duminică, mai 22, 2022

Jurnalismul, ieri și azi…

Mi-e dor să scriu, să merg pe teren. Nu am fost niciodată jurnalist de investigație, nici nu am încercat. Chiar la început de tot, la Ora, am fost prinsă într-o anchetă despre Acumulatorul, o deturnare de bani; bine, că atunci nu îi zicea așa, dar în esență directorul folosise în alt scop niște bani dați de guvern pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, azi aș zice că îi băgase pur și simplu în buzunar… Nu mai țin minte detaliile, știu doar că nu m-a atras, pentru că era o muncă extrem de dificilă și cu satisfacții relative, pentru că în anii aia nu puteai să ajungi la adevăruri. Investigația însemna să primești niște informații ciuntite de la o sursă care îți indică o altă sursă care putea să confirme și să te trimită mai departe, dar sursele, mai ales la prima întâlnire, nu erau doar temătoare, ci și grandomane, și te încurcau rău… Iar instituțiile nu erau obligate de aproape nicio lege să îți pună la dispoziție documente. Singurul să zicem avantaj era că în prima parte a anilor 90 nu prea au fost procese contra jurnaliștilor. Dar nici efecte ale anchetelor…

Astăzi, lucrurile stau cu totul altfel, de regulă jurnalistul pune mâna direct pe un document care îi este oferit, de multe ori ca efect al unor lupte între clanurile de interese, și de acolo pornește să construiască o anchetă și când pune întrebări are o bază de la care să pornească. Bănuiesc că 90% dintre anchete presupun foarte puțin teren… Nu am pretenția că în ce am scris aici acopăr lucrurile esențiale despre investigația jurnalistică și sper că niciun jurnalist să nu se simtă ofensat.

Totuși, evident, jurnalismul de investigații rămâne un vârf de lance al acestei profesii, dar presa sau media nu începe și nu se termină cu investigația jurnalistică, care este totuși un singur gen din vreo cinci-șase, în funcție de autorul literaturii de specialitate.

Din păcate, în ultima vreme, practic niciun patron media nu a mai avut chef să plătească altceva decât informația de actualitate, iar știrea capătă de cele mai multe ori forme bizare.

Dintre genurile jurnalistice, domină masă rotundă (cum i se spune talk show-ului pe românește) și ancheta. Chiar atunci când pe ici pe colo se strecoară reportaje, până la urmă ele capătă tonul unei anchete.

Nu e de mirare că jurnalismul cultural s-a retras în două-trei emisiuni TV și pe bloguri, ceea ce creează un inedit și caraghios paradox: viața culturală (o să mă refer doar la București, că să pot vorbi cu adevărat în cunoștință de cauza) mustește, dă pe afară, e extraordinar de vie și de plină de evenimente dar nu există nici cea mai mică dezbatere, niciun dialog, nicio dispută, deci subiecte ar fi! Informațiile circulă însă ca știri laconice, și dacă există încă unii critici de avengură culturală, la rândul lor sunt retrași pe propriile lor bloguri și activează în cercuri restrânse.

Sălile teatrelor sunt arhipline, programările se fac chiar cu o lună înainte, dar… nimeni nu vorbește despre asta! Nimeni nu așteaptă cronicile de după premieră. Nimic…

Sălile de expoziții supraviețuiesc cumva, dar, în afară de prietenii de la vernisaj, în rest se bucură cel mult de o privire fugitivă prin vitrină. Totuși există o piață a picturii românești, e drept, mai degrabă a celei interbelice sau a celei care a făcut cumva parte dintr-o rezistență tacită anticomunistă, pictura unor artiști care au făcut sau nu compromisuri cu regimul, dar care au reușit să lase în urmă și o cantitate suficientă de lucrări necompromise, autentice.

Cu muzica e și mai trist, cronica muzicală chiar a avut întotdeauna o soartă destul de ingrată. A pendulat între cea super-specializată, adresată doar unui public avizat de muzică clasică, și… nimic. Doar concertele de muzică pop, rock etc. beneficiază de oarece ecouri în presă, dar cel mai adesea articolele dezbat detalii de organizare, de la cum puteai să îți procuri o sticlă de apă la cât de mare a fost îmbulzeala. Eu chiar nu am văzut articole cu referințe culturale pe marginea unui concert de muzică pop.

Cartea s-a salvat cumva mediatic prin cele două mari târguri bucureștene și alte câteva în țară. Probabil nu întâmplător, căci cartea este deja la limita dintre produs artistic și produs comercial, realizarea și comercializarea ei presupun implicarea mecanismelor financiar-economice, distribuție, marketing, publicitate… Dar nici cartea nu beneficiază de cronici decât în câteva publicații și pe bloguri. Rareori cărțile provoacă dezbateri mediatice.

Cam atât despre jurnalismul cultural, care îmi este cel mai drag și pe care îl cunosc cel mai îndeaproape. Jurnalism care se pretează din plin la toate genurile, știre, interviu, anchetă, reportaj, dezbatere, interviu.

Jurnalismul politic, care aparent ne agresează zilnic, nu se exprimă acum decât prin două forme mari și late, declarația și masa rotundă (care de cele mai multe ori nu respectă aproape nicio regulă elementară a jurnalismului). Nu vreau să mă opresc prea mult la el, pentru că la asta se pricepe oricum toată lumea. Aș spune doar că ritmul și excesul practicării acestui jurnalism a dus la o reacție de adversitate care probabil ar face imposibilă revenirea unor alte genuri, cum ar fi interviul sau reportajul. Dar în zona asta suferința nu e atât că lipsesc genurile, cât preaplinul și prea-proasta abordare.

Oarecum mai salvată este zona de social, care beneficiază, pe cazuri punctuale, de știri cu un background destul de consistent. Dar asta se întâmplă doar în jurnalele de știri și rareori se prezintă cifre și date cu caracter exhaustiv. S-a tras deja de ceva vreme concluzia că principalele domenii ale socialului, Sănătatea și Învățământul, sunt în groapă și cumva pare că pe nimeni nu mai interesează mecanismele fenomenului, ceea ce ar însemna anchete dincolo de cazurile particulare. Pe această zonă există și un gen de jurnalism pozitiv, de regulă reportaje care prezintă o reușită a cuiva, care devine în acest fel personaj legendar.

Zona financiar-economică are nișa ei, cu analize și documentare mult mai bine făcute decât în toate celelalte domenii, dar se adresează doar unui public avizat sau semiavizat. Cum nu fac parte din niciuna dintre cele două categorii și nu urmăresc cu atenția cuvenită această zonă, nu pot să spun în ce măsură toți sau doar unii dintre autorii genului reușesc să și manipuleze, mai mult sau mai puțin, într-o anumită direcție. Am auzit oameni relativ avizați plângându-se de acest lucru, dar nu asta cred că e marea problemă. Un om care citește presa financiar-economică ajunge până la urmă să își selecteze informația și nu cred că undeva în lume zona asta a jurnalismului nu e cea mai vulnerabilă și cea mai vizată de manipulare. Problema principală a jurnalismului din zona economiei și finanțelor este însă că nu ia în niciun fel în calcul publicul cu educație medie sau cel nepreocupat în mod deosebit de fenomenele din acest domeniu. Nu cred că este o intenție a autorilor și poate nici măcar a publicațiilor respective, în definitiv ei au publicul lor, dar suspectez că absența rolului educativ, în special legat de cea mai vitală informație pentru etapa istorică în care ne aflăm la nivel de populație, este programatică. Ca una care am spus că nu prea mă pricep la lucrurile astea știu totuși că insuficiența informației economico-financiare transformă cel mai rapid o populație într-o masă de manevră.

La sport nu mă pricep.

Chiar nu am vrut să scriu atât de mult, am vrut doar să spun că mi-e dor de mass media autentică… Știu că tindem să o idealizăm pe cea din anii 90, care nici pe departe nu a atins standardele presei Occidentale din momentul ei de maxim profesionalism, dar cel puțîn majoritatea celor din presa de până la începutul anilor 2000 își puneau aceste probleme și încercau într-un fel sau altul să își aleagă modele și să se zbată să se apropie de ele. Astăzi modelul pare a fi unic, și acesta e România Mare din perioada ei de glorie. Sigur, cu excepțiile pe care am apucat să le flutur pe aici și probabil cu alte câteva, cum sunt două-trei publicații și site-uri civice-culturale care printr-o minune au rămas pe baricadă.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Lumea a devenit f complicata de aceea jurnalistul de rind are mari probleme sa o inteleaga.. si daca nu o intelege evident ca nu poate s-o comenteze.
    Ar fi suficient sa mentionez schimbarile climatice, sistemele de impozitare, tratatele economice internationale, conflictele armate din anumite zone si multe alte teme. Care jurnalist e in stare sa priceapa ceva, majoritatea fiind lipsita de cunostinte elementare de tehnica, stiinta, economie, istorie etc.?
    Jurnalistii ar trebui sa se limiteze doar la stiri, aroganta lor penibila de a fi formatori de opinie ii face complet necredibili. Ei simt asta, dar in loc sa faca un pas inapoi se infoiesc si mai tare.

    Temele complexe ar trebui comentate doar de specialisti, eventual asistati de jurnalisti, sa puna virgulele.

  2. Până la urmă, ce e mass-media ”autentică”?

    Înainte de Helmut Kohl nici măcar în Germania nu existau televiziuni private, rolul mass-media era să aducă la cunoștința omului simplu punctul de vedere al guvernului. În timpul ăsta, autoritățile britanice și olandeze vânau posturile de radio ”pirat” care emiteau de pe nave din Marea Nordului, iar regimurile comuniste foloseau același termen pentru posturi ca Vocea Americii sau Europa Liberă.

    Când mass-media s-a democratizat până la nivelul lui Dan Diaconescu, e perfect explicabil că și manipularea prin mass-media s-a democratizat, ajungând să reflecte interese nu doar meschine, dar uneori de-a dreptul jalnice.

    Vremurile când mass-media era ”autentică” au apus pentru totdeauna. Acum schimbăm păreri pe forumuri, iar în multe cazuri comentariile depășesc nivelul articolelor la care ajung postate. Pentru că în la fel de multe cazuri, jurnalistul înțelege vag sau deloc domeniul despre care scrie, dar oamenii nu mai sunt dispuși să accepte asta în tăcere, ca pe vremea când mass-media era ”autentică”, adică unidirecțională, destinată în mod expres ”maselor”.

  3. Am observat ca multi „jurnalisti romani” sunt altfel decat cei de aici (de exemplu Christiane Amanpour – fost CNN – acum cu o emisiune la PBS-WNED).

    Cateva exemple:

    Multi intreaba, in special la iesirea de la DNA: va considerati vinovat ? Cati dn cei acuzati vor raspunde cu „Da” ? Eu cred ca niciunul.

    Mai deunazi un jurnalist l-a intrebat pe un ministru despre definitia curentului electric, auto-declaradu-se stupid. Probabil ca a uitat ca la liceu (la fizic) a invatat aceasta definitie, incercand sa faca pe contrariul lui stupid……. sau poate a trecut prin liceu ca „valiza prin gara”. Ii recomand niste meditatii de la CTP care-i inginer automatist.

    Altii fac comparatie intre cum e in Romania si cum e intr-o tara „de afara”, fara sa se informeze cat de cat, facand confuzie intre a fi turist si a trai/locui/plati taxe si vota „afara”. Uite asa se nasc „fake news” si jurnalistii dezinformeaza.

    Asa cum fiecare padure (profesionala) are uscaturi si cea jurnalistilor nu este exclusa de la aceasta regula; din pacate impactul acestora din urma este mult mai mare asupra societatii, ei fiind (in)formatori de opinie.

    • Dintr-o intamplare am gasit un link pe (ziarul) Adevarul (de ieri) si am avut curiozitatea sa citesc articolul publicat.

      https://www.newmoney.ro/povestea-antreprenorului-care-si-a-vandut-maseratiul-pentru-a-si-cumpara-un-excavator/

      Este foarte interesant si defineste jurnalismul de azi (19 februarie – 4 martie) cat si abilitatea de antreprenor a unui „roman’ de-al nostru care ” A plecat cu 60 de dolari în buzunar, din care a cheltuit 30 încă din avion.(in 1979)” iar 2 ani mai tarziu (aprox. 1981) deja castiga „foarte bine, între 8.000 și 12.000 de dolari pe săp­tămână atunci (!)” (ca desenator tehnic): $200 – $300 / ora. Nu am retinut cate sapatamani a castigat acele sume enorma in acel an de gratie.

      Nu cred ca autoarea articolului s-a gandit sa verifice cele scrise, din macar o sursa (nu din trei) sau este doar un articol de publicitate.

  4. Jurnalismul nu merge bine nicaieri in lume din cauza modelului de afaceri folosit.

    Unu scrie, altul citeste, si al treilea plateste si pune muzica.

    Cand o sa dispara al treilea, adica cei care platesc reclame, atunci o sa avem jurnalism. Pana atunci o sa avem mizerii.

    Vrei calitate dar sa fie si gratis (sau mult subventionata)? Primesti mizerii.

    Vrei jurnalism? Plateste ca sa nu mai apara reclame.

    Ia sa imi puna furnizorul de cablu un pret ca sa am in grila Antena 3, Romania TV si altele. Sa vezi cum ii spun sa si le scoata…

  5. @DW Problema comparatiei cu alte state vestice ma termina. Lucrurile nu sunt deloc ceea ce par a fi aici in vest. Sa vezi cati occidentali incompetenti sau lenedi sunt…ehe. Dar desigur ca noua orice vine din vest ni se pare fantastic, datorită situației teribile în care se află România de 30 de ani incoace. Ăștia în vest nu au nici un Dragnea, însă poate-l împrumutam pentru un an.

    • E plin de occidentali incompetenți și leneși, nicio problemă. Însă de-obicei ei nu sunt promovați în societate nici cu sprijin politic, nici cu sprijinul serviciilor secrete. Cccidentalii incompetenți și leneși își cunosc locul și nu încearcă să-i conducă pe cei competenți și eficienți.

      Cât despre personaje ca Liviu Dragnea, cui îi trebuie așa ceva când are un Nigel Farage sau un Boris Johnson? :)

    • @ Mike (26/02/2018 la 19:49)

      Ce frumos cand subiectul este „jurnalismul, ieri si azi” (in Romanai) si in loc sa discutam despre asta (sa ne „focusam” in romengelza), comentam despre cati lenesi si incompetenti sunt in Vest si ce politicieni au ei.

      V-ati gandit cumva ca prin aceasta „deturnare de la subiect”, nivelul jurnalismului” se schimba in mod radical (pozitiv) ?

  6. Daca publicul vrea sa fie informat corect , sa faca bine sa plateasca, el publicul .
    Daca plateste „mogulul „, ce pretentie poate sa aiba cititorul ?
    Si apoi mai este o chestiune si mai importanta .
    Ce vrea de fapt publicul , cititorul ?
    Sa i se confirme parerile , prejudecatile , conceptiile ,
    sau sa afle adevarul ?

    • Lumea reală e foarte vastă și în multe domenii sau situații cititorul nu are deja o părere formată. De asta își zic unii ”formatori de opinie”, nu credeți? :)

      Ei nu prezintă faptele reale, ei ghidează oamenii spre a-și forma opinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dana Isabelle Zarojanu
Dana Isabelle Zarojanu este absolventă de Jurnalism. A publicat în Flacăra, Ziarul de duminică, Revista 22, Azi, Ora, a lucrat la Radio România Cultural, TVR, Radio Tinerama. Coautoare a volumului publicistic “Cartea albă a porcului”, Casa Editorială Ponte.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro