marți, mai 30, 2023

Lacrimile de crocodil ale PSD la moartea Regelui Mihai al României

PSD Dolj, organizația ale cărei toxice, descalificante embleme sunt două personaje cu tentă evidentă peremistă și neo-bolșevică- i-am numit pe d-na Lia Olguța Vasilescu și pe dl. Claudiu Manda- își cheamă astăzi membrii, simpatizanți și adepții la un miting pretins în memoria Regelui Mihai. Imaginându-și că astfel i-ar putea păcăli și pe cei care nu fac parte din electoratul lui captiv, că i-ar putea convinge și pe aceștia că ar respecta o mare personalitate a istoriei naționale a cărei dispariție simulează că o regretă. PSD Dolj prin mitingul pe care îl organizează astăzi nu face decât să încerce o nouă tentaivă de anexare a imaginii Regelui său la butoniera sa de Gică Hau-Hau, de ins cu gânduri criminale la însăși apartenența țării la valorile europene
Trebuie să fii naiv să socotești drept un act cu bună credință o de pe acum eșuată operațiune de imagine. Pusă la cale de o organizație județeană ale cărui simboluri și mărci de identificare dovedesc zilnic că nu nutresc nici cea mai mică urmă de respect pentru ceea ce înseamnă democrație.
Or, tocmai credința în valorile democrației a fost principala însușire a personalității defunctului Suveran al României. Iată de ce cred că între PSD, partidul din ce în ce mai roșu, mai anti-european, mai înclinat spre gesturi autocratice, spre violență și Rege se va menține veșnic o relație de incompatibilitate. Degeaba încearcă organizația PSD Dolj să pretindă că lucrurile ar sta cu totul altfel. Degeaba încearcă să instrumentalizeze doliul după o mare figură a istoriei naționale. Istorie pe care, după modelul comuniștilor, PSD ba a nesocotit-o, ba a schimonosit-o.
Firește, Regele a iertat, însă nu a și uitat că președintele fondator al partidului, dl. Ion Iliescu, l-a umilit în repetate rânduri. Că i-a refuzat intrarea în țara în care s-a născut, că i-a blocat acordarea vizitei, că i-a pus tot felul de condiții inacceptabile pentru a-i acorda dreptul de a se reculege la mormintele strămoșilor, că l-a fugărit pe autostradă și că i-a cerut să părăsească țara pe care a condus-o și a salvat-o de la dezastrul ce l-ar fi putut aduce continuarea unei alianțe cu Germania lui Hitler. Dacă Transilvania este astăzi pe mai departe parte a României, dacă în 2018 vom putea sărbători Centenarul actului istoric de la 1 Decembrie, atunci trebuie să îi fim recunoscători memoriei Suveranului.
Regele a iertat, însă nu cred să fi uitat vreodată ofensa adusă, la începutul anilor ’90, Majestății Sale, Regina Ana, de unul dintre foștii președinți ai Senatului României și președinte al PDSR-ului, un ins pe nume Oliviu Gherman. Fost profesor universitar la Facultatea de Fizică de la chiar Universitatea din Bănie.
Se păcălesc profund cei care tot repetă că după anul 2000, între Rege pe de o parte, și Ion Iliescu și PSD, pe de alta, s-ar fi produs vreo reconciliere. Vreo împăcare istorică. Fiind toată viața, așa după cum spunea undeva Regina Ana, un om al datoriei, Regele a trecut peste ofense, a înțeles importanța momentului și Regele și-a pus în serviciul țării întreaga lui putere de muncă, imensul respect de care se bucura în marile capitale ale Lumii. Totul din dorința de a grăbi integrarea euro-atlantică a României. A făcut-o în vremea când președintele României era același ignobil Ion Iliescu. A făcut-o, știind că numai astfel țara va fi pusă la adăpost de primejdia de la Răsărit și aceasta pentru că nici un alt român nu știa mai bine decât Majestatea Sa cât de periculoasă putea fi Rusia. Rusia lui Putin de care vor să ne apropie astăzi acei pesediști ale căror fapte sunt lăudate zilnic de revista Sputnik.
Nu, Regele Mihai nu a încheiat nici un troc nici cu Ion Iliescu, nici cu PSD-ul. Troc de pe urma căruia ar fi avut cine știe ce foloase materiale. Suveranul și-a primit înapoi posesiunile fiindcă așa era drept și fiindcă așa trebuia să se întâmple într-un stat care are respectul proprietății. Că astăzi cei care se pretind a fi Casa Regală a României și care se comportă asemenea unor șefi hulpavi de ONG, cu gândul de a-și putea spune Rege, Regină, încheie înțelegeri cu d-alde Dragnea și Tăriceanu este cu totul altă poveste. De fapt, o nouă umilință la care este supus, dincolo de moarte, Mihai, Regele României. Umilință fiind și nepotrivitul miting cu care se fălăsește PSD- Dolj.
La fel de nepotrivit este acest miting, la fel de grotesc precum ideea altei pesediste, primărița Firea, care vrea să schimbe numele Pieței Victoriei în Piața Regele Mihai. Fără să știe semnificația istorică a acelui important loc de memorie.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Sunt prea multi oameni amarati si cu minte putina care, pentru 50 de lei, doua cani de „vin” fiert si un sandvici, ar merge si la Moscova sa cante cante imnul SUA, motivandu-si sinelui lor ca sunt mandrii ca sunt romani. Si sunt putini oamenii din tara care stiu cine a fost regele. Asta-i viata. Asa ar trebui scris cel mai mult pentru cei prea multi, pentru ca tara se va putea indrepta si prin ei

  2. Faptul că comunismul, populismul și alte păcăleli de acest fel au prins în regiuni ca Oltenia sau Moldova are o explicație simplă: sărăcia și înapoierea politică. Acum vreo 28 de ani, tot de prin Craiova (dar și Petroșani, e drept) se încărcau oameni ai muncii cu bâte, ca să vină la Timișoara să restaureze puterea populară (vorba vine, populară). Mai apoi, tot de-acolo și-a recrutat Iliescu minerii.
    Organizarea unui miting de către un partid, la o asemenea ocazie națională tristă, este o probă de prostie. Dacă le păsa, puteau să propună în Consiliul Local și să discute cu toți, pentru că este ceva ce privește pe toți, nu este un doliu partinic, ci unul național. Cu atât mai mult cu cât era programat un alt miting. Dacă le păsa de Rege și casa regală, organizau undeva un loc de reculegere, pentru toți locuitorii (deși, dacă o făceau la sediul partidului, cred că măsluiau și cartea de condoleanțe).
    În fond, e o porcărie politică: Olguța și Manda vor să-i demonstreze lui Dragnea că au controlul, lui Tudose același lucru, apoi vor să testeze dacă lumea iese. Va fi, dacă va fi, o procesiune de săraci mărșăluind cu puține speranțe de mai bine, instrumentalizați de o mână de șmecheri care i-au momit la marș pentru cu totul altceva.

  3. Ultimul discurs antologic al ultimului rege al romanilor (http://cursdeguvernare.ro/ultimul-mesaj-al-regelui-catre-o-clasa-politica-rudimentara-care-actioneaza-dupa-principii-diferite-decat-cele-dupa-care-regele-a-trait.html ) nu cred ca a fost adresat numai unei clasei politice rudimentare ( excelent eufemism pentru entitatile care o compun) ci intregii societati respectiv si unei societati civile ineficiente ( alt eufemism…).
    Cu titlu de opinie personala, cel mai marele pericol nu il constituie acesti politicieni certati cu legea, morala si educatia , vizibili pentru orice instanta obiectiva din tara sau din afara ei, ci ineficienta complice a societatii civile si a personalitatilor ei care timp de trei decenii nu au reusit sa mobilizeze cetatenii impotriva lor si nici sa le explice in mod convingator cum pot evada din penitenciarul social in care traiesc .
    Receptarea politica, sociala si civica a mesajului regal pe parcursul a trei decenii de democratie ne arata stadiul in care se afla societatea romaneasca :

    ” „Este un boşorog care ar trebui să-şi vadă de pensie şi să ne lase dracului în pace“

    Ion Iliescu, 1989
    http://adevarul.ro/locale/timisoara/ironia-sortii-ion-iliescu-spunea-despre-regele-mihai-anul-1989-este-bosorog-trebui-sa-si-vada-pensie-lase-dracului-pace-1_580f10e65ab6550cb8e2bac2/index.html

    „O legendă de tot hazul. Un simbol nu al personalității făuritoare de Istorie, ci un simbol al Victimei, al Mioriței care behăie la Istorie”

    Ion Cristoiu, 2017
    https://www.activenews.ro/stiri/Ion-Cristoiu-despre-Regele-Mihai-%E2%80%9EO-legenda-de-tot-hazul.-Un-simbol-nu-al-personalitatii-fauritoare-de-Istorie-ci-un-simbol-al-Victimei-al-Mioritei-care-behaie-la-Istorie-147948

    ”Nu consider monarhia o soluție pentru că se oferă unei persoane prin simplul fapt al nașterii ei, i se oferă un privilegiu. După părea mea, o ființă umană prin naștere nu poate să beneficieze de alte drepturi decât de drepturile omului.
    De ce să primească o persoană pentru că s-a născut într-o anumit succesiune? De ce trebuie să primească conducerea unei țări? O să îmi spuneți pentru că beneficiază în familia aceea regală de o educație, de o pregătire potrivită pentru a fi rege. De ce nu poate beneficia de așa ceva și un copil născut oriunde în această țară și în orice familie de orice nivel social. Această poveste a monarhiei este o formă de discriminare rasială. Sânge regal, os domnesc, așa se numește chestia asta. Cine face parte dintr-o anumită familie îmi este superior mie, care sunt un om de extracție umilă.”

    Cristian Tudor Popescu, 2017
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/c-t-popescu-povestea-monarhiei-este-o-forma-de-discriminare-rasiala-841844

    ” Nu este adevărat că regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim-secretar. Regele Mihai e rege şi Ion Iliescu este prim-secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim-secretar“, tot atât de puţin este regele Mihai „ex-rege“. Fiecare a fost şi este ceea ce a fost şi este dintotdeauna: Regele — rege, dnii Iliescu, Bârlădeanu, Marţian şi ceilalţi — secretari, prim-secretari şi propagandişti de partid. Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti. Rog „Televiziunea română liberă“ să ţină cont de aceste precizări şi ori să renunţe la logica lui „ex-“, ori să o aplice peste tot.”

    Gabriel Liiceanu , 1992, 2017
    http://www.contributors.ro/editorial/ex-regele-mihai-sau-cateva-precizari-despre-logica-lui-%E2%80%9Eex-%E2%80%9C/

    „Aduc aici un omagiu celui care a apărat, in condiții de maxima vitregie, verticalitatea morală și curajul civic. Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român.”

    Vladimir Tismaneanu, 2017
    http://www.contributors.ro/global-europa/regele-mihai-si-istoria-onoarei-la-romani/

  4. Poate ar fi frumos si bine pentru sanatatea mintala ca macar in ziua unei inmormantari sa va abtineti de la a scormoni in gunoi si de a arunca cu el in jur, ca sa va bagati in seama. Indiferent daca aveti dreptate sau nu. Sunt destule alte zile in care puteti face asta.

  5. Regele Mihai nu a încheiat nici un troc nici cu Ion Iliescu, nici cu PSD-ul. Troc de pe urma căruia ar fi avut cine știe ce foloase materiale. Suveranul și-a primit înapoi posesiunile fiindcă așa era drept și fiindcă așa trebuia să se întâmple într-un stat care are respectul proprietății

    Vad ca persistati in insulta adresata oamenilor care inca mai sunt pe aici, „dle” morariu.
    M-am plictisit sa tot combat aberatiile „regalizde” emise de (ce coincidenta draqu) aceeasi care lauda „maretia” si „competenta” brivatilor/batronilor (comparativ cu lalaiala bugetara). La firul ierbii… in romania profunda realitatea este complet diferita. Posturile mult mai bine remunerate si ocupate doar pe pile (eventual pe dimensiunile rotunjimilor si in special pe disponibilitatea acelor „rotunjimi” la oricare ora) sunt la brivati/batroni.
    „regina” Ana… este un non-sens, atat de iure cat si de facto. Cand s-a maritat cu proaspat raposatu mihai de hohenzollern, el era un oarecare. Regina devine o individa care se marita cu un rege. Infiderent daca are sau nu „obarsie-nobila”. Conform logicii aberante pe care o propuneti si stra-stra-stra-nepot(ii/atele) regelui (autentic, fara ghilimele) Ludovic al XVI-lea ar trebui sa beneficieze de titluri si sume consistente din bugetul republicii frantuze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro