De la suspendarea președintelui Traian Băsescu încoace, televiziunea Antena 3, a lui Dan Voiculescu, devine treptat televiziune națională. Nu pentru că i-ar reprezenta pe cei peste opt milioane de cetățeni care se presupune că au votat la referendum pentru demiterea președintelui (ca să fie cu adevărat națională ar trebui să se adreseze și restului cetățenilor). Nu pentru că ar urma standarde editoriale ireproșabile. Nu pentru că ar oferi o soluție salvatoare față de plictiseala și brambureala de la TVR. Și nici măcar pentru că este o televiziune care a știut să câștige de partea patronului ei, în ani de zile, o bună parte a populației. Este însă singura televiziune la care îi poți vedea, aproape seară de seară, pe președintele interimar și/sau pe primul ministru explicând, în interviuri lungi, tacticoase, situația actuală, mersul politicii, interpretarea evenimentelor, trecând lin peste demisia vreunui ministru și, revenind treptat la subiectul preferat : ce a mai zis și ce a mai făcut președintele suspendat care și așa, suspendat, continuă să perturbe liniștea și consensul guvernării. Agenda interesului public care definește orice televiziune națională finanțată din banii contribuabililor a fost preluată de o televiziune privată, unde primii oameni ai țării comunică populației intențiile și deciziile privitoare la viața de fiecare zi și la bunul mers al națiunii.
Sigur, președintele și primul ministru sunt aliații patronului și apariția lor constantă la televiziunea lui e, până la urmă, explicabilă, deși greu admisibilă din perspectiva profesionalismului politic și a maturității democratice a instituțiilor. Problema conflictului de interese nu mai e de pus… Umbla, la un moment dat, zvonul că TVR va fi preluată treptat, dar sigur, de Dan Voiculescu, și că se fac deja demersuri în acest sens. Ar fi pasul firesc după actuala stare de fapt.
Dar mai există un motiv pentru care premierul și președintele vorbesc poporului de la Antena 3 și nu de la televiziunea națională. Din octombrie 2011, Antena 3 este afiliată rețelei CNN și, potrivit contractului, cele două canale fac schimb regulat de programe. Ceea ce înseamnă că aparițiile degajate, calme, foarte cool ale lui Crin Antonescu și Victor Ponta pot fi preluate integral sau parțial de televiziunea americană și pot transmite în America un mesaj de normalitate și legalitate desăvârșit.
Pe 15 ianuarie 2012, au început protestele împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului. Departamentul de Stat al SUA a transmis atunci un apel către manifestanții și autoritățile din România să se abțină de la orice fel de violențe, adăugând că Statele Unite sprijină dreptul persoanelor din întreaga lume de a manifesta și de a-și exprima pașnic punctul de vedere. Interpretând apelul ca pe o dovadă de susținere pentru opoziție, Victor Ponta înălța steagul revoluției spunând : “Mă aștept la demisia lui Traian Băsescu, așa cum a fost cu Hosni Mubarak în Egipt !” și, purtat de entuziasm, își pregătea apropiata vizită în Statele Unite.
Pe 16 februarie 2012, liderul opoziției din România a onorat contractul Antena 3-CNN, printr-o transmisiune directă din studioul CNN din Washington, la emisiunea Sinteza zilei. Actualul premier era însoțit de actualul ministru de Externe, Titus Corlățean, și de actualul ministru al Apărării, Cornel Dobrițoiu, prezentați încă de atunci ca responsabili din partea USL cu domeniile Externe și Apărare.
Ceea ce contează pentru Administrația de la Washington este respectarea voinței românilor, nu a unui singur român. Pentru America e importantă continuarea proiectelor începute, cum ar fi Scutul anti-rachetă. Eu nu am un dublu limbaj, la Bruxelles și la Washington. Am discutat aici despre raportul asupra corupției. Sunt mult mai atenți decât am bănui noi. Părerea generală în rândul interlocutorilor noștri din SUA este că opoziția va câștiga viitoarele alegeri, declara Victor Ponta, după întâlnirea delegației USL cu câțiva oficiali americani (Philip Gordon – adjunct al secretarului de stat pentru Afaceri Europene si Eurasiatice, Rose Gottemoeller -subsecretar pentru Securitate Internationala si Controlul armamentului, ambasadorul Richard L. Morningstar – trimisul special al secretarului de stat în probleme de energie și cu Bruce Reed – șef de Cabinet al vicepreședintelui Joe Biden).
De atunci, au trecut cinci luni, s-au petrecut multe întâmplări nebănuite, și cine ar fi interesat să mai afle, de departe, ce se mai întâmplă în România, o țară din Balcani, poate apela la o televiziune din rețeaua CNN, unde l-ar vedea pe Victor Ponta devenit prim ministru trasând liniile vieții politice de la București. Adesea, la aceeași televiziune, apare și un domn îngrijit, cu discurs echilibrat, despre care se spune că e președintele țării. Cam asta s-ar vedea de la depărtare. În țară, publicul telespectator se uită uluit când la președintele de CNN, când la președintele “din curticică” (după cum i se spune la Antena 3 lui Traian Băsescu) și înțelege că situația e, într-adevăr, gravă.
” Agenda interesului public care definește orice televiziune națională finanțată din banii contribuabililor a fost preluată de o televiziune privată, unde primii oameni ai țării comunică populației intențiile și deciziile privitoare la viața de fiecare zi și la bunul mers al națiunii. ”
In alti termeni , a fost confiscata , cu alte cuvinte interesul public a fost comasat cu cel privat „prin absorbtie”, adica de fapt primul termen al comasarii a disparut , si lucrurile sunt mult mai grave decat atat.
La noi totul se face si acum la televizor ( „ cu televizorul, ati mintit poporul !”) iar batalia care se da nu se mai poarta de mult dupa regulile clasice pe campul de lupta, sau in strada, intre institutii , partide, persoane, ci este un razboi informational total intr-un spatiu virtual n-dimensional, inaccesibil perceptiei comune traditionale.
Aceasta ofensiva sinistra cu care se confrunta societatea romaneasca a generat pornind chiar de la „cartile adversarului „, respectiv de la legile existente, un spatiu bizar nesanctionabil , paralel cu lumea reala si susbstitut al acesteia , un fel de „Transnistrie virtuala” in Romania , si de ” no man’s land ” in mijlocul Europei, de unde si reactia extrem de dura a acesteia din urma. Practic Romania a fost tranformata ad-hoc intr-un fel de tara a lui Buridan in care cetatenii indecisi oscileaza mereu intre galeata cu apa si cea cu ovaz nestiind ce sa mai aleaga , riscand in final sa moara si de foame , si de sete. Mircea Cartareascu a rezumat admirabil filmul evenimentelor recente : ” Ce am vazut petrecandu-se zilele astea pare a nu face parte din realitate. Niciodata nu am mai fost martorii unei asemenea lovituri de forta menite sa ingenunchieze o natiune, o lovitura indelung gandita, ca o crima cu premeditare.”
simpatic articol,dar si trist
Puteti pune alaturi de Antena 3 si OTV-ul lui DD, unde au inceput sa se perinde oficialitatile momentului. Incepe un proces de „legitimare” a lui DD conform unui plan asemanator cu cel pus in practica la alegerile din 2000, doar ca in locul lui Iliescu/Vadim in turul 2 la prezidentiale vom avea un inaltator cuplu Antonescu/DD. Ca altii mai buni nu exista…
Acest articol nu poate sa puna semnul echivalentei intre CNN (aflat in ceva probleme parca) si pozitia Statelor Unite ale Americii. In USA exista si NBC, FOX si CBS si cine mai vreti. Deci faptul, nemaiauzit pina acum, marturisesc, despre preluarea (sau ce-o fi) uneia din antene de catre CNN, este irelevant vis a vis de pozitia SUA fata de Romania. POzitia SUA s-a auzit prin gura ambasadorului Gitenstein in ziua suspendarii lui Traian Basescu – referirea la oligarhi, foarte frumoasa si incurajatoare!
Apoi, nu ne putem astepta ca SUA (carora le datoram creatia statului roman cred, prin intrarea lor in primul razboi mondial) sa ne poarte razboaiele. Ne putem astepta la sustinere morala si cine stie, poate si de alt ordin (fara sa fim nici prea optimisti, nici naivi).
Un articol care aduce într-adevar valoare adaugata, spre exemplu cu aceasta concluzie:
„Agenda interesului public care definește orice televiziune națională finanțată din banii contribuabililor a fost preluată de o televiziune privată, unde primii oameni ai țării comunică populației intențiile și deciziile privitoare la viața de fiecare zi și la bunul mers al națiunii.”
Concluzia mea este ca dl. D. Voiculescu reprezinta un pericol la adresa democratiei, pe care o foloseste pentru a o distruge.
PS
o mica inadvertenta totusi: 81/2 milioane a fost numarul total de participanti la referendum, din care „doar” 71/2 au votat da
Poate doar in mintile tulburi ale lui Ponta si Antonescu aparitiile la Antena ar avea vre-un efect peste ocean prin eventualele preluari ale CNN. Politica americana nu se bazeaza pe imagini de la CNN care e tot o televiziune privata interesata de profit nu de prinicipii. Din pacate pt noi nici politica americana nu se bazeaza pe principii ferme ci tacearea si neutralitatea – un pragmatism adesea imoral.
Nu-ti face probleme. Atunci cand magarii vor fi recunoscuti drept magari de catre CNN nu va mai conta contractul. Romania nu e nici Rusia nici China ca sa influenteze politica CNN.
Sa nu uitam si faptul ca CNN in USA este un fel de Antena 3 din romania. Este o televiziune aservita partidului Democrat din care Obama face parte, iar partidul Democrat in USA este de cetru stanga un fel de ruda cu PSD din romania… cu asta cred ca se poate intelege si sustinerea stangii….