miercuri, februarie 19, 2025

Lectii de spiritism in politica romaneasca – fantome, duhuri si naluci

Uitati de “formele fara fond” amintite de Titu Maiorescu, noi am inventat, in politica, nalucile care ii bantuie pe cei vii. Noi, tara dadaismului si a teatrului absurd, am trecut la nivelul urmator: avem strigoi, fantome, concepte care sunt precum steaua lui Eminescu “ icoana stelei ce-a murit, incet pe cer se suie, era pe cand nu s-a zarit, azi o vedem si nu e”. Minciuni de tipul “USL traieste”, fantoma lui Ion Iliescu, minciuna “Spiritul lui Basescu este intrupat in alianta PDL”, minciuna unui titlu privind “Elena Udrea cheama la reunirea dreptei” au resorturi sociologice similare. Populam, inundam spatiul public cu lucruri care de fapt nu mai exista, astfel incat duhul lor sa bantuie nestingherit prin lumea celor vii, manipuland masele de votanti. Sa rotim asadar masa, apoi sa ne tinem de mana, sa bodoganim niste incantatii mormaite si sa ne afundam in lumea de dincolo, lumea oglinzilor de balci care se lichefeaza si se preling, asemeni ceasurilor lui Salvador Dali, in lumea noastra, lumea celor vii. Aprindem lumanari si fumegam betisoare pentru efect suplimentar, dam drumul si la o masina de fum in spatele cortinei….

1. “USL Traieste!”

Acest USL este precum strigoiul care refuza sa plece in lumea lui, sa lase oamenii in pace – folosit in incantatii de toti purtatorii de mesaje trimisi in fata de PSD. Desi declarat mort demult de liberali, mort si ingropat, de fapt, desi este foarte clar ca USL nu mai exista, ca nu mai are fiinta, nici intrupare, el este tinut artificial in viata de vreo doi transfugi din partid si un cor de invitati de pe la cate-o televiziune, plus de saptamanalele conferinta de presa de la partid unde USL-ul este amintit cu o rostire grava. Chipurile in PSD sunt niste domni atat de principiali si darji, atat de drepti si cinstiti, incat vor sa se raporteze vizavi de “vointa electoratului”. Nicio vorbulita leagata de faptul ca un calcul sociologic pervers arata ca stanga, deja coagulata, nu mai are de unde sa adune voturi in plus in turul doi pentru a depasi acel prag de 50% in turul doi al prezidentialelor, mai ales pe fondul unei mobilizari care va fi aproape dubla la prezidentiale fata de europarlamentare. Nicio vorbulita legata de celebra teorie cu “center ground” – adica a carmi cat mai aproape de mijlocul esichierului politic, in incercarea de a smulge de acolo voturile castigatoare, in conditiile in care partidul nu are niciun concurent ramas pe partea de extrema stanga. USL traieste precum traieste acea bunicuta care este pusa in geam pentru ca cineva sa continue sa ii colecteze pensia – de fapt vorbim de o fantoma care se plimba de colo-colo si poate cel mult sa future, din cand in cand, cate-o perdea…Talibanii care mai afirma, prin emisiuni TV, ca “USL traieste” sunt la fel de penibil ca marghioalele cu glob de sticla care ne asigura ca vreun spirit de dincolo ii poate vorbi in ureche, atata vreme cat ii pune cineva niste techini in mana…

Apropo de USL traieste, premierul a declarat ca a votat cu Ion Ratiu (Dumnezeu sa-l odihneasca!) la primele alegeri, ca nu a votat vreodata cu Ion Iliescu, ca l-a votat si pe Emil Constantinescu, ba chiar si pe Crin Antonescu, nevotandu-l nici macar pe cel al carui purtator de cuvant a fost, in primul tur al alegerilor – pe Mircea Geoana. Cei care au crezut ca e o gafa sa stie ca este, de fapt, o jucarie de laborator – facem o mutatie cu ceva elemente de dreapta pentru a-l “brandui” pe Ponta de centru, pentru ca din stanga nu mai are cum sa culeaga voturile care ii mai lipsesc de la 37,5% pana la 50,1% si e singura solutie… Strategii de la Scoala de la Baneasa sunt inca la posturi….Sau PSD-ul vine cu “Tales from the Crypt”, alegeti cum preferati. Observati ca sunt chiar mai putin dur la adresa premierului decat a fost, de pilda, Mircea Badea, care a zis ca afirmatiile astea sunt “vecine cu delirul” (….) “Prietene, tu crezi vreodată ceea ce spui?’ Că dacă tu spuneai ‘Votați pe Geoană, că Geoană e cel mai tare!’ și tu votai cu Antonescu, deci tu crezi vreodată ce spui?” Eu cred ca Ponta crede ce spune atunci cand spune “USL traieste” – pentru ca traieste si aceasta constructie politica la fel cum a trait si candidatura lui Geoana la prezidentiale, traieste precum traieste crezul lui de om de stanga care a votat mai mult cu dreapta.

2. “Ion Iliescu”

La scurt timp dupa alegeri, avem un Ion Iliescu reloaded luand fata tuturor– Crin Antonescu e o “lichea si merita sa plece din politica, la numararea voturilor Ion Iliescu apare in prim plan cu Dragnea. Victor Ponta era foarte mult in spatele celor doi “grei” (e si asta o indicatie asupra modului cum se intrevede jocul de putere intern). Ion Iliescu in acest an a vorbit de o noua carte, da indicatii dupa vot, apare in prim plan in momente cheie, zilele trecute l-a corectat pe Victor Ponta in plina sedinta de bilant, dupa nici macar nu s-a obosit a se aseza la timp pentru inceputul discursului, etc. Desi a declarat ca nu va iesi din politica decat cu picioarele inainte, el mai bantuie inca spatiul public in acea zona politica, desi nu mai are influenta reala. Nu spun ca Ion Iliescu nu mai exista – nu vreau sa fiu necuviincios la adresa unui pensionar – spun ca puterea pe care o mai are este iluzorie si dematerializata, precum o fantoma sau daca vreti precum conceptul de “democratie originala”.

3. “Spiritul lui Basescu este implicat in alianta PDL – PNL”

In primul rand, epoca Basescu a cam apus sau palpaie plapand, ultimul spasm a fost incercarea – esuata clar – de a promova un PMP in alegerile prezidentiale. Scorul cu “doua cifre” anuntat de doamna Elena Udrea, cea care in calitate de simplu membru s-a asezat in fata tuturor celorlalti, a fost pana la urma confirmat, singura problema este ca a doua cifra vine dupa virgula: 6,2%. Discutia lansata privind alianta si ulterior fuziunea PDL- PNL nu este una care sa il fi avut in discutie pe Traian Basescu in vreun fel – si asta o stiu toti cei care au participat la discutiile efective.

Fantoma mostenirii politice a lui Traian Basescu bantuie inca mai toate cotloanele politicii romanesti. In plan politic, mostenirea aceasta inseamna ca PDL si PNL vor trebui rapid sa construiasca un portret-robot al viitorului candidat pentru presedintie care sa nu semene in aproape nicio privinta cu Traian Basescu. In planul aliantelor, acest lucru inseamna ca, aproape sigur, PMP-ul va fi ultimul partid cu care se va discuta vreo intelegere politica. In planul viitorului, acest lucru inseamna ca viitorul candidat Ponta se refera inca la Traian Basescu si este incapabil de a genera un discurs despre viitor, despre Romania, fiind incapabil de a depasi stadiul aliantei cu PNL-ul .In general, prezenta fantomei unui anumit tip de presedinte (oglinzile lichefiate au inceput a se topi si la Cotroceni) va mai polariza lumea politica o scurta vreme – producand in viitor surprinzatorul rezultat ca 94% din clasa politica va fi anti-Basescu sau indiferenta fata de Basescu, in timp ce 6% va fi pro-Basescu. Declicul se va produce curand.

4. “Elena Udrea, liderul din umbra al PMP”

Intrebata, Elena Udrea spune ca nu are cum sa isi dea demisia, pentru ca nici macar nu e la conducerea partidului. Misterul se adanceste…a fi in fata pe toate afisele oare nu constituie a-ti asuma rolul de lider, fie el si lider in blugi sau lider in costum de latex, prezentat in reviste glossy? Dl Papahagi si dl Funeriu se luptau vajnic cu dna Udrea pe Facebook, ca asa e barbateste…. Sa intelegem oare ca aproape invizibilul domn Tomac e de fapt mai puternic decat omniprezenta doamna Elena Gabriela Udrea? Aceste mistere le va lamuri dl Papahagi, intors si el in partid dupa un auto-exil (mai intai vroia un partid curat, apoi nu vroia cu dl Marin Anton, apoi a stat umar la umar, iar acum nu vrea iarasi). Oricum, desi pierde putere reala zi de zi, ceas de ceas, fantoma puterii dnei Udrea bantuie si inca va mai bantui PMP-ul, cu mult timp dupa ce banii impartiti cu generozitate se vor fi terminat. Asta desi puterea ei de actiune va fi restrictionata sever dupa catastrofa electorala prin care a trecut partidul. Sa nu uitam, avand in vedere noua apopriere PDL- PNL ca vechea “Alianta D.A.” a fost ingropata tot de doamna in cauza, cu un biletel roz.

A venit timpul sa nu mai invocam fantome in discursul politic, sa nu ne mai bazam pe spiritism, sa vorbim despre lucruri care exista, in tota faptura lor, nu despre “genunea ne-nchegata” , despre duhuri, spirite efemere, palide fantome, strigoi, naluci si despre lucruri care sunt pe cale sa se afunde in trecut, dematerializate…Sarcina viitorului candidat la presedintie va fi sa ne schiteze o lume in care toate aceste naluci, toate aceste fantome nu mai bantuie prin niciun cotlon, ba se risipesc in lumina unor idei noi. Candidatul dreptei va trebui sa nu mai faca “box cu umbrele (fantomele)” trecutului, altfel exista riscul imens al unor 5 ani in care PSD-ul va fi in tot si in toate…Desigur, de la candidatura si pana la obtinerea efectiva a functiei de presedinte se vor mai stradui unii, chiar si fara fantome si naluci, chiar fara duhuri efemere, sa ne arate cate-un schelet din dulap.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Mult prea impresionist acest comentariu pentru un Kokkalis Fellow. Pacatuieste prin ceea ce reproseaza, oxupandu-se de fantome si strigoi in loc sa se ocupe de realitati. Prea multe citate epatante si pre putina substanta. Wishful thinking ambalat in pungi vidate.
    1. Afirmatiile lui Ponta, avand in vedere ca sunt ale unui mitoman demonstrat, nu necesita analiza, ci tratament.
    2. Trezirea instrumentala a lui Iliescu se inscrie perfect in activitatea „partinica” dintotdeauna a celor cu mentalitate de activisti.
    3. Spiritul lui Basescu nu este o fantoma, luand in tabara adversarilor imaginea amenintatoare care ii duce cu gandul la Manifestul Partidului Comunist.
    4. Elena Udrea, din nou, nu este o fantoma, ci principiul feminin autentic care lipseste politicii romanesti. Discutia se poate duce eventual daca prezenta ei sublinieaza sau legitimizeaza aceasta lipsa.

    • Impresionist? Am studiat la un moment dat mai multe despre Monet si mi-ati adus aminte….iau ca un compliment, desi nu cred ca asta a fost sensul :)

      1. Nu erau afirmatiile lui Ponta, erau bannerele PSD-ului care au impanzit toata Romania. Chiar nu credeti ca merita analiza??!
      2. Trezire -netrezire, intrebarea e daca bantuie precum o fantoma ori credeti ca are influenta reala .

      3. Nu inteleg legatura dintre Marx si Basescu, dar sunt convins ca vedeti vreuna ca exista….

      4. Principiul feminine in politica reprezentat de dna Elena Gabriela Udrea? Hm….Sulfina Barbu, Renate Weber, Monica Macovei, Anca Boagiu, chiar Norica Nicolai cum vi se par?

      • Impresionist nu are aici sensul pe care, evaziv-pontos, ii atribuiti.
        1. Ideea USL-ului care traieste si dupa defectarea lui Antonescu a fost lansata de Ponta, asa cum majoritatea temelor „fantoma” sunt lansate de el. Firesc, din moment ca am stabilit: este un mitoman de mare talent.
        2. Iliescu este inca departe de a fi o fantoma. Influenta sa este absolut reala si nu „transcendentala”. De altfel, noua generatie de politruci PSD au fost modelati dupa chipul si asemanarea sa. In noile conditii ale capitalismului multilateral dezvoltat, desigur.
        3. Simplu. Nu Basescu, ci cei care il vad ca stafie. Manifestul PC incepe cu umatoarea imagine bine-cunoscuta:”O stafie bantuie Europa-stafia comunismului”. Ma mir ca n-ati realizat asociatia.
        4. Trebuia sa incepeti cu / stiu, nu da bine/ cu Doina Cornea si Ana Blandiana. Ideea este ca spiritul feminin, despre care putem discuta, lipseste, nu femeile. Exemplele de mai sus, la care adaug Mona Musca si da, Monica Macovei, sunt foarte bune pentru a ilustra marginalizarea acestui spirit.
        Udrea este femeia-Barby, singura acceptata de politica romaneasca.
        Cititi, va rog, mai atent textele, inclusiv cele pe care le scrieti.

        • Scriam despre fantome, Ana Blandiana nu mi se pare deloc o fantoma – am avut onoarea recent, la invitatia domnului Plesu si a Dilemei Vechi sa o ascult vorbind despre Memorialul de la Sighet.

        • @Noba: Pai ce faceti? Pe de o parte scrieti „EU este principiul feminin autentic care lipseste politicii romanesti.” iar pe o a doua parte „Udrea este femeia-Barby, singura acceptata de politica romaneasca.” si culmea, pe de a treia parte „Cititi, va rog, mai atent textele, inclusiv cele pe care le scrieti.”
          Te poti opri, cred, ai atins maximul posibil :) în derizoriu bineînteles.

          • Din pacate nu se mai face logica in licee.
            Faptul ca EU reprezinta acest principiu, fiind o femeie-Barby, iar Cornea, Blandiana, Musca, Macovei sunt marginalizate, spune ceva foarte trist despre lumea politica romaneasca.
            Nu e o judecata foarte complicata dar, e drept, necesita mai multa activitate mentala decat apasarea butonului like.

  2. Bune observatiile, dar singura fantoma misto e aia cu „USL traieste”, e super haioasa, e facuta ca sa-l sperie pe Antonescu seara cand merge pe intuneric sa ia o bere din frigider :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Razvan Orasanu
Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro