duminică, martie 7, 2021

Jurnal de premiere

Cu fidelitate față de Gogol

Revizorul, Căsătoria, Jurnalul unui nebun, mari scrieri ale lui N.V. Gogol, sunt permanențe ale repertoriului nostru teatral. Ceva mai rar apare pe afișe Cartoforii, cunoscută și sub titlul Jucătorii de cărți.

Iată, de pildă, site-ul Regizor caut piesă, la care fac adesea apel faute de mieux, nu atestă decât un singur spectacol, și acela din anul 2005, produs de Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Să fi fost oare unicul montat după 1989? Înainte de respectivul moment de răscruce respectiva scriere a figurat în repertoriul mai multor Teatre, a prilejuit un remarcabil spectacol de televiziune (1977), cu o distribuție exemplară, spectacol regizat de Cornel Popa, s-a aflat la loc de cinste în oferta Teatrului radiofonic.  

La începutul lunii februarie, sus-menționata scriere a lui Gogol a fost reprezentată, pentru moment on line, de Teatrul Național din Cluj-Napoca, într-un spectacol regizat de Ionuț Caras. Cunoscut mai degrabă în ipostaza lui de actor destoinic, actor de primă mână al instituției producătoare, dar și în aceea de cadru didactic la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai. Acolo, la școală, însă din câte știu nu doar acolo, Ionuț Caras și-a încercat puterile și în calitate de regizor, iar Gogol este, așa cum a declarat el însuși, un autor pentru care nutrește o preferință aparte. Nu aș avea de ce să nu îl cred de vreme ce pe fișa de creație a lui Ionuț Caras figurează la loc de cinste un foarte bun Hlestakov creat într-un spectacol de referință regizat în urmă cu mai bine de zece ani de regretata Mona Marian (Chirilă).

Relativ proaspătul regizor a procedat cu apreciabilă înțelepciune în felul în care și-a conceput noua misiune. Nu a dorit să impună cine știe ce mari inovații, nu a optat pentru o ordine textuală nouă, nu a intenționat să ne arate cu tot dinadinsul cât de contemporan este Gogol, deși din monologul final al lui Iharev, excelent interpretat, cu riguros dozate note și tragice, și metafizice de Mihai Nițu se înțelege foarte bine și lucrul acesta. Subliniat și de personajul mut a cărui interpretare a căzut în sarcina Irinei Wintze. Textul de spectacol este, pe alocuri, îmbogățit cu alte fragmente din creațiile gogoliene, totul probând însă un apreciabil simț al măsurii.

 Regizorul nu a încercat să epateze și să ne arate tot ce știe. Așa cum el însuși declară, în ipostază de director de scenă Ionuț Caras a încercat doar “să nu trădez autorul și povestea și să construiesc un spectacol care să slujească actorilor și, desigur, dumneavoastră”. Ceea ce nu înseamnă însă că Ionuț Caras și-ar fi plasat regia pe linia minimei rezistențe. Nu avea cum să se mulțumească cu asta și numai fiindcă din motive felurite, care nu îi sunt doar lui proprii, Naționalul clujean nu prea dispune la ora actuală de ceea ce se cheamă actori de vârstă. Iar cu excepția notabilă a lui Cornel Răileanu care face un foarte bun Glov tatăl și cu cea a veteranului Petre Băcioiu, cu totul remarcabil în Gavriușka, toate celelalte roluri sunt interpretate de artiști care nu au încă 40 de ani. Ceea ce nu avea cum să nu aducă dificultăți surmontate cu bine de toți componenții distribuției. S-a mai recurs la câte o perucă, la machiaj, însă dincolo de asta e de semnalat minuția căutărilor în esența personajelor. Care se văd în ceea ce aduc pe scenă Matei Rotaru (care se simte foarte bine în rolul conducătorului megaf-farsei, mă ro, mega, dar nu chiar atât de mare ca și cea din Revizorul), Miron Maxim, Cosmin Stănilă, Cristian Grosu (cu bune tentative de rafinare a expresiei scenice), Radu Dogaru (într-o ipostază artistică nouă în care voiam să îl văd după atâtea cântecele), Ruslan Bârlea. Ar mai fi fost probabil de lucrat la acordul fin, la eliminarea unor mici exagerări, la atenuarea unor excese vocale. Nu exclud însă posibilitatea ca ele să nu fie la fel de deranjante în momentul în care spectacolul se va juca cu publicul în sală.

Ionuț Caras și-a plasat spectacolul sub însemnul zicerii lui Gogol „cu cât mai îndelungat și mai atent privim o povestioară veselă, cu atât mai amară devine în cele din urmă”. Or, amarul acesta se simte aievea în premiera clujeană. În al cărei decor, creat de Zsófia Gábor, se află însuși portretul dramaturgului. Sincer să fiu, nu știu dacă era neapărat nevoie de semnul în cauză.

Regizorul montării a dat o bună probă de înțelepciune reprimându-și tentația de a se distribui pe sine însuși în generosul rol Iharev. Cum spuneam, l-a distribuit pe Mihai-Florian Nițu care are dificila misiune de a se afla în scenă preț de aproape două ore. De a surprinde și de a transmite schimbările de atitudine și emoționale ale păcălitorului păcălit. O face atent, nuanțat, cu multă expresivitate, nu sare nici un moment calul. E de domeniul evidenței că actorul se simte foarte bine în rol. Iar acest confort de pe urma căruia are de câștigat întreg spectacolul e și datorită faptului că Ionuț Caras a mai dat încă o dovadă de înțelepciune. Nu i-a cerut lui Florian-Mihai Nițu să îl interpreteze pe Iharev așa cum ar fi făcut-o el. O hibă semnalată cu ani buni în urmă de Victor –Ion Popa într-un celebru articol în care demonstrează de ce nu poate fi actorul regizor. Totuși, așa după cum se poate vedea cu ochiul liber din spectacolul Naționalului clujean, uneori poate. Dacă are talent, înțelepciune și bun simț. Bun simț artistic, desigur.

Teatrul Național din Cluj-Napoca

CARTOFORII de N. V. Gogol

Traducerea: Nicolae Iliescu

Regia: Ionuț Caras

Scenografia: Zsófia Gábor

Distribuția:

Iharev: Mihai-Florian Nițu

Uteșitelnîi: Matei Rotaru

Krughel: Miron Maxim

Șvohnev: Cosmin Stănilă

Aleksei, băiat la han: Cristian Grosu

Gavriușka, servitorul lui Iharev: Petre Băcioiu

Glov, tatăl: Cornel Răileanu

Glov, fiul: Radu Dogaru

Zamuhrîșkin: Ruslan Bârlea

Un personaj mut: Irina Wintze

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS

Ignor dacă amenințarea premierului Cîțu - cu oprirea robinetului de bani care curg direct de la stat la sindicate – e doar...

Cu (relativă) onestitate despre educație: Despre reguli și rațiunea lor

Motto: „Love means never having to say you’re sorry.”Love Story (1970) Am ezitat până acum...

Cum măsurăm egalitatea de gen și de șanse?

Cum este început de martie inevitabil observăm afluxul de evenimente, statistici și știri care au în centru femeia. Excepțional, în ultimul an...

Aterizarea forţată a unui avion de pasageri Il-18 în Cipru şi fenomenul globalizării (24 februarie 1962)

Când se mai întâmplă să citesc studii privind globalizarea şi despre zgomotoşii critici ai acestui fenomen, gândul îmi zboară către un incident...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.