joi, martie 28, 2024

La o despărţire

Ce s-ar mai putea spune acum despre profesorul Solomon Marcus?

Răspunsul e: totul! Totul este de spus! Măcar acum!

Știți de ce am folosit de două ori cuvântul “acum”: pentru că abia acum cea mai mare parte a României a aflat că a existat Solomon Marcus.

Dar nu și cu ce se ocupa! E foarte bine că presa – ce-a mai rămas sub acest blazon, cotat drept a patra putere în stat…  – știe și spune că profesorul s-a luptat pentru o educație românească de calitate. A fost, indiscutabil, în ultimii ani, preocuparea sa principală. Dar nu singura și, mai ales, nu prima!

Dacă tot îl descoperim, ca pe atâția alții, doar după ce s-a stins din viață, atunci haideți s-o facem ca lumea, adică începând cu începutul.

Începutul sună așa: Solomon Marcus a fost ultimul mare enciclopedist român.

Prin comparație cu  predecesorii lui, de la Dimitrie Cantemir, prin Bogdan Petriceicu Hașdeu, până la profesorul lui,  Grigore Moisil, Marcus a avut șansa – dar a și știut s-o folosească! – de a fi contemporan, în plină putere creatoare, cu două fenomene extrem de importante, mai ales pentru cineva cu înclinații enciclopedice: Internetul și transdisciplinaritatea.

Când a apărut Internetul, Solomon Marcus avea 68 de ani. Cam ce vă propuneți să faceți după 68 de ani și ce șanse vă acordați să învățați ceva cu totul nou – cum ar fi o limbă străină sau conducerea unei mașini – după această vârstă? Ei, bine, el a devenit una cu rețeaua mondială de calculatoare. Când am avansat o dată ideea ce ne-am face dacă ar cădea Internetul, mi-a scris disperat: Nu mai vorbiți despre așa ceva, că mă sperii!

Iată ce scria acum doi ani, aici, pe Contributors:

„A devenit aproape un ritual, la unii intelectuali, să se scandalizeze că tinerii de azi nu mai citesc (cu adoptarea presupoziţiei că este vorba de cartea pe hârtie). Dar i-am văzut pe unii dintre aceştia şi am rămas uimit să constat maturitatea gândirii şi comportamentului lor, capacitatea de a argumenta spontan şi a contraargumenta. E o altă viteză în gândire, în informare, în comunicare, în decizii, noile generaţii sunt mai puţin înclinate spre reverie, spre contemplare, spre întârziere şi reluare a lecturii şi de aici deficitul de afectivitate. (…) pot spune fără ezitare că Internetul mi-a schimbat viaţa, randamentul meu intelectual a crescut în mod substanţial. (…) A ne rezuma să menţinem Internetul într-o poziţie de defensivă, de inculpat care se apară de anumite acuzaţii, şi de a pronunţa un verdict de achitare (după ce alte instanţe l-au condamnat aspru) (…) este prea puţin, chiar dacă e un progres faţă de o situaţie anterioară. Este o ironie, chiar dacă involuntară, dar şi o ruşine că o cucerire de asemenea proporţii a inteligenţei şi creativităţii umane, cum este Internetul, să fie tratată în acest fel”.

Cât despre transdisciplinaritate, ea este cel de-a treia treaptă a unei scări care a început cu pluridisciplinaritatea (existența mai multor discipline care cercetează un fenomen ori un lucru din diferite abordări) și a continuat cu interdisciplinaritatea (disciplinele colaborează între ele, dar rămân distincte). În transdisciplinaritate dispar toate granițele și realitatea este abordată simultan cu toate mijloacele existente, nemaicontând care cărei discipline aparţine.

În urmă cu aproape 14 ani, când s-a născut băiatul meu cel mare, profesorul Marcus a fost unul dintre primii pe care, fericit, i-am sunat. După ce m-a felicitat, m-a întrebat total pe neașteptate: “Și spre ce vă gândiți să-l îndreptați?” Am înlemnit. Copilul avea o zi. Aproape cu teamă, am îngăimat: “Nu credeți că e cam devreme!?” Mi-a răspuns foarte serios: “Nu!”

Știți cum e: rareori ești atât de inspirat cât ți-ai dori. Atunci am fost! “Spre transdisciplinaritate!”, am spus. Profesorul a fost încântat.

Din aceste două fenomene – plus, firește, fenomenul care era mintea sa – profesorul a scos tot ceea ce se putea scoate. El nu căuta legăturile dintre lingvistică matematică, umor, logică, poetică, semiotică, filozofie, limbaj, algebră, literatură, analiză, gândire algortimică și celelalte domenii pe care le-a studiat şi despre care a scris – ci le vedea ca pe cele mai clare și mai naturale lucruri cu putință.

Am avut norocul să-l cunosc. În cei 40 de ani care s-ar fi rotunjit în octombrie l-am văzut în numeroase ipostaze. În toate era fermecător. Chiar şi când l-am găsit la o coadă la Poliţie, unde trebuia să rezolve ceva acte, şi m-am întrebat – amuzat şi înduioşat – dacă o mai şti cineva de la coada aceea cine este. Cunosc oameni de ispravă, inclusiv absolvenţi de Matematică, fără cea mai vagă idee despre numele lui – cel puţin până azi, 17 martie 2016…

Mi-a fost profesor de Analiză în primii doi ani de facultate. Un profesor care nu se enerva niciodată, nu ridica vocea, nu făcea poliție cu noi (prezență, copiat, ținută), dar, mai presus de toate, vorbea despre matematică aproape la fel cum vorbea Steve Irwin despre animale: cu pasiune, cu fascinația frumuseții, convingător, creativ, cu umor. Există o lemă care spune că, pentru trei șiruri de numere, dacă an < bn < cn pentru orice n, iar primul și al treilea șir tind la o limită α, cel din mijloc nu are de ales și se duce și el tot acolo. Marcus ne-a prezentat-o drept “Lema celor doi milițieni”: când te ia unul de-o aripă și celălalt de alta, te duci unde te duc ei…

Mi-a fost îndrumător de diplomă și, cu sprijinul și bibliografia lui, am absolvit Facultatea de Matematică prin lucrarea “O privire matematică asupra operei «Romeo și Julieta», de William Shakespeare”…

Mi-a fost… agent literar, în sensul că mi-a publicat la Editura Academiei lucrarea de diplomă și alte două studii de lingvistică matematică.

Mi-a fost și un fel de agent jurnalistic, în sensul că mă suna să-mi semnaleze prezența în țară a unor personalități precum Basarab Nicolescu sau Mihai Nadin, sugerându-mi – ba chiar cerându-mi! – să fac interviuri cu ei, în condițiile în care nimeni altcineva din presă nu avea habar de vizitele lor (și mă tem că nici cine sunt…). Și le-am făcut, cum altfel!

Aș îndrăzni să spun că mi-a fost și bun prieten. Oricând am avut nevoie de el mi-a dat ajutor sau un sfat și oriunde l-am invitat a venit: la spectacolele Teatrului Studențesc Cib în care jucam, într-o sală cu 20 de locuri pe un fel de strapontine, la lansarea romanului “Sfîrșitul lumii” pe terasa Observatorului Astronomic București (unde a ținut să și vorbească), ca invitat – pentru cinci minute! – al rubricii “De ce-aș citi?” de la TVR…

Dar asta – ca și celelalte, de altfel – nu era în niciun fel meritul meu. Marcus (așa își semna mailurile: Marcus) era prieten cu toată lumea. Ceea ce s-a văzut și în ultimele două săptămâni de viață: în camera lui de spital era pelerinaj, iar două prietene – conf.univ.dr. Mina Maria Rusu și Lavinia Spandonide, directoarea Editurii Spandugino – au fost acolo zi de zi.

“Eu nu m-am plictisit niciodată”! Cum s-ar fi putut plictisi un om care avea atât de multe de spus, care avea atât de multe în cap? “Omnia mea mecum porto” (Tot ceea ce am duc cu mine) le-ar fi spus (sursa e disputată) filozoful antic Bias concetățenilor săi, mirați că părăsește cetatea asediată de perși fară să-și ia nimic cu el.

50 de cărţi, multe traduse în diferite limbi, 400 de articole ştiinţifice – şi unele, şi altele, în numeroase discipline, unele fondate chiar de el –, de peste o mie de ori citat în lucrările altor oameni de ştiinţă. Spun ceva aceste cifre? Se poate măsura valoarea unui om (şi) în ele? Cu siguranţă că da! Dar ceea ce n-a numărat nimeni sunt zecile de mii de kilometri pe care profesorul Solomon Marcus i-a parcurs după 1989, chemat în toate colţurile lumii şi în toate colţurile României. A intrat în zeci, poate sute de şcoli, a stat de vorbă cu elevii şi profesorii, a luat pulsul educaţiei şi, drept rezultat, a scris mai multe cărţi, dintre care una se numeşte, mai mult decât limpede, “Răni deschise”…

Mi-a povestit odată, între multe altele, cât de revoltat a fost găsind pe perete unei clase lozinca “Nu vorbi neîntrebat!” Şcoala există pentru ca elevii să pună întrebări! Orice fel de întrebări! Un prieten al domnului profesor, plecat cu familia într-o ţară nordică, a fost chemat la şcoală să i se spună că e o problemă cu băiatul lui. “Nu învaţă?”, s-a îngrijorat părintele. “Ba da”, a spus învăţătoarea, “dar… pune prea puţine întrebări!”

Profesorul Marcus era captivat de modelul educaţional finlandez, care nu cultivă concurenţa între elevi, ci colaborarea! Matematica, mai spunea el, nu e doar cu cifre şi formule, ci şi cu cuvinte! Profesorul trebuie să vorbească permanent şi natural cu elevii, nu să le dicteze lucruri de învăţat – cât de involuntar sinceră e expresia! – pe dinafară

“Care este, după părerea dv., scopul învăţământului?”, a fost întrebat, şi a răspuns fără ezitare: “Să le dea elevilor un sens în viaţă”. Face asta şcoala românească? Răspundeţi dv…

Vreme de 26 de ani, cei cam tot atâţia miniştri ai Educaţiei nu s-au gândit să apeleze la experienţa lui. Să-l cheme, aşa, la o cafea, şi să-l întrebe ce crede că ar trebui făcut. S-a întâmplat abia recent, când a fost cooptat într-o comisie a cărei principală performanţă, până acum, a fost să se scindeze în două grupuri de opinii.

Profesorul Marcus era atât de implicat în problemele educaţiei încât lăsa impresia că ar şi muri pentru ea. Într-un fel, aşa s-a şi întâmplat…

Iar noi am rămas şi mai săraci.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. La inceputul acestei saptamani, la o lectie despre numeral, am citat dintr-un articol si le-am cerut copiilor sa scrie o compunere pornind de la afirmatia „numerele sunt depozite de cultura”. Culmea, m-au iintrebat – cum intreaba de obicei copiii – „mai traieste?” si le-am spus „da, traieste si face parte dintr-o echipa care lupta pentru reforma in invatamant”. Copiii vor aduce maine textele scrise de ei….

  2. Eu stiam citind pe Contributors, articolele domnului S. Marcus,,mai multe lucruri am aflat abia acum din ceea ce scrieti dumneavoastra aici,va multumesc.

  3. O informatie poae ca inedita:
    Doi romani au sezizat si au scris despre LINCOS, propunere de limbaj fara metalimbaj descoperit de profesorul Hans Freudenthal(1905-1990) de la Universitatea din Utrech
    (Freudenthal, Hans, 1960, Lincos: design of a language for cosmic intercourse, Studies in logic and the foundations of mathematics, North-Holland Pub. Co,) si acestia au fost profesorul Solomon Marcus si profesorul Edmond Nicolau in cartea lor fundamentala despre lingvistica matematica (Introducere în lingvistica matematică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966,)
    Acest limbaj artifcial in ciuda diferitelor propuneri si actiuni publice destul de puerile realizate de americani cu acele placute trimise in cosmos (Carl Sagan cu misiunile Pionier 10 si Pionier 11) a fost preluat si studiat in secret din 1966 de NSA(agentia de securitate a SUA,) care in 2011 a desecretizat aceste preocupari ( vezi linkul NSA Technical Journal Articles : http://www.nsa.gov/public_info/declass/tech_journals.shtml
    unde se gaseste lista NSA pentru Technical Journal Articles si acolo se indic trei articole stiintifice pe aceasta tema.
    Am scris despe acestea la http://ionceldomn.blogspot.ro/search?updated-min=2013-01-01T00:00:00%2B02:00&updated-max=2014-01-01T00:00:00%2B02:00&max-results=9
    comunicandu-i acestea si dlui academician Solomon Marcus in 2013.

  4. Se duce vechea generatie. Intrebarea e daca se mai formeaza in Romania astfel de intelectuali sau toti oamenii de valoare parasesc tara imediat ce termina liceul (ce sa mai faca intr-o tara care se dezintegreaza, in care de 25 de ani doar se distruge si nu se mai construiesc decat mall-uri, o tara in care nu mai exista viitor).
    D-zeu sa-l odihneasca.

  5. Cu ani in urma ( inainte de 1989 ) am cumparat o carte fascinanta a profesorului Solomon Marcus intitulata „Paradoxul”. O am si acum …
    Dar cred ca cea mai importanta contributie a profesorului vizionar Solomon Marcus este in domeniul social si poate fi rezumata intr-o singura propozitie care pune cel mai bun diagnostic al societatii romanesti din ultimii 50 ( + 26) = 76 de ani :

    „Să facem un program de urgenţă al EDUCAŢIEI OMENESCULUI în România”.

    Adica cea mai buna dovada ca societatea romaneasca a fost DEZUMANIZATA in mod organizat…

    .

  6. A fost un „om deplin” al stiintei si culturii (pe care le vedea inseparabile, ca pe un tot unitar), un mare savant, avand contributii fertile in nenumarate domenii ale cunoasterii (spre ex. gramaticile contextuale Marcus, in domeniul informaticii); un “homo universalis” autentic, un spirit renascentist, un enciclopedist creativ. A creat o scoala romaneasca de o valoare indiscutabila in matematică si in informatica teoretica, recunoscută la nivel mondial. Contributiile sale de pionierat in lingvistica matematică sunt, de asemenea, de mare notorietate stiintifica. A fost si o constiinta vie si lucida a societatii romanesti, din pacate prea putin ascultata de cei cu putere de decizie. A fost un om generos, punand in valoare opera unor personalitati stiintifice precum Traian Lalescu (un alt om de stiinta generos!), Simion Stoilow, Grigore C. Mosil si altii. O idee asupra preocuparilor sale cultural-stiintifice atat de vaste, se poate face inspectand o lista selectiva a lucrarilor sale, disponibila online la http://www.imar.ro/~smarcus/.

    Cred ca enorma sa opera ar trebui studiata temeinic, cu foloase pentru cultura si stiinta, dar si pentru societatea romaneasca in particular. Evident, datorita diversitatii si profunzimii acestei opere, un asemenea studiu depaseste posibilitatile unui singur om. Cred ca acesta ar fi cel mai bun omagiu pe care l-am putea aduce acestui om, cu beneficii concrete asupra noastra, ca oameni si ca societate.

    Inchei reproducand aici ceea ce am scris in lucrarea intitulata „Intâlniri cu/Meetings with Solomon Marcus”, Editura Spandugino, Bucuresti, 2010, pag. 1379-1385; republicata în ediția a 2-a, vol. 2, pg. 716-723, Editura Spandugino, 2011, coordonata de Lavinia Spandonide si acad. Gh. Păun (un stralucit discipol al maestrului): „Lucrările sale mi-au revelat faptul că matematica, şi în general cunoaşterea, sunt aducătoare de bucurie pură atunci când le guşti cu adevărat. Mai mult, legăturile între ştiinţele “tari”, pe de o parte, şi disciplinele aşa-zis umaniste, pe de alta, nu sunt doar subtile dar şi reciproc benefice. Viziunea integratoare asupra culturii, ştiinţei şi tehnologiei pe care domnul acad. S. Marcus o propune este una seducătoare, care face “onoare spiritului uman”, după expresia lui Carl Gustav Jacobi de la 1830, citată în Discursul de recepţie al profesorului Marcus din 2009. […] Profesorul Solomon Marcus continuă în mod exemplar tradiţia unei viziuni a întregului în cultura română, plasată natural în paradigma universală, ilustrată de-a lungul timpului prin operele şi idealurile unor învăţaţi creatori precum D. Cantemir, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, G. Călinescu, N. Iorga, D. Barbilian, Gr. C. Moisil ş. a. Am scris aceste rânduri în semn de apreciere şi de respect pentru această personalitate atât de vie a culturii şi a ştiinţei, de mare fertilitate prin opera sa monumentală, pentru că, oarecum indirect şi în mod ocazional, mi-a lărgit şi mie orizontul vieţii.”

  7. SOLOMON MARCUS (1 martie 1925 – 17 martie 2016) – paradigma luminii

    „Să nu încercaţi să definiţi timpul, căci intraţi într-o capcană fără ieşire. Pur şi simplu nu există o definiţie a timpului. Când am scris cartea despre timp, mi-am dat seama că singura salvare este să mă gândesc la un anumit fel de timp: timp cronologic, timp fizic, timp biologic, timp subiectiv, timp lingvistic, timp cuantic, timp relativist etc. Zeci şi zeci de feluri de timp”.

    (SOLOMON MARCUS)

    Cum să scrii cuvântul moarte alături de numele SOLOMON MARCUS? Doar poate într-o acceptare oximoronică a sensului. Sau într-un exercițiu de transfer de sens, dintr-un spațiu al eternității, în care moartea este condiția certificării vieții eterne a unui spirit cum nu multe au fost în toată lumea asta. Astăzi, 17 martie, e o zi cu soare. E rece afară și e soare orbitor. Să fie oare o ceremonie a Naturii destinată primenirii în lumină, pentru totdeauna, a domnului Academician? Și atunci cum să vorbim despre moarte, când viața e pretutindeni, în primăvară? A plecat în această dimineață, la răsăritul soarelui, pe o cărare a liniștii. A plecat în aceeași lună în care s-a născut, acum 91 de ani.
    Vorbim despre SOLOMON MARCUS, la un prezent etern, ca despre puterea spiritului de a se înălța princiar și nobil deasupra timpului cronologic. Îi este atât de blândă privirea, atât de caldă și sinceră, rafinată de încercările destinului – nu puține! – atât de limpede… Îmi spunea pe 24 februarie, la masa de seară – ultima ieșire la restaurantul La Radu – că e obosit și crede că e timpul să se oprească. M-a cutremurat această idee. Nu mi-a mai vorbit niciodată, atât de obosit, despre drum. Era preocupat de planurile-cadru, de soarta latinei și a istoriei, de conținutul manualelor, de agresiunea școlii asupra elevilor de gimnaziu. Anul trecut, mi-a solicitat toate manualele de gimnaziu după care învață elevii acum. I le-am pus la dispoziție de îndată. Îmi arăta erorile de logică și mai ales de limbă română și era preocupat să ajute elevii să meargă la școală cu drag și cu sentimentul utilității celor învățate. Ei erau în permanentă legătură, prin e-mail, cu domnul Academician. La fiecare întâlnire, le spunea să-i scrie, ridicând brațul drept și configurând cu degetul arătător adresa de e-mail: [email protected]. Și le răspundea cu drag și cu tot sufletul, la toate mesajele. Deseori mi le redirecționa. Erau mesajele în care aceștia i se plângeau de calitatea educației în școală și-i cereau ajutorul.
    Sentimentul care l-a unit cu lumea școlii este unul nobil, de sinceritate și dragoste părintească. Privea elevul cu un sentiment special, expresie a spiritului rafinat, capabil să distileze cotidianul pentru a accede într-un spațiu decontaminat de tendințele parazitare ale unei vieți rutinate de locurile comune, depersonalizate, marcate de platitudini și de banalitate. Îi plăcea să ne invite în acest spațiu curat intelectual, afectiv, cultural, omenesc, deschizându-ne cu generozitate poarta luminată de spiritul Său înalt. Aici, am simțit de fiecare dată că aura domnului Academician ne ajustează ontologic, iar în sfera cognitivului, favorizează experiențe care vin să potențeze capacitatea de a înțelege și de a se înțelege a ființei noastre.
    Ne-a demonstrat tuturor, prin propriul destin intelectual, că orice evoluție presupune transgresarea, ca mod de inserare în cursul istoriei şi că ne aflăm în plin proces de evoluție fulminantă în sfera cognitivă, fenomen care marchează decisiv și aspectele ontologice care guvernează lumea modernă. Cei care am avut fericirea de a-i fi în preajmă, am făcut un exercițiu de afirmare a identității spirituale, învățând să biruim canonul care confiscă, de regulă, libertatea individuală și exersând modul sinergic de cunoaștere, ca formă de libertate asumată individual și raportată la un model spiritual integrator – domnul SOLOMON MARCUS. Ne-a rămas pentru totdeauna și deasupra timpurilor, autoritatea magistrului în a construi structuri de maximă generalitate a căror parcurgere generează întoarcerea la pattern, într-un gest de conștientizare a spiritului identitar, atât de necesar, mai ales în acest mileniu, în care descumpănirea copleşeşte cotidianul.
    Din lumina dimineții de 17 martie 2016, cu limpede gând, mâhnit însă de sărăcia zilelor ce vor urma plecării domnului SOLOMON MARCUS, rotund și niciodată finit, ca un cerc, viața își schimbă paradigma, de la trecător la peren. Matematic, metaforic, din infinit, domnul Academician ne va repeta ceea ce a scris în finalul celebrului discurs de recepţie la Academie, Singurătatea matematicianului:

    “Prin omagiul pe care-l aduc lui Vasile Ene, îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care m-au însoţit, în vreun fel sau altul, în călătoria neverosimilă care, probabil, se apropie de sfârşit.
    Îmi vin în minte versurile lui Serghei Esenin:
    Te-am trăit sau te-am visat doar viaţă?
    Parcă pe un cal trandafiriu
    Vesel galopai de dimineaţă!”
    Conf. univ. dr. Mina-Maria RUSU

    • Va rog sa ma primiti si pe mine alturi de dumneavoastra, cei care aveti fericirea de a fi fost in peajma Domnului Profesor. Vin si eu cu fericirea pe care o am acum recitind cateva randuri dintr-o lucrare a mea inceputa acum patru ani si cu care m-am infatisat la un examen; pe prima pagina a lucrarii, in „introducere”, in primele patru randuri, sta o afirmatie a Acad.Solomon Marcus. Pe parcursul lucrarii apar „Socul matematicii”, „Arta si Stiinta” sau referiri la materiale si articole pe care le citeam pentru a le folosi in scopul de a aduce argumente si strategii pentru dezvoltarea gandirii critice a elevilor de gimnaziu. Cu fiecare noua lectura, la care ajungeam mergand pe firul gasit in cartile acestea, ma transformam chiar eu. Nu de putine ori mi-am dorit sa-mi pot exprima in mod direct recunostinta pentru aceasta salvare a mea. Consider ca astazi, scriindu-va, este primita recunostinta mea pentru ceea ce pot face pentru copilul din gimnaziu gratie „intalnirii” cu Domnul Profesor.
      In afara de asta, e nevoie sa continuam ideea ca „exista si alte linii de fuga, exista si un alt fel de geometrie”, care pot aduce solutii in Educatie si Invatamant, „acele probleme ale omenirii care asteapta solutii” (Socul matematicii, Ed.Albatros, Bucuresti 1987, pag.351, cap.Invatamantul – dileme si sperante). Rasfoind modesta mea lucrare observ ca numele Domnului Profesor apare de foarte multe ori pe parcurs si am sentimentul ca faptul acesta ia forma unui omagiu. Cu recunostinta, un profesor.

  8. Nu cred că dânsul a plecat dintre noi, ci doar că a luat altitudine. Ne priveşte de undeva de sus şi aşteaptă ca proiectul său „Să facem un program de urgenţă al EDUCAŢIEI OMENESCULUI în România” să prindă viaţă. De ce nu l-am numi „Proiectul Solomon”? … cel care ar trebui să dea sens nu numai elevilor, ci şi şcolilor noastre de azi şi celor de mâine.

    • I/am cunoscut părinţii ,fraţii şi sora care aici înIsrael s-a remarcat ca cea mai bună educatoare din oraşul Aşkelon.De altfel şi fratele său-ziarist-a fost o mare personalitate în acest domeniu.
      Prin pierderea profesorului ,Ştiinţele matematicii şi ale educaţiei au pierdut o mare valoare .În calitate de ,,cunoscutal familiei,o lacrimă peste mormântul marelui om de ştiinţă.Paul Leibovici

  9. Ai scris superb, Călin, despre un om superb! Abia acum realizăm că, Doamne, a fost printre noi, incredibil, a fost printre noi şi aproape că nu realizam…
    Eram un puşti (absolvent de filologie şi aproape boboc la a doua, filosofia), prin anii ’60, când a-nceput să adie în Bucureşti, ca „o boare pe deasupra viilor”, zvonul că un grup de tineri profesori universitari de la noi – un matematician, un cibernetician şi un lingvist – a creat o disciplină nouă (se spunea „o ştiinţă nouă”), lingvistica matematică şi că absolut sigur asta va aduce la noi Premiul Nobel ! Ăsta era zvonul, asta era epoca, „ăsta” era(m) studentul naiv şi entuziast, aşa cum îi stă bine unui student. Îmi amintesc bine zilele acelea, epoca, vârsta, soiul ăla romantic de optimism intelectual care mai apare unde şi mai ales când nu te aştepţi… Peste puţină vreme am găsit cartea în biblioteca fratelui meu, am început s-o devorez, dar handicapul lacunei de cultură matematică m-a oprit. Am avut, însă, mai târziu, privilegiul lecturilor repetate din „Paradoxul” şi din „Timpul”, minuni inexplicabile aproape în acele vremuri cumplite…
    Mut de admiraţie în faţa Spiritului său (mut, dacă aş spune ceva n-ar fi decât platitudini), sunt sigur că, retras în lumea esenţelor, se va odihni în pace…

  10. A trait ca un copil bucurandu-se de fiecare clipa si incearcand sa smulga cat mai mult de la ea.

    Viu, o flacara care arde cu o mare viteza, lumineaza puternic si ne ameteste pe toti cu puterea sa. Ramane mereu viu in amintirile noastre, fie ca au fost clipe când te-ai intersectat direct cu forta numita Solom Marcus, fie atunci când ii citesti articolele sau atunci când il vezi pe youtube.

    El este si va ramane OMUL FERMECATOR al unei stiinte care te mira, te fascineaza si te atrage mereu, fara sa mai poti iesi din vraja ei o viata intreaga!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro