joi, martie 28, 2024

…lasa, lasa, lasa, lasa, ca ne-ntoarcem noi acasa! Monica Macovei si diaspora

… desi am scris mult (poate prea mult) inca de pe vremea cand eram student-redactor la Napoca Universitara. Nu zeci, nu sute, ci mii de texte. Cu toate acestea, textul care m-a facut faimos – pe internet cel putin – n-a fost scris de mine.

Incepe asa: „Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an.”

Restul (desi ma indoiesc ca nu l-ati primit deja de la vreun prieten) il puteti gasi in Dilema Veche unde a aparut initial.

L-am primit, da, pe internet, fara autor si m-am decis sa-l popularizez pe Voxpublica. Imediat dupa aceea am aflat si cine este autorul – Andreea Sepi – si m-am grabit sa fac precizarea. Degeaba. De atunci au trecut cativa ani. Circula in continuare, sub numele meu, cu titlul „Dor de Romania – Un text care doare„. Mama, care e recipientul multor mesaje mai mult sau mai putin pline de intelepciune, trimise mai departe de unul sau alta, il primeste regulat, cam de doua ori pe saptamana. Tot de atatea ori imi scrie, „sa dau dezmintire”, ca nu e frumos sa-ti cladesti reputatia pe spinarea altuia. Problema e ca nu poti da dezmintire … internetului. Am scris in stanga si-n dreapta ca nu sunt autorul textului. Fara folos. Oamenii apasa „forward” fara sa mai verifice informatia (ca veni vorba, mai aduceti-mi la zi CV-ul, ca nu mai predau la IUB de vreo patru ani).

Nu scriu, insa, aceste randuri pentru a ma vaita (m-am vaitat, cu prieteneasca invidie, Andreei, da’ asta e alta poveste). Scriu pentru ca succesul textului are legatura directa cu actuala campanie prezidentiala. Si mai precis, are legatura directa cu Monica Macovei. Daca textul Andreei se bucura de atata succes, de atata amar de ani, si zeci de mii de romani ii dau „forward”, se cheama ca atinge un punct sensibil din subconstientul colectiv. Raspunde unei nevoi. Aceleeasi nevoi careia ii raspunde candidatura Monicai Macovei.

Atat in tara, cat si in diaspora, setea de Mos Craciun e imensa. Gabriel Liiceanu a avut, inca o data, dreptate. Trebuie sa credem. Trebuie. Avem nevoie de asta. Visatul la cai verzi pe pereti e o nevoie la fel de autentica, de reala, de dureroasa, precum nevoia de paine. Sa fii cinic in ziua de astazi e deopotriva lesne si gresit. Dupa cum am mai tot scris, aparent paradoxal, cei mai ne-realisti sunt … realistii. Daca vrei sa-i intelegi, intreaba-i de caii verzi. Oamenii se dau jos din pat zi de zi pentru caii verzi, merg la serviciu pentru caii verzi, mananca, fac copii si se arunca-n foc pentru caii verzi. Si, pentru ceea ce ne intereseaza acum voteaza pentru caii verzi. Fara caii verzi, omenirea n-ar putea functiona. Asta nu pot intelege cinicii. Realistii se iluzioneaza.

Da, de la distanta, Romania se vede altfel. Diaspora vede altfel Romania, Ana are mere, Xenia are pix. Vorba unui amic poet, „de aceea pastreaza continuu o cantitate de frig intre tine si lucruri, chiar daca afara-i canicula si animalul te striga pe diferite cai„. Nu va faceti iluzii. N-am plecat. N-avem cum, chiar daca, prin absurd, am vrea. Cine poate sari peste propria-i umbra? Nu e … realist.

Dupa mai bine de cinsprezece ani de trait prin strainataturi, mutandu-ma de colo – colo, pot spune cu mana pe inima: De plecat din Romania, n-a plecat, de fapt, nimeni. Intr-un fel sau altul, toti am ramas. Am ramas cel putin in masura in care voi, „ramasii”, ati plecat. C-ati plecat: pe internet, prin copii, cu excursiile, cu romenglish, ati plecat. Asa ca nu ne mai aratati cu degetul, ca devine plictisitor. Rade ciob de oala de sparta.

Nemuritorii

Asa ca sa revenim la oile noastre. Si-ale plecatilor, si-ale ramasilor. Oile noastre – candidatii pentru cursa la prezidentiale. Nu vreau sa vorbesc acum despre Victor Ponta. In diaspora, Ponta nu exista. De aici asa se vede, vorba bancului. Daca noi, astia din diaspora, suntem visatori, Victor Ponta e un cosmar din care tot incercam sa ne trezim. Sa va trezim. Wittgenstein zicea „despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca„, dar Ponta nu l-a citit pe Wittgenstein, asa ca vorbeste cu nonsalanta despre ortodoxie, familie, romanitate, s.a.m.d., tarand in noroi caii verzi pana devin toti cafenii. Toti o apa si-un pamant. Mocirla, adica. Nu stiu ramasii cum sunt, dar stiu sigur ca plecatii sunt enervati rau de tot cand iti bati joc de caii lor verzi. Caii nostri verzi de pe pereti sunt tot ce ne-a mai ramas de-acasa. Tinem de ei cu dintii.

Nu va mai tin cu sufletul la gura. Rezultatul de pe 16 noiembrie e clar: Ponta pierde, de-o fi unul, de-o fi altul ce e scris si pentru noi. Important e ce se intampla pe 2 noiembrie, in primul tur. Mai exact, care dintre candidatii dreptei intra in finala. Asa ca va invit sa fiti realisti. Votati calul verde. Votati Monica Macovei.

George Soros recunostea ca e un geniu financiar pentru ca … are reputatia de a fi geniu financiar. Daca zice ca el crede ca dolarul va scadea si euro (sa zicem) va creste, lumea il crede, vinde dolari si cumpara euro. In consecinta, dolarul scade, euro creste, si toata lumea va zice „bai, iar a avut Soros dreptate!” In fapt, e ceea ce Soros insusi numeste „self-fulfilling prophecy” – o profetie care se implineste pentru ca toata lumea se asteapta s-o faca.

Si-acum v-am facut cu ochiul, in cazul in care v-a scapat :)

Lasa, lasa, lasa, lasa, ca ne-ntoarcem noi acasa! Laaaaa-sa!

PS Rogu-va, dati click pe cuvantul „Nemuritorii”, ca nu ma pricep mai bine sa pun fragmentul video care ilustreaza, ca sa zic asa, titlul.

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Am convingerea că un vot acordat d-nei Macovei e ca un tribut adus profesionismului, de care este atâta nevoie. Oricât de măruntă ar fi picătura de ulei, ea se ridică la suprafața supei electorale și strălucește.

  2. Nu va mai tin cu sufletul la gura. Rezultatul de pe 16 noiembrie e clar: Ponta pierde, de-o fi unul, de-o fi altul ce e scris si pentru noi. Important e ce se intampla pe 2 noiembrie, in primul tur. Mai exact, care dintre candidatii dreptei intra in finala. Asa ca va invit sa fiti realisti. Votati calul verde. Votati Monica Macovei.

    Ce vă face să credeți că Ponta pierde sigur pe 16 noiembrie? De unde vine această siguranță debordantă? Mi-e teamă că jucând rolul gambler-ului (bluffing), pe 2 noiembrie din caii verzi de pe pereți vor rămâne numai două perechi de potcoave neputincioase.

    • Ca adepta a principiului (!) ca : orice cal, cu conditia sa fie verde, poate sa galopeze pe pereti ;) si ca sustinatoare ferventa a aceastei filosofii, as spune ca avem numai de castigat sa-l credem pe cuvant (!) pe autor, atunci cand ne asigura ca Viorel pierde alegerile!
      Chiar si cei mai pesimisti, aceia care se simt obligati sa se incruntate ca sa para mai credibili, pot accepta ideea ca nenorocirea pe care ei o considera inevitabila: Viorel domiciliat la Cotroceni, INCA nu s-a produs! Daca tot ei au dreptate si asa ne va fi soarta, nu-i mai inteligent sa ne bucuram pana atunci, sa profitam de fiecare din zilele care ne despart de nenorocirea anuntata ca inevitabila? Si un condamnat la moarte se bucura de ultimile sale ore de viata: mananca ce-i place, ii imbratiseaza pe cei dragi, negociaza cu Dumnezeu, etc., noi de ce n-am face la fel?
      A. Fumurescu, caruia-i multumesc(!), ne ofera ocazia sa visam frumos cateva saptamani, e inteligent sa refuzam acest cadou si sa ne prelungim cosmarul prin anticipatie? Vom avea tot timpul sa degustam meniurile pe care Viorel ni le va servi, merita sa ne antrenam deja dupa acum, doar pentru ca nu putem sa vedem minunatii cai verzi dupa pereti?

      • @Ela:

        Chiar si cei mai pesimisti, aceia care se simt obligati sa se incruntate ca sa para mai credibili, pot accepta ideea ca nenorocirea pe care ei o considera inevitabila: Viorel domiciliat la Cotroceni, INCA nu s-a produs!

        NU sunt pesimist, nu mă declar defetist… sunt doar îngrijorat… tocmai adoptând această atitudine: ‘totul va fi în regula, indiferent de cum votăm’, be sure to wear flowers in your hair îi măriți șansele plagiatorului de a ajunge la Cotroceni… Victor Ponta are șanse să ajungă președinte – ne place sau nu. De aceea trebuie blocat cu orice preț, altfel toată bruma de progres a României din ultimii 25 de ani poate fi demontată de acest iresponsabil și echipa lui de nătărăi și bandiți în câteva luni. Opozanții trebuie să găsească compromisul și să meargă înainte, cu toate că lucrurile sunt departe de a fi perfecte. O parte din intelectualii care au sărit entuziast în trenul Macovei, nu propun altceva decât un exercițiu elitist, o petrecere idealistă în mediul online. Cu cai verzi pe pereți, cu ponei și inorogi. Segementul social care ar fi favorabil d-nei Macovei este mic, fluid, în formare. Peste câteva decade, dacă lucrurile vor merge în direcția potrivită altfel vor sta datele problemei.

      • Glumiți, dl. Furmurescu… cimitirele patriei sunt deja în stare de alertă… sună mobilizarea printre morminte.

      • as completa : va pierde daca va iesi lume la vot.Pentru ca Pont are acest frumos procent de 40 % ,dar nu la o participare mare la vot.Si nu mai are de unde sa ia voturi: de la Johannis,de la MM sau de la Udrea?

        • Năstase a avut 43% și a pierdut.
          Eu zic așa: dacă după primul scrutin Ponta nu trece de acest procent, pierde în turul doi. Intrezărirea unei șanse, oricât de mică, de a-i bloca lui Ponta accesul la Cotroceni, ar reactiva indecișii și, mai ales, celor cu lehamitea de politică.
          O singură temere am: după Tăriceanu, care joacă pentru Ponta, să nu mai existe un alt candidat cu același obiectiv.

      • Cum credeti ca vor vota cei care in turul 1 au votat pentru Calin Tariceanu, Dan Diaconescu, Vadim Tudor si Kelemen Hunor? Toti cu Monica Macovei?

          • Ne luați de fraieri și nu e cazul… nu puteți fi luat în serios cu așa articol. Apreciem energia cu căluți imaginari (Princess Celestia, Pinkie Pie, Flutter Shy, Rainbow Dash și Apple Jack din Ponyville vă sunt recunoscători) dar scenariul cu suporterii lui Dan Diaconescu votând Monica Macovei nu zboară. Sorry.

  3. In Romania in fine dupa incercarea ratata de a se realiza acea masa critica in epoca Aliantei Civice si a Pietei Universitatii (desi fara ea CDR nu -l invingea pe Iliescu) exista sansa reala de a daca nu castiga cel putin de a structura cu adevarat o masa critica. De aici trebuie sa pornim caci exista teoria necesara deja elaborata sociologic.
    Cum spuneam pe firul dlui Tismaneanu, cel putin in turul 1 vom avvea sansa sa ne numaram sa stim exact cine si cum suntem si poate daca explozia masei critice se va coordona cu timpul istoric necesar, cine stie….

    • Si acum odata ce azi dna Macovei va devenii unul din candidati(la ora 15 la BEC) ea trebuie sa arate ca nu este unul din relele cele mai mici ci un bine posibil si deci sa nu se angajeze intro campanie cu atacuri spre adversari la atcurile si diversiunile produse raspunzand daca sunt simple aberatii exact asa; sunt niste aberatii si deci nu am ce comenta si daca ar permite niste comentarii sa spuna ca sunt niste dezinformari niste manipulari care incearca sa o ataga intro campanie murdara pentru a se murdari dansa. Pe tema asta mai trebuie discutat caci de acum se pune problema tacticii din aceasta campanie pentru primul tur.

  4. Dea cine-o da, de la Dumnezeu, Buddha, Profet, Universu pana la Caii Verzi sa aveti dreptate – cred ca acum avem nevoie de ajutor mai mult ca niciodata. Altfel, va trebui sa ne faceti loc si noua astora care am ramas tintuiti de speranta ca lucrurile se vor schimba. Cosmarul intoarcerii la vremile pe care le-am crezut lasate in urma tinde sa devina realitate. Nu trebuie sa va spun eu ca pentru noi Ponta e foarte real si, mai ales, motivat. Numai si de faptul ca mafiotii ii vor aplica sanctiunea „nastase” in caz de esec.De partid nu mai zic, ori nu te pui cu disperatii, sunt in stare de orice. Si, din pacate, cred ca de data asta sunt mai disperati decat tabara adversa pe care pare sa n-o anime nimic. De aici, cam asa se vad lucrurile.

  5. Doua afirmatii care, pe mine cel putin, ma jignesc:
    – ” Asa ca nu ne mai aratati cu degetul, ca devine plictisitor. Rade ciob de oala de sparta.”
    „Cioburile” vor ride in continuare, caci nu pot iesi din proverb, dar nu va adresati cioburilor, nu veti face din ele o oala noua. ci o relicva de genul asta:
    http://blog.itmorar.ro/wp-content/uploads/2014/09/Micul-Ceau%C5%9Fescu.jpg
    – „Victor Ponta e un cosmar din care tot incercam sa ne trezim. Sa va trezim”
    Acest „sa va trezim” este spus din prea peste poate; eu unul eram „treaz” dinainte de a va naste
    (si muuulti altii). ;)
    Ati ales un ton gresit.
    In rest, da: votati din primul tur cu Macovei ca sa aveti cu cine vota si in turul doi.

      • Am scris pina am plictisit pe toata lumea. Pe aici si alte saituri: Dispora la vot! Masiv! Altfel, il avem pe nepotul politic al bastionului stalinist, presedinnte. Iar ne vaitam, chelalaim, dar nu facem nimic?

  6. Stimate domnule doctor
    Este probabil/posibil ca din diaspora situația din România să se vadă mai lucid.
    Mărturisesc că pentru alegerile prezidențiale din 2014 am avut trei preferați; dnii M. R. Ungureanu și Klaus Johannis și dna Monica Macovei.
    În acest spirit, de ce considerați că dna Macovei ar crea perspective mai bune de viitor, fiind implicit superioară dlui Johannis?
    Vă rog, cu argumente pragmatice, nu sentimentale!

    • Este dubios cineva care a acceptat sa saboteze in 2009 sansa ca nu un Voiculescu si Vantu sa stapaneasca tara si nici cu inocenta de acest soi nu-l pot credita. Atunci chiar si Basescu a lasat sa se inteleaga ca daca nu ar fi simtit ca este un instrument intro monstruasa coalitie poate ca l-ar fi acceptat. Ca era vorba despre o coalitie monstruoasa, care s-a vazut foarte distinct si cu claritate in deplina actiune in campania pentru prezifdentialele de atunci si numai Dumnezeu si Nashul care a determinat la B1 TV mobilizarea pe ultima suta a Diasporei dupa inchiderea urnelor in Romania au permis ca Geoana si dughinistii lui Vantu si Voiculescu sa nu ajunga de pe atunci la putere.
      Sigur ca intre Ponta om al colonelului Dogaru (gruparea kgbist -dughinista) si Johannis trebuie preferat Johannis asa cum a spune si Basescu.

      • Îmi pare rău, însă argumentele provenite din România au fost suficient de mult dezbătute. Eram interesat de argumente provenite din diaspora.
        Rectitudinea dnei Macovei este un argument, însă absolut insuficient; argumentele sentimentale (dnii Liiceanu și Tismăneanu) nu sunt interesante decât ca virtuozitate literară, iar argumentul muzical al dlui Fumurescu este neserios!

    • Nu ma intelegeti gresit. Oricine (chiar si Tariceanu :)) ar fi mai bun decat Ponta. Deci si Iohannis. Sa nu uitam insa ca Iohannis a pus umarul la ceea ce a fost, fara nici o exagerare, o tentativa de lovitura parlamentara de stat. Macovei s-a opus. Haideti sa nu ne complicam daca nu e nevoie (briciul lui Ockham :))

      • Poate vii și cu dovezi, cum și când „a pus umărul”? Prin faptul că acceptat să fie prim ministru? Păi și Andrei Pleșu a fost ministrul culturii în guvernul de tristă amintire a lui Român, în plină epocă iliesciana.

        În timpul puciului, Iohannis nu era nici măcar membru PNL, era pur și simplu primar al Sibiului și nu a dat niciun fel de declarații, nici pro și nici contra. Nici nu avea de ce să o facă.

    • Iar imipermit sa adaug : KI e un individ care a schimbat barca cu 180 de grade in 6 luni (de la posibil vice prim ministru al lui Ponta la mare opozant al lui Ponta.Pt min easta inseamna credibilitatea zero.Nu mai spun de dubiile ce planeaza asupra modalitatii de dobandire a catorva imobile in SB.Daca mai adaug si procesul actualmente deschis de ANI…..SI mai sint multe ,multe argumente pentru care nu o pot compara pe MM cu KI.
      Daca compari KI cu Ponta e alta poveste .E o comparatie intre un politician tipic de Dambovita si „micul Ceausescu”(vezi ce s-a intamplat ieri,20 septembrie)

      • Spuneti in comentariul dvs. ca ” KI e un individ care a schimbat barca cu 180 de grade in 6 luni (de la posibil vice prim ministru al lui Ponta la mare opozant al lui Ponta.” Aceasta fraza este complet falsa, de la cap la coada. O scurta analiza:

        1. Iohannis nu a schimbat nici o barca la 180 grade atat timp cat nu a denuntat si criticat fara echivoc lovitura de stat din 2012. Neaga idiotic o intelegere cu Voiculescu referitoare la functia de prim-ministru inainte de suspendare. Refuza sa recunoasca, la fel de idiotic, ca a fost trup si suflet alaturi de Grupul Infractional Organizat atat la suspendari cat si la lovitura de stat. Are o hotarare judecatoreasca la o instanta inferioara, de la Brasov, in care e declarat cumparator „fara buna credinta” precum si probleme cu ANI. Nu mai vorbim despre gogoritele scoase de balcanicul neamt referitoare la pozitia Romaniei fata de Rusia lui Putin, gazele de sist sau Rosia Montana. In concluzie, Iohannis nu a virat deloc in realitate.

        2. Opozitia aparenta fata de Ponta e in acelasi ton cu cutuma mafiei trans-partinice. Nici mai mult, nici mai putin. In realitate, Iohannis e omul grupului, cu aceleasi simptome arhi-cunoscute ale leprei politice ce i-a cuprins pe majoritatea bizonilor mioritici si carpatini.

        Concluzie
        Iohannis nu e de criticat ca este inconsecvent in pozitiile politice ci pt. simplul fapt ca este parte al aceluias grup de indivizi ce au capusat scena politica cu scopul devalizarii bugetului in „liniste si consens” (Iliescu dixit).

        • Mea culpa!
          Va dau 100% dreptate la pct. 1 .Singura mea scuza este ca l-am descris pe KI drept un exemplar reusit al politicii dambovitene (si asta prespune ce-ati descris foarte elocvent la pct 1)

  7. Tocmai pentru că ești plecat într-o țară cu o democrație consolidată, ar trebui să știi că prezidențialele nu se câștiga cu mesaje extremiste, de genul „la închisoare cu hoții și corupții” mai ales că suntem în proporție de 80% o țară de hoți și de corupți. E ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.
    Schimbările se fac pe tăcute și cu pași mărunți, așa că votez Iohannis!

    • Daca ti-e frica de franghie FUUGI la Johanis.Ca si ala are un proces deschis si cateva pe drum.Faceti o echipa buna.Mai trimiteti comentarii si la A3? Acolo ati fi mai simpatizat decat pe aici…

  8. Minunat articol ,foarte frumos .m-a emotionat.In rest…..va asteptam acasa pe dumneavoastra si pe toti cei plecati..
    p.S.Putem apasa oricat pe ,,nemuritorii” ca nu se deschide nimic dar imi aduc aminte scena la care va referiti .

  9. Desi locuiesc in strainatate si ma duc cu siguranta la vot, nu voi merge pe mina lui Soros, care, ca toti strainii, habar n-are cu ce se maninca Romania ( nici nu stiu cine este ) si care nu stiu ce interese are in Romania, ci voi merge pe mina Presedintelui meu, Traian Basescu, pe care il sustin total, cu ajutorul caruia s-a consolidate statul de drept in tara mea. Deci voi vota o persoana in care ma regasesc : femeie, desteapta, tinara, blonda, eleganta, frumoasa, ambitioasa, independenta, deci prototipul femeii americane de succes. Modelul de femeie pentru sec 21.

  10. Text superb, felicitari! Cel putin de la chestia cu Mos Craciun pina la aia cu Soros.
    Si confirm, da asa se vede din diaspora.

    Votati cu oricine, numai cu Ponta NU!

  11. Doamna Macovei ne spune: „Candidez pentru că vreau să ne luăm înapoi banii furați. Toate privatizările și contractele cu statul din ultimii 25 de ani vor fi cercetate.
    Promisiuni demagogice în stil Vadim sau DD.
    În primul rând, numeroase fapte din acest interval sunt prescrise, atunci la ce bun să fie cercetate (şi de ce cheltuiala, că doar nu se cercetează gratis)? Eventual doar pentru un raport stil Tismăneanu, ceea ce presupune eventual declararea regimului post-revoluţionar drept criminal. La asta aş achiesa, dar sunt destul de sigur că nu asta are în vedere doamna Macovei. La urma urmelor, asta ar însemna că un regim criminal ce-a băgat în UE şi NATO, cum rămâne cu orientarea spre Vest?
    Apoi, vrea să cerceteze TOATE contractele cu statul din ultimul sfert de veac? Păi sunt probabil milioane. Nici măcar arhivele nu mai există, nu mai are ce cerceta, credeţi-mă!
    Mai spune doamna Macovei că vrea reducerea cheltuielilor Parlamentului cu 50%.
    Dar de ce fix cu 50%? Ştie cât sunt cheltuielile şi cu 50% în minus iese bine vreo statistică? De ce nu 51%?
    Doamna Macovei ar trebui să renunţe la povestea cu luatul banilor înapoi: mortul de la groapă nu se mai întoarce! Zecile (poate sutele?) de miliarde de euro jefuite în ultimii 25 de ani în ţara asta nu se pot recupera. Nici toţi judecătorii din lume nu vor reuşi restabilirea situaţiei anterioare jafului.
    Apoi, cum poate preşedintele să reducă cheltuielile Parlamentului sau să impună cercetarea contractelor şi privatizărilor? O să fie şefa procurorilor? Ministru de finanţe?
    Vrea să rămână pe direcţia Vest?
    Ia să cerceteze mai adânc afacerea Gabriel Resources – RMGC, privatizarea Petrom si alte câteva, că tot vrea să cerceteze privatizări, să vedeţi ce directă de … dreapta va primi şi nu de noi ci chiar din Vest.

    • Inteleg ca nu se mai poate face nimic. Vorba bancului cu Radio Erevan, propun sa ne luam de mana, doi cate doi, si-n liniste, cu un cearceaf pe cap, sa ne indreptam, organizat, spre cimitir. De ce cu un cearceaf pe cap? Ca sa nu starnim panica :)

      • Ba da, se poate face. Dar treptat, in pasi mici si nespectaculosi, cu poticneli, sincope, compromisuri si targuieli. Stiu ca e deprimant, ca ne-am dori sa vina Fat Frumos (sau Ioana d’Arc in cazul de fata) si sa ne conduca intr-o cavalcada spectaculoasa pe cai verzi spre mantuirea definitiva de hoti si corupti. Din pacate, lumea adevarata nu functioneaza asa. Cursele pe cai verzi duc, in lumea reala, drept in pereti.

        Avem un candidat cotat la 3-5%, cu un „program” ce nu are nici in clin nici in maneca cu functia de presedinte, pe care nu-l sustine nimeni in afara unei maini de intelectuali specialisti in cai verzi. Iar cei care credem ca nu va sari in doua luni de la 5 la 51% suntem cinici. Pai vorba lui Soprano, Jesus f**** Christ, oameni buni, treziti-va!

        • … doi cate doi, de mana, cu un cearceaf pe cap, ca sa nu starnim panica. Cu sincope, cu poticniri, cu targuieli, spre cimitir. Ajungem pana la urma, sontac-sontac.

  12. Fiecare comenteaza in felul lui, unii mai au de adaugat una, altii nu-s de acord cu alta. Eu, de exemplu, nu-s de acord cu „De plecat din Romania, n-a plecat, de fapt, nimeni.”
    Ba da. Cunosc unii, si nu-s putini, ce intr-adevar au plecat din RO, iar tara in care s-au nascut nu mai intra nici intr-un plan de viitor. Copii lor nu vorbesc romaneste, nu mai viziteaza RO, nu mai stiu nimic din ce-i acolo, intr-un cuvint s-au integrat perfect in noua tara adoptiva. Astea se intimpla mai des cred in America de Nord, unde un zbor catre Romania nu-i cit unul din orice oras european, unde vacantele sint mai scurte si in care lumea isi pune problema cam asa: „mergem in RO sau 2 vacante la soare”? Iar soarele cistiga pt. unii intotdeauna. Si mult mai multe, cum ar fi diferente mari de fus orar si distante foarte mari pina la orice punct romanesc (consulat, ambasada, biserica, comunitate, etc.) asa ca nu mai au acte romanesti, nu voteaza, nu stiu, nu-i intereseaza, si din faptul ca statul roman nu are nimic cu care sa-i atraga. Nimic.
    Iar pt. pensie se gindesc la zone insorite de genul Florida sau California. Cine poate sti sau macar aproxima numarul lor? Nimeni, iar eu cred ca sint destui si numarul lor va tot creste.
    Astea nu inseamna nici bine nici rau, e doar o realitate care exista. Sigur, cui ii mai pasa de cei plecati ce nu se mai intorc? Iar sentimentul e reciproc, mai mult ca sigur.

    • Si o completare: sa nu uitam totusi ca oamenii sint muritori, desi sint de acord si eu ca acei cai verzi pe pereti ne tin in viata de multe ori. Doar in filme artistice si cintece sint nemuritori, insa nu s-au facut inca filme sau cintece cu / despre fiecare dintre noi.

  13. Va scriu acest mesaj din Canada unde sunt PLECAT! de 18 ani…
    PLECAT pentru totdeauna !
    Vazand lucrurile de aici de la Toronto, impartial ca tot romanul, va spun ca sunt total surprins ca la 25 de ani de la revolta anti-comunista din decembrie 1989, speranta DREPTEI e o fosta procuroare comunista care a jurat pe Constitutia R.S.R. ca il va apara pe Ceausescu si valorile socialismului. …
    Monica Macovei se doreste presedintele unei Romanii democratice si europene dar juramantul ei comunist intra in conflict cu aspiratiile si declaratiile candidatului la Presedintia Romaniei, Monica Macovei, fosta Gherghescu.
    Este vorba despre juramantul de procuror comunist depus de Monica Macovei, care si-a inceput activitatea la Procuratura locala Giurgiu. La 1 septembrie 1982, membra deja a Partidului Comunist Roman, Monica Luisa Gherghescu a depus juramantul in fata fostului Procuror General al Republicii Socialiste Romania, Nicolae Popovici. Macovei se angaja in juramantul de procuror comunist sa respecte Constitutia Republicii Socialiste Romania, sa apere proprietatea socialista, dar si sa actioneze conform principiilor democratismului socialist, ale eticii si echitatii socialiste. Iata juramantul de procuror comunist al Monicai Macovei
    REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA
    JURAMINT
    Eu, Gherghescu Monica Luisa procuror la Procuratura locala Giurgiu Jur sa servesc cu devotament Republica Socialista Romania, poporul roman,sa pun intreaga mea capacitate de munca in slujba infaptuirii politicii interne si externe a partiduluisi statului, sa aduc la indeplinire, cu intreaga raspundere, atributiile care imi sint incredintate,sa actionez neclintit pentru intarirea si dezvoltarea orinduirii noastre socialiste, pentru apararea patriei, a suveranitatii, independentei si integritatii tarii.Jur sa respect Constitutia Republicii Socialiste Romania si legile tarii, sa pastrez cu strictete secretul de stat,sa apar PROPRIETATEA SOCIALISTA , sa actionez potrivit principiilor democratismului socialist, ale eticii si echitatii socialiste.Acest juramint a fost depus in fata noastra, astazi 1 septembrie 1982.
    PROCUROR GENERAL,
    Nicolae Popovici
    Stau si ma intreb: ce Juramant va respecta PROCOROAREA COMUNISTA ? ?? Cel din 1982 sau juramantul pe care Monica Macovei ar trebui sa-l depuna in fata Parlamentului, potrivit art. 82 alin.2 din Constitutia Romaniei, in cazul in care va ajunge presedintele Romaniei:
    Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
    Sunt foarte curios daca imi veti publica mesajul dar sunt optimist gandindu-ma ca G.D.S. vine de la dialog nu de la monolog….

    • Bine ca ai plecat si bine faci ca nu te mai întorci! Si dacă tot nu mai ai treaba cu noi, la ce te mai chinui sa scrii?
      Stai acolo unde esti si vezi-ti de treaba ta!
      Nu sari sa-mi raspunzi, ca nu ma interesează răutățile dumitale!

    • Bonjour, „Daniel” Victor Viorel.

      Din pozitia procurorului care ai fost (iti spune ceva numele victimei asasinate Cristian Panait?…. prietenii stiu de ce!) sa te legi de un om de o verticalitate superioara este culmea tupeului de nesimtit de comunist.

      Rusine.

      • Cred ca de-asta a si plecat fara gând de întoarcere. Si a plecat de nevoie, de vreme ce nu si-a găsit liniștea si tot ne da târcoale.
        Valabil in continuare consemnul, d-le Daniel! Nu te apuca sa scrii ceva, ca oricum te-a mirosit toata lumea cu ce te ocupi!

    • Domnule Daniel Georgescu
      Comparat cu dumneavoastra eu am mult mai multa „vechime” in domeniul emigrarii . 25 de ani .
      Opinia mea personala , n-ati inteles absolut nimic din Romania post 1989 .
      In opinia dumeavoastra oricine a fost (in un mod sau altul) angajat in justitia socialista e un criminal . Adica principiul daca unu fura , sint toti hoti .
      Ma intreb efectiv daca intelegeti ceva din democratia canadiana , daca aveti capacitatea sa faceti comparatii , diferente sau sa analizati halul in care e Romania de azi si de ce .
      In opinia dvs. Monica Macovei = procurorii anilor 1947- 1965 = procurorul militar Voicu . Aia care trimiteau la zid oameni nevinovati exclusiv in baza unor sentinte stabilite anticipat in imitatii de procese . „demnul” lor urmas , colonelul Voicu care in 1989 folosind exact aceleasi metode sustinea o acuzare ridicola in o imitatie de proces prin care erau executati Ceausescu si sotia (evident cu sentinata tot stabilita anticipat de Iliescu , Brucan si restul prezentilor la reuniunea secreta anterioara ) . Pensionat Voicu dupa ceva ani , cu pensie speciala dar si avansat in grad , identic ca inaintasii lui din domeniu , o rusine a insasi notiunii de procuror si justitie .
      Acum aveti dvs un singur exemplu din cariera de procuror „socialist” a doamnei Monica Macovei care sa semene cit de cit cu cea a „bravilor ” ei colegi de breasla pensionati anticipat si cu mega pensi dar cu mainile patate de sange ? Macar unul .
      Atunci si doar atunci sa sustineti ca toti procurorii din RPR , ulterior devenita RSR , erau creati pe acelasi calapod si aceiasi masura . Pacat sa fi 18 ani in vestul dezvoltat dar sa nu intelegi nimic nici macar din istoria trecuta , recenta a propriei natiuni de origine .
      In rest si daca mai aveti cetatenia romana , votati pe cine vreti , stati acasa , criticati pe cine doriti ca tot democratie e si asta .

    • suntem mai multi care am tradat Partidul.Chiar si eu am jurat ca tanar utecist in 1989 ,ca in 1990 sa fiu in stare (daca as fi avut varsta legala ) sa votez Ratiu presedinte.
      Si daca tot sunteti impartial(ca tot romanu) nu uitati ca si actualul presedinte in exercitiu a fost si el capitan de vas pe vremea RSR.Oare si-o fi incalcat si el vreun juramant mai vechi ,ca tot timpul a tinut-o sus is tare cu axa BUC-Londra-Washington.
      Poate sunteti dragut sa postati si juramintele incalcate de acestea.Tradare sa fie,dar sa stim si noi!

    • @ Daniel Georgescu – ați văzut motto-ul romanului ”Picnic la Marginea Drumului”? A fost tradus în engleză ca Roadside Picnic, în timp ce filmul s-a numit Stalker (tradus în românește drept ”Călăuza”)

      Motto-ul acela suna cam așa: ”Binele trebuie să-l faci din rău, că nu ai altceva din ce să-l faci”.

      Arkady și Boris Strugatsky erau ruși, iar la români merg lucrurile exact la fel.

  14. Frumos articol.

    „Fara caii verzi, omenirea n-ar putea functiona. Asta nu pot intelege cinicii. Realistii se iluzioneaza.”

    Faulknerian? Sau mi se pare mie?

  15. nu conteaza daca iese presedinte Macovei sau Iohannis, important e sa nu iasa Ponta.
    aici ar trebui consumata energia de mobilizare la vot, nu in cai verzi pe pereti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro