marți, martie 19, 2024

L-a citit Traian Basescu pe Max Weber?

Raspunsul la intrebarea pusa aici, acum cateva saptamani, de Alin Fumurescu, este probabil negativ. Nu doar Traian Basescu, dar banuiesc nici mereu „originalul” Ion Iliescu, nici „impecabilul” Victor Ponta, nici alti corifei ai vietii politice romanesti. Oricum, cartea marelui sociolog „Omul de stiiinta si omul politic” a aparut foarte recent, la Humanitas, in 2011. Ma intreb chiar cati dintre comentatorii adeseori irascibili, revoltati si febrili ai acestor zile mai gasesc ragazul sa mearga la textele clasice ale filosofiei politice pentru a-si verifica optiunile gratie acestor repere ale intelepciunii.

Pentru ganditorul neokantian german, cel adeseori numit un „Marx al burgheziei”, unul dintre parintii sociologiei moderne, admirat de Georg Simmel, Max Scheler, Karl Jaspers, Raymond Aron, Daniel Bell, Talcott Parson, C. Wright Mills, Robert Merton, Hannah Arendt, Alvin Gouldner, Seymour Martin Lipset si S. N. Eisenstadt, care a rostit acele doua conferinte in conditiile tulburi ale unei tari invinse in razboi, devorata de actiuni revolutionare pripite si de avantul nihilist al extremismului (comunist si protonazist), datoria omului politic este sa nu cedeze unui normativism abstract, sa ramana fidel eticii responsabilitatii. Din acest punct de vedere, este important sa judecam oamenii politici prin maturitatea deciziilor, prin curajul asumarii lor, prin stiinta de a face, atunci cand este nevoie, compromisurile rationale care pot oferi acel calm al dezbaterii in absenta caruia spatiul public se destrama, aluneca pe panta anarhiei.

Deci, fie ca l-a citit ori nu pe Weber, cred ca actiunile strategice lui Traian Basescu, fara a fi „impecabile”, merg pe linia unei etici a responsabilitatii, nu pe aceea a unui rigorism exacerbat. Sigur, Weber vorbea despre etica convingerii ca fiind si ea parte a agoniei lumii moderne, o stare de neliniste care il face pe partizanul acestei filosofii sa se arunce in infinite salturi mortale: „Adeptul eticii convingerii nu suporta irationalitatea etica a lumii. Va aduceti, desigur, aminte, cei care l-ati citit pe Dostoievski, de scena Marelui Inchizitor, in care aceasta problema este foarte bine pusa. E imposibil sa aduci la un numitor comun etca convingerii si etica responsabilitatii, sau sa dectetezi pe baza vreunei etici care mijloc anume e justificat de care scop, daca bineinteles accepti sa faci concesii acestui principiu” (p. 147). Politica este, implicit si explicit, scria Weber, un domeniu care nu poate evita constrangerea. Este spatiul libertatii doar pana lun punct, autoritatea nu poate sa se dizolve in neant.

Revolutionarilor iluminatii, indragostitilor de principii ultime, Weber le spunea: „Cine cauta mantuirea sufletului sau si salvarea altor suflete n-o face pa calea politicii, care are cu totul alte teluri, ce nu pot fi atinse prin constrangere. Geniul sau demonul politicii este intr-o continua tensiune interioara cu Dumnezeul iubirii, inclusiv cu Dumnezeul crestin asa cum il prezinta Biserica; iar din aceasta tensiune poate izbucni oricand un conflict cu neputinta de rezolvat. … tot ce se obtine prin actiuni politice, care recurg la mijloace de constrangere si merg pe calea etici responsabilitiatii, pericliteaza ‘mantuirea sufletului’. Cand insa, animati de pura etica a convingerii, urmarim aceleasi scopuri luptand pentru o credinta, rezultatul poate fi o deteriorare si o discreditare in ochii generatiilor urmatoare, cǎci responsabilitatea pentru urmari lipseste”. (pp. 152-153)

Am citit si eu textul de „adio politicului” scris de Mircea Cartarescu. Este un cri de coeur al unui intelectual umanist, sincer exasperat de turpitudinile din viata politica post-comunista, de ceea ce Vaclav Havel a diagnosticat drept cosmarul post-comunist. S-ar putea sa fie acum momentul unei retrageri a intelectualilor din aceasta valtoare, din malaxorul unor patimi in care criteriile minime ale pudorii par sa fi fost abandonate, cand se spune orice despre oricine fara a mai exista o minima framantare ca poti jigni, rani, distruge sentimente si identitati umane.

In ultimii ani, s-au secretat infinite valuri de ura si resentiment, s-au slutit nume si s-au schilodit biografii, ale unor intelectuali si ale parintilor acestora. Alti intelectuali, atunci cand n-au participat cu voluptate la aceste linsaje, au ales sa le aprobe prin tacere. Politicul a fost invadat de comportamente si retorici de o incredibila vulgaritate. Intelectualul nu este obligat sa scrie despre politica, de fapt nu este obligat sa scrie decat despre ceea ce vrea el sau ea sa scrie. Unii alegem sa nu cedam, sa ramanem, tot mai donqujotesti, pe pozitiile noastre, sa le aparam public, fie si pentru ca aceasta este fibra din care suntem alcatuiti. Altii, pe care eu unul ii inteleg perfect, au obosit, sunt dezgustati si prefera sa se dedice unor lucruri mai putin maculante si poate ca bine fac.

Omul politic insa, daca vrea sa asculte de imperativele eticii responsabilitatii, fie ca l-a citit sau nu pe Max Weber, nu paraseste corabia, pentru ca, spre deosebire de filosof si de poet, a caror patrie este spiritul, politica este nava sa, se gandeste, este dator sa se gandeasca la urmari.

Sugestii bibliografice

Max Weber, „Omul politic si omul de stiinta”, Prefata de Raymond Aron, traducere de Ida Alexandrescu, Humanitas, 2011

Raymond Aron, „Les Étapes de la pensée sociologique”, Gallimard, 1967

Karl Jaspers, „On Max Weber”, Translated from the German by Robert J. Whelan, Edited with Introduction and Notes by John Dreijmanis, Paragon House, 1989

John Patrick Diggins, „Max Weber: Politics and the Art of Tragedy”, Basic Books, 1996

Arthur Mitzman, „The Iron Cage: An Historical Interpretation of Max Weber”, With a New Introduction by the Author, Preface by Lewis Coser, Transaction Books, 1985

Dintr-o scrisoare a lui Karl Jaspers catre Hannah Arendt (motto-ul superbei carti de John Patrick Diggins):

Am avut un vis remarcabil noaptea trecuta. Se facea ca suntem impreuna la Max Weber. Tu, Hannah, ai ajuns mai tarziu, ai fost primita cu caldura. …Tocmai se intorsese dintr-o calatorie in jurul lumii, adusese documente politice si obiecte de arta, in special din Orientul Indepartat. Ne-a daruit unele dintre ele, pe cele mai bune tie, pentru ca tu intelegi mai mult din politica decat mine.

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. am cautat sa inteleg diferenta dintre cei doi presedinti care au insemnat ceva pentru Romania post-comunista!Iliescu a fost ostatic al gruparii care a a realizat miscarea de inspiratie moscovita de anihilare a familiei Ceausescu si cei 11 ani ai sai sunt anii pierduti ai Romaniei ,in timp ce Basescu a cautat sa repuna Romania pe linia de plutire in conditiile unei crize economice mondiale si a unei crize a credibilitatii clasei politice creata din supa primordiala,iliesciana!
    iar despre Cartarescu chiar vreau sa cred ca nu e un reper moral ,asa cum intelectualitatea romana nu se reduce la doi -trei critici literari ,la o armata de analisti sau 1-2 scriitori de succes ai unei literaturi romanesti infantile !
    mult mai important este ceea ce faceti Dvs., aducand la suprafata momente istorice si faptasii trecutului ,care au modificat ADNul acestei natiuni !
    Cu stima si respect,
    Eneas

    • Basescu a cautat sa repuna pe linia de plutire, dupa ce s-a balacit in supa primordiala! Singurul lucru pe care l-a reusit pana acum a fost decredibilizarea parlamentului care, chiar dupa spusele domniei sale, este garantul democratiei. Responsabilitate?!

      • si vezi altceva in Parlament decat o adunatura de venali ,penali si cei 40 de hoti ai lui Ali Baba? Parlamentul si justitia sunt cele mai de jos institutii in topul increderii,dar poti sa ii dai inainte cu democratia !

          • Hantzy, as fi curios sa sttiu care este parerea ta despre tine? Crezi ca esti un tip destept? Crezi ca esti un tip prost? Sau crezi ca esti un tip destept care face pe prostul? Din varii motive!

          • mai gheo,
            e asta o toana da mezu noptii? Ce relevanta are in context parerea mea despre mine? Daca ai vrut un atac voalat la persoana,atunci nu e frumos din parte-ti. Daca doresti insa o discutie sincera, atunci hai sa lasam trecutului ce-i al trecutului si sa ne concentram pe actualitate.

            Or fi parlamentarii venali si penali, cum zice amicul Aeneas, dar asta nu e un motiv sa discreditam Parlamentul. Nici in popi nu prea mai are lumea incredere, dar in biserica da. Nici ofiterii nu mai sunt monstrii de incredere, dar armata inca este. De ce n-am putea avea aceeasi perceptie despre parlament?! Pentru ca sunt 40 de hoti acolo?! Sa-i dam afara, dar sa nu aruncam zoaiele din balie cu tot cu prunc! Sa-i urmareasca DNA-ul executivului cel corect pana nu mai pot. Dar daca Ali Baba e de fapt in alta parte?
            Si in loc de asta ce s-a facut? S-a marsat pe ideea extrapolarii deficientelor catorva parlamentari sau juzi si s-a indus impresia ca intregul Parlament si toata Justitia sunt venali. Asta se numeste demagogie, nu responsabilitate, si asa ceva nu se face! Oricata incredere ai avea in planul propriu pentru Romania, discreditarea celorlalte doua puteri ale statului, pentru a-ti insusi, fie si doar partial, atributiile lor nu e calea cea dreapta. Pierderile sunt cu siguranta mai mari decat un eventual castig.

          • Hantzy, parlamentarii de care vorbesti au refuzat ridicarea imunitatii unor colegi anchetati. Tot in Parlament am vazut comportamente descalificante – de exemplu la citirea, de catre Basescu, a raportului Tismaneanu, prin care a fost condamnat comunismul. Hai sa recunoastem ca nu Presedintele este vinovat de slaba activitate si calitate a parlamentarilor.

          • Mache,
            Eu vb de Parlament, nu de unii parlamentari. Ca au protejat cu votul lor pe un altul sau ca peremeii lui vadim si purii lui felix s-au dat in stamba nu e un motiv sa-i bagi pe toti intr-o oala.
            De comportamentul respectivilor nu e vinovat Basescu, dar el s-a folosit de acest lucru pentru a discredita o institutie a statului roman, singura care, prin structura sa eterogena, poate limita abuzurile de orice fel.
            Dar de calitatea slaba a parlamentarismului romanesc e vinovat si Basescu, incurajand traseismul, obedienta, abtinerea de la vot, ignorarea grupurilor minoritare. S-a indus foarte evident ideea ca, daca esti in opozitie n-ai oricum niciun cuvant, iar daca esti de partea puterii ajunge sa votezi dupa deget.

  2. @Tismaneanu

    Primul paragraf a fost suportabil. Faptul ca ati evitat (cu consecventa) sa-i „atasati” si lui Basescu vreun calificativ ironic, asa cum ati procedat cu „originalul” Ion Ilescu sau cu „impecabilul” Victor Ponta, nu mai surprinde, cred, pe nimeni. Totusi, paragraful poate fi parcurs. Ati ratat (din nou) o ocazie, mai ales ca „personalitatea” acestui Basescu – un artist emerit al circului lacrimogen, de tip „draga Stolo”, sau cu „replici de cartier” mai greu de reprodus – ofera infinit mai multe posibilitati decat Iliescu sau Ponta.
    Cu al doilea paragraf, insa, ati reusit sa va autodepasiti: „Deci, fie ca l-a citit ori nu pe Weber, cred ca actiunile strategice lui Traian Basescu, fara a fi “impecabile”, merg pe linia unei etici a responsabilitatii”… Dar nu asta surprinde – cunoastem prea bine cu totii „etica responsabilitatii” lui Basescu. Surprizator este faptul ca mai aveti indoiala „fie ca l-a citit ori nu pe Weber”. Mai ales dupa ce „cititorul” Basescu a marturisit de doua ori, la interval de cinci ani, ca lectureaza, cu aceeasi asiduitate, „Levantu’ lu’ CartarAscu” („CartarAscu”, pentru a-l cita intocmai pe dom’ presedinte al dvs.). Pe scurt, avem motive intemeiate sa banuim o „cartea si decada”, in cazul lui dom’ presedinte. Asa ca pana la Max Weber mai e cale lunga, cat Levantul de intinsa…

  3. …daca tot ati ajuns la M. Weber, poate ar trebui sa-i recomandam si patriarhului o carte… Etica protestanta si spiritul capitalist. Poate asa o sa incurazeje si biserica ortodoxa munca si initiativa… nu intinsul mainii si milogeala.

  4. @ Vladimir Tismaneanu – Domnule profesor, asa e. Si poate (desi nu cred) am fost prea „aspru” cu Mircea Cartarescu. Pentru ne-conaisseurs, se cuvine a preciza ca, apud Weber, etica responsabilitatii si cea a convingerilor nu sunt antitetice, ci mai degraba complementare.
    Cu scuzele de rigoare, in engleza:
    ” … I find it immeasurably moving when a mature human being – whether young or old in actual years is immaterial – who feels the responsibility he bears for the consequences of his own actions with his entire soul and who acts in harmony with an ethics of responsibility reaches the point where he says, „Here I stand, I can do no other”. That is authentically human and cannot fall to move us. For this is a situation that may befall any of us at some point, if we are not inwardly dead. In this sense, an ethics of conviction and an ethics of responsibility are not absolute antithesis but are mutually complementary and only when taken together do they constitute the authentic human being who is capable of having a ‘vocation for politics'”.
    Poate citeste si Traian Basescu :)
    Si inca una, de asta data pentru Mircea Cartarescu – sunt ca batranii lui Cosbuc, greu de pornit, dar de-i pornesti sunt greu de-oprit :)
    „The only man who has a ‘vocation’ for politics is one who is certain that his spirit will not be broken if the world, when looked at from his point of view, proves too stupid or base to accept what he wishes to offer it, and who, when faced with all that obduracy, can still say ‘Nevertheless!’ despite everything”.

    • Da, fireste, ele sunt complementare, dar ca mai toate lucrurile complementare ajung uneori in coliziune :)

      Cat se poate de serios, Weber se adresa de fapt poetului expresionist Ernst Toller, membru al cercului sau (ca si Georg Lukacs mai devreme), devenit revolutionar bolsevic din specia unui Kurt Eisner. Ca liberal conservator, Weber era de fapt horipilat de acest radicalism apocaliptic, un mesanism politic nesabuit care ignora deliberat urmarile actiunii, dar tinea enorm la Toller, a depus marturie in favoarea acestuia la proces. Daniel Bell a discutat pe larg acest subiect. Ganduri bune.

    • ” … I find it immeasurably moving when a mature human being – whether young or old in actual years is immaterial – who feels the responsibility he bears for the consequences of his own actions with his entire soul and who acts in harmony with an ethics of responsibility reaches the point where he says, “Here I stand, I can do no other”.

      http://www.youtube.com/watch?v=srgGZuJKnkk

  5. Constat cu tristetze dar amuzat pana la urma cum Max Weber e citat cenzurat – in realitate castrat – numai cu „etica protestanta generatoarea capitalismului ratzional”, de pandantul acestuia – „adventure capitalism” – fugind totzi ce-si zic analisti ca….aghiutza de tamaie. Saracul Weber! Tocmai acum, cand dupa Lehmann Brothers si-a dovedit percutanta intuitzie, toata lumea tace malc in papushoi de teama political correctenss-ului. Si cat de adevarat e diagnosticul lui Max Weber!

  6. daca omul este violent si este, neputandu-si controla nici pornirile,nici limbajul,
    nu este de crezut ca responsabilitatea are vreun sens pentru el.

  7. Titlul debuteaza cu o ironie(involuntara?) Responsabilitate fara convingere si convingere fara responsabilitate? Despre ce vorbim? Despre politica. Politica este o succesiune de acte de vointa. Din convingere sau din intamplare, responsabile sau iresponsabile. A se vedea, daca nu miile de ani din urma si tot pamantul, atunci numai Bucurestiul ultimei saptamani si avem aceeasi concluzie. Care este scopul? Realizarea puterii in plenitudinea sensurilor. O comunitate flamanda si umilita nu poate fi puternica. Cred ca nu lectura lui Weber ii lipseste lui Basescu.

  8. Nu cred ca este relevant daca vreunul din cei numiti l-a citit sau nu pe Max Weber, pentru ca in niciun caz textele clasice ale filosofiei politice nu pot oferi solutii concrete la problemele concrete ale lumii de azi. Mai mult, cred ca locul statuilor pe care le-am daramat in urma cu doua decenii ar trebui sa ramana pentru totdeauna gol. Acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa ne aplecam asupra unor principii enuntate de inaintasi, dar marea problema din totdeauna ramane, cea a intelegerilor atat de diferite a cailor de infaptuire a unuia sau altuia. Cautam inca un criteriu al adevarului, insa practica va ramane tot atat de distorsionabila si de inoperanta daca nu o vom raporta la conditii, mijloace si rezultate…

    Recunosc ca sunt placut impresionat ca, dupa atata vuiet „anti”, postdecembrist, sa aud chiar din gura unui apostol al libertatii absolute acceptarea (sper ca nu doar conjuncturala) a ideii ca libertatea tine doar pana la un punct. Nu, nu este vorba de libertate ca „necesitate inteleasa”, ci de libertate, sa-i zicem, ca responsabilitate inteleasa si acceptata. Ceea ce ma nelinisteste este ca identificati politica cu constrangerea si responsabilitatea, dar o goliti de libertate, ca autonomizati politicianistul si-l proiectati ca pe un demiurg, iar politica o transformati intr-un fel de religie, exact pe dos fata de discursul „anticomunist”, nu insa si cand vorbiti, indatoritor, despre idolul politic, Traian Basescu, ale carui „actiuni strategice (…) merg pe linia responsabilitatii”.

    Cred ca atunci cand vehiculam concepte fara legatura explicita cu realitati pe care ar trebui sa le desemneze, riscam ambiguitati, in acest caz, ar trebui precizat, „responsabilitate” fata de cine, ce inseamna „maturitatea” deciziilor, dar „curajul asumarii lor”?!… Daca vom gandi puterea in afara mandatului si politicianul in afara mandatantilor, o vom transforma pe prima in gangsterism politic, iar pe cel de-al doilea in gangster politic! Chiar „este imposibil sa aduci la un numitor comun etica convingerii si etica responsabilitatii”?! Eu cred ca sunt destule exemple care demonstreaza contrariul (comunicarea si dialogul social sunt resurse inepuizabile) si ca in niciun caz Weber nu se referea la constrangeri in masa, motiv pentru care v-as indemna la meditatie si la abandonarea exultarii sententioase ca „politica este un domeniu care nu poate evita constrangerea”.

    Eticii convingerii ii lipseste responsabilitatea pentru „urmari”?! Pentru cine ar fi aceste „urmari”? Pentru un grup, pentru o clientela?! Pentru un „Zeus”, cocotat deasupra muritorilor?! Insinuati ca, desi nu o numiti, ar fi nevoie de o „etica a constrangerii”?! Credeti ca politica nu ar trebui sa se adape de la izvoarele spiritului, ci de la cele ale unor instincte primare sau de la niste interese de feuda, pe care, deloc intamplator, o numiti sugestiv „nava”?!… Ce-ati spune daca o clona a lui Hitler ar revendica o astfel de „etica a constrangerii”, desi Weber nu a teoretizat niciodata recurgerea la constrangere ca la o regula de fier, aplicabila masei sau poporului, ci doar in extremis, unor situatii individuale si bine determinate juridic?!… Ne intoarcem din nou la rastalmaciri si impuneri de genul celor marxistoide, pentru ca apoi sa ne spalam pe maini, ca Pilat din Pont?!…

    • Observ ca aveti serioase probleme cu Weber, nu ma voi angaja intr-o polemica scolastica, va multumesc pentru contributia pe acest forum . Exista o bibliografie in final, exista link la volumul comentat, deci nu vad cum ajungeti la concluzia mesajului Dvs. „Impuneri marxistoide”? Cine impune si ce, dar mai ales cui? Textul meu spune clar in ce conditii istorice si-a rostit Max Weber cele doua prelegeri. „Constrangerea” la care se referea sociologul german tine de dreptul institutiilor legale de a se apara impotriva actiunilor anti-constitutionale, chiar (ori mai ales) cand acestea sunt conduse de demagogi „carismatici” si tribuni cu pretentii salvatoare. Va asigur ca nu cred ca politica „trebuie sa se adape de la izvoarele unor instincte primare”, dupa cum va asigur ca metafora navei nu este menita sa sugereze vreo temnita :)

      Recomand un text care lumineaza subiectul:

      http://mindporn.org/varia-et-curiosa/max-weber-si-politica/#comment-1399

      • Daca nu inseamna o tactica de eludare a unei discutii argumentative, trimiterea la un link se poate dovedi, intr-adevar, „luminatoare” in cazul operei weberiene (a carei esenta nu poate fi in niciun caz reflectata in niste citate decontextualizate), dar nu vom afla in el nicun fel de explicatii la interpretarile sau sustinerile autorului articolului. Am indraznit doar sa propun niste distinctii intre pretext, text si subtext, plecand de la premisa ca daca ar fi fost contemporani, Max Weber nu ar fi scris nici macar un rand pentru legitimarea politica a lui Traian Basescu (cu atat mai putin sa fi aderat la „intelectualii lui Basescu”!). Sa avem parte de vremuri mai bune!

  9. Bună seara,

    Rezum articolul scris pe blog referitor la filosofia politică a lui Weber:

    Politica este o luptă continuă, pe de-o parte în interiorul Parlamentului între liderii politici, iar pe de alta în societate pentru a câştiga simpatia alegătorilor (ca bonus, mai există conflictul din interiorul aceluiaşi partid politic dintre politician şi aparatul birocratic) În democraţia reprezentaţională liderul politic câştigă suportul alegătorilor prin demagogie. Masa nu are nici un rol în exerciţiul puterii, iar ‘opinia’ ei este cel mai probabil rezultatul propagandei: “[opinia publică] este o acţiune aranjată născută din sentimente “iraţionale” şi de obicei este regizată sau direcţionată de şefii de partid sau de presă.”

    Masa reprezintă iraţionalul, fiind condusă în principal de emoţie, pe când omul politic raţiunea. În viziunea lui Weber omul politic are două mari roluri: (1) ia întotdeauna decizii raţionale de valoare (wertrational); (2) beneficiind de carismă, contrabalanseaza efectele negative ale birocratizării tuturor sferelor vieţii umane – pietrificarea societăţii, uniformizarea, pierderea umanului. Din acest motiv Weber considera benefice constituirea grupurilor restrânse de decizie (politicieni de preferinţă), pentru că acestea pot veni cu un răspuns prompt şi raţional-de-valoare, spre deosebire de soluţiile instrumental-raţionale ale birocraţilor.

    Etica responsabilităţii derivă din faptul că aceasta este etica propriei cauze, liderul politic weberian trăind pentru cauza sa şi nu de pe urma acesteia. Cu toate acestea, nu există nici o garanţie referitoare la natura cauzei, care în cele din urmă poate să nu fie benefică oamenilor de rând. La fel se întâmplă şi cu oligarhiile constituite.

    Fără legătură cu actualitatea politică românească, am scris cele de mai sus (şi articolul de pe blog) pentru a completa, foarte succint, viziunea lui Weber asupra politicii şi rolului liderului politic. Nu ştiu ce-ar face un politician dacă l-ar citi pe Weber (interesant ar fi să ştim, totuşi, ce-ar face un birocrat!) şi nu s-ar opri doar la interpretarea populist-mesianică a politicianului ideal ca lider carismatic.

    Şi câteva repere bibliografice pentru cei interesaţi:

    Prefaţa de Brian S. Turner şi Introducerea de H. H. Gerth şi C. Wright Mills din „From Max Weber: Essays in Sociology”, Routledge, London, 1991.

    Wolfgang Mommsen, „The Political and Social Theory of Max Weber”, University of Chicago Press, 1989.

    Hans Blokland, „Modernization and Its Political Consequences”, Yale University Press, 2006.

    Toate cele bune!

    • Fara pretentia ca as putea macar sa combat vreo virgula din tezele weberiene, nu pot totusi sa nu fac apel la circumstantele in care Weber si-a propulsat ideile. La finalul secolului XIX exista inca, chiar si in Germania, senzatia nevoii de lider atotputernic, charismatic, rational. In acest sens Weber a structurat, cred, un profil a politicianului ideal, sustinut de opinia publica, dar responsabil prin decizii.
      Totusi, dincolo de aceste „schite”, Max Weber era sustinatorul unui sistem parlamentar, similar modelului britanic, care ar fi trebuit sa preia sau sa reduca puternic rolul politic al monarhului in Germania inceputului de secol XX. Si tot Weber a fost initiatorul ideii neutralitatii valorii, prin care se doreste ca la evaluarea unei teorii anume doar faptele sa fie luate in considerare, iar nu notorietatea conferentiarului care propaga teoria respectiva.
      Cred ca trebuie retinut insa si faptul ca cele doua valente weberiene, desi aparent antitetice, sunt, asa cum sustinea si AF, doar complemetare.

      Am citit despre asta aici:
      Max Weber: Die „Objektivität” sozialwissenschaftlicher und sozialpolitischer Erkenntnis, din manualul Gesammelte Aufsätze zur Wissenschaftslehre.

  10. stima. va multumesc pentru a-mi fi recomandat, indirect, cartea lui Koestler, Intuneric la amiaza. pe blogul meu am pus note de lectura. o carte impresionanta. fac note la unele carti pe care le citesc si le postez pentru a „agata” diverse persoane, mai ales tinere, si a le arata cate ceva din realismul politic caracteristic comunismului. pentru ca multi oameni vorbesc in necunostinta de cauza. daca credeti ca ajuta, pun aici adresa:
    http://heraasku-ortodox.blogspot.com/2012/02/artur-koestler-intuneric-la-amiaza-note.html

    • Intr-adevar, este unul dintre romanele fundamentale ale veacului lagarelor de concentrare, al proceselor-spectacol, al camerelor de gazare si al deportarilor in masa. A devenit, la sfarsitul anilor 40 si inceputul anilor 50, mai cu seama in Franta, o adevarata bomba politica. Dupa aparitia editiei franceze, cu titlul „Le Zero et l’infini”, Sartre si Simone de Beauvoir au rupt relatiile amicale cu Koestler, considerandu-l un „profesionist al anticomunismului”, „un mercenar al instigatorilor Razboiului Rece”, iar pentru Sartre, o stim, in acei ani, „l’anticommuniste etait un chien”. A minti despre URSS era, pentru mandarinul existentialist care-si sorbea cafeaua la Cafe de Flore si la Deux Magots, o datorie de onoare,”pour ne ne pas faire desesperer Billancourt”.

      Koestler a ramas prieten cu acel om onorabil (cum il numea Hannah Arendt) care a fost Albert Camus. Editura Humanitas va publica in martie anul acesta, in colectia „Zeitgeist”, traducerea volumului de eseuri initiat de Koestler si editat de Richard Crossman, „Zeul care a dat gres” („The God that Failed”) despre atractia comunismului si despartirea de acel miraj ideologic si psihologic care a fost mitul revolutionar bolsevic. In acest semestru predau doua cursuri unde studentii citesc „Darkness at Noon”. Cartea este discutata in excelenta istorie critica a marxismului de Andrzej Walicki, „Marxism and the Leap to the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia”, Stanford University Press, 1995, alta lucrare pe care o citim in cadrul acestor cursuri. Ganduri bune.

  11. Ca simplu cetatean, cred ca exista si niste norme etice care trebuie respectate de politicieni.Si mai ales de cei care lucreaza in media. Aici nu ma refer la politicieni ci la jurnalisti. Pentru ca media din Romanika se confrunta cu un fenomen de closetizare. In privinta politicienilor sunt de parere ca multi nu au asimilate nici macar cunostintele de nivelul de bacalaureat.Pariez ca d-l Basescu va rinji parsiv cind va citi indicatiile bibliografice ale d-lui Tismanaeanu. Pentru ca nu se suficient sa-l citesti pe Max Weber, trebuie sa-l si asimilezi.Retin de cind eram student sentimentul pe care-l aveam dupa ce,,toceam” cursul de farmacologie de Goodman si Gilman.O zi buna !

  12. Cred ca dupa cartea lui Joachim Radkau trebuie sa ne uitam altfel la Weber si la notorietatea imensa pe care a castigat-o dupa razboi.
    Parsonizarea lui Weber, dar si lectura dinspe Jaspers ne dau un Weber foarte sanitizat.
    Filosofia poitica clasica merge doar impreuna cu biografie

  13. Daca ne uitam in presa din Romania ajungem la o concluzie bizara: Domina un soi de irationalism. Nu am gasit absolut niciun articol, niciunul, care sa explice concret ce anume Traian Basescu nu a facut sau trebuia sa faca. Mai precis, nu am citit niciun articol care sa inventarieze reformele luate de guvernul Boc si descrierea concreta (economic, etc) a efectelor lor. Citim in schimb articole pro sau contra care raman la nivelul unor dezbateri ideologice de baza sau care se intreaba cu privire la „comunicarea’ dintre guvern si populatie. „Comunicare”… Pai cred s-a comunicat clar, in plus lumea trebuia sa se uite pe siturile ministerelor.
    Cei care-l condamana pe Traian Basescu par fie complet neinformati, fie pur si simplu se alatura corului de plangareti care asteapta salarii mari de la stat. Inteleg prin salarii de la stat, bani oferiti unor pe spinarea altora (taxe) adica a celor care fac investitii private, banii cetatenilor europeni etc. Iata pana si isteria cu privire la ultimul recensamant. Unii se intreaba cum este cu putinta ca populatia Romaniei sa fie scazut atat de mult. Nu era evident ce se petrece in ultimii 20 de ani? Nu era evident pentru toata Europa ca doar in Italia si Spania ar fi mai mult de 2 milioane de romani, ca sa nu mai vorbim de SUA, Canada, Australia, Franta etc. Insa spaima unora cu privire la recensamant vine din faptul ca Europa nu va mai oferi fonduri, ca nu vor mai exista locuri in parlament Europei care si asa nu are nicio valoare neffiind ales pe criterii oneste. In general romanii din tara par sa fii intrat intr-o panica totala ca vor trebui sa munceasca. Panica profitorilor, gangsterilor! Pe scurt ca vor trebui sa-si asume responsabilitatea. O vor face cu sau fara Traian Basescu, pentru simplu motiv ca nimeni nu mai ofera bani de pomana. De fapt Romania ar fi trebuit sa intre in faliment de stat de multa vreme asa incat sa nu mai existe alta solutie decat reconstructia temeinica.

  14. Pentru Hantzy!
    Nu, nu este vorba de atac la persoana dar te citesc de foarte multa vreme pe Contributors si am observat ca esti un tip citit, mai citit decat mine care sunt un oarecare! Totusi am pretentia ca observ in mod corect fenomenele politice(daca politica poate fi numita aceasta joaca permanenta de-a hotii si vardistii dintre putere si opozitie) care se petrec in tata noastra in ultima perioada. Or, in ciuda faptului ca esti un om citit( se vede acest lucru dupa cum sunt construite frazele) comentariile tale sunt cam la 180 de grade fata de realitate. Asa am vazut eu pana acum! Si atunci m-am intrebat pe buna masura? De ce? De platit, nu cred ca esti platit pentru a scrie bazaconii! Sa fie impins partizanatul tau politic pana la fanatism incat sa nu mai distingi albul de negru? Posibil! Dar tot nu cred ! Si atunci care ar fi explicatia? Nu o stiu si de asta te-am intrebat pe tine! Esti destept si faci pe prostul asa din spirit de fronda fata de ceilalti? E si asta un mod de comportament dar nu e pacat de timpul nostru al celor care vrem totusi sa te citim? Numai bine si poate ai sa ai parte de o dictatura adevarata sub Crin si Ponta ca prea mult ti-o doresti! Si apropo: Ma cheama Gheorghe nu gheo! Un om educat nu impinge un dialog in zona mitocanismului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro