duminică, noiembrie 28, 2021

Jurnal de premiere

100.000 de volți

Prima reprezentare publică a piesei L’Ecole des femmes (al cărei titlui se traduce corect în românește Școala nevestelor și nu Școala femeilor, cum am auzit adesea) a avut loc la finele anului 1662.

Autorul ei, Jean-Baptiste Poquelin, deja devenit celebru, era de puțină vreme căsătorit cu tânăra actriță Armande Béjart, iar faptul i-a provocat marelui dramaturg, actor, regizor (mă rog, la vremea aceea încă nu se conștientizase existența acestei profesii) și director de trupă nenumărate necazuri.  Rumorilor despre care avea să scrie, între altele, mai târziu Bulgakov atât în Viața Domnului de Molière cât și în Cabala bigoților li se adăugau infidelitățile soției cu 20 de ani mai tânără. Sigur, știm de la Marcel Proust citire (Contre Sainte-Beuve) că nu e tocmai bine să pui semnul egalității între eul civil sau public al scriitorului și ceea ce a scris el aievea, însă nu e nicidecum inutil nici avertismentul lui Eugen Simion (cf. Întoarcerea autorului) că nu e nici foarte bine să ignori în totalitate ceea ce se cheamă azi biografeme. Așa că nu mi se pare nicidecum nedrept ca suferințele din dragoste, decepțiile provocate de eșecul falsei lui metode pedagogice în fața cărora îți vine să spui bietul Arnolphe să poată servi drept argumente pentru a putea exclama cu aceeași implicare bietul Molière!.

Așadar, bietul Molière a scris Școala nevestelor la foarte puțină vreme  după Școala bărbaților. A reluat în noua piesă multe dintre temele piesei princeps, însă în ea există și diferențe notabile. Orice s-ar spune, Arnolphe este sensibil diferit de Sganarelle. Nu e zgârcit, chiar înțelege să își utilizeze o parte din avere spre a se bucura de toate plăcerile vieții, este afabil și generos cu prietenii (în spectacolul montat la Centrul Cultural Lumina de regizorul Victor Ioan Frunză, Arnolphe îi dă lui Crysalde o bere, îl poftește la cină, își bate, dar le dă și bacșiș servitorilor, nu e nicidecum un pestriț la mațe), socotește că burghezii din vremea lui (adică negustorii, așa cum le va spune mai încolo Caragiale, și sunt și niscaiva note caragialiene în spectacol) să trăiască ceva mai liber decât predecesorii. Numai că Arnolphe e ceea ce am putea numi un sexist. E cusurul lui și asta îl va pierde. Adică le recunoaște tot felul de drepturi noi bărbaților, numai că nu de aceleași drepturi se pot bucura, în opinia lui,  femeile. Pentru acestea ar trebui să existe pe mai departe un fel de mode d’emploi.

Arnolphe care se rebotează De La Souche (are și acest nou nume un schepsis) își ia toate măsurile de protecție. Iși alege drept viitoare nevastă o copilă de țară pe care o socotește prostuță, o aduce în casa lui, îi devine tutore și are constant grijă ca prezumata prostie a lui Agnès să rămână constantă.

Într-o excelentă teză de doctorat, cercetătoarea ieșeană Mihaela Mîrțu observă că Școala bărbaților și Școala femeilor sunt texte scrise în oglindă. Ele constituie un prim exemplu al interesului lui Molière pentru fuziunea dintre romanesc și grotesc care există și în commedia dell’arte, gen care și el lasă niște semne în montarea despre care încerc să dau seama în această cronică. Atât Școala bărbaților cât și Școala femeilor ilustrează ideea că, în ceea ce privește chestiunile erotice, orice fel de precauțiuni sunt inutile. Ambele scrieri ilustrează universalitatea preceptului antic referitor la urmarea glasului naturii. A firescului. Iar victoria lui Agnès și a tânărului Horace asupra lui Arnolphe/De la Souche exact aceasta înseamna. Victoria naturii. A legilor firii. Aceasta este principala lecție a Școlii nevestelor.

Regizorul Victor Ioan Frunză și scenografa Adriana Grand ne introduc în spectacolul lor în miezul acestei lupte. Tocmai de aceea elementul principal de decor este un ring. Lupta nu are limite nici de timp și nici de spații geografice. Și în această realitate se află motivul în virtutea căruia pe scenă se vorbește în alexandrini (Adrian Nicolae a realizat o inventivă rescriere a traducerii în românește a piesei și a introdus în text numeroase aluzii la contemporaneitate), iar personajele sunt îmbrăcate cumva atemporal. Dar și divers. Vestimentația  lui Arnolphe și aceea a lui Crysalde te duce cu gândul la portul oamenilor de la finele secolului al XIX lea, adică din vremea lui Caragiale (iarăși Caragiale), tot la Caragiale și la Noaptea furtunoasă m-a făcut să mă gândesc goana la care este supus tânărul și frumușelul Horace, Jacob și Alain sunt niște Spiridoni ceva mai maturi, în vreme ce Agnès și Horace sunt tineri ai zilelor noastre.

Victor Ioan Frunză subliniază explicit ideea de spectacol. De teatru.  De aici inserturile cântate live  la microfon (melodii franțuzești celebre) , de aici referințele la Shakspeare, îndeosebi la Romeo și Julieta.

Ca în toate montările ce îi poartă semnătura, regizorul este extrem de atent la calitatea distribuției. La valoarea jocului actoricesc. Așa că am admirat iarăși eleganța intelectuală cu tentă ironică din jocul lui Alexandru Pavel (Crysalde), caracterul frust impus personajelor ce le-au fost încredințate de Voicu Aaniței (Jacob) și Codrin Boldea (Alain), prospețimea și istețimea jocului Anei Crețu (Agnès) și al lui Tudor Cucu-Dumitrescu (Horace). La fel cum am apreciat remarcabilul recital de actorie oferit de Adrian Nicolae. Care e un Arnolphe și comic, și grotesc, și tragic. Cât de semnificativ pentru tragismul personajului este felul în care binecunoscutul actor interpretează în final celebrul șlagăr Et maintenant, que vais-je faire?  Tot 100.000 de volți, dar altfel decât aceia din interpretarea lui Gilbert Bécaud. Da, Adrian Nicolae semnează un recital, dar care nu sparge deloc unitatea și coerența întregului spectacol.

Centrul Cultural Lumina din București

ȘCOALA NEVESTELOR de Molière

Rescriere dramatică în versuri alexandrine de Adrian Nicolae

Distribuția (în ordinea apariției):

Crysalde: ALEXANDRU PAVEL

Arnolphe: ADRIAN NICOLAE

 Jacob: VOICU AANIȚEI

Alain: CODRIN BOLDEA

Agnès: ANA CREȚU

Horace: TUDOR CUCU-DUMITRESCU

Pregătirea muzicală: CSIBI ANDREEA 

 Decorul și costumele: ADRIANA GRAND

Direcția de scenă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

Filmare și montaj de Andrei Redinciuc și Emma Mateciuc

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Un Gilbert Becaud numit si domnul celor 100000 de volti si un Jean-Baptiste Poquelin dit Molière au fost printre cei ce au incintat copilaria , adolescenta si uneori senectutea unora dintre noi . Inca privesc cu drag operele , asezate de ani buni in biblioteca mea ,a celor ce cindva erau idolii unei generatii si mai recitesc pasaje din Burghezul gentilom si din Tartuffe , din Candid sau Optimismul al lui François-Marie Arouet , inca imi amintesc de-Die Räuber – Hotii lui Schiller , inca vizualizez pasaje din – Le Cid de Corneille – sau Iphigénie de Racine si de ce nu uneori nostalgia imi aminteste de prima carte citita , cea a Selmei Lagerlof numita : Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia- ce inca este prezenta intr-una din casutele sufletului meu ,impreuna cu imaginea inegalabilul Napirstoc acompaniat in peripetiile lui , de tot felul , de neuitatul giscan Martin. Inca imi regasesc intelegerea in versurile atit de cuprinzatoare ale lui Eminescu . Dintre sute de catarge , Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge , Vânturile, valurile? sau inca nu pot uita nici fabulele si povestirile lui Esop . Textul de mai sus si zicerile autorului mi-au trezit , fara sa vreau , amintiri atit de placute .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro