 era unul din cele mai revoluționare posibile- oamenii chiar luptaseră în rezistența antinazistă, erau în pribegie pe la Moscova din 1933 -se simțeau chemați să conducă. Pe de altă parte, neamțul de rând era în mizerie de cel puțin 12 ani- iar imaginea unor noi perioade de mizerie era extrem de neliniștitoare. Din păcate pentru idealizarea istoriei nimeni nu s-a ridicat împotriva comunismului (mă refer aici la mase mari- nu la niște rătăciți prin munți) din motive idealiste. Și Berlinul anului 1953 și Ungaria lui 1956- și România în 1989 aveau la bază același flagel- stomacul gol și mizeria aferentă. Acolo unde aparatul de represiune a funcționat- 1953 și 1956- lucrurile au mers prost pentru democrație. Problema pentru Ceaușescu și pentru toți ceilalți lideri comuniști din anul 1989 a fost sindromul ”Beria” care a condus la înlocuirea șefilor sistemului represiv cu tovarăși din aparatul de partid- de nivelul unui Postelnicu .”Tovarășii” n-au învățat nici măcar din experiența unui Pinochet- acolo unde din confruntarea unui socialism stil soft (Allende) cu un ucigaș profesionist (Pinochet) a câștigat ucigașul- cu tot cu opinie publică vorbind degeaba ( a se vedea și dl. Jack jenant Straw- care avându-l pe Pinochet în mână și având o conștiință foarte clară că e vorba de un autor de holocaust îl lasă să plece- justificând a n-a oară sintagma ”dictatorul nostru”). Rezumând, dacă Ceaușescu ar fi dat lumină, căldură, mâncare, n-ar fi avut ideile stupide despre cât de genial este și ar fi avut trupe care să știe să tragă- nu să cultive recolta- am fi avut și astăzi un singur partid, cu Gorbi cu tot) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro