miercuri, aprilie 14, 2021

Jurnal de cărți

1.Alex. Ștefănescu și amintirile lui din comunism

Mi se pare extrem de important faptul că Alex. Ștefănescu, una dintre cele mai proeminente personalități ale literaturii române actuale (critic literar, prozator, dramaturg, publicist, într-o vreme chiar realizator de emisiuni tv) a decis să publice o carte în care, în 208 de pagini, a reunit o parte dintre amintirile sale despre viața în comunism.

De ce spun asta? La o privire superficială, despre Alex. Ștefănescu s-ar putea spune că nu i-ar fi mers tocmai rău în comunism. După absolvirea facultății a fost foarte puțin timp profesor de Română, undeva la țară (de ce a ajuns acolo ne mărturisește chiar el însuși și o face fără a se lamenta, fără a-și plânge de milă, ci cu umorul și cu seninătatea-i binecunoscute), iar mai apoi, la numai câteva luni, a fost salvat de la ratare grație ajutorului fostului său profesor Nicolae Manolescu. A ajuns în redacția revistei constănțene Tomis de unde a fost concediat în momentul în care regimul a decis, pretextând necesitatea economiei de hârtie, că mensualul în chestiune trebuie să apară doar trimestrial, după care a lucrat iar în presă- în redacția României libere și la SLAST-ul lui Ion Cristoiu. Or, știm cu toții că nu era chiar de ici-colea să ajungi într-o redacție în perioada comunistă, chiar dacă pentru a  parcurge drumul până la serviciu erai silit să schimbi vreo cinci mijloace de transport ori să suporți mizeria apăsătoare din toate cotloanele Casei Scânteii.  

Nu? Aparent totul ok. Or, nu a fost tocmai astfel. Nu a fost defel astfel.  Iar amintirile din respectiva perioadă, depănate simplu, omenește, fără ranchiună, cu umor, cu un bun simț al recursului la parodie, chiar la mijloacele grotescului, iar grotescul ne încojura în anii aceia din toate părțile (antologică descrierea autoflagelării lui E. F. -Eugen Florescu?- care se acuza pe sine de lipsă de vigilență atunci când Alex. Ștefănescu a publicat un articol “ce se poate interpreta, tovarăși!”)  se citesc pe nerăsuflate, așa cum se citește, de altminteri,  întreaga carte Eu și comunismul (Editura Curtea Veche, București, 2020).

Da, aparent, însă doar aparent, a lucra în presă îți oferea un statut pas comme les autres. Erai temut (excelentă secvența în care se relatează ordonarea arestării unui om simplu ce încerca să salveze de la moartea prin inaniție  păsările de curte care încă mai supraviețuiau anevoie în anii 80 în gospodăriile sătenilor), însă trăiai și cu teamă. Să nu ți se descopere ceva neconvenabil în biografie ( iar Alex. Ștefănescu avea un dosar „cu probleme” care l-a împiedicat să-și îndeplinească dorința de a lucra încă înainte de 1989, în redacția României literare, adică acolo unde îi era, de fapt,  locul- am citit cu mare atenție descrierea întâlnirii cu Nicu Ceaușescu, dar mai ales analiza făcută destinului acestuia), să nu ți se modifice compromițător un text (Alex. Ștefănescu evocă discret și cu delicatețe o astfel de intervenție făcută de pixul lui Octavian Paler).

Or, astfel, prin depănarea acestor amintiri, Alex. Ștefănescu contribuie la combaterea acelor nostalgici care vor să ne convingă că ar fi fost, totuși, bine în comunism. Da, probabil că o fi fost bine pentru securiști (și cu câtă suferință- mă rog, aveau și ei trăirile lor- au primit aceștia ordinul lui Nicolae Ceaușescu de a nu îi mai bate la fel de sălbatic pe  cei supuși anchetelor, doar de  a-i intimida, chiar de a-i teroriza psihologic) și pentru activiștii de partid. Despre care Alex. Ștefănescu scrie pagini de foarte bună analiză în partea finală a cărții. Am în vedere îndeosebi tabletele Tovarăși, agitați materialele!, Comuniștii au simțul valorii, Partdul prostului gust, Țările comuniste seamînă între ele.

Am regăsit în aceste pagini din a doua parte a volumului multe amintiri comune. Chiar dacă între mine și Alex Ștefănescu sunt vreo 10 ani distanță. Firească, așadar, empatia. Și, cred, la fel de firesc plusul de curiozitate cu care am citit amintirile din prima parte a volumului. Cele în care ni se evocă minciuna comunistă din perioada stalinistă (conducătorii, recte Stalin , aveau o sănătate de fier chiar și atunci când își trăiau, de fapt, ultimele zile), dar și cele din vremea colectivizării cu forța, cu biciul, cu amenințarea trimiterii la închisoare, amenințare care era foarte adesea pusă în practică). Ca să nu mai vorbesc despre secvențele în care Alex. Ștefănescu detaliază propria lui  anchetare, dar și reacția lașă a colegilor. Și nu e vorba doar despre acei colegi care au avut rolul de acuzatori publici (Ecaterina Țarălungă, George Radu Serafim).

Din când în când în paginile volumului Eu și comunismul se face auzită și vocea criticului literar. Câteva cuvinte despre o poezie a lui Arghezi din perioada lui conformistă,comentarii despre două romane ale lui Teodor Flonta, citarea lui Adrian Păunescu și invocarea părților lui bune. Însă înainte de orice, în cartea Eu și comunismul talentul de memorialist se asociază cu acela de prozator. Relevante paginile în care se evocă câștigarea de către un cetățean a luptei în vederea dobândirii unei bucăți de cașcaval. 

Alex. Ștefănescu- EU ȘI COMUNISMUL; Editura Curtea veche, București, 2020

2. Amorul e un lucru mare

20.000 de exemplare. Atâtea au izbutit să vândă în 2019 scriitorul Stelian Tănase și editura Hyperliteratura din cartea Repertoarul amorului, carte al cărui titlu nu are cum să nu te ducă cu gândul la Spitalul amorului sau Cântătorul dorului, una dintre cele mai celebre scrieri ale lui Anton Pann. În fața unui asemenea succes de casă, recidiva se impunea de la sine, iar ea a intervenit în anul 2020 când au apărut, iată, „alte 69 de povești de dragoste din istoria lumii”. Mai precis din ultimele două secole și mai bine.

La prima vedere, efortul depus de autor e unul minim, cel de-al doilea volum, asemenea primului, nefâcând decât să colaționeze, în funcție de criteriul strict alfabetic al numelui protagoniștilor, o seamă de fișe pregătitoare pentru un roman aflat în lucru. Lucrurile sunt departe de a sta astfel căci întocmirea respectivelor fișe a presupus, indubitabil,  un număr considerabil de ore petrecute în bibliotecă. Cu scopul de a afla cât mai multe detalii despre poveștile de iubire pe care Stelian Tănase le istorisește, cu un nedisimulat și, de data aceasta, util gust al taclalei, poate chiar al bârfei, așa cum erau ele resimțite pe vremuri în mahalaua de la Bariera Vergului, la care face adesea referire scriitorul.  Documentarea, necesară și pentru a ajunge cât mai aproape de adevăr- și aceasta fiindcă tribulațiile amoroase sunt mai întotdeauna deschise legendelor, variațiunilor, contradicțiilor și contrazicerilor- este vizibilă nu doar dacă bagi de seamă că în ultimele pagini ale cărții se găsește o bibliografie selectivă, minimală. Ea este însă, deopotrivă,  intenționat mascată de preferința vizibilă a naratorului pentru  relatarea simplă, nesofisticată, evident și deliberar tributară oralității. Câteodată apelând la cuvinte nu tocmai academice.  E vorba despre o preferință cu care sunt familiariziți cititorii romanelor lui Stelian Tănase.

Cine sunt protagoniștii, cine sunt personajele cărții? Personaje care intră și ies rapid din scenă, lăsând locul altora, foarte adesea din alte epoci și din alte capitole ale cărții de istorie. Personalități de toate categoriile. Reale sau doar niște simple efemeride. Poeți, precum Pușkin, Alecsandri, Alfred de Musset, Victor Hugo sau Charles Baudelaire, dar și Maria Banuș, cea care îi vorbea prin anii 50 Americii, îndrăgostită fiind în același timp iremediabil de Zaharia Stancu, romancieri de calibrul unor Camus, Sartre, care încă mai contează,e drept că în grade diferite,  dar și alții  cu o trecere fulgurantă prin literatură, așa cum a fost Anna de Noailles, de pildă. Muzicieni, de la Franz Liszt la Daniel Baremboim și Jacqueline Du Pré, de la Aznavour la Johnny Halliday. Pictori (Picasso), gangsteri (Dillingeri), aventurieri, spioni (cum putea oare să lipsească din peisaj controversata Mata Hari?). Dar și politicieni și făcători de istorie,  de la Ekaterina a II a Rusiei la Karl Marx, de la “nefericitul” Chivu Stoica la persecutorii lui, Elena și Nicolae Ceaușescu, de la Franklin Delano Roosevelt și J. F. Kennedy la mareșalul Tito. Foarte adesea avem surpriza de a vedea că cine știe ce detaliu de alcov din viața acestora din urma, relațiile de putere din cuplu s-au repercutat asupra celor pe care respectivii au ajuns să îi conducă. Fac precizarea obligatorie că în fiecare dintre categoriile menționate intră mulți, mulți alții, ale căror vieți amoroase sunt prezentate și descusute. Grosul poveștilor reconstruite cu un nedezmințit chef al povestirii, cum spuneam chiar cu aplecare spre zvon, spre bârfă, se consumă însă în lumea filmului, cititorii cărții lui Stelian Tănase, el însuși cinefil, putând să afle astfel o sumedenie de detalii picante din viața lui Valentino, a lui Gérard Philipe, ori a frumoaselor Ingrid Bergman sau Audrey Hepburn. Și aici lista protagoniștilor este mult mai consistentă.

Repertoaul amorului nu este ceea ce se cheamă o carte mare. Nu intenționează să fie astfel. Este o lectură de vacanță sau de week end. Nu este însă una la capătul lecturii căreia poți spune doar că ai citit-o în lipsă de altceva mai bun,  pour faire passer le temps, cum spun francezii. Și aceasta fiindcă Stelian Tănase are constant grijă să furnizeze necesare detalii despre și dacă protagoniștii lui au avut un veritabil rol în istorie. În domeniile în care au trebuit să facă și altceva decât să se iubească. Ori să se amăgească că au cunoscut gustul iubirii.

Stelian Tănase- REPERTOARUL AMORULUI. Alte 69 de povești de dragoste. Hyperliteratura, București, 2020    

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. An citit amble carti si nu pot decât sa va felicit pentru cum le-ati recenzat. A doua carte este, așa cum ați spus, o carte de vacanta, o carte de răsfoit la frizerie pana iti vine randul la tuns si, mai ales, la coafat.

  2. M-or troieni cu drag(sau poate nu ) aduceri aminte -sau cum Comunismul nu a existat niciodata in Romania .Cum nu am citit cartea ce ne este prezentata ca o lectura de vacanta (poate undeva in adincul ei este si multa tristete ) nu pot zice nimic despre amintirile autorului , dar pot zice citeva dintre amintirile mele . Unele bune , altele rele ,dar cum tot raul e spre bine si cum ce nu te omoara sigur te intareste , noi toti am rezistat si de aceasta data ca popor .La inceputuri , cetatenii Romaniei au suferit cumplit (multi dintre ei ) si au fost obligati ,de noua orinduire, sa renunte la averile si bunurile lor . Incepind cu anul 1945 , dupa sfirsitul celui de al doilea razboi mondial noua orinduire a eliminat total vechea structura umana ce conducea Romania (cu totii stim unde au ajuns parte din acei oameni ) . Primele masuri au fost extrem de dure si au decis insasi soarta multora dintre cei ce au trait in acele vremuri .Reforma monetara nu a permis cetatenilor să schimbe sume mari de bani, astfel încât banii economisiti au devenit, dintr-o dată, hârtii fără valoare, si multi au ars saci intregi cu banii devalorizati ,in acelasi timp regimul a confiscat , a nationalizat , case , bunuri de orisice fel ,a facut reforma agrara ,prin care toate bunurile taranilor romani si nu numai , au devenit proprietate de stat , a format asa numitele CAP-uri care detineau ternurile si utilajele tuturor , intr-un cuvint a egalizat totul .Ce tragedii au facut parte din cotidianul acelor vremuri . La inceput a existat Republica Populara Romania ca mai apoi sa se numeasca Republica Socialista Romania .
    Ulterior totul s-a transformat intr-un socialism multilateral dezvoltat (asa era numit de catre conducatorul suprem ) ,societatea nemaiajungind ,in integralitatea ei , in faza de Comunism (ce era considerata , de politologii vremii, ultima forma de dezvoltare umana -ce inlocuieste definitiv capitalismul ) ,doar partidul (PCR) ce conducea Romania in numele unei singure persoane ce era si seful PCR si presedintele tarii au ajuns in aceasta asa numita – faza finala . Republica Populară Română a fost numele oficial purtat de statul român de la abdicarea forțată a Regelui Mihai I al României, eveniment petrecut pe 30 decembrie 1947, până la adoptarea constituției din 1965 care proclama Republica Socialistă România, la 21 august 1965. Elita ,din acele vremuri ,a fost dezmembrata , eliminata din mai toate functiile statului si locul lor a fost luat de politruci sau de catre membrii de partid ce au putut face cursuri la asa numitele facultati populare , la fara frecventa sau la seral , cursuri ce le-a permis accesul in functiile de raspundere .Copii celor care erau considerati chiaburi sau care erau liber profesionisti greu puteau sa intre ,chiar si cu examen, la un liceu teoretic sa invete carte . Apartenta la PCR , a parintilor, era conditia prin care puteai accede usor la scoala . A urmat o perioada de stabilitate , oamenii au invatat , vrind nevrind , cum functioneaza regimul , generatiile sau schimbat si ele , uitarea sau pur si simpla necunosterea, a ceea ce a fost , au estompat perceptia comuna a natiei ,totul a ramas in trecut si lumea si-a vazut de propria viata (asa cum era ea ) . O vreme regimul comunist, reprezentat de PCR ,a reusit sa aduca cetatenilor mai toate lucrurile de care acestia aveau nevoie . Se gaseau de toate – bineinteles totul raportat la vremurile de atunci .La scurt timp , totul a durat foarte putin ,bunastarea a disparut si a inceput tragedia . Lucrari megalomanice si crearea unor industrii neperformante (nu in totalitate ) , toate facute cu niste costuri uriase si care nu au reusit sa produca plusvaloare , au distrus ,in integralitate, sistemul socialist multilateral dezvoltat ,sistem ce ce devenise dictatorial in faza lui finala . Sau platit , in regim de urgenta , toate datoriile facute de catre Romania (cam 10 miliarde de dolari ) printr-un efort social nemaintilnit . Magazinele au devenit simple cutii goale , marfa era putina sau inexistenta , s-a rationalizat piinea ,carnea si uleiul , totii bani erau folositi spre a tine in viata marile industrii neperformante , pretul de cost al marfuriloe intrecea cu mult pretul de vinzare , totul luat evident de la cetatenii tari ce nu mai aveau salarii corespunzatoare muncii lor . Totul se vindea pe sub mina (era o vorba , adica la negru ) gaseai cite ceva daca plateai in plus si asta doar daca cunosteai persone ce puteau sa iti faciliteze accesul la bunuri .Nu aveai voie sa detii valuta , dolari , marci germane – din RFG .Cine era prins era condamnat in regim de urgenta , fara prea mare judecata. Invatamintul a avut o perioda de exceptie , in care multi dintre cei vechi (din vechiul regim ) au devenit profesori (doamne ce profesori de calitate am cunoscut ) , dar cum nici o minune nu tine mult , cu timpul lipsurile materiale au afectat si munca de profesorat ce a devenit si ea parte a negotului , a intelegerilor , facute doar cu ajutorul banilor sau a cadourilor , oferite drept recompensa .Programele la TV erau foarte scurte , in ultima faza , doar de doua ore , fara emisiuni , filme , din occcident , Lumina , curentul electric ,functiona doar partial citeva ore , nu aveai dreptul sa detii doua case sau mai multe , la fel era si cu masinile , ba chiar o vreme nu puteai merge duminica de duminca cu masina , ci doar o duminca da si alta ba .La cinematografe rulau doar filme romanesti (citeva au fost chiar foarte bune ) si cine a vazut Moara cu Noroc de Victor Iliu stie despre ce vorbesc .Benzina era si ea restrictionata , ce de eforturi faceam sa gasim benzina la negru , hainele de calitate le plateam aproape dublu , carnea de vaca era o raritate (o mai gaseam pe la HAHÁM,) dar doar daca aveai relatii si mai toata lumea stie ce inseamna sa maninci doar tacimuri de pui si celebrii pui Petreus (asa erau numiti in batjocura )doi pui de juma de kg la punga . Cu totii ne-am refugiat in citit si in mersul la spectacole de teatru (mari actori au existat si mai exista inca ) in acele timpuri ,pina in zilele nostre ,de la VRACA sau BIRLIC – la Florin Piersic sau Maia Morgenstern . Apoi a venit , in anul de gratie 1989 , Revolutia sau Revolta populara , despre care stim cu totii ,dar asta este alta discutie .
    Poate cei tineri vor intelege si partea buna si cea rea a societatii romanesti din acele vremuri .

Lasă un răspuns la mafalda Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

U.S. and E.U. shoulder to shoulder

"Parte din strategia lui Donald Trump ținea de rezolvarea problemelor prin escaladare. Acum rezolvăm problemele coborând temperatura, prin de-escaladare, căutând un...

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Despre protestele antivaccin, anxietatea tehnologică și tehnofobia. De ce ne este teamă de cipare (I)

Privim îngroziți la cei din jur care îmbrățișează teorii conspirative, le susțin impetuos pe rețelele de socializare, ți le aruncă în față...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.