vineri, octombrie 22, 2021

Jurnalul, ca loc de salvare a memoriei

Vor fi cumplit dezamăgiți toți cei care se așteptau ca Nu sunt eu (Editura Litera, București, 2020) să fie o autobiografie ca la carte. 

Atunci când a decis să ne împărtășească propriile secrete și să ne pună la dispoziție ceea ce ea însăși socotește a fi un document clasificat, în clipa în care a hotărât să se folosească de cuvânt, de minte, de memorie, de amintire, de tot ceea ce înseamnă confesiune într-un cu totul alt mod decât a făcut-o vreme de aproape 40 pe scenă, nu mă îndoiesc că Maia Morgenstern, om și realist, și hipersensibil, a luat în calcul dezamăgirile pe care le va produce cartea în rândul unor cititori. De aici, probabil, și îndemnul șăgalnic și provocator din Prefață, îndemn adresat nouă, celor ce am intrat în posesia volumului, de a nu citi tot ceea ce va urma.

Și cu toate acestea, câteva zeci de pagini mai încolo, autoarea notează : “Privește înapoi cu mânie. /Privește înapoi cu nostalgie. /Privește cu dragoste./Privește cu dragoste ./Privește cu umor./Privește cu duioșie/Privește și amintește-ți/Sau învață./Sau imaginează-ți./Și scrie…”.

Exact lucrul acesta îl face Maia Morgenstern  în cele aproape 200 de pagini ale volumului Nu sunt eu. Privește și cu dragoste, și cu mânie, și cu nostalgie drastic cenzurată, oricum nu patetic, nu cu lacrimi, și cu umor, și cu duioșie. Privește și își amintește. Își amintește și scrie despre o suită de fapte de viață, multe dintre ele din viața ei și artistică, și particulară- (e drept, cel mai adesea cele două se suprapun, se identifică), altele din viața familiei sale, o familie care a trăit pe propria ei piele urgiile de neiertat ale Holocaustului (menținerea memoriei vii a acestuia fiind privită ca o datorie sacră de marea actriță, de aici și nenumăratele dar niciodată suficientele spectacole pe această temă, spectacole în care Maia Morgenstern  a jucat sau pe care le-a inclus în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat al cărui director este). Dar și a ceea ce a urmat după. Concedierea pe motive politice a tatălui, altminteri om de stânga însă dezamăgit de comunism, sacrificiile cotidiene ale mamei. De aici, probabil, și lecția de viață cu bucata de pâine care nu se aruncă niciodată.

Nu. Nu sunt eu nu este o autobiografie “pe bune” O autobiografie comme il faut. Este mai degrabă un jurnal. Însă nu un jurnal al cotidianului. Nu o consemnare la cald, făcută seara, la sfârșitul zilei, a ceea ce s-a petrecut în ultimele 24 de ore. Nu sunt eu este un jurnal, un jurnal ținut începând cu data de 12 aprilie 2014 care se întinde până pe 25 februarie 2020. Și care, probabil, continuă și astăzi. Jurnalul acesta, defel supus contingentului, consemnează jocul capricios al memoriei. El este rodul  unui joc care o determină pe Maia Morgenstern să își amintească, fără un plan anume, adică nu sistematic, nu riguros cronologic, ce s-a întâmplat în copilărie, în adolescență, în vremea studenției, în primii ani de meserie petrecuți la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, marile succese bucureștene și internaționale reamintite fără emfază, fără aroganța Arkadinei (pe care actrița a jucat-o în spectacolul de la Sibiu al lui Andrei Șerban) până „în ziua în care am îmbătrânit”. Și mai departe. Sau vreau să sper că și mai departe.

 Ea, memoria, memoria asociată privirii, transparența și obstacolul, cum ar fi spus Jean Starobinski, formează, impun generează, cum se spune astăzi în lumea tot mai intens digitalizată, marile teme, temele recurente ale cărții. Copilăria, familia, copiii,  umilința dar și demnitatea nu de  a fi altfel, ci de a fi perceput în mod greșit altfel, apartenența la o minoritate ce a suferit persecuții teribile, dar și apartența supremă la o țară. țară înțeleasă ca un loc al eternei reînrtoarceri, filmul, teatrul, Teatrul Evreiesc de Stat, care pentru Maia Morgenstern e mult mai mult decât o instituție de cultură, prietenia (Carmen Tănase, Dorina Crișan-Rusu, Rodica Mandache, Maria Teslaru, Mircea Rusu), spectatorii.

Maia Morgenstern își amintește. Își amintește și învață. Și ne învață. Deloc  la modul didactic.

Maia Morgenstern- NU SUNT EU; Editura Litera, București, 2020

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

Relaţii comerciale stabilite pentru fabricarea de tractoare la I.A.R. Braşov, sub licenţă germană, în perioada 1945-1950

Fanteziile şi frenezia cu care activiştii ecologişti din zilele noastre îşi promovează ideile utopice la nivelul conducerii Uniunii Europene au trei elemente...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.