joi, iulie 18, 2024

La taclale cu Vlasti: Balcanii de Vest

Balcanii de Vest, vecinătatea noastră apropiată: Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Kosovo și Albania. Albania, din 2009, Muntenegru și Macedonia de Nord, din 2017, sunt parte a alianței politico-militare occidentale NATO.

Serbia și Muntenegru sunt state asociate la Uniunea Europeană și negociază (cu mai multă sau mai puțină convingere) aderarea la Uniune. Albania și Macedonia de Nord au primit de asemenea, în anul 2020, invitații pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniune.

Bosnia-Herțegovina, încă obiect al pronunțatelor divizări între comunitățile musulmană și creștine, acestea din urmă și ele divizate între cei de rit ortodox, catolici etc., precum și Kosovo, un stat încă nerecunoscut peste tot în Uniunea Europeană (de exemplu în Spania și România) sunt doar potențial state care ar putea cândva să fie invitate în procesul de aderare.

Sursa: www.afaceri.news

Balcanii de Vest sunt mereu o prioritate pentru Uniunea Europeană: România a avut-o pe listă cât timp a deținut președinția troicii care a condus Consiliul Uniunii Europene; Franța, care deține această președinție în prima parte a anului 2022 o are de asemenea pe listă, după cum a declarat Emmanuel Macron.

Totuși, în afară de pașii concreți pe care Occidentul i-a făcut pentru a aduce – sub impulsul dat de Statele Unite – Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord în NATO, celelalte demersuri evoluează lent sau trenează, dacă nu sunt chiar blocate, din motive diverse.

Brexitul a contribuit și el la parantezele groase în care se află aderarea Balcanilor de Vest la Uniune, prin accentuarea scepticismului în privința integrării unor state nepregătite să facă față tuturor rigorilor unionale. Dar Brexitul este doar ultima veste proastă, înaintea sa au fost: criza economică și dificultățile financiare ale Greciei, care au pus la încercare Eurozona și ascensiunea la putere a lui Recep Taiyyp Erdogan, care a intrat în conflict fățiș cu Occidentul în momentul în care a devenit un lider autoritar și abuziv.

Sigur, sunt și alte aspecte colaterale: disputa Macedoniei de Nord cu Grecia pe teme de istorie și civilizație comună și totodată cu Bulgaria pe teme de lingvistică și cultură comună. Prima dispută a fost oarecum soluționată și a permis Macedoniei aderarea la NATO în 2017, a doua încă nu și ține blocate atât Macedonia de Nord, cât și Albania în procesul de negociere a aderării.

Dacă Albania și Macedonia de Nord sunt pro-occidentale, Serbia s-a profilat ca promotor al intereselor politico-militare ruse și a celor politico-economice chineze în regiune, deși a acceptat statutul de stat asociat la Uniunea Europeană și, ocazional, lasă să se înțeleagă că ia foarte mult în serios un viitor în structura Uniunii Europene, dar nu în orice condiții; acest tip de discurs înseamnă de fapt că Serbia are o conducere politică duplicitară și aservită (de voie, de nevoie) intereselor Moscovei și Beijingului.

Această orientare a Serbiei nu este împărtășită și de ultimul său aliat, Muntenegrul, care din anul 2006 a decis prin referendum să nu-și mai lege soarta de fratele său mai mare și să meargă mai departe prin forțe proprii, căutându-și calea spre viitor alături de Occident.

Cam așa arată astăzi Balcanii de Vest, o imagine nu foarte nuanțată, dar realistă și preocupantă.

În calea sa de a deveni un bloc politico-militar și economic important, a treia forță globală a lumii, după Statele Unite și China, Uniunea Europeană trebuie să abordeze chestiunea Balcanilor de Vest (ca de altfel și pe cea a Orientului Mijlociu și Africii de Nord) într-un mod mult mai ofensiv, pentru că reprezintă o chestiune crucială.

Dialogul nostru explorează Balcanii de Vest cu nuanțele sale: obiceiuri, istorie particulară, așteptări, diferențe între statele din regiune și între ele și Statele Membre al Uniunii Europene, încercând să răspundă la întrebarea cea mai importantă, și anume dacă în integralitatea sa popoarele din regiune își văd viitorul în Uniune sau au cert alte aspirații.   

Vlasti, aș începe dialogul nostru cu Serbia. Sunt multe de spus despre Serbia, dar în contextul actual cred că ar fi bine să ne rezumăm la două sau trei aspecte mai importante din perspectiva actualității. Am să fac o scurtă introducere în istoria Serbiei, dar aștept de la tine, pentru că ești un mai bun cunoscător al realităților sârbe decât mine, să ataci alte aspecte, cum ar fi: (i) ce anume individualizează cultura și civilizația sârbă; (ii) dacă poporul sârb își vede viitorul alături de celelalte națiuni din Uniunea Europeană sau preferă varianta sugerată de președintele Alexandr Vucic, de nealiniere și liberă opțiune între spațiul economic comun cu Uniunea, relațiile frățești cu Maica Rusia și investițiile Chinei și, în fine, (iii) cum văd sârbii legăturile cu România și cu românii?

O scurtă istorie a Serbiei:

Regatul Serbiei a obținut recunoașterea din partea Vaticanului și a  Imperiului Bizantin în anul 1217, ajungând la apogeul forței sale în anul 1346, în forma de organizare a Țaratului Sârb. La mijlocul secolului al XVI-lea, actualul teritoriu al Serbiei a fost cucerit și anexat de turcii otomani și inclus în imperiu, o dominație care nu a avut rival până când Imperiul Habsburgic nu și-a început expansiunea către sud-est, la finele secolului al XVII-lea, când a reușit să cucerească teritoriul cunoscut astăzi ca Voivodina.

La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția sârbă (1804 – 1835), condusă de Miloș Obrenovici (Miloš Obrenović), a făcut posibilă apariția statului național sârb, ca monarhie (constituțională). După dezastruoasele pierderile de vieți omenești din primul război mondial, Serbia și alte popoare slave din Balcani ce fuseseră supuse Imperiului Otoman și Imperiului Habsburgic au co-fondat Regatul Iugoslaviei care a rezistat până la declararea republicii Iugoslavia, în 29 noiembrie 1943.

A urmat perioada comunistă, în care Iosip Broz Tito (de origine croată, născut în fostul Imperiu Habsburgic), între anii 1943 și până la moartea sa, în mai 1980, a fost liderul incontestabil al unui stat federativ comunist nealiniat (cu blocul condus de URSS).

Destrămarea Iugoslaviei, care a început cu Slovenia în 1991, a marcat și debutul războaielor interetnice din Balcanii de Vest, în care Serbia lui Slobodan Miloșevici (Milošević) a intrat în conflicte sângeroase cu croații catolici, dar și cu musulmanii Bosnia-Herțegovina sau etnicii albanezi din Kosovo.

În fine, între anii 2003 și 2006, Serbia a format o uniune cu Muntenegru, singurul partener rămas dintre popoarele fostei Iugoslavii, dar și acesta din urmă a decis separarea de Serbia, declarându-și independența. Ultimul teritoriu care s-a separat de Serbia în 2008, de această dată unilateral, a fost Kosovo, o regiune locuită majoritar de albanezi în sudul Serbiei. Independența Kosovo a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale ONU, dar există și excepții (printre ele cinci State Membre ale UE: Cipru, Grecia, Spania, Slovacia și România.

Vlasti către Cristi:

Da, o istorie tumultoasă și foarte dură a formării statale. Foarte sângeroasă, cu multe victime. Poți sesiza, la fel ca și în alte părți, o lipsă de experiență în a forma un stat pe piloni esențiali, lucru care s-a și perpetuat, existând o lipsă de consens pe politici și viziuni de parcurs. Sunt foarte buni în a-și păstra coeziunea în perioade dificile, dar nu știu să crească pe niște direcții bune când lucrurile se calmează.

La fel ca și în România, motorul creării regatului și după acea a republicii Iugoslavia a fost elita (din Slovenia și Croația) care încerca să se dezlipească de Austro-Ungaria; ei bine, peste decenii, din zona acestor (acum) republici, în anii ’80-’90 (ai secolului XX) a venit cea mai intensă critică la adresa conducerii federației și s-au conturat forțe secesioniste, dar care au fost și alimentate odată cu destrămarea URSS-ului.

Tito era un lider autoritar și puternic, care a știut să navigheze abil, cu strategie și foarte tranzacțional printre falii și fricțiuni, dar și având puteri discreționare. Miloșevici, un personaj destul de nefericit pentru sârbi și pentru fosta republică Iugoslavia, a venit pe un fond compensatoriu și puțin cam prea sârbo-centric, și a „reușit” să navigheze foarte prost.

Având o ideologie socialistă, naționalistă, la bază neconsensuală, a avut foarte puține ustensile de a găsi numitorul comun, într-o perioadă în care forțele de scindare și auto-determinare crescuseră brusc și foarte intens. Deci un lider destul de obtuz și cu un stil bolovănos, din păcate.

A insuflat prin discurs doar pasiuni negative și mai ales neconstructive. A guvernat peste o disoluție treptată, mai mult cramponat de păstrarea puterii decât orientat să obțină ce este mai bun pentru societatea sârbă.

Per ansamblu, consider că Iugoslavia nu avea așa mari probleme cum cred unii; au fost mult alimentate taberele secesioniste, iar leadearship-ul a fost lamentabil cam pentru toate părțile.

Toate republicile au extras puțin din ce se construise și dezvoltase până atunci, iar unele au suferit enorm, fiind la decenii în urma la ce puteau fi dacă rămâneau împreună, într-o Iugoslavie reformată.

După părăsirea treptata a conflictelor și rămânerea doar vagă în zona unor retorici naționaliste, observăm o refacere a legăturilor culturale, economice și mai ales a frățiilor zonale, existând o stimă evidentă. De fapt, după ce mult rău s-a făcut în zona extinsă, există un respect și o „îndrăgire” naturală între oameni de etnii diferite. Asta spune ceva.

Nu sunt un specialist în istoria sârbă, dar ca observator (cu un tată de origine sârbă) pot spune că cel mai reprezentativ, luat în context diferențiator, comparativ cu cea română sau regională, este un nivel destul de elevat al idei de onoare, respect al idei de popor, relații familiale extrem de strânse și puternice și ideea de frăție, camaraderie.

Fără echivoc în societatea sârbă, cât și poziția președintelui Vucic: sârbii sunt pro-aderare la Uniunea Europeană. În același timp își doresc o relație bună, specială, cu Rusia, de care se simt apropiați, având în vedere istoria ultimilor 100-200 de ani. Relația cu China este una să zicem tranzacțională, oportunistă, care nu neglijează avantajele economice, dar nimic ideologic sau lipsit de prudență.

Sârbii văd foarte bine România, au o părere foarte bună despre români, consideră că evoluția economică și politică din România este spectaculoasă și o salută cu o mică invidie vis-a-vis de situația economică-politică din Serbia. Cumva apreciază performanța României de a jalona pe virtuți de multe ori tranzacționale, printr-o zonă de tensiuni și probleme pe care România a reușit să le evite eficient.

Cred că există o relație bună pe bază de stimă reciprocă și respect și la nivelul de securitate și comunitatea de informații; pare să existe un liant puternic, mai mult defensiv decât constructiv.

În anul 1999, Uniunea Europeană a lansat Procesul de Stabilizare și de Asociere (PSA) – un cadru pentru construcția relațiilor cu țările din Balcanii de Vest și Pactul de Stabilitate (PS) – o inițiativă care implicat toți principalii actori internaționali implicați în regiune. În anul 2008, Pactul de Stabilitate a fost înlocuit de Consiliul de Cooperare Regională (CCR). În anul 2003, la Salonic, Consiliul European de la Salonic din 2003 a reafirmat că toate țările care fac parte din PSA sunt potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană; perspectivă care a fost reînnoită în februarie 2018 și în toate declarațiile adoptate în urma mai multor reuniuni la nivel înalt UE-Balcanii de Vest.

Cristi către Vlasti:

Țările candidate în momentul de față includ Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia. Bosnia-Herțegovina și Kosovo sunt candidați potențiali. Aceste țări beneficiază deja de finanțare UE, consiliere detaliată, ca și de Acorduri de Asociere și Stabilizare, care oferă acces larg pe piața internă a Uniunii.

Comisia Europeană a publicat în 6 februarie 2018 documentul privind „Strategia de Extindere” a Uniunii cu statele din Balcanii de Vest. Negocierile de aderare cu Muntenegru și Serbia sunt în desfășurare. Prin reforme efective și susținute și identificarea de soluții definitive la diferendele cu vecinii, aceste țări ar putea fi pregătite pentru aderare în perspectiva anului 2025. Această perspectivă este extrem de ambițioasă. Concretizarea sa va depinde exclusiv de meritele obiective și de rezultatele fiecărei țări în parte.

Pe de altă parte, Bulgaria a respins începerea negocierilor de aderare în cazul Macedoniei de Nord, ca urmare a disputei generate de istoria comună. Sofia refuză, de asemenea, să recunoască limba macedoneană ca entitate proprie, susținând că este un dialect bulgar. Astfel este blocată și începerea negocierilor de aderare cu Albania.

Sursa: eur-lex.europa.eu

Despre celelalte state din Balcanii de Vest, în documentul publicat de Comisia Europeană în 2018, se precizează: „Prin eforturi susținute și angajament, Bosnia și Herțegovina ar putea deveni candidată la aderare. Kosovo are posibilitatea de a realiza progrese durabile prin punerea în aplicare a Acordului de Stabilizare și de Asociere (ASA) și de a avansa pe calea către Uniunea Europeană de îndată ce circumstanțele obiective o vor permite.”

La momentul actual procesul de aderare a statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană se află în etape/stadii diferite pentru fiecare actor în parte. O scurtă trecere în revistă a procesului arată cam așa[1]:

Albania: a depus cererea de aderare la UE la 28 aprilie 2009. În 2012, Comisia a recomandat ca Albania să primească statut de țară candidată cu condiția aplicării reformelor adoptate. În octombrie 2013, Comisia a recomandat fără echivoc ca Albaniei să i se acorde statutul de țară candidată la aderarea la UE, pe care l-a obținut în iunie 2014. În martie 2020, Consiliul a decis să deschidă negocierile de aderare, așteptând să fie îndeplinite anumite condiții. În iulie 2020, Comisia a prezentat statelor membre proiectul de cadru de negociere – primul care ține seama de „Metodologia revizuită pentru extinderea către Balcanii de Vest”, publicată în februarie 2020. Aproape un an și jumătate mai târziu, negocierile de aderare cu Albania – și cu Macedonia de Nord – nu fuseseră încă inițiate.

Parlamentul Macedoniei aprobă schimbarea numelui țării (dw.com)

Macedonia de Nord: a solicitat aderarea la UE în martie 2004 și a primit statutul de țară candidată în decembrie 2005. Cu toate acestea, țara nu a putut deschide negocierile de aderare timp de mulți ani, în principal din cauza litigiului cu Grecia privind utilizarea numelui de „Macedonia”. Acest diferend a fost soluționat prin „Acordul de la Prespa”, cu privire la noul nume al țării – Republica Macedonia de Nord sau Macedonia de Nord – care a intrat în vigoare în februarie 2019. În iulie 2020, Comisia a prezentat statelor membre proiectul de cadru de negociere, dar procesul nu a fost inițiat pentru Macedonia de Nord (și Albania), în principal datorită problemelor dintre Macedonia de Nord și Bulgaria legate de identitate, limbă și istorie.

Muntenegru: și-a depus cererea de aderare la UE în decembrie 2008. A primit statut de țară candidată în decembrie 2010, iar negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2012. Capitolele esențiale privind statul de drept: capitolul 23, privind reforma sistemului judiciar și drepturile fundamentale și capitolul 24 privind justiția, libertatea și securitatea, au fost deschise în primele faze ale negocierilor, în decembrie 2013. La acest moment sunt deschise toate cele 33 de capitole de negociere examinate, dintre care numai trei au fost închise provizoriu.

Serbia: și-a depus candidatura pentru aderarea la UE în decembrie 2009 și a primit statut de țară candidată în martie 2012, după ce Belgradul și Priștina au ajuns la un acord privind reprezentarea regională a Kosovo („Acordul de la Bruxelles”). Negocierile de aderare au început oficial la 21 ianuarie 2014. Primele două capitole, inclusiv cel privind normalizarea relațiilor cu Kosovo, au fost deschise în decembrie 2015. La 18 iulie 2016, capitolele 23 și 24, principalele capitole privind statul de drept, au fost deschise. Până în prezent, au fost deschise 18 din cele 35 de capitole de negociere, dintre care două au fost închise provizoriu. În viziunea Bruxellesului, viitoarea integrare a Serbiei este strâns legată de dialogul la nivel înalt dintre Kosovo și Serbia, care ar trebui să conducă la un acord global de normalizare a relațiilor dintre ele.

Bosnia-Herțegovina: a depus cererea de aderare la 15 februarie 2016. În mai 2019, Comisia și-a publicat avizul, ce conține o listă de 14 priorități-cheie pentru Bosnia și Herțegovina, pe baza răspunsurilor la un chestionar amplu. Una dintre cele 14 priorități-cheie este asigurarea funcționării corespunzătoare a Comisiei parlamentare de stabilizare și de asociere (CPSA), dimensiunea parlamentară a ASA (vezi mai sus). În iulie 2020, la aproape cinci ani de la prima CPSA UE-Bosnia și Herțegovina din noiembrie 2015, Parlamentul Bosniei și Herțegovinei a votat Regulamentul de procedură al CPSA, care a fost adoptat oficial de a doua CPSA UE-Bosnia și Herțegovina, în iunie 2021.

Kosovo: În regiune, numai Kosovo rămâne exclus de la liberalizarea vizelor, întrucât unele state membre ale UE continuă să aibă rezerve. După încheierea în aprilie 2013 a unui acord istoric privind normalizarea relațiilor de către Belgrad și Priștina, Consiliul European a decis în iunie 2013 să deschidă negocierile privind un ASA cu Kosovo, iar acesta a intrat în vigoare la 1 aprilie 2016. Și în cazul Kosovo, succesul procesului de aderare este legat de normalizarea relațiilor cu Serbia.

Vlasti către Cristi:

Autoritățile și societatea sârbă cred că au realizat și au comunicat susținut dorința de a adera la blocul european. Doar că Uniunea Europeana ține ușa blocată, pare că ar dori să o deschidă, dar de fapt este foarte puțin ce se întâmplă peste un discurs birocratic scorțos. Exista o lipsă a voinței politice.

Unul din motivele evidente este frica că Serbia, odată admisă, se va alătura grupului de țări de la Vișegrad și va fi o nouă voce critică; o critică pe care o va purta cu mult aplomb.

Cred că este o greșeală, doar că UE duce aproape în orice zonă te uiți politici cu o lipsă de curaj în a face lucruri constructive. Și totul e făcut ezitant, consultativ, șovăielnic, cu jumătăți de măsură, la nivel instituțional. Doar creează programe de redistribuire, pentru a păstra sentimentul de coeziune la un nivel aparent sustenabil.

Cristi către Vlasti:

Eu înțeleg destul de bine de ce este complicat progresul în negocierile de aderare. Serbia, sub conducerea politică actuală, nu știe ce vrea. Vrea independență, neutralitate și doar banii Uniunii? În rest, să se simtă liberă să adere la retorica imperialistă a Kremlinului și să compenseze prin relația cu China acolo unde, economic, nu convinge Uniunea? Păi, nu merge așa și e și evident de ce. Dacă vrei integrare, se presupune că accepți să cedezi unor noi seturi de reguli. Să înțelegi că nu merge „și cu slănina în pod și sătul”.

Țările cele mai determinate din Balcanii de Vest să se alăture Uniunii, Albania și Macedonia de Nord, au de traversat și cea mai complicată situație pentru a reuși să ducă procesul la bun sfârșit, după ce, în fine, s-au alăturat NATO. De ce? Din cauză că atât Grecia, cât și Bulgaria, state membre ale Uniunii, au glisat pe o logică ce folosește argumente de început de secol XX pentru a sublinia că Macedonia de Nord nu este un stat.

Este destul de umilitor pentru Macedonia de Nord întreg acest proces, doar pentru a se integra într-o Uniune despre care se spune că are printre obiective să facă irelevante frontierele. Grecia a înțeles cu greu acest argument, acum este rândul Bulgariei să înceteze a mai fi ridicolă. Și se pare că odată cu alegerea lui Dimitar Kovacevski ca prim-ministru al Macedoniei de Nord și a lui Kiril Petkov ca șef al guvernului de la Sofia, părțile au hotărât în fine să caute soluția de compromis care să permită continuarea negocierilor de aderare.

În tot acest timp, Albania așteaptă răbdătoare deblocarea obiecțiilor legate de aderarea Macedoniei de Nord, pentru că, birocratic, este prinsă în același pachet de aderare. Trebuie apreciată această atitudine a Albaniei, pentru că la Tirana este mereu loc de extravaganțe politice care se tranșează în stradă, dar în relațiile internaționale este de o maturitate care creează o bună impresie.

Vlasti către Cristi:

Da, perfect de acord. Vorbim de țări mici cu foarte multe probleme. Cam toate au la bază un izolaționism istoric sau pentru o anumită perioadă în istorie. Bosnia-Herțegovina ar câștiga în coeziune dacă ar adera la pachet cu alte state din regiune și, după câțiva ani de fricțiuni în care elitele or să se simtă puțin detronate, se vor putea înțelege mai bine între ei.

Statutul ambiguu din prezent face ca politica internă a lor să fie cu convulsii și patronată de personaje care nu prea ar avea ce să caute acolo. Am impresia că toate aceste micro-republici în ultimul timp au permis pe teritoriul lor tot felul de chestiuni suspecte și interese obscure dinspre cele trei mari forțe globale care sunt prezente în zona aceasta. Și este ciudat, pentru că nu au de ce să existe interese mari, nu ai zice că ar putea exista pe harta marilor puteri.

Dar de la rețele de hackeri extensive (fabrici de fake news-uri) care fac dezinformare în Macedonia, la relații mult prea strânse ale CIA în Albania, la China, care este prezentă în industria extractivă (minieră), Rusia, care domină zona asta gri din Muntenegru și Bosnia-Herțegovina, pare așa, ca un ambient cu iz de Casablanca; toată zona extinsă fiind cu infracționalitatea organizată extrem de neperiată, în floare.

Deci, cumva, în cazul acestor republici mici Bruxellesul se uită la ce riscuri există și ce alte probleme pot să apară și înțeleg o anumită ezitare și precauție. Cred că odată cu aderarea s-ar termina cu toate aceste povești spinoase, care pot aduce din nou mari probleme dacă sunt stârnite de marile puteri competitoare; puteri care nu au ce să caute acolo, dacă Uniunea Europeană ar fi ea mai prezentă și cu un plan mai clar.

Fără Balcanii de Vest Uniunea Europeană nu este completă, așa cum nu este completă fără Ucraina, Moldova, Turcia, Israel, Iordania, Liban, Egipt, Tunisia, Maroc sau Algeria. Spațiul geopolitic al Europei înseamnă Balcanii, țărmurile Mediteranei, vestul și sudul Mării Negre și câmpiile de peste Nistru. Fără ca acest spațiu să fie unul în care influența Europei să se manifeste cu plenitudine, continentul nu poate să-și dezvolte potențialul și să-și asigure securitatea. Dar, ca să ne întoarcem la Balcanii de Vest, întrebarea este la ce amenințări să se aștepte Uniunea în cazul în care alte puteri globale vor reuși să țină regiunea departe de integrarea cu celelalte State Membre? 

Vlasti către Cristi:

UE ar trebui să accelereze integrarea și mărirea posturii blocului: economic, influență externă, defensivă, să își dorească să fie la paritate cu USA, China, Rusia.

Sudul Mării Mediterane să fie primit ca spațiu de comerț preferențial (taxe masiv diminuate), oprirea emigrării haotice care creează fricțiuni cu statele de unde provin, alegerea de crea un pol de producție cu costuri mici în competiție cu costurile Indiei, Chinei, care ar stopa emigrarea mult prea abundentă din aceasta zonă.

În contrapartidă, UE să exporte tehnologie, capital și alte produse-servicii complexe; relații speciale și de apropiere economică și pe bază de valori comune cu Rusia, Israel.

Amenințarea vine de la faptul că UE nu reușește să creeze mecanisme de soluționare constructivă a conflictelor din cadrul UE, existând doar manifestări care accentuează vocile ultra-critice și neconstructive. Ce avem acum ca mecanisme și comunicare sunt doar retorică de blam și avansare legislativă, care nu rezolvă probleme, doar micro-management și redistribuire.

Ca orice stat mare care bate pasul pe loc, într-o lume din ce în ce mai competitivă, UE poate să cadă în irelevanță, dacă nu își descoperă virtuțile reale, atuurile care sunt economice, tehnologice, culturale. Și nu se ajunge mai rapid la construcții pe valorile comune, acolo unde se caută consensul lucrativ, bineînțeles. Fără viziune și tempo susținut unional, se vor accelera tendințele naționaliste.

Cristi către Vlasti:

Am înțeles pledoaria ta, care evident folosește argumente comune cu cele care-mi formează propriile convingeri. Doar că trebuie să împingem discuția puțin mai departe de planul general. Ce vreau să spun?

Tigrii lui Arkan, Republica Srpska – Bosnia-Herțegovina (newsweek.ro)

Istoric, influența Europei, a spațiului european de cultură și civilizație, a inclus Mediterana și Marea Neagră, până la Caucaz și Urali. Deci determinarea istorică o avem și este un argument puternic. Cu alte cuvinte, atunci când Uniunea își caută drumul în aceste zone, pentru a le reintegra – și, atenție aici, nu vorbim în cheia unei sfere de influență, așa cum face Kremlinul astăzi – este istoric îndreptățită.

Uniunea Europeană nu are cum să repete erorile imperiilor și să caute o integrare cu forța. Trăim, trebuie să trăim alte vremuri și să ne raportăm cu o altă logică și seturi de valori la această necesitate a extinderii Uniunii în zonele despre care vorbim, adică: Uniunea trebuie să își construiască „o ofertă de nerefuzat”, iar statele vizate pentru integrare trebuie să vină cu partea lor de contribuție, adică dorința de a se integra în Uniune, de a respecta valorile unionale și, mai mult, de a pune pe masa negocierilor propriile lor oferte care le recomandă pentru un parteneriat ce poate fi chiar unul confederativ.

Din această perspectivă, mi-aș dori să aud de la tine care crezi că sunt argumentele, valorile cu care statele din Balcanii de Vest pot contribui, prin integrarea în Uniune, la acest construct – care, să nu uităm, poate și trebuie să fie unul confederativ?

Pentru că, deocamdată, am conchis că Serbia odată integrată ar putea fi, alături de Ungaria și Polonia, un posibil nou contestatar al valorilor unionale, iar țări ca Bosnia-Herțegovina ori Kosovo nuclee de instabilitate. Nu ar trebui aceste republici să încerce să fie mai mult de atât, pentru ca Bruxellesul și o mare parte a Statelor Membre să simtă că are sens să urgenteze integrarea lor?

Vlasti către Cristi:

Balcanii de Vest sunt o zonă foarte bogată în resurse naturale (agricole, lemn, minerale, turism) și are potențial mare de creștere economică. Nivelul actual al veniturilor poate crea oportunități pentru o producție foarte competitivă. Orice aderare aduce niște probleme care se atenuează în timp.

Opoziția pe care Budapesta și Varșovia o fac Uniunii poate aduce valoare, dacă se extrage lucrativ din ea și se construiește consensual pentru viitor. Aderarea asta de pe urmă, din sânul Uniunii Europene, ar însemna pe lângă închiderea hărții și atingerea altor mize, economice, culturale și politice (de exemplu pentru Grecia și Bulgaria), ar reda elanul unional și ar elimina, prin bunăstare, micile râci regionale.

Tergiversarea păstrează, dacă nu potențează, tensiunile locale iraționale, lasă loc Chinei și Rusiei să aibă un cuvânt de spus și să își desfășoare tot felul de jocuri de putere nefaste.

Evident, trebuie puse condiții și monitorizare, ca viața politică să se limpezească și vor apărea atunci personaje politice constructive. Cred că sunt doar plusuri pentru Uniune dacă se face rapid un acord cu condiții puternice. Forțele centrifuge vor dispărea rapid.

Statele Balcanice – Bosnia-Herțegovina, Macedonia de Nord, Albania – nu au anvergura unor state ca Polonia sau Ungaria în a face opoziție Bruxellesului vis-a-vis de marile mize unionale, poate doar Serbia. Dar și aici lucrurile sunt nuanțate și se pot schimba, dar aceasta este o altă discuție.


MILANOVIC VLASTIMIR

Născut: București, 11.02.1980
Școala:
1994 – 1998  Liceul Teoretic Ion Neculce
1998 – 2002  Facultatea de Drept (Universitatea Ecologică)
Ani de profesie:
2003 – 2007 – debut în domeniul cinematografic – asistent producție, director de producție, producător
2008 – 2020 – întemeiat propria firmă de producție, specializată în reclamă TV, short films, videoclipuri, documentare
2008 – director de producție al filmului (scurtmetraj) „Megatron” (producție Mandragora) -Câștigător al premiului Palme d’Or la Cannes în 2008

Nenumărate premii Effie, Sabre, Internetics cu diferite campanii comerciale.


[1] https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/168/balcanii-de-vest

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Intr-o clasa, intr-o colectivitate, intr-o organizatie, intr-o echipa, exista persoane de toate categoriile, de la, sa le zicem, superioare, la mediocre, sau chiar slabe. Functie de raportul intre categoriile mentionate, o echipa poate fi f. buna sau o catastrofa. Ideea ca cei buni ii trag in sus pe cei slabi e la fel de gresita ca si reversul, cei slabi ii trag in jos pe cei buni.
    Dar totusi, sa gonesti o tara precum Marea Britanie, care, intre noi fie vorba, era si platitoare, si s-o inlocuiesti cu tarile mentionate din Balcani este absolut nimicitoare pt EU, care deja gifiie.

    Desigur EU s-a intarit, Armin Laschet a devenit sefu Europarat, a mia organizatie de care nu aveam habar, dar e f importanta. De mentionat ca Laschet a dovedit ca nu e bun de nimic la nivel national, dar e exceptional la nivel EU

    • UE are bubele ei, mai mari sau mai mici.
      Dar cum ar arata Europa fara UE?
      Cine ar fi condus acum Romania daca ea nu era tara membra a UE?
      ===
      Ca si capitalismul, UE nu e perfecta. Dar nu cunosc o alta solutie pentru Europa, care a trecut prin 2 razboaie, conduceri autoritare de toate felurile, saracie lucie si multe altele.

      ===

      Fiecare stat e liber sa adere sau sa iasa din UE. Tarile membre au insa nevoie sa se asigure de convergenta tarilor care doresc sa adere. Asta de fapt e o problema dificiala, pentru ca nu poate fi cuantificata (doar) in indicatori economici si socio-politici.

      In cazul tarilor din Balcanii de Vest, vorbim despre o tesatura de interese. Doi dintre factorii mai rar discutati,dupa mine ar fi:
      a) asteptarile si dorintele populatiei lor si in undele cazuri – ale populatiei din UE
      b) principiul vidului – acolo unde nu e UE, golul va fi umplut de altii; deocamdata Banca Mondiala si USAID sunt acolo, dar nu putem sti pana cand si nici ce pondere vor avea in acele societati pe termen mediu.

      Cel mai grav consider ca este cazul Bosniei-Hertegovina, ale carei suferinte au venit (si se mentin) pana la urma din departarea liderilor ei politici de populatia sa.

      Conflicul din 1992-1995. soldat cu peste 100,000 de morti si peste 2 milioane de victime, nu a fost declansat de o cearta intre Ali si Boris pe o pasune a caprelor, ci de o iresponsabila atitudine a liderilor sai politici de la acea vreme. Nu-i vorba, si astazi avem in Bosnia Hertegovina astfel de lideri iresponsabili.

      De aceea este nevoie de o prezenta a UE marcanta in Bosnia-Hertegovina (si in celelalte state, desigur) precum si de relatii bilaterale mult mai puternice. Romania este bine plasata si ar avea de castigat din asa ceva. Dar prefera politicianismul ieftin si certurile nesfarsite pe sinecuri la stat, imens platite.

      Toata politica Romaniei se invarteste in jurul salariilor demnitarilor si functionarilor superiori, e o politica a serbetului de trandafiri pus pe mamaliga rece.

      Asta insa nu ar trebui sa ii opreasca pe romani sa viziteze Bosnia-Hertegovina (cu toate dificultatile unei asemenea calatorii), nu ar trebui sa ii opreasca pe artistii romania sa ia contact cu cei de acolo si nici pe comerciantii nostri sa formeze relatii de afaceri cu aceasta tara.

      Romania, pana la urma, inseamna cetenii ei, nu tagma politica.

    • poti detalia cu „sa gonesti o tara precum Marea Britanie” ? eu am vazut ca ei singuri au plecat, nu i-a tras nimeni de mana

      apropos cum o mai duc?

  2. Păi s-ar putea ca ideea „unificatoare” numită Uniunea Europeană să fie o Utopie….ca şi „lagărul comunist”….

  3. Uniunea Europeana poate exista bine merci si fara Magreb, Israel, Liban (Egiptul ar putea deveni destul de important – mai important decat Turcia) si chiar Turcia neeuropeana! Uniunea nu e viabila pe partea ei de Est, in multe privinte, fara Sankt Petersburg si regiunea lui, asa-zisii Balcani de Vest, fosta Galitie, Transcarpatia”, si Odesa cu toata regiunea ei.
    Fie ca-i place ori ba lui Dungaciu si cei din gasca lui (ca MRU s-a da de tot la fund), Parteneriatul Estic e mai important pentru o UE viabila decat toti Balcanii – mai ales pe componenta Ucraina-Moldova. Din cauza rutelor comerciale, de transport si a legaturilor N-S, E-V, care trec pe acolo. Pana una alta Berlinul e capitala statului cu cea mai mare Economie din EUROPA, iar angloamericanii nu sunt interesati de voi intratat… macar cat de polonezi.
    Poate ar trebui analizat PEROLULUI care se scurge dinspre Rusia (ori prin BUNAVOINTA rusilor) pe aceste Plaiuri Mioritice si prelucrat , ori BA, de firme prietenoase cuRusia, mai departe, spre SERBIA (cea cu drogurile concentrate cu GPS de la Marea Neagra), Austria si evident Hungaria cea atat de iubita de toti acesti analisti platiti cu bani publici de catre statul roman multiplu membru, guvernat de tot felul de ardeleni patrioti indferent de etnie de cel putin un sfert de secol!
    Ca nimeni nu zice nici pis – toti o tin langa cu gazele – desi nu trec petroliere prin Bosfor si odata atacul declansat conducta din georgia nu doar ca nu mai pompeaza/ iar daca pompeaza aveti nevoie de bunavointa turcilor in multe privinte (lira turceasca se duce la vale pe derdelush, Euro va tine aproape dupa ce ditamai germania intra in recesiune.
    Da’ poate nu stiti cu ce fc masinile voastre, tirurile, barjele, navele si locomotivele care deservesc risul economic al ROMANIEI (vezi tigrii economici ai Asiei), recte cLuUuJuuuuL.

  4. Din modul in care UE abordeaza situatia Bosniei-Hertegovina imi permit sa deduc faptul ca statele membre nu inteleg situatia din aceasta tara.

    Se poate discuta mult despre momentul potrivit aderarii si calea de urmat, dar UE nu poate sta la balcon, privind ce se intampla acolo si emitand diverse indrumari, unele de neinteles in jargonul Comisiei Europene.

    Nici liderii politici, nici populatia si nici birocratii Uniunii nu au vreun motiv sa se ocupe serios de aderarea Bosniei-Hertegovina. O fac in viteza „incetisor”.

    Insa acolo mocnesc tensiuni serioase, greu de priceput pentru cine sta cantonat doar in retorica oficiala, grav afectata de propaganda gri. Ma refer aici la toate partile implicate din afara Bosniei-Hertegovina.

    Dar asta este situatia, birocratii si liderii UE nu pot fi schimbati.

    Cu totul altfel se pune insa problema daca ne referim la relatiile bilaterale. Nimeni nu opreste Romania sa se apropie mai mult de Bosnia-Hertegovina. Nu in sensul implicarii in conflictele starnite pana la urma artificial in zona, ci in sensul intaririi relatiilor culturale si economice.

    Vorbesc despre vizite la nivel inalt, despre misiuni econimice, despre intalniri pe diverse teme.

    Bosnia-Hertegovina a suferit enorm, doar pentru ca vulnerabila fiind la demersuri dezbinatoare, s-a gasit si singura in fata atrocitatilor ce au avut loc. Atunci UE nu a dat pe dinafara de implicare, iar SUA s-a implicat mai curand printr-un concurs de imprejurari.

    Chiar si la nivel particular, relatiile dintre Romania si Bosnia-Hertegovina ar trebui intarite. Vorbesc despre cultura si turism, cel putin.

    Romania sta izolata ca un cuc pe o paine uscata. Apoi, cand apar dificultati regionale, ramane cu gura cascata. Putem blama (sau lauda) UE pentru actiune (sau inactiune) dar pentru pozitionarea ca mortul in papusoi a Romaniei in acceptarea vulnerabilitatii sale izvorata din inactiunea pe plan extern, pe cine sa dam vina?

  5. Foarte interesanta abordarea problemei geopolitice de autorul acestei analize. Dar aceasta fragmentare teritoriala este consecinta WW2, formarii blocului comunist. UE spera ca prin aderarea acestor state sa reduca disputele etnice, religioase, teritoriale. Este o mare iluzie. Procesul de reasezare a statelor din Balcanii de Vest este unul lung si cu efecte notabile in regiune. Cand se vor ridica adevarati lideri politici, se vor mai risipi intolerantele cu noile generatii atunci aceste tari vor reusi sa covietuiasca in pace. Nu am agreat nici atitudinea Greciei si numele de Macedonia de Nord, denumire neinspirata.

  6. „Fără Balcanii de Vest Uniunea Europeană nu este completă, așa cum nu este completă fără Ucraina, Moldova, Turcia, Israel, Iordania, Liban, Egipt, Tunisia, Maroc sau Algeria.”

    Nu stiu ce sa inteleg din aceasta declaratie, schimbam numele in Uniunea Mondiala? Uniunea Mare Nostrum?… Uniunea Mediteranei?…Noul Imperiu Roman Multinational?…

    Nu avem deja destule probleme in uniune?

  7. Toate lucrurile trebuiesc facute la timpul lor si oricit ai dori sa le grabesti istoria si partea ei de trecut nu te lasa .nici Ucraina si nici Serbia nu vor intra curind in Uniunea Europeana .Ca si probabilitate , Uniunea Europeana este pe punctul de as stabilza decizia politica luata la Bruxelles si ultima decizie a CJUE reface juridic intreg angrenajul oferind Judecatorului de Instanta forta deciziei in concordanta cu decizia UE.Parchetul European a inceput si el sa actioneze .Militar sunt trimise forte europene in tarile foste comuniste . Germania si Franta deeja au avansat noi propuneri pe subiect .Fantomele comunismului stau inarmate la granite Ucrainei .Pandemia si apartia vaccinului (citi de multi morti ar fi existat fara el ) au maximizat rolul UE si cumva raspunsul sanitar si unitar este vizibil .Banii imprumutati de UE (in nume propriu ) si redirectionarea lor catre statele membre , cu conditiile de stiute , fac parte din jocul total dus de catre reprezentantii la virf ai UE. Amentirarea Rusiei (nu va fi nicind razboi ) forteaza si ea statele, membre UE, ce se afla la granitele cu Ucraina si Rusia ca si pe cei care nu fac parte din NATO sa isi reconsidere statutul .Pe zi ce trece UE devine tot mai unita si tot mai puternica .Tarile din Europa ce nu sunt membre NATO si membre UE vor fi tinute la poarta UE inca o vreme .Expertiza , dovedita in timp , ca si abordarea , pas cu pas , a tuturor problemelor UE , clestele juridic ce maturizeza statele ,ce pina mai ieri erau dictaturi ,este si el binevenit .UE nu se grabeste , are in fata o perioada, relativ lunga, in care trebuiesc puse la punct si corelate toate deciziile statale cu decizia suprema a Bruxelului .Peste zeci de ani , cei care vor mai prin zona , vor avea satisfactia de a vedea cum o parte a Ucrainei sau Serbia vor accede la structurile UE .

    • Probabil ca populatia Serbiei are inca o apetenta pentru panslavism. Amintirea RSFI nu s-a stins inca, vremea „slavilor de sud” este inca vie in multe persoane. In ce masura insa aceste nostalgii populare se aliniaza demersului rus este insa de discutat. Fiecare cu panslavismul lui, as spune :-).

      Doctrina dughinista nu prea bate cu agregarea socio-economica a slavilor de sud, cel putin din cauza opozitiei cultura omogena (rusa) cultura heterogena pan-slava.

      Mai mult, Tito nu a avut un colt infipt in slavizarea fortata (sau sarbizarea fortata, pentru acuratete), pe cand Dughin adopta o line dura, transanta.

      Privit din aceasta perspectiva, Serbia si Bosnia-Hertegovina au perspective de aderare naturale pentru ca inteleg importanta gestiunii zonelor multi-culturale. Sau cel putin elitele lor inteleg asta iar populatia este toleranta intr-o suficienta masura. Spun asta in pofida narativelor super-raspandite, dar eronate dupa mine, conform carora aceste doua tari sunt focare de instabilitate in mod cultural, genetic ar spune unii.

      Subliniez din nou ca statele membre si UE nu inteleg cu adevarat ce se petrece in Balcanii de Vest. Judeca totul intr-un mod simplist, sunt slab informate. Deducem acest lucru din lectura articolelor despre aceste tari scrise in UE si din atitudinea birocratiei Comisiei Europene fata de problematica Balcanilor de Vest. Cand vezi doar o parte a picturii, nu intelegi pictura. Mai ales daca cineva mai da si cu vopsea pe deasupra.

      Spre pilda, conflictul din Bosnia -Hertegovina a imbracat forma unui conflict inter-etnic, dar nu a fost asa ceva. Politicieni imaturi, iresponsabili, au fost lasati de capul lor de un regim in care controlul democratic inca nu se instalaze iar controlul comunist disparuse, si si-au tarat tara intr-un macel fara nicio noima.

      Acum, populatia s-a maturizat. Nu spun ca s-a transformat intr-una ideala, doar ca atitudinea cetatenilor este constienta acum si liderii nu prea mai au loc de intors. Ca dovada ca avantul secesionist al unor lider ai Republicii Srpska s-a cam fasait. Clar si simplu, tinerii din Republica nu mai raspund chemarilor sub steaguri ale intereselor personale ale unora si altora.

      ===

      Dar istoria isi urmeaza cursul ei, intr-adevar si probabil ca atat Bosnia-Hertegovina cat si Serbia vor adera pana la urma. Intrebarea care imi ramane este daca atat UE cat si Romania – in special sunt pregatite pentru a beneficia de aceasta aderare. Pentru ca se tot vorbeste de costurile aderarii pentru UE, dar despre beneficiile concrete – economice si sociale – nu prea se vorbeste.

      Dincolo de discutia principiala despre „spatiul european” si „cultura europeana”, rar se mai uita cineva sa vada beneficiile unei piete mai largi, ale unei economii diversificate, rezilienta economica si sociala crescuta intr-un spatiu multicultura. Pana la urma, capital uman sporit si calitatea vietii mai buna. Daca privim in perspectiva si nu ne limitam la ce s-ar putea petrece peste 6 luni sau un an.

  8. Uniunea Europeana in starea ei actuala de agregare trebuie sa isi duca la bun sfirsit integrarea totala a tarilor membre chiar si a acelor doi cai naravasi , ramasi din cei patru , de la Visegrad .Apoi , vom putea vorbi despre integrarea celorlalte tari din Europa ca parte a unui proces natural .Deja li se ofera alternative unor tari mai necesare Europei (pentru acest interval temporal si pentru aceasta sitiuatie apariuta cu Rusia ) , spre a fi parte a structurilor NATO si in care ,in toate aceste cazuri, nu au fost respectate conditiile sine-qua-non de intrare in structurile UE .Doar sa ne imaginam ce ar insemna un atac al rusilor in Ucraina cu trupe de linie , practic o declaratie de razboi ?Nu trebuie decit sa ne imaginam cum a arata reactia cetatenilor din aceste state riverane cu Rusia .Cite milioane vor fugi din cale dezastrului .Aproape toate comunitatile alta decit ceea ucraineana vor fugi„ mincind pamintul” si este evident unde se vor duce ele .Raboi nu va fi dar nici Ucraina si nici altii nu vor intra curind in UE si NATO. Putin trebuie sa fi inteles deja ca nu razboiul este solutia ci accederea la economia occidentala , chiar daca pe moment isi arata si el maretia Din tot ceea ce vedeti nu se desprinde nimic altceva altceva decit daca Germania va reusi intr-un fel sa multumeasca si SUA si Rusia economic si sa preia din amindoua partile gazele naturale si nu vad nimic gresit in a accepta acest lucru mai ales ca modalitatile de transport si stocare sunt diferite .Cred ca Germania va pune la bataie imense sume de bani asa cum au fost puse si in cazul Nord stream 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro