miercuri, mai 18, 2022

La război ca la război… Sau nu? Despre ordine în haos

Civilization begins with order,
grows with liberty,
and dies with chaos.
Will Durant

Există o poveste adânc încetățenită cum că războaiele (care sunt inevitabile) se împart în „războaie drepte” (de apărare) și „războaie nedrepte” (de cucerire). Eu însumi am învățat la școală că românii au purtat întotdeauna războaie din prima categorie, în timp ce toți ceilalți ne-au vrut răul. Sunt convins că fiecare națiune are aceeași abordare, pentru că așa s-au construit națiunile în veacul al XIX-lea, „secolul națiunilor”. De exemplu, ignorând total „războiul de iarnă” din 1939 contra Finlandei (un atac menit să asigure siguranța frontierelor URSS!) sau anexarea unei mari părți din Polonia în toamna aceluiași an (a fost doar o punere în operă a unui tratat internațional!), istoriografia sovietică (așa cum a ajuns la noi) s-a concentrat pe „Marele Război Patriotic” sau „Marele Război de Apărare a Țării” din 1941-1945. Ce dacă în acel război au fost cucerite teritorii cât jumătate din Europa? El a fost un „război drept”, pur defensiv. Iar inamicul era invariabil format din „naziști”, adică din „naționaliști”, cei care pretindeau că există națiuni… Români, ucrainieni, polonezi; cu toții pretindeau să fie recunoscuți ca națiuni, opunându-se astfel „visului de aur al omenirii”: pacea mondială adusă de comunismul internaționalist. Se uită de multe ori de unde a venit termenul (astăzi peiorativ) de „nazism”: la origini, el desemna gruparea politică de extremă dreapta din Germania anilor ’30 care propovăduia idealul naționalismului german în lupta sa cu internaționalismul comunist. Atunci când Putin acuză nazismul din Ucraina el nu are în vedere o formă de antisemitism, ci simpla dorință a Ucrainei de a fi independentă (de Rusia). Este precum soțul divorțat care se agață de fostul soț atunci când acesta încearcă să-și refacă viața…

Exact așa este și acum: sunt unii care se opun „păcii rusești”. Observăm astfel cum ministrul apărării din Federația Rusă vorbește despre ministrul american de război. Mesajul este același: Rusia se apără împotriva agresorului american (chiar dacă acesta este perfid și nu se angajează direct în luptă); Rusia poartă un „război drept”. Să ne amintim că în prima parte a secolului XX ministerul cu pricina se chema în mod tradițional ministerul care se ocupa cu războiul, cam prin toate statele. Războiul era unul dintre instrumentele politicii internaționale; nu era dorit, dar nici nu era evitat. Abia ororile celor două războaie mondiale i-au făcut pe decidenți să încerce să evite un al treilea război și să creeze armătura de acorduri și tratate care să oprească din fașă o asemenea conflagrație. În acest nou cadru, conflictul armat devine o metodă „profesionistă” de rezolvare a unei dispute prin implicarea unor armate. Civilii se dorește a fi protejați de efectele războiului (măcar de cele directe).

Orice depășire a limitelor conflictului armat care atinge obiective civile reprezintă o încălcare a „regulilor războiului”. Bombardarea Varșoviei din 1939 și cea din 1944, bombardarea Londrei din 1940-1944, bombardarea Dresdei din 1944 sau cea a Tokyo-ului din 1945 sunt scoase din regulile războiului „corect”. Nu numai Hitler, dar și Sir Arthur „Bomber” Harris sau Curtis LeMay sunt contraziși. „Totul este permis în dragoste și în război” nu mai este un dicton la modă, cel puțin în ceea ce privește războiul. Ideea dezvoltării armelor de precizie a fost cauzată tocmai de această dorință de a evita la maxim victimele civile. Războiul ar trebui purtat doar de către războinici.

Într-unul din filmele sale emblematice, Profesionistul (1981), Jean-Paul Belmondo (acest Chuck Norris galic) ilustrează extrem de plastic ideea de conflict limitat la militari. Scena celebră a filmului ilustrează un duel gen western derulat în plin centru al Parisului. Melodia care formează fundalul sonor al scenei, Chi Mai, (dintr-o coloană sonoră semnată de Ennio Morricone) este atât de ilustrativă încât a fost utilizată drept fond sonor la înmormântarea de acum câțiva ani a actorului titular. Dar nu critică de film vreau eu să fac aici, ci să comentez o ilustrare plastică a limitelor conflictului armat. Personajul interpretat de Belmondo este, la momentul scenei, un fugar urmărit de către toate „instituțiile de forță” ale Franței. La bază, însă, el însuși este un „profesionist”, adică un agent special al acestor servicii. Principalul său Nemesis este un polițist sadic care folosește orice truc pentru a-și atinge obiectivele. Atunci când polițistul crede că l-a încolțit și merge să îl lichideze în apartamentul prietenei sale, „spionul” îi întinde o capcană și îi „pică în spate”. Profesionistul ar fi putut foarte ușor să-l împuște „pe la spate” pe polițist, dar alege să îi dea o șansă de a lupta „cinstit”, într-un duel (o aristeia modernă). În mijlocul „acțiunii” se intercalează și un „civil”, ajuns pe acolo din întâmplare, iar cei doi „soldați” pur și simplu îl ignoră. Lupta este pentru profesioniști, nu trebuie să se extindă la civili…

Iată că ideea unor reguli într-un context combativ nu este lipsită de sens. Este însă vorba (doar) despre reguli morale? Într-adevăr, în filmele western (de la celebra trilogie a lui Sergio Leone până la mai recentul Mai iute ca moartea sau la reinterpretarea lui Tarantino din Django), eroul (fie el și duplicitar precum personajele interpretate de Clint Eastwood sau Russel Crowe) respectă un anumit cod al onoarei. Până și „colecția” de „ciudați” din Cei șapte magnifici ilustrează existența acestui cod. Se consideră însă că luptătorul care își autoimpune niște limite va fi în dezavantaj în fața unui adversar care consideră că totul îi este permis. În definitiv, lipsa regulilor permite o paletă mult mai largă de acțiuni. Și totuși…

În 2 martie 2022, în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, 141 din cele 193 de state membre au votat pentru o „retragere necondiționată” imediată a trupelor rusești din Ucraina. Cele 5 state care au votat împotrivă au fost Belarus, Coreea de Nord, Eritreea, Siria și, bineînțeles, Rusia. Practic, la o analiză atentă, toate aceste state se află într-un fel sau altul într-o zonă de „conflict de interese”. Au mai fost 35 de abțineri (care pot semnifica o încercare de neimplicare sau o recunoaștere a unei situații de conflict de interese). Totuși, pare că există o majoritate covârșitoare a recunoașterii faptului că războiul pornit de Rusia este unul „nedrept”. Pe ce baze s-a ajuns la o asemenea decizie? Prin apelul la un set de reguli, parte a sistemului de drept internațional public. Regulile vin astfel să limiteze conflictul armat până la a-l interzice. Astfel, punctul 2 din Rezoluția ONU face trimitere la articolul 2 alineatul (4) din Carta ONU care stabilește că „Toți Membrii Organizației se vor abține, în relațiile lor internaționale de a recurge la amenințarea cu forța sau la folosirea ei fie împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a vreunui stat fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite”. Prin raportare la această regulă, Adunarea Generală a declarat că acțiunile Federației Ruse reprezintă o „agresiune” împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. În consecință, s-a cerut Federației Ruse nu numai să oprească de îndată „operațiunea specială”, ci și să se retragă de pe întreg teritoriul Ucrainei (adică inclusiv din Crimeea – o chestiune pe care o precizase și în 27 martie 2014 printr-o altă rezoluție).

În 16 martie 2022, Curtea Internațională de Justiție emite o ordonanță prin care solicită „suspendarea” imediată a operațiunilor militare rusești în Ucraina. De data aceasta, situația este privită din perspectiva „civililor” și a efectelor nefaste pe care războiul le produce asupra acestora. Din nou, regulile vin să limiteze acțiunea armată. Această ultimă decizie (deși doar provizorie) este importantă pentru că recunoaște că pe teritoriul Ucrainei există dovezi suficiente cu privire la existența unor acte de genocid, interzise la nivel internațional indiferent de natura conflictului. Altfel spus, războiul nu se poate duce în orice condiții.

Nu vreau să analizez în detaliu efectele acestor reguli, ci mă mulțumesc să observ faptul că războiul însuși este supus unor reguli. Principala obiecție este aceea că, de fapt, aceste decizii au fost complet ignorate de părțile beligerante și războiul a continuat neabătut. Totuși, există un consens fără precedent la nivel internațional cu privire la calificarea agresiunii rusești ca fiind plasată în afara oricăror reguli, iar consecința este că Rusia nu va putea obține o recunoaștere internațională a unei eventuale retrasări a granițelor. Adică, la nivel diplomatic, Rusia a pierdut războiul; tot ce mai  poate obține este o situație de fapt contrazisă de lege. Altfel spus, legea (regulile) nu reprezintă un panaceu universal; faptul că există reguli nu înseamnă că ele nu vor fi încălcate de unii. Important este însă că există consecințe ale acestor încălcări. Aceste consecințe ar putea să nu fie imediate, dar ele există în toate cazurile. După al doilea război mondial s-a putut organiza o analiză a respectării regulilor imediat prin procesele de la Nürnberg. După conflictele din fosta Iugoslavie, a durat ceva mai mult. Justiția nu se face imediat pentru că are nevoie de timp pentru a analiza „la rece” faptele. Este și periculos să forțăm justiția să dea verdicte rapide, sub presiunea evenimentelor. Să ne amintim de „tribunalele populare” din România anilor ’50 (organizate după model sovietic). De aceea actualele decizii (și de la Haga, și de la Strasbourg) sunt mai degrabă decizii interimare care impun o oprire a ostilităților (sau măcar a acțiunilor împotriva civililor și serviciilor esențiale) până când faptele pot fi analizate cu atenție.

Dintr-o anumită perspectivă, regulile sunt cele care ne deosebesc de restul ființelor de pe Pământ. Faptul de a respecta Legea este trăsătura noastră de căpătâi, care ne-a permis să devenim stăpânii planetei. Iar încălcarea Legii ne-a alungat din Rai…

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. Faptul de a respecta Legea este trăsătura noastră de căpătâi, care ne-a permis să devenim stăpânii planetei. Iar încălcarea Legii ne-a alungat din Rai…

    Ca poanta e o concluzie simpatica.. realitatea arata ca cine a devenit, scurt timp, stapinul planetei a respectat doar propriile legi. Pin-la urma asta e baza, sa faci legi, cine face legea cistiga sau invers, cistigatorul face legea.

    • Eu prefer să fiu mai optimist: poți face legi proaste pentru puțini oameni o perioadă mai lungă, poți face legi proaste pentru mulți oameni pentru o perioadă scurtă, dar nu poți face legi proaste pentru mulți oameni pentru o perioadă lungă. Or, aici, Rusia (care a făcut legi cum a vrut ea în interiorul granițelor) pare să nu poată să le impună și în afară. Și asta pe modelul pe care ei înșiși l-au agreat la finalul WW2, când își doreau să stimuleze independența teritoriilor coloniale și dezmembrarea Imperiului Britanic.

      • ” Și asta pe modelul pe care ei înșiși l-au agreat la finalul WW2, când își doreau să stimuleze independența teritoriilor coloniale și dezmembrarea Imperiului Britanic.” și FR, NL aș adăuga
        Dar, d-le Rizoiu, din fraza de mai sus răzbate, poate involuntar, semnul = /o confuzie între RUS si URSS. Nu cred că e corect. Lăsăm la o parte aspectele, așa-zis, „etice” cu prea puțina relevanță aici ci istoricește vorbind nu e corect. URSS era un imperiu/societate cu scop/agendă ideologică pe care sunt convins că o cunoașteți mai bine decât mine. RUS are doar interese strategice care, uneori, se suprapun cu cele ale fostei URSS și ale fostului imperiu țarist. Dar lipsesc ideologia, militantismul, etc.

        Overall, apreciez moderația și calmul cu care apreciați/observați chestiunea.

        • S-ar putea să aveți dreptate și să fie o diferența ideologică între URSS și RUS, dar mie mi-e greu să o văd. Da, poate că în anii 20-30 a existat o ideologie în care chiar credeau. Dar deja în anii 40-60 ideologia respectivă a lăsat locul simplei dorințe de supremație în care „nobilele idealuri ale comunismului” mai erau doar un paravan. Iar Rusia a căpătat rolul central (deși Stalin era gruzin, iar Hrușciov și Brejnev – ucrainieni). Interesele strategice erau (atunci și acum) aceleași – ieșirea din izolarea nordului Eurasiei și accesul spre Europa.Așșadar eu că ideologia este aici problema, ci mai degrabă strategia (aceeași de la Războaiele napoleoniene încoace).

          • D-le Rizoiu,
            Repostez aici un comentariu la un alt art.
            „Va propun sa cititi (critic) urmatorul art. https://www.bbc.com/news/world-asia-60896824 .
            Similaritatea (mutatis mutandis) cu situatia „noastra” (ref.la UKR, RUS, NATO) este incredibila. Priveste cauzele actualei crize, motivatiile si reactiile marilor puteri/puterilor regionale dominante la amplasarea de forte militare straine in „sfera lor de influenta” (pe care o revendica explicit/tacit)….
            Argumentele partilor sunt IREAL de asemanatoare cu cele din sit.RUS&UKR. De la drepturi, suveranitate la „afectarea echilibrului de forte regional”…..si Australia pe post de RUS (in privinta riscurilor de securitate, etc).
            Este demonstrarea, fara pic de tagada, a teoriei geopolitice realiste a lui Mearsheimer. Reluarea, in mic/f.mic dar ilustrativ, a desfasurarii de evenimente care au dus la ce se intampla astazi. Incredibil !”

  2. Kucrand niste ani cu englezi prin Arabia am auzit si memorat o zicere britanica : A Chaos under control !
    Se potriveste ?

    • Sincer, eu chiar cred că omul trebuie să-și păstreze măcar o fărâmă de haos. Altfel ar fi vorba despre o ordine care nu ne-ar mai deosebi de roboți :-)

      • Cu totul de acord privind farima de haos. Un pic de haos stimuleaza creativitatea si nu ma refer numai la cea tehnica, sau artistica, ci in general, chiar si la cea politica.

    • Istoria ne arată că poporul rus nu prea și-a ucis conducătorii… Cu excepția țarului (care a fost ucis de niște anarhiști, practic) sau a lui Rasputin (ucis de serviciile străine), niciun lider nu a fost ucis „intern”. Hrusciov a fost „tras pe dreapta”; la fel și Gorbaciov.

      • @ Radu Rizoiu asa este, multumesc pentru explicatii! Soarta lui Putin e ca o ecuatie cu mai multe variabile care pe moment inca îi sint favorabile. In ele intra si un coeficient de inertie (a poporului rus), care îi asigura tocmai aceasta stabilitate. De sperat e o ,,lebada neagra”, cind multe butoane devin multe riscuri. Ca Putin nu poate fi impins pasnic pe calea cea dreapta. Toata lumea pasnica civilizata din Occident isi doreste o ,,omleta” a pacii europene, dar nu se gaseste nici un factor sa sparga ouale. Pina acum cel putin.

      • Mai mult decât atât, înlăturarea conducerii de la Kremlin ar putea duce la o escaladare si mai mare a conflictului. E naiv sa presupunem ca odată ce conducerea este înlăturată războiul se va opri in mod automat. Multă lume asa crede, dar sa nu ne trezim abia atunci cu un haos scapat de sub control. Din cate am vazut in perioada asta, lumea occidentală înțelege foarte putin Rusia și cum merg treburile acolo. Asta poate fi periculos.

  3. În ultimii ani au fost mai multe dispute pe-aici cu diverși suporteri hardcore ai Bruxelles-ului, care insistau că suveranitatea westfalică e depășită și că statele est-europene trebuie să se conformeze necondiționat deciziilor adoptate la Bruxelles. În modul ei agresiv și rudimentar, Rusia de azi face practic același lucru: pretinde că suveranitatea westfalică e depășită și că statul rus are un cuvânt de spus în ce privește direcția pe care vrea să o urmeze Ucraina.

    Practic, ceea ce face Putin în prezent este să aplice doctrina Brejnev, invocată la invadarea Cehoslovaciei. Uniunea Europeană nu-și permite astfel de lucruri pentru că nu dispune de o armată europeană, însă ar fi tentată să procedeze la fel, dacă ar avea acea armată.

    Momentul actual ar fi foarte potrivit pentru ca Europa occidentală să renunțe în mod explicit la soluția ”în două luntri”. Recunoaștem că suveranitatea westfalică se aplică în continuare, îi cerem Rusiei să o respecte, dar o respectă și Bruxelles-ul. Fără cohorte de postaci trimiși pe forumuri, care să explice că suveranitatea westfalică e depășită.

    • Mai este o mică deosebire: membrii UE au fost de acord să renunțe (parțial) la suveranitate. Și pot să iasă din UE dacă nu le mai convine „știrbirea” (a se vedea Brexit). Deși nu sunt de acord cu multe dintre politicile Bruxellesului, cred că pentru noi este un mare noroc că am reulit să intrăm (așa, pe ușa din dos, cum s-a întâmplat) tocmai ca să ne apărăm acum de suveraniștii care ne spun că a fi independent înseamnă să nu respecți nicio regulă, ci să faci cum îți spun ție interesele de moment. Și sper ca această suveranitate dizidentă să fie din ce în ce mai limitată de o integrare mai serioasă. Poate că drumul pornit la Maastricht și apoi continuat la Lisabona era cel corect. Poate că acum Parisul și Berlinul vor înțelege asta (după ce-și vor șterge lacrimile, pentru că Moscova nu crede în lacrimi, nu-i așa). Dacă Ucraina alege să facă parte din CIS (sau cum se mai cheamă acum), atunci poate să cedeze o parte din suveranitate Rusiei. Dar deocamdată nu pare să dorească așa ceva ci, din contră, ar dori să o cedeze către UE…

      • La presiunea Franței și a Germaniei, Ucraina a semnat acordurile de la Minsk, pe care ulterior nu le-a implementat. Așa justifică Rusia invazia de astăzi.

        În mod cât se poate de similar, în negocierile privind Transnistria, Germania și UE au promovat în permanență punctul de vedere al Rusiei. Germania are relațiile ei privilegiate cu Rusia (asta sper că nu contestați) așa că interesele României vor fi reprezentate de Bruxelles mai cu reținere, spre deosebire de interesele Germaniei.

        România și-a cedat benevol o parte din suveranitate către Bruxelles, însă n-a stabilit nimeni că Bruxelles-ul este îndreptățit să promoveze interesele Kremlinului cu ocazia asta. Ucraina a dat cu capul de pragul de sus mult mai rău decât România, tocmai pentru că în urmă cu 7 ani, la Minsk, n-a înțeles ce o presează Franța și Germania să semneze. Până și Voronin, cât era el de comunist, a refuzat să semneze ce era presat să semneze, în privința Transnistriei.

        • Tocmai de aceea sper că acum Europa va înțelege că trebuie să se uite spre vest, chiar dacă asta înseamnă să muncească mai mult și să facă față unei concurențe nemiloase în plan economic. Rusia părea un „partener” mai facil pentru că acolo existau monopoluri și singurul interes era consumarea acumulărilor de către o mână de oligarhi care își cumpărau iahturi în Mediterana…

        • @Harald
          As usual demonizezi fără probe/prin simple interpretări falacioase politica moderată, răbdătoare și conciliantă a FR&DE.
          Ca mulți, astăzi, privești monocauzal problematica și pornești de la convingeri ptr.care cauți argumente.
          Noi am mai vorbit aici, modelul invocat de tine privind suveranitatea absolută dar in cadrul unei construcții politice de tip UE nu merge. Efectiv! Duce la dihonie si disoluție. Vezi EFTA/AELS. Propunerile Cameron 2015 exact într-acolo ne îndreptau.
          Dar tu vehiculezi teorii Nigel Farage style relativ la „dictatura bruxelleză” și atât. Niciodată nu se aduc argumente CONCRETE privind dictatura asta invocată.

          • @JB – am scris eu undeva ”dictatura”, meștere? Am scris ”acordurile de la Minsk”, da? Ai de gând să susții că Ucraina le-ar fi semnat în ciuda opoziției Germaniei sau care e misiunea ta pe-aici?

            • @Harald
              „Meștere” ghilimele le-am pus exact acolo unde trebuia. Daca tu nu înțelegi e treaba ta. Sau poate „asta e misiunea ta pe-aici”!?!
              Acordurile de la Minsk au fost semnate/agreate de părți. FR&DE au făcut bune oficii de mediatori. Și sigur că au făcut demersuri în sensul ăsta. Era in interesul păcii, nu?!!? UKR a crezut că e o formă subtilă de a trage de timp, că se va combina de facto cu NATO pe ideea „fuck EU” patentată de V.Nuland, hai că îi imbarligam noi, etc. E ok, e dreptul lor. Da’ uite ce a ieșit.
              Încă din 2008 summit Bucharest DE&FR au tot spus că avertizările RUS cu privire la NATO = UKR, Georgia sunt serioase. Au insistat că se pot evita tensiunile care duc la răzbel. Au insistat și în 2014 când cu Maidan, acordurile de la Minsk, etc. Și au insistat degeaba. Dar avem proba că demersurile lor au fost corecte și realiste.
              De ce cauți mereu să scoți DE de țap ispășitor? Zău că nu înțeleg. Ai o chestie personală….

          • Doar un cuvînt: Srebrenica. Nu uit, mai ales că nici un oraș din România nu ar fi mai capabil să le determine pe cele două birocrații diplomatice la o politică mai puțin „moderată, răbdătoare și conciliantă” față de genocid.

      • „Dar deocamdată nu pare să dorească așa ceva ci, din contră, ar dori să o cedeze către UE…”

        Si Donbas tot catre UE ? Pai regiunea aceea a votat constant pro-Rusia si chiar mai mult , lupta de 8 ani militar efectiv impotriva guvernului de la Kiev pe care nu-l recunoaste. Nu exista in Ucraina o opinie comuna sau majoritara nici in politica interna nici in cea externa. Aceasta fiind si cauza esentiala , fundamentala a conflictului civil ucrainean , care conflict a inceput inclusiv militar odata cu lovitura de stat maidaneza.

        Deci cand va pronuntati despre ce ” pare ca doreste Ucraina” la cine exact din Ucraina va referiti ? Nu de alta dar jumatate din Ucraina clar vrea cu rusia.

        • Nu pare chiar așa de clar că „jumatate din Ucraina clar vrea cu rusia”. Altfel, Rusia ar fi ocupat deja acea jumătate călcând cu tancurile doar pe flori. Haideți să presupunem că 2 județe din România (cam ca și cele 2 regiuni ucrainiene) ar dori să iasă din UE. Și ar vota majoritar în acest fel. Ar fi acceptat de către România acest lucru?

  4. Intreg Occidentul si aliatii ba chiar mai toate natiunile globului se vor uni sub steagul SUA .Nimeni nu poate privi aceste distrugeri si aceste oribile crime de razboi (deja multi lideri ai lumii s-au pronuntat in acest sens )cu detasarea cu care o face armata Rusiei .Fara acesti ani de pace -1945-2021- Uniunea Europeana nu putea exista si daca ea nu exista acum, indiferent cit ne sunt sau nu nu ne sunt agreabile unele decizii de la Bruxelles , in acest moment ,Rusia cucerea intreaga Europa dezbinata .Sa multumim inteligentei celor care ne-au ajutat sa intram in UE si NATO . Eu vad unitatea tuturor tarilor membre UE si a aliatilor lor prezenta activ in fata agresorului ba chiar putem anticipa si o lume condusa de catre SUA, in integralitatea ei ,dupa ce Rusia pierde razboiul .

    • Deși mi-ar plăcea să fie cum spuneți Dvs., nu știu cum vor accepta statele europene să recunoască alianța „naturală” cu SUA. Chiar și atunci când li s-a pus la dispoziție Planul Marshall în 1947, au existat multe reticențe. Acum se oferă gaz livrat „la butelie”, cu vase de LPG… În plus, Franța și Germania, după ce și-au reconstruit economiile distruse de război cu bani americani, în ultimii ani au preferat să se delimiteze de economia SUA și să încerce să-și obțină marje mai mari de profit din Asia (Rusia, China, India). Sunt curios ce o să se întâmple la alegerile din Franța și la cele legislative din SUA… Să sperăm că nu vor exista suprize neplăcute.

  5. Vladimir Putin recurge la ameninţarea nucleară pentru a evita intervenţia directă a NATO în Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a folosit ameninţarea de a recurge la arsenalul său nuclear pentru a evita ca Occidentul să ia în calcul o intervenţie directă în conflictul din Ucraina, cu toate că simpla menţionare a acestei opţiuni demonstrează disponibilitatea de a ucide numeroşi civili. Obiectivul său a fost să transmită Occidentului: „Nu vă implicaţi direct”. NATO a anunţat deja foarte clar că nu va interveni. Putin şi-a îndeplinit obiectivul. Rusia are circa o mie de arme nucleare aflate permanent în stare de alertă, care ar putea fi folosite în decurs de câteva minute. Doctrina Rusiei privind descurajarea nucleară prevede că armele atomice pot fi utilizate în cazul unei ameninţări existenţiale la adresa acestei ţări. Nu se ştie ce poate considera Putin că ar reprezenta o provocare adusă supravieţuirii ţării sale. Ronald Reagan când a descris logica distrugerii reciproce asigurate, a spus că „un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie purtat niciodată.
    Dacă Putin decide că singurul mod în care poate câştiga împotriva Ucrainei şi Occidentului este folosindu-se într-o anumită formă de avantajul său în armele nucleare tactice, înseamnă că Putin îşi poate conduce războiul fără a-şi face griji cu privire la un răspuns din partea forţelor convenţionale sau nucleare occidentale. O reevaluare a impactului psihologic ca in “fereastra overton” ce schimba regurile jocului.
    Poate duce la extinderea conflictului neangajarea NATO ? in aceasta logica, nu.
    Ce ar urma in urma unei lovituri tactice nucleare a Rusiei in Ucraina? Capitularea Ucrainei si crearea zonei tampon dorita de Rusia findca a dovedit deja ca occidentul este slab politic avind in vedere dependenta politicienilor de alegatorii lor si incapacitatea lor de a consolida opinia publica. Nimeni in occident nu isi va sacrifica cariera politica ca sa-i tina piept.
    https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/03/ukraine-russia-nuclear-weapons-cold-war/627587/

    • O lovitura nucleara fie ea si una tactica , asupra Ucrainei , nu ar aduce nimic in plus decit numarul de morti si radicalizarea totala (daca o mai fi nevoie ) a 40 de milioane de cetateni ce se vor impotrivi vesnic Rusiei .Rusia nu are ,in acest moment, garantia nonexistentei unei lovituri , de mare intensitate ,asupra Moscovei declansata nu de NATO ci de armata Ucrainei .Occidentul face exact ceea ce trebuie sa faca si el nu poate aduce NATO in postura de agresor .Daca ar face asta , daca NATO ar ataca fortele militare ale Rusiei ,politic , Occidentul poate pierde exact ceea ce are el mai pregnant atasat si anume forta mediatica ce il sustine in toate demersurile internationale . Nu este vorba de nici o slabiciune si Presedintele Biden a arat asta in clar .Ceea ce vedem , la nivelul sanctiunilor , era de neimaginat pina mai ieri .Dureaza dar curind Rusia va fi lipsita total de mijloacele de atac. Indiferent cite rachete ai daca iti lipseste cea mai mica componenta totul devine inutilizabil .Ucraina nu are decit solutia armelor oferite de Occident si de rabdarea necesara ce face ca pe masura trecerii timpului Rusia sa esueze .Girbaciov , la vremea lui , a stiut ce poate pati Rusia in cazul declansarii unui astfel de conflict .

    • Eu cred (sper) că Rusia nu-și va folosi acest atu, pentru că atunci ar pierde tocmai caracterul său disuasiv. Vor aștepta să câștige războiul în mod convențional. Principalele lor probleme sunt că strategia sovietică a fost mereu aceea de a concentra o superioritate numerică locală covârșitoare și că și comandanții ucrainieni au studial la aceeași școală… de la Frunze. Neintervenția NATO are o anumită logică, dar în principal pe aceea că NATO nu are trupe suficiente în zonă. Rusia și-a masat trupele timp de câteva luni (celebrele „manevre”). Iar singurele trupe semnificative ar fi cele americane și nici un stat european (poate cu excepția flancului estic) nu dorește așa ceva.

      • Daca se reunesc fortele armate din diferite tari din flancul estic, ceea ce eu cred ca RO nu prea mai are, deci ca sunt total insuficiente fata de cele ale rusilor, tot este nevoie de coordonare si cei care pot face acest lucru sunt americanii sau poate britanicii. Imi vine greu sa cred ca britanicii vor fi lasati sa preia coordonarea din cauza unor orgolii europene.

        Dupa parerea mea a fost o mare greseala a NATO: stia ca fortele se maseaza la granita Ucrainei, av3eau informatii ca urmeaza o invazie masiva si totusi nu s-au pregatit. De ce??? Poate o sa aflam peste cativa ani. A trmite 1000 de militari in RO este o gluma buna – a avea 10.000 in Polonia este cumva mai bine tot insufiicient. De ce sunt 30.000 de militari americani inca in Germania???

        Intre timp pare ca ne vom intoarce cat de curand la business as usual in zona. Vad ca lucrurile cam asa se astern, A doua mare greseala facuta de lumea civilizata dupa parerea mea.

        • Ați văzut Buffalo Soldiers (2001)? Cam așa sunt trupele americane din Germania :-) Acolo și-a făcut și Elvis stagiul militar… Este o formă de a sta la căldurică. Nu cred că sunt forțe combatante prea mulți. Poate doar aviatorii.

  6. Poate ca lumea nu a inceput cu ordinea ci mai intari a fost libertatea si abia apoi s-a ajuns la ordine si am doua exemple de tari, din doua emisfere diferite, care asa au procedat: USA si Australia.

    USA a pornit la drum negand tocmai ordinea prestabilita a monarhiei a ajuns in haos, dar a renascut prin libertatea individuala si apoi a readus si ordinea la locul ei.

    Australia a inceput intr-un fel extrem de interesant: cei care au fost lipsiti de libertate au primit-o insa intr-o noua tara si poate parea tocmai culmea ca ei si urmasii lor au acceptat sa urmeze ordinea/legea in noile teritorii pentru ca au inteles sensul si rolul lor.

    Am si exemplul Frantei care in timpul Revolutiei a pus mai presus de toate ordinea, o ordine dictata de sus, lipsind ingredientul libertatea desi dorea sa o incurajeaza….

    Ca si in Biblie intai a fost libertatea si apoi legea, daca negi legea cum s-a intamplat la parasirea Eden-ului va trebui sa faci fata unei alte realitati, cu alte libertati si alte legi. Exodul declansat si aprobat de faraon, pana la urma, a exprimat dorinta unui grup de oameni de a isi castiga pe deplin libertatea si a fost insotit, ulterior, de un set de reguli, relativ simplu si usor de aplicat. Dar de fiecare data a fost declansatorul a fost dorinta de a avea libertate, libertatea individuala si libertatea in cadrul unei colectivitati.

    Libertatea este poate bunul cel mai de pret al omului, este esenta umanitatii.
    Iti dai viata pentru libertate nu mai este un simplu slogan in Ucraina.

    Libertatea umana este cea care genereaza haosul dar mintea si regulile recunoscute individual si nu impuse arbitrar de un individ sau de un mic grup aduc ordinea si genereaza prosperitatea doar atat timp cat mintea si regulile respecta umanitatea sau altfel exprimat drepturile firesti ale omului.

    Esenta civilizatiei consta tocmai in recunoasterea, acceptarea si urmarea regulilor de fiecare in parte si de grup, in totalitatea sa.

    „Operatiunea speciala” declansata este in afara ordinii de drept international dar comunitatea internationala inca nu a gasit ac de cojocul refractarului.

    Avem doua alternative: fie se rescrie ordinea internationala – vezi caderea din Eden – fie se definesc reguli noi in cadrul ordinii actuale.

    Socul este maxim pentru o lume intreaga, pentru intreaga civilizatie dar nu toti gandesc inca la fel.

    PS
    La o luna de la declansarea nenorocirii mi s-a declansat o alergie severa desi tratam cauza – este doar incarcatura nervoasa care ma copleseste.

    • Aveți perfectă dreptate. Din păcate, unii confundă libertatea (individuală) cu libertatea de a impune altora viziunea lor. Cea mai mare problemă a libertății este aceea că are limite (e o „libertate gravitațională” cum spune dl Liiceanu sau una „în interiorul frontierelor” cum afirmă dl Vieru). Ei bine, încă aștept să văd formula pentru fixarea acestor limite. Statul pretinde că are o asemenea formulă și el (și numai el) o poate aplica. Nici Biserica nu este mai brează pe această temă pentru că spune același lucru. De aceea intuiția îmi spune că regulile trebuie să pornească de la un principiu simplu: cel al bunului simț. Ceva de genul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Problema este standardul la care raportăm acest „nu-ți place”. Adică să nu transformăm principiul în aparentul său corolar „ce ție îți place impune și altora” (pentru că este o eroare logică în această răsturnare). Mi-ar plăcea să citesc îndemnul Apostolului Pavel din Epistola către romani astfel: respectă regulile de minimă organizare socială care să permită traiul în comunitate și, în rest, încearcă să te pui în papucii celuilalt atunci când vrei să întreprinzi o acțiune care îl va afecta (știu că nu a spus chiar așa, dar așa îmi place mie să citesc). Kant a mers prea departe (cred eu) când a dezvoltat teoria imperativului categoric tocmai pentru că ea poate fi folosită de către persoanele aflate la putere pentru a impune tuturor celorlalți viziunea lor. Așa că libertarianismul meu pleacă (evident) de la necesitatea unui stat minimal la care să se adauge stimularea legislativă a bunului simț. Adică lipsa sancționării unor acțiuni care pot fi justificate de lipsa de prejudicii cauzate altora. De exemplu: traversez prin loc nepermis, dar strada este goală și eu m-am asigurat că nu este nicio mașină într-o zonă suficient de mare. De ce ar trebui să fiu sancționat? În schimb, atunci când traversez prin loc nepermis și astfel coloana de mașini este obligată să frâneze și se duce și bruma de fluență a traficului care mai există, lucrurile se schimbă fundamental. Acțiunea mea a afectat libertatea altora… Cam sta ar fi principiul bunului simț. Știu că sună utopic într-o societate în care mulți parchează în intersecție pentru că acolo este chioșcul de țigări unde au treabă…

  7. interesanta paralela cu exemplele din cinematografie. Dar Putin si Rusia au dovedit din plin ca nu au fost si nu vor fi nicicand „le preux chevalier sans peur et sans reproche”, nici pistolarul din saloon, nici soldatul dispus sa respecte vreun acord internațional in materie de conflicte militare de pe la Geneva, ori alte acorduri ale crucii rosii internationale sau ale inaltului comisariat pentru refugiati, etc. etc.

    In naivitatea sa, seriful (recte NATO) continua sa creada ca va castiga printr-un duel cinstit cu betivanul din saloon, uitand ca acesta nu respecta nicio regula si ca mai are si niste ciraci care asista de pe la balcon, dispusi sa intervina daca au vreun interes din galceava lor (China, Belarus, Serbia, Ungaria, Iran).

    Inclin sa-i dau – din nefericire – dreptate Smarandei cam in tot ce a prezentat mai sus. Rusia a trecut de la doctrina militara din razboiul rece la doctrina Gherasimov, care extinde folosirea fortelor nucleare atat strategic, cat si tactic, cat si in combinatie cu cele conventionale, instaland o zona gri si lipsa unei linii rosii peste care nu ar fi dispusa sa treaca, ori de cate ori se considera cà interesele sale vitale sunt atinse.

    Sper sa fiu contrazis de o viitoare evolutie a situatiei, dar din pacate Putin are toate sansele sa-si atinga cam tot ce si-a propus inca din 2008, dupa summitul de la Bucuresti, cand a intrat in Georgia si apoi prima oara in Ucraina in 2014 (ca sa nu mai socotim si ajutorul fratesc dat Belarusului si Kazahstanului cand dictatorii locali au avut probleme cu opozitia lor).

    Argumentele mele ar fi:

    – lipsa de unitate reala a Vestului atat in ce priveste strategia pe termen mediu si lung care ar trebui adoptata fata de Putin si Rusia din punct de vedere militar, cat si lipsa de unitate reala si de coerenta din punct de vedere al sanctiunilor si schimburilor economice cu Rusia; oricum rusii sunt obisnuiti sa indure foame, saracie, lipsa de drepturi si de democratie, poate nu plangand de fericire ca si coreenii de nord, dar totusi aplaudandu-si tarul in acelasi timp; deci pentru marea majoritate a populatiei aceste sanctiuni, atat cat pot fi ele realmente penalizante, nu aduc o schimbare notabila in viata omului de rand;

    – la polul opus, cetateanul occidental nu e dispus sa faca la nesfarsit sacrificii pentru Ucraina si ucrainieni; dupa o bucata de vreme va incepe sa priveasca tot mai nervos pretul gallonului la pompa, factura de energie, rafturile din supermarket, buzunarul propriu si apoi urna de vot; si cu atat mai putin sa-si puna iarasi intrebarea „mourrir pour Danzig?”

    – lipsa unei reale opozitii interne in Rusia si a unei societati civile capabile sa determine o schimbare de decor si personaje la Kremlin; iar aici ma refer si la un imposibil puci militar; armata rusa nu va face niciodata ceea ce facea in mod regulat armata turca (e drept, inainte de Erdogan), adica sa dea din cand in cand cate o lovitura de stat, sa organizeze alegeri democratice si apoi sa se intoarca cuminte in cazarmi; deci ramanem doar cu foclorul si speranta desarta a neputintei noastre, visand la nu stiu ce cancer ascuns al lui Putin sau la vreun Jamesovici Bondovici care sa-i faca felul

    – din ipoteticul blitzkrieg anuntat la inceput, conflictul se dirijeaza acum spre ceva de genul Siria sau Afganistan, degenerand foarte posibil pe mai departe intr-un conflict inghetat, poate gen Kashmir; e posibil ca Rusia sa inceteze luptele fiind epuizata militar si partial economic, dar obtine o victorie à la Pirrhus cu un deznodamant in coada de peste; adica ramane loco pe pozitii defensive peste tot ce a ocupat pana acum, eternizand problema; rezultatul ar fi extrem de dureros pentru Ucraina si ucrainieni, pentru ca probabil in urma unor negocieri interminabile -in cazul ca vor avea totusi loc deja – vor obtine poate chiar mai putin decat ar fi reusit sa mentina inaintea conflictului daca implementau acordurile de la Kiev

    – in ceea ce priveste tabara occidentala , se va regasi cu un tampon intre NATO si Rusia mai redus ca intindere si mai fragil ca inainte, cu o Ucrainà care va avea nevoie de o generatie pentru a se reconstrui economic si care va ramane un fel de no man’s land ca statut politic si economic; nici nu vreau sa ma gandesc apoi cum NATO si UE isi vor salva fata vizavi de Ucraina, de Moldova si de Georgia cand vor realiza ca promisiunile de integrare nu pot fi acoperite in fapte; Turcia a inteles de mult cum sta treaba cu UE si si-a pus pofta-n cui, de unde si schimbarea ei totala de atitudine din ultimii ani fata de UE si chiar fata de NATO

    – iar Putin poate continua linistit o reconstituire partiala a unui hibrid intre URSS si CSI, alaturi de Belarus si ceva republicil asiatice; si mai ales poate continua apoi afacerile cu lumea, càci „à la guerre comme à la guerre”, dar …business is business

    PS de matematician: à propos, din ce mai tin minte, parca niste cercetatori au reusit sa demonstreze ca in teoria haosului exista o ordine chiar si acolo

    PS de folclorist : un proverb spune ca legea este un gard; leii trec peste el, boii se opresc in fata lui, iar cateii se strecoara pe dedesubt

    • Oricât mi-ar plăcea o intervenție NATO (de fapt SUA, pentru că restul sunt doar politicieni și de fapt nu au armată – a se vedea penibilul din Libia), cred în continuare că ei trebuie să respecte regulile chiar și atunci când ceilalți nu o fac. Pot folosi însă tertipuri pentru a arăta lumii cum sunt ceilalți și apoi să-i sancționeze. Cam ca în scena finală din The Quick and the Dead (1995), unde Sharon Stone este Ucraina, Gene Hackman este Rusia, iar Russell Crowe SUA/NATO…
      PS: Interesante post-scriptumurile :-) Mi-e teamă ca nu cumva lumea să tragă din studiul matematicianului concluzia că există o conspirație :-) Cât despre gardul legii, ceea ce îi lipsește este un vânător cu pușca pus lângă el. Asta îi lipsește ONU…

    • NATO este a treia oara scoasa din joc si nu stiu daca din respect fata de lege si ordine, din cauza birocratiei sau din lipsa intelegerii inamicului – sa fie oare vorba despre o minimizare a nebuniei de care poate sa dea dovada un conducator – invadator ???

      Prima data: 2008 Georgia, a doua oara: 2014 Ucraina, a treia oara 2022 Ucraina si nu se poate spune ca in cea de a treia incercare de fentare a NATO de catre Rusia Ucraina, tara invadata, nu a dat dovada de curaj si barbatie.

      PS
      Sa nu uitam ca in speta evacuarii din Afganistan rolul determinat in haosul creat l-a avut administratia Biden care nici macar nu s-a consultat cu alte comandamente militare. Era visul cel mare pe care l-a avut Biden de a pleca de acolo – dar acum??? Din balbele legate de livrarea MIG21 poloneze catre ucranieni se pare ca iarasi Biden a gresit borcanele – se va mai repeta???

  8. „Se uită de multe ori de unde a venit termenul (astăzi peiorativ) de „nazism”: la origini, el desemna gruparea politică de extremă dreapta din Germania anilor ’30 care propovăduia idealul naționalismului german în lupta sa cu internaționalismul comunist. Atunci când Putin acuză nazismul din Ucraina el nu are în vedere o formă de antisemitism, ci simpla dorință a Ucrainei de a fi independentă (de Rusia).” Ai omis voit „rasa pură” a nazismului? Naționalismul ucrainean este bun? AUR la noi au fost numiți naționaliști, extremiști, deși acțiunile lor nu pot fi comparate cu a unor formațiuni naționaliste din Ucraina. Garda Națională ce cuprinde Batalionul Azov. Civilii au primit arme? Trag după ciori? Care este numărul morților din rândul soldaților ucrainieni? Propaganda ne spune numai numărul civililor morți. Prieten = amic; neprieten = inamic. Așa cum Rusia în zona ei de proximitate a creeat repulsie, nu trebuie să uităm că și SUA a creeat repulsie în zona ei de proximitate. Legile au fost încălcate de mult, vezi de pildă Republica Kosovo.

    • Ofofof, speram că genul acesta de comentarii nu vor fi atrase de un autor insignifiant ca mine… Să le luăm pe rând.
      Rasa pură: (i) teoria era una „științifică” în anii 30 (a se vedea volumul Istorie și rasism de la Polirom) și doar ororile războiului au reușit să o îngroape definitiv. Sau nu… Pentru că Putin vorbește de o rasă rusească pe care el doar o reunește după multă vreme (e drept, în același timp zice că Ucraina a dezvoltat arme biologice care îi vor omorî doar pe ruși pe criterii rasiale, ceea ce e cam contradictoriu, dar cine sunt eu să judec?). Iar la noi, dacopații care se trag numai din Decebal vi se par mai puțin rasiști? Ca să nu menționez un comentariu auzit întâmplător ieri la Otopeni la sosiri când a apărut un grup de levantini și o doamnă din spatele meu a început să comenteze că din cauza lor nu mai avem noi loc. (ii) civilii au primit arme pentru că doar așa se poate organiza o insurgență eficientă în cazul unui inamic mult mai puternic militar. Ucraina s-a temut că va fi învinsă „convențional” în câteva zile. Cred că nici ei nu au știut ce dezorganizate sunt trupele ruse. La noi, în decembrie 89 la fel s-a întâmplat. Sau ați uitat de „gărzile patriotice”. Suntem exact ca ucrainienii… Batalionul Azov se bate cu cecenii lui Kadîrov. Oare care sunt mai răi? Parabola lui Tarantino din Inglorious Basterds în care un evreu era „măcelarul” odios mi se pare genială. (iii) AUR nu sunt naționaliști ci doar „suveraniști”. Ei doresc să nu ne mai impună alții reguli. Adică să nu mai avem reguli, dacă se poate să facem ce vrem noi. Sunt convins că un aranjament ca în Rusia unde singura regulă este să nu critici regimul le-ar conveni de minune (după ce vor fi la putere, evident). (iv) avem și numărul soldaților morți. Îl anunță purtătoarea de cuvânt a Armatei Roșii săptămânal, ca să vedem că sunt mai mulți decât rușii. Deși toată lumea știe că atacatorul suferă mai multe pierderi decât apărătorul într-un război pozițional. Este evident că acolo se luptă 2 armate, dar una este la ea acasă, iar cealaltă invadează. (v) nu vreau să-i prezint pe americani ca sfinți că nu sunt, iar Irak și Afganistan ne arată asta. Dar în Europa nu au venit cu trupe decât atunci când noi i-am chemat și de fiecare dată ne-au salvat (WW1 și WW2). Mă întreb dacă în 1945 ați fi avut de ales între a fi în zona de „ocupație” americană și cea sovietică unde ați fi ales să stați? Eu sper că aș fi ales zona de Vest…
      De fapt, eu încercam să înțeleg de ce Putin numește un stat condus de evrei „nazist”…

  9. Lavrov tocmai ce ne spune cum Rusia este supusa unui razboi total iar Putin ne zice cum Occidentul ar dori sa distruga Cultura Rusiei .Vedem cum un numar destul de mare de state se raliaza ideei de condamnare a Crimelor de Razboi . Vedem cum sanctiunile sunt total neasteptate si neprevazute de care factorii de deciziei ai Rusiei .Vedem cum intreg Occidentul si SUA impreuna cu toti aliatii lor fac front comun in a pedepsi agresiunea .Vedem cum coruptia din cadrul Armatei Rusiei a devenit factorul esential in impotmolirea trupelor rusesti in Ucraina .Vedem cum , contrar asteptarilor , trupele rusesti nu au fost intimpinate cu„ flori in gara” asa cum s-a intimplat in cazul Crimeei . Acolo a fost punctul in care Rusia a decis sa mearga mai departe si oferirea „pe tava ” a celor doua tinuturi din Donbas , au determinat Rusia sa atace restul Ucrainei neintelegind si ne anticipind capcana pusa la cale . Mai tineti minte care erau cerintele Rusiei cu citeva luni in urma totul culminid cu retragerea NATA la nivelul anilor 1997 din Europa de Est .Totul a fost un vis ca sa nu spun o „ MOMEALA ” oferita Rusiei spre a face pasul gresit .Capcana a functionat .J.R.Biden a zis in clar : nici nu stie ce il asteapta .Acum Rusia se afla in impas . Toate tarile lumii , de curind, chiar si China si India au cerut incetarea razboiului .Rusia este scoasa din mai toate instrumentele mondiale, economice , culturale , sportive si militare .Chiar acum Israel a atacat decisiv citeva capacitati militare in Siria . Armata Siriana nu se amesteca in razboiul din Ucraina . UE se decupleaza, incet , incet , de la tot ce inseamna contributia ei pe sectorul energetic al gazelor naturale aceasta insemnind si partea de tehnologie oferita Rusiei .Izolarea Rusiei este evidenta .Germania este, printre altele , puterea care isi doreste aparitia rapida a unei noi formule politice conducatoare in Rusia ,ceea ce le-ar permite resetarea imediata a capacitatilor de transport gaze pe conductele deja existente .Marile companii ale Rusiei intra in incapacitate de a as produce necesarul de componente ca parte a finalizarii procesului de productie . Daca nu ai ciocan nu poti bate cuiul .Degeaba ai facut tancul daca senilele nu pot fi compactate . La nivel politic, nimeni de pe Mapamond nu mai poate accepta sa poarte discutii cu Rusia doar vreo ciitiva „rataciti ”ce confirma si ei regula .Cam asa pot fi vazute faptele si totul este in continua miscare dar o miscare ce nu este favorabila Rusiei . Nu ne referim la poporul rus .

    • Problema este dacă „resetarea” conducerii de la Moscova va însemna doar înlocuirea unor oameni cu alții și continuarea oligarhiei sau vor încerca să implementeze (măcar parțial) ideea de respectare a regulilor…

    • @Lili
      Nu vă grăbiți la concluzii. Conflictul e încă in desfășurare.
      Să dea D-zeu ca RUS să se fi împotmolit, dar….. dacă ne uităm in ist.recenta parcă aș fi reticent la astfel de concluzie.
      Operațiunea US& aliații din Irak 2003 a durat din 16 martie până la 1 Mai. Asta in condițiile unor efective cu min.60% mai mari decât cele ale RUS de astazi, ale unei superiorității materiale ecrasante la nivel cantitativ și mai ales calitativ. Spațiul aerian irakian fusese, de minimum 2-3, interzis aviației militare irakiene, ajutorul internațional ptr.Irak era zero.

    • Putem, cu usurinta ,aprecia cum singura solutie ce decide existenta viitoare a statului Ucrainean (fie el si impartit , daca nu s-o putea altfel la sud si nord de Nistru ) este schimbarea ,din interior, a conducerii actuale a Rusiei .J:R:Biden ne spune cum Dumnezeu ” mai poate conduce „agresorul ”aflat la Kremlin o Rusie viitoare . Izolarea totala a sefului statului (nimeni nu are nimic cu poporul rus ) sanctiunile ce afecteaza mai toate circuitele economice ce tin de producerea , transportul si vinzarea marfurilor , izolarea la nivel politic a tuturor reprezentantilor la virf , modificarile ce vin rapid din urma modificari ce elimina Rusia din circuitul energetic din Europa la nivelul resurselor si a tehologiilor , destabilzeaza total economia statului Rusia . In acelasi timp se vede cumUcraina este ajutata sa tina „in sah ” armata Rusiei , cum intreaga lume civilizata si aliatii nu cad in capcana unor lupte directe cu Rusia (NATO este o organizatie defensiva ) , cum amenintarile devin tot mai agresive si bomba nucleara pare a fi o joaca in mintea multora , dar care nu poate fi parte a conflictului , cum presedintele SUA are o prestatie de exceptie .Cita bunatate si inteligenta umana , la nivel politic ,detine acest presedinte al SUA ,Nu trebuie decit sa faceti comparatie cu retorica Presedintelui SUA de dinainte de anul 2020 .J.R:Biden , acolo, unde merge , fara de frica , sa ajute intreaga natiune ucraineana , in limitele masurilor ce pot fi luate spre a opri cit mai repede Rusia din agresiunea ,deja transformata in razboi ,ce ataca nu numai armata ucraineana ci si civilii, ne arata fata atit de umana a acestui atit de bine intentionat cetatean al Planetei Terra . Cu maxima bunatate si inteligenta J.R.Biden pune in fata lumii intregi si a partenerilor de discutii de felul Chinei , Indiei sau chiar a Turciei toate alternativele ,politico – economice , ce pot decide viitorul intregii omenirii si fara a forta pe nimeni ofera tuturor statelor lumii sansa de a decide . Ne indreptam cu pasi repezi spre o era a bunastarii tuturor . Ca sa parafrazam : Ofertele lui J.R:Biden sunt „de nerefuzat” .Exceptionalitatea demersului Presedintelui SUA este parte a nevoii , celorlalti sefi de state si de Mari Puteri ,de a face tot posibilul ca Rusia sa devina o democratie sau macar sa nu aiba la conducerea sa un Presedinte iliberal .Germania este poate cea mai interesata ,tara, in a relua transportul gazelor rusesti si ea este pusa in fata a ceea ce Biden tocmai a zis cu referire la actualul presedinte al Rusiei . Toate tarile lumii constientizeaza ,chiar acum, cum singura solutie , ce ar insemna intorcerea tuturor la vechile obiceiuri , este aparitia unei noi Administratii in Rusia . Poate cineva sa zica NU ? Punind in balanta profitul aplicarii unui astfel de demers cu tot ceea ce ar aparea , ca forma de pedepsire a unor natiuni ce nu doresc reluarea tuturor cailor economice de pina acum, vedem cum oferta nu poate fi refuzata .Mai dureaza ceva vreme , poate chiar ceva ani , dar jocul este incheiat deja si doar o ambitie , devenita curind ,singulara si personala , nu poate schimba intreaga omenire .Curioasa este insa cerinta repetativ exprimata de catre presdintele Zelenski ce cere , evident nesustenabil , implicarea directa a NATO in comflict . Tarile Occidentului vor asigura armamentul necesar , acum si M.Britanie ofera rachete anti avion ,decizie ce face ca planurile militare ale Rusiei sa devina inutilizabile .In asta consta exceptionalismul faptelor actuale si viitoare ale Presedintelui J.R.Biden. Izoleaza si singularizeaza, nu un popor, nu o natiune, ci o persoana ce nu mai poate fi partenerul de discutie al nimanui . Un astfel de exemplu este unic in istoria Paminteana .

  10. ..se pare că Putin merge pe învățăturile lui Machiavelli, „scopul scuză mijloacele” și „mai bine temut decât iubit”, fiind de căpătâi..

    El joacă murdar și cinic. Atentatele orchestrate imediat după preluarea puterii de la Elțîn (în care și-au pierdut viața sute de civili ruși), i-au creat alibiul perfect pentru sporirea puterilor prezidențiale. Nu i-a păsat de victime. De atunci conduce Rusia cu mână de fier.

    Anexarea Crimeei din 2004, a ilustrat din plin talentul de mincinos sociopat, al acestui gangster, care pretindea că omuleții aceia verzi n-au nicio legătură cu Kremlinul. Mai nou, nu se sfiește să celebreze pe stadioane acel rapt.

    Cum o să-i pese de carta ONU sau de curtea de la Haga, unui individ care calcă pe cadavre (ruși și ucraineni, laolaltă..) ca să se mențină (cu disperare) la putere, într-o Rusie tot mai izolată și pusă la colț de lumea occidentală ?

    Codul nipon al onoarei (moștenit da la samurai) care mai dăinuie și astăzi (pe ici-pe colo), sau legea onoarei impusă de mafioții italieni (în perioada interbelică) prin metropolele americane, sunt mai degrabă subiect de filme hollywoodiene ..

  11. În textul meu există o eroare pe care un coleg a remarcat-o extrem de corect: procedura de la Haga vizează doar o cerere prin care Ucraina a cerut să se constate că nu a comis ea crime de genocid în Donețk/Lugansk. Pentru comentariul pertinent al colegului, a se vedea https://drept.unibuc.ro/dyn_img/aubd/1,%202022,%202.%20Corneliu-Liviu%20Popescu%20-%20Aberrations%20monstrueuses%20dans%20la%20doctrine%20juridique%20(2).pdf
    Argumentul meu rămâne însă în picioare, pentru că Ucraina dorește să obțină respingerea motivului invocat pentru a face invazia „legală”. Așadar, războiul (re)devine „ilegal”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro