joi, martie 28, 2024

Lecțiile ambasadorului Malginov

Una dintre direcțiile strategice importante expuse de Alexandr Dughin, un ultra-conservator declarat, în viziunea sa privind construcția unei Uniuni Euroasiatice era aceea de a încuraja și coagula toate formațiunile politice din Europa de extremă stîngă sau de extremă dreapta, fără discriminare. Singura condiție era aceea ca acestea „să refuze atlanticismul, liberalismul și dominația finanței globale”. De aceea acest ideolog influent de la Moscova cultivă relații apropiate și cu stîngiștii de la Syriza (în rîndurile cărora se găsesc și maoiști și troțkiști), și cu neo-naziștii greci de la Golden Dawn, și cu Jobbik, și cu extremiștii de dreapta danezi, belgieni, italieni sau austrieci.

În plan operațional, de coagularea efectivă se ocupă oameni ca vicepremierul Dmitri Rogozin care  în tocmai în aceste zile a organizat la Sankt Petersburg o amplă conferință intitulată „Forumul Internațional Rus Conservator” cu participarea unora dintre cele mai dubioase și extreme de formațiuni din Europa, al căror reper unificator esențial este evacuarea Americii de pe vechiul continent și dezmembrarea UE. Despre această reuniune au scris Vladimir Tismaneanu si Marius Stan (articolul îl regăsiți și pe website-ul „Revistei 22”) provocînd o reacție virulentă, extrem de agresivă, a ambasadorului rus la București, Oleg Malginov.

De fapt reacția a fost mai mult decît atît. Am asistat nu doar la o agresiune verbală, într-un limbaj greu de imaginat pentru un diplomat, la adresa profesorului Vladimir Tismăneanu și a lui Marius Stan, ci și la „recomandări” adresate mass media românești în ansamblu („Nu este deloc necesar ca pe paginile publicațiilor centrale să să se dea cuvîntul la orice bădăran. Republicarea despre care este vorba (articolul a fost preluat de pe platforma Contributors – nn) să rămînă pe conștiința echipei editoriale”). Sunt „recomandări” de tipul celor de care iau act disciplinat în Rusia cam toate mass media relevante, de la televiziunile naționale la structurile „reformate” ale fostei RIA Novosti conduse de unul dintre principalii propagandiști ai regimului Putin, Dmitri Kiseliov.

În mod normal ar trebui să ne așteptăm la reacții ferme din partea unor politicieni de vîrf, a jurnaliștilor și societății civile. Deocamdată există doar o reacție a celor doi autori incriminați de Oleg Malginov * și a redacției HotNews/Contributors **. Nu știu dacă în climatul actual vom avea așa ceva. Însă dincolo de asta merită de reliefat principalele motive care au dus la acest tip de reacție, suprinzător de dură și jignitoare, în acest moment.

1. Articolul care a declanșat-o făcea prin titlu („Ispita fascisă a tovarășului Putin”) și prin conținut trimiteri nu doar la legăturile strînse cultivate la Moscova cu formațiuni explicit fasciste ci și la trăsături similare care ar putea fi asociate mașinăriei de putere de la Kremlin. Or, așa ceva, pentru un regim care își etichetează automat, pe bandă rulantă, mai toți adversarii drept fasciști (în mass media rusă guvernul de la Kiev este considerat de regulă o clică fascistă/nazistă) a lipi o astfel de imagine de numele lui Vladimir Putin este o adevărată blasfemie. Nemaivorbind de faptul că astfel de asocieri demolează complet tocmai retorica discursului livrat de propaganda rusească.

2. Pentru Kremlin legăturile cultivate de oameni ca Dughin și Rogozin sunt văzute prin prisma filosofiei de război hibrid. La fel cum Moscova nu recunoaște că ar avea vreo legătură explicită cu luptele din estul Ucrainei nu-și dorește deloc nici să fie asociată direct cu astfel de formațiuni total nefrecventabile deși acestea îi sunt utile ca vectori de agitațier în spațiul occidental.

3. În fine, și acesta este probabil aspectul cel mai relevant, ambasadorii ruși au primit foarte probabil dispoziții să facă declarații agresive, explicit intimidante, atunci cînd apar aspecte deranjante pentru Kremlin în țările în care se află. Doar cu puține zile în urmă ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, a declarat că „navele militare daneze riscă să fie atacate dacă Danemarca se va alătura sistemului anti-rachetă”. E adevărat, declarații belicoase, inclusiv la adresa României, au mai fost făcute la Moscova în trecut. Dar ele veneau de la personaje gen Rogozin (chiar dacă este vicepremier el este considerat un personaj excentric) sau Jirinovski. Faptul că pare să se fi impus pe linie diplomatică adoptarea unui ton agresiv în țările care devin dintr-un motiv sau altul ținte ale Rusiei e însă un lucru nou. Iar tactica adoptată e limpede: INTIMIDAREA. E ceva cu care va trebui să ne obișnuim tot mai mult de acum înainte.

_____________

*   https://www.contributors.ro/global-europa/l-am-suparat-pe-ambasadorul-rusiei-badaranie-sau-luciditate/

**  https://www.contributors.ro/fara-categorie/pozitia-contributors-ro-fata-de-declaratia-ambasadorului-federatiei-ruse-domnul-oleg-malginov/?cfcc

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

    • Poporul rus nu a gustat inca democratia.

      Pentru mine, este de neinteles faptul ca INCA nu avem reactii oficiale din partea principalelor institutii ale statului roman: Presedintia, Guvernul/Ministerul de Externe si Parlamentului. Nu ma asteptam oricum la reactii individuale din partea prea multor politicieni sau din partea mass-mediei romanesti, a carei libertate de exprimare a fost atacata direct de catre Rusia prin intermediul ambasadorului. Majoritatea politicienilor si mass-mediei sunt invartiti cu cheitza de catre „sponsori”, iar afinitatile acestora din urma sunt evidente pentru mine.

      • @Zero Absolut
        Perfect de accord si adaug: Democrația(formă de organizare politico-socială a unei națiuni) nu este d.p.d.v.oficial prezentă niciunde pe Glob…
        @Catalin Toma De aș fi fost eu angajată a Ministerului Romîn de Externe(măcar pe baza multitudinii de studii 1.universitare și 2.postuniversitare pe care le am acum la aproape 36 ani, și de m-ar fi lăsat șefu’, ‘I-aș fi zis-o Ambasadorului Rus’. Dar pînă una-alta, eu mă înroșesc și mă supăr ca o tîmpită în fața diplomaților străini care îmi plac și abia mai scot un sunet atunci, așa că tot tîrfulițele imbecile politizate care le atrag ăstora atenția numai dînd din dosuri, obțin angajare și posturi plătite(și încă bine) în locul meu. Plus băiețușii perverși ai babalîcilor securiști cu grade înalte din Minister și din Guvern..așa că nu mai zic nimic-nada, niente, am zis !!
        @Smaranda & @Victor L. Perfect de acord.

  1. apoi domnule autor , io m as teme mai tare de extremistii rumini pe care uite ca i ati uitat sa i amintiti chiar pe ei !?
    Singura condiție era aceea ca acestea “să refuze atlanticismul, liberalismul și dominația finanței globale”. De aceea acest ideolog influent de la Moscova cultivă relații apropiate și cu stîngiștii de la Syriza (în rîndurile cărora se găsesc și maoiști și troțkiști), și cu neo-naziștii greci de la Golden Down, și cu Jobbik, și cu extremiștii de extremă dreapta danezi, belgieni, italieni sau austrieci.

    • Mai omule, cum adica „Golden Down”? Cand scrii un comentariu in romana, scrie numele partidului in romana („Zorii Aurii”) sau in greaca.
      Si l-ai scris si gresit. In engleza se zice „Golden Dawn”.

      • ha ha ha haide sa vedem daca autorul stie sa accepte cind greseste, ha ha
        crede ma omule ca io nici n am bagat de seama ca i gresit,ha ha ,dar poate omule te puteai uita si tu ca io doar am copiat din articol ! oricum o iesit fain

        • ma gindeam cum functioneaza mintea umana ; dupa atita patrie,popor,partid , orice referire la partea negativa, atrage dupa sine ridicarea tensiunii arteriale
          presupunind ca dan t a citit articolul ; ori poate posturili mele il irita in general !?

  2. Remember Brigade Rosse ? Rote Armee Fraktion ? Ilici Ramirez Sanchez alias ”Carlos Șacalul” ?

    S-a dovedit mai tîrziu că TOȚI au fost sprijiniți-instigați de URSS – Rusia.

    Astăzi decalajul temporal este ZERO.

    Restul e bla-bla (inclusiv Malginov, Dughin, Rogozin și toată gașca).

  3. 1. Domnul ambasador ar trebui sa se obisnuiasca cu ideea ca, in calitatea de mostenitoare a URSS, Rusia nu se bucura de prea mare simpatie in Romania mai ales prin prisma vizitei prelungite a armatei sovietice la noi in tara ocazie cu care am „beneficiat” si de comunismul implantat cu forta.

    2. Interesele rusesti nu corespund cu cele romanesti, asta este un alt lucru pe care domnul ambasdor l-a detectat cu siguranta in scurta sa sedere aici. Faptul ca suntem predominant ortodocsi nu ii da dreptul sa foloseasca argumentul apartenentei religioase in fantasmele propagandistice comandate de Kremlin.

    3. Nimanui nu ii face placere sa boscorodeasca ” maica Rusia” ( ei cu borsul lor, noi cu ciorba noastra) dar daca iti bagi nasul unde nu trebuie si ii faci fascisti pe toti cei care nu se aliniaza liniei promovate de Kremlin trebuie sa te mai astepti si la niste reactii.

    4. As sugera domnului ambasador sa lectureze cu atentie directivele NKVD gasite prin arhivele din Polonia, sa le reciteasca din nou si din nou pentru a vedea de ce Rusia nu va avea niciodata ceva de spus in Romania. Nu cred ca le-a citit fiindca daca ar fi asa ar fi tacut.

  4. Si totusi. Trebuie sa ne impunem si sa depasim nivelul emotional. Raspunsul pe care trebuie sa-l dam trebuie gindit in datele problemei.
    Un diplomat depaseste cadrul diplomatic si afirma ceva ce deranjeaza. Daca este o provocare merita de nu a o lua in seama. Daca este un mesaj cu directie politica atunci se poate convoca la lamuriri.
    Daca dorim o alta abordare a problemei trebuie apelat alt palier diplomatic in maniera corecta si consacrata a diplomatiei. Chiar daca toti ne pricepem … la fotbal sa lasam profesionistii sa dea golurile (sau altfel spus sa nu rateze ocaziile).

  5. Articolul scoate la iveala o posibilitate de actiune strategica a Rusiei. Totusi … agresivitatea discursului diplomatic rusesc, trebuie sa admitem, merge cam impotriva intereselor rusesti. Starneste reactii ostile in tarile gazde, intareste imaginea de agresor a Rusiei, de barbar si de mitocan alcoolic care taraste in spate o desaga cu bombe nucleare. Nu cred ca asta vor rusii sa obtina.

    Poate a doua optiune este mai probabila, desi deloc mai imbucuratoare pentru noi, anume, pur si simpu si rusii au si ei cativa ambasadori foarte prosti. Extrem de infumurati si bine copti la focul propagandei Kremlinului, oameni de tipul lui au privit Romania mereu cu dispret si au tratat-o ca pe un actor secundar in lumea diplomatica, ca pe un fel de figurant caruia iti permiti sa-i trantesti doua palme ca sa atragi atentia fratelui sau mai mare.

    A doua optiune imi pare mai aproape de realitate. O vad ca pe o ocazie excelenta ca opinia publica romaneasca sa inteleaga cat de dispretuita este de fapt Romania, in mai toate nivelele, in media si diplomatia ruseasca. Dovada: ambasadorul rus nici macar nu si-a dat seama ca a fost agresiv, sau ca a facut o greseala. In Rusia, asa se vorbeste despre Romania!

    • @ gavrilius – problema ține de mentalitatea rusească (și orientală, într-un sens mai larg). Rușii nu sunt conștienți că prin astfel de atitudini obțin reacții contrare celor dorite, ei au impresia că așa se impun, iar la ei acasă chiar așa se impun, prin amenințări de genul ăsta.

      În RO se mai poate întâlni la fotbaliști o atitudine similară, unii dintre ei au impresia că apelând la ”cotonogeală” (faulturi dure intenționate) adversarul ”o să le ia frica”. Și spre surpriza lor, asta merge doar în campionatul intern, în partidele internaționale ajung eliminați și huiduiți (Jean Vlădoiu e celebru și azi pentru isprava de la CM).

      Comportamentul rușilor nu poate fi înțeles dacă facem abstracție de atmosfera în care cresc ei. Într-o familie rusească ”normală”, bătăile crunte sunt monedă curentă și pentru copii și pentru mamă. Astfel că la maturitate, o atitudine ca a ambasadorului Malginov e luată foarte în serios. Pentru că ignorarea ei face ca pasul următor să fie aplicarea unei corecții fizice, în urma căreia persoana respectivă s-ar putea să mai trăiască sau nu. Cum s-a întâmplat cu Anna Politkovskaya.

  6. Putin e fascist, fascist, fascist, fascist, fascist, fascist, fascist, fascist, fascist, fascist.

    Trebuia spus.

    Putin are si proprii lui Goebbelshi, zeci de ziare de propaganda, diverse posturi TV de propaganda, o armata de comentatori pe diverse site-uri, aresteaza imediat orice critic (sau ii impusca langa Kremlin), statul controleaza tot ce misca in Rusia, economia e de fapt monoeconomie sub controlul statului, companiile straine au fost date afara din tara…

    Eh, daca asta nu e fascism atunci ce e?

  7. Oricum, nu e clar cui i se adresează declarația: celor doi autori? Ziarului EVZ? Presei românești in general? Autorităților române? Nu cred ca e întâmplător faptul ca acest lucru nu reiese cu claritate: ambasada rusa așteaptă o reacție si vrea sa vadă cine va reacționa, cine se va simți vizat de declarație, in afara de platforma contributors si de EVZ. Un răspuns secmal autorităților poate fi bun, insa la fel poate fi si ignorarea lui totala.
    Atacul din articol la adresa lui Putin este unul extrem de dur, desi probabil justificat. Insa in condițiile astea, nu vad ce temei ar avea autoritățile romane sa își arate muschii , pentru ca asta ar putea fi ușor interpretata ca o asumare a părerilor din articol, ceea ce nu stiu cat de bine e in contextul tensionat de acum.

    • Problema esentiala (da fapt intre timp MAE a si reactionat cu un comunicat) este urmatoarea:

      Una este sa reactionezi fata de un articol aparut undeva (cerind o rectificare/ cerind un drept la replica), asta e in limitele normale, si cu totul altceva ca, de pe pozitia de reprezentant al unei alte tari, sa recomanzi ce si mai ales cine ar trebui sa publice in mass media. Asta depaseste limitele permise. Iar rusii, care au un establishment diplomatic remarcabil, stiu asta foarte bine.

      • Mi-era teama de raspunsul pe care-l putea da MAE. E foarte bine ca s-au legat doar de stilistica, asa cum speram. De altfel, am vazut ca si Cristian Preda spunea ca nu trebuie sa punem paie pe foc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro