vineri, martie 29, 2024

La prima moarte

Scriu acest text ca pe o mărturisire, poate aceste cuvinte vor folosi cuiva. Scriu cu încredințarea că înțelegerea mea asupra evenimentelor din aceste zile este nedeplină; nu îmi propun să ofer răspunsuri, ci să împărtășesc o experiență, cu nădejdea că poartă în ea înțelesuri mai puțin rostite în aceste zile, dar poate tocmai de aceea necesare de a fi aduse în spațiul public.

La evenimentele din decembrie ’89 am fost în stradă și îmi sunt vii în minte acele zile. În ziua de 22 am ieșit încă de dimineață, alăturându-mă coloanei care venea dinspre platorma industrială de est a Craiovei. Treptat, în piața din centru și pe străzile din jur era o mulțime de oameni, om lângă om, nu te mai puteai mișca. Tensiunea devenise aproape palpabilă. Spre prânz, după ce s-a anunțat fuga lui Ceaușescu cu elicopterul, a fost o dezlănțuire de nedescris. Cineva striga ceva, o lozincă. O auzeam, ne reprezenta, și o strigam cu toții. La un moment dat, a început să se strige: „La moarte! La moarte!”. Strigam toți. Atunci, o colegă de lângă mine a zis: „Sună sinistru!”. Am luat aminte și da, așa era. M-am oprit din strigat cu un sentiment pe care nu-l mai trăisem și nu-l pot descrie. Și astăzi îmi este rușine pentru acele cuvinte.

Am citit undeva că atunci când personalul medical comunică decesul unei persoane cuiva din familie, este pregătit să comunice într-un anumit fel și, mai ales, să accepte orice fel de manifestare a celui care primește vestea. În special atunci când familia este nepregătită, decesul nesurvenind în urma unei boli, ci prin moarte năprasnică, o astfel de veste este atât de greu de purtat încât, nu de puține ori, cei care o primesc încep să izbească cu pumnii sau cu picioarele în orice nimeresc: în pereți, în medic, în mobilă, în orice. Este o durere cumplită care nu poate fi stăpânită și izbucnește în afară.

Am încercat să înțeleg ce s-a întâmplat în aceste zile și cum de s-a ajuns la o situație atât de ciudată, încât mii de oameni, mișcați de compasiune față de tinerii morți și răniți în încendiul dintr-un club și apoi cuprinși de furie pe sistemul care întreține corupția și, indirect, favorizează astfel de situații, să strige că-l vor „jos” pe patriarh. Din știri am înțeles că filmul evenimentelor care implică Biserica a fost acesta: în noaptea incendiului, după încheierea operațiunilor de salvare, a avut loc și prima rugăciune pentru sufletul celor adormiți, pentru cei răniți și cu certitudine pentru familiile lor, rugăciuni făcute de preotul militar Vasile Bîrlean, care a însoțit pompierii[1]. A doua zi dimineața, părintele patriarh a avut un cuvânt de compasiune și alinare sufletească pentru victimele din spitale și familiile lor și a celor decedați, a îndemnat parohiile să ajute spiritual şi material familiile îndoliate şi familiile celor aflaţi în spitale și a reînnoit apelul pentru donare de sânge spre salvarea vieţii celor din spitale, întrucât Biserica avea deja în desfășurare campania de donare de sânge „Donează sânge, salvează o viață!”[2]. Aflase, așadar, a fost mișcat de proporția nenorocirii și a scris acel cuvânt[3]. Duminică, pe site-ul basilica.ro se află primele știri cu rugăciuni făcute în țară pentru victimele de la Colectiv[4], iar luni apare o dezmințire față de informația că un preot anonim a făcut o asociere între accident și sărbătoarea de Halloween[5]. Tot luni încep să apară mesaje de compasiune din partea patriarhului ecumenic[6], patriarhii Bulgariei[7] și Serbiei[8] și mesaje de rugăciune și solidaritate din țară.

Zilele de sâmbătă, duminică și luni au fost încărcate de mare tensiune și oamenii își manifestau indignarea, până la furie, căutând vinovați, atât în discuțiile dintre ei, cât și la televiziuni și online. În acest context, în timpul unei transmisiuni directe cu relatări de la locul tragediei sau de la spital, cineva din studioul unei televiziuni a întrebat: „Dar preoții, unde sunt preoții?”. Răspunsul a fost în genul: „Preoți nu sunt, n-am văzut niciunul!”. Se pare că de aici s-a pornit o diatribă împotriva preoților, preluată în întreaga mass media și online cu o repeziciune inexplicabilă.

Scriu aceste cuvinte pentru că vreau să îi spun unui tânăr care este furios pe Biserică/patriarh două lucruri.

Primul este în legătură cu moartea, cel de-al doilea, cu furia.

Tu crezi că ești îndreptățit să fii furios pentru că patriarhul, sau preoții, nu au fost la locul în care s-a petrecut tragedia. Cu câțiva ani în urmă a fost un accident la o maternitate din București în care au murit câțiva nou-născuți și alții au fost răniți. Cine ar putea descrie în cuvinte durerea și suferința acelor familii? Și atunci acel accident a mișcat întreaga țară și nimeni nu s-a gândit să întrebe „unde sunt preoții?”. Dacă vei vrea să cercetezi cu adevărat vei afla ce a făcut preotul de spital și preotul din fiecare parohie de care aparțineau acele familii. Tot în urmă cu ceva timp a fost o altă tragedie colectivă de care îmi amintesc, un autocar răsturnat în Muntenegru. Și atunci a fost mișcată o țară întreagă, dar nimeni nu a strigat „de ce nu se duc preoții la locul accidentului?” sau „se roagă cineva pentru ei?”. Și câte tragedii nu sunt! Și nu au strigat asta pentru că cei care purtau suferința erau maturi. Nu împotriva preoților și-ar fi îndreptat ei durerea.

Tu ești tânăr, ești poate la prima moarte cu care te confrunți. Se putea întâmpla să fii tu acolo. Acum ai înțeles, fie și pentru câteva clipe, cât de ușor se poate muri și ai înțeles că și tu mori. Ai înțeles, mai adânc, moartea. Și nu poți să o accepți. Este firesc să nu o accepți, sensul vieții este viața veșnică, nu moartea. Această neacceptare poate lua multe forme, dar toate sunt căi de a fugi de moarte. Cel mai adesea prima formă pe care o ia este furia, mânia. Cu cât cel care a murit îți este mai apropiat, cu atât mai adânc înțelegi moartea și cu atât mai mare este furia. Această furie trebuie să se reverse undeva. Pentru un om care îl caută pe Dumnezeu, această furie se aruncă înspre Dumnezeu și El o primește și încet, o transformă, o curăță, o face puterea prin care se lucrează în tine metanoia (schimbarea minții), ieșirea din moarte spre adevărata viață, zoi[9]. Pentru un om care nu a ajuns la maturitatea credinței, această furie se revarsă fie în el însuși, și atunci se autodistruge, fie în afară, și izbește în alții.

Acest lucru este cunoscut de cei care au trecut prin asta. De multe ori tinerii își rănesc părinții folosind cuvinte tăioase sau chiar grele. Părinții primesc aceasta, nu pentru că fiii lor au dreptate, ci pentru că sunt părinți! Acum, în furia ta, ai ieșit în stradă și vrei să schimbi un sistem corupt. Este un bun mod în care îți poți canaliza furia. Să-ți ajute Dumnezeu! Scriu pentru că îmi este teamă că nu vei reuși, fiindcă am experiența anilor ’90, ’91, ’92. Îmi amintesc entuziasmul acelor ani și cum, încet, încet, dar sigur, toate așteptările noastre au fost deturnate, risipite, înăbușite. Nu sunt un om sceptic, îți spun doar să iei aminte. Furia ta, atunci când se alătură furiei colective, este folosită de alții. Aproape întotdeauna se propun ținte false asupra cărora să se canalizeze furia. Nu scriu pentru că o țintă falsă a acestor zile este Biserica, întrucât Biserica a făcut față de-alungul timpului multor evenimente cu mult mai grele, ci pentru a oferi un criteriu de evaluare a binelui sau răului într-un amalgam de evenimente ce par fără direcție. Iar acest criteriu este finalitatea: binele este ceea ce zidește, răul este ceea ce dezbină.

Este prezența ierarhului/preotului la locul accidentului un criteriu de judecată obiectiv? Nici chiar sub imperiul emoției, fie ea tristețe, furie sau mâhnire, nu se naște o întrebare de genul „a venit X să sufere alături de mine?”. Dacă un ierarh/preot nu vine la locul accidentului, aceasta nu înseamnă că nu simte mâhnire, compătimire pentru victime sau pentru familie, ci, cred eu, un ierarh/preot a purtat deja și poartă multe morți. Și personale, și pe cele ale apropiaților, și colective. Aceasta nu înseamnă că este insensibil la o nouă tragedie. Odată, un preot în etate de 62 de ani, care slujise poate peste o mie de înmormântări, venind de la o înmormântare mi-a spus plângând că nu-i iese din minte imaginea cu copilul de 7 ani care s-a prins cu mâinile de sicriul tatălui său și nu-i mai dădea drumul. Ierarhul/preotul a interiorizat suferința morții, iar fiecare nouă moarte se adaugă acestei interiorizări, o adâncește. Preoții slujesc toate cele rânduite pentru cei bolnavi, pentru cei morți și sunt umărul pe care plâng familiile îndurerate.

Îți spun lucrurile acestea pentru ca să înțelegi că dacă întrebarea „unde sunt preoții?” ar fi venit din revolta personală sinceră, atunci ar fi primit un răspuns și lucrurile ar fi mers mai departe. Dar nu s-a întâmplat așa. Această întrebare/răspuns a fost lansată și preluată cu o viteză uimitoare atunci când toată tensiunea era concentrată în a identifica vinovați. În acest context, al vinovățiilor, a fost adusă în prim plan prezența preoților. Și, evident, „lipsa” lor a devenit vinovăție, astfel încât de aici nu a fost decât un pas pentru a introduce Biserica drept obiect al revoltei. Dacă mai este nevoie, întreabă-te cum de nu a fost văzut preotul militar care fost acolo, în reverendă (adică putea fi recunoscut).

Vei spune, poate, că nu are importanță cum s-a lansat tema, ea este reală, iar instituția bisericească este coruptă și profitoare a unui sistem corupt, de aceea ești îndreptățit să strigi „Jos patriarhul!”. Dar tema astfel lansată urmărește o soluție, astfel încât să o putem considera reală? Efectul ei îl trăim deja: s-a creat o dezbinare între cei care vor o schimbare a modului de implicare a Bisericii în societate și cei care percep „Jos patriarhul!” ca pe o amenințare la adresa Bisericii. Un ierarh nu poate fi dat „jos”, decât de către Sfântul Sinod și doar pentru erezie. El nu e „sus”. El e Părinte duhovnicesc. Gândește-te la părinții tăi naturali, poți să-i dai „jos” și să-i schimbi cu alții? Multe neînțelegeri în legătură cu modul în care îi privim pe preoți și ierarhi decurg din faptul că nu ne raportăm pe noi înșine la Biserică precum la familia noastră duhovnicească.

Biserica Ortodoxă, după perioada de excepție a apostolatului și prigoanelor, a devenit, în veacul al IV-lea, o Biserică de masă și, în consecință, s-a manifestat în lume așa după cum era societatea respectivă, pentru că noi suntem și în Biserică și în societate. De aceea pentru mulți oameni Biserica este percepută doar prin cele care „se văd” și consecințele acestei percepții sunt complexe, până la a denatura mesajul a ceea ce este Biserica pentru credincios și în societate. Nu îmi propun să deschid aici discuția despre prezența Bisericii în societate, pentru că este prea amplă, dar reperele acestei problematici se bazează pe înțelegerea constituirii „familiilor” duhovnicești pe diferitele niveluri ierarhice, începând cu parohia. Fundamentul problemei, însă, este cu mult mai important și acesta este înțelegerea menirii Bisericii în lume.

Biserica are menirea de a schimba persoana, este „laboratorul sfințeniei” pentru tine. Dacă tu ești exterior Bisericii, toate cele pe care ți le oferă sunt exterioare, iar vindecarea acestei cauze nu poate proveni decât prin angajarea în lucrare lăuntrică.

În decursul timpului, lucrarea tainică a Bisericii asupra persoanei, fiind cu deosebire grea, a atins împliniri vizibile în excepțiile ei, sfinții. Oamenii obișnuiți, care trăiesc exterior, potrivit „omului cel dinafară”, nu pot purta durerea existențială a ființării fără Dumnezeu și atunci deviază căutarea lăuntrică a Lui în forme exterioare ale „lumii acesteia”. Aceste forme sunt esența a ceea ce numim „păcat”, tocmai datorită finalității lor. Aparent, ele îți împlinesc viața, dar împlinesc viața ego-ului, a omului celui dinafară, care trăiește în realitatea acestei lumi și care nu poate pătrunde în realitatea lumii de dincolo. La moarte, ego-ul moare, dispare. De aceea omul cel dinafară are această spaimă de moarte, pentru că înțelege înțelesul, înțelege că moare.

Există două căi, aparent opuse, prin care deviem căutarea lăuntrică a lui Dumnezeu care duce la învierea omului celui dinlăuntru și pătrunderea în viața veșnică. Aceste căi sunt arătate de Hristos în parabola Fiului risipitor: calea fiului risipitor și calea fiului cel mare.

Tu ai ales calea fiului risipitor, ai ales să-ți iei partea de avere (timpul vieții în această lume, sănătatea, darurile personale) și să te bucuri de viața lumii acesteia.

Fiul cel mare a ales să slujească lui Dumnezeu, în slujirile cele din afară, cele ale vieții acesteia. Astfel s-a ajuns ca forma sau simbolul sau canoanele să capete o vizibilitate mai mare, pentru că este mai ușor accesibilă și liniștește omul cel dinafară/ego-ul că împlinește cele ce este dator să le împlinească.

Tu îl numești pe fiul cel mare habotnic, el te numește pe tine rătăcit sau necredincios. Nu ești de-al lui, nu împlinești formele și el nu are capacitatea să vadă în adâncul tău chipul lui Dumnezeu. El rătăcește în forme, simboluri și canoane, tu rătăcești în plăcerile vieții acesteia. Însă Tatăl, ca un Bun Părinte, vă așteaptă pe amândoi să vă întoarceți din rătăcire și să intrați în casa Lui.

Răul, sub orice formă îl întâlnim, rezidă în rătăcirile noastre înafară. Noi nu putem vindeca răul celuilalt, dar putem pune limite manifestării lui, în măsura în care ne implicăm și, mai ales, în măsura în care începem să vindecăm răul nostru, propriile noastre rătăciri.

Spuneam că îți scriu despre moarte și furie. Furia pe care o simte omul cel dinafară/ego-ul față de propria sa moarte este puterea pe care ți-a dat-o Dumnezeu ca să Îl cauți până Îl găsești, căci la El este viața veșnică. Acesta este înțelesul cuvintelor lui Hristos că „Împărăția Cerurilor se ia cu asalt”. Moartea tinerilor de la clubul Colectiv a trezit o generație, dar ia aminte să nu se irosească în deșert furia ta, căci „ziua în care vei ceda este ziua în care vei muri”!.

NOTE


[1] http://m.evz.ro/noaptea-ingerilor-marturia-duhovnicului-care-a-rostit-primele-rugaciuni-la-capataiul-mortilor-de-la-colectiv-parintele-vasile-pompierii-plangeau-langa-trupurile-arse-a-cincea-zi-de-doliu-exclusiv-premium.html

[2] http://basilica.ro/doneaza-sange-salveaza-o-viaa–106330.html

[3] http://basilica.ro/mesaj-de-compasiune-si-apel-la-solidaritate-in-urma-incendiului-de-la-clubul-colectiv-din-capitala-110271.html

[4] http://basilica.ro/rugaciune-in-catedrala-mitropolitana-din-cluj-napoca-pentru-tinerii-mori-in-incendiul-din-bucuresti-110287.html

[5] http://basilica.ro/o-dezinformare-iresponsabila-intr-un-moment-tragic-110299.html

[6] http://basilica.ro/mesaj-de-compasiune-din-partea-patriarhului-ecumenic-bartolomeu-110317.html

[7] http://basilica.ro/mesaj-de-condoleante-din-partea-patriarhului-neofit-al-bulgariei-110323.html

[8] http://basilica.ro/mesaj-de-condoleante-din-partea-patriarhului-serbiei-irineu-110326.html

[9] În limba greacă există două cuvinte pentru a numi viața: bios, care indică viața pe care o trăim atât timp cât prevalează în noi „omul cel dinafară” și zoi, care indică viața veșnică la care suntem chemați să participăm și care are loc prin învierea „omului cel dinlăuntru”, cu harul Duhului Sfânt.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. Pentru ca propovaduieste dragostea fata de semeni, compasiunea este asteptata de catre oameni ca o reactie normala a Bisericii. Cand compasiunea lipseste, oamenii reactioneaza.
    Pentru ca propovaduiesc smerenia, oamenii asteapta smerenie, de la fetzele bisericesti. Cand smerenia lipseste, oamenii reactioneaza.
    Pentru ca propovaduieste cumpatare, oamenii asteapta cumpatare, de la Biserica si de la reprezentantii ei. Cand nu simt cumpatare, oamenii reactioneaza.
    Cred ca a trecut vremea vorbei „fa ce zice popa, nu ce face popa”. E timpul sa avansam.
    Evenimentele din „Colectiv” au fost doar picatura ce a umplut paharul, in care se adunasera frustrari, revolte si asteptari inselate. Se adunasera in multi ani de zile…

    Am incercat sa pastrez un ton neutru, in comentariul meu. As mai fi adaugat ceva despre agenti de PR, dar am renuntat. Sper ca postarea asta sa treaca de Admin…

  2. Omul trebuie sa slujeasca pe altarul vietii. Compasiunea nu este sentimentalism ci actiune constienta. In acest caz actiunile constiente insemnau ajutarea ranitilor din Colectiv.

    Viata vesnica se castiga prin actiunile omului in aceasta lume.

  3. frumos din partea dvs ca va sustineti breasla din care faceti parte
    pacat ca nu intelegeti aspecte care necesita putina gindire
    apropo;ati iesit in Craiova in 22dec alaturi de miile de muncitori ! v ati gindit daca nu cumva intre ei se aflau si unii care mersesera cu trei zile inainte cu ciomege la Timisoara ?

  4. Sa scrie o femeie in asa fel despre copii e mare semn de intrebare; chiar daca nu a avut copii pana acum nu o pune in situatia de a acuza in continuare ceea ce cred si striga tinerii in strada. Toti am fost tineri si stim ca imediat simteam orice nu era adevarat si orice era fals. Nu cred ca tinerii din strada de acum au gresit – au simtit falsitatea, imbuibarea, grotescul, ipocrizia, neadevarul din spusele, comportamentul si atitudinea angajatilor lui Ciobotea Daniel. Toti sunt niste angajati ai statului Roman, toti au salarii din impozitele tuturor, in plus primesc spaga pentru orice presteaza in cladirile lor sau in afara lor. Imi amintesc in treacat cum la manastirea Cernica intr-o duminica popii botezau/binecuvantau masini si motoarele lor… incredibil. In rest nu stiu daca toti popii sunt asa cum arata arogantul, incultul, securistul (dovedit de Mircea Dinescu) de Ciobotea Daniel. Nimeni nu le-a cerut nimic dupa accidentul din Colectiv insa revolta tinerilor a fost starnita de agresivitatea gratuita a lui Ciobotea impotriva lor si a mortilor din Colectiv. Daca tacea filosof ramanea, acum nu stie pe unde samai scoata camasa.

    • Cred ca n-am citit acelasi articol. Nu acuza copiii, spune ca a fost introdusa Biserica in atentie ca sa dezbine unitatea miscarii tinerilor. Si, din experienta de la revolutie si mai apoi, acestia pot fi dezamagiti si pot ceda in revendicarile lor. Finalul este un indemn la discernamant si la a nu ceda. Rădăcina coruptiei nu pleaca de la biserica, ce e greu de priceput?

  5. Nu ma pot abtine sa nu redau cuvintele lui Iorga

    „De la un izvor unii iau florile de pe margine, alţii apa răcoritoare din fund. Şi sunt şi gâze care bâzâie împrejur”.

    Postarea mi-a placut foarte mult, ca un izvor adevarat pe care il gasest, concret, in padure, cand ti-e sete.

    Si am asteptat sa ajung la final, ca sa vad ce a inteles fiecare.

    Si mi-a venit in minte Iorga, cu intelegerea lui minunata despre cum fiecare gaseste ceva potrivit pentru sine, in orice imprejurare. Se reflecta pe sine in orice lucru, si il traduce in termenii propriei fiinte, il coboara sau il urca la nivelul sau. Ia cat poate.

    Noroc ca, de fapt, chiar daca se contesta adevarul, el ramane adevar, si il recunoaste ca atare si contestatarul, si glasuitorul lui. Si chiar daca nu il intelegi pe de-a-ntregul, ai sentimentul ca e adevarat (adevarul e adevarat pentru ca e o axioma, nu se poate demonstra, si deci nici defini in alti termeni fundamentali, parerea mea).

    Asa ca, bine ca se mai spune adevarul, chiar daca e contestat. El ramane si va da roade.

    Doamne ajuta!

    • Da, asta mi-aduce aminte de unele poezele delicate de pe cartile postale de la tara cu texte prefabricate pentru uzul domnisoarelor nubile si soldatilor din garnizoana locala.

      Pe scurt, sa nu confundam „izvorul” cu mocirla ipocriziei, uriteniei sufletesti, lacomiei danielice.

      Ar fi (un) mare pacat .

  6. Decebal spune bine.

    unde este cumpatarea bisericii?
    nu o sa intreb de catedrala mantuirii, au scris altii destul despre asta… cum doriti sa respecte oamenii biserica cand angajatii acesteia umbla cu masini de 50.000 euro? si nu ma refer doar la patriarh, am vazut masini nissan pathfinder platinum inscriptionate cu „radio trinitas”.

    cum doriti sa va respecte lumea daca faceti astfel de excese?
    problema nu este la popor ci in sanul bisericii, aveti foarte multe de indreptat (desi personal cred ca este imposibil) daca vreti ca acest popor sa va respecte. pentru ca respectul intotdeuna se castiga, nu se impune.

  7. Perfect posibil, chiar probabil, ca actualul curent anti-BOR sa fie nascut dintr-o manipulare, asa cum sugerati. Pe de alta parte, fara a fi articulat pe un substrat real, ar fi ramas la stadiul de manifestare spontana. Insa aici nu vorbim doar de o rabufnire, ci de o frustrare acumulata pe buna dreptate de-a lungul anilor, din motive pe care e de prisos sa le enumar aici. In acest context, abordarea psihanalitica de calauzire a mintilor fragede(rascolite si dezorientate) nu mi se pare tocmai oportuna. Exista momente pentru pledoarii, acesta insa ar fi trebuit sa fie un moment pentru tacere. Altminteri, un mesaj altfel decent capata o aura de inadecvare, iar refuzul(public si in mod repetat) de a accepta critici intra in disonanta cu cheia impaciuitoare in care clerul isi compune de obicei mesajele…

  8. Buna ziua,
    Pornim de la adevarul ca teama de moarte genereaza furie.
    Spuneti dumneavoastra ca furia trebuie indreptata catre Dumnezeu, pentru a nu fi indreptata aiurea. Sunt multe moduri de a te descarca de furie fara sa faci rau cuiva. Poti sa dai cu pumnii intr-un sac de box, poti sa dai vina pe Destin, pe Dumnezeu sau pe Sistem sau in ultima instanta poti sa construiesti ceva.
    Eu cred ca furia poate fi folosita constructiv. Poate porni schimbare atat in exterior cat si in interior. Putem schimba un sistem corupt, putem sa ne schimbam noi comportamentul de consumatori de cluburi darapanate si putem invata sa ne acceptam vremelnicia.
    De ce cred asta? Fiindca in felul asta nu mai indreptam furia catre lucruri abstracte. Invatam sa nu mai dam vina pe societate, politicieni, biserica s.a.m.d., ci cautam solutii concrete, le articulam, le dam nume.
    Ce mai cred eu e ca manifestantii si-au exprimat furia decent. Bineinteles, la fel ca si printre reprezentantii biserici, sunt exceptii.
    In ultimul rand cred ca mesajele impotriva bisericii nu au venit neaparat datorita absentei preotilor la Colectiv. Nemultumirea a pornit de la faptul ca o mana de preoti cu o gandire arhaica au considerat de buna credinta sa infiereze oamenii din Colectiv.
    Gandirea de tipul „Cei morti sunt satanisti eu nu sunt satanist drept urmare sunt in siguranta” are legatura tot cu frica de moarte. E tot o metoda de a ne linisti fricile, numai ca in cazul asta sunt blamate tocmai victimele. Cam atat au putut sa exprime o mana de preoti cand oamenii aveau nevoie de o imbratisare. Chiar nu era nevoie. Puteau sa taca, puteau sa verse o lacrima.
    Asta a amintit de nemultumirea principala, de asocierea dl-ui Daniel cu politicieni corupti de-a lungul ultimilor 25 de ani. Fiindca in piata mesajul a fost „Coruptia ucide”.
    Concluzia mea e ca predica bisericii – „Cautati in voi ca noi n-avem nici o problema” – e ipocrita. Eu nu m-am asociat cu Dragnea & Co. si nici nu iau bani de la saraci pentru iertaciune, n-am turnat la securitate si nici nu imi construiesc un turn de fildes. Acum ii rog pe sefii bisericii sa caute in ei si sa vada daca au fost sau nu buni crestini.

    • Sa nu uitam nici de acordarea nerusinata de catre Fiul cel PreaMare (vorbesc in termeni strict fizici, altfel vorbim de o micime absoluta) a decoratiei hiper-caragialesti „Martirii Brincoveni” escrocilor penali liviu Dragnea si Victor Ponta.

  9. Instigarea si calarirea multimilor se face de catre cei avand o pregatire, cunostinte in domeniu si un interes. Multimile sunt insa imprevizibile si idioate – aceeasi multime a ingenuncheat si s-a rugat cand a trecut pe linga Biserica de la Palat.
    (toata lumea stie ca exista niste activisti – asemeni celor comunisti – care activeaza din organizatii anticrestine, dar si antireligie, destul de puternice si de bine finantate, care au PLAN de indeplinit cu tzinte de atins si Etape – toti virati in spatii cu max vizibilitate PUBLICA, formand o retzea, inclusiv in sanul BISERICII!

  10. «Răul, sub orice formă îl întâlnim, rezidă în rătăcirile noastre înafară. Noi nu putem vindeca răul celuilalt, dar putem pune limite manifestării lui, în măsura în care ne implicăm și, mai ales, în măsura în care începem să vindecăm răul nostru, propriile noastre rătăciri.»

    Biserica a vrut să câștige bătălia cu presa de scandal. Corect a replicat Patriarhul că nu învață presa sau acei reprezentanți ai ei ce și cum.

    În acest mod e pericol să se piardă războiul… Așa am înțeles eu să citesc mesajele ulterioare de iertare.

  11. Stimata Emilia Nistoroiu,
    interventia dvs mi-a permis sa inteleg, un pic mai bine, tipul de relatie pe care BOR il intretine cu „fiul risipitor” român, pe care l-as numi (totusi…) : fiu al lui Dumnezeu (!), inainte de orice alt calificativ adaugat de dvs!
    Poate ca ma insel, dar mie mi se pare ca o enuntare, pe cat de categorica, pe atat de impersonala, ca „Biserica are menirea de a schimba persoana, este „laboratorul sfințeniei” pentru tine.”, nu va avea multa rezonanta in sufletele, si nici in mintile majoritatii tinerilor revoltati, care nu considera ca ei trebuie sa se schimbe acum, si nici nu tin neaparat sa devina sfinti! In orice caz eu n-am auzit asemenea revendicari…

    Spuneti, si aveti perfecta dreptate :”Pentru un om care nu a ajuns la maturitatea credinței, această furie se revarsă fie în el însuși, și atunci se autodistruge, fie în afară, și izbește în alții.”!
    Daca ati fi prelungit reflectia in aceasta directie, ati fi realizat, poate, ca este cazul intregii omeniri : nimeni nu se poate lauda ca a ajuns la maturitatea credintei! Apoi, furia de care vorbiti, nu este mereu negativa, nici exclusiv daunatoare, la fel cum si distrugerea are partile ei pozitive, atunci cand, de ex, se distruge coruptia!
    Din fericire, caile Domnului nu sunt nici univoce si nici previzibile…

    „…pentru mulți oameni Biserica este percepută doar prin cele care „se văd” și consecințele acestei percepții sunt complexe, până la a denatura mesajul a ceea ce este Biserica pentru credincios și în societate.” – Deci, stiti care este realitatea, dar preferati doar sa o comentati? Continuati sa ramaneti intre peretii bisericilor, impasibili, insensibili (aparent!!!) si sa va lamentati de „consecintele complexe”, in asteptarea revelatiilor noastre…spontane??? Intr-adevar, suntem superficiali! Si…? Tot ceea ce propuneti, este „sa nu mai fim”?

    „Îți spun lucrurile acestea pentru ca să înțelegi că dacă întrebarea „unde sunt preoții?” ar fi venit din revolta personală sinceră, atunci ar fi primit un răspuns și lucrurile ar fi mers mai departe.” – Acest raspuns, si exigentele care-l insotesc, arata distanta care exista si persista, intre BOR si unii oameni, din nefericire, exact aceia de care ar trebui sa se preocupe mai atent…

    Poate ca, daca v-ati cobori, cu indulgenta si compasiune, la nivelul nostru de pacatosi, si ati veni langa noi, acolo unde suntem, atunci cand ne doare sufletul si ne arde viitorul, in loc sa ne certati ca n-am venit unde trebuia (va cerem iertare, domnule patriarh, ca n-am stiut unde trebuia sa plangem, si nici de ce pereti trebuia sa ne dam cu capul ca sa ne alinam durerea…!), poate ca ne-am intelege reciproc mai bine, am fi mai buni cu totii, si am renunta sa ne mai judecam prea aspru…tot reciproc!

    • Coruptia este rezultatul unor fundamente pe care se bazeaza organizarea sociala si care nu mai corespund realitatilor curente. Coruptia nu se distruge, modul de organizare sociala trebuie reconsiderat pentru ca oamenii sa poata sa convietuieasca.

      • E tot ce va interpeleaza din acest remarcabil comentariu?
        Ca sa va dau parerea mea,cred ca orice exista este o creatie, materiala sau spirituala de o potriva, se poate distruge, prin asta intelegand disparitia violenta, inainte de consumarea naturala a respectivei creatii (om, reputatie, coruptie, liniste sufleteasca, pace, etc.)

        • Doamna sau domnisoara Ela spune lucruri interesante de fiecare data. Acum mi-a atras atentia problema coruptiei pentru ca e un subiect la zi pe de o parte si pe de alta pentru ca m-am documentat recent cu privire la natura acestui fenomen. Coruptia e un fenomen negativ, nu e o creatie ci o consecinta a unor conditii improprii de functionare a unei societati si care pune omul in conditia de apela la scurtaturi. Importanta este bunastarea omului si nu lupta impotriva coruptiei. Cum spuneti si dumnevoastra suntem fiinte creatoare putem sa gasim solutii sa ne descurcam fara sa luptam impotriva efectelor unei organizari deficiente.

          • ” Importanta este bunastarea omului…” – perfect adevarat!
            „…si nu lupta impotriva coruptiei.” – nici daca impiedica bunastarea ;) ?
            Daca, romanii ar trai in conditii bune, mai mult decat decente deci, daca am putea spune ca avem bunastare, dvs credeti ca ar disparea coruptia si coruptii s-ar auto-consuma, ca DNA ar shoma?

            • E vorba ca societatea e creata de om. Daca oamenii au creat-o prost … De ce sa lupti impotriva propriei creatii si sa nu creezi alta ?

              E ca si cu patul lui Procust.

              Un exemplu similar e cu scolile. Daca scolile sa zicem educa doar filosofi nu te lupti impotriva lor pentru ca nu educa si medici sau ingineri ci infiintezi niste scoli de medici si ingineri pe langa cele de filosofie.

              Societatea romaneasca are nevoie de o scanteie … Totul e asa foarte sumbru, toata lumea critica … adica gen hai sa iesim sa ne mai si distram, sa radem, sa construim ceva … Ca apoi normal constati ca oops lucrurile nu apar asa de la sine ci dispar si nu are sens sa te lamentezi.

              In esenta asta e problema cu coruptia, cu decaderea morala a omului. Daca tii omul inchis intr-o cusca, il haituesti, ii vorbesti permanent de suferinta care trebuie sa o indure pe patul vietii, de unde sa mai iasa forta creatoare a omului ? Omul sucomba …

              Adica aspectul pozitiv lipseste. Intrebi unde sunt spitalele ? Nu-s … Unde e sistemul de educatie: nu, e … Unde e omul bun la inima, saritor la nevoile semenilor ? Pai nu-i … Daca vrei sa ai un om care sa fie saritor si bun la inima te ocupi de educatia lui. Ii creezi conditiile sa se miste, sa rada, esti bun cu el si darnic … Daca stai cu biciul, cu darile, il tii inchis intre patru pereti 18 ani de zile si ii spui zilnic ca e un pacatos netrebnic … de unde sa rasara in el iubirea ?

          • „De ce sa lupti impotriva propriei creatii si sa nu creezi alta ?” – Intrebare foarte buna!
            Dupa mine, raspunsul care este sugerat in ea, este valabil numai teoretic, ma explic:
            Pentru ca depinde ce-ai creat:
            – un monstru care se regenereaza si se multiplica exponential, deoarece hranit de un numar sporit de oameni, sau
            – ceva care, prin nefolosinta ar disparea de la sine.
            In cazul coruptiei, cred ca suntem in primul caz, si asta ne obliga sa o distrugem, sa o lichidam din radacini, ca sa nu ne saboteze actiunile viitoare…E mai sanatos sa cureti terenul inaintea unei constructii, decat sa cladesti in teren mlastinos, sau pe o groapa de gunoi.
            Multumesc pentru conversatie, si felicitari pentru modul constructiv de a pune problemele ;)

  12. Eu nu cred ca s-a strigat jos Patriarhul pentru ca preotii nu au fost destul de prezenti cu ocazia tragediei. S-a strigat asa pentru ca evenimentele intimplate au fost picatura care a facut sa rabufneasca nemultumirea si frustrarea ca tara asta nu seamana cu celelalte tari civilizate, in care nu e posbil sa iti risti viata cind intri intr-un loc public. De aici au inceput sa se reverse si celelalte nemultumiri acumulate impotriva sistemului. Iar Biserica si Patriarhul sint si ele o parte a sistemului, atit timp cit preotii sint platiti din bugetul de stat, se aloca fonduri publice pentru construirea de biserici sau se predau ore de religie in scolile publice.
    Daca Biserica ar alege sa se separe de stat (optiune absolut posibila si legitima – vezi modelul laicitatii de tip francez/american), atunci ea ar putea sustine, cum spuneti, ca ierarhii sint de neinlocuit, precum parintii, si nu trebuie sa fie contestati de credinciosii care constituie Biserica.
    Daca insa Biserica pretinde sa aiba o pozitie implicata in domeniul public, atunci ea trebuie sa se supuna controlului democratic si posibilitatii de a fi contestata de cetateni/contribuabili.

    • De acord, mai putin afirmatia cu „tarile civilizate”, asa de exemplul:
      Acoperisul teatrului Apollo, situat in centrul Londrei, s-a prabusit joi seara in timpul unui spectacol, soldandu-se cu „numeroase victime”, a anuntat politia locala, fara sa precizeze daca este vorba de raniti sau morti, relateaza AFP, citat de Mediafax.

      UPDATE Operatiunile de cautare sub daramaturile acoperisului prabusit al teatrului Apollo, in centrul Londrei, s-au incheiat, pompierii anuntand ca in momentul producerii accidentului, in teatru se aflau aproximativ 720 de persoane, relateaza BBC News Online.

      „Operatiunile de cautare s-au incheiat”, a anuntat vineri Brigada de pompieri din Londra, adaugand ca „pompierii au lucrat intens in conditii foarte dificile”. Potrivit Serviciului de Ambulanta din Londra, au fost ranite cel putin 81 de persoane, insa politia a estimat numarul celor raniti la 76. In total, 51 de persoane au fost transportate la spital, insa fara a avea rani grave.

      Premierul britanic David Cameron a declarat ca urmareste cu mare atentiile informatiile despre acest accident. De asemenea, intr-un mesaj postat pe contul sau de Twitter, el le-a multumit serviciilor de urgenta pentru „o reactie rapida in ajutorarea celor raniti”.

      Marturiile unor spectatori, potrivit carora mai multe persoane au fost blocate sub daramaturi, inca nu au fost confirmate.

      „Noi am fost sunati in jurul orei 20.15 GMT (22.15, ora Romaniei) de la Appolo Theatre, cu privire la prabusirea acoperisului in timpul unui spectacol”, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al Scotland Yard, precizand ca detine informatii despre „numeroase victime”. „Asta s-a intamplat cu putin timp dupa prima parte a spectacolului”, a afirmat un martor.

      Politia, serviciile de salvare si opt autospeciale ale pompierilor se afla la fata locului. „Pompieri au anuntat ca asupra spectatorilor s-a prabusit un balcon, insa mai multi martori, citati de BBC au relatat in retele de socializare ca au vazut parti ale acoperisului, cazute peste spectatori. Initial, ei au crezut ca accidentul face parte din spectacol, apoi au inteles ca nu este asa.

      Teatrul, care numara 775 de locuri pe patru nivele, era plin in momentul producerii accidentului, cand spectacolul „The Curious Incident Of The Dog in the Night-time” era in plina desfasurare, au relatat mai multi martori pentru posturi de televiziune locale.

    • perfect de acord !
      atata vreme cat cel care imi vinde un creion este obligat sa-mi dea chitanta, asa vreau sa primesc chitanta si cand cumpar lumanari !

  13. poate raspundeti dumneavoastra la doua intrebari, documentat – nici un sustinator al popilor n-a reusit sa raspunda pana acum:
    1 – de ce bor este sponsorizata din BUGETUL DE STAT pana la salariul ultimului tarcovnic de la biserica din cucuietii-din-deal, judetul moara-din-vale, dar NU PLATESTE IMPOZITE PE NIMIC – biserica este stat in stat?
    2 – de ce este necesara monstruozitatea din panduri, cand exista spitale fara doatari, cand scolile nu au laboratoare de informatica functionale ?

    • 1. personalul Bisericii primeste o indemnizatie fixa (nu e salariu, el trebuie completat din fonduri proprii pana la nivelul de salariu) pt. ca statul i-a confiscat proprietatile incepand din sec. XIX si XX si a facut, in schimbul lor, un contract cu ea sa o subventioneze financiar (ceea ce si face pana in prezent, pentru ca n-a putut si nu va putea sa-i retrocedeze tot ce i-a luat cu japca).

      2. pt ca „monstruoziatea din Panduri” (sic) e platita peste 70% din donatii, restul e de la Ministerul Culturii si Cultelor. Iar MInisterul Culturii nu poate dona din propriul buget banii pt. culte la Ministerul Educatiei si la Ministerul Sanatatii nici daca ar vrea. Numai primul ministru face realocarile si, conform legii, numai a ceea ce nu s-a cheltuit.

    • BOR e susținută bugetar ca urmare a acordului din 1863 când averile Bisericii au fost trecute în proprietatea statului (legea secularizării averilor bisericii a lui Cuza), averi din care Biserica se autosusținea, iar statul a promis, în schimb, că va ajuta Biserica.
      Pe de altă parte, Biserica nu e scutită de impozite și taxe, cum greșit credeți, ci, potrivit Codului fiscal (art 15, alin. f), cultele religioase sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru: venituri obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult … etc, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase …
      În rest, Biserica plătește impozite și taxe.
      De exemplu, în 2011, în fiecare lună valoarea totală a contribuțiilor la salariile personalului din Administrația patriarhală era de 557.472 lei, iar suma plătită de Patriarhia Română la bugetul de Stat pentru impozitele pe salariile integrale, asigurări de sănătate și contribuții sociale era de 575.087 lei.
      În fine, absența sau existența monstruozității din Panduri nu ar rezolva nimic în legătură cu problemele din educație sau din sănătate și nu are legătură cu acestea (la urma urmei statul dă la sănătate 3 miliarde pe an iar pentru catedrală vreo 4-5 milioane pe an, adică de aproape de o mie de ori mai puțin; credeți că cu alea 4 milioane peste cele 3 miliarde cheltuiți prost și fără cap în sănătate s-a schimba ceva?).

      • asa, deci impozite lunare de 557.472 lei pentru amdinistratia patriarhala (un fel de administratie prezidentiala a bisericii, inteleg) adica fabuloasa suma de 123.000 eur …
        rusine, rusine, rusine !!!

        si veniturile din vanzarea lumanarilor? se da chitanta pentru cand fraierii vin si cumpara lumanari?
        rusine, de 1 million de ori sa va fie rusine !!!

  14. Sfintia Voastra,
    sunt o crestina practicanta care apreciaza Biserica prin credinciosii ei din lume,si din manastiri
    Prin criticele aduse spre binele Parintelui Patriarh, Domnul Andrei Plesu i-a sugerat ca Dansul a gresit Un credincios are dreptul sa critice intrun mod constructiv chiar pe patriarhul tarii , care poate gresi, pentru ca este om.Am vazut ca Parintele Patriarh a facut multe pentru Biserica, de aceea eu zic ca Domnul Andrei Plesu ii vrea binele Bisericii si face apel la Parintele Patriarh Daniel. pentru a o reannoi pe aceasta.Chiar spune la un moment dat, ca tonul schimbarii ar fi de dorit, sa fie dat de sus in jos.Nadajduiesc ca Parintele Patriarh Daniel,cu intelepciunea Dansului va aprecia acest mod de gandire.
    In alta ordine de idei am vazut ca, cei care au scris pe site-ul Ziarului” Adevarul” sunt , fie ,anticrestini, fie atei,sau crestini care nu-si folosesc o gandire lucida,in cazul de fata critica ,nu au simtul masurii , nu se abtin si nu au bun simt Toti au facut un circ pe internet, mai ales cei credinciosi, care i-au facut de ras pe Hristos. si pe ei,insisi..

    • Pe alte saituri gen Adevarul crestinilor echilibrati nu li se permite sa posteze comenturi…Cunosc cazuri.Pe de alta parte exista si manipulare prin diferite ONG-uri care platesc postaci care se dau crestini si publica fel si fel de prostii.Si de aici parerea ca crestinii sunt ciudati,cu vederi inguste etc…

    • sa va explicam: nu B-666NEROSTITUL i-a omorat, ci indolenta autoritatilor si setea de castig fara responsabilitate a proprietarilor localului – lipsa ignifugarii, inghesuirea a 400 oameni unde probabil incapeau 200 si erau declarati 80 !

  15. Cum sa nu fie lumea furioasa pe biserica si popi, când la slujba popa învață lumea cu cine sa voteze, in loc sa-si vadă de treaba lui?

    • Admonestati-l! De asta popa invata aiurea, ca dupa slujba nu va apropiati de el sa-i spuneti ca nu face bine ce face.
      Aici e alta discutie. Ca manifestarea tinerilor a fost deturnata catre BOR, stiindu-se ca se gasesc destule bube in curtea BOR.
      Dar uite ca si la dvs. a prins deturnarea!

  16. Ce diferenta intre cuvintele pline de bun-simt si piosenie ale monseniorului Ioan Robu si tifnosenia afisata de capul si departamentul PR al BOR! Rusine!!!

    • Cuviosul Robu vrea sa-si spele pacatele cu Turnul de langa biserica.
      Intreb:
      Pentru care motiv nici macar o televiuziune nu a prezentat faptul ca un preot ortodox venit in acelasi timp cu pompierii/.

  17. Parcă si Arafat spune acelasi lucru:

    „Hai să luăm intervenția — nu s-a greșit, haideți să luăm gestionarea la nivelul spitalelor — nu s-a greșit în situația de dezastre, asta a fost o situație de dezastre. S-a greșit din partea celor care arată cu degetul peste tot și acuză fără să aibă informați complete. Toate lumea are dreptul să acuze. Noi, în România, în loc să fim cu toții sudați pentru a face ceva, noi am creat două tabere și am început să arătăm cu degetul. Asta a fost cea mai mare greșeală. În orice situație ca aceasta în viitor ar putea să ducă la lipsă de reacție. Deja văd colegi de-ai mei care nu vor să se implice în luarea deciziilor, nu mai vor să apară la fața locului, să conducă intervenții, nu mai vor să facă nimic”, a spus Raed Arafat.

    El a atenționat că acuzațiile „nu se fac la cald”, în timpul intervenției, și nici pe baza unor informații care nu se știe niciodată cine este în spatele lor.

    „Sunt zeci de date care s-au dat în perioada respectivă și pe care nimeni nu știe cine le-a dat. Ca și chestia cu ascunderea cadavrelor”, a afirmat secretarul de stat în MAI.

    Asa si cu Biserica: După ce o bagi ca pe un cal troian drept momeala la „vinovat de serviciu”, vine de la sine sa iti versi oful si pe cate un preot arogant din buricul Bucurestiului, ca si cum fix de aici porneste coruptia.

    • „… vine de la sine sa iti versi oful si pe cate un preot arogant din buricul Bucurestiului, ca si cum fix de aici porneste coruptia.” – Poate nu porneste de la el, dar parca nici nu-i lipseste…?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

monahia Emilia Nistoroiu
monahia Emilia Nistoroiuhttp://contributors
Licențiată a Facultății de Planificare și Cibernetică Economică, ASE, București, 1983. Licențiată a Facultății de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie – Limba engleză, Universitatea din Craiova, 1996, cu lucrarea intitulată Începutul laicizării la români. Studii în Analele Universității din Craiova. Seria Teologie și articole în reviste cu profil teologic.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro