vineri, septembrie 30, 2022

Jurnal de cărți

Amintindu-ți trecutul îți retrăiești viața

Au trecut deja câteva luni- nu multe- de la apariția în atât de prestigioasa și, deopotrivă, populara colecție Memorii/Jurnale a editurii bucureștene Humanitas  a cărții Viața trece ca un glonț, carte purtând subtitlul Memoriile unui reporter BBC. Semnată de Dorian Galbinski, cunoscut ascultătorilor legendarului post de radio britanic sub numele de microfon Dorian Galor. Nu dispun la ora scrierii acestei recenzii de date referitoare la numărul de exemplare deja vândute, însă judecând după bogăția de comentarii, cronici, consemnări, mai toate laudative, marea majoritate apărute în prestigioase publicații, socotesc că aș avea destule motive să lansez pronosticul că, în momentul în care se va întocmi bilanțul editorial al anului 2021, cartea va ocupa un loc de frunte în topuri.

Mărturisesc că, până în clipa în care am început lectura volumului, nu știam aproape deloc cine este Dorian Galbinski, cum nu știam prea bine nici cine este Dorian Galor. Pentru simplul motiv că nu m-am numărat printre ascultătorii binecunoscutului post de radio guvernamental cu sediul la Londra care, preț de 70 de ani, s-a putut asculta și în casele românilor și nu oricum, ci vorbindu-le acestora în limba lor, aducându-le  ceea ce o bună parte din vremea respectivă nu prea le era la îndemână. Știri. Știri corecte, nude, exacte, riguros redactate care, programatic, excludeau implicarea subiectivă a celor ce le întocmeau și pregăteau pentru trecerea pe unde. Știri care în feluritele regimuri dictatoriale cu care s-a confruntat România în cea mai consistentă parte a respectivei perioade erau interzise, cenzurate, exilate.

Condiția de angajați ai unui post de radio guvernamental, așa cum fost și este BBC, tot la fel cum erau și rămân și RFI, și Vocea Americii, și Deutsche Welle le interziceau jurnaliștilor de acolo militantismul, activismul, comentariile personale. Cu atât mai puțin implicările emoționale. Indubitabil, tocmai de aceea, de îndată ce am descoperit emisiunile pe unde scurte, preferința mea s-a îndreptat spre Europa Liberă. Era atunci vremea editorialelor senzaționale ale lui Noel Bernard, mai apoi ale  lui Vlad Georgescu, și unul, și celălalt rafinați analiști ai cultului personalității și ai socialismului dinastic, a Actualității românești, cea din perioada lui Emil Georgescu și mai apoi a lui N. C. Munteanu, Șerban Orescu, Emil Hurezeanu, Gelu Ionescu, a Programului politic coordonat de Ion Măgureanu, Mircea Carp sau Raluca Petrulian, a neuitatelor emisiuni culturale reaizate de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.  Ceea ce nu înseamnă însă că BBC în limba română nu a avut ascultătorii lui și după 1950-1951, atunci când și-au început activitatea radiourile de la München. Asculători care, susține Dorian Galbinski, au crescut și calitativ, și numeric după 1989. Și aceasta în ciuda peisajului colorat al presei românești post-decembriste.Unde mai pui că BBC în românește a reprezentat o veritabilă școală pentru noii veniți în presă. Care au lucrat și s-au format acolo până în 2008, atunci când guvernul Majestății Sale a decis încetarea operațiunilor spre România. Deși deja de mult timp la pensie, Dorian Galor a fost invitat să citească, în emsiunea de adio, un scurt istoric al Serviciului în limba română.  

Adevărul e că BBC-ul și activitățile sale ocupă un loc relativ restrâns în economia memoriilor lui Dorian Galbinski. Suficient însă pentru ca cei de astăzi să își formeze o imagine asupra stilului și regulilor de muncă de acolo, să se familarizeze cu nume, cu persoanlități, așa cum au fost George Campbell, Christian Mititelu, Liviu Cristea, Ion Podea, Harry Baranga (oameni din primele două  generații cu care a lucrat, odată ajuns la Londra, Dorian Galbinski), dar și regretatul Victor Eskenasy (Victor Moroșan) care și-a îndeplinit destinul pe undele Europei Libere sau Mihai Vasilescu (Edgar Șelaru), autorul surprinzătorului roman Refugiații.

Care ar fi atunci explicația succesului de casă de care se bucură volumul lui Dorian Galbinski? Cred că acesta se cuvine căutat în calitatea, sinceritatea și lipsa de emfază a rememorării unei vieți care da, a trecut ca un glonț, numai că nu a fost una comună. Adică nu a trecut oricum. Născut în 1944, într-o comună constănțeană, Dorian Galbinski nu a cunoscut persecuțiile rasiale din vremea regimului antonescian. Însă atât familia lui cât și el însuși au simțit că în România „nu aveai decât un drum cu sens unic, cel al socialismului” în vreme ce dincolo de granițe, chiar și în Israelul în a doua jumătate a anilor 60 atât de nesigur, aveai mai multe opțiuni. Nu, nu existau acolo comitete de primire, însă autoritățile vremii depuneau o seamă de eforturi pentru a le da noilor veniți șansa integrării. Plecat în 1965 din România, Dorian Galbinski avea să aibă parte și de încercările Războiului de șase zile (minuțios descris în carte), și surpriza unei întâlniri absolut senzaționale cu generalul Moshe Dayan.

 În urma unui concurs, autorul cărții va ajunge să facă parte din redacția în limba română a BBC-ului londonez. De unde va avea șansa să observe evoluția raporturilor Est-Vest, trecerea de la doctrina coexistenței pașnice la inăsprirea raporturilor dintre țările din cele două Blocuri militare. Condiția de angajat al unui post de radio ce spărgea monopolul informației pe care și-ar fi dorit să îl exercite regimul de la București, îi interzicea lui Dorian Galbinski orice iluzie de revenire în țară. Cu toate acestea, șansa de a lucra în calitate de interpret i-a îngăduit autorului cărții să îi vadă cu ochii proprii pe trimișii oficiali ai Bucureștiului. Pe nomenclaturiștii de vârf ai vremii. De la Paul Niculescu-Mizil la Ștefan Andrei. Totul culminând cu vizita la Londra a familiei domnitoare, vizită ce a stârnit atâta vâlvă și noian de comentarii.

Revenirea în țară, pentru diferite stagii și misiuni profesionale, a lui Dorian Galbinski se va produce de abia în 1990. Este șocat de ceea ce vede, de „primele imagini din țara natală sunt dezolante: culorile spălăcite cu care nu mai eram obișnuit, în puternic contrast cu cele de la Londra, câinii vagabonzi de pe aeroport, instalațiile rudimentare din terminalul aeroportului”.  

Sigur, găsim în carte și mărturii despre viața personală, de familie a lui Dorian Galbinski, despre căsătoria cu Anda, despre fiica Alexandra, despre boala și moartea soției, despre a doua căsătorie și tot ceea ce a urmat după. Cred că a meritat ca Dorian Galbinski să își amintească trecutul și să își retrăiască viața. A meritat nu doar pentru el.

Dorian Galbinski –VIAȚA TRECE CA UN GLONȚ; Memoriile unui reporter BBC, Colecția Memorii-Jurnale, Editura Humanitas, București, 2021

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Emisiunile BBC din anii 80 aveau ceva mai multa rigoare decât cele la Europa Libera, ultimul post practicând o propaganda agresiva, propaganda care devenea obositoare prin repetiție, poate si pentru ca EL avea mult mai multe ore de program.

    • Pare scoasa din manualul de lectii politice: ” Europa Libera, (…) practicând o propaganda agresiva, propaganda care devenea obositoare prin repetiție”.
      Poate ai uitat, ca nu cred ca nu sti: eram in plin Razboi Rece.
      NB,
      „rigoarea” BBC-ului s-a trtanmsformat intr-o corectitudine politica foarte „obositoare”. Incit cei ce purtau centura cu exploziv erau numiti luptatori pentru libertate. Libertatea pentru 72 de fecioare.

      • Nu am uitat, dar si BBC si VoA erau ei ele in război rece, si de aceiași parte a baricadei, dar făceau o propaganda mai inteligenta.
        Eu chiar urmaresc si azi BBC World Service si corectitudinea politica exista doar in imaginația celor care citesc The Sun si Breibart sau se uita la Fox News.
        Este adevărat ca prin 1999 BBC făcea interviuri cu marii ca marii luptatori pentru libertate din Kosovo pentru ca astăzi sa-l evite pe liderul lor, acuzat de crime de război si trafic de droguri.

    • Va „obosea adevarul” nu-i asa?
      Sau cum spune autorul – „aveau misiuni diferite”. Poate „adevaruri diferite” sau pur si simplu BBC avea relatari „obiective” nu partinitoare asa cum NU S-A AFLAT INCA in Romania? Imi amintesc ca acum cat de laudativ era Gorbaciov la adresa BBC cand cu lovitura de stat KGB-ista.

  2. Problema era ca BBC-ul incepera sa emita pentru Romania la 18.00, cand incepea si Programul Politic la Europa Libera (de fapt la 18.10, inainte erau stirile de dupa Metronom). La fel, Vocea Americii incepea sa transmita de la 19.00 – 20.00, cand la Radio Europa Libera era Radiomagazinul. Iar de la 20.00 era Deutsche Welle, care se suprapunea cu Actualitatea Romaneasca de la Europa Libera. Cred ca din cauza asta s-a mai schimbat orarul la REL. Greu de ales…. Pentru Vocea Americii receptia era mai buna pe unde medii de la 21.30-22.00, cand era si un rezumat al stirilor zilei. Pentru Deutsche Welle receptia pe unde scurte era perfecta din cauza emitatoarelor f. puternice de pe insula Rhodos in Grecia. Vocea Amercii pe unde scurte avea uneori receptia dificila, din cauza ca se emitea direct din SUA. Statia de unde medii pe 379 m era in Grecia si seara se receptiona foarte bine. Practic pe UM se prelua receptia de pe unde scurte (uneori isi cereau scuze pentru calitatea tehnica a semnalului), dar de prin 1984 semnalul se pare ca era preluat prin satelit deoarece receptia pe UM era perfecta. Din pacate RFI incetase sa mai emita in limba romana, cred ca de prin 1973, o data cu reforma ORTF. Seara mai era si Vocea Turciei cu o emisiune de o jumatate de ora, Radio Roma, 15 minute de stiri, Vocea Greciei precum si Kohl Israel. Dumineca dimineata, Radio Vatican cu slujba greco-catolica, iar peste saptamana 15 min in fiecare zi pe UM, de la 19.00. Plus statiile „exotice”: Radio Tirana, Vocea Moscovei, Radio China, Radio Kiev care aveau toate emisiuni in limba roman seara…. Asta imi amintesc, au trecut multi ani…. dar eram pe vremea aceea un ascultator fidel, undeva prin Ro am inca un carnet cu posturile de radio, lungimile de unda si ore de trasmisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro