Dupa infruntarile sangeroase dintre manifestanti si trupele de politie si speciale din ultimele saptamani, centrul Kievului a intrat intr-o perioada de liniste. E un ger naprasnic, cu temperaturi care in zilele „calduroase” ajung pina la -9° dar care in general variaza intre -14°C si -19°C, insa cerul e complet albastru, fara urma de nori, cu un soare care incalzeste macar sufletele. O buna parte din piata centrala (Maidan Nezalezhnosti, ori Piata Independentei) e ocupata de corturi care se intind pe o buna parte din strada cea mai eleganta a Kievului, Hresciatic. Intrarea in incinta pietei incadrate de baricade se face prin posturi de control operate de demonstranti, intr-o atmosfera oarecum asemanatoare cu cea din ianuarie 1990 la Bucuresti. Aici insa sint controlate doar masinile care intra in piata, simplii pietoni fiind supusi cel mult unei priviri fugare. Baricadele sint profund originale. Fara discutie ca din loc in loc exista si birne de lemn sau panouri metalice insa grosul e format din saci plini cu zapada sau gheata. La temperaturile glaciale din Kiev nu e vreun pericol ca acestea sa se topeasca curind.
Corturile poarta mai toate numele orasului din care vin demonstrantii si prin preajma lor sint aprinse in butoaie de metal focuri la care se face de mincare, se fierbe apa de ceai sau pur si simplu se incalzesc protestatarii si trecatorii.
Atmosfera e de un extraordinar optimism, in ciuda grijilor inerente. In fiecare zi, de dimineata pina seara, tineri si batrini vin in piata cu sandvisuri cu miere si felii de mar, slanina, salam, supa, termosuri cu ceai, ciocolata, bomboane. Intru in vorba cu o doamna in virsta de 58 ani care tocmai adusese unui grup de protestatari o sacosa de cozonaci. Imi spune ca lupta ei nu e pentru sine insasi ci pentru copiii si nepotii ei, pentru ca ei sa traiasca in libertate. La un moment dat in avalansa de rusa cu accent ucrainian scapa un „proprio”, dupa care adauga „prosto”. Cum un cuvint este traducerea celuilalt („pur si simplu” in romana) intreb mirat: „Ma lei parla anche l´italiano?” (Dar dv vorbiti si italiana?) la care doamna imi raspunde in italiana ca a trait 12 ani in Italia. Usurat, o rog sa continuam in italiana, dupa care urmeaza un discurs impotriva coruptiei majore de care sint acuzati politicienii ucrainieni. De fotografiat insa ma roaga sa nu o fotografiez. „Stiti, am familie si mi-e teama doar pentru ei. Cu criminalii astia nu stii niciodata ce poate sa se intimple.”
Se face de mincare si la fata locului, borsul ucrainean fiind pregatit in oale enorme sub nume amuzante ca „Tribunalul Cultural Kievean prezinta Eurobors”. In mod surprinzator nu am vazut nici o sticla de vin si nici nu am simtit vreun miros de alcool.
Pe scena se perinda in permanenta artisti, politicieni, reprezentanti ai bisericii care incearca sa mobilizeze populatia cu cintece, discursuri si scandari. Duminica o slujba ecumenica s-a incheiat cu un moment inaltator: cintece religioase urmate de imnul national cintate de cei aproximativ 50.000 participanti. Din cind in cind o voce striga „Slava Ukrainy” cu raspunsul pe care de-acum l-am invatat pe de rost: „Heroiam slava!” („Slava eroilor!”)
Intilnesc un preot catolic care ma indeamna sa-l urmez la caldura in cortul lui. Citiva preoti catolici fac cu rindul serviciu printre protestatari, de trei ori pe saptamina, pentru a-i sprijini cu sfaturi si incuraja. Inauntru o soba cu o teava care patrunde prin acoperisul cortului imprastie o caldura placuta, in fata icoanelor rugindu-se atit in picioare cit si in genunchi persoane relativ tinere.
Parasesc piata si ma indrept impreuna cu un „Aparator” al revolutiei (asa scrie pe ecusonul sau) spre strada Hrusciov, locul in care s-au dat luptele intre trupele speciale „Berkut” si demonstranti. Trei linii de aparare din care una urcind pe dealul adiacent, plus inca mai putin de 50 m de strada acoperita cu gheata, despart intrarea in incinta de trupele Berkut. Baricadele din saci cu zapada si gheata, cauciucuri, grilaje si porti metalice, autobuze arse, tarusi in virful carora troneaza steagul Ucrainei alterneaza cu zone in care protestatarii se incalzesc la focuri aprinse in butoaie. Multi poarta haine militare, casti de toate felurile, de la cele de motociclist pina la cele metalice din dotarea armatei, veste de protectie, genunchiere si par a fi pregatiti pentru inca o confruntatie oricit de violenta. Cu toata pregatirea superioara a trupelor de asalt guvernamentale demonstrantii nu par a fi o prada sigura, miei in fata lupilor. Citeva catapulte improvizate in spatiul ars si acoperit de cenusa si colaci de sirma dintre baricade creeaza o atmosfera ireala.
Un pensionar de 72 ani in haine militare si cu o mustata alba de invidiat imi spune ca stie ca e batrin si ca si-a trait viata insa simte ca trebuie sa participe pentru viitorul tarii, pentru generatiile care vin dupa el. E un leitmotiv constant printre persoanele mai in virsta, un sentiment de sacrificiu de sine si patriotism impresionant. Cel mai mult l-a durut cind, apropiindu-se de un tinar din trupele speciale „Berkut”, acesta i-a strigat „Fascistule!”. „Ce stii tu ce-i ala fascism?” i-a raspuns. „Am avut morti in familie din cauza razboiului si ma faci pe mine fascist?”. Ride apoi de propaganda anti-europeana a lui Yanukovici: „Astia din estul Ucrainei isi inchipuie acum ca daca intram in EU o sa devenim toti homosexuali!”
Citiva tineri in jurul unui foc fumeaza si rid, alaturi de un camarad care doarme cu coiful pe cap si acoperit de o manta. Citiva au fetele innegrite si-i intreb in gluma daca au inceput si refugiatii din Africa sa se alature revolutiei. Rid cu pofta, ma intreaba de unde sint si apoi daca n-am o hirtie sau moneda de acasa. Intimplator gasesc doua hirtii de un leu pe care le inminez imediat. Se mira si ma intreaba: „Banii astia sint de plastic? Poti sa-i si speli?” „Acum o sa zica la televizor ca v-au cumparat agentii straini”, nu ma pot abtine sa nu ironizez. Ma invita sa iau loc si in scurt timp doua tinere pline de zimbete vin cu tavi de carton pe care se afla sandvisuri cu „sala” – slanina ucrainiana. Incerc un sentiment dublu – o caldura interioara si o stringere de inima – si ma gindesc: „Ce petrecere grozava ar fi asta daca ne-am gasi acum pe o pajiste si nu in peisajul acesta apocaliptic!”
Articol publicat in „Romania libera” din 6.02.2014. Alte fotografii din Kiev pot fi vazute la:
bravo domnule !
Doamne ajuta!Sa speram ca totul va fi bine..