marți, decembrie 5, 2023

Labis, spiritul revoltei si Zaraza

Nimeni nu stie ce s-a cantat la restaurantul de unde se intorcea Nicolae Labis in acea noapte de decembrie, la o luna si ceva de la zdrobirea Revolutiei Maghiare si de la masivele arestari din mediile studentesiti din Romania, o noapte care a vaduvit literatura romana de una din cele mai frumoase sperante pe care le-a cunoscut vreodata. Ne putem insa imagina ca s-a cantat „Zaraza”, ca intre paharele de vin ieftin (tinerii poeti erau extrem de saraci), se vorbea despre amor si despre iluzii pierdute. Labis crezuse in Revolutie si in proletariat, il adorase pe Maiakovski („badia Vladimir”). Anul 1956 a fost anul desteptarii sale. Atunci a scris „Legenda pasiunii defuncte”, un poem intr-adevar dinamitard:

Sa nu inchidem pasiunile ideii
In teminte de lasitate si urat;
Va fi mai greu sa le scapam de vraja cheii
Cand in adanc se vor fi mohorat.

Odata-un om si-a zavorat in sine gandul
Si dragostea si-a zavorat-o-n sinea sa,
Visa sa le redea candva din nou avantul –
Nu mai putea, ori poate nici nu mai voia.

Apostazia lui Labis putea deveni una a unei intregi generatii. Albatrosul trebuia sa piara. Iar povestea Zarazei nu a spus-o nimeni mai frumos decat Mircea Cartarescu, speranta din fericire implinita a acestei literaturi. Trimit aici la povestirea lui Mircea si la cantecul lui Cristian Vasile ca omagiu adus poetului care a zburat „atunci, ultima oara, spre-un cimitir mai sobru si mai demn”…

http://www.romlit.ro/vreau_s-mi_spui_frumoas_zaraza…

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

    • „din cite se pare” nu citesti, si, cu parere de rau, nu intelegi.
      Domnul Tismaneanu scrie clar „povestirea lui Mircea si la cantecul lui Cristian Vasile „.
      Deschizind link-ul vei putea afla
      „Published on Nov 23, 2012

      O melodie din perioada „micului Paris”, cântată de Cristian Vasile.
      Compozitor: Benjamin Tagle Lara
      Textier: Ion Pribeagu”

        • Stai linistit, nu am „sarit in sus”, ci m-am cutremurat de ris la alta afirmatie „povestea lui Cartarescu este o poveste frumoasa si atat, se pare ca nu are baza reala”.
          dle @ cristi,
          e o legenda, iar fictiunea, bat-o vina, intervine.
          Oare Catalin si Catalina or fi existat?

          • Dnule Prieten,
            Ca sa va scutesc sa ajungeti pana la Divina Commedia sau cine stie unde, fac urmatoarea precizare precisa: multe cantece au in spate intamplari, persoane etc. reale. Ca sa va scutesc de cautari infrigurate si cronofage(vedeti eu v-am scutit de 2 ori, poate imi intoarceti favorul, e suficent o singura data) va dau primul exemplu care imi trece prin gand: Suzanne al lui L.Cohen.
            In rest, va urez un week-end plin de cutremurari de ras si de liniste sufleteasca(eventual incercati cu alprazolam).

  1. „Zaraza” e un tango uruguayan, cu versuri romanesti (care n-au nici o legatura cu originalul, unde Zaraza era un patruped, bou) scrise de umoristul Ion Pribeagu, excelent interpretat de Cristian Vasile.
    Cel care-ar fi putut sa fie marele Labis era un baiat de origine rurala, bine vazut de comunisti din aceasta cauza, care l-au trimis pentru aceasta la o scoala speciala, de indoctrinare a tinerelor talente. Desigur, baiatul s-a desteptat repede, si, tinand seama de talentul lui fenomenal, ar fi putut ajunge cu usurinta lider al opozitiei. De aceea a si fost lichidat.
    In privinta lui Maiakovski. Revolutionar inflacarat, care a scris cele mai mari abjectii in sprijinul revolutiei. In 1925, in urma sinuciderii lui Esenin, si el baiat de la tara – sinucidere care punea in discutie idealurile revolutiei – Maiakovski si-a pus la bataie tot talentul, si a scris o brosura, abjecta dar uluitoare, arta sa poetica, „Cum se scie poezia”: Ce e aceeea o poezie buna? O poezie care a fost comandata de Comintern, scrisa cu masina de scris, la lumina becului electric, si trimisa la redactie cu avionul.
    Cinci ani dupa aceea, Maiakovski s-a desteptat si el si a facut singurul lucru care-i mai ramasese: sinuciderea.
    Recomand filmul (mut), care poate fi gasit pe Internet, Doamna si huliganul (The Lady and the Hooligan, 1918), unde Maiakovski apate in rolul huliganului. Se vede acolo ca idealurile la care tindea Maiakovski nu se prea aranjau cu bolsevismul.
    Iar in privinta asasinarii lui Labis – este una dintre cele mai abjecte crime ale comunismului. Romania a fost privata de cine-ar fi putut fi cel mai mare poet al ei.

    • Iar in privinta asasinarii lui Labis – este una dintre cele mai abjecte crime ale comunismului.

      Se pare că asasinarea lui Labiș nu este o realitate acceptată de toți cei care l-au cunsocut pe vremea când erau colegi la Școala de literatură „Mihai Eminescu”: Lucian Raicu, Fănuș Neagu, Alexandru Andrițoiu, Radu Cosașu ș.a. Există chiar un volum întreg, scris de un alt coleg, Gheorghe Tomozei (Moartea unui poet, Editura Cartea românească, 1972).

      Există și ipoteza unui accident nefericit, provocat de petrecerea de la restaurant. Aduc aici în discuție o ipoteză personală, plecând de la relația poetului cu titanul literaturii românești din acea vreme, Mihail Sadoveanu -conjudețean cu Labiș.

      Sadoveanu l-a sprijinit personal pe Labiș și, prin intermediul profesorului Constantin Ciopraga, tânărul poet s-a transferat de la Fălticeni la Liceul Național din Iași (care s-a numit, multă vreme, Liceul Sadoveanu) in 1952, după care s-a înscris la Școala de literatură.

      Acolo, Sadoveanu era profesor. Întrebat despre viitorul absolvenților Școlii de literatură, Sadoveanu a spus „Dintr-o școală de literatură ies tot atâția scriitori câți au intrat”. Aluzia era clară: în mai 1951, elevul Nicolae Labiș obținuse premiul întâi la Olimpiada națională de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie a trezit interesul și admirația redactorilor revistei Viața Românească, unde i s-a publicat o primă poezie.

      Iar despre protejatul său, Sadoveanu a mai spus, cu regret și cu premoniție:

      Toată lumea bea cu țoiu’
      Numai Labiș cu-Andrițoiu

  2. Raportul “secret” al lui Hrusciov, din 1956 (atat de secret incat aparuse in presa occidentala inainte ca sa afle presa sovietica) a fost, intr-adevar, bulgarele de zapada care s-a transformat in avalansele ungara si poloneza, din acelasi an, dar o inteligenta scanteietoare ca a lui Nicolae Labis isi daduse seama cu cativa ani inainte ca inghitise un hap ideologic strain, anti-roman, anti-crestin si anti-elita (in plan mai larg si anti-est-european). De atunci, au inceput si represaliile. In 1953, nemultumiti de inceputul denarcotizarii ideologice a poetului, supraveghetorii comunisti de la Scoala de Literatura si Critica Literara din Bucuresti, pe care Labis o urma, i-au pus in discutie pretinse abateri de la moralitatea si disciplina scolii. Apoi, in 1954, Labis a fost exclus din organizatia de tineret a partidului. Finalul eliticid, caruia i-a cazut prada floarea intelectualitatii interbelice, iar dupa aceea cei la care incercarile de “reeducare” dadusera gres, cazul lui Labis, a venit doi ani mai tarziu, in 1956. A fost o crima impotriva culturii romanesti, care ar trebui sa puna in garda asupra oricaror imaginari de persecutii politice care au un asemenea rezultat. Desigur, ne putem imagina ca se canta Zaraza la Casa Capsa, insa nu este o poveste ca, in noaptea fatala, inima lui canta pentru balerina Maria Polivoi, cu care isi daduse intalnire, in statia de tramvai de la Coltea, si cu care urma sa-si petreaca la ea acasa restul noptii. Este o binevenita comemorare a zilei de nastere, 2 decembrie. Sfarsitul i-a fost tot in decembrie, pe 22. Inevitabil, este si o reflectie asupra pastrarii identitatii romanesti, ori reintoarcerii in caz de ratacire, lectie pe care ne-a lasat-o poetul de geniu care a fost Nicolae Labis.

  3. Versurile citate in articol sunt extraordinare. Este poezie adevarata si tocmai de aceea ne plaseaza intr-o zona incerta in care nu putem avea certitudinea ca exprima o delimitare de
    ideologia si practica comunista.
    Pe de alta parte daca sapam sistematic in tonele de poezii produse de Adrian Paunescu vom gasi cu siguranta destul creatii mult mai explicit anticomuniste. Paunescu era ca maimuta cu masina de scris – la un moment dat era inevitabil sa emane si un sonet de valoare shakesperiana sau o reteta de ciorba gen Sanda Marin
    Paunescu a ajuns in timp un simbol al degradarii morale induse de mediul comunist, dupa ce – ATENTIE ! – debutase tot ca o mare speranta. Inclin sa speculez ca Baietii cu ochii albastri l-au remarcat inca de atunci si I-au netezit o cariera literara tip Labis – exact ca lider al unei intregi generatii prostite cu ale mijloace decat acum – si cu un final fericit (pentru el, nu pentru noi).
    Asa fiind ne putem intreba daca nu cumva moartea prematura si produsa in conditii dramatice – moarte care a pus baza mitului Labis – nu l-a scutit pe poet de o evolutie ulterioara pe o traiectorie oportunista de tip Adrian Paunescu ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro