duminică, mai 19, 2024

Jurnal de cărți

Repararea unei nedreptăți istorice

Mărturisesc că, înainte de a citi cartea Pogromul de la Iași datorată lui Radu Ioanid ( Editura Polirom, Iași, 2021), știam deja câte ceva despre acele zile cumplite nu doar din istoria unui oraș, a unei comunități, ci și a unei întregi națiuni. Zile consumate în ultima decadă a lunii iunie și primele 5-6 zile din iulie 1941. Zile pe care națiunea se cuvine să le cunoască, recunoască și asume ca atare, ca parte a istoriei sale, cu bune și rele, așa cum este ea,  și nu să caute tot felul de subterfugii spre a le minimaliza ori, chiar mai mult, a le ascunde, calificându-le laș drept  simple accidente.

 Citisem deja articole și cărți de istorie dedicate temei. În urmă cu vreo doi parcursesem romanul lui Lionel Duroy, Eugenia,  inspirat din celebrul Jurnal  al lui Sebastian, roman în care multe pagini detaliază cu lux de amănunte ceea ce s-a întâmplat în zilele acelea în capitala Moldovei, dar și demontează convingător mistificările lui Curzio Malaparte, la ale cărui „mărturii” face, la un moment dat, referire și Radu Ioanid. În noiembrie 2019 am văzut în sală, cu ocazia Festivalului de Teatru de la Pitești, spectacolul O lecție de bune maniere, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, după o piesă de Jean-Claude Grümberg, în a  cărui dramaturgie regizorul Alexandru Berceanu și actrița Maia Morgenstern inseraseră o seamă fragmente de articole din presa antisemită românească din anii 30-40. Am revăzut spectacolul, difuzat online, lunile trecute, iar senzația de revoltă a fost la fel de puternică.

Am resimțit-o ca atare și acum, citind cartea lui Radu Ioanid.  Fiind permanent însoțit de întrebarea Cum a fost posibil?  Cum a fost posibil ca vreo 13-14 mii de oameni să moară doar fiindcă aveau vina de a aparține unei etnii? Cum a fost posibil ca la pogrom care i-a avut drept principali inspiratori și autori pe legionari și pe cuziști care concentrați în orașul de pe malul Bahluiului au dezvoltat acolo un puternic focar de  antisemitism  să devină parte activă autorități de prim rang ale Statului Român începând cu Mareșalul Antonescu? E adevărat, au existat- și cartea lui Radu Ioanid menționează asta, și încercări de salvare a evreilor nevinovați, încercări venite din partea unor reprezentanți ai populației românești majoritare, dar au existat și mari complicități care se impun recunoscute ca atare.  

A fost pogromul de la Iași o succesiune de fapte absolut întâmplătoare? Un simplu accident al Istoriei? Nici vorbă. Cele trei secvențe ale cărții – Pregătirile, Desfășurarea Pogormului, Trenurile morții –demontează fără putință de tăgadă mistificările pe această temă. Noian de documente de arhivă, documente cu antet, ștampilă și semnături, unele dintre ele aparținând unor personalități de prim rang din ierarhia vremii, consultate și citate în volum de Radu Ioanid demonstrează planificarea riguroasă. Încă din 20 iunie 1941 a început săparea de gropi, indiciu clar că cele două raiduri aeriene sovietice asupra Iașului, raiduri ce au provocat o psihoză antisemită, au avut doar rolul unor factori cu funcții agravante, speculate ca atare.

 Chiar înainte de iunie-august 1940, luni de foc în care România a pierdut o parte semnificativă din teritorii erau și sentimente, și o legislație antisemită clare. Care s-au manifestat în iunie 1941 atunci când numai 5, 6 % din populația țării mai era de etnie evreiască. E drept că în iunie 1941 aproape jumătate din populația Iașului aparținea etniei cu pricina și la fel de adevărat este și faptul că situația economică a acesteia era superioară celei a românilor.  Fapt speculat ca atare. Trenurile morții au fost puse l dispoziție, pregătite de angajați ai CFR-ului din ordine venite de sus, iar parcursul lor și atrocitățile comise au fost supravegheate, chiar comise de forțe militare care au acționat cu binecuvântarea unor înalți factori decizionali ai Statului român. E vorba despre fapte confirmate în declarații celor câteva procese penale prilejuite de atrocitățile fără seamăn din zilele în cauză.

În plus, așa cum bine observă în Prefață, Alexandru Florian „dacă cititorul obosit de prea multă informație și ancorat încă în mitologia falsificatoare de istorie, îl va privi încă cu mefiență pe istoric , poate trece la fasciculele de imagini. Acolo ăl așteaptă o mulțime de fotografii din acele zile. Iar o fotografie face cât o mie de cuvinte și vorbește în același timp rațiunii și emoționalului. Am convingerea că  fiecare dintre noi va găsi cel puțin o fotografie care  să-l capaciteze asupra acestei tragedii”.

Am privit, am cercetat cu luare-aminte, pe îndelete, fotografii surprinzând aspecte de pe străzile Iașului, fotografii făcute în zilele de 28-29 iunie 1941. Altele din timpul lungii opriri a unuia dintre cele două trenuri ale morții la Târgu Frumos. Oprire din cursul zilei de 1 iulie. Una dintre ele surprinzându-l în acțiune pe comisarul Ioan Botez. Lor li se alătură imagini din gara Săbăoani, din Roman, din Călărași, din Podu Iloaiei . Una dintre ele, din acest din urmă loc, surprinde supraviețuitori căutându-și rudele printre cadavre. Vreo două arată ofițeri sau soldați germani care au însoțit trenurile morții. Un fascicul aparte reproduce fotografii civile ale celor ce și-au pierdut viața în zilele Pogormului. Oameni, oameni ca noi, oameni de felurite vârste, trimiși deliberat la moarte. Tineri sau maturi. Oameni al căror destin tragic se cuvine, cum spuneam, cunoscut și recunoscut ca atare. Mistificarea, jumătățile de adevăr sunt încă o nedreptate care încă li se mai face. Nedreptate la a cărei reparare cheamă cartea lui Radu Ioanid.

Radu Ioanid- POGROMUL DE LA IAȘI; Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România“Ellie Wiesel” ;  Editura Polirom, Iași, 2021

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Daca doriti o privire mai obiectiva asupra progromului de la Iasi, cititi va rog Jean Ancel si Ottmar Trasca. In niciun caz nu „indulcesc” progromul de la Iasi, dar merg la documente si sunt insotite de comentarii nesentimentale. Cartulia aparuta inainte de ’89 poate fi folosita doar pentru a vedea cat de departe se ajunge cu mistificarile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro