În ultimii ani, președintele Traian Băsescu a folosit prilejul școlilor de vară destinate românilor din afara granițelor pentru declarații privind Republica Moldova. Anul acesta n-a fost o excepție. Totuși, președintele n-a spus lucruri noi. El a repetat declarații mai vechi, a nuanțat alte afirmații ale domniei sale. Chiar și așa, ultimele declarații ale d-lui Băsescu vin după vizita la Chișinău, după alte interviuri comentate, la rândul lor, în fel și chip.
Avalanșa de declarații i-a făcut pe mulți comentatori de la București și Chișinău să vorbească despre contururile unui mare proiect unionist, al cărui fir roșu ar trece prin viitoarea cetățenie moldovenească a d-lui Băsescu și prin aducerea în fruntea proaspătului partid proprezidențial a unui tânăr politician care s-a născut în Ucraina sovietică, sudul Basarabiei istorice. Până și unii diplomați străini acreditați în cele două capitale au început să se întrebe serios despre existența unui astfel de plan. Interesul acestora ar trebui să pună pe gânduri atât România, cât și Republica Moldova.
Cu o agendă internațională atât de încărcată, plină de evenimente dramatice care se produc în diverse colțuri ale lumii, cu o criză economică prelungită care generează tensiuni sociale, unele cancelarii ar putea să nu mai aibă timp și energie pentru nuanțe, expediate de regulă în subsolul depeșelor diplomatice, și să înțeleagă ad litteram afirmațiile făcute la București sau Chișinău. Un pretext pentru amânarea sine die a semnării documentelor ce vor fi parafate la Vilnius, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic, va fi oricând îmbrățișat de un guvern european, depășit de problemele pe care i le pune criza. Și astfel de guverne nu sunt puține. Din memoria instituțională a multor cancelarii n-a dispărut cu totul tema „România, stat cripto-anexionist“.
Practic, aici se confruntă două agende. Cea de politică internă românească și cea europeană, a Republicii Moldova. Încă înainte ca Republica Moldova să devină independentă, evoluțiile politice de la Chișinău au fost utilizate electoral în România. Miza a crescut în ultimii ani când, în condițiile scorului strâns de la prezidențiale, orice vot a devenit foarte important. În ciuda tradiționalei prezențe scăzute la vot, raportat la numărul celor care și-au redobândit cetățenia română, în Republica Moldova se strâng câteva mii de voturi. Cele mai multe voturi le adună președintele Băsescu. E rezultatul atenției constante acordate de președinte Republicii Moldova. Următoarele două exerciții electorale, europarlamentare și prezidențiale, vor menține treaz interesul Bucureștiului pentru electoratul din stânga Prutului. Asta înseamnă că riscul unor scurtcircuite diplomatice, în 2013-2014, generate de diverse declarații electorale, va rămâne ridicat. Unii vor spune că merită, că orice vot adus este important. În logică electorală internă, poate că au dreptate.
Însă interesul național ar trebui să dicteze acum o abordare ceva mai rațională. Dar care-i interesul național? Dacă pentru unii interesul național este ca Republica Moldova să fie integrată în spațiul occidental cât mai repede, pentru alții interesul național este ca Republica Moldova să se unească cu România. Însă un context favorabil unirii poate apărea doar în condițiile unei crize majore la Chișinău, care să nu poată fi rezolvată decât prin renunțarea de către elita politică moldovenească la statalitate, cum s-a întâmplat în primăvara 1918. Ceea ce este puțin probabil să se întâmple în viitorul previzibil.
Orice analiză în cheie realistă pleacă de la axioma că interesul național este ca România să aibă un vecin prosper, stabil, predictibil la granița sa estică. Iar acest proiect e pe cale de a se realiza. Este șansa istorică a Chișinăului se a se apropia decisiv de Occident prin parafarea și semnarea cât mai curând a unor acorduri cu UE. Elita politică de la Chișinău, care multă vreme a manevrat între Est și Vest, obținând dividente și dintr-o parte, și din alta, pare decisă să meargă spre Bruxelles. Este o ocazie istorică, pe care, însă, Republica Moldova o poate rata. Contextul este favorabil grație faptului că vecinul estic, Ucraina, se apropie atent, dar ferm, de UE. Bascularea spre Vest a Republicii Moldova, înainte de a fi un act de voință politică la Chișinău, va fi un fapt de geografie politică, cum a fost și la 1918, când independența vremelnică a Ucrainei, combinată cu amenințarea haosului bolșevic, au împins Basarabia spre Occident.
În acest context tensionat, fluturarea proiectului unionist din rațiuni electorale interne pune sub semnul întrebării soliditatea angajamentului României de susținător al apropierii Republicii Moldova de UE. Reprezentanți ai clasei politice de la București trebuie să iasă din ambiguitatea în care se află: pentru uz intern, mesaj unionist, pentru extern, pentru partenerii din UE și NATO – susținerea integrării europene, pentru urechile moldovenilor – mesaj în funcție de interlocutor.
Continuarea acestor discursuri paralele va întreține confuzia și va genera și pe mai departe pagube. Bucureștiul consumă resurse financiare alimentând dezbateri pe teme identitare care divizează societatea din Republica Moldova. În felul acesta, riscă să ostilizeze o mare parte din elita politică de la Chișinău, care ar putea percepe România drept cea mai mare amenințare la adresa statalității Republicii Moldova. Ar fi o dovadă de naivitate dacă, la București, cineva și-ar închipui că o întreagă elită moldovenească ar renunța la statalitate mânată de sentimente și emoții. Sau că o națiune civică moldovenească nu poate funcționa fără aprobarea oficialilor români. Mai mult decât atât, Bucureștiul își va submina întreaga politică regională dacă prin declarații neînțelepte va alimenta suspiciunea că are o agendă ascunsă, că este un partener nesincer, impredictibil. România, aflată la marginea unei falii geopolitice, va deconta incapacitatea de a înțelege contextul internațional, precum și situația din fostul spațiu sovietic, atât la Bruxelles, la nivel de UE și NATO, slăbindu-și puterea de a influența deciziile care se iau acolo, cât și în relațiile bilaterale, la Washington, Londra și Berlin. Practic, România va deveni cel mai important aliat al celor care vor să blocheze apropierea Republicii Moldova de Occident, un fel de „idiot util“ al celor care visează la Uniunea Euro-Asiatică.
Dle A.Gosu,cum sa va spun…?Nu cunosc multe state civilizate si puternice care sa se preocupe mai mult de imaginea pe care altii o pot avea despre ele,decat de ceea ce ele considera a le fi propriul interes!
Evident ca Ro,membra a UE si NATO,are niste responsabilitati specifice,comune(…?) statelor acestor aliante,dar este in primul rand SUVERANA!
Daca istoria recenta a fracturat(!) teritoriul national,si a dislocat poporul roman,nu mi se pare indecent sa se actioneze pentru reintregirea „totului”!
Apoi,ca vi se pare tendentios,periculos sau prea electoralist ca sa fie „in regula”,este dreptul dvs!Eu as spune,in acest context,ca scopul scuza mijloacele,si ma mai intreb ce ar retine istoria?Ca a fost riscanta operatiunea,ca a servit campaniei unuia sau altuia si ca s-ar fi putut sa se supere rau(!!!),sau chiar irevocabil, X sau Y,sau ca Moldova a reintegrat,in sfarsit,Romania?
Ce vi se pare ambiguu in proiectul unionist?Ca Ro sustine,pe de o parte apropierea Moldovei cu UE,si pe de alta lucreaza la reintregirea (absolut legitima!!!) tarii noastre?Mi se pare ca,o data unita cu Ro,Moldova va fi o regiune a Romaniei,deja membra UE…nu?
Nenorocirea este ca dupa ’89, in Romania raporturile putere/opozitie au fost atat de incordate tot timpul( este „meritul” echipei Iliescu-Roman, chiar daca ei invoca uneori „pactul de la Snagov) incat o discutie „asezata” nu a fost si nu pare (inca?) posibila. Unde sa se stabileasca „interesul national” si sa se configureze o politica „bipartizana”..
Pe de alta parte, daca „acum nu e momentul”!? unirii cu Basarabia, pe termen lung acesta trebuie sa fie obiectivul statornic, sustinut, al tuturor romanilor. Cu riscul de a starni oarece conflicte cu diverse state, ca sa citez un politician maghiar despre care s-a vorbit mult in zilele astea. Si dela care am avea cate ceva de invatat !
Asa e, Romania are nevoie de un vecin stabil, predictibil si prosper. Acesta e Ucraina.
Si intr-adevar, proiectul unionist e improbabil in „viitorul previzibil”. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie lucrat la el, la fel cum face Ungaria cu Transilvania sau Serbia cu Kosovo. Chestiile astea cer perseverenta: timp si munca. Spre deosebire de Iliescu, cel care a facut facultatea la Moscova (era sa scriu cel care e corespodent la Moscova) macar Basescu a actionat in sensul asta, smecheria e sa nu se grabeasca.
Sau poate sinteti impotriva unirii?
Clar ca interesul național este ca România să aibă un vecin prosper, stabil, predictibil la granița sa estică: Ucraina.
Meditatiile d-lui Gosu sunt mult prea prudentialiste si neproductive pentru interesul national romanesc, chiar tinand cont deorizontul de timp mediu /prezent. Ca o natiune sa nu-si spuna insa deschis pasurile reale , intemeiate, logice etc ,in opinia mea, este o mare mare gresala. Categoric frica de viitorul… geopolitic este sursa acestor prudente accentuate. Nu as vrea sa fiu „rau” , dar mi se pare ca studiile doctorale de la Moscova si-au pus amprenta pe parerile d-lui Gosu.
A adopta expectativa si inactiunea isi are , mai ales in istoria romaneasca, traditia ei. De cele mai mult ori nefasta. A -ti formula pozitia , chiar in termeni deloc agresivi, nu inseamna agresivitate. 1918? Pai, 1918 a fost un proiect national indelung urmarit si elaborat, n-a fost para malaiata in gura lui natafleata. Expectativa si asteptarea lui natafleata nu este insa in niciun caz „un proiect”. Fireste ca elita intelectuala”moldoveneasca” pune frana serioasa la RE-UNIRE>.si va opune rezistenta maxima procesului.Dar si in conditiile pasilor VILNIUS = intrarea in UE ,rezistenata va fi la fel dupa. ceea ce ar fi mult mai grav pentru ambele „beligerante’. Hai sa ne gandim la „Schengenn”(daca ne mai putem gandi). In caz de intrare a RM in UE cine va asigura totusi frontierele? RM? EXCLUS! Sunt si alte multe alte exemple care mai pot fi evocate. Ma si mir ca intr-o incercare de discutie „publica ” a temei nu se arunca …pe taraba toate ideile, „planurile” intr-un cuvant problematica REUNIRII!! A amana sine die discutia de la noi de acasa , iar nu vad a fi decat o perspectiva a neputintei si paraliziei nationale, Ca si aceea a alungarii sale in derizoriul luptelor electorale pentru a ne afla in treaba cu o problema extrem de importanta pentru toata lumea. Nu numai pt ROMANIA. Exista in RM „Consiliul UNIRII” <Actiunea 1812" . De ce nu am asteptat sa-si expuna ideile, programele,intentile practice de actiune/? Sa auzim mai clar si mai conturat vocile de"dincolo' din moment ce vocile de "aici" se aud/s-au auzit?(incoerente si intamplatoare, totusi) Procesul de feed back nu trebuie sa -si spuna cuvantul? Mai ales ca si "dincolo " sunt voci intelectuale care au, pot si vor putea sa spuna f f multe. Nu-i putem subaprecia si nici exclude. Fruntasii basarabeni ai momentului 1918 , Constantin Stere, Vasile Stroescu etc. au fost oameni ai dialogului nu a-i monologului.
Stimate domnule,
Idealismul pășunist ar trebui corectat de lecțiile istoriei. Istoria spune cam așa- 1918 n-a fost pregătit de nimeni. Elanul unionist din 1916 s-a cam terminat după nici 2 luni de la ”Treceți batalioane române Carpații” prin pierderea Bucureștiului, distrugerea armatei române , tifos și câteva sute de mii de morți. Profundă pregătire, nu ? În 1918 Pacea de la Buftea ne scotea practic din rândurile Antantei (cam toți istoricii occidentali o privesc oarecum ca pe o trădare- să reamintim că Serbia- pentru care a început războiul- nu s-a predat niciodată deși țara fusese cucerită în întregime iar regele și ce a mai rămas din armată erau refugiați la Salonic ?) iar Basarabia și Bucovina au reprezentat un ochi închis din partea Triplicei ca să nu mai cerem Transilvania. Cam asta e sublima pregătire…
se pare ca ´´daca voi nu ma vretzi ,io va vreau ´´ este fundamentul gindirii miticeshti
Aceasta este o abordare naiva. Interesul politicienilor de la chisinau si a clasei de guvernanti este de a balansa intre Vest si Est, mai un pasaport romanesc, mai o subventie, mai un business de contrabanda in Transnistria. Ei refuza atat autoritarismul din Est pentru ca vor sa l aplice pe al lor cat si regulile europene care ameninta sistemul feodal de rente pe care l au pus la punct. Astfel Moldova nu este un stat viabil iar mimarea pro europenismului merge pana in punctul in care nu subrezeste interesele lor comerciale si autoritare. Diferentele intre partidele de la Chisinau sunt de nuante nu de stil si interese. Singurile optiuni pentru Moldova sunt continuarea situatiei actuale , adica Moldova o mare Transnistrie – sub perfuzii autocrata saraca si abuziva – sau Moldova protectorat european dupa modelul Kosovo /Bosnia, administrata de europeni pentru a o aduce spre vest in pofida guvernantilor de la Chisinau . Romania trebuie sa mizeze pe varianta a doua
Da, este un punct de vedere eminamente bazat pe educatia primita la Moscova. Dar il rog pe dl. GOSU sa se gindeasca la romanii acestia imprastiati in Ucraina, Basarabia, Serbia – pe ei cine ii reprezinta?
Cine se bate pentru drepturile lor? Cine le apara interesele? Rusia care le taie gazul in miez de iarna, sau le returneaza exporturile de vin ? acesti oameni, numiti romani, au nevoie de o reprezentare politica cinstita. Acel politician care o poate face deranjeaza si atunci apar articole care sa puna mine, adica sa mineze actiunea. Vremurile au trecut dar metodele au ramas. Pacat.
Rusia nu le taie gazul moldovenilor, poate ucrainienilor.
Moldovenilor le furnizează gaz la 145 USD / 1000 mc, şi nouă cu 550 USD / 1000 mc, că ne-a găsit mai proşti.
Surprnzator, neasteptat si jenant punctul de vedere al D-lui Gosu!
Cu respect va reamintesc ca Romania a respectat totdeauna, de la proclamare, suveranitatea R.Moldova, iar Rusia n-a luat-o niciodata in serios;Rusia, si nu Romania detine trupe militare pe teritoriul R.Moldova, sustine o formatiune mafiota separatista a statului moldovenesc,ea submineaza constant suveranitatea prin subventionarea partidelor pro-ruse, presei, mass-mediei, etc.Ati uitat toate astea?La aceste actiuni ce ati fi asteptat sa faca Romania?Sa-i lase in plata Domnului-recte in mainile rusilor?Afirmatiile presedintelui Basescu au fost intotdeauna pro suveranitatea R.Moldova, pentru integrarea in UE,dar spre onoarea domniei sale nu a uitat ca este vorba totusi de o parte a poporului roman instrainata printr-un Tratat ale caror consecinte le mai suporta doar Romania.Nu ma mai lungesc, m-ati deceptionat domnule Gosu!Pacat!
Sansa istorica a Chisinaului de a se apropia de UE se bazeaza pe sprinjinul Romaniei (care reprezinta chiar si din punct de vedere geographic legatura Rep. Moldova cu UE).
Moscova se teme de aceasta „joaca de-a unirea” si de orice-i reduce sfera de influenta. Din pacate, politicienii de la Moscova actioneaza adesea impotriva propriilor interese. Rusia ar avea mai mult de castigat de pe urma bunavointei si prieteniei romanilor decat prin fortarea controlului asupra Rep. Moldova si atacurilor de orice fel impotriva Romaniei. Va amintiti de protestele Moscovei la UE in 2009 impotriva Romaniei in timpul protestelor de la Chisinau? Cititi ce scriu unii pe diverse forumuri despre „moldovenism” si jignirile aduse tuturor romanilor? Rusia ar putea insista pe o relatie foarte buna cu o tara ortodoxa (Romania), si si-ar putea apara interesele mult mai bine in Ucraina si Bulgaria daca ar renunta la forta si jigniri contra romanilor din Romania si Rep. Moldova.
Sa fim seriosi: orice roman, multi europeni si chiar rusi inteleg ca nu exista o limba „moldoveneasca”, ca in Rep. Moldova se vorbeste romana si ca Moldova este impartita in doua: o bucata in Romania si restul in Rep. Moldova si Ucraina.
Moscova se teme mai mult de unire decat cred romanii in asa ceva. Unirea era foarte posibila in ani ’90 – ’92, dar acum e prea putin probabila. Cu cat Rusia se teme mai mult de Romania si de „romanism”, cu atat demonstreaza cat de vulnerabila si tematoare este…
Unirea, interesul ”național” ? Da de ce ? Amatorii de fraze frumoase, pe pielea celorlalți evident, ar trebui să reflecteze un pic la următoarele aspecte:
1. Idealurile există, susținerea materială mai puțin. Nu, nu se întâmplă minuni, așa-zisa unire ar ruina în mod practic cea mai săracă țară din UE. Republica Moldova este- și trebuie spus acest lucru fără nici un fel de rușine- o imensă gaură neagră. Avem vreun motiv să aruncăm toate rezervele noastre acolo ? Dl. președinte poate să mintă și luna de pe cer- pentru că n-o să dea nici un fel de bani din buzunar. Pe lângă costurile reale ale unei astfel de aventuri, perioada cea mai neagră din epoca ceaușistă- anii 1980-1989- vor părea un adevărat desfrâu.
2.Idealurile nu sunt susținute de realitate. 2013 nu este 1918 , bolșevismul este defunct și nici naționalismul de paradă n-o duce mai bine. La momentul în care Catalonia își declară independența- să o ții gaia-mațu cu statul național și cu revendicări de unire față de niște oameni care doresc doar să le plătești factura de electricittate și să le dai pașapoarte EU- e stupid. Moldova va câștiga la momentul afilierii la UE. În rest, așa cum au arătat ultimii 23 de ani, unionismul moldovenesc (Druc, Snegur, Roșca, etc.) se termină la momentul când nu mai există bani sau când măicuța Rusie face o ofertă mai bună. Noi trăim fericiți pe această parte a Prutului, ei trăiesc fericiți dincolo. Sau mai puțin fericiți, dar nici nefericirea generală nu este o soluție.
3. Nostalgiile se cam termină în istoria reală. Fraierii care au crezut în 1918 că se unesc cu patria-mamă ca să ocupe ei posturile lăsate libere de ruși au avut o imensă dezamăgire. La fel ca și în Transilvania, cvasi-unanimitatea administrației a provenit din vechiul regat. Figura nu tocmai eroică a ”cizmei grele a jandarmului român” este realitatea- .și nu o metaforă bolșevică.
E posibil ca bolşevismul să fie defunct, deşi simpaticul domn Hollande nu prea ar fi de acord, dar în privinţa naţionalismului de paradă tovarăşu’ Putin se descurcă foarte bine, suficient de bine ca să ne dea lecţii.
Cred ca este o problema de finete in ceea ce priveste ultimele declaratii referitoare la Moldova.
Agresata in permanenta de o fosta putere, asa cumaceasta face si in RO, cred ca declaratiile transante si putin mai agresive nu pot sa faca decat as intareasca ideea ca Ro este pragatita sa lupte pentru Moldova – pentru o Moldova libera si independenta.
Ceea ce se intampla acum sau in trecutul apropiat In Moldova ne afecteaza pe noi, romanii, si nu numai. De aceea trebuie sa ne pozitionam asa incat sa nu existe nici o greseala de interpretare.No regret!
Sa fim corecti si inteligenti si sa afirmam ca Moldova acum nu se poate apara singura in fata unor agresiuni. Chiar si RO are dificultati in a gestiona relatia cu o tara agresiva. care inca se bazeaza pe idei invechite,dar inca utilizate.
Uite ca si tari, cu mult mai mari si mult mai puternice, dau semnale clare ca aceste forme de influentare a tarilor mai mici si fragile trebuie sa inceteze. Asa am citit ultimile declaratii pe care le consider ca sunt cu mult mai bune si mai clare decat declaratile plate si insipide.
Sunt pentru masuri drastice in vremurile grele pe care le traiam si pentru ca presupun ca stim ce vrem ca natie este bine sa ne afirmam interesul. Nu este o rusine, este o mare cinste si o obligatie fata de o tara vecina, pe care o cred si prietena, dar care are nevoie disperata de ajutor.Prietenul la nevoie se cunoaste!
This is ALL!
Din nou, un text de foarte buna calitate, responsabil, consistent, echilibrat si inteligent. De aceea, usor decalat în raport cu opinia publica pe subiect.
Interesant cum Mediafax a preluat de la Nezavisimaya Gazeta, care a preluat afirmatiile din revista Panorama, care a preluat de la Romania Libera, care a preluat de la Revista 22 :)
http://www.jurnal.md/ro/news/ue-va-pedepsi-rm-pentru-unionismul-lui-basescu-bogatu-1155551/