Jurnaliști sub jurământ de onestitate

Este al doilea an consecutiv când tinerii jurnaliști absolvenți ai Secției de Jurnalistică a Universității de Vest din Timișoara depun un jurământ de onestitate convenit în 2012 de profesori și studenți. El sună așa:“Jur ca în activitatea de jurnalist să fiu corect, să spun adevărul, să fiu de partea dreptăţii. Să acţionez spre binele publicului şi să nu induc în eroare. Jur să apăr democraţia şi dreptul la informare al cetăţenilor. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Deși participarea la festivitatea de jurământ nu este obligatorie, absolvenții care acceptă simt o anumită emoție a intrării într-o profesie cu exigențe morale comparabile celor din alte meserii liberale ca medicina, profesoratul sau avocatura. Întrebați de reporterii locali aflați deja ”în pită”, absolvenții au comparat jurământul ”de onestitate” cu Jurământul lui Hypocrat la care au de meditat doctorii.

La facultățile de jurnalism se învață etică, deontologie profesională, legislația presei. Se analizează coduri deontologice, se învață normele de conduită, se fac studii de caz, se exemplifică la disciplinele specializate tehnicile de manipulare prin text, imagine, sunet. S-ar putea crede că tinerii jurnaliști ies blindați din facultate, pregătiți să înfrunte bicisnicia patronilor gata să abuzeze de poziția lor pentru a cere încălcarea normelor și a conștiinței, să se opună cenzurii șefilor, să își apere conștiința, libertatea de exprimare și libertatea presei în general. Nu este deloc așa. Cei care au șansa să profeseze – adică maxim 30% după statisticile facultăților – aterizează în societate pe un teren accidentat. Dificultatea de a-și găsi un job în domeniu îi face din start prudenți. Nu vor neglija de la început comenzile șefilor, chiar dacă ele ar cădea pe lângă normele etice. Apoi vor avea de observat un oportunism extins peste tot, un fel de obediență aducătoare de pace la locul de muncă. Și, cel mai grav, vor vedea, comparând rapoartele de audiență ale televiziunilor, posturilor de radio și traficul de pe Internet, că publicul preferă știrile de senzație, mondenitățile, divertismentul de toată mâna și este dispus să se uite, în număr apreciabil, în gura unor pseudo-jurnaliști angajați în războaiele politico-economice ale mogulilor care îi plătesc. Deutsche Welle consemna recent sub semnătura lui Petre N.Iancu ce pățesc jurnaliștii incomozi, cei critici față de puterea politică: ”Jurnaliştilor insuficient de docili li se vandalizează imaginea publică. Li se exagerează posibile scăpări. Li se inventează altele. Li se atribuie în continuare, inclusiv în wikipedia, ori publicaţii precum Cotidianul şi Caţavencii biografii, declaraţii, nume, cariere, ori idei parţial sau integral fictive”. Toate acestea sunt menite să înmoaie coloana și să inhibe curajul de care orice jurnalist are nevoie în carieră.

E greu de spus dacă prezența studenților timișoreni la depunerea jurământului este relevantă sau nu pentru felul cum își văd tinerii viitorul în jurnalism. Din promoția 2012 au venit 20 din cei 60 de absolvenți, anul acesta tot 20 din cei 55 de absolvenți s-au prezentat la ceremonie. Procentul arată că numai o treime consideră important să își asume textul jurământului de onestitate. Interviurile dezvăluie un gen de pragmatism tipic pentru o bună parte a generației tinere: fără complicații, fără chestii sofisticate, de ordin spiritual, moral etc. Adaptarea și acomodarea par mai profitabile. Cei care au depus jurământul cred însă că în meseria asta este nevoie de caracter și de rezistență morală. Onestitatea ține de igiena lăuntrică, dar și de igiena profesiei. Ea apără demintatea unei meserii care se devalorizează văzând cu ochii, în vreme ce, paradoxal, este tot mai necesară oamenilor amețiți de nebuloasa informatică. H. R. Knickerbocker spune că ”ori de câte ori găsiţi sute şi mii de oameni sănătoşi la minte care încearcă să iasă de undeva, în timp ce câţiva nebuni încearcă să intre, este sigur că aceştia din urmă sunt reporteri”. Este în felul său un elogiu adus gazetăriei curajoase, nebuniei jurnaliștilor de a-și risca viața pentru a aduce informații, un elogiu al jurnalismului dedicat cetății.

Articol apărut și în revista 22