joi, martie 28, 2024

J`accuse: toți suntem vinovați de bullying-ul și violența din școli!

Ziua Anti-bullying: Prima zi de joi din luna noiembrie a fiecărui an a fost proclamată de către UNESCO, în 2019, drept „Ziua Internațională împotriva Violenței și Bullying-ului la Școală, inclusiv Cyberbullying” (International Day against Violence and Bullying at School including Cyberbullying). Se recunoaşte astfel că violența școlară, sub toate formele sale, constituie o încălcare a drepturilor copiilor și adolescenților la educație, la sănătate și bunăstare. 

Pentru că îmi este greu să mai trec cu vederea ceea ce se întâmplă în multe din școlile noastre, am întocmit acest rechizitoriu public, cu dorința manifestă de a atrage atenția asupra lipsei noastre de responsabilitate. A tuturor.

1 Bullying-ul este conflictul generat de un elev cu efecte umilitoare pentru un alt elev și care are loc, în mod repetat, în fața altor elevi. A existat dintotdeauna, dar s-a accentuat în ultimii ani pe fondul nerespectării generalizate a regulilor din școli. Un ultim studiu în domeniu arată că: 25% dintre elevi sunt agresori, 50% sunt victime și 80% sunt martori ale bullying-ului.

2 Este plin internetul de cărți și studii despre acest fenomen. Aproape că nu există școală în care să nu se fi desfășurat vreun proiect anti-bullying sau care să nu se laude pe net cu vreo prezentare sau studii pe acest subiect. Cifrele ne arată realitatea crudă: reglementări inutile și programe fără rezultat sustenabil.

3 Confuzia care se face între violența școlară și bullying este incredibil:

  • Azi, cam tot ce implică agresiuni într-o școală este calificat drept „bullying”, considerat ceva ce nu este până la urmă atât de grav și care, prin urmare, poate fi trecut cu vederea;
  •  Confuzia este atât de mare încât chiar normele metodologice de prevenție anti-bullying conțin drept dicton „școală cu toleranță zero la violență“;
  • 1 din 7 copii este agresat fizic la gimnaziu și 1 din 10 elevi este agresat fizic la liceu. Niciunul dintre aceste cazuri nu este reclamat la DGASPC, deși există această obligație legală încă din anul 2004;
  •  Unii cred că este bullying atunci când elevul e agresat de profesor – nu, aceasta este infracțiune de purtare abuzivă;
  •  Alții cred ca este tot bullying atunci când profesorul e agresat de către un elev – nu, acesta este un delict civil, când copilul are sub 14 ani; și este infracțiune când agresiunea este fizică și copilul are peste 14 ani.

4 Această stare de lucruri a fost generată de o continuă diminuare a autorității profesorilor: unii nu pot fascina sau măcar interesa elevii, nu au vocație pentru învățământ și vin la școală ca la un simplu loc de muncă de unde obțin un salariu.

5 Diminuarea autorității profesorilor a fost favorizată de scăderea respectului față de ei datorat de părinți. Aceștia au devenit brusc atotștiutori, critici acerbi ai metodelor didactice, analiști ai manualelor școlare.

6 Avem legislație modernă și aproape suficientă. Ea, însă, nu este nici cunoscută sau înțeleasă de profesori, nici discutată la modul serios cu elevii, nici de interes pentru părinți:

  • Niciun profesor din România nu a auzit de Legea drepturilor copiilor din anul 2004. Niciunul nu știe ce responsabilități legale are față de minorii pe care îi educă;
  • Niciun profesor din România nu a citit în Codul civil din anul 2011 despre răspunderea sa materială pentru faptele comise de elevii săi și cum se poate îndrepta contra copilului și a părinților acestuia dacă este insultat pe Facebook sau Instragram;
  • Legea educației  din anul 2011 este mult prea stufoasă și prea tehnică. Nimeni nu are timp să o citească și este prea greu de înțeles;
  • Statutul elevului din 2016 este luat în derâdere de către profesori, chiar ascuns în unele unități școlare, invocat de elevi doar când e vorba de drepturi (în special când e vorba de uniforme și părăsirea școlii de către elevii majori) și este total necunoscut de către părinți;
  • Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar apărut acum două luni este un document ce conține 200 de articole, mult prea tehnic pentru a fi înțeles ușor de adulți, darămite de copii;
  • Parlamentul a greșit când a crezut că rezolvă problema legiferând un fenomen social numit bullying, pe care l-a transformat, astfel, într-un fenomen juridic. Legea din anul 2019 nu a produs vreun efect până acum;
  • A fost nevoie de norme de punere în aplicare a legii în anul 2020, emise de Ministerul Educației. Au fost o mulțime de profesori și psihologi invitați pentru scrierea/validarea acestor norme, dar niciun jurist specializat în lucrul cu minorii;
  • Au fost sute de programe dezvoltate la nivel de școli sau de ONG-uri pe tema bullying-ului. Aproape toate conțin erori conceptuale și, oricum, nu au produs rezultate vizibile și de durată. Dar proiectele au fost bifate, rapoartele completate și banii cheltuiți.

7 Spun că legislația este aproape suficientă pentru că, de exemplu:

– nota scăzută la purtare care însoțește o sancțiune principală nu mai este de mult timp o sancțiune, din moment ce după câteva săptămâni de cumințenie se șterge din dosarul elevului;

– eliminarea ce a avut loc acum două luni a posibilității de exmatriculare a elevilor de liceu pentru fapte foarte grave nu va face decât să încurajeze indisciplina în școli;

– modul în care este reglementată juridic răspunderea disciplinară a elevilor este o glumă juridică: sancțiunile sunt prevăzute la nivel de statut al elevului și nu la nivel de lege, abaterile disciplinare nu sunt enumerate în mod expres, iar procedura de investigație pentru stabilirea abaterii pur și simplu nu există. Chiar sunt mulți profesori ce afirmă că elevului nu i se poate lua o declarație în absența părintelui – ceea ce, din punct de vedere juridic, este eronat! Ducând mai departe acest tip de raționament, s-a ajuns ca mulți să afirme că poliția nu poate controla copiii de posesia unor arme sau a drogurilor decât în prezența părinților sau a profesorilor – ceea ce este hilar!

8 Este extrem de grav că în prezent profesorii nu pot identifica acțiunile ce pot fi încadrate în ceea ce numim bullying. Am asistat de multe ori la ore și am văzut cum un copil întreabă ceva sau răspunde la ceva într-un mod ce am numi „prostioară”, la care toată clasa râde, în frunte cu profesorul, nerealizând ce tocmai s-a întâmplat: bullying în toată regula. Iar asta este forma cea mai ușoară, tolerată la nivel general, din păcate.

9 Comisiile anti-bullying și anti-violență din școli se suprapun, se confundă în atribuții și, oricum, sunt doar pe hârtie. Nimeni din școală nu știe de existența lor, nimeni nu știe cine și cum le poate sesiza și nimeni nu știe ce competențe au. Evident, normele în acest sens nu sunt publice nici în interiorul școlii, nici pe site-ul școlii. Nu există rapoarte publice ale activităților lor.

10 Fără acest cadru funcționabil, atunci când au conflicte între ei elevii ajung în situația de a-și face dreptate singuri. Doar că acum sunt situații în care se utilizează chiar arme albe.

11 Tolerarea bullying-ului produce un sentiment de insecuritate și generează indisciplină care are consecințe din ce în ce mai serioase. Prima consecință este cu privire la folosirea telefonului mobil:

  •  Nu există elev care să nu aibă telefon la școală. Sunt țări în care minorul nu poate fi proprietar al unui telefon, pentru a-l face responsabil pe adultul care i l-a înmânat. Noi nu avem astfel de reglementări. Din contra, legea din România nu permite părinților să verifice conținutul comunicărilor pentru copiii mai mari de 14 ani; profesorii din școli sau educatorii din centre nu pot verifica în telefon comunicările fără acceptul elevului;
  • Se ajunge ca elevii mici să fie umiliți de cei mai mari care îi pun să stea in genunchi în fața lor și a colegilor, îi lovesc în public sau îi abuzează în toalete, acte pe care le filmează și le urcă pe youtube;
  •  Deși regulile sunt că un minor sub 13 ani nu poate avea cont pe social-media fără acceptul părinților, în România sunt copii sub această vârstă care și-au falsificat data nașterii și au deschis conturi pe FB, Insta, TikTok, SnapChat fără ca părinții să știe sau să fie interesați de aceste aspecte;
  • Unii elevi deschid conturi pe social-media în numele unor colegi și chiar al profesorilor pentru a-și bate joc de ei. Nimeni nu știe căile legale prin care se poate stopa acest lucru, iar poliția este depășită de astfel de situații încât preferă să nu primească astfel de sesizări sau să nu le rezolve;
  • Schimbarea pozelor cu minori în ipostaze sexuale este infracțiunea de pornografie infantilă. Tribunalele se confruntă cu o explozie de minori șantajați cu astfel de imagini de prieteni, iubiți sau străini. Faptul că simpla deținere a unor astfel de imagini este infracțiune nu interesează pe nimeni;
  •  Nimeni nu știe ce e permis în domeniul captării de imagini la școală, ce e interzis, cum poate fi oprit legal un elev să utilizeze telefonul mobil în timpul orei sau dacă poate fi împiedicat să îl folosească în timpul pauzei. Deși au pârghii legale în acest sens, profesorii nu știu cum să procedeze;
  • O mulțime de minore au pozele postate pe OnlyFans, deși este ilegal, de unde obțin venituri. Colegii le știu, profesorii le știu, dar nimeni nu reclamă aceste cazuri;
  • Aproape toți adolescenții intră în mod curent pe dark web. Adulții din România nici nu știu ce este asta.

12 A doua consecință este cu privire la bunurile aduse de elevi în școală deși ele sunt interzise – brichete, spray paralizant, țigări, cuțite, bricege, alcool:

  • Deținerea de brichete de către elevi în incinta școlii e privită atât de normal, încât nimeni nu își pune problema că acest lucru este interzis încă din anul 2016;
  • Cazurile cu arme albe aduse la școală nu sunt raportate nici la director (aducerea lor în școli e abatere disciplinară prevăzută în Statutul elevului), nici la procuror (aducerea lor în școli e infracțiune prevăzută în Codul penal);
  • Că s-a ajuns ca directorii să alerge prin curtea școlii cu stingătorul de incendii după elevi, poate pare hazliu. Tragedia e că elevii fumează fără probleme în toaleta școlii, în capătul terenului de sport sau pe trotuarul situat vizavi de școală. Uneori, elevii fumează chiar în același loc cu profesorii, nici nu mai au de ce să se ascundă unii față de alții;
  • Taberele cu elevi sau petrecerile de majorat ori de sfârșit de ani sunt locuri în care consumul de alcool, dacă nu și de marijuana, este ceva tolerat de toată lumea;
  • Agenților comerciali care vând alcool și țigări minorilor nu li se întâmplă nimic. În România, legea dată în acest sens nu doar că nu este aplicată, ci este luată în râs: doar nimeni nu merge cu buletinul la magazin. Polițiștii încă nu au aflat că au atribuții în acest sens.

13 A treia consecință este cu privire la consumul de droguri și etnobotanice:

  •  Cel mai mic consumator din România, prins, are vârsta de 10 ani;
  •  Cel mai mic dealer de droguri din România, prins într-o școală, are vârsta de 12 ani;
  •  Nu există nicio școală „curată” de droguri în România;
  •  Dealerii vin în pauza mare la gardul școlii unde strecoară droguri elevilor (un pliculeț cu un gram de cannabis este 50-60 lei), directorii află, dar nimeni nu reclamă către DIICOT;
  • Programele desfășurate de Agenția Națională Antidrog sunt insuficiente, personalul este subdimensionat, iar specialiștii lor nu au cunoștințe juridice, pentru a face prevenție reală în școli;
  • Centre pentru dezintoxicare nu există decât în spitalele de psihiatrie, ceea ce este inadmisibil;
  • Sunt elevi cărora li se face rău la școală din cauza consumului de droguri. Mai nou, sunt profesori și elevi care leșină la ore din cauza fumului produs de țigările cu etnobotanice fumate de elevi chiar în clasă.

14 A patra consecință este creșterea alarmantă a cazurilor de copii abuzați sexual sau traficați:

– necunoscându-se regulile ce țin de relații private, chiar intime, prea mulți copii au ajuns să fie păcăliți de tineri mai mari care îi abuzează, îi pozează, îi șantajează sau chiar îi izolează de prieteni și rude pentru a-i exploata în folosul propriu;

– aproape nimeni nu știe că în România, încă de acum un an și jumătate, comite infracțiune cel care știe, află, vede, aude că un minor a fost abuzat sexual ori traficat și nu denunță acest lucru la poliție/procuror;

– niciun medic și niciun profesor nu știe că dacă intră în contact cu vreo minoră sub 16 ani care este însărcinată atunci are obligația legală să anunțe de îndată DGASPC;

– cea mai mică proxenetă prinsă în România este o minoră de 14 ani, care găsea clienți pentru colegele ei, contra-cost;

– programele desfășurate de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane sunt rare și se rezumă la prezentări teoretice și într-un limbaj neadaptat la copii și tineri. Fenomenul minorilor români traficați, ce a îngrozit Europa, este trecut sub tăcere în țara noastră.

15 DGASPC-urile nu sunt în stare să facă absolut nimic în legătură cu minorii din școli care agresează sau care sunt agresați. Pur și simplu nu au nici personalul calificat necesar, nici resursele umane suficiente, nici proceduri pentru a reacționa în ceea ce privește minorii din școli.

16 Avocatul Copilului există doar pe hârtie. Nimeni nu știe cine este persoana care îndeplinește în România această funcție, nimeni nu l-a văzut vreodată la vreun eveniment sau în vreo emisiune, nimeni nu l-a auzit luând vreo poziție instituțională. Rostul Avocatul Copilului este doar de a face recomandări cu privire la respectarea legilor când e vorba de copii. Existența acestuia în cadrul instituției numită Avocatul Poporului este de neînțeles atâta timp chiar există o instituție specializată pentru copii, ANPDCA. E simplu de văzut că Președintele ADPDCA trebuie să fie Avocatul Copilului!

17 Ministerul Familiei și Tineretului, recent înființat, se laudă cu un număr de telefon unic la care sună copiii pentru reclamații, înființat acum 10 luni. Nimic despre soluționarea problemelor cu care ei se confruntă. Firesc, că nu are atribuții în acest sens. Niciuna.

18 Educația profesorilor în domeniul legal este inexistentă:

– Deși lucrează toată cariera lor cu minori și există norme stricte care reglementează atribuțiile și răspunderea lor, cei care devin profesori nu au nici măcar un curs introductiv în legislație;

– Așa se face că încă sunt profesori care nu știu că nu au voie să-i pedepsească pe elevii obraznici sau chiulangii punându-le note mici;

– Tot astfel, profesorii nu știu că au obligația personală (nu prin director și care, oricum, nu o face) să raporteze la DGASPC orice caz de abuz (oricare din cele cinci forme!) comis asupra unui elev minor;

– Profesorii nu știu ca au obligația personală (nu prin director și care, oricum, nu o face) să sesizeze DGASPC cu privire la orice elev care nu a împlinit vârsta de 14 ani ce comite o faptă penală, respectiv să sesizeze procurorul când elevul cu vârsta de 14 ani împliniți comite o infracțiune;

– Profesorii nu știu ca au obligația personală (nu prin director și care, oricum, nu o face) să raporteze imediat la procuror cazurile de violență sexuală asupra oricărui elev, sub sancțiunea închisorii;

– Profesorii nu știu că răspund cu plata unei sume dacă un elev care era sub supravegherea sa comite o faptă ce a cauzat o pagubă (rănirea unei persoane, distrugerea unui bun);

– Mulți profesori nu au auzit de Codul-cadru de etică care li se aplică, apărut în  anul 2018;

– Consiliul de administrație habar nu are ce și cât poate reglementa prin Regulamentul intern al școlii;

– Nimeni nu știe cum se rezolvă chestiunea conflictului de norme legale dintre Statutul elevului, ROFUIP și Regulamentul intern al școlii. Suprapunerile legislative și contrazicerile sunt inacceptabile din punct de vedere al tehnicii de redactare și generează efecte contradictorii.

19 Prezența polițiștilor în școli este privită cu ostilitate sau luată în derâdere:

  • Nimeni nu știe diferența dintre controlul corporal și percheziție și care sunt atribuțiile polițiștilor în legătură cu ce se întâmplă în școli;
  •  Poliția „Siguranță școlară” a fost înființată în anul 2020 în baza unui Ordin care este clasificat, care are un număr de cadre care este și el clasificat și care are o activitate ce se suprapune peste multe alte activități de poliție desfășurate de lucrătorii desemnați și în acest domeniu. Polițiștii nu au însă calificarea de a lucra cu minorii;
  • Sesizările primite de poliție sunt rezolvate în ani, uneori după ce copilul agresat termină școala. De cele mai multe ori răspunsul este simplu: pentru că elevul nu a împlinit încă 14 ani sau pentru că agresiunea a fost doar verbală, poliția nu are competență. Ceea ce chiar așa este. Numai că ar trebui anunțat DGASPC, așa cum e prevăzut în Legea Poliției Române încă din anul 2020;
  • Sancțiunile aplicate de instanțe sunt mai degrabă simbolice: daunele morale primite de profesorii insultați de elevi pe rețelele de socializare sunt minime, pedepsele date profesorilor abuzatori sunt cu amânarea aplicării pedepsei sau cu suspendarea executării sub supraveghere;
  • Mai mult, legislația permite profesorilor condamnați definitiv pentru dare sau luare de mită ori pentru pornografie infantilă, precum și directorilor sau inspectorilor condamnați pentru fals în înscrisuri, delapidare sau abuz în serviciu să rămână în sistemul de învățământ.

20 Consilierii psihologici nu există în școli decât în mod excepțional. Acolo unde sunt, ajung mai degrabă să se ocupe de victime decât de agresori.

21 Părinții copiilor abuzați în școli se resemnează:

  • Nu știu căile legale la care pot apela. Nimeni de la Inspectorat nu îi sfătuiește, reclamațiile la județ nu le sunt acceptate, iar reclamațiile depuse la școală nu le sunt nici măcar înregistrate;
  • Mulți ajung să își mute copilul la altă școală, în loc să se rezolve problema cu agresorul;
  • Unii ajung să își trateze copiii la terapeuți, pe banii lor, evident.
  • Sunt multe școli nepăzite, sunt multe care au holuri și clase fără camere video instalate. Sunt directori care nu știu că NU este permis să dea înregistrările la simpla cerere a unui părinte sau avocat.    

Concluzie: În condițiile în care violența școlară este prezentă în peste 75% din unitățile școlare și în condițiile în care peste jumătate din elevi sunt victime ale bullying-ului, nu greșesc dacă afirm: multe școli au deveni un loc de supraviețuire, un teren cu o adevărată anti-cultură a violenței fizice și a bullying-ului, aflată în continuă extindere, din cauza normelor legale necunoscute sau a faptelor trecute cu vederea de director și profesori, tolerate de elevi, ignorate de părinți. Vinovați suntem cu toții.

Distribuie acest articol

62 COMENTARII

  1. Deci, daca un profesor e in curtea scolii cu 50-60 de elevi, in pauza, si unul sparge un geam sau da un pumn altuia, e bun de plata?! Ca nu a ghicit viitorul si nu a stiut dinainte ce se va intampla?

    • Eu nu știu motivul pentru care dvs. nu știți legislația aplicabilă în România cam de 80 de ani și în Occident cam de dublul acestui număr. Dar sigur nu ați înțeles ce am spus eu.

  2. Un articol exceptional de competent fata de ce am citit pe tema asta in ultima vreme, TOTUSI lipsesc ceva exemple concrete… Adica, daca stim ce NU se face, poate ar trebui aratat ce se face intr-o situatie sau alta. Traseul complet, de la fapta la rezolvare – si nu ma gandesc la situatiile grave, care sunt mai rare, ci la cele de toata ziua. Si poate si o solutie mai generala pt a vindeca intreaga societate romaneasca de fenomen (aici ar trebui consultat un specialist in psihologie si sociologie). Pentru ca bullying-ul se intampla si intre adulti, nu doar in mediul scolar. A separa bullying-ul de violenta este si nu este corect, totusi orice bully exercita acte de violenta, chiar daca uneori doar psihica.

  3. Mulțumim, Cristi Danileț ! Articolul ar trebui distribuit tuturor profesorilor și elevilor (care să-l arate părinților).

  4. Da, este un fenomen grav. Cu cauze multiple.
    Doua din aceste cauza sunt desconsiderarea profesorilor -si a scolilor, in general-. (Profii sunt prost platiti, elevii sunt adusi cu forta -legea obligativitatii invatamintului-, scoala devine contraproductiva pentru cei saraci. Investitie prea mare, timp prea lung -timp in care altii se angajeaza si castiga bani frumosi- si recompensa de mizerie, la finele studiilor -vedeti profesorii-.).
    Si provocarea -voita sau nu- din partea „victimelor”. Sunt copii care o cauta cu luminarea. Pe urma se pling. Si nu doar un caz.
    Atita timp cat se focalizeaza atentia doar pe agresor, provocarile vor continua si fenomenul se va perpetua. (Ca si in cazul violentei conjugale. Se doreste doar stoparea timpitilor ce lovesc, dar nu si a pupezelor ce provoaca violenta.) Sau cand se pedepsesc ambele parti. (Provocatorul si cel ce cedeaza la provocare. Provocatorii trebuie pedepsiti! Nu cei ce cedeaza psihic. Provocarea este – si ea- o forma de violenta. Psihica.)
    Justitia cu ochelari de cal nu a avut rezultate stabile si de durata niciodata. NICIODATA.
    Faceti bine si ocupati-va si de cei ce provoaca violenta, chiar daca sunt victime ale violentei.
    Si vedeti cum faceti sa pedepsiti elevii -de ambe sexe- ce se erijeaza in capi de bande, de grupari etc. Astia sunt agresivi din start. Nu trebuie acceptate astfel de manifestari in scoli.
    Eh, nu cred ca suntem toti de vina, cum n-am fost toti turnatori sau securisti, nomenclaturisti, activisti de partid. Dar asta e alta problema.

  5. Chiar daca olecuta de exagerare nu strica sau nu face rau nimanui nu putem spune , cu subiect si predicat „J’accuse :toti suntem vinovati ”.In mare masura lucrurile sunt cunoscute in intreag sistemul de Invatamint la care lipim si parintii elevilor .Conflicte , de tot felul , exista de cind lumea si Pamintul nici nu mai are importanta incadrarea lor in lege .Sistemul ce compune , ca un intreg ,ceea ce noi numim Invatamint este unul semi inchis .Totul se rezolva in interior .Va imaginati ce ar iesi daca unii (elevi , profesori , parinti) vor incepe sa se acuze intre ei nu numai in diferitele situatii punctuale , ce isi gasesc rezolvarea , la fata locului , dar si in situatii imaginare ?Ar fi o brambureala de nedescris .Cazurile grave , cele car produc efecte extreme ,ajung, daca ele nu pot fi tinute sub control , in justitie .A aduce in fata publicului neavizat si dornic de exagerare , anumite , mini,infractiuni , uneori nevinovat exprimate , nu reprezinta solutia .Solutia o reprezinta aducerea acestor fapte , presupus pedepsibile (nimeni nu este vinovat pina la apartia unei decizii data de cei care au competente in domeniu ) , la judecata colectiva a clasei , a scolii ,acolo unde se presupune ca a fost facuta fapta si abia, in final, se poate ajunge la ceea ce textierul cere .Relatiile , interumane , la nivelul elevilor sunt greu gestionabile legal .Profesorul si parintele sunt cei care pot restabili ordinea fara a duce totul in extrem .Mai pe romaneste este bine ca totul sa se rezolve la fata locului .

    • 1) „A aduce in fata publicului neavizat …” – informarea trebuie sa ramana doar pentru elite/speciali, nu? Sau cum?

      2) „Solutia o reprezinta aducerea acestor fapte (…) la judecata colectiva a clasei , a scolii …” – legea nu permite mustrarea in fata colectivului. Trebuie facuta neaparat personal, in privat.

  6. Interesant si informativ articol.
    Cauza principala a acestor carente este subfinantarea sistemului de invatamant. Personalul didactic slab calificat, nemotivat care abia face fata cerintelor de baza. Deja punerea la punct cu privire la legislatie, psihologie inseamna investitii suplimentare. Si munca mai multa pe care un personal nemotivat si prost platit nu o va face.
    Fenomenul de bullying nu e ceva nou. Am fost elev in anii 90, intrat la scoala inainte de revolutie. Am absolvit o scoala generala buna de centru si un colegiu national intre primele 3 din tara in anii 90 (daca are vreo relevanta pot spune si care). Desi in aceste medii (mai ales liceul) se facea scoala, era un mediu academic serios, lumea venea sa invete exista totusi si bullyingul. Profesorii/personalul didactic ignorau aproape total problemele pana se ajungea la lucruri grave. Practic aveai doua solutii: apelat la parinti(tatal) sa „intervina” fata de colegii agresori sau te aparai singur. Era ceva comun in anii 90 sa vezi tati asteptand agresorii la iesirea de la scoala pentru „o vorba”. Eu am preferat varianta 2, sa ma descurc sigur, ripostand. Din fericire nu s-a ajuns la nimic grav. Insa in acelasi liceu cu staif am avut colegi victime ale bullyingului care fortati de imprejurari sa se apere de frica (bataie cu pumnii) au ajuns sa-si bage in spital agresorii. Astfel elevi agresori ajunsi cu traumatisme craniene/cerebrale, comotii cerebrale in spital la neurologie, avan d o perioada sechele, pierderi de echilibru. Apoi tot victima bullyingului care doar s-a aparat era aproape de exmatriculare, urmarire penala. Pentru ca nimeni n-a facut nimic. Mare grija cu asa ceva, se poate ajunge la situatii tragice.
    Din pacate din cauza situatiei economice precare, educatie subfinantata si parinti prinsi in fuga traiului zilnic acest fenomen nu se va rezolva semnificativ. Se va face valva cand vor aparea in massmedia cazuri proeminente si atat. Situatia de fond va ramane aceeasi.

  7. Educatia este deficitara in prezent din mai multe motive, si asta duce inclusiv la violenta. Careva exemple:
    Copilul care implineste 15 ani este adult tanar, nu mai este copil, deci trebuie sa ne purtam cu el cu tot respectul si sa pretindem acelasi comportament de aici inainte;
    Nu se mai face distinctie intre educatie si invatamant (pe vremuri educatiunea dezvolta morala iar instructiunea facea invatamantul teoretic si practic), acum cuvantul englezesc education le amesteca pe toate;
    Deci scoala obligatorie si eventual gratuita trebuie sa fie doar pana la 15 ani, dupa care e facultativa si se poate invata una sau alta optional sau se trece la munca/scoala profesionala (calculabil la vechimea in munca), iar absolventii sa fie legati prin contract cu unitatea de invatamant pentru plata prin munca dupa absolvire (asa cum a mai fost) deci elevul e responsabilizat si nu se mai gandeste la prostii;
    Educatia audiovizuala indeamna la violenta extrema (mai demult filmele in limba rusa despre razboi iar acum cele in limba engleza), deci se impune o cenzura morala nu politica.
    Exemplul parintilor golani imbogatiti care nu stiu sa isi educe odrasla rasfatata si ii iau apararea cand greseste il avem demult si cine are obiceiul demodat al cititului le stie (Anton Pann cu Povestea vorbei, Batzaria cu Haplea la scoala, Caragiale cu Domnul Goe, Alecsandri cu Coana Chirita etc.) care la vremea lor au fost scrise pentru indreptarea moravurilor (Ridendo castigat mores, cum spuneau latinii) dar azi nu le mai citeste nimeni.

    • Azi nu mai are cine face educație morală. Dovada: 20 de ani de educație religioasă în România pentru copii din clasa I până în clasa a XII-a („ora de religie”) este fără un rezultat palbabil.. Copilul este obligat să meargă la școală doar până în clasa a X-a incusiv. El are dreptul de la 15 ani să muncească cu acordul părinților, iar de la 16 ani fără acest acord. Între 14 și 35 de ani persoana se numește „tânăr”.

      • Domnule judecător, as spune că acele ore de religie, desfășurate pe o perioadă de 12 ani nu ajuta nici la teorie si nici la practica. Dacă luați la întâmplare cativa elevi de pe strada si ii întrebati noțiuni elementare din ortodoxie veti ramane surprinși de „efectul pozitiv” al orelor de religie din școli, habar nu au. Cu practica (a se citi morala creștină) nici atât nu au treaba. Intrebarea e de ce trebuie atunci 12 ani de religie in scoli? Ca sa ce?

        • Doamne ajuta Antoniu .Pai nu te uiti cine face orele de religie ? Daca le pui povestea lui Harap Alb ii educa mai bine . Poate gresesc sa generalizez .

  8. Sunt foarte multe lucruri în articol și nu toate privesc bullyingul, dar da…
    Autorul ar trebui să propună și soluții, cum ar fi
    1. Cursuri obligatorii de legislație pentru profesori la modulul pedagogic, cu testare la examenul de titularizare, definitivat sau GRAD didactic.
    2. Chestionare (anonimizate) pentru părinți și elevi.
    3. Percheziții neanunțate pentru găsirea armelor albe și a drogurilor.
    4. Ghid juridic pentru părinți, elevi și profesori, disponibil online, redactat clar și ușor de accesat (nu prin cine știe ce cotlon al site-ului MEN).
    5. Orele de dezvoltare personală din primar (dirigenție la gimnaziu) să fie făcute cu psihologi, eventual juriști sau polițiști pe anumite teme.
    Am spus învățătoarei că băiatul era bătut la școală, nici nu s-a gândit să anunțe mai departe. De DGASPC nu știam nici eu… Predomină această mentalitate de tip „așa sunt băieții”, iar mamele agresorilor mai degrabă sunt foarte mândre că al lor nu e „pămpălău”. Agresivitatea se cultivă din familie și prin media la care au acces, inclusiv, jocuri, filme de copii f agresive în fond).

  9. Fenomenul care ia amploare și căruia îi spunem pompos bullying nu este nimic altceva decât violență pură sau mai corect spus, huliganism juvenil. Zeci de mii de copii și tineri sunt maltratați fizic și psihic de o minoritate incapabilă să respecte minime reguli de conviețuire. Rămân la convingerea că nerecunoașterea gravității unor comportamente precum cel în discuție sau ascunderea acestuia în spatele unor termeni indescifrabili pentru populația majoritară, nu rezolvă problemele.

  10. Interesant si informativ articol.
    Cauza principala a acestor carente este subfinantarea sistemului de invatamant. Personalul didactic slab calificat, nemotivat care abia face fata cerintelor de baza. Deja punerea la punct cu privire la legislatie, psihologie inseamna investitii suplimentare. Si munca mai multa pe care un personal nemotivat si prost platit nu o va face.
    Fenomenul de bullying nu e ceva nou. Am fost elev in anii 90, intrat la scoala inainte de revolutie. Am absolvit o scoala generala buna de centru si un colegiu national intre primele 3 din tara in anii 90 (daca are vreo relevanta pot spune si care). Desi in aceste medii (mai ales liceul) se facea scoala, era un mediu academic serios, lumea venea sa invete exista totusi si bullyingul. Profesorii/personalul didactic ignorau aproape total problemele pana se ajungea la lucruri grave. Practic aveai doua solutii: apelat la parinti(tatal) sa „intervina” fata de colegii agresori sau te aparai singur. Era ceva comun in anii 90 sa vezi tati asteptand agresorii la iesirea de la scoala pentru „o vorba”. Eu am preferat varianta 2, sa ma descurc sigur, ripostand. Din fericire nu s-a ajuns la nimic grav. Insa in acelasi liceu cu staif am avut colegi victime ale bullyingului care fortati de imprejurari sa se apere de frica (bataie cu pumnii) au ajuns sa-si bage in spital agresorii. Astfel elevi agresori ajunsi cu traumatisme craniene/cerebrale, comotii cerebrale in spital la neurologie, avan d o perioada sechele, pierderi de echilibru. Apoi tot victima bullyingului care doar s-a aparat era aproape de exmatriculare, urmarire penala. Pentru ca nimeni n-a facut nimic. Mare grija cu asa ceva, se poate ajunge la situatii tragice.
    Din pacate din cauza situatiei economice precare, educatie subfinantata si parinti prinsi in fuga traiului zilnic acest fenomen nu se va rezolva semnificativ. Se va face valva cand vor aparea in massmedia cazuri proeminente si atat. Situatia de fond va ramane aceeasi.

  11. Foarte bun articolul. Ar trebui tras un semnal de alarma, mediatizarea lui, prin toate mijlocele media. Este inadmisibil, unde a ajuns educatia(lipsa ei), in scoli. Educatia celor 7 ani de acasa, cred ca a dus la degradarea ei, pe parcursul vietii, in scoli. Starea natiei este consecinta a alegerilor noastre, mai ales din punct de vedere politic. Comunismul este adanc inradacinat in venele noastre, suntem condusi de adeptii lui, „cu fata umana”, pe care majoritatea i-a tot votat, de 32 de ani, incoace. Te revolti si te ingrozesti de ce se intampla in scoli si in societate, am ajuns campioni la trafic de persoane, la comercializare si consum de droguri, la violenta si analfabetism. Da, si suntem cu totii vinovati de acestea, pentru ca am ales sa ne reprezinte o clasa politica gaunoasa, analfabeta, nepasatoare, mincinoasa, feroce si toxica.

  12. Domnule Danileț, ca întotdeauna, foarte didactic și lămuritor d.p.d.v. juridic, mulțumim.
    La toate aspectele menționate de dvs. se mai adaugă cauze mai puțin vizibile. Am experimentat-o pe pielea mea când eram copil, am văzut-o continuată în clasele copiilor mei:
    1. Confuzia produsă voit de unele cadre didactice între pâră și semnalarea unor abuzuri. Când copilul semnalează un posibil abuz văzut la alții sau îndreptat către el, uneori primește această replică inteligentă ,,și tu de ce pârăști?”.Cu toate că la început de an școlar sunt îndemnați să semnaleze orice probleme… Această atitudine duce la confuzie, pentru un copil fiind foarte greu să facă diferențierea între ,,pâra bună” și ,,pâra greșită” așa că mai bine tace și nu mai zice nimic. Spre liniștea supraveghetorilor care nu mai au de raportat nimic mai departe. Nimeni nu ,,pârăște” la școlaă, deci este liniște și pace. Asta lăsând la o parte faptul că pâra poate fi reproșată doar către/de către membrii din interiorul unui grup ca stigmat al trădării, nu de cei din afară. Așa cum dacă semnalez ceva unui polițist/procuror/etc acesta nu poate să mă facă ,,pârâcios” ci trebuie să ia măsurile legale. Nu pot fi ,,trădătorul” hoților pentru că am semnalat o hoție.
    2. De ce nu mi-ai spus mie prima dată? În dulcele spirit românesc, victima e vinovată întotdeauna. De ce spui la directorul și nu mie? De ce la părinți și nu mie? De ce la poliție și nu mie? ETC. Care va să zică e musai ca abuzatul să facă plângerea corespunzător, pe ordine ierarhică. După ce nu mai înțelege când e pâră și când denunță un abuz, după ce nu mai înțelege cine e de partea lui și cine nu, apăi neaparat e nevoie să facă plângerea ca la carte, conform ROI.

  13. NU,nu toti suntem vinovati pentru hartuielile si violente din scoli.Vinovat este legislatorul care a scos toate pedepsele care conteaza,presa scrisa si audiovizuala care abordeaza orice conflict din scoli pornind de la drepturile copilului si ignorandv( la fel ca si legislatoril si Ministerul Educatiei) ca elevii trebuie sa aiba si indatoriri si responsabilități ( clare) nu numai drepturi.Drepturila fara responsabilitati duc la transformarea elevilor in monstri.In trecut daca doi elevi se bateau ,ceilalti fugeau repede sa anunte profesorul de serviciu,dirigintele sau directorul si incercau sa opreasca bataia.Acum elevii incurajeaza bataile ,le filmeaza ,le posteaza pe youtube,se lauda cu ele .Profesorii sunt destul de des victime ale hartuielilor si agresiunilor elevilor care stiu ca in practica ei nu sunt pedepsiti niciodata si spun ( ca si parintii lor ) ca ei au numai drepturi nu si obligatii.Legislatia nu face distinctia clara intre copii si minori pentru ca sunt considerati copii toti cei sub 18 ani( desi biologic e clar ca aceia peste 14 ani nu mai sunt copii).Daca un elev este agresat chiar si numai verbal de un profesor( adesea hartuit dincolo de orice limita de elevi) se mobilizeaza imediat presa,politia,inspectoratul Protectia Copilului,parntii etc) dar cand e invers abia daca se mentioneaza faptul iar minorul agresor nu e nici macar mustrat sau criticat ( nici pedepsit)..Se tot vorbeste de rolul psihologilor in scoli dar ei nu pot opri ( in realitate,in practica) violentele din scoli.Primele victime ale legislatiei iresponsabile care a scos p toate pedepsele care conteaza,a promovat exclusiv drepturile ” copilului” fara a le impune obligatii si indatoriri sunt chiar elevii si apoi profesorii.Nu inteleg nici de ce pentru pagubele produse de elevi trebuie sa raspunda profesorii si nu elevii si parintii acestora .De cand sunt obligatorii 12 clase si au intrat in licee o multime de elevi care la Evaluarea Nationala au obtinut note sub 5,4,3 disciplina in scoli a disparut .Asta se intampla pentru ca in majoritatea cazurilor elevii slabi la invatura sunt si indisciplinati,agresivi,violenti,nesimtiti..Nu stiu daca mai exista scolile de reeducare ( de corectie) dar acolo ar trebui sa ajunga elevii agresivi,violenti,hartuitori.Iar aceste scoli de reeducare ar trebui sa aiba un regim sever.Ar trebui reintrodusă si exmatricularea temporara dar si cea permanenta indiferent ce zic apostolii drepturilor copiiilor Lipsa disciplinei in scoli dar si in viata ( nici parintii nu mai au drepturi asupra copiiilor ci numai indatoriri fata de ei) duce la nasterea unei intregi generatii monstruoase ,iresponsabile.Asta e educatia .corecta politic.Nu suntem nicidecum cu totii responsabili pentru aceasta situatie dar cu totii suportam consecintele ei. Va spun insa ca mai devreme sau mai tarziu nu cineva ci aceia care sunt vinovati de implementarea acestui sistem vor trebui sa plateasca si vor plati adica vor fi pedepsiti asa cum merita .Nu vor scapa.

  14. Bullying-ul și violența din școli au la origine lipsa educației din familie. Când statul preia rolul familiei, exact asta se întâmplă în lumea reală: rolul educativ al familiei nu-l mai exercită nimeni. Iar dacă ”toți suntem vinovați”, asta se traduce în practică prin ”nimeni nu e vinovat”. Niște secretari de stat din Ministerul Educației nu au cum să răspundă pentru violența din școli. Înlocuirea acelor secretari de stat nu va schimba nimic în școli, practic vorbind.

    • Ultimul meu gând era la cine este și ce face un SS de la MEd. NU a preluat nimeni rolul familiei, stați liniștit. Tristețea este că avem cel puțin 3 milioane de oameni care nu știu ce e aceea o familie…

      • ”NU a preluat nimeni rolul familiei”

        Dar creșele, grădinițele și școala obligatorie, ce reprezintă? În țările fără carte de identitate (US, UK) există și homeschooling. În țări ca Germania și Suedia, ia statul copiii, dacă nu sunt duși la școală, să-i spele statul pe creier.

        Un punct de vedere al unui învățător: ”deci pot educa 30 de copii ai altor oameni, dar pe-ai mei nu pot să-i educ singur?”

        • Cum ii spăla statul pe creier pe copii? Că ii invata sa citească, să scrie, sa socoteasca, sa fie cetățeni responsabili? Că există unele discipline inutile, e adevarat, dar și dacă se optează pt homeschooling copiii nu sunt feriți de anumite idei nocive. In America la homeschooling apelează în general membrii unor secte dubioase, care preferă sa-si tina copiii acasa si sa-i învețe pe baza Bibliei si a unor cărți de cele mai multe ori, religioase. Doar că la un moment dat, acei copii vor scoate capul din casa si se vor confrunta cu o realitate pe care nu sunt in stare sa o înțeleagă si sa se adapteze la ea. Nu toată educația oferită de stat este prin definiție rea la fel cum nici homeschoolingul nu e vreun model ideal de educație.

          • În primul rând îi îndoctrinează cu ideea statului atotputernic, asta ar fi principala problemă.

            Homeschooling nu e o obligație, e o opțiune. Exact îndoctrinarea din școala românească face ca homeschooling-ul să fie considerat inacceptabil. Ceea ce era de demonstrat.

  15. Foarte dezamagit de acest articol, mai ales stiind cine e autorul.

    „J’accuse” – deraierea incepe din titlu. Nu, domnule Danilet, nu sinteti Zola iar cauza pe care ati agatat-o la pieptul dumneavoastra nu e afacerea Dreyfus. De prost gust, ca sa nu zic ifose de puncte-puncte.

    „toti sintem vinovati” – Propun o decimare ca pe vremea anticilor. Vinovatii nu trebuie sa scape nepedepsiti.

    „A existat dintotdeauna, dar s-a accentuat” – Da, a existat dintotdeauna, nu, nu s-a accentuat. E doar mai vizibil in epoca telefoanelor destepte si-a cartii cu fete.

    „atunci când au conflicte între ei elevii ajung în situația de a-și face dreptate singuri” – Asta-i ce va doare cu adevarat, monopolul de stat al violentei trebuie aparat si impus cit mai devreme in viata individului. Acesta trebuie invatat, dresat sau fortat sa recurga la stat pentru aparare, mediere, sustinere sau ajutor in ORICE situatie conflictuala, chiar si atunci cind „un copil întreabă ceva sau răspunde la ceva într-un mod ce am numi „prostioară”, la care toată clasa râde, în frunte cu profesorul, nerealizând ce tocmai s-a întâmplat: bullying în toată regula”. Interziceti satira, e bullying in toata regula!

    Nu, domnule Danilet, nu pot fi de acord cu o societate in care fiecare individ este dotat din nastere cu o cirja pe care scrie „Justitie” si pe care este obligat sa o foloseasca pentru orice deplasare. Ca orice lucru facut de om si acea cirja poate fi distrusa, furata, se poate degrada sau poate fi folosita ca arma impotriva posesorului.

    Eu doresc sa traiesc intr-o societate in care fiecare om sta pe picioarele lui si e singur responsabil de faptele sale. O societate in care ajutorul cerut si acordat intre cetateni e ceva liber consimtit, nu impus cu forta. O societate in care babele se piaptana cind tara arde, nu sint luate pe sus si trecute strada de catre pionieri chiar daca ele nu voiau sa traverseze.

    • Bine spus. Din păcate, se trece în altă extremă. Conform celor înșirate în articol, scoala ar deveni un fel de lagăr: fără dreptul de a râde, de a face glume, de a critica, de a face haz de necaz, de a te juca. Cu elevi mereu serioși, atenți să nu scape vreun cuvânt care să ofenseze vreun pufuleț și să se trezească dați în judecată, cu pauze in care copiii sunt tinuti in clase ( sa nu faca vreo boacana care sa-l puna la plata de profesor). Ar creste niste generatii de sensibili, incapabili sa faca fata vietii reale.

    • @Afilin. Dacă doar trei chestiui ați găsit în postarea mea cu care nu sunteți de acord, m-am liniștit. Însă vă pot asigura că, față de dvs care trăiți în altă țară, eu , care bat săptămânat școlile patriei și sunt la curent cu dosarele din Tribunale implicând copiii (fenomen pe care îl studiez de 10 ani și m-a determinat să am reacții și să dezvolt proiecte care nu sunt în fișa postului) știu mai bine ce se întmplă la firul ierbii.

  16. Foarte bun articol! Am aflat o gramada de lucruri interesante pentru mine ca parinte.

    As avea de adaugat ceva doar referitor la pct 4, unde spuneti ca unii profesori nu pot fascina sau macar interesa elevii. Oarecum paralel cu miezul juridic al articolului, dar care cred ca este relevant de mentionat:
    Sistemul public are 172.000 de cadre didactice si 2.800.000 de elevi. Deci cifrele ne arata ca este invatamant de mase in ambele sensuri.
    Cand vorbim de o masa asa mare de cadre didactice este evident ca selectia nu poate sa fie foarte rigida astfel incat sa fie selectate doar elitele profesiei. (De altfel nici in industrie nu te poti astepta sa ai sute de mii de ingineri proiectanti si sefi de proiect, sau in banci sute de mii de evaliatori de risc.)
    Deci este statistic normal ca marea majoritate sa nu aiba vocatie. Poate doar 1% (1720 de profi din toata tara) sa fie capabili sa isi fascineze elevii. Prin urmare, pentru ca copilul sa fie elev al unuia sau mai multor dintre acesti profesori, parintele trebuie sa faca un efort activ, sa aiba o gramada de noroc, si probabil o gramada de bani ca sa ii identifice si sa isi inscrie copiii la scoala unde acestia predau.
    Corolarul este ca majoritatea copiilor vor fi elevi ai celorlalte 99% cadre didactice, adica fara vocatie si nu se poate face nimic pentru a indrepta asta, realist vorbind.
    Decat ceea ce sugereaza domnul Viorel Ordeanu in comentariul de mai sus: sa facem diferenta intre educatie si meserie, adica familia sa isi asume (mult) mai multa responsabilitate pentru educatia copiilor. Sa constientizeze ca scoala publica nu poate face prea multe.

    • Referitor la datele statistice, acestea ne arata proasta organizare a scolii. Avem prea putine cadre didactice. Cu peste 25 de copii la clasa si 15 la gradinite nu se face scoala adevarata, educatie nici atat. Clase cu maxim 15 copii in primar, 20 in gimnaziu si liceu este modalitatea de a face scoala serioasa.

      • Este adevarat ca este mai bine sa fie mai putini elevi per profesor ca sa poata sa acorde mai mult timp fiecarui elev.

        Pe de alta parte cu cat cresti numarul de profesori cu atat scazi media de competenta.
        Deci fiecare elev va beneficia in medie de mai multa atentie din partea unui profesor mai putin competent.

        Tot nu rezolva problema pentru toata lumea.

  17. Materialul dvs e din ciclul „Scapa cine poate. Si cum poate”.
    Intuiam ca toate acestea se intampla si este normal sa fie asa, din moment ce odraslele policienilor, politistitlor, anumitor afaceristi si judecatori sunt tratate special din toate punctele de vedere (unele dintre ele chiar se ocupa cu infractiunile despre care povestiti dvs acolo). Si daca tot timpul profesorilor este ocupat de odraslele speciale, nu prea mai ramane timp pentru celelalte, ma gandesc.
    Scoala reflecta dezordinea din societate, in fond si la urma-urmei.
    Intrebarea mea este: cum ii facem pe toti acesti actori sociali sa isi cunoasca rolul si sa-l duca la indeplinire cu bun simt?

  18. Bullyingul exista dinainte de a ne ridica in 2 picoare. Animalelecare traiesc impreuna au pui care se joaca pentru a se antrena inainte de a fi adulti. Cel mai mic este intotdeauna invins de membrii mai puternici ai clanului/haitei/turmei si in cazurile in care acesta devine o vulnerabilitate este eliminat dintre ei.
    Apropo rautate mai mare ca a copiilor nu exista pentru ca ei nu sunt inca constienti de faptele lor!
    Pana la urma scopul societatii este sa impidice aceste instincte atavice impunand regului de comportament si pedepse.
    Faptul ca acest bullying va exista in continuare, oricat de dezvoltata va fi societatea, este pentru ca face parte din modul in care devenim adulti. Si el nu este prezent doar la scoala, este prezent peste tot unde se intalnesc acesti copii sau tineri.
    Incapacitatea unora de a trece peste aceasta etapa este de fapt mare problema pe care sistemul trebuie sa o rezolve pentru ca oricate politici anti-bullying impui sa nu vei eliminia fenomenul.

  19. Despre agresivitatea de toate zilele din mass-media ar trebui dezbatut, zic eu. Dimineata la 8 la radio Romania actualitati o voice agresiva citeste stiri, la toate televiziunile agresivitatea tonului jurnalistilor seamana cu o intrecere- cine i mai agresiv oare? La BBC, la CNN toata lumea e calma oricat de dramatica e stirea- la noi nu se poate?

  20. In tara in care doctoratele se platesc prin surplus la salariu si se obtin printr-o mica shpaguta de 4-5000euroi ce pretentii sa avem. E ceva normal ce se intampla in scoli. Violenta din asazisele filme, sexualitatea dusa la extrem in toate mediile, drogurile, lipsa locurilor de munca, au facut ca educatia sa fie pe la coada nevoilor tarii. In primul loc….banul din orice, din sex, droguri, hotie, coruptie. Halal capitalism !!!!

  21. Totusi, directorii si dirigintii au – sau ar trebui sa aiba – responsabilitate morala pentru prevenirea si combaterea celor amintite in articol. Scoala nu este doar o banca de informatii. Ea este un centru de educare. Sau ar trebui sa fie.

    Sa nu reducem totul la prevederei legale, pentru ca ajungem sa negam necesitatea profesionalismului si sa ne scufundam in articole de lege, pe care nimeni sa nu le mai poata aplica de fapt. Orice cadru didactic stie bine ce responsabilitate are. Si nu vorbesc aici de responsabilitatea ce deriva din lege, ci de cea care l-a facut sa aleaga aceasta meserie.

    Exista insa exagerari si in cealalta directie. Nu orice palma e bullying, nici orice incaierare. Sa pastram proportiile.

    • @Dedalus: „ Nu orice palma e bullying, nici orice incaierare” – de curiozitate, ați citit definiția bullyingului în vreo lege? Oricum, mă citați cu ceva ce nu există nici la mine, nici în altă parte. Iar dacă remarcați, tocmai spun că nu sunt de acord cu juridicizarea unui fenomen social.

  22. Domnule Danilet, faina scriitura, dar treceti – zic eu – cam repede peste aspectul calitativ al Normelor metodologice. Acuma, Normele metodologice pt aplicarea Legii Invatamantului sunt de o imbecilitate rara. Ce fac bun-macar definesc terminologia. Omul stie cu ce termeni opereaza. Altfel, e o chestie uber-prescriptiva. De exemplu, obligativitatea ca grupul de initiativa anti-bullying, definit ca obligatoriu de normele metodologice, musai sa includa 3 membri scoliti intru ale anti-bullyingului, directorul, consilerul psiho-profesionalo-ceva, parinti si, bomboana pe coliva, elevi, si pe cineva de la administratia publica locala. Sunt convins ca ati auzit de termenul compliance burden. Ca asta e. Cand scolile romanesti se zbat cum pot, sub-nutrite financiar cum sunt, de unde resurse pt visele umede ale tantitelor care au conceput normele padurii? Nu locuiesc in Romania, am dat peste problema accidental, dar, of, Doamne…

  23. Printii nu au nici un .. merit?
    Adica X aude ca progenitura sa bate si batjocoreste sistematic pe un coleg de clasa si ce face? Ca, „pe vrmea mea”, parintele „explica” cu multe amanunte de ce un astel de comportament este gresit….

    • Descrieti perfect una dintre cele mai comune situatii in care apare caftul in scoli; cineva iti explica cu foarte multe amanunte ceva si pentru ca ai inima prea plina de lumina, te apuci si tu sa explici, cu cel putin la fel de multe amanunte, altcuiva.

      Si daca e sa va raspuns punctual: da, au, si inca cum.

  24. În mod ironic-amar putem spune că școala își îndeplinește misiunea de-a pregăti tinerii pentru viitor fiindcă antrenamentul pentru supraviețuire va fi util, chiar indispensabil, peste câteva luni, maxim 1-2 ani!

  25. „J`accuse: toți suntem vinovați de bullying-ul și violența din școli!” De unde pana unde acest ton acuzator la adresa tuturor? Suntem atatea familii – printre care si-a mea – care ne crestem copiii in respect fata de regulile scolii- si ale societatii , in general- dar si ale moralei crestine, ca pe viitori oameni responsabili- in primul rand de viata lor si a familiei carora le apartin-, promovand intelegerea fata de celalalt- fara discriminare- incurajand prieteniile, netolerand eventualele „iesiri in decor”, s.a.m.d. Unde e vinovatia noastra?
    P.S. „Confuzia… este incredibil”? Totusi…

    • 1. Educația pe care unii dintre dvs o dați copiilor dvs e minunată. Creștinească sau nu, nici nu are importanță cât timp regulile de bună cuviință (nu neapărat religioase) sunt respectate, regulile sociale la fel. Numai că, vedeți dvs, copiii astfel educați trăiesc într-o societate, nu singuri în casă. Degeaba e educat un copil, dacă un agresor aduce un cuțit la școală și în înfinge în cel educat, cum s-a întâmplat săptămâna trecută. Responsabilitatea nu e individuală, ci colectivă. Doar răspunderea este individuală.
      2. Dezacordul l-am corectat pe blog, după predarea către contributors, chiar în seara cu pricina.

  26. Bullyingul exista si inainte de 1990 dar era mai bine atentionat, pedepsit de invatatori si profesori. Orice elev care isi hartuia colegii avea parintii chemati la scoala, se scadea drastic nota la purtare, era scos la careu sa il vada toata scoala, era mutat la alta clasa ori exmatriculat din scoala. Acum la multi parinti li s-a urcat la cap democratia si libertatea prost inteleasa. Pana la urma o carenta de educatie in familie.

  27. E.. cam toata ;umea e de acrod ca trebuie legi, mai multe legi ca ….

    Eu sunt nascut in 1952. Am favut scoala primara intr-un cartier din matrgine de Bucuresti .. Cartier „popular” in care majoritatea maturilor erau veniti de la tara, scoala cam 4 -7 clase si atat.
    E .. si la scoala .. sa ne controleze ce aveam in buzunare?
    Pai majoritatea baietilor erau „arsenale” a,bulante. Cam titi abveam o prastie in buzunar. Plus o cracana cu invizibile .. Unii si un pistol de tir olimpic (cu care in loc de ventuze trageam cu pietricele sau cocoloase de hartie… ) . Unii si o „trava” cu care sa tragem cu boabe de orez… SI, cel putin jumatate aveam in buzunar un cutitas sau briceag (sa jucam tarile sau sa aruncam in garduri)
    Batai?
    Mai aveau loc. Dar dintai se baga briceagul in buzunar !!! Ca sa tai pe un alt copil … Doamne feri! Nu ca tatal ar fi aplicat o corectie nemiloasa ci de frica oprobiului public .

  28. Realitatea are prostul obicei că nu se supune vorbelor aparte, pe care oportuniștii le emit pentru suporterii dumnealor.

  29. Nu, domnule, nu suntem noi vinovați pentru că dumneavoastră ați absolutizat Norma de tip bullying (adică legea ce agresează, arestează și condamnă nevinovați in loc să urmărească și să extragă din societate pe cei cu adevărat violenți și periculoși) și tindeți să vă transformați in milițian al gândirii, expunînd o penibilă mostră de ‘simț enorm și văz monstruos’, ca in următoarele rânduri
    „O mulțime de minore au pozele postate pe OnlyFans, deși este ilegal, de unde obțin venituri. Colegii le știu, profesorii le știu, dar nimeni nu reclamă aceste cazuri;”
    „Aproape toți adolescenții intră în mod curent pe dark web”

    vai de mine, adolescentele fac ceea ce e firesc să facă, că e-n natura lor, dar profesorii nu-și fac pasămite treaba lor…de gardieni ai lăgărelor de stat cunoscute sub numele de școli publice. Și bine că nu și-o fac, iată că nu toți suntem agresori, nu toți avem o preocupare maniacală vizavi de faptele de ‘destrăbălare’ ale copchiilor (și mă mir că statul ăsta sado-maso nu a emis și o normă care să criminalizeze masturbarea sub 18 ani, că in rest tot ce le place minorilor e ilegal sau cel puțin ilicit), nu toți vrem să amendăm ‘nerușinatele delincvente’ care își monetizează nurii pe net. Cei mai mulți zicem așa: bravo lor!

    Și darkwebul, wow, vorba premierului_vaccinator (care a dat bully-eala supremă minorilor pe care i-a obligat să stea cu cârpele infecte pe față in școală după ce in prealabil le-a dat teroare apocaliptică cu virusul ucigaș, de nu mai știau săracii nici cum arată un sărut), iaca e cineva care-l păzește pe Întunecos și știe că majoritatea adolescenților intră p-acolo și săvârșesc fapte dubioase, poate chiar infracționale. Intrebarea mea e următoarea: dacă ați aflat că niște adolescenți au pășit pe tărâmul Satanei, de ce nu ați informat DGASPC, sau măcar un agent de sector sau…dirigintele? ha. nu răspundeți, era o glumă, desigur. Știm că ați raportat deja. Dar organele nu v-au răspuns. Că din fericire până și ele au depășit stadiul de pârâcios patologic care visează să hărțuiască cu mâna altora pe toți junii răi ce simt bine in pielea lor, fumînd, consumînd alcool și buruieni, făcînd sex, uitîndu-se la filme porno și clipuri cu cretini, făcînd mișto și luînd in tărbacă oamenii serioși, in special pe adulți.

    Pentru toți ceilalți îngrijorați care cred că e musai să facă ceva, să salveze de urgență fetișcanele in călduri și băieții sfioși: nu mai bine vă căutați o morișcă cu care să vă luptați decât să agresați la rândul vostru (cel puțin verbal) tinerii din …proximitate care abia încep să se desprindă de căminul fortificat de anxietățile părinților? nu de alta, dar poate ar fi mai bine -pentru copil zic- ca trecerea asta să se petreacă lin, nu să vă confruntați o evadare (cu spume, instigată de alții) in cazul in care copilăria incepe să fie percepută ca o dublă captivitate (cu 2 incinte – școală și familie).

  30. Pe vremea mea problema era rezolvata foarte simplu, daca traznaile elevului erau mari, profesorul, dirigintele, directorul il altoiau pana ii venea mintea la cap,cateva palme bine plasate rezolvau multe probleme, elevul trebuie sa stie de „frica” altfel ti se urca in cap spunea unul sau altul.
    Tin minte, de regula dupa ce parintii veneau de la sedinta cu dirigintele incasam cateva palme bune, mai tarziu o stergeam in seara accea si incercam sa vin cat se poate de tarziu acasa, poate, poate se mai linisteau.
    Este adevarat, bataile intre copiii au existat din totdeauna in scoli, de regula ele fiind „inofensive” cateva zgarieturi, mai o buza sparta sau vre-o suvita e par lipsa, facea parte din programul normal.
    La urma urmei copiii isi testeaza limitele, pana unde pot merge in relatiile cu semeneii, cu educatorii, profesorii, parintii.
    Harjonelile din curtea scolii erau „sarea” dint-o zi normala de scoala si le consider necesare pt impunerea unui punct de vedere, pozitie dintr-un grup, clasa etc.etc.
    O data cu aparitia telefoanelor mobile, a posibiliatilor „nelimitate” prin care aceste violente pot fi facute publice au aparut intradevar problemele majore incepand de la filmarea unor batai si pana la santajul sexual.
    Daca la inceput spectatori au fost doar cativa colegi acum participa „intrega lume” cu comentariile de rigoare de la negare si pana la aprobarea acestor actiuni.
    E ca la fotbal, una e motivatia daca tribunele sunt goale si alta daca mii de oamenii urla si te sustin sau te dezaproba, pe vrema vechilor romani se ridica un deget sau era coborat, astazi like sau dislike.
    Aceste telefoane au schimbat comportamente normale in mainfestari cu violenta maxima pana la patologice si criminale.
    Cine poarta vina ? parintii care ofera la varste fragede copiilor aceste telefoane cu care ei se pot juca necontrolat, urmarile fiind situatiile cu care multi astazi si confrunta si nu au solutii.
    Va garantez, puteti face ce doriti cu legea nu veti putea opri fenomenul atata timp cat fiecare tanar are un telefon mobil asupra sa cu care poate poza, filma si descara pe net respectiv transmite cui ii doreste mesajele.
    In unele scoli elevii sunt controlati la intrare de arme albe, necesara ar fi confiscarea telefoanelor mobile pana la terminarea cursurilor ca cel putin in interiorul scolii ele sa nu poata fi utilizate.
    Sunt convins ca fenemenele incriminate s-ar reduce simtitor, cine are curajul sa confiste telefoanele mobile ? primii care urla, ar fi parintii.

  31. Greșit, domnule judecător Cristi Dănileț !! Vinovați pentru violența în școli și nu numai, sunt doar părinții care, crezând că dacă-și îndoapă copiii cu fel de fel de bunătăți culinare și-i răsfață frecvent cu bani mulți de buzunar, gadget-uri scumpe, haine și încălțăminte de lux și le permit accesul la internet încă de mici, și mai apoi, în cluburi de fițe și figuri, țin cu adevărat la copiii lor și că astfel, îi educă în spiritul modernist al așa-zisului capitalism cu față de drac, din ziua de azi, ca să nu fie demodați și ca nu cumva să se facă de râs în fața puicuțelor cu care ies prin oraș și cu care se sparg în figuri în discoteci !! Căci, deeh, ce macho e băiatul acela care nu dă tare cu brandul în oricine-i suflă-n ciorbă sau care îndrăznește să se uite mai chiorâș la gagicuța lui, făcându-și dreptate singur, astfel, că la o adică, tăticul lui om smart, om de afaceri, are relații multe în magistratură, bea și mănâncă la masă în restaurante și cluburi exclusiviste cu procurori și judecători, cu care mai merge și la puicuțe… și-l scapă IMEDIAT de belelele PENALE SAU DE ȘCOALA DE CORECȚIE pe copilașul lui care a dat tare cu brandul în copilul unui FRAIER COCLIT (AMĂRÂT DE MUNCITOR CU STUDII MEDII SAU SUBMEDII). Da, stimate și prea-mărite domnule judecător, ei, doar ei și numai ei, PĂRINȚII,majoritatea părinților copiilor și tinerilor din ziua de azi din România (NU TOȚI, SPECIFIC, CĂ SUNTEȚI OM AL LEGII…) sunt vinovați, cel puțin în mod indirect, de violența în școli și licee. Cam așa era și pe vremea noastră (căci suntem cam de o vârstă, vârstă nu prea diferită), dar diferența mare e că, pe atunci, asta era valabilă DOAR pentru copiii din familii dezbinate sau cu un nivel foarte redus de educație și cultură generală. Acum, DIN PĂCATE, asta a devenit ceva care, culmea, e valabil mai mult pentru copiii din familiile cu bani mulți, din familiile cu un înalt nivel educațional. Da, incredibil, dar adevărat. Păi, domnule judecător, din păcate, unii dintre cei mai mulți părinții cu studii superioare pe bune, fiind workaholici, în goana și lăcomia lor după înavuțire, chipurile pentru bunăstarea familiei și a copiilor lor, NU MAI AU, EFECTIV, TIMP și pentru educația și SUPRAVEGHEREA odraslelor lor. NU MI-E FRICĂ SĂ VĂ SPUN ASTA !!!!! Știu că sunteți, în afară de judecător, un om foarte inteligent în general, iar strict legat de profesia dvs., sunteți un expert în logică și că stăpâniți foarte bine proprietatea cuvintelor și, mai ales, a interpretării lor corecte. Vă salut cu toată stima !!!!!!!!!!!!!!!!

  32. Multumim! Foarte informativ!
    „Niciunul dintre aceste cazuri nu este reclamat la DGASPC, deși există această obligație legală încă din anul 2004;…” CINE are obligatia aceasta?

    Caz : Doi copii incep sa se bata in timpul orei, profesorul ii duce la director. Intre timp, nesupravegheati, alti doi incep sa se bata. De ce iese din clasa? De ce ii duce la director?! De ce nu cheama un psiholog (care oricum are cabinet in scoala) sau un ombudsperson , un antrenor de fair-play …sau de ce nu ii spune nimeni URGENT ce are de facut mai eficient, cat sa INCEAPA un demers fara a astepta sa vada chiar imediat efecte bune?!! E uluitor chiar privind de pe margine, darmite ca parinte.

  33. Bună ziua!
    Ați afirmat că minorului elev i se pot lua declarații (în cabinetul directorului, de ex. )în lipsa părintelui. Care este temeiul juridic, vă rog? Mulțumesc.

  34. Domnul Danileț ilustrează foarte bine o Românie neechipată și dezinteresată să facă față acestui fenomen. Vă rog să vă puneți în pielea unui copil paralizat de frică, care zi după zi trebuie să-și înfrunte agresorul.

    Părinții nu te pot ajuta, pentru că dacă vin la școală și fac scandal, nu doar că nu se va rezolva nimic, dar sunt șanse ca abuzul să crească în intensitate, așa cum îți promite agresorul de fiecare dată că se va întâmpla dacă-l reclami adulților. Deși pe hârtie există soluții, tu știi în sinea ta că-s fie temporare, fie ineficiente, fie inaplicabile, fie cu rezultate incerte sau tardive. Tu ești victima și cunoști exact efectele bullyingului și înțelegi primul că adulții nu te pot ajuta, ba chiar încercând să ajute îți pot face viața mai grea. Ce-o să facă tati, o să vină să-l ia de urechi pe Gigel care dă în tine in fiecare pauză? Ce-o să facă mami, o să poată s-o prevină pe Gigica să te excludă din cercurile sociale, să te ostracizeze, să lanseze zvonuri despre tine?

    Profesorii nu te pot ajuta, pentru că nu recunosc bullyingul când îl văd, ori îl recunosc dar nu știu sau nu vor să acționeze. Și ce pot face profesorii, mulți dintre ei la vârsta pensionării, când ești batjocorit(a) online? Sau în autocar, in excursie? Sau în pauze? Sau în afara școlii?

    Sentimentul covârșitor de neputință care paralizează victima este exacerbat de constatarea faptului că adulții nu vor sau nu te pot ajuta, pentru că nu te pot monitoriza 24/24. Constați că ești singur și că singura cale este să încerci să limitezi pe cât posibil efectele bullyingului, să nu faci astfel încât să fie mai rău. Dar ce faci când nu mai poți suporta?

    Răspuns: scapă cine poate. Legea junglei.

    • @Leudonțiu – excelent comentariu. Aveam în România un prieten care a fost până pe la 30 de ani victima fenomenului. Nu doar în școală, dar chiar și mai târziu, la locul de muncă.

      Reprezentanții statului nu au soluții reale pentru fenomenul în sine, ei doar se prefac a face ceva. Propagandă ieftină, lipsită de conținut, care le oferă funcții celor care o practică, dar nu rezolvă nimic pentru victime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro