marți, aprilie 20, 2021

Lăsați ”bețivii” să vină la mine!

Învierea Domnului, 14-15 aprilie 2012, parohia Sfântul Dumitru, Brăila. Mă îndrept înfrigurată și grăbită spre biserică, sperând din tot sufletul să pot parcurge, fără somnolență, timpii liturgici și pascali până în zori, moment în care mă voi putea cumineca. Nu sunt în parohia unde merg de obicei, nu sunt în orașul în care locuiesc. Mă aflu doar circumstanțial la Brăila și mă aflu doar pentru slujba Învierii Domnului la parohia Sfântul Dumitru, situată undeva în zona cartierului Brăilița. Un plus de curiozitate îmi dă ghes în timp ce trec de porțile bisericii. În interiorul curții dau de freamăt și murmur, așa cum nu poate fi altfel în astfel de ocazii. Așteptăm toți ca preotul ”să aducă lumina” și să înceapă slujba. În timp ce preotul parcurge naosul bisericii, o pană de curent anticipă îndemnul ”Veniți să luați lumină!”… iar lumina apare, încep să pâlpâie, una câte una, lumânările din mâinile noastre. După citirea Evangheliei, ne retragem cu toții, o scurtă ploaie ne înghesuie înspre ușile înguste ale bisericii.

La un moment dat, în tandem cu începerea Canonului Sfintei Învieri, în mulțimea de oameni, apare un tânăr de statură medie, un soi de ciudățenie cu glugă și fes pe cap, adus un pic de spate, cu chipul vînăt și aparent desfigurat. La apariția lui, mulți se dau la o parte, se feresc să-l atingă, mijlocindu-i, cumva stînjeniti, drumul spre icoanele ce ținea să le sărute. În fapt, nu a ratat niciuna, nici măcar crucea din zona stângă de lângă altar. Le-a sărutat pe absolut toate, pe rând, extrem de domol, cuminte.  L-am urmărit îndelung și a revenit recurent în aria mea vizuală, cât să-i pot urmări fiecare gest, fiecare evlavie consumată. S-a eliberat de fesul albastru și de gluga hanoracului ponosit, a mers la pangar, a cumpărat o lumânare, probabil a scris un pomelnic și l-am revăzut brusc în stânga altarului, încercând cu mult efort să-și facă cu mâna dreaptă o cruce. Părintele i-a luat lumânarea și pomelnicul și totul s-a așezat într-un calm iremediabil până spre sfârșitul slujbei. În dreapta mea, un cor de seminariști a dominat strana, de la troparele Învierii, până la Heruvic, ori de la Heruvic până la  ultimele ectenii, cântând uniform și exploziv, fără nuanțe. Între aceștia, îmi atrage brusc atenția unul dintre ei, nu atât constituția robustă, costumul negru sau pantofii prăfuiți, cât viteza de reacție în timp ce o mare parte din credincioși se îndrepta să se cuminece. Între noi, apare tânărul cu chipul vinețiu – curând aveam să constat că era plin de lovituri – sperând să poată ajunge la cuminecat, să-i fie răsplătită așteptarea îndelungă, cea a parcurgerii orelor slujbei Învierii și a Sfintei Liturghii, întocmai ne fusese și nouă, cei ce rezistasem până în zori. Precum un cerber și extrem de autonom, seminaristul nostru s-a repezit la tânăr, l-a înfășcat brusc din rândul ce ducea spre împărtășanie, l-a împins spre ușa bisericii, îmbrâncindu-l spre scări. Dintr-o dată toată armonia s-a rupt, obturând total lumina Învierii la parohia Sfântul Dumitru din Brăilița. Nu, nu era pană de curent! Irenic, cineva întreabă dacă preotul a binecuvântat o astfel de atitudine? Seminaristul răspunde emfatic și expeditiv: ”este un bețivan, cum ar putea să se apropie de Sfânta Împărtășanie ? Vorbiți aiurea!” Mă îndrept spre ușa bisericii și văd tânărul șezând pe un scaun, complet demobilizat. Cu discreție, se auzea un plâns coborât până spre pântece, se vedea un chip îmbăiat de lacrimi, se simțea o nefericire coborâtă cel puțin până la ignoranța celui ce i-a servit cu nonșalanță ruptura de cuminecătură.  M-am apropiat de el, alături de alte persoane care încercau sa-l consoleze: nimeni nu sesizase, într-o proximitate convingătoare, că ar fi mirosit a alcool. Era curat și nu era unicul care plângea în chiar noaptea de Înviere! Cu el, foarte probabil, plângea și Cel ce a Înviat ori Cel ce i-ar fi spus seminaristului: Lăsați ”bețivii” să vină la mine!

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Privind autoarea, a dovedit un spirit de observatie patrunzator si o adanca intelegere fata de un napastuit al soartei. Privind evenimentul, a fost un exces de zel fata de cine nu trebuia. Atata timp cat nu a ultragiat pe nimeni, tanarul, betiv sau nu, merita acelasi tratament ca fata de orice credincios. De ce spunea oare Solomon ca, sarac sau bogat, toti ajungem la acelasi sfarsit?! Christos a inviat!

  2. Nu stiu de ce, dar intamplarea asta imi aduce aminte de spusele cuiva, nu mai retin cine, care spunea cu Dumnezeu nu trebuie cautat (neaparat) in biserica.

  3. Va multumesc pentru articol. Va marturisesc ca am fost aproape de a plange impreuna cu tanarul acela scos din biserica fara motiv.
    Tare ma tem ca multe din suferintele lui nu vin de la dificultatile materiale ale vietii ci de la rautatea unora din oamenii cu care vine in contact.
    E trist ca un om sa fie scos din biserica cu asa brutalitate si – culmea – de catre un seminarist.
    Sper ca acestuia din urma sa ii fie invatatura de minte – trebuie sa isi aminteasca faptul ca nu studiaza sa devina jandarm, ci teolog si preot.
    Stiu de la tata de la biserica: in noaptea de Pasti se intampla sa vina unii si sa tulbure slujba. De aceea ma asteptam sa scrieti ceva similar si mare mi-a fost surpriza sa citesc ca a fost dat afara doar pentru ca nu era bine imbracat si era vanat de bataie.

    Va transmit salutul pascal „Hristos a Inviat!” atat dvs. cat si tanarului nostru si seminaristului.

    Dumnezeu sa ne intareasca pe toti sa avem mila mai ales catre acestia mai mici. Altfel ce fel de crestini suntem?

  4. Necajitii si cei lipsiti de mijloace si de aparare sunt intr-o pozitie dificila in Romania…chiar cei pusi sa ajute si sa aline sufletele nevoiase sunt cei care fac exact contrariul. Din rautate, din lipsa de educatie, nu stiu. Nu saracia este principala problema in Romania, ci lipsa de coeziune si de solidaritate a societatii…Felicitari autoarei pentru ca atrage atentia asupra unui subiect delicat. Copiii, batranii, bolnavii, cei defavorizati intr-un fel sau altul de soarta au foarte mici sanse de reusita pentru ca societatea face tot ce poate sa ii izoleze in loc sa incerce sa ii integreze…iar acesta este un bun exemplu ca inclusiv biserica mai are multe de facut.

  5. Din perspectiva prezentata, o intamplare trista, intr-adevar. Dar daca cuvintele seminaristului sunt adevarate? De multe ori o perspectiva nu este suficienta pentru a afla adevarul obiectiv. La urma urmei, euharistia nu este pentru oricine. Este taina ce mai sacra a bisericii, rezervata pentru cei care stiu si cred ca ce iau este trupul si sangele Domnului in chip real, nu doar ca simbol, s-au spovedit si au ajunat. Preotii au datoria de a o pazi de profanare iar pe credinciosi de a-i pazi de la a-si lua osanda prin cuminecare nevrednica, cum zice chiar Biblia.

    • @AT

      Sigur ca ne putem gasi argumente in diverse paragrafe din multele carti religioase, intrebarea insa, este daca actiunea seminaristului este in spiritul invataturilor lui Iisus.

    • Impartasania nu este pentru oricine, ea este pentru toti. S-a rezervat Hristos doar unora, a trecut Hristos prin kenoza mortii si slava invierii doar pentru cei care nu gusta bauturi betive? O astfel de gandire se indreapta impotriva iubirii, comuniunii pe care o infaptuieste Euharistia. O ”profanare” a Euharistiei ar fi posibila tocmai printr-o indepartare a Sa de cei care ar dori sa o primeasca. Crunt profanator acel tanar, victima a talibanismului din Biserica Romana.

  6. Va multumesc pentru urarile pascale si le intorc invitandu-va sa punem pe seama unui nefericit circumstantial isprava seminaristului. Post factum, mult mai simpatic ar fi fost sa concluzionez articolul cu versuri din François Villon. Un motiv in plus sa va rasplatesc ingaduinta cu o strofa din poezia „Cearta dintre inima şi trupul lui Villon”, in traducerea lui Dan Danila:

    – Ce-aud? – Eu sunt! – Cine? – Inima ta,
    Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
    Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
    Văzându-te retras şi singurel,
    Trist, alungat la colţ ca un căţel.
    – De ce-s aşa? – De viaţa ta şucheată.
    – Ce-ţi pasă ţie? – Port durerea toată.
    – Dă-mi pace! – Cum? – A cugeta mă lasă.
    – Când va fi asta? – Când oi creşte-odată.
    – Altcé nimic nu îţi mai zic! – Nu-mi pasă!

  7. Buna seara!
    Imi pare rau ca am citit atat de tarziu acest articol la care si eu si Theophyle am plans. Este o durere fara margini sa vezi atatia oameni in tara noastra amarati, dar care se inchina la icoane si doresc sa primeasca un semn, o lumina, macar de sfinte sarbatori. Imi pare iarasi rau sa spun ca acest exemplu nu este in traditia unei biserici – sa dai afara un om amarat, indiferent ce cred altii despre el. Este pacat ca acel preot nu l-a luat de guler pe seminarist, care ar trebui sa invete din pildele lui Iisus si ale apostolilor.
    Va multumesc pentru mila crestineasca. Acel om plangea.

    • @desydemeter

      Eu va foarte multumesc pentru plans: ceva mai pascalic decat atat in saptamana aceasta, credeti-ma, nu exista. Si pentru ca suntem atat de empatici, vom sti ca-n Izvorul Tamaduirii vor exista lacrimi si ptr. seminarist, pana si pentru noi insine (vezi versurile F. Villon, :)). Cu pretuire, asteptandu-va pe forum si cu alte ocazii, Daniela.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Daniela Dumbrava
Daniela Dumbrava
Membru afiliat al Institutul de Istorie a Religiilor-Academia Română; PhD în științe umaniste, Universitatea de Studii din Florența, Italia; Membru al Societății Italiene de Istorie a Religiilor.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro