marți, ianuarie 26, 2021

Jurnal de premiere

1.O reușită

Povestea spectacolului Hoții , cea mai recentă premieră a Companiei Liviu Rebreanu de la Teatrul Național din Târgu Mureș, începe, de fapt, cu mai bine de 10 ani în urmă. Atunci când din motive cum nu se poate mai justificate mulți dintre actorii Companiei , dar și alții, în marea lor majoritate de foarte bună condiție profesională, și-au căutat și au găsit un salvator refugiu artistic în așa- numitul Teatru 74. Ale cărui succese, care nu au fost nici circumstanțiale, nici puține, sunt intim legate de numele regizorului Cristi Juncu.

În 2009, Cristi Juncu a tradus și pus în scenă la sus-numitul Teatru, o piesă a irlandezului Conor Mc Pherson, piesă al cărui titlu în limba engleză era This Lime Tree Bower Bower My Prison. Titlul care se traduce în limba română Sub ăst umbrar de tei întemnițat  citează un vers celebru din creația unui poet englez încă și mai celebru- Samuel Taylor Coleridge.

Cum măcar aparent piesa lui Conor McPherson nu prea are nimic în comun nici cu teii și nici cu umbra, ci eventual doar cu temnița fiindcă, probabil, acolo vor ajunge cele trei personaje care au comis un jaf,  traducătorul piesei și regizorul spectacolului a optat pentru un cu totul altul titlu de afiș, și anume Hoții. Din distribuția spectacolului de atunci făceau parte actorii  Marius Turdeanu, Theo Marton și Cătălin Mîndru.

Condițiile impuse de pandemie, regulile sanitare stricte care cer ca și pe scenă să se afle cât mai puțini actori ce trebuie să stea cât mai distanțați unul de altul, dar și cum, iată!, se dovedește că lumea are pe mai departe nevoie de teatru, actualei conduceri a Companiei Liviu Rebeanui-a venit ideea de a face apel nu doar la mai sus amintita piesă, ci și la regizorul Cristi Juncu.  A fost invitat în distribuție deopotrivă actorul Marius Turdeanu care, între timp, și-a făcut un rost la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, din fericire Theo Marton a redevenit membru, și încă unul de bază, al trupei de limbă română a Naționalului din Târgu Mureș, iar Cătălin Mîndru a fost înlocuit cu tânărul și remarcabilul actor Cristian Iorga, Suceava fiind totuși prea departe de orașul în care s-a săvârșit montarea despre care încerc să dau seama în aceste rânduri.

Piesa este alcătuită dintr-o succesiune de monologuri întretăiate rostite de trei personaje. Pe nume Joe, Frank și Ray. Frank și Joe sunt frați, destul de îndepărtați unul de celălalt ca vârstă, în vreme ce Ray are deja în portofoliu un doctorat în filosofie, lucrează într-o universitate, dar are și niscaiva legături sentimentale cu sora primilor doi. Motiv în virtutea căruia le frecventează casa cu oarecare asiduitate. Frank își câștigă traiul zllnic ajutându-și tatăl în afacerea familiei, Joe traversează cvasi-dramatic crizele adolescenței, iar Ray este obsedat de sex. Drept care se laudă cu nenumăratele lui avennturi erotice, petrece ore nenumărate în baruri unde consumă însemnate cantități de băutură și, desigur, îi contestă pe universitarii care deja și-au făcut un nume.

În spectacolul regizat de Cristian Juncu, Frank, Joe și Ray ne împărtășesc povestea existenței lor cotidiene așezați pe scaune. Scaunele sunt unicul element de scenografie care îi aparține tot lui Cristi Juncu. Frank, Ray și Joe nu se ridică în picioare  nici măcar pentru o secundă. Cei trei actori- Marius Turdeanu, Cristian Iorga și Theo Marton- au, așadar, dificila misiune de a ne  reține în fața computerului  (premiera a avut loc în regim de live streaming) doar prin modalitățile în care rostesc textul, prin expresivitatea feței și prin gesturi reduse la minimum.  Ca și prin felul în care comunică între ei. Nu pot nici să alerge, nici să strige, nici să tropăie. Trebuie să se bazeze în totalitate pe propria lor charismă aceasta fiind condiția sine qua non  a instituirii comunicării cu spectatorii. Adică a reușitei. Astăzi, în anul de grație 2020, respectiva modalitate artistică nu mai reprezintă chiar o surpriză (Cristi Juncu însuși a mai recurs la ea în spectacolul cu piesa Iluzii, montat la Teatrul ACT,  iar între timp respectivul text a mai apărut în alte câteva repertorii), dar în 2009 ea își avea antecedentul, după știința mea, doar în Bash, spectacol pus în scenă de regizorul Vlad Massaci.

Cu sau fără respectivele antecedente, spectacolul teatral fiind condiționat de un hic et nunc, ceea ce contează este realizarea de moment. Iar, după părerea mea, efortul actorilor Marius Turdeanu, Theo Marton și Cristian Iorga ca și cel al regizorului Cristi Juncu chiar merită să fie calificat drept o reușită.  

Teatrul Național din Târgu Mureș- Compania “Liviu Rebreanu”

HOȚII de Conor McPherson Conor

Regia artistică, traducerea şi scenografia: Cristi JUNCU

Distribuţia:

Frank: Marius TURDEANU

Ray: Theo MARTON

Joe: Cristian IORGA

2. Solfegii

În anul 2020, Teatrul Regina Maria  din Oradea nu a urmat bunul exemplu al celorlaltor instituții de spectacole din țară  și nu a organizat în formulă online Festivalul de Teatru Scurt care, până mai deunăzi, făcea parte din marca sa de identificare. Această absență înseamnă doar una dintre specificitățile negative ce caracterizează stilul de lucru al actualei conduceri a sus-numitului Teatru. Care cu ‘’prețiosul », de fapt, iresponsabilul concurs al fostei conduceri a Consiliului Județean Bihor, a fost ceva de genul uite-o, nu e! Nu-i vorbă că nici măcar atunci când totuși era,  conducerea în cauză nu s-a prea omorât nici cu lucrul, nici cu fapta,  iar și ceea ce a făcut s-a situat cel mai adesea sub însemnele amatorismului și improvizației.

Din sus-menționatul Festival s-a păstrat, totuși, ceva. Mai nou creatul Concurs de creație dramatică sau, mă rog, de dramaturgie, care a declarat mai multe piese câștigătoare, după perniciosul model al Cântării României. Să fie toată lumea fericită, să nu plece nimeni cu mâna goală, sau Scrieți, băieți, numai scrieți !

În luna decembrie, toatescrierile premiate ar fi urmat să vadă luminile scenei în spectacole difuzate on line. Din câte se pare, din motive obiective, doar o parte din acest proiect se va concretiza anul acesta ca atare.

Am văzut zilele trecute spectacolul cu piesa Preludiu cu fugă.  Piesa îi aparține lui Ion Bogdan Martin, din câte am putut deduce un novice în domeniu. Scrierea e marcată de stângăcii nenumărate de construcție. Se dorește a fi, esențialmente, una în genul teatrului absurd. Amintește și de Așteptându-l pe Godot a lui Samuel Beckett, în cazul de față Godot fiind un spectacol de teatru care nu mai începe, și de binecunoscutele Schițe dramatice ale lui Dumitru Solomon, și de Și cu violoncelul ce facem ? de Matei Vișniec. Cum piesa e construită pe toposul așteptării,  pe neașteptate, mai apar și replici, cu conținut voit vesel, care amintesc de arsenalul scheciurilor de televiziune. Și care, după părerea mea, trebuiau înlăturate. Nu de alta, dar sunt destule alte indicii că cele trei personaje au pregătirea intelectuală a lui Costel și a Tanței. Numai că pe ei îi adoarme și revoltă Orbitor al lui Mircea Cărtărescu.

În pofida faptului că în foarte multe manuale de istorie literară apare cu obstinație inexacta afirmație că piesa absurdă nu ar putea fi povestită, deși e demonstrat că pot fi fără dificultate rezumate și Cântăreața cheală, și Sfârșit de partidă,  și Aniversarea lui Harold Pinter, voi încerca să povestesc pe scurt conținutul Preludiului cu fugă. Trei personaje, la urma urmei simptomatice pentru o anumită categorie de oameni care mimează apetitul pentru cultură și, implicit, pentru teatru, se întâlnesc din întâmplare și așteaptă începutul unui spectacol. Vorbesc despre orice, despre una-alta, iar dialogul lor nu face decât să dezvolte ideile din monologul de început rostit de cel pe care didascaliile îl numesc a fi Primul bărbat. Ne oferă ei înșiși propriul lor spectacol care va rămâne, de altfel, singurul. Căci o furtună neașteptată îi va pune pe cei trei… pe fugă.

Emil Sauciuc, în ipostază de regizor, scenografa Oana Cernea și actorii Ciprian Ciuciu, George Dometi și Angela Tanko și-au reunit eforturile și ne-au prezentat o formulă mai mult decât onestă a textului cu pricina. Au salvat tot ceea ce putea fi salvat . Sigur, nu li se putea cere imposibilul. Adică să demonstreze că Preludiu cu fugă  nu este mai mult decât un solfegiu dramaturgic, o pastișă, ceva ce la Poșta redacției ar fi expediat la partea cu Mai trimiteți.  

Teatrul “Regina Maria” din Oradea

PRELUDIU CU FUGĂ, de Ion Bogdan Martin

Regia: Emil Sauciuc
Scenografia: Oana Cernea

Primul bărbat: Ciprian Ciuciu
Al doilea bărbat: George Dometi
Femeia: Angela Tanko

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.