Jurnal de cărți

Secolul al XX lea și meandrele sale

Cititorului român educat, pasionat deopotrivă de istorie și de dinamica ideilor politice, nu îi sunt nicidecum străine numele lui Tony Judt și Timothy Snyder.

Primul s-a născut în 1948 în Anglia, țară în care, de altminteri, și-a început cariera universitară,  continuată mai apoi în Franța și desăvârșită în Statele Unite. Cartea lui dedicată Epocii postbelice, tradusă și în românește, este una de căpătâi și reprezintă ceea ce se cheamă o lectură obligatorie pentru oricine vrea să aibă o privire cât de cât și completă, și corectă asupra ceea ce s-a întâmplat în Lume după încheierea celei de-a două mari conflagrații mondiale. Cel de-al doilea e american, s-a născut în 1969 și  este în prezent profesor la Yale University. A scris o carte intitulată Tărâmul morții, repede devenită besteseller (e și aceasta tradusă în limba română), plus alte încă câteva dedicate felului în care s-au exercitat teroarea și nedreptatea îndeosebi în Europa Centrală și de Est. A făcut-o, valorificând avantajul de a cunoaște un număr însemnat dintre limbile vorbite în respectivul spațiu geografic și istoric.

Ambii parteneri de dialog sunt de etnie evreiască. Or, în vreme ce tocmai din acest motiv Tony Judt a evitat o bună bucată de vreme să scrie ori să conferențieze despre Holocaust, Snyder este autorul unei cărți intitulate Pământul negru Holocaustul ca  istorie și avertisment. Trebuie spus că bună parte dintre cărțile lui Timothy Snyder, nu doar Tărâmul morții sau Pământul negru, se află și ele, cum s-a putut intui deja de altfel, la îndemâna cititorului român. 

Între cei doi era o diferență de vârstă de 21 de ani, fapt ce nu l-a împiedicat pe Tony Judt să accepte propunerea mai tânărului său coleg de a realiza  o carte de dialoguri. Dialoguri desfășurate în fiecare zi de joi din iarna, primăvara și vara anului 2009. Judt suferea deja de o boală neurologic-degenerativă care, de altminteri, i-a adus sfârșitul un an mai târziu, boală care însă nu i-a afectat nici un moment claritatea gândirii. Și nici capacitatea de a spune întocmai ceea ce gândea, chiar dacă gândurile sale nu erau în totalitate conforme cu normele și cutumele vremii. El și-a reafirmat astfel  calitatea de intelectual. Să ne reamintim că Wolf Lepenies numea cu umor și cu (auto)ironie intelectualii clasă cârtitoare și îi compara cu un  personaj celebru din romanul lui Raymond Queneau Zazie dans le métro.  Snyder era deja atunci, cum se zice, tobă de carte și a putut face față cu brio erudiției lui Tony Judt. Viitorul profesor de la Yale a transcris convorbirile avute cu mai vârstnicul lui coleg, deja de multă vreme intrat în categoria așa-numiților intelectuali publici (Judt a fost și un strălucit intelectuall critic), le-a organizat în 9 capitole, a întocmit cu minuție și o listă a lucrărilor discutate. Cu nedezmințit spirit critic, fără precauțiuni inutile, fără menajamente, chiar dacă foarte adesea sunt aduse în discuție și cărți-cult, precum Banalitatea răului, scrierea de căpătâi a Hannei Arendt. O privire, fie ea chiar și una superficială asupra listei bibliografice cu pricina, dezvăluie multe despre anvergura intelectuală a discuțiilor dintre Tony Judt și Timothy Snyder. O anvergură care nu încurajează nicidecum lectura superficială a volumului și este chiar de natură să intimideze avânturile recenzentului.Căruia nu îi este chiar foarte simplu să rezume o scriere densă, originală, care propune o viziune critică,însă nicidecum întunecată asupra unuia dintre cele mai complexe secole din istoria omenirii. Iar atunci când cititorul va ajunge cu lectura la paginile în care Judt disecă poziția, dar și strategia Israelului în ansambul vieții politice a veacului al XXI lea va avea toate motivele spre a constata curajul cărții. Al cărții și al lui Tony Judt care taxează violența de astăzi a statului israelian, o violență abuziv fundamentată pe tragedia Holocaustului.

 Un excelent Cuvânt înainte scris de același Timothy Snyder lămurește și intențiile, și natura cărții Gânduri despre secolul XX, apărută și în limba română în 2021, în colecția Kronika, a editurii bucureștene Litera. Traducerea din limba engleză fiind semnată de Alexandru Țirdea. „Această carte este istorie, biografie și tratat de etică. Este o istorie a ideilor politice moderne în Europa și Statele Unite. Subiectele sale sunt puterea și justiția, așa cum au fost ele înțelese de intelectuali liberi socialiști, comuniști, naționaliști și  fasciști de la afârșitul secolului al XIX lea și nceputul secolului al XX lea. De asemenea, este biografia intelectuală a istoricului și eseistului Tony Judt, născut la Londra imediat după cataclismul celui de-al Doilea Război Mondial și al Holocaustului și în timp ce comuniștii își consolidau puterea în Europa de Est. Finalmente, este o  contemplație asupra limitelor (și a capacității de reînnoire) a ideilor politice a secolului al XX lea și asupra eșecurilor morale ale intelectualilor în politică (și a atribuțiilor acestora) ”.

Gânduri despre secolul XX are și un Cuvânt de încheiere datorat lui Tony Judt. „În cazul meu, fiind născut în 1948, sunt practic un contemporan al istoriei pe care am scris-o în ultimii ani. Am observat cel puțin la prima mâna unele dintre cele mai interesante evenimente din ultima jumătate de secol. Acest lucru nu garantează o perspectivă obiectivă sau chiar informații mai viabile: cu toate acestea, facilitează o anumită prospețime a abordării. Dar faptul de a fi acolo invită la un grad de implicare care lipsește cercetătorului detașat; cred că la acest lucru se referă oamenii când  îmi descriu scrierile ca fiind pline de opinii.” Or, nu acesta este rolul unui adevărat intelectual? Acela să citească, să scrie și să emită opinii. Găsim la un moment dat în carte observația că în prima parte a secolului pe care încearcă să îl radiografieze cele nouă dialoguri intelectualii, e vorba, desigur, despre cei cu expunere la public și, implicit, cu influență, se recrutau preponderent din rândul scriitorilor (un fapt valabil de la Zola la Sartre, primul privit, după părerea mea, mult prea sever îndeosebi de Timothy Snyder, cel de-al doilea cu oarecare îngăduință de ambii interlocutori), mai apoi din categoria universitarilor, iar, mai recent, dintre cei care apar cât mai frecvent la televizor. Fapt observat și de Pierre Bourdieu în cartea lui Despre televiziune a cărei traducere în limba română a apărut acum mai bine de zece ani la editura ART. Astăzi intelectualii nu se mai întreabă dacă un lucru este corect sau greșit, ci “dacă o politică este  eficientă  sau ineficientă”. Totul se discută în termeni economici. Poate tocmai de aceea, nici cei doi autori ai cărții nu scapă tentației de a aborda în ultimul capitol dinamica ideilor asupra economiei, punct de plecare fiind clasica doctrină keynesiană.

Fiecare capitol începe cu o parte autobiografică în care Tony Judt narează câte o perioadă din viața sa. Dintr-o primă parte aflăm că viitorul istoric și eseist s-a născut în Marea Britanie, într-o familie evreiască, având un tată animat de o viziune social- democrată. O viziune care a marcat formarea, dar și întreaga evoluție viitoare a lui Tony Judt. Așa cred că se explică faptul că una dintre principalele teme de reflecție ale cărții o reprezintă destinul nu din cale afară de fericit al social-democrației îndată după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. În Franța, de pildă, unde comunismul a produs o adevărată pasiune care palpită chiar și astăzi în zona așa-numiților negaționiști de stânga despre care avem acum o excelentă carte datorată lui Thierry Wolton , căderea Parisului însăși, tragedia Ocupației, rușinea guvernului de la Vichy, colaboraționismul sau chiar mai nou cu greu admisa ambiguitate a Rezistenței fiind puse de mulți în sarcina social-democrației trimisă la colț multă vreme după Eliberare. Tony Judt are cuvinte grele la adresa social-democrației din vremea lui François Mitterrand.

Fiecare astfel de parte biografică îi prilejuiește celui socotit cu admirabilă generozitate de Snyder drept adevăratul autorul al  cărții rememorarea câte unui aspect-emblemă din viața intelectuală a unei epoci. Pe care a cunoscut-o aievea datorită peregrinărilor sale prin felurite universități din Europa și America. Urmează întrebările bine țintite ale lui Timothy Snyder care foarte adesea facilitează fructuoase întoarceri în timp și spațiu. În Viena imperială, în Europa de dinaintea primei conflagrații mondiale, în Franța lui Léon Blum și a lui Sartre, în Anglia lui Churchill, în cea cvasi-eșuată din timpul ministeriatului lui Harold Wilson și, mai apoi, în aceea a doamnei Thatcher. La Praga lui Kafka, dar și în aceea de dinainte lui august 1968 ori din vremea Cartei 77, în Polonia lui Kolakowski citat frecvent cu nedezmințită admirație, dar și în Polonia din vremea Solidarității. Desigur, nu sunt uitate nici URSS-ul lui Stalin, Berlinul lui Hitler, semnificația pactului Molotov-Ribbentrop și nici ceea ce s-a întâmplat  din 1943 încoace în Statele Unite.

Cum au reacționat intelectualii în fiecare dintre aceste epoci și spații ? Aceasta este întrebarea fundamentală a cărții. Firul ei roșu.  Nu întotdeauna bine. Păcatul intelectual al secolului a constat, în opinia lui Tony Judt, în judecarea sorții altora în numele viitorului lor. ‘’Cei care au  înțeles corect secolul XX, fie că au anticipat corect, precum Kafka, fie că au fost observatori contemporani, trebuiau să fie capabili să își imagineze o lume pentru care nu exista nici un precedent”.

Practic, nu există nici o problemă, nici delicată, nici dificilă care să nu fie abordată în cursul dialogului dintre Tony Judt și Timothy Snyder. Nici Holocaustul, nici foarte adesea invocatul apetit al evreilor din Europa estică față de comunism. Nici relația dintre comunism și fascism, și nici relația dintre comunism și capitalism. ‘’ Ceea ce am uitat cu totul-atrage atenția Tony Judt-este că alternativa cea mai credibilă la comunism în anii dintre războaie nu a fost Occidentul capitalist liberal, ci fascismul… ‘’ Nici semnificația cuvântului planificare. O operație care în accepțiunea ei est-europeană se află la originea prăbușirii regimurilor bazate pe o economie de comandă care,țări de la un moment dat încolo, nu mai reușeșc să își hrănească cetățenii.

Dialogul dintre Judt și Snyder relevă foarte adesea lucruri absolut suprinzătoare. De natură să pună sub serioase semne de întrebare multe dintre așa-zisele idées reçues.  Iată, de pildă, de la afacerea Dreyfus încoace (o afacere profund legată de însăși apariția cuvântului intelectual) s-a încetățenit ideea antisemitismului francez.Văzut ca o boală congenitală dar și incurabilă. Numai că- surpriză !- Franța aceea profund antisemită, Franța lui Brasillach, a lui Céline cu m0onstruoasele lui texte greu digerabile pentru orice minte normală, Franța lui Pierre Drieu la Rochelle a avut nu mai puțin de șase premieri de origine evreiască ceea ce nu se prea poate spune despre președintii care s-au perindat la Casa Albă.

Sigur, secolul al XX lea a purtat, așa cum bine observa Tzvetan Todorov,o dublă pecete. Aceea a ispitei binelui și a memoriei răului. Dar, ne reamintește Tony Judt în finalul cărții Gânduri despre secolul XX, ‘’secolul XX a oferit îmbunătățiri remarcabile în ceea ce privește condiția generală a omenirii’’.

Tony Judt și Timothy Snyder- GÂNDURI DESPRE SECOLUL XX ;  Traducere din limba engleză de Alexandru Țirdea ; Colecția Kronica, Editura Litera, București, 2021