În urmă cu şaptezeci şi cinci de ani, în primăvara lui 1940, Uniunea Sovietică aplica, minuţios,proiectul de lichidare al elitei poloneze. Execuţiile de la Katyn erau punctul final al efortului genocidar ce debuta o dată cu împărţirea Poloniei între cei doi parteneri totalitari. Gropile comune în care se află rămăşiţele celor peste douăzeci de mii de ofiţeri polonezi sunt monumentul inchinat acestei voinţe sovietice de a şterge, fizic şi simbolic,identitatea unei naţiuni duşmane, Polonia.
Katyn este consecinţa, dialectică, a actului semnat la 23 august 1939. Solidaritatea de arme şi complementaritea ideologică consfinţite prin Pactul Ribbentrop Molotov consacrau supremaţia viziunii exterminaţioniste ce reprezenta temelia ambelor dictaturi. Ocupaţia teritoriului polonez nu era decât prima etapă în acest proces de remodelare socială şi etnică. Statul Polonez, cel împotriva căruia Rusia lui Lenin purtase cel mai important război în debutul anilor 20,urma să fie laboratorul de experimentare a unei politici întemeiate de utilizarea deliberată a violenţei de stat.
Crimele de la Katyn ilustrează suprapunerea, în cazul Uniunii Sovietice,a celor două pulsiuni ideologice ce motivează teroarea în veacul trecut. Ofiţerii prizonieri sunt victima unui dublu stigmat. Ei sunt, pe de o parte, suspecţi în măsura în care reprezintă acele clase sociale împotriva cărora marxism- leninismul îşi mobilizează întreaga sa ură . Pe de altă parte, însăşi identitatea lor etnică îi condamnă la moarte, căci a fi polonez devine,în ordine stalinistă, o vină în sine, imposibil de răscumpărat. În acest mecanism, ce reuneşte determinarea socială şi cea naţională, sunt prinse victimele de la Katyn. În acest ultim punct, al determinării de a lichida un grup modelat de o amprentă etnică comună, crimele de la Katyn sunt un genocid, în sensul Convenţiei de la 1948. Din perspectiva celuilalt versant, marxist, Katyn este prelungirea , organică, a purificărilor staliniste.
Gropile comune, umplute de sovietici şi descoperite, trei ani mai târziu, de foştii lor aliaţi nazişti, sunt expresia acestui regim tragic de memorie ce apasă asupra Poloniei şi întregii Europe Centrale. Niciodată recunoscute de statul sovietic, crimele de la Katyn sunt situate pe această hartă a atrocităţilor comise în impunitate. Spectrele de la Katyn vor continua să bântuie, fără ca liniştea lor să fie atinsă. Arhitecţii acestei orori sunt cei pe care umanitatea îi va aureola cu nimbul de eliberatori, la 1945. Efigia Generalissimului, a cărui semnătură se regăseşte pe dispoziţiile ce decid soarta ofiţerilor polonezi, va fi venerată de protectoratul polonez, pe care URSS îl va întemeia,după strivirea revoltei de la Varşovia.
Căci între Katyn şi înfrângerea insurecţiei de la Varşovia, în toamna lui 1944,linia de continuitate este una însângerată. Operaţiunea de barbarie nazistă, ce reduce capitala Poloniei la un morman de ruine, este ultimul gest de solidaritate complice din relaţia ce a unit cele două imperii totalitare. Prin refuzul de a asista rezistenţa poloneză, Uniunea Sovietică a fost aliatul indirect ce a permis Germaniei lui Hitler să împlinească opera ei de distrugere sălbatică. Elita poloneză anti-comunistă era supusă aceluiaşi asalt fatal. Republica Populară se întemeia pe această victorie germană de la 1944.
Katyn nu este o dată anodină, ce poate fi exilată în pagini prăfuite de manual istoric.Katyn este un simbol care închide în sine suferinţa nu doar a Poloniei, ci a unei întregi Europe Centrale şi de Răsărit. În clipele în care Rusia lui Putin îmbracă hlamida stalinistă, victimelor de la Katyn le este răpită, încă o dată, demnitatea lor. Departe de a fi reflexul unei rusofobii maniacale, evocarea umbrelor de la Katyn este maniera de a rămâne fideli ideii de demnitate a indivizilor şi a naţiunilor. Genealogia imperială a Rusiei de astăzi este incompatibilă cu valorile care ne definesc. Alianţa dintre tiranii, spre a strivi popoare şi retrasa graniţe, înseamnă sfârşitul libertăţii noastre. Este ceea ce trebuie să repetăm, fără a ezita şi fără a obosi, niciodată.
Pentru entuziaştii comunizanţi ca şi pentru cei ce admiră flamura pravoslavnică a lui Putin, crimele de la Katyn sunt un detaliu, o notă de subsol. Istoria merge înainte, trecând peste oseminte şi destine.Împotriva acestei orbiri vinovate, avem datoria de a ne aminti de Katyn, după şaptezeci şi cinci de ani.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Katyn versus Fantana Alba. Cinematografia poloneza (Wajda) versus „noul” cinematograf’ din Romania (Mungiu, Jude et co). Katyn – inca un simbol al tragediei unui mare popor, Fantana Alba – pomenita rar doar de „extremisti nationalisti si legionari”. Polonia-Romania, un Popor care a facut si face Istorie versus o populatie care se taraste in continuare la alte Inalte portzi imperialiste.
Iata de ce rrrrominika nu poate avea un viitor pe cand Rzeczpospolita da.
Gorbaciov a recunoscut in 1990 responsabilitatea sovietica si a inmanat presedintelui Jaruzelski documente din arhiva referitoare la masacru.
In 1993 Eltsin a cerut iertare poporului polonez pentru aceste crime.
In 2010 prim-ministrul Putin a mers la Katyn cu omologul sau Donald Tusk , exprimandu-si tristetea si regretele pentru „atrocitatile regimului totalitar” sovietic.
Tot in 2010 Duma de Stat a recunoscut responsabilitatea oficialilor sovietici.
Katyn e doar vîrful aisbergului.
Celor ce insistă cu miopie (stipendiată sau prostească) asupra echivalenței USA-Rusia (URSS), le-aș aduce aminte de tezaurul spaniol (500 tone de aur !!!) furat de Stalin înainte de a acorda republicanilor faimosul său ”ajutor frățesc”. ”Frate-frate, dar brînza-i pe bani” (zis-a baciul moldoveano-ungurean de la Moscova).
Apropo de Guantanamo – ”oribilul LAGĂR nazisto-american”: mai știe cineva cum a fost asasinat-JUPUIT DE VIU Andrés Nin, fost troțkist și fondator al Partido Obrero de Unificación Marxista (POUM) de către comandourile NKVD ? Asta pe teritoriul unui stat european SUVERAN !
George Orwell încearcă să ne povestească ceva despre acest Katyn spaniol (Omagiu Cataloniei) dar o cotește… englezește, lăsîndu-ne în ceață.
Pentru cine doreste sa afle detalii despre in ce a constat complicitatea nazisto-bolsevica recomand cartile lui Sven Hassel. Despre distrugerea Varsoviei scrie pe larg in “Imperiul Iadului” in care sunt descrise atrocitatile asupra polonezilor, culminand cu distrugerea Varsoviei. In timpul distrugerii Varsoviei pierderile au fost oribile, ordinele “de sus” fiind raderea orasului de pe harta si uciderea tuturor locuitorilor. Asa ca SS-istii au primit liber la jucat fotbal cu bebelusi polonezi, iar soldatii germani din armata, nu din SS suferea cel putin tot atat de mult ca si polonezii. O excelenta descriere a unei lupte de gherila intr-un oras, care a reusit sa fie mai cutremuratoare decat descrierea conditiilor de la Stalingrad
https://lloopp.wordpress.com/2015/01/16/imperiul-iadului-de-sven-hassel-impresii-si-concluzii-personale/
Mai departe, cadrele naziste au furnizat cadre bolsevice competente, atat in armata, cat si in KGB si apoi contribuind la punerea bazelor Stasi.
Procesul nazismului l-am avut, pe cand cel al bolsevismului si comunismului ?
Anumite curente din istoriografia militară inclusiv occidentală, istorici care au studiat operaţiunile ofensive sovietice din WW2 susţin că, totuşi, liniile de comunicaţii şi logistice ale ruşilor erau întinse la maxim, aceştia nemaifiind în măsură să continue ofensiva dincolo de Vistula. Adică exact în faţa Varşoviei. Că a fost şi o decizie de oportunitate de a nu îl lăsa pe generalul polonez Berling să continue în a forţa Vistula şi a da ajutor insurgenţei, e de dezbătut, mai mult ca probabil că da. (În faţa Varşoviei era Armata 1-a poloneză, cea creată de comunişti, nu trupe sovietice). Tragice momente. Mândră naţiune. Să îi privim şi să luăm exemplu, au renăscut precum pasărea Phoenix!
Scuze se găsesc întotdeauna, mai ales că la halul de dezorganizare rusesc chiar și cele mai scurte linii de aprovizionare deveneau… lungi. Dar DE CE Stalin NU A PERMIS avioanelor anglo-americane ce doreau parașutarea de ajutoare insurgenților să aterizeze pe aeroporturi sovietice ? Ehei, oricum ar fi fost liniile alea de aprovizionare treburile se cam leagă și istoricii cu pricina s-ar putea să primească ”mici stipendii” cu poștalionul de Moscova. Influențarea opiniei publice nu se face doar cu trolli și nici nu s-a așteptat apariția internetului.
Varsovia nu putea fi salvata, indiferent ce ar fi facut URSS sau aliatii occidentali. Trupele sovietice inaintasera sute de km. si aveau liniile de comunicatie prea intinse. E irelevant faptul ca in fata Varsoviei se aflau comunistii polonezi, situatia militara era aceeasi si pentru ei.
Revolta poloneza a inceput la 1 aug. 1944 si a fost invinsa pe 2 oct. Dar sovieticii au putut relua ofensiva in regiune abia in ianuarie 1945!
La fel se intampla si pe Frontul de Vest. In sept. 1944 anglo-americanii au fost opriti pe linia Siegfried. Si-au rezolvat problemele logistice si au reinceput atacul abia in febr. 1945.
Reaua credinta a lui Stalin e demonstrata de altceva: pana pe 18 sept. a refuzat ca avioanele poloneze si britanice care parasutau ajutoare sa aterizeze pe teritoriul sovietic pentru realimentare, ceea ce a redus drastic eficienta actiunii. Sovieticii au inceput sa parasuteze ei insisi abia pe 13 sept. Stalin a numit rezistenta poloneza „grupul de criminali care s-au lansat in aventura de la Varsovia pentru a pune mana pe putere”.
Ajutorul aerian nu ar fi salvat Varsovia, dar macar s-ar fi facut tot posibilul.