Jurnal de FNT 34 (II) Spectacole constănțene

1.Și totuși, cum ați fi dorit?

În mai tot ceea ce s-a scris din martie și până acum despre spectacolul A douăsprezecea noapte montat de Andrei Șerban (regizor asociat: Daniela Dima) la Teatrul de Stat din Constanța (și, slavă Domnului! că s-a scris și s-a scris de bine, uneori chiar și bine) s-a reamintit detaliul  că în 1991 marele om de teatru român a mai montat piesa lui Shakespeare, la Teatrul Național din București, optând atunci pentru titlul Noaptea Regilor.

Nu știu câți au dintre comentatorii de azi au și văzut spectacolul cu pricina. Eu l-am văzut, așa că pot să spun că nu degeaba regizorul s-a oprit atunci asupra respectivului titlu. E drept, nu prea apăreau în spectacol regi, însă aluziile la președinți, la teama lor de noapte și de comploturi,  la cel aflat atunci în funcție, erau cum nu se poate mai străvezii. Se auzea puternic, amenințător în spectacol zgomotul elicopterului (prezidențial, desigur), iar atât de caraghiosul Malvolio, jucat de marele Gheorghe Dinică, un Malvolio oricând un posibil om al președintelui, se uita extaziat la Actualitățile care îl preamăreau pe cel care i-a preaslăvit pe autorii a mai multor mineriade. Vă mai amintiți de Rodica Becleanu?  Au fost atunci critici care au strâmbat din nas, unii l-au acuzat pe Andrei Șerban că ar fi deschis inutil ușile kitschului.

Nimic din toate astea în spectacolul din anul 2024. Unul energic, vesel, viu, ghiduș, dătător de bună dispoziție. Un spectacol stenic. Al înțelepciunii dar și al tinereții debordante de care face dovada la mai mult de 80 de ani regizorul. Spectacol în care totul dă semne că se termină bine. Cei doi frați, Viola, deghizată la sosirea în Iliria în Cesario, și Sebastian se regăsesc, Antonio scapă de persecuții,  Maria, Sir Toby și Feste își răzbună copios umilințele venite din partea lui Malvolio.  Urmează două nunți, toate făcute pe cheltuiala Oliviei. Atâta doar că nimeni nu se căsătorește cu cine ar fi vrut. Orsino, căruia Andrei Bibire îi imprimă o sexualitate incertă, defel deranjantă. se va însura cu  multicromatica Viola, excelent jucată de Cristiana Luca,  deși se pare că a fost mai degrabă și mai consistent îndrăgostit de Cesario. Până atunci nefericitul, cvasi-introvertitul Sebastian, cu măsură jucat de Theodor Șoptelea, va deveni soțul capricioasei și, de la un moment dat încolo, expansivei Olivia (Mihaela Velicu) acceptat de aceasta faute de mieux. Poate pentru că e și el blond și poartă un costum aidoma celui purtat de cel numit Cesario.  Numai că și el este o copie.

Așa că prima mare temă a spectacolului de la Teatrul de Stat Constanța al lui Andrei Șerban e cea a identității. A fragilelor frontiere dintre sexe. Regizorul știe că lucrurile nu trebuie să pară grave și să înnegureze atmosfera. Suntem ba în Twin Peaks, ba în Stâpânul inelelor.  Decorul ca de show ca și costumele extrem de inspirate sunt creația excelentei scenografe Carmencita Brojboiu.

Odată lucrurile aranjate, vine cântecul final. Cântat de Feste, personaj în care Ștefan Mihai face un rol de nota 10. Actorul e ca de gumilastic. Deține un remarcabil simț scenic, e inteligent, simpatic, surprinde și umorul, și viclenia, și dimensiunea ludică  a personajului. Stie când și cum să cucerească publicul, așa cum știe și Cristiana Luca. Amândoi se mișcă exemplar, sunt versatili. Unde mai pui că Ștefan Mihai și cântă fără greș.

Numai că finalului vesel, așa cum trebuia să fie într-un text shakespearian gândit spre a se juca într-un moment anume, acela al încheierii ciclului magic al sărbătorilor de iarnă (tocmai de aceea piesa se cheamă și Noaptea de la spartul târgului sau Noaptea Magilor),  a fost dublat de Andrei Șerban de un altul. Malvolio (Emilian Oprea) care până a fi făcut de râs de farsa permisă de ziua în care lumea e pe dos și în care legea o fac nebunii (excelentă în acest analiza lumii pe dos datorată lui Mihail Bahtin din cartea Problemele poeticii lui Dostoievski, apărută și în românește în 1970 la editura bucureșteană Univers) putea fi asemănat cu Tartuffe, se metamorfozează în Joker. De aici râsul lui în porție dublă. Însă aici întrebarea nu mai e ca și în film  (mă refer la Joker 1), nu mai e nici cum o punea Andrei Șerban însuși în forma revizuită a spectacolului său cu Richard III de la Bulandra dacă râsul personajului e voluntar sau maladiv. Ci e dacă nouă, spectatorilor, și lor, personajelor le place cum s-au aranjat lucrurile. Dacă e așa Cum ați dori (un alt titlu al piesei shakespeariene) ori ați fi dorit să se rezolve lucrurile, sau cum e jocul sorții. Avem de-a face oare cu un joc al dragostei și al întâmplării mult mai puțin senin decât cel din piesele lui Marivaux?

Nu cumva refugiindu-se în Shakespeare (Haig Acterian își începea analiza la A douăsprezecea noapte scriind că Shakespeare s-a refugiat în comedie) Andrei Șerban a vrut și să ne facă să râdem (iar în spectacol umorul e deplin) ca și să ne îndemne să reflectăm? Altă dovadă de înțelepciune. Avându-i drept aliați pe lângă cei numiți deja pe alți câțiva actori din generația tânără, așa cum sunt Ecaterina Lupu, Cătălin Bucur (un savuros Sir Andrew), Alina Mantu, Georgiana Mazilescu, majoritatea veniți la Teatrul din Constanța în timpul exemparului directorat al regizorului Erwin Simsehsohn, pe veteranii Liviu Manolache și Iulian Enache. Ca și pe Cristian Niculescu (lighting design) și Alexandru Popa (sound design).    

Teatrul de Stat din Constanța

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE de William Shakespeare

Regia: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Lighting design: Cristian Niculescu

Sound design: Alexandru Popa

Momente coregrafice: Mihaela Velicu

Cu: Andrei Bibire (Orsino), Cristiana Luca (Viola), Theodor Șoptelea (Sebastian), Iulian Enache (Antonio),Mihaela Velicu (Olivia),  Liviu Manolache (Sir Toby),Ecaterina Lupu (Maria), Cătălin Bucur (sir Andrew), Emilian Oprea (Malvolio), Alina Mantu (Curio, Un polițist), Georgiana Mazilescu (Valentin, Un polițist), Florentin Roman (Căpitan, Un preot)

2. Mamaia. Anii tinereții noastre

S-a întâmplat să văd spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Mamaia, scris de Gabriel Sandu și pus în scenă  de dramaturg, care, de altfel, e actor de meserie, în colaborare cu Elena Morar (director de scenă cu diplomă) cu ocazia celei mai recente ediții a Festivalului Național de Teatru. A treizecișipatra. Adică la aproape un an de la premieră.

Între timp, montarea de la Teatrul de Stat Constanța a avut parte de multe elogii, de un număr însemnat de cronici pozitive, unele chiar super-laudative, multe dintre ele chiar profesioniste, iar actrița Ramona Niculae, interpreta personajului Crina, și-a adjudecat premiul UNITER pentru debut.

Nu, nu cred că spectacolul de la Constanța este ceea ce se chema un spectacol mare. Însă un spectacol-hit este cu siguranță și, mai presus de toate, un spectacol de care chiar era nevoie. Unul dintre acele tot mai rare spectacole care chiar emoționează. În timpul căruia simți foarte adesea lacrimi în ochi și care îți recheamă, discret, furtiv, momente din biografia proprie. Căci dacă nu e un om să nu fi scris o poezie, cum glăsuia un cântec de odinioară, nu cred să existe vreun român e drept, de o anumită vârstă, care să nu fi auzit și fredonat măcar un cântec al Margaretei Pâslaru, al Doinei Badea, al Marinei Voica sau al Angelei Similea. Care au făcut istorie pe scena Teatrului de Vară. Așa se face că 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul  Mamaia este și ceea ce aș numi un spectacol-stare.  

10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul  Mamaia înseamnă un spectacol cu muzică. În care toți actorii din distribuție, majoritatea tineri, și e vorba despre Mirela Pană, Ramona Niculae, Liliana Cazan, Lucian Iftime, Dana Dumitrescu, Theodor Șoptelea, Ecaterina Lupu, Ștefan Mihai, Luiza Martinescu, Cristiana Luca, ajutați de profesionist de Alexandru Neș, cântă. Melodii ale unor compozitori români, de la George Grigoriu, Temistocle Popa, Florin Bogardo, Ion Cristinoiu,  Marius Țeicu, Marcel Dragomir (și lista e departe de a fi completă) la cei ce le-au scris cântecele la un moment dat celebrelor și controversatelor  fete din grupul Andre (Andreea Bălan și Andreea Antonescu). Unele dintre personajele ce trec prin scenă au fost marcate de interpreți precum Aurelian Andreescu, Margareta Pâslaru, Angela Similea,  Marina Voica, Dan Spătaru, George Nicolescu,  Loredana Groza, Doina Badea. Pe unii dintre acești soliști care, cum spuneam,  au făcut istorie îi revedem în inserturile integrate în ansamblul scenografiei Mirunei Croitoru. Care amintește de decorul Festivalului. Au fost cazuri în care personajele aduse în scenă au vrut să semene cu cei  numiți deja, alții au aspirat să le copieze stilul sau chiar să le urmeze destinul. Au reușit însă, hélas!, numai în parte, iar partea în cauză nu a conținut, din păcate, nici succes, nici celebritate. Majoritatea personajelor din spectacol au fost numai niște prezențe efemere care, după momentul de înșelătoare glorie al prezenței pentru o seară la (miticul) Festivalul de la Mamaia, au eșuat lamentabil. Eșecul acesta însemnând drame, tragedii, boală, chiar tentative suicidare. Alții au ajuns să le deteste pe marile vedete cu care au fost asemănați adesea până la exasperare. E cazul celui numit în spectacol Cristian Păun. O a treia categorie, asemenea Biancăi, au fost prezentatori ai festivalului. Circumstanțele și-au spus și aici cuvântul. Au fost și din aceia care la Mamaia nu doar că și-au pierdut speranța, inocența, încrederea, ci chiar ființe dragi. Despre cazul acesta extrem vom afla detalii numai către sfârșitul spectacolului de la cea până atunci numită Mireille Plume. Care în chip de încheiere ne cântă emoționată o melodie –Unde esți?– lansată de Margareta Pâslaru, ani buni prezență constantă la Festival, însă nu la Mamaia, ci în filmul Tunelul. Debutul Margaretei în cinematografie.

Piesa ca și spectacolul se bazează pe modelul generos al povestirii în ramă. Un artist vizual, în cazul nostru o artistă pe care o cheamă Mireille Plume, foarte bine interpretată de Mirela Pană, are ideea de participa la un concurs cu ceea ce se cheamă astăzi o instalație. Lucrarea câștigătoare ar urma să reprezinte România la Bienala de la Veneția. Și faptul se întâmplă aievea. Mireille îi reunește pe câțiva participanți fără noroc, cazuri sociale, la feluritele ediții ale Festivalului de la Mamaia. Vreme de 6 luni, asemenea personajelor din Decameronul, participanților le este interzisă ieșirea din ramă. Carevasăzică, sunt codamnați la claustrare. Așa să fie oare? Claustrare sau autoclaustrare? Nu cumva ușa rămâne totuși deschisă și respectivii refuză deliberat să îi treacă pragul, cam tot la fel cum o făceau personajele dintr-o celebră piesă sartriană? Nu cumva tuturor le place să își recapituleze povestea? Povestea Crinei (Ramona Niculae) și a dragostei neîmplinite dintre ea și omniprezentul Felix (Theodor Șoptelea), Sau istoria lui Aurelian Andreescu cu care se identifică amar până la un punct Radu (Lucian Iftime). Laura (Liliana Cazan) rememorează cei 12 ani pierduți din cauza unei iluzii, Bianca (Dana Dumitrescu) o elogiază pe Mihaela Runceanu, Irina (Ecaterina Lupu) recapitulează într-un subtil amestec de umor și tragedia povestea identificării  cu Marina Voica, Cristi (Ștefan Mihai) relatează vindicativ, patetic cum e să fii maladiv, apăsător comparat cu George Nicolescu, Adriana (Luiza Marinescu) se înflăcărează rememorând răzbunarea, Andreea (Cristiana Luca) asupra celor care au păcălit-o.

A fost oare Festivalul de la Mamaia un San Remo românesc? Probabil. A fost însă mai mult ca sigur o iluzie de normalitate. Distribuită farmaceutic. Indubitabil, Mamaia, ca și Brașovul dintre anii 1968-1971,  a reprezentat o gură de oxigen într-o societate tot mai asfixiantă. Festivalul a fost, în timp,  controlat ideologic, amânat, suprimat, caricaturizat așa cum le-a fost pe plac mărimilor politice ale vremii. De pildă, spectacolul amintește ticăloasa ingerință a lui Adrian Păunescu, un Păunescu pe atunci atotputernic, măcinat însă de orgolii și aspirații uman minore. Care a obținut anularea câtorva ediții. Ingerințelor ideologice de toate felurile le-au urmat, din 1990, încoace implicările milionarilor de carton și dictatura economicului. Apoi uitarea, pe urmă resuscitarea jalnică din anii 2023 (cea care a declanșat scrierea piesei) și 2024.

Ideea, sentimentul, disperarea din cântecul Unde esti? din finalul spectacolului parcă se potrivesc și pentru Festivalul de la Mamaia.     

Teatrul de Stat Constanța

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA de Gabriel Sandu

Regia: Elena Morar și Gabriel Sandu

Scenografia, video, lighting design: Miruna Croitoru

Sound design și adaptare muzicală: Alexandru Neș

Coregrafia:Stela Ciocârlea

Cu: Mirela Pană (Mireille Plume), Ramona Niculae (Crina), Liliana Cazan (Laura), Lucian Iftime (Radu), Dana Dumitrescu (Bianca), Theodor Șoptelea (Felix), Ecaterina Lupu (Irina), Ștefan Mihai (Cristi), Luiza Martinescu (Adriana), Cristiana Luca (Andreea), Laura Iordan (Corina –apariție video

P.S. Nu pot să nu observ modul absolut profesionist în care Teatrul de Stat din Constanța și-a pregătit prezența sa la FNT 34. Relevante în acest sens cele două caiete program întocmite de Alina-Ioana Vasiliu.