How much of an exaggeration is it to say that Klaus Iohannis has plunged his country into a perilous situation because he could not conceal his boredom, or even contempt, for the Romanian people? His disdain went much further than this of course, extending to the duties of service he pledged to the nation upon assuming the presidential office on 21 December 2014.
There may be some hyperbole here but those who, even today, are busy trying to inflate the Iohannis image will struggle to offer a counter-narrative full of detail of about his vigilance and industriousness. In truth, where these traits can be identified they were only really deployed in advance of strictly personal interests over the last decade.
Increasingly, upon being elected, he placed his desire to enjoy the benefits of office to the full well above the need to to preserve and strengthen a fragile and consistently-underperforming democracy.
It remains astonishing that he felt able to act as a negligent and self-centred ruler and not see there were likely to be unfortunate consequences in a country like Romania which had accumulated numerous problems. These included: a poorly-functioning state apparatus which frittered away the opportunities provided by external alignment with Western entities and major state actors; a party system that attracted people who were often a menace to a young and vulnerable democracy; constantly mutating extremist fringe forces, inspired by a triad of Putin, Ceausescu and the pre-war legionaries; a fabulously endowed but essentially parasitic intellgence sector that neglected its core duties in a hazardous geopolitical environment and made it all-too-easy for fringe forces, nostalgic for older and darker times, to move ever closer to the centre of power.
To make matters worse, he undermined or sabotaged institutions which, under his far-from-perfect but incomparably better predecessor Traian Băsescu had acquired a level of competence which provided reassurance to Romanians about the direction their country was going in.
I refer to the justice system and the vigilance and fearlessness of a corps of judge who brought to court and passed sentence on greedy and corrupt people in politics and state service (including two former prime ministers). In the second term of Iohannis as corruption once again surged uncontrollably, such prosecutions started to vanish.
The second institution which I refer to is the military. After Romania’s entry into NATO in 2003, it quickly acquired renown but by the 2020s it is starting to be seen as a nepotistic and inefficient institution fully enmeshed in Machiavellian politics. This is a dangerous slide, especially in a part of the world where politicised militaries have done little good and much harm. The blame can be squarely laid at the door of its commander-in-chief who used a senior military figure to crush reformers in his own political camp and impose what some now describe as a ‘militarised democracy’.
How did Iohannis imagine he could get away indefinitely with rewarding his political enemies, crushing the reform-minded people who had got him elected twice, andweakening the separation of powers by creating a monster coalition of two former rivals, one held together by feasting on the spoils of office? He clearly felt that he was untouchable as the final term he is constitutionally allowed to serve approached his end. Opposition was confined to the Union for Romanian Salvation, Ludovic Orban, and a few allies, and extreme nationalists, the self-described sovereigntists, to whom he displayed benign neglect even as their power accumulated not only among the disapora, areas of the country affected by the war in Ukraine, but also within the untidy and byzantine state apparatus.
His confidence was shown by his decision to build (with ample state help) a plush retirement residence on Str. Aviatorilor in north Bucharest where, presumably, he would play the role of the baroque archduke called in occasionally to mediate in political disputes.
Perhaps it was the retention of disdain towards Romanians that many from his Saxon background once possessed that allowed him to assume that he could get away with such chutzpah. His demeanour during the long years in Cotroceni left the impression that he regarded the Romanians as essentially still children who would always be satisfied with little. The fact that he seems not to have been troubled by how his slothful lifestyle at home with minimal presidential duties, combined with a relentless round of trips to exotic destinations, often places with little practical importance to Romania, would be regarded, showed an arrogance perhaps bordering on the pathological.
Perhaps he assumed that the same repetitive cameo roles he played in NATO and EU events – the ramrod stiff, John Wayne-style sheriff of Romania with the painfully slow drawl – would give his subjects vicarious pleasure back home. But he needed to offer something in return and simply didn’t. Instead the health service remained a disaster area with burning hospitals during the mismanaged Covid pandemic, educational standards relentlessly declined, corruption remained unchecked, and the state’s response to the war next door in Ukraine was one of incoherence and complacency. Above all, Iohannis conveyed the impression, more than any other predecessor as Head of State, that politics was for the anointed few and that the people’s role was to get used to having disagreeable things done to them whether they liked it or not.
In any age, such blind arrogance was likely to generate ‘push-back’ but in an age of instant online communications when information technology enabled political warfare to acquire undreamt of potency, it was virtually guaranteed that Iohannis would make dangerous enemies.
It is not clear if the scale of his miscalculation has yet to even dawn on him. None of his terse and brief statements delivered since Calin Georgescu emerged the front-runner in the presidential election held on 24 November suggests that it has done. He clearly was untroubled by the Constitutional Court’s decision on 6 December to cancel the second round due on 8 December. Nor did he display any awkwardness about having his presidential term extended by up to-six months to cover the period in which new elections would be organized, despite the controversial move adding to the polarisation which had quickly opened up in the country. His abrupt statement, announcing his resignation on 10 February, conveyed the sense that everyone was out-of-step but him.
Without the avaricious and predatory PSD, Iohannis’s rise to prominence from the role of mayor of Sibiu, in southern Transylvania might not have been so straightforward. From 2012 to 2019, the communist successor party was dominated by two unsettling figures who held the premiership in this period and sought to sweep away democratic safeguards which had been established (with difficulty) as Romania grew closer to the European Union, eventually joining in 2007.
Most people in the opposition would look good when up against Victor Ponta. This applied even to Iohannis who belonged to the Liberal faction which colluded with the PSD earlier due to their cobined hatred of President Băsescu. Defying expectations, Iohannis defeated him in the 2014 presidential election. After Ponta was replaced as Romania’s post-communist strongman by Liviu Dragnea, the effort to turn Romania into a single-party autocracy was resumed. Iohannis opposed the power-grab in an unheroic way, failing for instance to spring to the defence of Laura Codrura Kovesi, the Anti-Corruption Directorate (DNA) chief prosecutor in 2018.
Nevertheless he was re-elected for a second term in 2019. His opposition to the PSD seemed frontal and categoric. He seemed ready to throw his weight behind a reform-minded coalition of the Liberals and the USR. But he was never an inspiring engine for a renewed Romanian democracy. An unexpectedly vigorous showing by the Russophile AUR party in the parliamentary election held at the end of 2020 meant that the reformers, while the biggest parliamentary force, lacked an overall majority. It wasn’t an easy time, coinciding with the arrival of the Covid pandemic. But Iohannis quickly discarded his role as a mediating figure between the parties in his coalition and also between different state organs, and indeed between state and society. He broke up the coalition, removed two successive Liberal leaders (with the help of the domestic intelligence service, SRI, whom he dragged deeply into politics) and, from the autumn of 2021 presided over a coalition between the PNL and its principal rival, the PSD, which effectively embraced its anti-reform agenda.
The PNL, weakened by divisions, became resigned to being an accessory to a cynical agreement between the President and his former chief enemy. The unparalleled opportunities for benefiting from Romania’s growing revenue stream, thanks to the EU’s post-Covid Recovery and Reliance programme, is likely to have reduced doubts about this Faustian pact. The political direction soon became clear when anti-reformers secured the advantage in the longstanding struggle to ensure that prosecutors and judges were able to bring to account senior figures who abused their positions for political gain. He also placed no impediment in the way of Laura Vicol, a lawyer and PSD MP, becoming head of parliament’s justice committee. Before she won her seat in 2020, Vicol represented a range of clients with alleged links to organized crime and racketeering, including some who later served sentences for offences including kidnapping, human trafficking, tax evasion, blackmail and extortion. Iohannis’s exit -in disgrace – coincides with her pre-trial detention in a major corruption scandal.
While the Liberals trashed their credibility by engaging in the spoils system and allowing an incompetent palace general Nicolae Ciuca to be placed in charge of them, Iohannis shrunk his presidential role to the bare minimum. He claimed the scale of the Covid challenge had made a unity government a necessity but he stepped back from playing a role in improving the deplorable health care system. He was slow in identifying with the bereaved in various natural and man-made disasters which occurred. Indeed, during his decade as President, it is hard to recall any memorable encounters with Romanian citizens. He showed no inclination to acquaint himself with their difficulties and traumas; he launched no presidential projects or convened debates; interviews were rare and no more enlightening than ones ones staged by Boris Yeltsin; his banal speeches were increasingly subject to ridicule. He all-too-obviously enjoyed the privileges of his office (indeed vastly expanding them) while offering nothing in return to the people who had elevated him.
At home, he was only assiduous in reaching out to his former PSD rivals; the accommodation very much on their terms enabled him to rule as if he was a country gentleman (boier) who had inherited a great fortune.
Fears soon grew that an untidy, sometimes chaotic but identifiably pluralistic system, was being replaced by a monolithic version in which corruption and inefficiency flourish in the absence of meaningful checks and balances. Iohannis didn’t deny growing rumours that he planned to remain powerful after his two terms were complete by remaining god-father of an eternal PSD-PNL coalition. Preoccupied with the fall-out from the conflict in Ukraine, Western power-brokers were relieved that Romania seemed to have settled down under a leader who was silent and enigmatic but appeared Western in orientation. At the end of 2021, he was awarded the prestigious Charlemagne Prize in the German city of Aachen for exceptional service to European unity. Ironically the tribute mentioned his commitment to anti-corruption efforts and the separation of powers which he had effectively buried with his pact with the PSD two months earlier.
Thanks to a political chameleon who proved a largely worthless Head of State, the West will now need to pay a lot more attention to Romania than it has done for many years. Many mysteries remain abut his rule and it is likely in the crisis-ridden months to come they will be added to as he tries to orchestrate events to his advantage, backed by many in he media who were bribed to the hilt by the 2021-24 government.
Whoever writes his biography deserves a medal if the task is ever completed.
Tom Gallagher is a British historian and political analyst. Well-known for his expertise on Eastern Europe, particularly Romania. He has written extensively about the region’s political evolution, nationalism, and post-communist transformations. Gallagher is a professor emeritus of politics at the University of Bradford. He has authored several books focusing on Romanian political, social, and historical transformations: Romania After Ceausescu: The Politics of Intolerance (1996), Theft of a Nation: Romania Since Communism (2005), Romania and the European Union: How the weak vanquished the strong (2013).
Klaus Iohannis, o nonentitate periculoasa, pleacă
Cât de mare este exagerarea atunci când spunem că Klaus Iohannis și-a aruncat țara într-o situație periculoasă din cauză că nu și-a putut ascunde plictiseala sau chiar disprețul față de poporul român? Desigur, acest dispreț a mers mult mai departe, extinzându-se și asupra îndatoririlor de serviciu pe care și le-a asumat în slujba națiunii la preluarea mandatului prezidențial pe 21 decembrie 2014.
Poate că există o doză de hiperbolă aici, dar cei care, chiar și în prezent, încearcă să umfle artificial imaginea lui Iohannis vor avea dificultăți în a construi o contra-narațiune plină de detalii despre vigilența și hărnicia sa. În realitate, acolo unde aceste trăsături pot fi identificate, ele au fost cu adevărat mobilizate doar în slujba intereselor sale personale de-a lungul ultimului deceniu.
Din ce în ce mai mult, după ce a fost ales, și-a pus dorința de a se bucura pe deplin de beneficiile funcției mult deasupra nevoii de a păstra și consolida o democrație fragilă și constant ineficientă.
Rămâne surprinzător faptul că a crezut că poate acționa neglijent și egocentric fără să își dea seama că vor exista consecințe nefaste într-o țară ca România, care acumulase deja numeroase probleme. Acestea includeau: un aparat de stat disfuncțional, care a risipit oportunitățile oferite de alinierea externă la entități și actori statali occidentali; un sistem de partide care a atras adesea persoane periculoase pentru o democrație tânără și vulnerabilă; forțe extremiste aflate într-o continuă metamorfoză, inspirate de o triadă formată din Putin, Ceaușescu și legionarii din perioada interbelică; un sector de informații fabulos dotat, dar esențialmente parazitar, care și-a neglijat îndatoririle esențiale într-un mediu geopolitic periculos și care a permis mult prea ușor forțelor marginale, nostalgice după vremuri mai întunecate, să se apropie tot mai mult de centrul puterii.
Pentru a agrava și mai mult lucrurile, Iohannis a subminat sau sabotat instituții care, sub predecesorul său departe de a fi perfect, dar incomparabil mai bun, Traian Băsescu, dobândiseră un nivel de competență care le oferea românilor încredere în direcția în care se îndrepta țara lor.
Mă refer la sistemul de justiție și la vigilența și curajul unui corp de judecători care au adus în fața instanței și au condamnat persoane lacome și corupte din politică și administrația statului (inclusiv doi foști prim-miniștri). În al doilea mandat al lui Iohannis, pe măsură ce corupția a crescut din nou incontrolabil, astfel de procese au început să dispară.
A doua instituție la care mă refer este armata. După aderarea României la NATO în 2003, aceasta și-a dobândit rapid o reputație solidă, dar până în anii 2020 a început să fie percepută ca o instituție nepotistă și ineficientă, profund implicată în jocurile politice machiavelice. Aceasta este o alunecare periculoasă, mai ales într-o parte a lumii în care armatele politizate au făcut puțin bine și mult rău. Responsabilitatea poate fi plasată fără îndoială la ușa comandantului său suprem, care s-a folosit de o figură militară de rang înalt pentru a zdrobi reformatorii din propriul său partid și a impune ceea ce unii descriu acum drept o „democrație militarizată”.
Cum și-a imaginat Iohannis că va putea scăpa la nesfârșit cu recompensarea dușmanilor săi politici, zdrobirea reformatorilor care l-au ales de două ori și slăbirea separației puterilor în stat prin crearea unei coaliții monstruoase între doi foști rivali, menținută unită doar prin festinul oferit de prada puterii? Evident, s-a simțit intangibil pe măsură ce se apropia sfârșitul ultimului său mandat permis de Constituție. Opoziția era redusă la Uniunea pentru Salvarea României, Ludovic Orban și câțiva aliați, precum și la extremiștii naționaliști, suveraniștii auto-declarați, față de care a manifestat o nepăsare binevoitoare, chiar și atunci când aceștia au acumulat influență nu doar în diaspora sau în regiunile afectate de războiul din Ucraina, ci și în interiorul aparatului de stat, haotic și bizantin.
Încrederea sa s-a văzut în decizia de a-și construi (cu ajutor generos din partea statului) o reședință de lux pe Strada Aviatorilor, în nordul Bucureștiului, unde, probabil, își imagina că va juca rolul unui arhiduce baroc, chemat ocazional să medieze disputele politice.
Poate că această atitudine de dispreț față de români, pe care mulți dintre cei din comunitatea sa săsească au manifestat-o în trecut, i-a permis să creadă că va putea scăpa nepedepsit cu o asemenea îndrăzneală. Comportamentul său de-a lungul anilor petrecuți la Cotroceni a lăsat impresia că îi considera pe români ca fiind, în esență, niște copii care se vor mulțumi întotdeauna cu puțin. Faptul că nu părea deloc preocupat de modul în care era percepută viața sa leneșă, cu atribuții prezidențiale minime, combinată cu un șir nesfârșit de călătorii în destinații exotice, adesea lipsite de vreo importanță practică pentru România, a demonstrat o aroganță care, poate, se apropia de patologic.
Poate că Iohannis a presupus că aceleași roluri repetitive de figurant pe care le juca la evenimentele NATO și UE – șeriful rigid al României, în stilul lui John Wayne, cu vorbirea sa extrem de lentă – le-ar fi oferit concetățenilor săi o plăcere indirectă. Dar trebuia să ofere ceva în schimb și pur și simplu nu a făcut-o. În schimb, sistemul de sănătate a rămas un dezastru, cu spitale în flăcări în timpul pandemiei de Covid gestionate defectuos, standardele educaționale au continuat să scadă, corupția a rămas necontrolată, iar răspunsul statului la războiul de la graniță din Ucraina a fost unul de incoerență și suficiență.
Mai presus de toate, Iohannis a transmis impresia, mai mult decât oricare alt predecesor al său, că politica era rezervată doar unui grup select, iar rolul poporului era să se obișnuiască cu ideea că lucruri dezagreabile li se vor întâmpla, indiferent dacă voiau sau nu.
În orice epocă, o asemenea aroganță orbitoare ar fi fost probabil sancționată, dar într-o eră a comunicațiilor instantanee, în care tehnologia informației a transformat războiul politic într-un instrument de o forță inimaginabilă, era aproape garantat că Iohannis își va face dușmani periculoși.
Nu este clar dacă amploarea greșelii sale a început măcar să-i devină evidentă. Niciuna dintre declarațiile sale scurte și lacunare făcute de când Călin Georgescu a devenit favorit în alegerile prezidențiale din 24 noiembrie nu sugerează că acest lucru s-a întâmplat. Era clar netulburat de decizia Curții Constituționale din 6 decembrie de a anula turul al doilea, programat pentru 8 decembrie. De asemenea, nu a părut deloc stânjenit de prelungirea mandatului său prezidențial cu până la șase luni, pentru a acoperi perioada organizării unor noi alegeri, în ciuda faptului că această mișcare controversată a accentuat polarizarea deja existentă în țară. Declarația sa abruptă, prin care și-a anunțat demisia pe 10 februarie, a transmis sentimentul că toți sunt defazați, în afară de el.
Fără PSD-ul avar și prădător, ascensiunea lui Iohannis de la primar al Sibiului, în sudul Transilvaniei, la președinte al României nu ar fi fost atât de simplă. Între 2012 și 2019, partidul succesor al comuniștilor a fost dominat de două figuri neliniștitoare care au deținut funcția de prim-ministru și au încercat să elimine garanțiile democratice stabilite (cu dificultate) pe măsură ce România se apropia de Uniunea Europeană, aderând în cele din urmă în 2007.
Orice figură din opoziție ar fi părut mai bună în comparație cu Victor Ponta. Acest lucru s-a aplicat chiar și lui Iohannis, care făcea parte din tabăra liberală ce a colaborat anterior cu PSD din cauza urii comune față de președintele Băsescu. Contrar așteptărilor, Iohannis l-a învins pe Ponta în alegerile prezidențiale din 2014. După ce Ponta a fost înlocuit de Liviu Dragnea ca noul lider autoritar post-comunist al României, eforturile de transformare a țării într-o autocrație cu partid unic au fost reluate. Iohannis s-a opus acestei acaparări a puterii într-un mod deloc eroic, nereușind, de exemplu, să o apere în 2018 pe Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Cu toate acestea, a fost reales pentru un al doilea mandat în 2019. Opoziția sa față de PSD părea frontală și categorică. Părea pregătit să susțină o coaliție reformistă între liberali și USR. Dar nu a fost niciodată un motor inspirațional pentru o democrație românească reînnoită. Un rezultat surprinzător de puternic al partidului rusofil AUR în alegerile parlamentare de la sfârșitul lui 2020 a însemnat că reformiștii, deși cea mai mare forță parlamentară, nu au reușit să obțină o majoritate absolută. Nu a fost o perioadă ușoară, coincizând cu apariția pandemiei de Covid. Dar Iohannis și-a abandonat rapid rolul de mediator între partidele din coaliția sa, între diferite instituții ale statului și, în cele din urmă, între stat și societate. A destrămat coaliția, a înlăturat doi lideri succesivi ai PNL (cu ajutorul serviciului intern de informații, SRI, pe care l-a tras adânc în politică) și, din toamna lui 2021, a prezidat o coaliție între PNL și principalul său rival, PSD, care a adoptat efectiv o agendă anti-reformă.
PNL, slăbit de diviziuni, a ajuns să accepte statutul de accesoriu al unui pact cinic între președinte și fostul său mare dușman. Oportunitățile fără precedent de a beneficia de fluxul tot mai mare de fonduri europene, datorită programului de redresare post-Covid al UE, au redus probabil îndoielile despre acest pact faustic. Direcția politică a devenit clară când anti-reformiștii au câștigat avantajul în lupta de lungă durată pentru ca procurorii și judecătorii să poată trage la răspundere figurile de rang înalt care și-au abuzat pozițiile pentru câștig politic. De asemenea, nu a pus niciun obstacol în calea Laurei Vicol, avocat și deputat PSD, pentru a deveni președintele comisiei juridice a Parlamentului. Înainte de a obține mandatul în 2020, Vicol a reprezentat o serie de clienți cu presupuse legături cu crima organizată și extorcarea, inclusiv unii care ulterior au fost condamnați pentru infracțiuni precum răpire, trafic de persoane, evaziune fiscală și șantaj. Ieșirea lui Iohannis – în dizgrație – coincide cu detenția preventivă a acesteia într-un mare scandal de corupție.
În timp ce liberalii și-au distrus credibilitatea prin participarea la sistemul prăzii și au permis unui general incompetent de la Palatul Cotroceni, Nicolae Ciucă, să fie pus în fruntea partidului, Iohannis și-a redus rolul prezidențial la strictul minim. A susținut că amploarea provocării Covid a făcut necesară o guvernare de unitate, dar nu a jucat niciun rol în îmbunătățirea sistemului sanitar deplorabil. A fost lent în a-și arăta compasiunea față de cei îndurerați în diverse dezastre naturale și provocate de om. De fapt, pe parcursul întregii sale președinții, cu greu poate fi amintită vreo întâlnire memorabilă cu cetățenii români. Nu a manifestat niciun interes de a se familiariza cu dificultățile și traumele acestora; nu a inițiat proiecte prezidențiale, nu a convocat dezbateri; interviurile sale au fost rare și la fel de lipsite de conținut precum cele regizate de Boris Elțîn; discursurile sale banale au devenit tot mai ridiculizate. A fost evident pentru toată lumea că se bucura de privilegiile funcției sale (pe care, de altfel, le-a extins considerabil), fără a oferi nimic în schimb celor care l-au ales.
Pe plan intern, a fost activ doar în menținerea relației cu foștii săi rivali din PSD; acomodarea, făcută în mare parte în termenii acestora, i-a permis să guverneze ca un boier care moștenise o mare avere.
Curând, au apărut temeri că un sistem imperfect, uneori haotic, dar clar pluralist, era înlocuit de o versiune monolitică, în care corupția și incompetența prosperau în absența unor mecanisme reale de control și echilibru. Iohannis nu a negat zvonurile tot mai insistente că plănuia să rămână o forță politică dominantă și după finalizarea celor două mandate, menținându-se ca „naș” al unei eterne coaliții PSD-PNL. Preocupați de consecințele războiului din Ucraina, liderii occidentali au fost ușurați că România părea să fi intrat într-o fază de stabilitate sub un lider tăcut și enigmatic, dar cu o aparentă orientare pro-occidentală. La sfârșitul lui 2021, i-a fost acordat prestigiosul Premiu Carol cel Mare, în orașul german Aachen, pentru servicii excepționale aduse unității europene. Ironia a făcut ca în discursul de omagiere să fie menționată implicarea sa în lupta împotriva corupției și în consolidarea separației puterilor în stat – principii pe care tocmai le îngropase prin pactul său cu PSD, semnat cu două luni mai devreme.
Datorită unui cameleon politic care s-a dovedit un șef de stat aproape inutil, Occidentul va trebui acum să acorde României mult mai multă atenție decât a făcut-o în ultimii ani. Multe mistere rămân în jurul modului său de guvernare, iar în lunile de criză ce vor urma, probabil, se vor adăuga și altele, pe măsură ce va încerca să orchestreze evenimentele în avantajul său, sprijinit de o presă cumpărată în totalitate de guvernarea 2021-2024.
Cineva care ar încerca să îi scrie biografia ar merita o medalie – dacă ar reuși vreodată să o termine.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Good riddance to KWI! It would be funny to see gen. Ciuca, the great writer, as KWI’s biographer:)
https://www.contributors.ro/intre-lucrul-bine-facut-%C8%99i-romania-normala-nu-exista-fapte-ghinion/
https://www.contributors.ro/mai-exista-control-democratic-al-organismului-militar/
Interesante articolele dar despre armata chiar nu am nicio idee … de aceea cred ca sint foarte utile.
One can say: One down, two more to go! In a normal society Ciolacu and Grindeanu, after the Nordis scandal, should leave politics, but so far I’ve seen no remorse or admission of guilt. At least Ciuca quit …
foarte bun textul, ca ntotdeauna.
de unde vine aroganta? ca mai mereu, din prostie. un proverb popular zice ca prostul nu i prost destul daca nu i si fudul.
Romania seamana din ce in ce mai mult cu India. autoritatile statului/administratia/bugetarii sint intangibile. se inmultesc cit sa fie votate „democratic” acordindu si ele insele functii si privilegii. avind grija desigur sa imparta niscaiva firimituri masei amorfe de putori si analfabeti. cine/cum/cind va fi n stare sa sparga acest cerc vicios?
Un demn urmaș al alogenului Caragea,cel cu ciuma,care,că și acest alogen modern,a jefuit Tara Românească in perioada xiumei și apoi a fugit în Italia că să rumege prada.
…si totusi, sa rememoram un moment in care “nonentitatea” din 2025 lui KWI este parfum de flori in comparatie cu harnicia izolationista a lui Antonescu de acum 10 ani, a celei de acum a co-presedintlui USL (complicele de atunci a dlui Antonescu), ambii in corelatie stransa cu izolationistii pe rit nou Georgescu&Simion:
https://gov.ro/ro/stiri/primul-ministrul-victor-ponta-a-participat-alaturi-de-pre-edintele-senatului-crin-antonescu-i-de-primarul-general-al-capitalei-sorin-oprescu-la-emisiunea-sinteza-zilei-la-antena-3-partea-a-doua
Nu as baga mana in foc ca Johannis a fost mai putin periculos pentru Romania decat Antonescu. Mi-e teama ca cele facute de Johannis „pe tacute” sunt mai grave decat lovitura de stat din 2012. Intr-adevar artizanul fratiei stranse cu PSD a fost Antonescu la acel moment. Ma rog, si in 2006-2008 Tariceanu a fost sustinut de PSD si a coalizat PNL cu PSD impotriva lui Basescu.
Si sa nu uitam, aducerea lui Johannis la varf se datoreaza celor doi complici din 2012, iar initiativa de a-l face pe Antonescu „candidat al coalitiei pro-europene” cred ca a apartinut tandemului Johannis – Ciolacu, Bolojan nu a avut incotro!
De asemenea nu as paria pe faptul ca Johannis a fost doar asistent pasiv la cresterea AUR si la protejarea de catre justitie, de catre institutiile statului in general, a infractorului Georgescu. Nu uitati ca scenariul celor 10 ani de Johannis este posibil sa fi fost scris la Grivco….in amanunt….inclusiv cu directiva de a „europeniza” PSD, cu directiva de a incerca penetrarea NATO la varf( pentru ca asta s-a incercat – daca se va dovedi in viitor ca legatura Johannis – Securitate dateaza de dinainte de 89, e foarte clar ca e asa).
Corect! Crin A un candidat propus cu mare entuziasm de „monstruasa coalitie” a declarat ca va fi un bun prieten al PsD. Asa ca atentie pe cine votam……..
…iar aducerea lapresedintie a lui Iohannis a fost motivul pentru care USR a fost bagat in guvern si PSD lasat pe dinafara. USR este ca un copil care nu mai primeste jucarii pentru ca le calca-n picioare. Si zbiara de sperie vecinii. Iar AUR ii zgandare, ca ei se bucura de orice camera lasata fara supraveghere.
Cam multe ” n-as paria ca…” Stiti sau nu stiti ce spuneti. Pare-se ca nu stiti, altfel nu ati fi scris ultimul paragraf complet la plesneala despre Iohannis si legatura cu securitatea, apoi Grivco, apoi Aur, apoi Georgescu… Scuzati-ma, dar toate aceste „nu as paria” sunt manifestarile unei uri irationale pe care nu incetati sa ne-o impartasiti.
Comparația este nepotrivită. A-l „spăla” pe nesimțitul KWI de păcatele fuduliei aruncând anatema asupra ne-penelistilor „pute” a partizanat.
Fudulia lui Iohannis ar trebui comparata cu fudulia USR. Iohannis si-a inceput primul mandat cu infamul #faraBasescu, asa cum si-a-nceput istoria si guvernul cuprinzand USR-Barna. As spune ca talcul istorioarei asteia este “cui pe cui se scoate”. Azi Iohannis nu mai e din cauza USR-Lasconi (…ole, ole😉), dar pe printea “noului” USR scrie #faraNicusorDan.
Pe scurt, evolutia USR se rezuma la #faraBasescu=>#faraIohannis=>#faraNicusorDan. Emai clar acum? #Uuie.
During the USL period, co-chaired by Victor Ponta, Crin Atonescu and Daniel Constantin, a party association inherited from businessman Dan Voiculescu – a figure close to the security as a political police under the regime of dictator Ceaușescu -, the then mayor of Sibiu, Klaus Iohannis, emerged as the proposal for Prime Minister from that political pole.
Subsequently, Klaus Iohannis and Eduard Hellvig were the ones who were at the origin of the movement to break the USL coalition, taking over the leadership of the PNL in return. Klaus Iohannis became the PNL presidential candidate, running against Victor Ponta, and Eduard Hellvig was rewarded with the position of director of the SRI.
Both resigned from their jobs. Hellvig in 2023, leaving the country’s main intelligence service without civilian leadership. Iohannis more than six weeks after the Constitutional Court annulled the Cotroceni election process, which had been tainted by gross manipulations, under the eyes of some authorities who seemed paralyzed, and his constitutional mandate had ended.
Should he have trusted Băsescu’s instinct, who from the very beginning categorized Iohannis as Dan Voiculescu’s man (in turn, the man of the old communist security)? Was it preferable if Victor Viorel Ponta or Viorica Vasilica Dăncilă had arrived at Cotroceni in his place? Questions that point to counterfactual stories that are difficult to prove.
Sorry, correction: „Should we have trusted…”
If Traian Basescu was better then Iohannis why didn’t he leave behind a strong political party, or a strong political leader, suitable to push forward the reforms he begun?
Ar fi mai multe motive dintre care le mentionez pe principalele doua:
1. Cat a detinut functia de presedinte nu se putea implica in asa ceva.
2. Nu avea materialul uman necesar construirii unui astfel de partid. Pe fondul carcateristicii generale a majoritatii romanilor de a fi lasi, lenesi, pusi pe aranjamente la (sau sub) limita legii in scopul imbogatirii personale, profitori fara scrupule, usor influentabili( manipulabili), etc Sa nu-mi spuneti ca nu e asa! Realitatea de zi cu zi confirma din plin caracterizarea de mai sus.
Chestia cu „sa lase un leader puternic in urma lui” e o aberatie ! Suntem o republica, nu o monarhie.
Am inteles, deci este vina poporului ca nu a corespuns inaltelor capabilitati intelectuale si inaltelor principii morale ale Excelentei Sale Domnul Presedinte Traian Basescu.
Nu cred ca exista un roman care sa exprime mai bine analiza dura și justa pe care o face acest britanic.
Felicitari pentru acest articol! Un bisturiu care a taiat toata mizeria acumulata in 10 ani si a aratat puroiul adunat. Fara un tratament dur si coerent nu vom iesi la liman. Dar cine sa o faca Aur, Sosoaca, PoT, Psd, slabe nadejdi……..?!!
Poate un lider mai autoritar dar si cu scoala, gen Ilie Bolojan. Insa nu trebuie sa trecem cu vederea Legile lui Murphy cu completarile de rigoare:
1. În timp, orice post va fi ocupat de un angajat incompetent să rezolve problemele lui.
2. Politica este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri electorale de la bogaţi, promiţîndu-e
unora protecţia faţă de ceilalţi.
https://www.contributors.ro/intre-lucrul-bine-facut-%C8%99i-romania-normala-nu-exista-fapte-ghinion/
mda, o sarja cam dura, dar corecta, in esenta; asa-i atacul la baioneta!
totusi, ma bucura faptul ca-l apreciati -acum- pe Basescu; in timpul functiei sale, mai mult criticati…
in afara de acuze la persoana, ar fi fost mai constructiv sa auzim si critici pentru lupta de idei;
poate in articolul viitor
Bună și complexă analiză. Sunt de acord cu totul afară de o acțiune a lui Iohannis și anume împăcarea dintre PNL și PSD, după formula din Germania, alianța UCD și SPD, de la care s-a și inspirat. Dacă nu făcea asta partidele s-ar fi certat și păruit între ele târând tara în instabilitate politică și economică precum cea a vecinei noastre de la sud, Bulgaria. Asta este singurul lucru bun pe care l-a făcut președintele. Argumentul meu: scorul de la alegerile europarlamentare, unde au mers în tandem versus cele parlamentare unde au mers separat și și-au dat la gioale unii altora, reușind cel mai slab rezultat.
Cele 2 mandate ale lui iohanes au fost clar mai slabe decat cele ale lui Basescu. Aroganta, lipsa de viziune si lenea acestui sas au intrecut orice asteptari. De fapt semnele cam erau acolo si inainte dar nu s-a asteptat nimeni. Presedinte-spectator sau presedinte-turist. N-a facut mai nimic bun. Non-combat total.
Din „Romania Educata s-a ales praful, a dat zero interviuri, si-a aranjat singur un interviu la care el era moderator si a invitat doar cativa jurnalisti servili. Lentoare extrema in vorbire si in gandire, zero viziune, a facut jocul psd-ului.
Ridicol si acel congres in pandemie la care l-a mazilit pe Orban, cu ajutorul papitoiului isteric rares bogdan si a plagiatorului bode. L-a pus pe catzu, apoi l-a dat jos si pe catzu si l-a pus pe servitorul ciuca.
A facut multe turnee externe pe bani publici cu avioane de lux private, turnee total inutile pt tara. Tin minte cum ranjea cu nevasta-sa de la piramide, sau cum s-a dus prin diverse tari africane sarace doar ca sa faca safari. Pur si simplu un om fara nicio viziune, moale, zero implicare in viata publica, zero beneficii aduse Romaniei, interesat doar de confortul sau personal si placeri, golf, schi, turism. Vroia sa mai capete o sinecura si la NATO (si nu orice, chiar sef!) sau UE, dar i-au dat aia un picior in fund.. Nici in parlamentul Romaniei nu a apucat nimic.
Pleaca pe usa din dos a istoriei, un presedinte mai slab decat Basescu sau Constantinescu.
Un articol formidabil. Felicitari!
https://youtu.be/xW-8gbdK2L4?si=B-VE_TnCRzkPstF5
Dacă a avut acces și la pretioasele racle aflate în Catedrala din Achen, putem crede ca, cu oarece întârziere ,Justitia Divina a funcționat.
Ma încearcă bănuială ca nici nu ii vor retrage Ordinul și nici ex președintele Iohannis nu îl va înapoia venerabililor sai confrati.
KWI a fost cinstit și corect cu poporul român. Mai cinstit și corect ca Iliescu, Constantinescu, Băsescu.
Așa zisii analiști străini să-și vadă de câlții lor, mai ales că Occidentul este într-o criză teribilă.
Serios?!! Ca a adus PSD la guvernare si a tacut malc la drapajele acestui partid?!!
Păi nu a adus și USR la guvernare de DOUĂ ORI( în 2015 Ciolos și în 2020 guvernul Orban cu PNL+USR+UDMR)? Nu s-a putut conlucra cu bezmeticii ăia.
PSD ul a fost adus la guvernare de atitudinea USR ( refuzul USR de a continua alaturi de PNL).
Draga Lucifer, in comparatie cu altii care au realizat abia acum ca Johannis a fost o pacoste pentru tara asta si se exprima in consecinta, ai un mare „merit” esti consecvent cu ideile, cu principiile, tale. Felicitari…keep on going !
It is not clear
Haha
Și tradus evident „nu este clar”
Dac-aș fi Johannis asta i-aș spune cândva autorului.
Motto:
„În zece ani ce de lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniți și voi, străini calici,
Și strângeți tot ce-a mai rămas!
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!”
(Alexandru Vlahuță – ŢARĂ DE PRIPAS)
Klaus Iohannis a devenit cel mai detestat presedinte postdecembrist, deoarece după 10 ani la Cotroceni nu lasă nimic serios în urma lui pentru țară.
In primul mandat de 5 ani din 2014 până în 2019, Iohannis a dormit la Cotroceni fără să facă nimic, pe motiv că nu l-a lăsat PSD-ul.
Cu toate astea Iohannis a fost reales în 2019 pentru al doilea mandat de 5 ani, în care si-a dat arama pe față, sfidând o țară întreagă prin vizitele externe fără nici o finalitate efectuate cu avioane de lux, de fapt adevarate excursii costisitoare si inutile pe bani publici, pentru care nu a dat la nimeni socoteală, pe considerentul că ar fi secrete de stat. Desi după alegerile parlamentare din 2020 s-a reusit alcătuirea unei coalitii de dreapta PNL-USR-UDMR cu un premier PNL, în urma crizei politice din toamna anului 2021 Klaus Iohannis în loc să medieze disensiunile din coaliție, pentru linistea lui a preferat să aducă PSD la guvernare desi Partidul Național Liberal avea o decizie statutară a Biroului politic Național prin care practic se interzice orice colaborare cu PSD. Aceasta a dus la ruperea PNL, prin care adevăratii liberali au părăsit partidul si au infiintat o noua formatiune „Forta Dreptei” care militeaza pentru o guvernare liberală de dreapta. Argumentul invocat de Iohannis pentru realizarea coalitiei cu PSD era “stabilitatea guvernării”, dar până la urmă s-a dovedit că în loc de stabilitate s-a ajuns la stagnare si regres . In loc să se concentreze pe realizarea reformelor prevăzute in programul de guvernare si în PNRR, cele două partide s-au ocupat mai mult de tot felul de fitilări prin manevre nedemocratice care au reprezentat o frână în dezvoltarea economică a ţării. In tot acest timp Iohannis a avut parte de excursii costisitoare si inutile pe banii statului . Numai in anul 2023 Klaus Iohannis a efectuat 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale, fara sa dea cuiva socoteala. Conform unor surse dezvăluite de la Cotroceni în contextul în care a existat o dezbatere publică pe tema costurilor vizitelor în străinătate ale președintelui, cheltuielile au fost de peste 41 de milioane de lei (8,2 milioane de euro) dar nu sunt prezentate în detaliu pe motiv că sunt informații secretizate. Toate acestea au dus la o scădere dramatică a încrederii populatiei in presedintele Iohannis.
Astfel s-a ajuns la anul electoral 2024. Guvernul Ciolacu-1 format din coaliția PSD-PNL
s-a remarcat prin organizarea defectuoasă a celor patru rânduri de alegeri din anul electoral 2024, astfel încă din luna aprilie a decisa decis calendarul alegerilor din România în 2024, după cum urmează:
-9 iunie 2024 – alegeri europarlamentare comasate cu alegeri locale;
-15 și 29 septembrie 2024 – alegeri prezidențiale (turul I și respectiv turul 2);
-8 decembrie 2024 – alegeri parlamentare. Numai că, după alegerile europarlamentare si locale , liderul PNL de atunci Nicolae Ciucă s-a răzgândit în privința datei alegerile prezidențiale, după ce inițial a convenit cu PSD pentru luna septembrie. El a susținut că ar fi avut discuții cu „sute de mii de oameni” care le-ar fi cerut „să țină cont de relevanța funcției de președinte și de nevoia de dezbatere”, de aici a aparut schimbarea deciziei liberalilor ca desfăşurarea alegerilor prezidenţiale să fie în noiembrie. Dar, în loc de dezbateri pentru alegerile prezidenţiale, liberalii erau preocupati de soarta lui Iohannis după încheierea mandatului. Asadar, PNL a vrut să modifice legea pentru ca Iohannis să poată candida la parlamentare înainte de încheierea mandatului, ceea ce a dus la tensiuni în interiorul coalitiei, încât cei doi lideri, Ciolacu si Ciucă s-au bălăcărit spre dezamăgirea electoratului. Astfel s-a ajuns la degringolada cu înghesuirea alegerilor prezidentiale cu cele parlamentare la finalul anului 2024, în trei duminici la rând si anume:
-24 noiembrie, 2024- primul tur al alegerilor prezidentiale;
-1 decembrie, 2024- alegeri parlamentare;
-8 decembrie,2024- al doilea tur al alegerilor prezidentiale.
Ce a urmat se stie. Pe 6 decembrie, 2024 Curtea Constituţională a României (CCR) a anulat intregul proces electoral al alegerilor prezidenţiale, după ce validase primul tur, iar al doilea tur era în desfăşurare în strainatate, ceea ce a aruncat ţara într-un haos institutional fără precedent. Anularea alegerilor nu rezolvă absolut nimic , ba dimpotrivă , adânceşte şi mai mult falia din interiorul societăţii româneşti.
In plus, mandatul actualului presedinte Klaus Iohannis a expirat la 21 decembrie iar CCR i-a prelungit mandatul după această dată cu de la sine putere, fără o bază legală temeinică.
In Constituția României la Articolul 83, privind durata mandatului presedintelui se precizează următoarele:
(1) Mandatul Presedintelui României este de 5 ani si se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Președintele României își exercită mandatul pană la depunerea jurământului de Președintele nou ales.
(3) Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Articolul 83 are trei aliniate care trebuie interpretate împreună, iar CCR a luat în considerare doar aliniatul 2 , ignorând articolul 1 potrivit căruia mandatul Presedintelui României este de 5 ani si se exercită pană la depunerea jurământului de Președintele nou ales (în interiorul intervalului de 5 ani, fără prelungire).
Abia aliniatul 3 se referă la prelungirea mandatului care se face prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
In concluzie, conform Constituției mandatul președintelui poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă și nu printr-o decizie a CCR. Din acest punct de vedere Curtea Constituțională putea cel mult să constate expirarea mandatului presedintelui Klaus Iohannis pe data de 21 decembrie 2024.
Demisia presedintelui Klaus Iohannis este un gest necesar dar care vine prea tarziu.
„In plus, mandatul actualului presedinte Klaus Iohannis a expirat la 21 decembrie iar CCR i-a prelungit mandatul după această dată cu de la sine putere, fără o bază legală temeinică.” (iuliu)
nu ca ar mai conta prea mult, dar argumentele netemeiniciei nu sunt concludente.
alin. 3 nu intra in discutie, nu era cazul.
daca aplicam alin. 1 atunci intram in coliziune cu prerogativa de la alin. 2 care fixeaza incheierea de facto a mandatului prezidential.
singura solutie de a concilia cele doua aliniate e sa fortam incheierea mandatului dupa fix 5 ani (nu dupa cum spune alin. 2), si sa desemnam un presedinte interimar care sa primeasca juramantul noului presedinte.
situatia e de un absurd grandios: avem un presedinte care dispune de toate prerogativele sale, dar numim un presedinte interimar cu atributii reduse, doar ca sa ne conformam alin. 1.
note
vlad perju in articolul „Prelungirea mandatului Presedintelui – o eroare a CCR?”:
„conform alin. 2, necesitatea reluarii procesului electoral nu duce la instalarea unui presedinte interimar (presedintele Senatului sau al Camerei Deputatilor) in conditiile art. 97 pentru simplul motiv ca functia de presedinte nu este vacanta.”
traian basescu: „Povestile ca Iohannis se afla în lipsa de legitimitate trebuie eliminate. În Constitutie scrie ca mandatul este de cinci ani, dar îsi depune mandatul când îl preda noului presedinte ales. Presedintele era într-un mandat legal, legitim” (cf digi)
Toate funcțiile sunt efemere, cu bune și cu rele, inclusiv în Marea Britanie. Însă Klaus Iohannis are pe conștiință speța cea mai de netămăduit din câte sunt: insensibilitatea. N-am stat de vorbă cu mulțimea, cu românii, vreau să zic, de ce nu merge treaba in țărișoară, de ce ne ies toate pe dos și de ce numărul necivilizatilor e in creștere. Nu i-a plăcut să fie privit în ochi, nici să îmbrățișeze vreun amărât, pentru că nu are nimic de-a face cu sentimentalismul. Bineînțeles, a tras de sfori, de timp și a privit cu nepăsare la ceasul urlătorilor și al ipocriților, al aventurierilor și al batalioanelor dezordonate de arhiradicali, securiști și rezerviști. Despre, ceasul Noii Lighioane, la fel, nici un gest. A evitat o luare de poziție deschisă și sinceră. Această tăcere asurzitoare a fost, oare, un subterfugiu? Sau fișa postului e de vină. Nicicând, probabil, nu va reuși istoria să-l descifreze pe acest om impenetrabil. Nicicând nu se vor cunoaște gândurile sale secrete. A vorbit sec, puțin și obositor. A înțeles, într-un târziu, că s-a împlinit sorocul să abdice de bunăvoie. Acest caracter de cameleon a încheiat, așadar, socotelile și a lăsat baltă, in mod ingrat, un stat in derivă. O Românie înțesată de agenți și spioni sino-ruși. O Românie infestată de huligani pseudo-suveranisti, neo-bolsevici, criptocomuniști, interlopi, sub-mediocri, analfabeți. A avut totuși și unele realizări pe plan internațional. Unul din proiectele de succes, de suflet, a fost Republica Moldova. A plecat…Ii urăm succes și sănătate.
Dispretul sasesc pentru romani, super nice, dar cam necenzurat, lol
‘Romanii au fost intotdeauna tratati ca niste copii’ – asta n-are legatura cu sasii, este paradigma de baza, de la fanarioti, Carol 1-2, Antonescu, comunisti si Iliescu.
Securistii au construit o tara UE pe aceasta formula, iar romanii au preferat intotdeauna un tatuc, care sa ii laude din cand in cand cand au reusit sa faca la olita si nu in mijlocul bucatariei.
Cel mai recent candidat la functia de tatuc e Georgescu, care ne convinge ca trebuie sa fim mandri de istoria noastra fara olita.
Dar si de la Unio Trium Nationum…
If only he were the only dangerous non-entity threatening the world (not only Romania) these days.
Not that I want in any way to wash his image, but I think there are far bigger fish to fry similarly as in this article, yet no journalist see.s to have the courage to start grilling them
Mr. Gallagher:
As a historian versed in all things Romania, you certainly know the Romanians who wrote the actual Constitution purposefully framed the presidential function in antithesis to what Ceausescu represented. After decades of totalitarian excesses they wanted a parliamentary republic, not a presidential one.
I would say Klaus Iohannis performed no more no less than what the prerogatives of his function required. It is a limitative function, and to call him bored and contemptous is akin to characterizing late Queen Elizabeth reign in UK as uninspiring. Klaus Iohannis performed exactly, with a Saxon precision (to paraphrase you), what the function was written for, no more, no less. Actualy, his restraint deserves accolades not disdain.
The pettiness about his air travel accomodations and the consequent respect he deserves for serving his country for ten years is beyond any comprehension.
I personally found his approach normal, albeit in a society that is far from being normal.
His complicity and association with groups originating from communist misery are despicable and unforgivable.
The appointment of incompetent figures, subject to the political sphere characterized by specifically communist habits (corruption, lying, populism) to the top of basic institutions of justice was also immoral, miserable and unacceptable… it left deep traces, difficult to repair, influencing Romania in a bad way for a long time!
Complicitatea și asocierea lui cu grupuri provenite din mizeria comunistă sunt lucruri josnice și de neiertat.
Numirea unor persoane incompetente, supuse gastilor politice caracterizate de obiceiuri specific comuniste (coruptie, minciuna, populism) la varful institutiilor de baza ale justitiei a fost si ea imorala, mizerabila si inacceptabila… a lasat urme adanci, greu de reparat, influentand in rau Romania pentru mult timp!
I appreciate what you wrote.
A lot of journalists, political analysts ( more or less) , viewers, listeners gave their opinion.
Manipulations and insults.
The President did not deserve this suburban spectacle.
Perfect de acord cu Michael Roman! Toate catastrofele din viața politică a României i se atribuie Președintelui Johannis de ani de zile.
. ”Dispretul sasesc” fata de romani clamat de toata elita romaneasca (sovina!) este atribuita lui Johannis care s-a casatorit si iubeste o romanca !!! Cea mai grosolană acuză este aceea că a făcut pactul cu ”ciuma roșie”. Pentru orice om cu știința de carte, dacă citește Constituția trebuie să recunoască faptul că președintele NU poate alege un premier decât din majoritatea parlamentară.
Oameni ce se consideră instruiți și capabili să îi lămurească pe cei care au nevoie de o presă liberă și imparțială, au fost primii care au pretins că Președintele României (singur!) trebuie să facă tot cea ce era de făcut ca să ne fie nouă bine. Nu s-a ținut cont de faptul ca toate instituțiile sunt încă înțesate de membrii sau clienții PSD, că nu toate aceste instituții pot fi reformate prin voința Președintelui.
Nimeni nu s-a ocupat să prezinte adevăratele interese ale partidului AUR care a reușit să convingă o seamă de români că este cel care îi apără și le va făuri viitorul de aur! Nici nu s- băgat de seamă că există o campanie populistă pe rețelele sociale cu scopul de a prezenta ”salvatorul” neamului. Candidatul Nicolae Ciucă a fost calul de bataie a tuturor iluminaților ; s-a răspândit ideia falsă că un fost ”ostaș” ar introduce o ”dictatură militară”. PSD s-a străduit la rândul său să convingă amnezica populatie că numai ei au solutia pentru viitorul României. Această campanie de presă fără nici un pic de viziune asupra celor ce se petreceau în țară a dus la rezultatele neasteptate din primul tur al alegerilor prezidentiale.
USR se consideră victima Președintelui, DEȘI ei s-au aliat cu AUR ca să demită guvernul Cîțu și astfel au distrus un guvernul fără PSD. A fost dorința Președintelui de a avea avest guvern, deși PSD avea în continuare majoritate.
UNDE A FOST CÂINELE DE PAZĂ AL DEMOCRAȚIEI? Președintele Johannis este vinovatul de serviciu! Președintele Johannis a fost ”condamnat” de poporul român prin votul pentru parlamentare să ”colaboreze doar in coaliție cu PSD.
Felicitari pentru felul in care ati rezumat mandatele Presedintelui Iohannis pe acest site unde dreptul la opinie nu este respectat. Asta chiar daca opinia este prezentata intr-un mod decent, fara insulte si injurii cum deseori se exprima obisnuitii admisi sa il „analizeze” pe presedinte. Mai nou, Dl. Iohannis este de vina nu numai pentru ce a fost dar si pentru ce va fi. Asta imi aminteste de cantecul lui Gavroche din Les Misérables de Victor Hugo :
« Je suis tombé par terre,
C’est la faute à Voltaire,
Le nez dans le ruisseau,
C’est la faute à Rousseau. »
Fac pariu că toți acești furioși l-au votat pe KWI in 2014 și 2019
Exact! Asa este! Si de aceea nimicul uman numit Johannis este si mai vinovat ! Pentru ca si-a batut joc de cei ce l-au votat ! Pentru ca cei ce l-au votat au votat impotriva unor scursuri provenite din mizeria securisto-comunista, crezand ca prin votul acordat lui Johannis se va termina definitiv cu aceasta clica mizerabila provenita din comunism numita PSD.
Mizerabilul Johannis a tradat total increderea votantilor sai, prin multitudinea de actiuni comise in favoarea PSD si de fapt, impotriva interesului national. Guvernarea PSD-PNL 2021-2024, incompetenta, corupta si pusa numai pe furat si imbogatire personala( in totalitate opera lui Johannis) a reusit in aproape 3 ani sa aduca Romania in pragul falimentului si la cheremul unor sralatani proveniti din haznaua securisto-comunista.
In America de Sud, ceea ce au facut acest nemernic si complicii sai se solda cu LINSAJ !
continua sa jubileze LS cerand „pasnic”” Linsajul