Sistemul de învățământ românesc preuniversitar, hipercentralizat din punct de vedere birocratic, haotic și tulbure în practică, este atât de fragmentat și inegal din punct de vedere al calității, dezechilibrat total ca eficiență (care și cum o definim sau măsurăm în mod real, nu după indicatorii fantomă existenți, care vorbesc de șanse egale la educație și echitate socială în condițiile în care abandonul școlar este între 15%-20% doar dacă ne uităm la prezența elevilor la examenele de final de ciclu gimnazial și liceal?), fără nici un model real, nu doar pe hârtie, al viitorului absolvent, integrat mediocru sau foarte deficitar pe piața muncii (minoritatea fericită este o statistică lăudabilă, dar… minoră), încât este peste putință să reformezi ceva care nu funcționează decent. Cum să repari din mers o mașină care suferă la toate capitolele? Frizăm imposibilul și ne facem copios de râs sugerând o schimbare a regulilor jocului, în condițiile în care acestea datează de 2 ani și se aplică prost în general sau deloc în special (multe articole de lege intră în funcțiune la câțiva ani după promulgarea legilor învățământului românesc din vara anului 2023).
Propunerile de austeritate nu rezolvă gravele disfuncții ale sistemului de învățământ din România, ci le acutizează. Domnul ministru Daniel David are momentan o orientare contabilă onestă asupra învățământului, una de acționar majoritar al unei companii, nu de politician cu un proiect politic solid și cu o viziune socială largă. Sistemul de învățământ românesc este de stat, nu o afacere privată, din câte știm.
Să vorbești de creșterea normei didactice, fără să luăm în seamă că elevii noștri sunt deja sastisiți, nemulțumiți, obosiți și complet opaci la programul existent de 7 ore pe zi de stat la școală în bancă, ține de registrul absurdului. În absența unei baze materiale sportive solide, ce vor face elevii României 8 ore zilnic la școală? Deja absenteismul real din licee este enorm în ultimii 2 ani de studiu și ridicat în primii 2 de studiu încă obligatoriu. Dacă școala ar avea terenuri de sport echipate corespunzător, piscine, săli de gimnastică și alte mijloace materiale occidentale, atunci, da, din cele 8 ore pe zi, elevul ar petrece 3-4 ore în activități de acest gen. Dacă școlile ar fi dotate cu spații generoase, se poate organiza un program de recuperări cu învățătura sau de consolidări solide ale cunoștințelor ce țin de performanță. Dar, altfel, în ce săli de clasă vor sta elevii noștri zilnic? În aceleași bănci și săli de clase înguste și sufocante, cu aceleași dotări modeste, lucrând exact ca în orele de curs. În plus, profesorii noștri sunt învățați dintotdeauna să lucreze la școală conform unui orar organizat serios. Ministerul Educației poate să procedeze aici așa cum face întotdeauna: să trimită tipizate de încadrări care să acopere cele 40 de ora de muncă săptămânală, eventual și cu modele de procese-verbale cu antetul ministerului. Oricum, un profesor serios, inclusiv cel care face meditații, unde se perfecționează materia de la școală de cele mai multe ori (meditațiile sunt o completare și o aprofundare a școlii, nu o altă școală), nu se mulțumește să lucreze doar 4 ore pe zi. Și apoi, la învățământul primar, ce vor face elevii 7-8 ore la școală pe zi sau doamnele învățătoare, care și așa pregătesc din banii și timpul lor o mulțime de materiale didactice frumos colorare și lucrate aproape zi de zi? De ce nu vedem și partea plină a paharului: profesorii lucrează cu adevărat mai mult decât li se cere în norma de bază? De ce se dorește mărirea normei didactice? Nu de dragul elevilor și programului de 8 ore al cadrului didactic, ci pentru a elimina cadre didactice și nu numai din sistemul de învățământ, anticipând o mare economie la bugetul statului, probabil de ordinul a 0,1% din suma totală a deficitului public.
Dacă tot vorbim de economii, în loc să mărim normele de predare ale directorilor din școli, care au dat în general concursuri în ultima decadă și care se confruntă cu problemele școlii de pe front zi de zi, o situație destul de ingrată având în vedere imensele dificultăți cu educația elevilor și agresivitatea fățișă față de inutilitatea școlii a multor părinți (de la cei plecați prin străinătățuri până la cei care au cerințe de la școală românească de parcă ei înșiși, prin purtare și spirit cetățenesc, ar fi cetățeni danezi sau norvegieni, deși noi suntem doar români în plină austeritate), ne-am gândi să facem ceva serios cu cele peste 50 de inspectorate din România. Acolo nu se dă nici concurs, nici nu se muncește cu adevărat util de cele mai multe ori, deși se muncește mult, dar fantasmagoric, iar când se lucrează totuși ceva cu cap, nu se face altceva decât să se paseze munca birocratică din Ministerul Educației – acest castel kafkian în care orice ușă pare inabordabilă, iar orice fișier în Google docs e însoțit numaidecât de o ștampilă și o semnătură – pe umerii unor secretare detașate și a unor inspectori care se schimbă de 5 ori în zece ani, după rotația carnetului de partid sau după nepotisme pe față. De ce nu apare mai repede scris un articol în Legea Învățământului Nr. 198 în care să se stabilească negru pe alb, o dată pentru totdeauna, așa cum realitatea trăită ne arată (școala vieții e singura absolvită serios la noi), că inspectorii sunt membrii de partid sau rude apropiate ale acestora, urmați și de unii directori? Cel puțin am recunoaște că trăim în ipocrizia murdară existentă și am înlătura fățărnicia, nu neapărat și murdăria. Și să se expliciteze că postul de inspector se poate menține până la pensie pentru merite înalte aduse intereselor de partid, oricare ar fi acestea și acesta. Nici măcar politizare nu pun în practică aceste instituții de supraveghere și control administrative, întrucât inspectorii nu au idei și nici un program politic de implementat, o ideologie de mistuit, ci ei sunt pur și simplu membrii cotizanți și de frunte cu carnet de membru, care, prin intermediul umbrelei partidului, se țin de o administrație de foarte proastă factură, năucă, goală de conținut și antiintelectuală până la cer, de multe ori pierduți ei înșiși în hățișul legislativ existent, un grohotiș care vine la vale necontenit, înlocuind orice altă formă de relief.
Plata cu ora a cadrelor didactice este o altă marotă de doi bani a viziunii de contabil supărat în loc de politician abil: dacă meseria de profesor ar fi atractivă financiar și profesional pentru tinerii absolvenți de studii superioare, poate atunci nu am avea plata cu oră sau, în orice caz, într-o foarte mică măsură. Dar când orele acelea sunt greu de realizat de cineva care, iată!, nu există, se pune problema ca un profesor deja angajat să lucreze în plus, până la 8 ore de predat pe zi (ce vis pentru unii care se holbează în tabele contabile și numesc asta educație!), fiind plătit la bucată și temporar pentru o asemenea activitate. Miniștrii educației nu au fost în stare în ultimii 30 de ani să găsească o soluție superioară de angajare în sistemul de învățământ în afara examenului greoi și irelevant din prezent, care creează suplinitori frustrați și deprinderi de predare care se izbesc de zidul psihologiei, culturii și obiceiurilor sociale românești, de cu totul altă natură decât cele din programa școlară și manualele și cărțile de specialitate, ochelari universali, copiați din Finlanda și alte țări emancipate, dar nu cei care să ne permită să vedem realitatea locală mai puțin încețoșat.
Măsurile actualului ministru al educației sunt doar o formă de răzbunare pe pacient. Acesta este, într-adevăr, bolnav, inclusiv psihic, dar nu știm să-l tratăm, nu reușim să-l înțelegem, să-l ajutăm și, într-un final, să-l vindecăm. Metoda exasperantă este de a-l lovi cu terapii șoc, în speranța că, bombardându-l cu medicamente tari, tăindu-i din hrana zilnică și luându-i sânge mai ceva ca în Evul Mediu, acesta se va înzdrăveni brusc și va începe să meargă sănătos în două picioare. Poate în patru picioare: deja ne târâm. Unde să meargă? Să realizeze norma de 8 ore pe zi. Bifăm programul sub formă de timp brut, doar-doar să nu se vadă că habar nu avem la ce ajută pe termen mediu programul vag și fără baze sociologice serioase al actualei guvernări, care nu va face altceva decât să mărească ecartul de opinii politice din societate, hrănind picajul democratic din România contemporană. Lucrăm cu armele dușmanului pentru binele său. Suntem oare normali la cap sau ne-am pierdut și ultima sclipire de discernământ?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E de necrezut cum un instrument statistic de măsurare a performanței în educație a moșit sintagma de ‘analfabet funcțional’ iar apoi, prin insistența oamenilor de bine, a fost utilizată ca etichetă pentru jumătate din cetățenii țării.
Oameni unși cu toate alifiile mediatice ignoră faptul ca, așa codași la scară europeană, suntem totuși în prima treime din topul Pisa cu un scor de 400+ fata de un maxim de 500+. Dacă te gândești ca primele tări din top au un buget semnificativ mai pricopsit decât al nostru deja pare o formă de eroism ce fac oamenii din educație.
Sigur, mai mult și mai bine își dorește toată lumea. Mai cu zăhărelul, mai cu nuielușa poate că vom îmbunătăți statistica. A antagoniza însă din această pricină mase sociale la scară națională nu numai ca este nedemn ci este și contraproductiv. Să ștergi din vârful pixului 45% din populație ca indezirabilă nu face bine nimănui.
Voluptatea vorbitului din cărți, masochismul hermeneutic al intelectului neînțeles sunt departe de a se constitui în pâinea minții. Mai degrabă au aparența unui lux greu de întreținut.
Constantine, Constantine, jos palaria, un comentariu splendid. Multumesc!
Cu plăcere…
Mă alătur pălăriei de mai sus, că mai jos n-am cum să cad, deși parcă m-aș încumeta de fiecare dată când aud asocierea sintagmatică pomenită, și ea, unde altunde dacă nu tot mai sus.
Cu ce bucurie ne uitam la caprele moarte ale altora, mai pricositi ca noi …De ce neuitam mereu in jos si nu in sus?
ma indoiesc de adevarul celor spuse de Dv…. https://www.oecd.org/en/publications/pisa-results-2022-volume-iii-factsheets_041a90f1-en/romania_b698c397-en.html
Mulțumesc pentru atenția cu care ați citit. Sunt convins ca ați înțeles sensul comentariului.
Eu nu cred că vreunul din „specialiștii” în educație( care constată bine situația negativă din educație) are habar ce trebuie făcut. Iată, chiar dacă cineva vrea să rezolve problema, TOȚI ceilalți urlă că nu e bine. Dar cum e bine nu spune nimeni…
Ca simplu cetățean, voi spune doar că învățământul românesc, de toate nivelurile, este la un punct minimal la toți parametrii educaționali luați în considerare de organismele internaționale. Nu economia, nu sănătatea, nu drepturile și libertățile cetățenești, etc sunt cele care trag în jos civilizația românească ci ÎNVĂȚĂMÂNTUL.
Trebuie schimbat TOTAL modul de organizare al Învățământului din România. Varianta clasică a „profului” atoateștiutor și atotcunoscător cu catalogul sub braț și cu bățul arătător în mână trebuie să dispară. Apoi, de ce învățământul preuniversitar trebuie să fie obligatoriu? Păi dacă elevii și părinții nu au niciun chef să învețe atunci trebuie să-i obligăm? S-a ajuns în situația absurdă ca statul să plătească burse chiar pentru cei ce nu vor să învețe. De ce să cheltuim aiurea banii? Idem pentru elitele școlare primitoare de burse și care apoi pleacă să muncească pentru alții deși s-au calificat pe banii românilor. Altă cheltuială aiurea….
Cu domnii „profi” este mai simplu, ei vor doar câți mai mulți bani de salarii. Nu văd nicio încercare internă a sistemului educațional de a găsi soluții moderne pentru soluționarea degradării învățământului românesc. Dacă apare vreunul din exterior care încearcă să rezolve cât de cât problema, toți ceilalți urlă că nu e bine…
Am două propuneri :
– să se renunțe la obligativitatea învățământului de stat preuniversitar, și
– să crească numărul școlilor private, ale comunităților locale sau confesionale, etc
Nu putem forța elevii să învețe dacă nu vor. De ce să cheltuim bani pentru ceva care nu va aduce niciun folos comunității?
Sună cinic, dar cum este acum nu se mai poate continua.
Nu mai zic nimic despre învățământul universitar ca să nu mă enervez pe căldurile astea….
Principalele probleme ale învățământului românesc sunt că acesta este grav subfinanțat și hiperpolitizat.
În mod evident, domnul David nu le-a observat. Așadar, n-are cum să le rezolve. Prin urmare, nimic nu se schimbă. Sau, dacă se schimbă ceva, se schimbă cel mai probabil în mai rău.
Foarte buna analiza, obiectiva si concisa! De la inceput ca cel care am lucrat in preuniversitar si universitar am privit cu indoiala toate zicerile acestui ministru. Un contabil cu manecute, cu ochelari pe nas si logica putina, cum era odata. Un abramburel. Afirm de fiecare data ca scoala nu se face cu turma la clasa ci cu putini elevi. Iar absolventii de facultate sa fie primiti pe baza notelor din facultate, concurs decent si clar. Abia dupa 2- 3 ani sa fie admisi ca si consacrati scolii pe baza rezultatelor obtinute la clasa. Sistemul de acum nu va aduce tineri profesori decat pe cei care nu au nicio alta optiune. Inspectoratele judetene eliminate, titularizarea si gradele 1 si 2. Economie de timp, bani si mai putina coruptie.
Eu credeam că 8 ore vor sta la școală profesorii, nu elevii. Am trecut și eu prin învățământ: puteam alege să corectez lucrări sau să fac planuri de lecție acasă sau la școală, nu înțeleg isteria normei din învățământ.
Un articol pro-profesor (scris de un profesor de liceu) care nu face decât să mă convingă încă o dată de narcisismul de care aceşti educatori adesea de tip cry-babies dau dovadă. Deasemenea de ceea ce englezii ar numi sense of entitlement(ul) acestora. Ar fi bine să se ia în considerare şi interesele elevilor. Profesorii au beneficiat nu de mult de imense sporuri salariale, poate că ar trebui să învețe să nu se mai plângă.
Se pare că nu le convine că munca lor a început să fie monitorizată. Profesorii sunt plătiți ca să-i învețe pe elevi şi nu din şi pentru alte motive. Trebuie să fim siguri că acest lucru se íntâmplă.
De ce nu te-ai făcut profesor, dacă ești invidios pe „imensele sporuri salariale” din învățământ?
Unii au trecut prin școală ca gâsca prin apă și se bucură la orice ocazie de a da cu piciorul în ceea ce nu s-a lipit de ei.
P.S. Comasarea claselor numai în interesul elevilor nu este, altă aberație care n-are cum să fie observată sau înțeleasă de analfabeții funcțional.
@Dan
Nu m-am facut profesor (de şcoală generală sau de liceu) fiindcă ar fi fost o profesiune care nu mi se potrivea și care de altfel nu mă atrăgea. Nici măcar nu ştiu dacă aş fi putut-o face în caz că aş fi vrut-o. Ideea de a dădăci pe cineva cu un aer de superioritate (care adesea e sinonimă cu profesia de care discutăm) ar fi fost ceva pentru care n-aș fi avut înclinație. Am fost totuși la un moment dat research fellow la o universitate (folosesc termenul englez fiindcă
era vorba de o universitate de limbă engleză din afara României). Asta a implicat și „predare” la grupe de studenți post-graduate care îmi erau simultan colegi şi studenți. De fapt actul „predării” consta in discuții, dezbateri, dat cu părerea etc. Aparent foarte superficial dar la un nivel intelectual destul de înalt.
Deci nici nu ştiu dacă am fost profesor sau ba. Un fel de lecturer totuși am fost. Şi universitatea respectivă a fost/și este cotată pe un loc mult superior celui pe care e situată cea mai bine plasată universitate românească, UBB Cluj. Dar asta bineînțeles nu înseamnă mare lucru. Oricum, dacă dv. spuneți că aş fi trecut ca gâsca prin apă, aşa să fie. Vă dați seama cât de mult mă afectează afirmația dv :-)
P.S. Nu înțeleg de ce mă tutuiți! Deasemenea îmi displace tonul dv. aproape golănesc. Sper că nu sunteți profesor deși nu m-ar mira dacă ați fi unul. Mi-ar confirma temerile pe care le am referitoare la tagma respectivă şi la nivelul intelectual al acesteia. Asta fără să vreau să generalizez.
Aveți dreptate, acesta este rezultatul muncii profesorilor de azi: analfabetul functional. Nu știu dacă legea învățământului are un articol unde specifica despre răspunderea actului educațional. Și da, când ești ministru trebuie să faci și pe contabilul, să evaluezi cât plătește contribuabilul și ce primește la schimb. In tari cu economii puternice învățământul nu este gratuit. In Romania, țară subdezvoltată nu doar economic și socio-moral, cu o educație civică a individului, nu a comunității și unde patrimoniu național este la discreția acțiunilor unor decidenți fără obligația de răspundere penală asupra folosirii activelor și pasivelor națiunii, este normal ca și în sistemul de educație să fie corupție la toate etapele. Care a fost scopul renunțării la examenele de admitere la licee și universități? Care a fost scopul renunțării la pregătirea pedagogică a celor care vor preda la catedra? Care este scopul amestecului părinților și elevilor în actul educativ? Repartizare computerizată in licee a creat o corupție în școli cu scopul de a obține note de 10, care să asigure părinții că vor prinde un liceu bun!!! De ce nu se dă examen de admitere? Cum se face selecția dacă părinții și elevii știu că nu trebuie să învețe, oricum vor intra la un liceu. Contribuabilul să trăiască, el dă banul. Fără să primească în schimb altceva decât analfabetul functional. Actul de educație la catedră trebuie să aibă responsabilitate, nu doar prezentă la catedră. Cel mai mare tarif orar pentru o muncă prestată este in învățământ și este plătită de cei care câștigă un venit mici fără zeci de sporuri și prime, vouchere in economia privată. Nivelul și calitatea actului educațional la catedră se vede din cei 45-50% cadre didactice care nu promovează examenelor specifice: definitivatul, titularizarea pe post. Nu este adevărat că nu vor să învețe elevii. Răspunderea actului educațional nu este al elevului ori părintelui ci a celui de la catedră. Nu au ce căuta la catedră cei care nu se califică. Sistemul să renunțe la aceștia. Fără sporuri, fără vouchere, salariile prin tariful orar sa fie triplat, chiar și programul de lucru la clasa să fie de 8 ore zilnic iar orele suplimentare la catedră plătite cu același tarif. Posturile in învățământ să fie obținute prin concurs. Directorii școlilor sa fie economisti. Nu doar magistrații trebuie să fie incoruptibili ci și cadrele didactice de calitate plătite corespunzător conform responsabilității meseriei lor.
Învățământul, dacă e OBLIGATORIU(!), trebuie să fie nu numai EDUCAȚIE ci și INSTRUCȚIE.
Se va face economie la buget și atât, intenția nu a fost de a reforma sistemul. Vor dispărea cam 15.000 de posturi. Vor pleca acasă 15.000 de profesori fără pile, buni sau proști. Pentru că nimeni nu intenționează să schimbe modalitatea de evaluare a cadrelor didactice. Va rămâne eternul dosar care nu are nimic de-a face cu calitatea actului educațional.
Domnul ministru David nu a scos nicio vorbă despre gradațiile de merit și sporul de doctorat din preuniversitar. Cum ar fi putut, aceea este zona privilegiată.
Fara indoiala, nu plata cu ora nu este cel mai important aspect al masurilor preconizate. Dar, arbitrariul lor poate fi exemplificat simplu in acest caz. Sa presupunem ca un profesor are 1 ora pe saptamana la plata cu ora. Daca plata cu ora se raporteaza la intregul de 40 de ore de munca, profesorul NU poate fi obligat sa sa pregateasca inainte de ora respectiva, NU poate fi obligat sa corecteze lucrari sau teme/referate ale elevilor in afara orei etc. Cam asa este reforma propusa de ministreul invatamantului.
Modul in care se face invatamantul trebuie schimbat din temelii sau poate chiar de la fundatie sau subsol. Pentru asta e nevoie de viziune, strategie si obiective clare. Ce anume vrem sa faca invatamantul romanesc? Sa educe cetateni, cat ii duce pe acestia intelectul si vointa. Cine vrea sa invete sa o faca gratuit dar absolut gratuit, nu simulacrul de gratuitate care exista acum si care e foarte scump, atat pentru stat cat si pentru parinti. Nu e fezabil sa vopsesti pe ici pe colo un sistem care dateaza din comunism, cu eternele inspectorate care nu fac nimic util, ba dimpotriva, si cu simulacrele de concursuri pentru cei care doresc sa devina profesori. Profesor trebuie sa fie o cariera pe care o alegi din facultate si te pregatesti pentru asta. Cand ai absolvit poti ocupa un post in invatamantul preuniversitar. Ulterior poti progresa cu examene la aceleasi facultati care pregatesc profesori, ceva similar cu medicii, fara inspectorate. Cariera de profesor trebuie sa fie un vis pentru orice elev, nu un refugiu pentru cei care nu isi gasesc altceva de facut. Copii trebuie invatati care sunt valorile umane si indrumati sa isi gaseasca vocatia in sistemul de invatamant, astfel incat sa isi aleaga cel mai bun drum in viata, functie de abilitatile lor. Din pacate eu nu vad nicaieri nici cea mai mica preocupare pentru asa ceva. Poate dupa ce trece perioada asta de strans cureaua sa inteleaga si politicienii nostri ca fara un invatamant care poate scoate la iveala ce e mai bun in fiecare copil, nu exista viitor, mai ales pentru o tara mica.
„Să vorbești de creșterea normei didactice, fără să luăm în seamă că elevii noștri sunt deja sastisiți, nemulțumiți, obosiți și complet opaci la programul existent de 7 ore pe zi de stat la școală în bancă, ține de registrul absurdului.” Domnule Prof. Dr., confundati elevii cu profesorii, profesorilor le creste norma didactica nu elevilor!
Si se discuta de analfabetism functional la elevi…
Corect!
Lucrurile s-ar rezolva dacă omul ăsta, care e și psiholog, nu doar ministru, s-ar consulta cu copiii și cu cadrele didactice. Noi nu suntem învățați să îi ascultăm pe copii tocmai din acest sense of entitlement de care vorbea cineva. Școala ar trebui făcută pentru ei, numai că adulții știu întotdeauna mai bine.
Domnul David s-a luat la început de astrologi și numerologi, după care a încercat să desființeze profesia de consilier dezvoltare personala. Omul ăsta nu înțelege că e foarte simplu să renunți la astrologi când ai psihoterapeuți empatici, bine pregătiți și accesibili. Numai că nu-i ai. Există astrologi mai pricepuți în ale psihologiei decât absolvenții d-lui david și probabil că asta l-am deranjat. Iar în străinătate e plin de coach de toate felurile.
La noi, în schimb, școala este la fel ca acum 50 de ani, și fiecare ministru ia decizii care nu au nicio legătură cu realitatea