joi, iunie 13, 2024

Jocul de-a Balzac

În calitatea sa voluptuos asumată de autor omniscient, de promotor al viziunii despre personaj, cum se spunea odinioară la cursurile universitare de Naratologie, Stelian Tănase se răsfață în a oferi cititorului romanului Negustorul de antichități (Editura Corint- Fiction, București, 2023) o mulțime de indicii referitoare la arondarea cărții sale la modelul balzacian.

Enumăr în cele ce urmează doar câteva dintre ele.

Mai întâi faptul că atât pe una dintre paginile de gardă cât și pe coperta a patra a cărții este reprodus un citat din autorul Comediei umane. Citat ce sună astfel: “Există două istorii. Una oficială, mincinoasă, o alta secretă, unde găsim adevăratele cauze ale evenimentelor”.

Și așa cum cititorul se va convinge lesne, în Negustorul de antichități ne e dat să aflăm, și nu oricum, ci cu lux de amănunte și cu un gust exacerbat al detaliului, povestea obligatoriu și absolut adevărată a ultimilor ani de viață, a intențiilor și planurilor, fie ele ori pe față ori secrete, ca și a morții lui Candid Ițescu. Care, așa cum ni se va spune mai încolo, undeva către mijlocul romanului, este sau, mă rog, era, o ființă greu de descifrat.

De fapt, Candid Ițescu (să nu vă mire numele oarecum ciudat al protagonistului căci mai la vale vor urma altele și altele încă și mai bizare, precum Gore Saizu, Iuda Trăncănel de profesiune avocat, Puf Coviltir, general, la fel ca și dl. Obae, Beno Vlahide, Ioșka Zombi, Porfirie Zaț ori Țuki Kuțitaki, și lista e departe de a fi completă) este mai puțin un negustor de lucruri vechi și de valoare, cât mai degrabă un colecționar. Așa că nu putem să nu ne amintim că un mare critic literar francez a clasificat personajele balzaciene în trei mari categorii, dintre care una e aceea a colecționarilor. Căreia îi aparține și eroul romanului lui Stelian Tănase. “Colecționarul- ne încredințează la un moment dat autorul- este un personaj aparte. Face parte dintr-o sectă de inițiați. Extrem de exclusivistă, nu?”

Fost profesor universitar, acum ieșit la pensie, un profesor cu operă adevărată, așadar invidiat de lumea academică mustind de impostori, plagiatori, șpăgari,   –paginile consacrate momentelor încheierii carierei didactice ale protagonistului sunt de o savoare extraordinară, de extracție gogoliană, și cinice, și triste, și mai mult ca sigur ele decontează  câte ceva din trăirile proprii ale lui Stelian Tănase, așa cum o fac, de altfel,  și cele în care e vorba despre stupiditatea și cupiditatea editorilor- simte că i se apropie moartea.

Așa că, mai întâi, cu ajutorul lui Gore, ține să și expună colecția la Sala Dalles, asta spre invidia târgului sau a guberniei, după care are în și de gând să o doneze Statului. Din dorința ca ea să nu se risipească. Numai că Statul e indiferent la artă și cultură, vrea totul de-a gata, așa ca tot în sarcina colecționarului și a omului său de încredere cade găsirea unui loc în care aceasta să fie adăpostită.

Planurile lui Ițescu și perspectiva dezmoștenirii implicite nu sunt deloc pe placul celor trei copii ai săi- Luxița, Dinu și Șerban- care pun la cale răpirea profesorului din casa lui veche și luxoasă din strada Popa Chițu, internarea, cu complicitatea unui neuropsihiatru și cu aceea a avocatului Trăncănel, în azilul administrat cu mână de fier de managerul general Aneta Zbiru. Loc de unde, după tot felul de peripeții, chiar și după o spovedanie eșuată, profesorul Ițescu va izbuti să evadeze cu ajutorul aceluiași om de nădejde. Gore. Care, de altfel, va fi și răsplătit de narator pentru binele făcut, căci el e singurul ce va supraviețui odată tărășenia încheiată.

După câteva zile de trăit pe sub ascuns (după cum se știe, Stelian Tănase are obsesia subteranei) Ițescu va reveni în secret în casa proprie și va muri în urma unei conversații nocturne cu Anica. Adică cu fosta lui soție ce s-a sinucis după modelul Anna Karenina. În lumea drepților vor ajunge și psihiatrul, și avocatul Trăncănel, acesta din urmă pare-se asasinat din răzbunare de trioul Luxița, Dinu, Șerban. Care vor fi rapid identificați și arestați de brava poliție din gubernia  noastră. Gubernia fiind un cuvânt adorat și folosit cu schepsis pe tot parcursul narațiunii. În final, colecția se va risipi, praful se va alege de tot și de tot fiindcă, așa după reflectează și va admite motanul profesorului pe care îl cheamă- da, ați ghicit, Balzac- “până la urmă nu rămâne nimic după nimeni’’.  

Asumarea la modul inteligent, simpatico- parodic al modelului Balzac nu este singura influență literară ce s-a strecurat în mațele computerului pe care și-a scris reușita carte Stelian Tănase. Lui Gogol, numit deja mai sus, i se vor mai asocia Călinescu (nu se poate să nu te duci cu gândul la secvența din romanele călinesciene în care foștii își vând obiectele în piața de vechituri), poate chiar Mateiu Caragiale ca și toți romancierii care au surprins în paginile lor mahalaua bucureșteană. Stelian Tănase nutrind o pasiune pentru respectivul topos pe care îl surprinde într-un chip cu totul remarcabil.

Găsim și în acest cel mai recent roman al investigatorului subteranei comuniste și ai clienților lu’ tanti Varvara o bucurie a exaltării oralității. A frazei ample, cu dezvoltări în cascade, presărate cu vorbe neaoșe și cu altele ce nu prea sunt la loc de cinste în dicționarele Academiei. Or, ca orice lucru interzis, toate aceste însușiri generează ori degenerează pe alocuri în abuzuri. Naratorului din Negustorul de antichități fiindu-I, mai mult ca sigur, indiferent dictonul horațian Est modus in rebus.

Stelian Tănase- NEGUSTORUL DE ANTICHITĂȚI, Editura Corint- Fiction, București,2023

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro