marți, martie 19, 2024

Jurnal de cărți

Romanul teatral al Alinei Nelega

Odată cu scrierea și publicarea cărții un nor în formă de cămilă (Editura Polirom, Iași, 2021), Alina Nelega a devenit autoarea propriului ei Hamlet. Scris nu în spațiul genului dramatic, al literaturii destinate scenei în care scriitoarea deține de ani buni un loc de frunte, ci în cel al romanului pentru care sunt deja numeroase semne că  a optat cu hotărâre. Dar și că a făcut-o din autentică vocație și nu din supărare sau dezamăgire față de teatru. Spun asta deoarece în noua carte sunt cu ușurință detectabile nenumărate referințe la mai tot ce nu e frumos și vesel în lumea Thaliei, în teatrokrația autohtonă din ce în ce mai autosuficientă și mai încântată de sine și de propriile frustrări. De la mâncătoriile colegiale la falsele și încăpâțânatele dispute dintre teatrul de stat și cel independent, la certurile dintre generații, certuri cel mai adesea fals estetice, ci mai degrabă generate și fundamentate pe dorința obținerii accesului la borcanul cu miere, ori la ironii corosive însă  nicidecum nedrepte la calitatea tot mai precară a criticii de teatru ș.a.m.d. Și ea partizană, și ea contra cost, și ea profund dezbauzată.  Fapte cunoscute  cu vârf și îndesat de Alina Nelega pe piele proprie. Cititorilor preocupați de identificarea biografemelor, de tot ceea ce înseamnă reîntoarcerea autorului, cu bunele și relele sale, le doresc un sincer spor la lucru. Pe mine nu mă interesează să le inventariez în cronica de față.

 Cei ce au citit deja anteriorul roman al Alinei Nelega (ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat) de la a cărui apariție au trecut doi ani (Editura Polirom, 2019), și el, măcar prin teme, dacă nu altfel  strâns legat de universul etico-dramaturgic al scriitoarei, aveau toate motivele să aștepte recidiva, iar așteptarea se dovedește a fi fost una defel una inutilă.  Interesul poveștii, fluiditatea relatării, firescul și eleganț frazei, impresia constantă că totul curge cum nu se poate mai firesc, în deplin acord cu dramatismul întâmplărilor, inteligența rescrierii și a transplantării într-un oraș și, implicit, într-un teatru de provincie a tragediei tristului prinț al Danemarcei răsplătesc ireproșabil și fără nici un fel de costuri, dobânzi sau clauze ascunse contractul așteptării.

Romanul este alcătuit din două monologuri. De dimensiuni vădit, voit însă nicidecum nejustificat inegale. Cel de ample dimensiuni, contorsionat al Amonei- alter- ego peste ani al infidelei Gertruda, mama lui Hamlet, aici de profesiune regizoare și directoare artistică a Teatrului care, firește, are la activ o spectaculoasă cădere cu ce altceva decât cu Macbeth și cel al cu valoare de epilog neiertător al lui Marius, reîntrupare a tânărului Hamlet. Actor tânăr, revoltat, neîmpăcat cu sine și cu teatrul clasic în a cărui cârcă transferă cauzele tragediei sale. De fapt, o tragedie de familie. Monologurile, tot atâtea exerciții izbutite de valorare a capacității expresive a vocii umane, tot atâtea dialoguri uman ratate cu un el sau cu o ea cu care cel care vorbește întreține raporturi lesne psihanalizabile (așa cum sunt cele din patternul shakespearian, dar și din Pescărușul,  și spun asta bazându-mă pe studiile recente ce au dovedit câte asemănări există între scrierile marelui Will și cele ale niciodată epuizabilului Cehov) sunt întrerupte de aparteuri sau, mă rog, mini-monologuri interioare.

Sunt lesne regăsibile în noul roman al Alinei Nelega aproape toate personajele din piesa lui Shakespeare. Două – Claudiu și Horațiu (ceva mai șters și fără toate funcțiile de stimulator și de povestitor peste vremuri cu care a fost învestit de marele dramaturg englez) trimit la onomastica inițială. Cum spuneam, Amona este Gertruda, Marius e tânărul Hamlet, un alt Marius e bătrânul Hamlet, personajul fiind evocat și adus în scenă ( de fapt, Alina Nelega scrie și propriul său roman teatral, iar recursul la digresiunile atent ținute în mână îi permit să realizeze și un theatrum mundi) și nu numai în ipostază de fantomă și nu doar halucinatoriu bântuind prin Teatru, Paul, „răposatul-din-duș” este, aici, un sărman și nevinovat Polonius, prezentat ca fost actor redus la rolul unui umil regizor tehnic, Lavinia e Ofelia, Ovidiu e Laertes, Raul și Geo sunt Rosencranz și Guildestern, căzuți o vreme prizonieri într-un azil psihiatric. Grație aceluiași truc cu falsificarea scrisorii lui Claudius la care a recurs tânărul Hamlet din piesa shakespeariană.

Shakespearologii au căzut de acord că Hamlet nu este nici cea mai bună, nici cel mai dificil de pus în scenă scriere a lui Shakespeare. Altele rămân pe mai departe subiectele lor de dispută. Dintre care cel mai acut este legat de natura nebuniei tânărului Hamlet. De autenticitatea paranoiei. Este oare nebunia una aievea sau e vorba despre o nebunie simulată care se servește de vorbe rostite aiurea, de cruzime, de atitudini scandaloase spre a se ajunge la certitudini?

Indubitabil, în romanul Alinei Nelega nebunia lui Marius cel tânăr este una reală, iar Amona realizează autentice fișe de observație clinică. Numai că, din păcate, o face cu prețul propriei ei sănătății mintale. Ea însăși plonjează în nebunie. În epilog, Marius e cel ce dă verdictul, pune diagnosticul final asupra unei progresii către abisuri atent surprinsă de condeiul Alinei Nelega. Nebună fără putință de tăgadă este și Lavinia, iar rătăcirile minții sale și rătăcirile ei prin lume sunt excelent surprinse de romancieră. Un moment de forță în economia cărții mi se pare a fi secvența al cărei protagonist este Paul. Și relatarea lui despre nebunia lui Marius.  Scriitoarea de literatură dramatică mi se pare a fi, de altfel, peste tot prezentă, romanul un nor în formă de cămilă  o admirabilă reușită care nu văd de ce nu ar putea fi dramatizată. Cu atât mai mult cu cât evocând la un moment dat și tema oglinzii romanul își reafirmă legătura lui cu teatrul, cu Pirandello care s-a ocupat la rându-i de nebunie în Nenric IV.  

Alina Nelega- un nor sub formă de cămilă; Fiction ltd. Editura Polirom, Iași, 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro