luni, mai 16, 2022

Jurnaliști de elită: Ruxandra Hurezean

În lumea pestriță a jurnalismului românesc de tranziție, în care se bucură de o notorietate toxică numeroși gargaragii vizibili la televiziuni și în publicații alocate propagandei (de partid, de grup organizat, de mogul), persistă, în număr deloc copleșitor, jurnaliști de soi, fără pete pe biografie și conștiință, care salvează imaginea profesiei prin rezistență morală, pricepere și talent. După ani de jurnalism activ, câțiva devin autorii unor volume remarcabile, mărturii pentru istoria presei de calitate. Ruxandra Hurezean, o clujeancă absolventă de sociologie, senior editor la Transilvania Reporter și Sinteza, intră în categoria elitei mediatice românești mai ales prin reportajele scrise în sfertul de veac tulbure de după 1989. Rezumatul biografiei sale sună așa, pe o manșetă de carte:”A condus echipe redacționale, a scris analize politice, reportaje și comentarii, a enervat multă lume. Are cam 25 de ani de război cu lumea care nu-i place și tot atâția de pace cu oamenii buni…Are o lipsă de cronică de simț mercantil și o căpoșenie care o face unică. Atunci când toată lumea o ia la vale, ea o ia la deal”. Galele Asociației Profesioniștilor Presei Clujene i-au recunoscut excelența, premiind-o și cu câte două premii în aceeași ediție ca anul trecut, în 2017 locul I revenindu-i pentru reportajul Pulitzer și povestea lui din Makó la Missouri. Nominalizată în campania ”Oamenii timpului” la secțiunea ”Jurnalism”, Ruxandra Hurezean ar fi putut la fel de bine să figureze și pe lista scriitorilor, fiindcă jurnalismul ei este o formă de artă a scrisului, cu toate ingredientele sale.

Cel puțin două din cele cinci volume apărute sub semnătura Ruxandrei Hurezean, ambele apărute în 2016 la editura ”Școala Ardeleană”, ocupă un loc special în recuperarea istoriei recente, din perspectivă gazetărească: Criț.Istoria, poveștile și viața unui sat de sași și Povestea sașilor din Transilvania.Spusă chiar de ei. Prima este monografia satului Criț/ Deutschkreutz, al cărei parcurs a început cu un interviu luat cu zece ani în urmă Sofiei Folberth, plecată din comunitatea de sași în Germania și revenită în satul natal odată cu berzele, în fiecare an. Din ghemul acestei vieți se desface în evantai povestea locului, satul cu oamenii săi înghițiți de apele nămoloase ale istoriei, totul ghidat de amintirile doamnei Sofia consemnate de reporter. Fiindcă una dintre marile calități ale reportajelor Ruxandrei Hurezean este vocația de a asculta. De a nu pierde detaliile care fac credibilă și autentică esența poveștii. Nu e o monografie obișnuită, deși structura cărții are aparența genului: organizarea satului sub înainte și după război, categorii sociale, educație, meserii, vecinătăți etc. Deosebită este capacitatea autoarei de a împacheta investigația riguroasă și datele de arhivă sau de istorie orală, într-o relatare fabuloasă, hrănită parcă de imaginație. Nimic din ce e sensibil, istoric și uman nu îi este străin reporterului care recuperează istoria înstrăinării unei comunități de ispravă, sortită pieirii.

Ruxandra Hurezean rezonează subtil cu dramele umane, fără patetism și fără tonuri justițiare. Din teren, unde se lasă impregnată de fiorul vieții, jurnalista urcă spre cărți și documente, pentru a obține distanța necesară. Pulverizarea comunităților săsești din Transilvania și a celor șvăbești în Banat, descrisă în Povestea sașilor din Transilvania, conține o condamnare implicită a regimurilor care au răsturnat viața germanilor din România. Argumentul cărții e explicit: ”Dacă străbați Podișul Transilvaniei, căutând rădăcinile celor care au creat cultura și civilizația acestui ținut, pe nemți nu o să-i mai prea găsești. Unu-doi în câte un sat, păstrați parcă de un plan divin, atâția cât să mai aibă din ce răsări alții, să nu piară neamul lor cu totul”. Pe aceștia, unul sau doi, îi găsește jurnalista reușind să reconstituie din amintirile lor o lume întreagă, fie că este vorba de Roșia unde veghează Eginald Schlattner în biserica lutherană construită în 1225, fie că este vorba de Peter Trimper, unicul neamț rămas în Charlottenburg, satul circular din Banat, de Caroline Fernolend din, azi, princiarul sat Viscri, sau de Hans Prömm din Brașov. În reportajele Ruxandrei Hurezean este vorba întâi de toate despre oameni, despre suferințele și nădejdile lor, despre destine sub tăvălugul istoriei, despre”cât de greu este să trăiești pe drumuri, să schimbi locuri, țări, ocupații, dar să revii de fiecare dată la tine însuți. Să nu te pierzi”.Toate acestea înțelese cu empatie și restituite de un condei magistru, care traversează, uneori în aceeași frază, scara mare a timpului istoric și scara mică, a vieții individuale, ca aici:”Este al 99-lea și ultimul preot la Biserica sașilor din Roșia/Rothberg de Sibiu. În anii ’90 când au plecat sașii lui, 1200 de suflete, s-a golit satul. El n-a plecat. I-au plecat rudele, familia. Au plecat soția și fiica lui. I-a plecat o parte din suflet. Dar el a rămas. Eginald Schlattner are acum un câine, o biserică, o casă plină de cărți, o fată de romi refugiată la el într-o noapte, după multe bătăi în familie, o călugăriță care ocupă camera dinspre Apus a casei, o fotografie a femeii iubite în care ea stă pe un scaun pliant undeva pe dealurile Europei…Are amintiri, are dușmani, are resentimente, are răni”.

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Demult, pe vremea lu’ Iliescu, cind singurele ziare necumparate de Nastase cu publicitate de la stat erau Academia Catavencu si Evenimentul Zilei, in cel din urma exista o rubrica: Coltul Rosu parca se numea. Imi amintesc ca Ruxandra Hurezean scria din cind in cind acolo dar nu pentru ca am o memorie grozava ci pentru ca articolele erau foarte foarte bune.

  2. Libertatea cuvîntului, libertatea gîndirii, libertatea presei sunt un principiu suprem în democrație, sunt dobîndite 1989 cu prețul amar a sute de vieți omenești. Presa e a patra putere în stat. Integritatea și responsabilitatea jurnaliștilor sunt o oglindă a societății civice, sunt expresie a spiritului civil dezlănțuit 1989.

    La arte TV jurnalista culturală Élisabeth Quin a avut ca oaspete pe scriitorul american din NY Jay McInerney. El s-a exprimat șocat de activitățile împotriva jurnaliștilor de către noul președinte american. Vede în calitățile lui D. Trump: vulgar, fără cultură (are atrape de cărți în apartament la NY), un ignorant în multe privințe, o problemă gravă pentru SUA (într-un roman al său, oglindește anii 1980 în NY, apare și D. Trump, anii lăcomiei …). Jay McInerney are încredere în jurnaliștii americani, bine organizații. Ei nu vor ceda.

    … „… Ruxandra Hurezean rezonează subtil cu dramele umane, fără patetism și fără tonuri justițiare. Din teren, unde se lasă impregnată de fiorul vieții, jurnalista urcă spre cărți și documente, pentru a obține distanța necesară. Pulverizarea comunităților săsești din Transilvania și a celor șvăbești în Banat, descrisă în Povestea sașilor din Transilvania, conține o condamnare implicită a regimurilor care au răsturnat viața germanilor din România…. „….

    Wohin mich mein Weg heute führt:
    Ich weiß es am Morgen noch nicht.
    Am Abend dann, peinlich berührt:
    Auf der Milchstraße wieder kein Licht.

    Rolf Bossert, Pe treptele vintului.

    Cine are azi încredere în România: în care jurnaliști, în care medii? Articolul e un izvor de încredere și speranțiă.

    Auswanderung. Abschiede vor dem Abschied

    Von jenem Juni sind geblieben die Abschiede,
    Letzte Besuche in Eile von den Freunden,
    Angestoßen ein letztes Mal mit Schnaps, mit Wein,
    In einem Zug geleert die Gläser, Umarmungen,
    Ein Kuß, ein Händedruck, unterdrücktes Weinen,
    Beim Gehen in der Not noch ein zaghaftes Winken,
    Das Schlimmste, schlimmer als der Tod.

    Johann Lippet, Kopfzeile, Fußzeile, Gedichte Pop Verlag 2016
    (Johann Lippet a fost expulsat 1987 din Timișoara împreună cu Herta Müller, Richard Wagner, William Totok. Protokoll eines Abschieds und einer Einreise oder die Angst vor dem Schwinden der Einzelheiten. Roman, Wunderhorn Verlag Heidelberg 1990, descrie ultimile zile în Timișoara 1987 și „Ankunft” în Heidelberg, netradus).

    TM2021 are de prezentat un patrimoniu cultural, artistic, literar de 300 de ani. Limbile literare sunt „brandul” capitalei culturale UE27 de pe Bega. Johann Lippet l-a tradus pe Petre Stoica: Aus der Chronik des Alten. Gedichte. Wunderhorn Verlag Heidelberg 2004.

    Unde ne sunt traducătorii pentru Buchmesse Leipzig 2018 & TM2021?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro