Noua cruciadă a copiilor

Îndelung neglijată de unii politicieni, abordată cu subiectivism şi ipocrizie de alţii şi folosită de cei mai mulţi legiutori, de partidele politice şi de guvern ca un instrument de obţinere a avantajelor politice, problema imigraţiei a atins cote alarmant de periculoase în Statele Unite ale Americii. O soluţie corectă este demult necesară, dar nu a fost cu adevărat căutată şi nici opţiunile nu au fost prezentate deschis şi cinstit.

Statele Unite sunt o ţară de imigranţi. Cei mai mulţi americani sunt capabili să traseze originile familiei lor în ţara de origine, mulţi pot aprecia numărul de generaţii înregistrat de antecesorii  lor după venirea pe continentul american, cei mai mulţi au păstrat şi păstrează tradiţiile culturale şi religioase specifice, deşi sunt toţi “americani”. Contribuţia imigranţilor la dezvoltarea economică şi culturală a Uniunii Statelor Americane este covârşitoare, privită cu recunoştinţă de cetăţenii ţării. Expansiunea teritorială, dezvoltarea economică, creerea sistemului de comunicaţii, ridicarea marilor oraşe datorează mult valurilor de imigranţi care au sosit în secolele XIX şi XX, în căutarea libertăţii şi a şanselor unei vieţi mai bune. Intre anii 1901 şi 2013, americanii au obţinut 42% din totalul de premii Nobel, dar 30% dintre laureaţii americani au fost imigranţi de primă generaţie.

Sistemul de imigraţie legală dă, de mai mulţi ani, semne de ineficienţă, lentoare şi stagnare. În domenii de vârf, cum este sectorul tehnologic, se caută cu febrilitate specialişti educaţi din categoria STEM (science, technology, engineering and mathematics) şi marile companii se plâng că nu sunt ajutate de serviciul de Imigrare şi Naturalizare  al Departamentului de Justiţie în căutările lor. Acesta a aprobat numai 140.000 de permise de rezidenţă pentru specialişti IT (intelligence technology) pe an, care reprezintă doar 7% din totalul imigranţilor. Nevoia este mult mai mare, dar este blocată de anii lungi de aşteptare pentru soluţionarea cererilor la care trebuie să se aştepte toţi doritorii de viză americană.   Cazurile de reunire a familiilor sunt deasemeni tergiversate pentru mult timp. De la atacurile teroriste din 2001 şi de după intrarea în funcţiune a legii Patriot Act, Departamentul de Imigraţie a extins operaţiunile de verificare în fiecare caz şi aşteptările s-au lungit şi mai mult.

De câteva decenii, cealaltă imigraţie, aşa zisă ilegală a  progresat cu mare repeziciune întreţinută de trei factori: lipsa de protecţie a frontierelor americane, atracţia maselor de oameni săraci din ţările latine către sursa de câştig din USA şi uşurinţa de a găsi locuri de muncă, oferite de angajatorii americani care plătesc lucrătorii străini sub baremul legal. Aşa se face că astăzi trăiesc şi lucrează în Statele Unite între 13 şi 15 de milioane de străini, majoritatea intraţi prin trecerea ilegală a graniţelor de sud din trei state: Texas, Arizona şi California. Numai prin traversarea Rio Grande, pătrund în fiecare zi 1.200 de noi ilegali. În structura populaţiei fără acte din ultima vreme 62% au originea in Mexic, 5% provin din El Salvador, 4% din Guatemala, 3% din Honduras, astfel că hispanicii depăşesc 75% din rezidenţii neautorizaţi din Statele Unite.

Sunt multe probleme care au rezultat din creşterea continuă a celor fără permis legal de rezidenţă. Aceia dintre ei care lucrează nu plătesc taxe. Cheltuielile sociale pentru ei şi familiile lor sunt suportate de cetăţenii americani. Şcolile, spitalele, serviciile sociale au de făcut faţă unor solicitări mult mai mari. Odată cu cei veniţi în căutare de lucru, pătrund în ţară şi traficanţi de droguri, individuali sau organizaţi în ganguri, terorişti şi indivizi antisociali. Delicvenţa a crescut: în anul 2006, a fost raportată cumularea a  45.000 de delicte legate de droguri, 5.900 de atacuri sexuale şi 1.100 omoruri comise de imigranţi ilegali. Din cauza imigraţiei ilegale, cea legală are de suferit şi resursele financiare şi umane ale sectorului sunt epuizate. O reformă a sistemului de imigrare, cu introducerea unui control eficient al graniţelor, înregistrarea tuturor străinilor cu înfiinţarea unui sistem eficient pentru muncitorii străini, deportarea celor fără ocupaţie sau care au comis acte delictuale, obligarea patronilor să plătească străinilor salarii egale cu cele plătite localnicilor, instituirea obligaţiei pentru toţi lucrătorii străini să plătească taxele şi contribuţiile sociale, acordarea cetăţeniei după un număr de ani de comportare corectă, acelaşi număr de ani  pe care trebuie să-l petreacă imigranţii legali în aşteptarea drepturilor de cetăţean, este ce doreşte majoritatea populaţiei americane. Politicienii care nu se implică în susţinerea unui astfel de proiect sunt fie sub controlul unui puternic lobby al patronilor care vor menţinerea stării actuale, fie sunt îngroziţi de votul negativ al populaţiei de origine hispanică. Mai sunt şi politicieni şi activişti sociali care susţin că Statele Unite s-au întemeiat pe furtul teritoriilor indiene şi mexicane şi că este datoria lor să retrocedeze aceste pământuri. Ei cântă în strună media şi politicenilor mexicani, care au lansat aceste teorii şi care încurajează emigrarea masivă din ţara lor, unde persistă sărăcia şi corupţia.

În acest context, prezenta administraţie americană, înclinată vizibil spre acceptarea unei imigraţii largi şi acordarea unei amnistii globale şi fără nicio condiţie tuturor rezidenţilor ilegali, fără să fie de acord cu introducerea controlului de graniţă, a emis mai multe ordine prezidenţiale şi dispoziţii ale Departamentuui de Justiţie, care încurajează venirea a şi mai multor imigranţi, pătrunşi prin graniţele poroase.

Printre măsurile aplicate, sunt DREAM Act (Development, and Relief and Education for Allien Minors- votat în 2009) şi DACA (Deferred Action for Childhood Arrival – semnat în 2012). Primul acordă rezidenţă permanentă condiţională celor care au intrat în ţară înainte de a împlini vârsta de 16 ani, au trăit în Statele Unite cel puţin cinci ani şi au absolvit liceul, cel de al doilea interzice deportarea copiilor minori care au intrat ilegal în USA şi nu provin din Canada sau Mexic, pentru o perioadă de doi ani. Cumva, zvonurile despre DACA au ajuns deformate în mai multe ţări din America Centrală şi au prins la populaţie care crede că orice copil care intră în Statele Unite va avea şederea aprobată imediat şi ulterior va putea să aducă şi familia sa. Mai ales populaţia din trei ţări greu lovite de sărăcie, şomaj şi insecuritate (legată de traficul de droguri şi bandele organizate care terorizează populatia), ţări care sunt Guatemala, El Salvador şi Nicaragua, a luat în serios această promisiune neconfirmată şi oamenii şi-au trimis copiii, pe orice cale, către SUA. Unii au fost trimişi la rude, dar cei mai mulţi sosesc fără niciun ban şi fără să aibă niciun contact în ţară. Grupuri infracţionale au început să organizeze acest trafic de mari grupuri de copii pentru profit. O fetiţă de 11 ani din Guatemala, a relatat cum mama ei a plătit 8.5oo de dolari celor care au adus-o în Mexic, au suit-­o într-un autobuz pentru Pheonix Arizona, unde fetiţa s-a prezentat imediat la poliţie spunând că presidente Obama îi va da un permiso.

Până în 2012, media de copii trimişi neînsoţiti din ţări latine în Statele Unite era – în medie – de 5-6.000 de cazuri pe an, în 2013 a sărit la peste 13.000. anul acesta apropie 80.000 şi raportul Casei Albe estimează că până la sfărşitul anului viitor vor fi peste 235.000 de copii fără familie pe teritoriul american.

O criză umanitară de mari proporţii se desfăşoară în aceste zile, prin această Nouă Cruciadă a copiilor, la originea căreia se află disperarea populaţiei din mari zone geografice, informaţia greşită transmisă lor şi incapacitatea sistemului vamal american de a o stăvili. Sarcina la care sunt brusc expuse statele din sud este enormă. Copiii trebuie primiţi, înregistraţi şi transferaţi cât se poate de repede serviciilor sociale, care trebuie să facă faţă unor cereri fără precedent.

Foarte mulţi oameni au devnit imediat preocupaţi de soarta copiilor şi contribuţiile voluntare vin să sprijine eforturile autorităţilor. Mulţi se întreabă ce se poate face pentru a limita pericolele la care sunt şi vor fi expuşi aceşti copii: mulţi ajung bolnavi, călătoresc prin regiuni periculoase şi cei care sunt aduşi în Arizona au de mers pe traseele deşertice periculoase prin care sunt trasate potecile de trecere clandestină a graniţei.

La multele probleme legate de imigraţia crescândă a copiilor neînsoţiţi se adaugă şi faptul că în rândul lor sunt infiltraţi membrii ai clanurilor criminale, în special organizaţia mexicană Mara Salvatrucha (MS-13). Chiar dacă agenţii de securitate îi recunosc, după tatuajele specifice, nu au voie să-i deporteze, din cauza limitărilor impuse lor de DACA Act. Pe lângă profiturile băneşti, gangurile traficatoare de droguri mai au un câştig din aducerea câtor mai multor copii fără părinţi în SUA: haosul indus în sistemul de control al graniţelor le permite lor să-şi desfăşoare cu mai mult succes operaţiile de bază.

Timpul presează şi – la ritmul în care politicienii americani se ocupă de corectarea sistemului de imigraţie – perspectiva este mai mult decât sumbră, ceeace face ca o prezicere veche de mulţi ani să îsi găsească actualitatea. Este vorba de perspectiva pe care a descris-o celebrul autor al volumului Ciocnirea civilizaţiilor, Samuel Huntington. În cartea sa Who are we?,The challenges to the American National Identity (2004) el a spus că există riscul ca ţara să fie divizată în zona albă, protestantă şi anglosaxonă din nord, centru şi est şi zona hispanică şi catolică din sud-vest.