duminică, iulie 14, 2024

Jurnal de cărți

Minciuna cuprinsă în doctrina realist-socialistă demontată de Albert Camus în „Discursurile” sale

Binevenită, inspirată inițiativa editurii ieșene Polirom  de a publica în format de poche integrala scrierilor lui Albert Camus. Unul dintre cei mai proeminenți, mai profunzi, dar și mai incomozi intelectuali ai veacului al XX lea. Perceput astfel chiar și într-o Franță dublu marcată, atât de războiul din Algeria, condamnat de autorul Ciumei în articolele din Actuale, cât și de iluzia comunistă de care Hexagonul nu a început să se dezvrăjească decât în anii ’70 ai secolului trecut. Nu a făcut-o integral nici până astăzi, relevante în acest sens fiind paginile din valoroasa carte Negaționismul de stânga a lui Thierry Wolton. Edificatoare pentru condiția de intelectual veșnic incomod avută și asumată ca atare de Camus rezerva de care a avut parte apariția în Franța a celui de-al doilea volum al Carnetelor, rezervă despre care a dat seama și a explicat-o, printre alții, Monica Lovinescu într-o cronică difuzată de Europa liberă, cronică antologată în Etica neuitării (Editura, Humanitas, București, 2008).

Carnetele reprezentau, cum bine scria Monica Lovinescu la 9 ianuarie 1965, așadar într-o perioadă în care Franța încă se complăcea în răsfățul admirării comunismului, „radiografia unui intelectual și a unei epoci. Mai precis a unui intelectual împotriva epocii sale ”. Aidoma sunt eseul Omul revoltat,  articolele din Actuale sau Discursurile din Suedia. Acestea din urmă fiind, în fine, publicate și în România, la Polirom, grație traducerii Marinei Vazaca.

Și cum ar fi putut oare fi publicate într-o Românie totalitară discursul rostit de Albert Camus la Stockholm după ceremonia decernării Premiului Nobel sau conferința în fața studenților de la celebra Universitate Uppsala în decembrie 1957? Texte în care erau condamnate obrocul sub care fusese deja pus în URSS și nu doar acolo romanul Doctor Jivago, aceasta chiar înainte ca lui Boris Pasternak să i se ceară să refuze Nobelul pentru literatură, cenzura, falsificarea ideii de libertate a creației și interzicerea libertății de gândire și, desigur, realitatea deformată de conceptul de realism socialist care încă făcea ravagii și care avea să revină constant și în mentalitatea lui Nicolae Ceaușescu? Mai greu e de explicat de ce au trebuit să treacă mai bine de 30 de ani de la Revoluție până să fie, finalmente, editate și în românește aceste atât de curajoase Discursuri din Suedia.  

Discursul de acceptare a premiului Nobel pentru literatură, unul, altminteri, de extremă civilitate, situat hotărât la antipozi în raport cu teatralismul din refuzul lui Sartre, nu a putut rămâne fără ecou. Nici în mintea autorului Ușilor închise de care Camus se despărțise definitiv sau cvasi-definitiv în 1951, adică îndată după apariția eseului Omul revoltat , dar și  în spatele Cortinei de fier. Cum oare ar fi putut trece neobservate spusele lui Camus care, socotind că misiunea unui scriitor constă în “servirea adevărului și a libertății” și că aceasta „nu se poate învoi cu minciunea și cu servitutea care, acolo unde domnesc, fac să prolifereze singurătățile”? Cum oare ar fi putut iertate ereziile  camusiene conținute în cuvintele ‘’noblețea meseriei noastre se va înrădăcina întotdeauna în două angajamente greu de menținut: refuzul de a minți în legătură cu ceea ce știm și rezistența față de opresiune’’. 

E adevărat, și Camus, și Sartre (acesta din urmă în câteva texte publicate în Situations) proclamă necesitatea angajării, o operațiune la antipozi față de arta pentru artă  pe care autorul Ciumei  o va critica și în discursul de la Universitatea Uppsala. Numai că, în vreme ce Sartre va mima surzenia în raport cu totalitarismul comunist ( a se vedea în acest sens ceea ce scrie același Thierry Wolton în volumul al III lea, Complicii, al monumentalei sale Istorii a comunismului, Camus va afirma răspicat: „Dar tăcerea unui prizonier necunoscut, abandonat umilințelor la celălalt capăt al lumii, este de ajuns pentru a-l scoate pe scriitor din exil, măcar atunc când reușește, în mijlocul privilegiilor libertății, să nu uite acea tăcere și să facă să răsune prin mijloacele artei ”. Firesc, Discursul rostit după decernarea premiului Nobel se încheie cu reafirmarea credinței în libertate (despre opțiunea în favoarea ei scriitorul vorbise și în Actuale) căreia Camus îi recunoaște și frumusețea, și virtuțile exaltante.

Încă și mai contondent, în idee mai curând decât în vorbe, mi se pare a fi textul Conferinței din 14 decembrie 1957. Un text împotriva izolării, a demisiei intelectuale, a abținerii. Pe care Camus le socotește inadmisibile și în contradicție clară cu misiunea intelectualilor,  cu aceea a scriitorilor îndeosebi. Conferențiarul pornește de la premisa că „orice artist este astăzi îmbarcat pe galera epocii sale”, drept care „artistul trebuie să tragă de vâsle fără să moară, dacă poate, adică să continue să trăiască și să creeze”. O poate însă oare face refugiindu-se în minciuna cuprinsă în sintagma artă pentru artă, adică făcând abstracție de realitatea înconjurătoare? O poate face în absența angajării? Indubitabil, nu. “În 1957, Racine și-ar cere scuze pentru că scrie Bérénice în loc să scrie pentru apărarea Edictului din Nantes”. Camus refuză categoric o artă “desprinsă de realitatea vie”, socotește arta pentru artă, ‘’divertismentul unui artist solitar’’,  ca fiind ‘’tocmai arta artificială a unei societăți artificiale și abstracte ‘’.

Extrem de interesante sunt reflecțiile asupra realismului, a capacității artei de a surprinde, consemna, înmagazina, transpune în limbaje specifice realitatea. Nu, nu există încă o artă care să poată rezuma realitatea în toate detaliile, intimitățile și compexitățile sale. „…realitatea nu o poți descrie fără să operezi în interiorul ei o alegere”, Numai că de aici încep și prostia, și ticăloșia aduse cu sine de iluzia bolnavă a realismului socialist. Comunismul, socialismul fiind în esența lor eminamente o iluzie, ceva ce nu s-ar putea împlini decât într-un viitor veșnic amânat dar pe care învățătura marxist-leninistă îl poate stăpâni mai bine decât prezentul care nu este niciodată o certitudine, și arta realist-socialistă nu înseamnă decât ceva „ce servește cetatea perfectă a viitorului”. Și astfel, ‘’estetica aceasta care se dorea perfectă devine atunci un nou idealism la fel de steril, pentru un artist adevărat ca idealismul burghez”.  De aici, verdictul. Realismul socialisr, înrudit, poate chiar frate geamăn fiind cu realismul politic, s-ar  cuveni să își recunoască eșecul. De fapt, el sacrifică adevărata artă pentru un scop străin ei, pe altarul unui așa-numit optimism de comandă. “Minciuna artei pentru artă se prefăcea că ignoră răul și că astfel ignoră responsabilitatea lui. Dar minciuna realistă, dacă își asumă curajos recunoașterea nefericirii actuale a oamenilor trădează răul la fel de grav, folosindu-l pentru exaltarea unei fericiri viitoare despre care nimeni nu știe nimic și care îngăduie toate mistificările viitoare”.

Albert Camus- DISCURSURILE DIN SUEDIA; Traducerea: Marina Vazaca, Editura Polirom, 2021

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Domnule Morariu, vă întrebați de ce au trebuit să treacă 30 de ani ca să apară memorabila operă camusiană? Păi tovarășul Iliescu a continut cenzura ceaușistă pentru a-și subordona „condeieri” de casă (Cristoiu, Nistorescu, Roșca Stănescu, H. Alexandrescu) care în tot acest timp au școlit, după chipul și asemănarea lor, același tip de ziarist-hahaleră și unii securiști precum R. Turcescu. Ziariști precum M. Tucă, S. Mănăstire, pastorul de la Antena 3, clovnul Badea, brunetul și guralivele de la Ghiță TV și abramburistele lui tata (Păcuraru) cu ex-cosiliera guvernamentală R. Alexandrescu ce vorbește enorm și nu trage nicio concluzie. Toți și-au învățat lecția „artei pentru artă”. Ne mișcăm, ziceți, domnule Morariu? Da, dar în sensul invers al istoriei.
    Cu cele mai respectoase gânduri,
    L. Nicolescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro