vineri, martie 29, 2024

La mulţi ani, Domnule Djuvara! Omagiu Domnului Profesor Neagu Djuvara la împlinirea vârstei de o sută de ani

Cele mai fascinante fiinţe de pe Pământ sunt civilizaţiile. La fel ca fiinţele individuale ale biosferei, fiinţele colective pe care le numim ‘civilizaţii’ se nasc, cresc, se maturizează, îmbătrânesc şi mor. Cea mai ambiţioasă şi profundă cercetare a istoricului este studierea acesor făpturi majestuoase, deopotrivă văzute şi nevăzute. Desigur că nu este o cercetare la îndemâna oricui.

Iar Profesorul Neagu Djuvara este unul dintre puţinii aleşi care au abordat, sistematic şi global, subiectul creşterii şi descreşterii civilizaţiilor. Un Darwin al istoriei, examinând şi interpretând transformarea comunităţilor, statelor, civilizaţiilor, dispariţia unor specii istorice şi apariţia altora noi, lupta pentru existenţă ori supremaţie, persistenţa tiparelor, dincolo de particularităţile unei culturi anume. Erudiţia, inspiraţia, efortul cuprinse în studiile sale dedicate „tiparelor istorice” sunt uimitoare. Veritabil custode al patrimoniului universal, comparând cu minuţiozitate basoreliefurile Codului lui Hammurapi cu cele ale stelei lui Ur-Nammu, urmărind schimbările aproape imperceptibile din scenele descrise într-unul sau altul dintre artefacte, ori analizând similitudinile dintre statuia şahinşahului Shapur şi cea a regelui Childebert (lista exemplelor ar putea umple pagini întregi), Neagu Djuvara se mişcă cu uşurinţă prin continente şi evi, de la incaşi la sumerieni şi de la minoici la indieni. O astfel de competenţă necesită o acumulare sistematică a unui volum uriaş de informaţie, ordonarea şi corelarea acesteia, depistarea „tiparelor”, cumpănirea argumentelor şi contra-argumentelor; căci subiectul este bântuit de umbrele unor giganţi, ca Toynbee şi Spengler, iar susţinerea teoriei Profesorului Neagu Djuvara presupune, frecvent, lupte de idei, reevaluări şi polemici.

O asemenea performanţă presupune, s-ar zice, o viaţă academică organizată cu disciplină kantiană, meticulos împărţită între studiu în bibliotecă, elaborare a operei în liniştea cabinetului de lucru, pregătirea prelegerilor; o biografie ferită de intemperiile cotidianului.

Nimic din toate acestea, în viaţa domnului Neagu Djuvara. Din contra, destinul său pare, până la un punct, o înşiruire de capcane mortale, pregatite sub zodia nemiloasă a secolului XX, din care îngerul păzitor de-abia reuşeşte să-l salveze – căci în mai multe rânduri, ghilotina istoriei cade, milimetric, alături de traiectoria sa. În biografia sa, datele de relevanţă personală se găsesc adesea într-o stranie rezonanţă cu datele de relevanţă istorică.

Neagu Djuvara vine pe lume puţin după intrarea României în războiul de reîntregire. În ziua de naştere a comunismului mondial, pe 7 noiembrie 1917, Tinca Djuvara, împreună cu fiii săi de câţiva ani, Răzvan şi Neagu, scapă din Petersburgul bolşevizat, pentru a prinde, la propriu, ultimul tren spre Helsinki – primul oraş al lumii libere. Tatăl său moare, la Bucureşti, câteva zile după armistiţiul care consemneaza capitularea Germaniei, din 11 noiembrie 1918.

Europa cunoaşte două decenii de pace incertă – un intermezzo în ceea ce istoricul Neagu Djuvara va numi „războiul de 77 de ani” – dar desfăşurarea evenimentelor avea să depăşească cele mai negre închipuiri. În ce îl priveşte pe studentul Neagu Djuvara, începutul războiului în Occident se suprapune peste finalizarea doctoratului său, susţinut la Paris, pe 1 iunie 1940. Nici că se putea conjunctură mai puţin propice activităţilor academice: pe 31 mai, Armata 1-a Franceză capitulează la Lille, iar pe 4 iunie, Germania blochează evacuarea trupelor anglo-franceze la Dunkerque.

Întors în ţară, proaspătul doctor în drept este înrolat în şcoala de ofiţeri, dar nu are răzagul să o termine. România intră în război, iar sublocotenentul Neagu Djuvara este trimis să lupte în cea mai ingrată armă, infanteria, pentru eliberarea Basarabiei, şi apoi în absurdul atac împotriva Odessei, într-un regiment ce aruncă în luptă 3000 de oameni, din care vor rămâne valizi doar 92; rănit, se întoarce în ţară, şi primeşte însărcinarea de a pregăti recruţii regimentelor ce vor continua ‘războiul lui Antonescu’ în Răsărit. Reuşeşte ulterior să intre prin concurs în Ministerul de Externe, în ciuda concurenţei acerbe şi a handicapului întreruperii oricărei activităţi academice, în ultimii trei ani. Mai mult, face parte din grupul care sprijinea, ultra-secret, ieşirea ţării din război. În ziua de naştere a comunismului românesc, 23 august 1944, diplomatul Neagu Djuvara prinde, la propriu, ultimul zbor spre Berlinul (încă) aliat.

Urmează, după o scurtă continuare a carierei diplomatice, la Stockolm, ani de privaţiuni, de sărăcie extremă, în care refugiatul Neagu Djuvara se zbate pentru organizarea exilului românesc, pentru ajutorarea transfugilor – nu numai a celor din „clasa superpusă”, dar, în egală măsură, a tuturor celor care fugiseră din ţară, în căutarea libertăţii; pentru stabilirea de legături cu eroicele grupuri de rezistenţă din munţi; învaţă să conducă planorul, să sară cu paraşuta; încercare şi mai grea – se străduieşte să convingă decidenţii Lumii Libere, tot mai retractili în confruntarea cu lagărul comunist, să sprijine câteva persoane-cheie din România, devenită Republică Populară, care ar fi trebuit să ajungă dincolo de Cortina de Fier. În cele din urmă, exasperat de obtuzitatea partenerilor occidentali, îşi dă demisia de onoare. Urmează câţiva ani de colaborare cu Radio Europa Liberă şi lunga aventură africană, în Niger, una dintre cele mai sărace şi toride ţări ale planetei.

Şi totuşi, când reuşeşte istoricul Neagu Djuvara uriaşa acumulare de cunoştinţe, din care avea să germineze înţelegerea subtilă a suflului marilor civilizaţii? În orele de lectură smulse în puţinele răgazuri îngăduite de chinuitorii ani ai exilului francez; în weekendurile de diplomat angajat în Niger, când, în arşiţa subsahariană, adesea pe călduri de peste 45 de grade, poate acumula o zi şi jumătate de studiu; în concediile petrecute la Paris, în marile biblioteci – concedii mai extenuante, sub aspect intelectual, decât lungile luni de serviciu diplomatic.

Istoricul Neagu Djuvara urmăreşte în principal civilizaţiile – fiinţele gigantice din lungul cortegiu al evoluţiei umanităţii. ‘Fiinţa însă nu este, fără ultimul dintre lucrurile ce sunt.’ Aşa cum un veritabil senior dă importanţa cuvenită oricărui personaj de pe domeniul său, istoricul Neagu Djuvara ştie că pentru înţelegerea marilor evenimente, a desfăşurării lor, a logicii lor interne, a „tiparelor”, sunt esenţiale amănuntele, detaliile semnificative. Civilizaţiile minore, sau perioadele obscure din istoria marilor popoare, pot furniza chei preţioase pentru înţelegerea evoluţiei lumii. ‘Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei.’

În trecerea de la macrocosmosul la microcosmosul istoriei, profesorul Neagu Djuvara are o înclinaţie anume către poveştile individuale ce poartă semnificaţii generale, pentru ţesătura de relaţii uname decelabilă din documente, pentru genealogii. Apartenenţa sa la boierimea românească este un ascendent de preţ. Înrudit cu Grădiştenii, Ghiculeştii, Cantemireştii, Mavrocordaţii, Cantacuzinii, domnul Neagu Djuvara are o cunoaştere aproape înnăscută a ultimei jumătăţi de mileniu a istoriei noastre. Genealogiile sale sunt ameţitoare: ‘Olăneştii se înrudesc prin Pârşcoveni, cu Brâncovenii; prin Costeşti, cu Corbenii şi Văcăreştii; apoi cu Ghica şi Grădişteanu’ – pentru a da un singur exemplu. Personajele istorice ale cărţilor sale trăiesc înca prin urmaşii lor: Alexandru Mavrocordat Exaporitul, artizanul păcii de la Karlowitz, este un personaj care face parte din opera istoricului Neagu Djuvara, dar Constantin Mavrocordat, unchiul său care l-a învăţat să călărească, face parte din viaţa sa reală.

Tot un ascendent de preţ este foarte buna cunoaştere a aristocraţiei franceze – un segment esenţial al aristocraţiei occidentale. ‘Îi sunt recunoscător prietenului meu francez, contele Guillaume de Pins, coborâtor din doi mari-maeştri ai Ordinului Ioaniţilor din secolul al XII-lea, care mi-a procurat acest text [greu accesibil, al Abatelui de Vertot, din 1776] şi câteva preţioase informaţii despre istoria ordinului.’ Câţi dintre cei care studiază Diploma Cavalerilor Ioaniţi, atât de importantă pentru istoria noastră, au acces la descendenţii marilor maeştri ai ordinului?

Istoricul este, el însuşi, descendentul unor personaje legendare, în sensul propriu al termenului, adică al unor personaje intrate în folclor – în folclorul aromân. „Cântă, cucule, cântă / cântă şi tu, biată ciocârlie / cântaţi pe malul mării unde plutesc vapoarele / întrebaţi de Nicolo, de Nicolo Giuvara, care era armatol la Luro şi cleft la Cărpeniş / el avea un steag roşu, roşu şi albastru [e vorba de steagul francez], pe care se află o cruce, Cristos şi Sfânta Fecioară”. Din alt cântec popular, aflăm că „La câmpie locuiesc sclavii, cei care s-au supus turcilor; în munţi, însă, stau armatolii, armatolii şi clefţii…”

Descendenţa sa, boierească şi aromână, este decisivă pentru personalitatea domnului Neagu Djuvara. Pe de o parte, boierimea a generat ‘minoritatea activă’ care a dus la crearea României moderne, şi prin ‘stăruitoare activitate diplomatică’, a evitat apropierea periculoasă de Rusia; domnul Neagu Djuvara se află în prelungirea acestei ‘minorităţi active’. Pe de alta, aromânii duc cu ei o înţelegere profundă a Europei Orientale – atât de utilă unei perspective istorice echilibrate – şi o superbie a libertăţii, educată de lunga luptă de supravieţuire într-un mediu ostil.

Superbia libertăţii îl face pe profesorul Neagu Djuvara să adopte corectitudinea istorică şi să desfide corectitudinea politică. Este atuul psihologic care îi permite să abordeze destins probleme considerate, de conformişti, drept ‘sensibile’, spunând răspicat adevărul, aşa cum o face – pentru a da un singur exemplu – în chestiunea originii Ţării Româneşti.

Studiul perioadelor de tranziţie – spre statalitate, sau spre modernitate –, studiul genealogiilor, studiul „tiparelor istorice” sunt, fiecare, subiecte pretenţioase, şi puţini savanţi, care au beneficiat de tihna unei catedre, de hărnicia asistenţilor şi de ani sabatici, au reuşit să le acopere. Iar numărul celor care le-au acoperit cu succes pe toate trei este extrem de redus. Este de aşteptat ca roadele teoriei sale a „tiparelor istorice” să se vadă într-un timp mai îndelungat. Până atunci, probabil că ‘Istoria comparată va rămâne un joc steril de diletanţi atâta vreme cât unităţile comparabile nu vor fi corect izolate şi definite.’ Dar roadele lucrărilor sale de istorie românească se văd în timp real.

Astfel că, în pofida atâtor piedici existenţiale, profesorul Neagu Djuvara reuşeşte să devină, într-o ţară obsedată de istorie, şi a cărei elită intelectuală nu duce lipsă de istorici străluciţi, un istoric care a creat o opera grandioasă, şi care se bucură de o enormă afecţiune publică şi de o enormă preţuire, de natură să contrabalanseze, poate, încercările, suferinţele şi privaţiunile de care a avut parte de atâtea ori; afecţiune şi preţuire care vor creşte din veac în veac.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Cu profund respect ma alatur, si eu , cuvintelor frumoase scrise de autorul articolului. Domnule profesor, „La multi ani !”, batranete linistita, sa ne luminati mintea si sa ne umpleti sufletul de lucruri adevarate si frumoase pana cand Dumnezei va hotara ceasul „marii treceri”.

  2. Grăitor pentru vârsta domnului Giuvara este că de fapt nu astăzi împlinește 100 de ani. În 1916, când s-a născut, România folosea calendarul iulian. Data de 18 august corespunde în calendarul gregorian, adoptat ulterior, după Marea Unire, cu 31 august.

  3. Liderii normalitatii sociale, intelectuale si morale

    Profesorul Neagu Djuvara

    Statura intelectuala , culturala si morala a profesorului Neagu Djuvara este atat de uriasa incat in jurul ei se face pur si simplu liniste exact ca in parabola nucului batran.
    Dovada este faptul ca la aceasta aniversare de nivel national corifeii ( oficiali ) ai neamului se comporta dupa vechea regula „ni vu , ni connu” din filmele cu Louis de Funès , respectiv au probabil trac „in corpore” si nimeni nu spune nimic.
    Nu este nici prima, nici ultima surpriza de acest gen. La fel s-a intamplat si in cazul seniorului Corneliu Coposu , si in cazul Reginei Ana unde oamenii obisnuiti au recunoscut si validat ceea ce statul si oficialitatile initial nu voiau sa vada , dar au fost obligati sa constate ulterior si in mod scrâşnit.
    Desi profesorul Neagu Djuvara merita tot respectul nostru, reactia oficiala este una clasica si apatica fata de valorile autohtone , dar cred ca romanii cunosc deja si apreciaza la adevarata valoare asemenea personalitati exceptionale , independente de sistem si nesantajabile.
    In mod normal, profesorul Neagu Djuvara ar fi trebuit sarbatorit si in mediul academic, si in mediul universitar , si in societatea civila ( mediul politic este insignifiant in acest caz ).
    N-a fost sa fie, acolo sunt sarbatoriti altii ( de fapt este corect, este vorba de generatii si stofe absolut diferite care nu prea mai au nimic in comun ) , dar profesorul Neagu Djuvara va ramane pentru romani exact ceea ce a fost : un model de conduita sociala, intelectuala, profesionala si morala , un om deasupra vremurilor care a invins sistemele politice si sociale in care a trait .
    Cu tot respectul , La multi ani !

  4. Multa sanatate, omagiu si respect profund !
    Domnul profesor Neagu Djuvara are o ascendenta nobiliara boiereasca de sute de ani, o biografie tumultoasa, a unei personalitati autentice, distinse, puternic implicate in servirea patriei, un adevarat model de tenacitate, demnitate, devotament, onestitate, impetuozitate si curaj pentru noi toti si viitorime!
    Un om care care vorbeste, scrie si faptuieste din inima in spiritul adevarului si demnitatii omenesti, ca domnul profesor Neagu Djuvara, nu poate fi decat un om pentru eternitate!
    Fiecare intalnire a noastra cu Neagu Djuvara este o intalnire esentiala cu un spirit ascutit, scanteietor, mereu entuziasmat de momentele istorice pe care le-a trait cu angajament si daruire exemplara.
    Abia acum, noi toti putem intelege si regreta profund anii de prigoana si de exterminare comunista a elitelor intelectuale, a oamenilor harnici si drepti, autentice constiinte ale natiunii care meritau sa fie adevaratii nostri conducatori.
    Domnul profesor Neagu Djuvara este una din cele mai iubite personalitati romanesti contemporane, avand un caracter integru, fiind un om fermecator, plin de verva si entuziasm molipsitor.
    Domnule profesor Neagu Djuvara sunteti un model de daruire si devotament pentru fiecare dintre noi si pentru o clasa politica mereu deficitara.
    Domnule profesor Neagu Djuvara va multumesc din inima pentru lupta buna ce ati luptat ! Dumnezeu sa va ocroteasca !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Barsan
Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice la IFIN-HH; preşedinte al Fundaţiei Horia Hulubei, secretar ştiinţific al Catedrei UNESCO a Fundaţiei; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Horia Hulubei - omul şi epoca sa, Editura Horia Hulubei, 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro