miercuri, decembrie 2, 2020

La despărțirea de o salvatoare- Cătălina Buzoianu

Încheiem una dintre cele mai cumplite săptămâni nu doar pentru teatrul din țara noastră, ci pentru tot ceea ce înseamnă cultura și spiritualitatea românească.
Am fost siliți să ne luăm, rând pe rând, adio de la două mari actrițe- Florina Cercel și Monica Ghiuță-, de la dramaturgul și regizorul Puși Dinulescu, și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, ieri a picat ca un trăsnet vestea morții uneia dintre cele mai complexe personalități care a marcat definitiv, profund, inevitabil, teatrul. E vorba despre Cătălina Buzoianu. Care nu a fost doar o mare, o imensă regizoare, în absența căreia istoria teatrului românesc din anii 70-80-nu doar că nu ar fi putut fi imaginată, ci poate chiar că nu ar fi fost posibilă.
Cătălina Buzoianu a fost deopotrivă profesoară, una dintre cele mai temeinice și mai devotate de care a avut parte I.A.T.C.-ul bucureștean, un autentic om de școală printre ai cărei studenți s-au numărat Mihai Măniuțiu și Alexandru Dabija, o mare descoperitoare de talente încă de pe vremea în care acestea se aflau pe băncile școlii- îi amintesc aici doar pe Rodica Negrea în Efectul razelor gamma asupra anemonelor și pe Adrian Pintea în Romeo și Julieta-, o gânditoare. Ale cărei reflecții despre teatru au fost reunite în câteva cărți scumpe mie ca, de pildă, Novele teatrale sau Mnemosina, bunica lui Orfeu.
La început “păpușereasă”, adică actriță de teatru de păpuși la un teatru de undeva, din Nordul țării, ocupație care, bănuiesc, că a ajutat-o să descopere și să înțeleagă rolul și importanta poveștii în teatru, poveste de care nu s-a despărțit niciodată în lupta ei continuă de a face din teatru, viață, Cătălina Buzoianu a devenit regizoare cu acte în regulă într-un moment în care foarte puține femei din România îndrăzneau să se gândească la o astfel de profesie. Nu a cerut pentru aceasta niciodată dispense, indulgențe, înțelegere, premii de încurajare. Chiar a declarat odată că este feminină, dar nu feministă. Câteva dintre primele ei spectacole, Istoria ieroglifică și Iașii în carnaval au adus-o în prim-planul atenției lumii teatrale. Ele i-au deschis calea spre Teatrul Mic, spre Teatrul „Bulandra”, spre cariera universitară.
Nu cred că există cineva din generația mea care să fie ori să fi fost îndrăgostit de teatru și să nu fi făcut coadă la casa de bilete, să nu fi rostit cu voce tremurândă “nu aveți un bilet în plus?” ori să nu se fi bucurat că a primit o invitație la spectacole copleșitoare precum Maestrul și Margareta, Să îmbrăcăm pe cei goi, Niște țărani, Ivona, principesa Burgundiei, Doamna cu camelii, Interviu, Cerul înstelat deasupra noastră, Dimineața pierdută, Pescărușul, Regăsire, Fuga, Chira Chiralina, Mediterana, Levantul, Patul lui Procust, Copilul îngropat, Teatru descompus, Merlin, Petru sau petele în soare, Dibuk. Care să nu fi vrut să vadă cum evoluează în regia ei monștri sacri precum Valeria Seciu și Ștefan Iordache, Olga Tudorache, Rodica Negrea, Gina Patrichi, Rodica Tapalagă, Mariana Mihuț, Tamara Buciuceanu, Irina Petrescu, Marcel Iureș, Leopoldina Bălănuță, Victor Rebengiuc. Nu știu ce ar fi fost cariera Valeriei Seciu ori a lui Ștefan Iordache în absența întâlnirii fundamentale cu Cătălina Buzoianu.
Mă leagă de doamna Cătălina două amintiri cu totul aparte. Am rugat-o să aștearnă pe hârtie câteva cuvinte pentru cartea pe care am scris-o despre Gina Patrichi. Doamna Cătălina lucra în vremea aceea la spectacolul Furtuna de la Teatrul Mic și a mărturisit atunci, în cele scrise, că felul în care a spus Gina, la ultima ei apariție pe scenă, în martie 1993, celebrul, genialul monolog al lui Prospero, i-a oferit cheia de înțelegere a piesei shakespeariene, cheie de care se folosea chiar în acele zile.
Câțiva ani mai târziu am invitat-o, împreună cu editorul Florica Ichim, pe doamna Buzoianu să vorbească cu ocazia lansării Cărții cu și despre Mariana Mihuț. A onorat invitația, însă așa cum se întâmplă adesea, cartea a ieșit de sub tipar chiar în ziua lansării. Nu a avut cum să o citească înainte. A rostit un Laudatio și a promis că va citi cartea. Câteva luni după aceea m-a căutat la telefon. Voia să îmi mulțumească fiindcă găsise în dialogul dintre Mariana Mihuț și mine un pasaj în care îi evocam rolul imens jucat în teatru, momentul retragerii și faptul că respectivul moment nu fusese marcat, poate nici măcar observat de breaslă.
Aveam, de la un moment dat încolo, și unul, și altul vocea tremurândă. Eu pentru că știam că marea regizoare Cătălina Buzoianu nu a fost doar o artistă colosală. A fost mai presus de toate o salvatoare. Și aceasta fiindcă pe umerii ei și pe aceia ai lui Alexandru Tocilescu a stat teatrul românesc în anii de după plecarea din țară lui David Esrig, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Andrei Șerban. Ea, Cătălina Buzoianu, împreună cu Toca, cu Valeriu Moisescu i-au fost șansa. Salvarea. Au acoperit la modul excelenței hiatusul care s-ar fi creat până la deplina afirmare a generației, Purcărete, Măniuțiu, Frunză, Dabija, Tompa, Darie,multora dintre acestora fiindu-le mentori. Formali sau informali.
Îi vom fi oare îndeajuns de recunoscători Cătălinei Buzoianu pentru asta?

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Si eu evoc cu claritate si emotie piesele ei de la Teatrul Mic si de la Bulandra, Maestrul și Margareta, Să îmbrăcăm pe cei goi, Niște țărani, Ivona, principesa Burgundiei, Cerul înstelat deasupra noastră, au reprezentat niste repere intangibile ale teatrului din anii ’80. E frumos ca aveti amintiri cu doamna Buzoianu, va multumesc pentru articol. Dumnezeu s-o aseze in lumea dreptilor, iar noi in Panteonul artistilor romani care au marcat cultura noastra cu talentul si originalitatea lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.