joi, mai 6, 2021

Jurnalul, ca loc de salvare a memoriei

Vor fi cumplit dezamăgiți toți cei care se așteptau ca Nu sunt eu (Editura Litera, București, 2020) să fie o autobiografie ca la carte. 

Atunci când a decis să ne împărtășească propriile secrete și să ne pună la dispoziție ceea ce ea însăși socotește a fi un document clasificat, în clipa în care a hotărât să se folosească de cuvânt, de minte, de memorie, de amintire, de tot ceea ce înseamnă confesiune într-un cu totul alt mod decât a făcut-o vreme de aproape 40 pe scenă, nu mă îndoiesc că Maia Morgenstern, om și realist, și hipersensibil, a luat în calcul dezamăgirile pe care le va produce cartea în rândul unor cititori. De aici, probabil, și îndemnul șăgalnic și provocator din Prefață, îndemn adresat nouă, celor ce am intrat în posesia volumului, de a nu citi tot ceea ce va urma.

Și cu toate acestea, câteva zeci de pagini mai încolo, autoarea notează : “Privește înapoi cu mânie. /Privește înapoi cu nostalgie. /Privește cu dragoste./Privește cu dragoste ./Privește cu umor./Privește cu duioșie/Privește și amintește-ți/Sau învață./Sau imaginează-ți./Și scrie…”.

Exact lucrul acesta îl face Maia Morgenstern  în cele aproape 200 de pagini ale volumului Nu sunt eu. Privește și cu dragoste, și cu mânie, și cu nostalgie drastic cenzurată, oricum nu patetic, nu cu lacrimi, și cu umor, și cu duioșie. Privește și își amintește. Își amintește și scrie despre o suită de fapte de viață, multe dintre ele din viața ei și artistică, și particulară- (e drept, cel mai adesea cele două se suprapun, se identifică), altele din viața familiei sale, o familie care a trăit pe propria ei piele urgiile de neiertat ale Holocaustului (menținerea memoriei vii a acestuia fiind privită ca o datorie sacră de marea actriță, de aici și nenumăratele dar niciodată suficientele spectacole pe această temă, spectacole în care Maia Morgenstern  a jucat sau pe care le-a inclus în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat al cărui director este). Dar și a ceea ce a urmat după. Concedierea pe motive politice a tatălui, altminteri om de stânga însă dezamăgit de comunism, sacrificiile cotidiene ale mamei. De aici, probabil, și lecția de viață cu bucata de pâine care nu se aruncă niciodată.

Nu. Nu sunt eu nu este o autobiografie “pe bune” O autobiografie comme il faut. Este mai degrabă un jurnal. Însă nu un jurnal al cotidianului. Nu o consemnare la cald, făcută seara, la sfârșitul zilei, a ceea ce s-a petrecut în ultimele 24 de ore. Nu sunt eu este un jurnal, un jurnal ținut începând cu data de 12 aprilie 2014 care se întinde până pe 25 februarie 2020. Și care, probabil, continuă și astăzi. Jurnalul acesta, defel supus contingentului, consemnează jocul capricios al memoriei. El este rodul  unui joc care o determină pe Maia Morgenstern să își amintească, fără un plan anume, adică nu sistematic, nu riguros cronologic, ce s-a întâmplat în copilărie, în adolescență, în vremea studenției, în primii ani de meserie petrecuți la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, marile succese bucureștene și internaționale reamintite fără emfază, fără aroganța Arkadinei (pe care actrița a jucat-o în spectacolul de la Sibiu al lui Andrei Șerban) până „în ziua în care am îmbătrânit”. Și mai departe. Sau vreau să sper că și mai departe.

 Ea, memoria, memoria asociată privirii, transparența și obstacolul, cum ar fi spus Jean Starobinski, formează, impun generează, cum se spune astăzi în lumea tot mai intens digitalizată, marile teme, temele recurente ale cărții. Copilăria, familia, copiii,  umilința dar și demnitatea nu de  a fi altfel, ci de a fi perceput în mod greșit altfel, apartenența la o minoritate ce a suferit persecuții teribile, dar și apartența supremă la o țară. țară înțeleasă ca un loc al eternei reînrtoarceri, filmul, teatrul, Teatrul Evreiesc de Stat, care pentru Maia Morgenstern e mult mai mult decât o instituție de cultură, prietenia (Carmen Tănase, Dorina Crișan-Rusu, Rodica Mandache, Maria Teslaru, Mircea Rusu), spectatorii.

Maia Morgenstern își amintește. Își amintește și învață. Și ne învață. Deloc  la modul didactic.

Maia Morgenstern- NU SUNT EU; Editura Litera, București, 2020

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

Gânduri despre Educație

Educația trebuie să formeze omul frumos. Bineînțeles, nu frumos pe dinafară, ci să-i formeze caracterul și cultura. Dacă va deveni bun, logic și...

Vaccinarea prin educație

Rezultatele ultimului Eurobarometru (EB 94), publicate vineri, ne arată că România va avea o mare problemă în a opri epidemia de tușeală,...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro