sâmbătă, ianuarie 16, 2021

Jurnal de festivaluri (1)

    Au loc în aceste zile două mari festivaluri de teatru. Se desfășoara online Festivalul Internațional Interferențe, în organizarea meritorie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, și cea de-a treizecea ediție a Festivalului Național de Teatru, patronat de UNITER. Iau, așadar, o pauză de la comentariul politic, renunț și la săptămânala recomandare de carte și revin, cel puțin pentru o vreme la cronica de teatru. Vă propun, așadar, stimați cititori un Jurnal de festivaluri. Astăzi, prima parte în care dau seama despre o primă și magnifică producție din oferta Festivalului Interferențe.  
O capodoperă teatrală
Nu am mai intrat într-o sală de Teatru de la începutul lunii martie. Ultimele spectacole văzute live de mineau fost Rinocerii,  după celebra piesă a lui Ionesco, de la Teatrul Național din Timișoara, și Tinerețe fără bătrânețe, de la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Rinocerii, în regia lui Tompa Gábor, a avut premiera la doar o zi după ce la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely se petrecuse prima ridicare de cortină a noii premiere cu Tragedia omului de Madách Imre, scriere-cult a literaturii maghiare. 
Din motive personale perfect justificate, nu am putut ajunge la ceea ce se anunța a fi unul dintre marile evenimente ale unei stagiuni teatrale care, cel puțin prin ceea ce se întâmplase în prima ei parte, dădea multiplicate semne a fi una net superioară celei anterioare. Atunci, la început de martie, se vorbea deja tot mai intens și cu  îngrijorare crescută despre un virus, despre așa-numitul Sars Cov 2. Până și autoritățile române care până în urmă cu foarte puține zile păreau a minimaliza primejdia începuseră să realizeze că nu-i de glumă și, cu toate acestea, nu ajunsesem încă să îmi dau seama în ce măsură avea să ne îngenuncheze dușmanul nevăzut, cum va putea el să ne modifice, să ne deturneze, să ne rescrie viața. Firesc, așadar, să cred, să fiu cum nu se poate mai sigur că ‘’recuperarea’’ spectacolului pierdut înseamnă doar o chestiune de zile, că peste o săptămână sau două voi reveni la Timișoara și voi vedea în micuța, în intima și foarte adesea găzduitoarea de imense bucurii teatrale Sală Mare a Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara ceea ce făcuseră acolo Silviu Purcărete, minunata și fidela lui echipă- Dragoș Buhagiar (decorul și costumele), Vasile Șirli (muzica)- și, desigur, excelenta trupă de actori. Fiindcă- nu-i așa ? – “se mișcă roata, Meșterul adastă”.
Da,e adevărat, roata s-a mișcat în continuare, adăstarea Meșterului ni s-a părut multora dintre noi în ultimele luni o adevărată pedeapsă, orice fel de plan ajungând să se dovedească de domeniul utopiei. Singura mare certitudine fiind primejdia. Primejdia și neputința. Poate tocmai de aceea aveam nevoie de ceva sau, mai curând,  de cineva care să îmi reamintească ‘’Omule, luptă și crede-ncredințat’’. A făcut-o, prin intermediul vocii anume modulată a fi aceea a unui copil,, copil dar și femeie deopotrivă,  a actriței Eder Enikö, exact în spectacolul cu Tragedia omului de la Timișoara pe care l-am văzut online în primul rând datorită încăpățânării directorului Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, regizorul Tompa Gábor, care s-a încumetat și a reușit să înfrunte poate chiar pe însuși Lucifer. Un Lucifer nu știu dacă neapărat la cub, habar nu am dacă înveșmântat în costum negru, cu cămașă albă și  cu trabuc, așa cum apare el în spectacol, interpretat  fiind de actorii Tokai Andrea, Balász Attila și Bandi András Zsolt. Regizorul Silviu Purcărete și scenograful Dragoș Buhagiar au optat pentru un decor exclusiv de lemn. Decor tip arenă. Arenă dar și amfiteatru. Un loc în care se luptă dar din care se și privesc, se contemplă, se judecă încercările vieții. Încercări prin care de mii de ani trec cu ajutorul Creatorului, uneori sfidândul-l, certându-l sau chiar negându-l,  atunci când El le încearcă inimoșenia, noian de Adam și Eve. Care odată lăsați prin Lume au trecut și trec prin Atena și prin Roma Antică, și prin Egiptul faraonilor,  și prin nedreptățile, prin molimele și risipa de sânge, prin  întunericul Evului Mediu, prin speranțele, dar mai ales prin teroarea Revoluției Franceze (aceasta are parte în spectacol de o atenție privilegiată, iar secvența capetelor tăiate mi s-a părut a fi una absolut excepțională), prin Londra secolului al XIX lea și de acolo mai departe. In arenă, masa. Loc al adunării, al reflecției,  al roadelor, dar și al rodului. Da, au fost un Adam  și o Evă deschizători de drumuri (Kiss Attila și Lörincz Rita), aceștia s-au întruchipat în alții de-a lungul îndelungii lor treceri prin secole.
Lui Adam și Evei le-a fost dat să trăiască pe deplin tot ceea ce înseamnă tragedia omului, dar și să celebreze bucuria regăsirii Speranței. A încrederii. A vieții. Copleșitoare mi s-a părut a fi scena finală a spectacolului, aceea în care, după confruntarea cu valoare de explicație dintre Creator și Adam, Eva anunță iminența maternității. Personajele cărora le-au conferit întruchipare într-un admirabil spirit de echipă actorii Aszalos Géza, Balász Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emilia, Csabi Anna sau Hegyi Kincsó, Csata Zsolt, Eder Enikö, Kiss Attila, Kocsárdi Levente,  Lanstvák Ildikó, Lörincz Rita, Lukács-György Szilárd, Magyari Etelka, Mátyas Zsolt Imre, Mihály Csongor, Molnos András  Csaba, Szász Enikö sau Vadás Bernadett , Tokai Andrea, Tóth Eszter Nikolett, Vass Richárd, Tár Monika, o echipă ce a funcționat fără cusur și a interpetat dumnezeiește minunata muzică creată de Vasile Șirli, se prind într-un dans final. Dans al celebrării vieții. Viață care transcende orice tragedie. Sigur, ar mai fi de vorbit  despre, dar și de lăudat costumele, foarte adesea concepute și lăsate la nivel de sugestie,costume cu accesorii bine alese pentru a marca o epocă, o trecere prin ea a Omului. Costume purtând aceeași semnătură aurită a lui Dragoș Buhagiar.
Ar mai fi de remarcat minunata idee a folosirii măștilor lipite. Ori excelentul ecleraj. Unul de excepție. Dar câte nu ar mai fi de spus pentru a cuprinde măcar în parte în cuvinte tot ceea ce ne oferă capodopera teatrală Tragedia omului de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely  din Timișoara. Așa cum ne apare ea în versiunea de spectacol gândită de Silviu Purcărete și de Visky András după proteiformul text al lui Madách Imre. Text pe care creatorii montării de la Timișoara l-au făcut să pară mai actual ca niciodată.






 

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. DOMNUL
    Da, s-a sfârşit măreaţa-nfăptuire.
    Se mişcă roata, meşterul adastă
    Şi mii de ani în osie se-nvârte
    Pân’ înădesc o spiţă sfărâmată.
    Deci, v-arătaţi a lumii mele duhuri,
    Vă-ncepeţi cursul fără de zăbavă.
    Vreau să ascult cu inima senină
    Cum larma voastră-mi curge la picioare…
    LUCIFER
    Mărite Domn, norodul îngrijat,
    Ce fericit s-ar stinge pentru tine,
    Se-ntreabă azi ce taină-ţi întristează
    Slăvitul chip pe tronul tău de aur.
    De ce jertfeşti al zilei dulce farmec,
    Al nopţilor molatec joc de vise,
    Şi nu laşi grija planurilor tale
    Pe umerii de sclav, cum se cuvine?
    Când ale tale sunt pe lumea asta
    Întreagă slava, cinstea şi domnia
    Şi desfătarea omului supusă.
    Stăpâne-ţi zic comori din ţări o mie
    Şi florile potirul ţi-l deschid
    Şi roada lor bogată ţi-o aduc…
    Oftatul dulce ţie ţi-l trimite
    Plăpândul sân a sute de fecioare,
    Chipul bălai cu ochi rătăcitori,
    Pierduţi, duioşi, o blândă arătare
    Şi oacheşa cu buza încleştată,
    Cu patima păgână-n ochi aprinsă
    Sunt ale tale…-n ochii tăi li-e soarta
    Şi simt şi cred că-şi împlinesc chemarea
    Vreo două clipe-odată-nseninându-ţi…
    Doar doua imagini in versuri .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.