Jurnal de festivaluri (9)

Realitatea românească

“Cinci povești scurte inspirate din realități contemporane online și offline, cinci perspective diferite asupra spațiului românesc actual, două experiențe complementare de vizionare, un portret contrastant al mentalităților românești și nu numai, schițat cu o luciditate incisivă și nerecomandat patrioților înfocați de pretutindeni”.

În felul reprodus mai sus a fost prezentat pe site-ul celei de-a treizecea ediții a Festivalului Național de Teatru spectacolul Live, inspirat din scrierea lui Thomas Perle, aflat în repertoriul de dată recentă al Secției germane din structura Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Unul dintre spectacolele pe care respectiva manifestare de cultură teatrală l-a reținut în vederea ilustrării secțiunii intitulatăe cam pretențios și cu o complet neacoperită în realitate intenție de teoretizare Esteticile pandemiei.

Live, asemenea tuturor celorlaltor producții din secțiunea cu pricină, reflectă dorința, dar și necesitatea resimțite acut de teatru de a se adapta nefirescului impus vieții noastre zilnice de ceea ce în limbaj de factură politico-administrativă s-au numit și, din păcate, continuă să se numească stare de urgență  ori stare de alertă. Sau lockdown. Indiferent dacă acesta este declarat sau nerecunoscut ca atare de autorități.  

Mai concret. Începând din a doua jumătate a lunii martie a anului 2020 sălile de teatru au devenit, practic, spațiu interzis. Acesta a fost și continuă să fie prețul pe care arta teatrului și cei care o iubesc trebuie să îl plătească celui denumit în limbaj medical Sars Cov 2. Sau, mai exact spus, unul dintre prețuri.

Teatrul, dar și artiștii fiind, cum bine spunea Shakespeare, cronică vie și prescurtată a vremurilor nu puteau rămâne indiferenți la asta. Nu se puteau mulțumi doar cu recursul la arhive mai bine sau mai puțin bine păstrate, la rememorarea nostalgică a spectacolelor de patrimoniu (ubi sunt ?), la transmiterea lor online. Poate însuși faptul că online-ul a invadat mai abitir decât odinioară, în vremuri de pace sau de normalitate, timpul vieții noastre- muncim online, comunicăm online, învățăm online, ne aprovizionăm online, după cum se vede chiar din spectacolul despre care încerc să dau seama în rândurile acestea, ne îndrăgostim online sau ne iluzionăm cu aceasta,  ce mai tura vura ne-am încredințat aproape întreaga noastră existență internetului, le-a dat oamenilor de teatru ideea de a concepe spectacole în care să fie vorba exact despre felul în care trăim noua realitate.

Cred că de aici a pornit regizorul Bobi Pricop atunci când a realizat spectacolul intitulat Live  cu excelenții actori ai Secției germane a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Spectacol care se slujește de  textul lui Thomas Perle și care izbutește o necruțătoare dar și binevenită incizie în mentalitatea românească, în existența noastră cotidiană desfășurată aici ori pe alte meleaguri, în felul în care suntem percepuți noi, românii, acolo unde, din felurite motive, am plecat cu speranța de mai bine.

La o adică, Live  nu este nici teatru, nici film sau este câte puțin din ambele. Indubitabil, regizorul de teatru care este Bobi Pricop a simțit acut, cred că și dureros asta, și poate tocmai de aceea s-a gândit ca cele cinci secvențe ce reprezintă esența spectacolului să fie legate unele de altele prin interstiții menite să evoce lumea teatrului. Vedem regizori tehnici, mânuitori de decor, actori agitându-se și pregătind noua poveste. Totul asezonat cu muzica anume creată de Eduard Gabia.

Prima secvență vorbește despre violența împotriva copiilor. Despre influențele nocive pe care comportamentul violent al părinților le au asupra acestora, Împărtășim cu toții revolta femeii ce istorisește un astfel de caz numai că solidaritatea noastră, a românilor verzi, se disipează în clipa în care dobândim certitudinea că femeia despre care aflasem deja că are o fiică pe care o cheamă Tünde, vorbește cu propria mamă în limba maghiară. Indiciu clar că nu suntem chiar foarte pregătiți să înțelegem sensul real al cuvântului alteritate.

Începând cu a doua secvență, cea a interviului de angajare, își face intrarea în scenă laptopul nostru cel de toate zilele.  Prin intermedediul lui căutarea unui job nou, care necesită calificare superioară și pe care candidatul o are, atâta doar că el este un expat și, în plus, unui de mâna a doua se transformă într-o ședință de psihanaliză în toată legea.

Tot prin intermediul laptopului o mamă primește o veste proastă, Fiul ei, plecat la muncă în străinătate, a suferit un accident. Este internat în spital numai că asigurarea lui medicală nu acoperă în totalitate costurile îngrijirilor. Este nevoie de bani în plus pe care femeia ar trebui să îi trimită în regim de maximă urgență. Este oare vestea reală sau încă o încercare de extorcare pe metoda accidentul ?

În a patra secvență, un El și o Ea de abia ieșiți din adolescență ajung să se cunoască online. Conversează în acest fel unul cu altul, relația dintre ei se adâncește, progresează, aproape că trăiesc unul cu altul, numai că în momentul final vedem că El îi cântă Ei un tandru cântec de noapte bună tot în fața laptopului.

Și, în fine, într-o publicație occidentală creditată a fi serioasă apare știrea că undeva, în România niște preoți gay au ocupații necurate și promit exorcizarea păcatelor. Unde se află locul cu pricina ? Nu știe nimeni. Este știrea adevărată ori este vorba de un fake news în toată legea ? O investigație pe această temă eșuează fiindcă, între altele, se lovește și de proverbiala prudență a românilor. Ei aud, vorbesc despre una, despre alta, însă atunci când se îngroașă gluma nu prea vor să se bage în ciorba altora.

Spectacolul acesta hibrid, nici de teatru, nici de film, dar și de teatru și de film deopotrivă, spectacolul acesta à mi chemin dintre realitate și ficțiune a fost realizat de Bobi Pricop în foarte bune condiții tehnice. Fără compromisuri. Se cuvin, așadar, lăudate contribuțiile lui Mihai Popa (director de imagine, sunetist și autorul montajului), Dan Basu (video design), Emőke Boldizsár (costume), Ovidiu Coca (operator montaj live). Dar mai ales se impun apreciate evoluțiile actorilor Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier și Valentin Späth.

Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu

LIVE de Thomas Perle

Regia și spațiul scenic: Bobi Pricop

Cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth / Ali Deac

Regia și spațiul scenic: Bobi Pricop

Muzică originală: Eduard Gabia

Director de imagine, sunet și montaj: Mihai Popa

Video Design: Dan Basu

Costumele: Emőke Boldizsár

Operator montaj live: Ovidiu Coca