vineri, iunie 18, 2021

Jurnal de premiere

100.000 de volți

Prima reprezentare publică a piesei L’Ecole des femmes (al cărei titlui se traduce corect în românește Școala nevestelor și nu Școala femeilor, cum am auzit adesea) a avut loc la finele anului 1662.

Autorul ei, Jean-Baptiste Poquelin, deja devenit celebru, era de puțină vreme căsătorit cu tânăra actriță Armande Béjart, iar faptul i-a provocat marelui dramaturg, actor, regizor (mă rog, la vremea aceea încă nu se conștientizase existența acestei profesii) și director de trupă nenumărate necazuri.  Rumorilor despre care avea să scrie, între altele, mai târziu Bulgakov atât în Viața Domnului de Molière cât și în Cabala bigoților li se adăugau infidelitățile soției cu 20 de ani mai tânără. Sigur, știm de la Marcel Proust citire (Contre Sainte-Beuve) că nu e tocmai bine să pui semnul egalității între eul civil sau public al scriitorului și ceea ce a scris el aievea, însă nu e nicidecum inutil nici avertismentul lui Eugen Simion (cf. Întoarcerea autorului) că nu e nici foarte bine să ignori în totalitate ceea ce se cheamă azi biografeme. Așa că nu mi se pare nicidecum nedrept ca suferințele din dragoste, decepțiile provocate de eșecul falsei lui metode pedagogice în fața cărora îți vine să spui bietul Arnolphe să poată servi drept argumente pentru a putea exclama cu aceeași implicare bietul Molière!.

Așadar, bietul Molière a scris Școala nevestelor la foarte puțină vreme  după Școala bărbaților. A reluat în noua piesă multe dintre temele piesei princeps, însă în ea există și diferențe notabile. Orice s-ar spune, Arnolphe este sensibil diferit de Sganarelle. Nu e zgârcit, chiar înțelege să își utilizeze o parte din avere spre a se bucura de toate plăcerile vieții, este afabil și generos cu prietenii (în spectacolul montat la Centrul Cultural Lumina de regizorul Victor Ioan Frunză, Arnolphe îi dă lui Crysalde o bere, îl poftește la cină, își bate, dar le dă și bacșiș servitorilor, nu e nicidecum un pestriț la mațe), socotește că burghezii din vremea lui (adică negustorii, așa cum le va spune mai încolo Caragiale, și sunt și niscaiva note caragialiene în spectacol) să trăiască ceva mai liber decât predecesorii. Numai că Arnolphe e ceea ce am putea numi un sexist. E cusurul lui și asta îl va pierde. Adică le recunoaște tot felul de drepturi noi bărbaților, numai că nu de aceleași drepturi se pot bucura, în opinia lui,  femeile. Pentru acestea ar trebui să existe pe mai departe un fel de mode d’emploi.

Arnolphe care se rebotează De La Souche (are și acest nou nume un schepsis) își ia toate măsurile de protecție. Iși alege drept viitoare nevastă o copilă de țară pe care o socotește prostuță, o aduce în casa lui, îi devine tutore și are constant grijă ca prezumata prostie a lui Agnès să rămână constantă.

Într-o excelentă teză de doctorat, cercetătoarea ieșeană Mihaela Mîrțu observă că Școala bărbaților și Școala femeilor sunt texte scrise în oglindă. Ele constituie un prim exemplu al interesului lui Molière pentru fuziunea dintre romanesc și grotesc care există și în commedia dell’arte, gen care și el lasă niște semne în montarea despre care încerc să dau seama în această cronică. Atât Școala bărbaților cât și Școala femeilor ilustrează ideea că, în ceea ce privește chestiunile erotice, orice fel de precauțiuni sunt inutile. Ambele scrieri ilustrează universalitatea preceptului antic referitor la urmarea glasului naturii. A firescului. Iar victoria lui Agnès și a tânărului Horace asupra lui Arnolphe/De la Souche exact aceasta înseamna. Victoria naturii. A legilor firii. Aceasta este principala lecție a Școlii nevestelor.

Regizorul Victor Ioan Frunză și scenografa Adriana Grand ne introduc în spectacolul lor în miezul acestei lupte. Tocmai de aceea elementul principal de decor este un ring. Lupta nu are limite nici de timp și nici de spații geografice. Și în această realitate se află motivul în virtutea căruia pe scenă se vorbește în alexandrini (Adrian Nicolae a realizat o inventivă rescriere a traducerii în românește a piesei și a introdus în text numeroase aluzii la contemporaneitate), iar personajele sunt îmbrăcate cumva atemporal. Dar și divers. Vestimentația  lui Arnolphe și aceea a lui Crysalde te duce cu gândul la portul oamenilor de la finele secolului al XIX lea, adică din vremea lui Caragiale (iarăși Caragiale), tot la Caragiale și la Noaptea furtunoasă m-a făcut să mă gândesc goana la care este supus tânărul și frumușelul Horace, Jacob și Alain sunt niște Spiridoni ceva mai maturi, în vreme ce Agnès și Horace sunt tineri ai zilelor noastre.

Victor Ioan Frunză subliniază explicit ideea de spectacol. De teatru.  De aici inserturile cântate live  la microfon (melodii franțuzești celebre) , de aici referințele la Shakspeare, îndeosebi la Romeo și Julieta.

Ca în toate montările ce îi poartă semnătura, regizorul este extrem de atent la calitatea distribuției. La valoarea jocului actoricesc. Așa că am admirat iarăși eleganța intelectuală cu tentă ironică din jocul lui Alexandru Pavel (Crysalde), caracterul frust impus personajelor ce le-au fost încredințate de Voicu Aaniței (Jacob) și Codrin Boldea (Alain), prospețimea și istețimea jocului Anei Crețu (Agnès) și al lui Tudor Cucu-Dumitrescu (Horace). La fel cum am apreciat remarcabilul recital de actorie oferit de Adrian Nicolae. Care e un Arnolphe și comic, și grotesc, și tragic. Cât de semnificativ pentru tragismul personajului este felul în care binecunoscutul actor interpretează în final celebrul șlagăr Et maintenant, que vais-je faire?  Tot 100.000 de volți, dar altfel decât aceia din interpretarea lui Gilbert Bécaud. Da, Adrian Nicolae semnează un recital, dar care nu sparge deloc unitatea și coerența întregului spectacol.

Centrul Cultural Lumina din București

ȘCOALA NEVESTELOR de Molière

Rescriere dramatică în versuri alexandrine de Adrian Nicolae

Distribuția (în ordinea apariției):

Crysalde: ALEXANDRU PAVEL

Arnolphe: ADRIAN NICOLAE

 Jacob: VOICU AANIȚEI

Alain: CODRIN BOLDEA

Agnès: ANA CREȚU

Horace: TUDOR CUCU-DUMITRESCU

Pregătirea muzicală: CSIBI ANDREEA 

 Decorul și costumele: ADRIANA GRAND

Direcția de scenă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

Filmare și montaj de Andrei Redinciuc și Emma Mateciuc

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Un Gilbert Becaud numit si domnul celor 100000 de volti si un Jean-Baptiste Poquelin dit Molière au fost printre cei ce au incintat copilaria , adolescenta si uneori senectutea unora dintre noi . Inca privesc cu drag operele , asezate de ani buni in biblioteca mea ,a celor ce cindva erau idolii unei generatii si mai recitesc pasaje din Burghezul gentilom si din Tartuffe , din Candid sau Optimismul al lui François-Marie Arouet , inca imi amintesc de-Die Räuber – Hotii lui Schiller , inca vizualizez pasaje din – Le Cid de Corneille – sau Iphigénie de Racine si de ce nu uneori nostalgia imi aminteste de prima carte citita , cea a Selmei Lagerlof numita : Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia- ce inca este prezenta intr-una din casutele sufletului meu ,impreuna cu imaginea inegalabilul Napirstoc acompaniat in peripetiile lui , de tot felul , de neuitatul giscan Martin. Inca imi regasesc intelegerea in versurile atit de cuprinzatoare ale lui Eminescu . Dintre sute de catarge , Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge , Vânturile, valurile? sau inca nu pot uita nici fabulele si povestirile lui Esop . Textul de mai sus si zicerile autorului mi-au trezit , fara sa vreau , amintiri atit de placute .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro